Sunteți pe pagina 1din 3

Istoria Chişinăului

Oraşul Chişinău, capitala Republicii Moldova, este amplasat pe şapte coline, în imediata vecinătate a rîului
Bâc. Teritoriul localităţilor şi împrejurimile au fost locuite încă din paleolitic, printre cele mai semnificative
vestigii arheologice fiind cele aparţinând culturilor geto-dacă (secolele IV-I î.e.n.) şi Sântana de Mureş-
Cerneahov (secolele III-IV î.e.n.). Din epoca din urmă datează şi un mare tezaur de monede de argint
romane târzii, majoritatea bătute în anii 351-361 pentru Constantius al II-lea. În diferite puncte din zonă au
fost descoperite urme ilustrând cei peste o mie de ani de istorie încă puţin cunoscută până în timpul când
documentele ne fac cunoscut numele de Chişinău. Se pare că toponimul, de origine turcică, ar indica
existenţa unui izvor de care se leagă începutul aşezării.

Prima menţiune a Chişinăului datează din anul 1436, când într-o


danie a domnitorilor Ilie şi Ştefan se precizează hotarul posesiei
boierului Vancea, "lângă Bâc de cealaltă parte, pe valea care se
gaseşte în faţa Cheşeneului lui Acbaş". Un alt hrisov, emis de Ştefan
cel Mare în 1466, confirmă trecerea seliştei în proprietatea unchiului
său, "cinstitul boier, dumnealui Vlaicul la Chişinău, la fântâna
Albişoara". Dezvoltarea aşezării va porni de la o neînsemnată
alcătuire rurală, pomenită într-un act din 1576 ca "un sat anume Chişinăul de la sfârşitul sec.XIX
Chişinăul, pre Bâcu, în ţinutul Lăpuşnei cu mori în Bâcu".

În secolul al XVII-lea, calitatea de târg a aşezării este atestată de domnitorul Dimitrie Cantemir ("târguşorul
Chişinău are puţină importanţă"), iar un document din 1666 aminteşte de "orăşenii din Chişinău".
Transformarea Chişinăului într-un important centru de schimb a fost favorizată de funcţia sa de loc de
popas pe calea comercială Iaşi-Bender, de prezenţa arterei navigabile a Bâcului, precum şi de poziţia
centrală în regiunea dintre Prut şi Nistru. Avântul economic din secolul al XVII-lea este ilustrat de
descoperirile monetare - piese din Imperiul Otoman, Polonia, Lituania, Suedia, Imperiul romano-german,
Ţările de Jos etc. Se cuvin remarcate un tezaur cu emisiuni occidentale, ascuns probabil în timpul
violentului atac ţărănesc din 1659, care a lovit întreaga Moldovă şi Ţara Românească, şi un mare depozit
(circa 10000 exemplare) cuprinzând mai ales şilingi suedezi, polonezi şi prusieni şi imitaţii bătute la
Suceava sub Eustratie Dabija (1661-1665) şi succesorii săi, îngropat către sfârşitul secolului, poate la 1690,
când tătarii au incendiat localitatea. Cu puţin înainte de ultima dată, Chişinăul a avut de suportat un alt
moment dificil, căci în vecinătatea sa, spre nord şi aproape de rîul Ichel, a avut loc în 1672 lupta
hotarâtoare dintre susţinătorii şi oponenţii domnitorului Gheorghe Duca (1668-1672).

În sursele documentare interne, Chişinăul este pentru prima dată numit oraş în 1712. Mai târziu, extinderea
lui în suprafaţă este rezultatul contopirii cu satele adiacente: Buiucani, Vovinţeni, Hruşca, Malina Mică,
Munceşti, Visterniceni, Schinoasa ş.a. În secolul al XVIII-lea dezvoltarea sa este încetinită de războaie,
incendii şi procese fără de sfârşit pentru stapânirea pământurilor. Proprietăţi funciare considerabile
aparţineau atunci mănăstirilor ieşene Sfânta Vineri şi Galata.

Aspectul oraşului medieval, caracteristic mai degrabă pentru o


aglomerare de tip sătesc, se conturează cu ajutorul descrierilor
călătorilor străini şi al planurilor tipografice întocmite la sfârşitul
secolului al XVIII-lea. Ca şi alte târguri din Moldova şi Tara
Românească, el avea reţea rutieră neregulată şi gospodării dispuse în
regim "afânat". Sursele de epocă pun permanent în evidenţă
ansamblul cu destinaţie preponderent comercială, aşa-numit bazar,
incluzând o hală de piatră, dughene, ateliere, depozite, hanuri şi
Pasaj. (acum Primăria, sf. sec XIX) caravanseraiuri. Către zona centrală gravitau atât instituţiile urbane
cât şi punctele în care s-au instalat străinii, mai ales negustorii (strada Turcilor, strada Armenilor, fundacul
Grecilor, fundacul Sârbilor etc.). Stratificarea populaţiei explică prezenţa a două tipuri principale de
locuinţe: de lemn, de dimensiuni modeste şi eu acoperişuri uşoare (adevărate case tărăneşti transpuse în
mediul urban), şi de zid în două niveluri, apartinând unor proprietari înstăriţi.

Cartierele de locuit erau grupate în jurul celor şase biserici parohiale, consemnate de Von Raan în 1788:
biserica "Naşterea Maicii Domnului" "Mazarache"), biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena"
("Râşcanu"), biserica "Bunăvestirea" etc. Tradiţia orală situează în anii 1752-1777 ridicarea celei mai vechi
biserici existente azi în oraş de către serdarul Vasile Mazarache. Inclusă într-o centură de zidărie, ea
constituie un punct al apărării urbane, însoţit de o amplă reţea de căi subterane secrete de evacuare. Supusă
în timp unor intervenţii însemnate, ea pastrează totuşi planul originar în formă de cruce treflată, care vine
din Athos prin Serbia şi Bulgaria, ajungând în spaţiul românesc prin secolele XIV-XV. Elementul dominant,
dezvoltat pe verticală, e turla-clopotniţă încoronată cu un acoperiş în formă de clopot. Partea altarului este
consolidată în exterior cu contraforturi masive care contribuie la
expresia de sobrietate şi monumentalitate a edificiului.

Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a fost zidită în 1777


cu cheltuiala boierului Constantin Râşcanu. Sub aspect planimetric,
ea se remarcă prin apropierea de formula veche moldovenească
(configuraţia alungită, componenţa tripartită adaptată cultului grec-
oriental, terminaţia treflată), dar intrarea a fost transferată de pe axul
longitudinal înspre partea de sud a pronaosului, completat ulterior cu Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin
un mic pridvor. şi Elena"

Biserica "Bunăvestirea" a fost construită inainte de 1795 şi refăcuta integral în 1810 de căpitanul Gavriil
Terinte. Planul ei drept, în formă de navă, derivă din tipul "arhaizant" al bisericitor modoveneşti - un
rezultat al transpunerii arhitecturii ecleziastice de lemn în zidărie.

Catedrala "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", fosta biserică domnească "Sfântul Nicolae", amintită
documentar în 1739, a fost reclădită din temelie de serdarul Năstase Lupul. Acest simbol al centrului
orăşenesc de altădată a dispărut, ca şi alte construcţii religioase de valoare, între care se numără şi biserica
"Sfântul Ilie", menţionată în secolul al XVIII-lea şi reconstruită în 1806. La sfârşitul secolului al XVIII-lea
şi la începutul secolului următor, Chişinăul avea circa 7000 de locuitori, 80 de dughene, 52 de ateliere şi
câteva şcoli. O cetate bastionată va fi ridicată din iniţiativa comandamentului militar rus împotriva armatei
otomane.

După 1812, când Rusia a anexat partea răsăriteană a Moldovei, numită de atunci Basarabia, Chişinăul a
devenit centrul administrativ al acesteia. Această noua funcţie îi va favoriza dezvoltarea, deşi regimul ţarist
a împiedicat sistematic afirmarea aspiraţillor nationale şi sociale. Oraşul a fost unul dintre centrele în care a
fost plănuita revolta grecilor împotriva Imperiului otoman şi de la Chişinău va porni Alexandru Ipsilanti în
expediţia militară de dincolo de Prut, care s-a desfăsurat simultan cu revoluţia din Ţara Românească,
condusă de Tudor Vladimirescu (1821). Eşecul celor două acţiuni va aduce la Chişinău un val de refugiaţi.
Tot în această epocă A.S. Puşkin şi-a petrecut aici exilul (1820-1823).

Conform planului adoptat în 1834, oraşul cuprindea doua părţi distincte: cea "de jos", cu străduţe medievale
întortocheate, şi orasul nou, "de sus", impărţit în cartiere delimitate conform normelor stabilite. În acest
plan este trasată strada cenrtală a oraşului - Moskovskaia (actualmente bulevardul Ştefan cel Mare) şi
delimitat terenul pentru viitoarea piaţă cu catedrală şi grădină publică. Astfel, incă din această epocă se
conturează tendinţa de sistematizare a oraşului. În partea "de sus" au apărut primele dughene de piatră,
depozite, spitale, staţii poştale, cazărmi s.a. Majoritatea construcţiilor erau executate conform "modelelor-
tip" adunate în albumuri, care erau expediate în toate guberniile Rusiei.

În 1830-1836 a fost construită catedrala actuală, dupa proiectul


arhitectului A. Melnikov din SanktPetersburg, iar în 1840 Arcul de
Triumf (arhitect, L. Zauskevici din Odessa). Prevestitori ai
romantismului, de unde incepe arhitectura eclectică a Chişinăului, au
fost biserica Luterană (1833), în stil neogotic, azi dispărută, şi
Penitenciarul, construit ca un castel pseudoroman, ale cărui vestigii
s-au mai păstrat (arhitect, G. Toricelli).

În acest timp, majoritatea edificiilor publice, de cult şi de locuit se


Biserica Luterană (anii '30 ai realizau în stil clasicist; acestei categorii îi aparţine fosta casa a lui
sec.XIX)