Anul 1812 în Istoria românilor

Fișa lecției

Anul 1812 a marcat tragic istoria unei părţi a teritoriului locuit de români, Basarabia, lăsând
probleme majore pentru evoluţia acesteia din următorii două sute de ani.
Moldova a fost jinduită dintotdeauna de ţarii ruşi, încă de la Petru cel Mare, intrând în toate
planurile imperialiste de cuceriri spre Apus ale acestora. Incursiunile trupelor ţariste pe teritoriul ei au fost
intensificate către sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor, culminând cu războiul ruso-turc
din 1806-1812, încheiat cu Pacea de la Bucureşti. Astfel, partea de Est a Moldovei, cuprinsă între Prut şi
Nistru, cunoscută, ulterior, sub numele de Basarabia, a intrat, în mod forţat şi brutal, în componenţa
imperiului ţarist.
Pacea de la București din 1812 a fost un tratat de pace semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul
Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812. Prin acest tratat, Principatul
Moldovei a fost redus la o zonă geografică care a inclus cea mai mare parte a Moldovei Occidentale, în timp
ce partea orientală, atribuită Imperiului Rus, a devenit o provincie, denumită atunci Basarabia, a Imperiului
țarist.
La începutul ostilităților, toți ambasadorii ruși din capitalele europene au fost instruiți să declare că
Imperiul Rus nu avea „nici cea mai mică intenție să cucerească ceva de la Turcia”.
Tratativele de pace. În cadrul acestui conflict ruso-turc rușii au înaintat propuneri de pace
negociate încă din octombrie 1811 la Giurgiu, după înfrângerea armatelor otomane la Ruse și Slobozia.
Propunerile țariste prevedeau, în mod imperialist, ca „principatele Moldova, „Valahia Mare” și „Mică”
(adică Muntenia și Oltenia formând Țara Românească) și Basarabia” să se alipească „pe veci la Imperiul
Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor”, specificându-se că
„fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii”.
Constantinopolul a refuzat ferm propunerile inițiale țariste iar atunci Rusia s-a declarat mulțumită și
cu ocuparea „doar” a teritoriului Principatului Moldovei dintre Siret și Nistru. Evoluțiile militare și politice
i-au determinat pe unii politicieni și generali ruși să ceară guvernului țarist să accepte doar ocuparea
Bugeacului (viitoarele județe Cahul, Ismail și Cetatea Albă), care dădea acces la gurile Dunării.
Odată cu îmbunătățirea situației sale pe front, Imperiul Țarist și-a mărit din nou pretențiile, cerând
cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru (ulterior numit Basarabia, nume care până atunci desemnase
doar teritoriul numit de Turci „Bugeac”). În această ultimă fază, negociatorul otoman a fost prințul fanariot
Dumitru Moruzi (1768-1812, fiu al domnitorului Moldovei Constantin Moruzi și Mare Drogman al
Imperiului Otoman din 1808), iar negociatorul rus a fost contele francez emigrat Alexandre-Louis Andrault
de Langeron (1763-1831, în slujba Rusiei din 1790).
Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la București, în hanul agentului rus Manuc Bei.
Tratatul avea 16 articole publice și două articole secrete.
Prin articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630
de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în
1817). Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni,
Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul.
Autoritățile țariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată „gubernia Bessarabia”.
Articolul 6 prevedea retrocedarea către Imperiul Otoman a orașelor Anapa, Poti și Akhalkalaki, dar
ocuparea de către Rusia a portului Suhumi și altor localități din Caucaz.
La București s-au pus bazele independenței Serbiei, care a căpătat un grad sporit de autonomie, la
care au participat și românii timoceni.
Urmări. Vechiul principat al Moldovei, după ce pierduse deja Bucovina în 1774, a fost astfel
sfâșiat în două. Dacă, la început, țarul Alexandru I a încercat să câștge simpatia noilor supuși prin asigurarea
unor condiții de dezvoltare autonome a provinciei, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca
gubernie, populația fiind supusă politicii de rusificare (vezi istoria moldovenismului). Imediat după anexare,
boierii locali, conduși de prințul moldovean Scarlat Sturdza (devenit guvernator) și de Gavriil Bănulescu-
Bodoni, Mitropolit al Chișinăului și Hotinului, au semnat o petiție pentru auto-guvernare și crearea unui
guvern civil, bazat pe legile moldovenești tradiționale, oficial recunoscut în 1818. Atât româna cât și rusa au
fost atunci limbi folosite de administrația locală. Bănulescu-Bodoni, de asemenea, a obținut permisiunea
pentru deschiderea unui seminar și o tipografie, biserica din Basarabia devenind o eparhie a Bisericii
Ortodoxe Ruse.
Sarcini de lucru:
I. Citește cu atenție sursele istorice propuse. În baza lor, a cunoștințelor și competențelor
obținute la ultimele ore de istorie răspunde la sarcinile de lucru formulate:
Sursa A: „Sublima Poartă cedează și remite curții imperiale (adică Austriei) teritoriile mărginite pe de
o parte de fluviul Nistru, Ungaria și Transilvania, și pe de altă parte de granițele explicate mai jos... astfel
încât de acum înainte sus-numitele teritorii trebuie să rămână pentru totdeauna sub dominația imperială
[…]”
Din Convenția turco-austriacă, Constantinopol, 1771
Sursa B. . „…Articolul IV. Hotarul dintre cele două state să fie râul Prut (...). Dar fiindcă Înalta
Împărăţie a cedat statului Rusiei teritoriul situat în stânga Prutului, cu cetăţile existente şi cu oraşele şi cu
toţi locuitorii lor, tocmai de aceea mijlocul râului Prut să fie hotar între cele două state (...).
Articolul V. Împărăţia Rusiei să înapoieze şi să predea Înaltei Împărăţii Otomane pământul Moldovei
de pe partea dreaptă a râului Prut, de care s-a amintit mai înainte, precum şi Ţara Românească şi Oltenia aşa
cum se află în prezent (...).”
Fragment din Tratatul de pace ruso-turc încheiat la 16/28 mai 1812, Bucureşti

1. Scrie denumirea corectă a celor două state semnatare ale tratatului la care se referă sursa B:
1). __________________________________________
2). __________________________________________
2. Construiește un segment de axă cronologică, plasând pe el evenimentele reflectate în sursele A și B:
A. ______________________ - _________________________________________________________
B. ______________________ - _________________________________________________________

___________________________________________________________________

3. Explică sensul noțiunilor:

- Problemă orientală - _______________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
- Anexare - ________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________

4. Emite 2 cauze și 2 consecințe a anexării Basarabiei la Imperiul Rus.

5. Determină răspunsul corect:
A. Ȋn anul 1812 Basarabia a fost anexată de:
a. Rusia b. Imperiul Otoman c. Imperiul Habsburgic d. Polonia
B. Teritoriul din Nordul Moldovei anexat de austrieci Prin Convenția de la Constantinopol se numea:
a. Basarabia b. Banat c. Bucovina d. Maramures
C. Majoritatea domnitorilor fanarioți erau de origine:
a. Română b. Greacă c. Turcă d. Italiană
 6. Determină legătura dintre actul semnat la 16-28 mai 1812 și harta actuală a spațiului românesc. Ce
consecințe de termen lung, actuale și astăzi consideri că a avut aces tratat?
7. Analizați, conform algoritmului, următoarele surse:
„Ruşii, luând Basarabia, erau convinşi că iau o provincie turcească, nu o ţară românească. În toate
luptele dintre ei şi turci date sub zidurile Hotinului, Benderului, Ismailului, ei avuseseră în faţa lor numai
fortăreţe şi trupe turceşti. În adevăr, Chilia şi Cetatea Albă fuseseră luate de turci încă din timpul lui Ştefan
cel Mare la 1484 şi toată partea de jos a Basarabiei transformată în raia. Sultanul Soliman al II-lea, după
fuga lui Petru Rareş, alipi la aceste cetăţi tot teritoriul dintre Nistru, Prut şi Marea Neagră, transformându-l
în sangeac. Benderul cu patru ţinuturi se dăduse turcilor de Aron Tiranul, iar Hotinul a fost cuprins şi întărit
de turci după războiul din 1711, fără a mai fi restituit Moldovei.”
Constantin Calmuschi, istoric român, 1911

„Răpirea Basarabiei ar fi trebuit să înveţe pe români cu lucrul: că dacă există vreun pericol pentru
existenţa lor ca naţiune, acesta va veni de la nord; dacă este vreun element adevărat duşman al elementului
român, este acel rusesc, care nu din întâmplare, din neîngrijire pune în pericol existenţa noastră, ci lucrează
cu conştiinţă la distrugerea ei. Acest pericol l-au simţit toţi românii acei ce şi-au iubit într-adevăr poporul şi
care au binemeritat de patria lor. Toată dezvoltarea noastră naţională este datorită luptei neîmpăcate în
contra acestui element cotropitor, luptă în mare parte susţinută cu ajutorul apusului. În asemenea
împrejurări, a face politică rusească este a da noi înşine arma în mîinile ucigaşului, este a trăda interesele
cele mai sfinte ale cauzei române.”
Alexandru Xenopol, istoric român

„Dacă pentru cuceririle Ecaterinei şovinismul rus mai găsise unele pretexte – nu vreau să spun de
justificare, ci de scuză, – pentru cuceririle lui Alexandru nu poate fi vorba de aşa ceva. Finlanda este
finlandeză şi suedeză, Basarabia – românească, iar Polonia Congresului – poloneză. Aici nici vorbă nu poate
fi de unirea unor neamuri înrudite, risipite, care poartă toate numele de ruşi, aici avem de a face pur şi
simplu cu o cucerire prin forţă a unor teritorii străine, pur şi simplu cu un jaf.”
Fr. Engels, filosof german

„Anexarea Basarabiei de către Alexandru I n-a fost întâmpinată de populaţia românească a acestei
provincii cu bucurie. Dimpotrivă, autoritatea slabă a Turciei, care a acordat drepturi de autonomie
locuitorilor locali şi populaţiei, nu numai păturii de sus, ci şi masei poporului, ar fi fost de preferat decât
înghiţirea Moldovei şi Valahiei de către Rusia.”
Generalul Kuropatkin, ministrul de război al imperiului şi istoric militar