UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULATATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

STAT ȘI SOCIETATE DIN PERSPECTIVĂ ISTORICĂ

Lucru individual

Suprimarea cordonului sanitaro-

vamal de pe Nistru

Realizat: Tereșcenco Corina

Verificat: Tomuleț Valentin
 Cuprins
1. Războiul din 1806-1812 și impactul lui asupra
teritoriului dintre Prut și Nistru.
2. Instalarea Cordonului sanitaro-vamal .
3. Abordarea istoriografică privind rolul cordonului
sanitaro-vamal de pe Nistru.
4. Argumentele invocate privind necesitatea păstrării
cordonului sanitaro-vamal pe Nistru.
5. Caracteristicile cordonului sanitaro-vamal de pe
Nistru.
6. Dificultățile economice create de existența
cordonului sanitaro-vamal de pe Nistru.
7. Raportului contelui S.C. Veazmitinov
8. Contele Voronțov referitor la cordonul sanitaro-
vamal de la Nistru
9. Bibliografie.
 Războiul din 1806-1812 și impactul lui
asupra teritoriului dintre Prut și Nistru.
Împrejurările politice, presiunile diplomatice din partea Rusiei au constrîns Poarta Otomană să
emită în 1802 un hatişerif (decret) de privilegii Moldovei, confirmînd prevederile
firmanelor (ordinelor sultanului) din 1774, 1783, 1791, prin care se stabileau
obligaţiunile materiale faţă de Poartă: se fixa termenul de 7 ani al domniilor;
domnii puteau fi maziliţi înainte de termen doar cu acordul ambelor curţi. Însă
atare măsuri erau departe de realizarea aspiraţiilor şi scopului obiectiv al
moldovenilor - eliberarea de sub jugul otoman, ţel care corespundea intereselor
subiective ale Rusiei: înrădăcinarea sa în Balcani, la Dunăre.
Premisele unui nou conflict militar ruso-turc erau evidente. La 29 noiembrie 1806
armatele ruseşti pătrund în Moldova, intră în Iaşi. La 24 decembrie Poarta declară
război Rusiei.
În 1807 Poarta Otomană şi Rusia semnează Armistiţiul de la Slobozia (Valahia),
dar în 1809 ostilităţile reîncep... Un an înainte, la 30.09.1808, Rusia şi Franţa au
discutat la Erfurt o convenţie secretă, prin care Napoleon I şi-a dat acordul ca
Moldova să fie inclusă în Imperiul Rusesc. Rusia, la rîndul ei, recunoştea
suzeranitatea Franţei asupra Spaniei. În primăvara anului 1811 comandant al
oştilor ruseşti la Dunăre a fost numit M.I. Cutuzov. În urma unei operaţii
curajoase, armatele ruseşti obţin o izbîndă definitivă (14.10-18.11.1811) la
Ruşciuc.
Negocierile de pace au debutat la 19 octombrie 1811, desfăşurîndu-se întîi la
Giurgiu, apoi la Bucureşti. Rusia solicita cedarea ambelor principate, Moldova și
Valahia, pe care le administra la acel moment. Cum niciuna dintre cele două puteri
nu renunţa la punctul său de vedere, începerea tratativelor de pace se făcea într-o
atmosferă destul de pesimistă.
Din noiembrie 1811, ambasadorul Franţei la Constantinopol, La Tour-Maubourg,
îndemna pe turci să reziste pînă la viitoarea campanie franceză împotriva Rusiei.
Dar turcii, ajutaţi şi de dărnicia în aur a negociatorilor ruşi, începeau să cedeze. În
noiembrie 1811 ei acceptau deja ca teritoriul dintre Prut şi Nistru să fie încorporat
Rusiei, cu excepţia zonei sudice care cuprindea Cetatea Albă, Ismail şi Chilia. Dar
în martie 1812 era cedată şi Cetatea Albă, iar luna următoare şi celelalte două
cetăţi.
Dinamica negococierilor ruso-turce, precum și implicare diferitor forțe externe,
este reflectată și în corespondența ambasadorului american Adams de la
Petersburg. Astfel, la 21 martie 1811, el menționa: „Îndărătnicia Divanului turc de
a negocia (cu Rusia) este pusă pe seama influenţei Franţei, al cărei însărcinat cu
afaceri spune că i-a convins (pe turci) să nu consimtă la cedarea Moldovei şi
Valahiei, care au fost deja declarate ca fiind încorporate Imperiului rus1”. La 22
iunie 1811 el arăta că încă „este aşteptată o pace cu Turcia” şi că „spre a o obţine,
circulă zvonul că Rusia şi-a propus să părăsească cele două provincii pe care le
1
Războiul ruso-turc 1806-1812. Pacea de la București. Revista moldovenii.md, 31.11.2021
încorporase deja imperiului şi să se lase ca acestea să fie guvernate de principi
independenţi faţă de ea şi de Poartă.” În sfîrşit, la 13 iulie acelaşi an, Adams
remarca chiar sensibila sporire a pretenţiilor turceşti: „Se spune că proporţional cu
via dorinţă a Rusiei de a încheia pace, turcii îşi ridică pretenţiile pînă acolo, încît în
loc să cedeze, au ajuns chiar să reclame despăgubiri (băneşti) pentru ei înşişi. Cert
este însă că, de dragul păcii, Rusia nu va restitui nimic din ceea ce a acaparat.” 2
Căci pe lîngă Franţa, şi Austria şi Prusia, rivalele Rusiei în zonă, încurajau Poarta
să nu cedeze şi făceau ele propuneri Rusiei. Astfel, la 30 aprilie 1811, ambasadorul
austriac la Petersburg sugera ţarului „mulţumirea cu frontiera Prutului, în locul
celei a Dunării, pentru a obţinea pacea.” Ţarul însă mai dorea expansiunea cel
puţin pînă la Siret. În corespondenţa sa cu prinţul Adam Czartoryski, el „oferea”
Austriei Valahia şi fîşia din Moldova dintre Carpaţi şi Siret, Rusia urmînd să
primească Galiţia de la Austria şi să ocupe Moldova dintre Siret şi Nistru.
Turcii însă erau neînduplecaţi. Abia la 22 martie 1812, ţarul Alexandru I accepta
„Prutul ca graniţă pînă la vărsarea lui în Dunăre.” În cele din urmă au cedat şi
turcii, astfel că pacea ruso-turcă se încheie şi ea cu mult fast la 16/28 mai 1812, la
Bucureşti. Articolele IV şi V consfinţeau sfîşierea în două a Principatului
Moldovei:
„Articolul IV: Prutul, de unde acest rîu pătrunde în Moldova, pînă la vărsarea lui în
Dunăre, apoi din acest loc malul stîng al acestui fluviu pînă la Chilia şi la vărsarea
sa în Marea Neagră, vor forma hotarul celor două imperii: Rusia şi Turcia.
Articolul V: Partea din Moldova aşezată pe malul drept al Prutului este părăsită şi
dată Sublimei Porţi, iar Înalta Poartă otomană lasă Curţii imperiale a Rusiei
pămînturile din stînga Prutului, împreună cu toate fortăreţele, oraşele şi locuinţele
care se găsesc acolo, precum şi jumătate din rîul Prut, care formează frontiera
dintre cele două imperii.”3
În conformitate cu tratatul de pace de la Bucureşti acest tratat, Imperiul Otoman
ceda Imperiului Rus o parte din teritoriul Moldovei: ţinuturile Hotin, Soroca,
Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cîrligătura, Fălciu, partea
răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi Bugeacul, în total 45.630 km², cu 482.630 de
locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate. Astfel Țara Moldovei a fost divizată în
Moldova de Vest și Moldova de Est cea din urmă fiind numită de autoritățile ruse
– Basarabia.
Consecințele tratatului de pace de la București. Cronicarul Manolache Drăghici
(1801-1887), în lucrarea sa „Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani. Pînă în zilele
noastre” (Iaşi, 1857), redă destul de sugestiv momentul dramatic al răşluirii
Moldovei: „Sosind ziua fatală a expirării convenţiei de tratat, ce trebuia fieştecare
să trăiască unde era să rămînă desăvîrşit, ceasurile acele au fost de plîngeri un timp
de neuitat; pentru că poporul cu cîrdul, ca turmele de oi, încinsese toată marginea
Prutului de la un capăt la altul, mergînd şi venind de prin sate şi de prin tîrguri
săptămîni încheiate, cu luarea de ziua bună de la părinţi, de la fraţi şi de la rudenii,

2
Mischevca Vlad. Cine a declanșat războiul ruso-turc din 1806-1812. Revista de știință și cultură Limba noastră,
nr.1-2, 2016
3
Războiul ruso-turc 1806-1812. Pacea de la București. Revista moldovenii.md, 31.11.2021
cu care crescuse şi vieţuise dimpreună în vremea aceea cînd se despărţeau unii de
alţii pentru totdeauna4.”
Acelaşi Manolache Drăghici relata sentimentele populaţiei în anii următori
scindării Moldovei: „Cu toate acestea, locuitorii moldoveni multă vreme au ţinut
pacea încheiată la Bucureşti ca nestatornică, aşteptînd dintr-o zi într-alta înapoierea
pămîntului luat de către ruşi şi întregimea hotarului ţării, precum au fost dinainte,
dar s-au amăgit în ideile ce hrănia.”
Anul 1812 a fost un an de cotitură în istoria Moldovei. Prin tratatul de pace de la
București s-a produs o ruptură tragică, trupul Țării Moldovei a fost sfîșiat în două
bucăți, iar destinul ei a fost deturnat.
La 1812, ca urmare a tratatului de pace de la București care a pus punct în războiul
ruso-turc din 1806-1812, teritoriul dintre Nistru și Prut a intrat sub auspiciile
Imperiului Rus, care prin extinderea sa teritorială spre est reușește să-și
consolideze poziția în această zonă a Europei de Sud-Est, iar teritoriul proaspăt
anexat este privit și ca un cap de pod pentru înaintarea ulterioară în Balcani.

Instalarea Cordonului sanitaro-vamal

Cordonul sanitaro-vamal are o semnificație dublă pentru Basarabia, deoarece în
această gubernie au fost create două cordoane, unul fiind creat la Nistru și unul pe
Prut și Dunăre.
Cordonul sanitaro-vamal de la Nistru a fost instituit în 1793, după anexarea la
Rusia, potrivit Tratatului de la Iași, a teritoriilor din partea stângă a Nistrului, în
scopul protejării hotarelor de vest ale Imperiului de pătrunderea molimei şi a
mărfurilor de contrabandă. În acest an a fost instituită carantină la Dubăsari, iar
prin decretul din 8 august 1795 – la Iampol. Ulterior, carantine au fost instituite la
Movilău şi Ovidiopol. Deși carantinele puneau mari obstacole în extinderea
comerțului, în special atunci când erau raportate cazuri epidemiologice, necesitatea
lor nu poate fi pusă la îndoială. Linia sanitară era dublată concomitent şi de cea
vamală. Prin decretul Ecaterinei a II-a din 7 decembrie 1792 a fost instituită vama
de la Iagorlâk. Ulterior, prin decretul din 27 ianuarie 1795, la Dubăsari a fost
instituită vama principală de frontieră, la Ovidiopol – un post vamal, iar prin
decretul din 8 august au fost instituite (la Iampol şi Jvaneţ) încă două vămi, iar la
Movilău – un post vamal. La 17 martie 1805, la inițiativa lui A.E. de Richelieu un
post vamal este instituit şi la Maiaki. Nefiind păzit cu stricteţe de corpul de
grăniceri, cordonul sanitaro-vamal de la Nistru la hotarele cu Basarabia includea
două carantine – de la Dubăsari şi de la Movilău, patru vămi – de la Dubăsari,
Movilău, Iagorlâk, Maiaki şi două posturi vamale – de la Isakoveţ şi Parcani, care
intrau în componenţa districtelor vamale Dubăsari şi Odesa. Ulterior, în 1811, la
Nistru sunt instituite districtul vamal Dubăsari, în a cărui subordine erau vămile şi
4
Manolache D. Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani. Pînă în zilele noastre” ,Iaşi, 1857.
posturile vamale de la Isakoveţ până la Dubăsari, şi districtul vamal Odesa, cu
vămile Odesa, Maiaki, Herson şi Nikolaev.
Oficial, doar prin aceste puncte se permitea trecerea, în baza documentelor
corespunzătoare, a persoanelor care veneau în sau plecau din Imperiu, importul şi
exportul mărfurilor. Căile comerciale principale duceau spre Sublima Poartă
Otomană şi spre unele posesiuni ale Imperiului Habsburgic. La trecerea frontierei,
de la fiecare persoană se percepea o taxă, iar mărfurile erau impuse impozitului
potrivit tarifului vamal din 1797. Carantina, atât pentru oameni, cât şi pentru
animale şi mărfuri, se respecta timp de 10-14 zile în condiţii nefavorabile.
Sustragerea de la această operaţie se pedepsea foarte sever, inclusiv cu moartea.
,,După anexarea Basarabiei la Rusia frontiera Imperiului este transferată pe râurile
Prut, Dunărea şi pe litoralul de nord-vest al Mării Negre, unde urma să fie
constituit un nou serviciu vamal şi de carantină.,,5
,,Instituit oficial abia în 1817, cordonul includea vămile Noua Suliţă, Sculeni, Reni
şi posturile vamale Lipcani, Leova, Ismail şi Akkerman ce intrau în componenţa
districtelor vamale Sculeni şi Ismail6,,. La trecerea frontierei se încasa o taxă
vamală, stabilită după regulile moldoveneşti, în mărime de 3% ad valorem. În
pofida măsurilor întreprinse, cordonul sanitaro-vamal de la Nistru a fost păstrat.
În baza Regulamentului organizării administrative a Basarabiei adoptat de
Alexandru I la 29 aprilie 1818 au fost stabilite şi statele de funcţii pentru vămile şi
posturile vamale şi carantinale amplasate la hotarul de apus al Basarabiei.
Pentru apărarea hotarului de pătrunderea molimei, potrivit dispoziţiei imperiale din
1 august 1829, carantinele de la Prut şi Dunăre şi cele de la Nistru au fost
subordonate direct guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei, căruia i s-au
acordat drepturi nelimitate în baza Regulamentului carantinal din 21 august 1818.
Problema transferării cordonului vamal de la Nistru la noua frontieră cu Basarabia
este discutată de Consiliul de Miniştri la 13 septembrie 1830, aceasta fiind
prezentată de ministrul de Finanţe E.F. Kankrin Departamentului comerţului
exterior încă la 9 august. La şedinţă au fost discutate şi aprobate 3 documente:
1. Proiectul Regulamentului privind ordinea de transferare a cordonului vamal de
la Nistru la Prut şi Dunăre;
2. Noile state de funcţii ale districtelor vamale din Basarabia;
3. Proiectul decretului Senatului Guvernant privind aplicarea în Basarabia,
începând cu anul 1831, a Regulamentului ghildelor.
Regulamentul cu privire la ordinea de transferare a cordonului vamal de la Nistru
şi organizarea lui la hotarul cu Basarabia a fost semnat abia la 26 septembrie 1830.
Acesta era alcătuit din 2 capitole.
Capitolul I stabilea principiile generale în baza cărora urma să fie lichidat cordonul
vamal de la Nistru ce despărţea Basarabia de guberniile ruse. Articolul 1 prevedea
că data transferării cordonului vamal urma să fie stabilită de ministrul de Finanţe,
cu acordul preventiv al ministrului de Interne şi al guvernatorului general al
Novorosiei şi Basarabiei. ,,Articolul 2 determina măsurile preventive stabilite
5
Valentin Tomuleţ. Considerații privind regimul vamal al Basarabiei în perioada 1812-1830. – În: Tyragetia.
Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Anuar VI-VII. – Chișinău, 1998, p. 209-214.
6
IBIDEM,
pentru transferarea cordonului vamal: organizarea salinelor din Basarabia (decizie
deja adoptată de Consiliul de Stat); aplicarea, începând cu 1831, a Regulamentului
ghildelor în Basarabia; instituirea districtelor vamale şi a pazei vamale de frontieră
în Basarabia; pregătirea încăperilor pentru oficiile vamale şi, în măsura
necesităţilor, pentru paza vamală de frontieră.,,7
Capitolul II al Regulamentului era alcătuit din 4 compartimente.
Compartimentul 1 (art. 3-16) prevedea instituirea districtelor vamale şi a pazei
vamale de frontieră.
În Basarabia erau instituite două districte vamale: din partea de sus a Dubăsarilor,
sau Sculeni – de la hotarele guberniei Podolia
şi până la judeţul Ismail, şi din partea de jos a Dubăsarilor, sau
Ismail – de la hotarele judeţului Ismail până la gurile Dunării pe litoralul Mării
Negre spre Akkerman şi mai departe până la sfârşitul limanului Nistrului.
În districtul vamal Sculeni erau înfiinţate două vămi – la Noua Suliţă şi la Sculeni,
care au fost egalate în drepturi cu vămile de clasa întâi şi aveau dreptul să perceapă
taxe vamale de la mărfurile permise potrivit tarifului în porturile Odesa şi
Feodosia, dar fără a li se acorda dreptul de înmagazinare. Această circumscripţie
includea două posturi vamale – la Lipcani şi la Leova.
Din districtul vamal Ismail făceau parte vama Ismail, căreia i s-a păstrat dreptul de
înmagazinare acordat la 6 octombrie 1828 şi două posturi vamale – din Reni şi din
Akkerman.8
Posturile vamale îşi păstrau statutul de altădată, acordat tuturor posturilor vamale
de la hotarele de vest ale Rusiei.
Odată cu instituirea noilor districte vamale în Basarabia au fost desfiinţate
districtul vamal Dubăsari cu vămile Movilău şi Dubăsari şi paza vamală, iar în
districtul vamal Odesa – posturile vamale Maiaki şi Parcani. Paza vamală a
districtului vamal Odesa, situată la Nistru, a fost transferată (în afară de paza
necesară pe limanul Nistrului) pe litoralul Mării Negre – între Kinburn şi Perekop
şi pe limanul Bugului şi Niprului, unde paza vamală lipsea.
În legătură cu instituirea în Basarabia a celor două districte vamale şi cu egalarea
în drepturi a funcţionarilor vamali cu cei de la instituţiile vamale de la hotarele de
vest ale Rusiei, a fost constituit un nou personal vamal.9
Pornind de la faptul că componenţa numerică a pazei din Basarabia necesita
investigaţii suplimentare, ţinându-se cont de supravegherea sanitară, ministrul de
Finanţe urma să prezinte pentru confirmare şi personalul pazei vamale de hotar în
cele două districte vamale.

Abordarea istoriografică privind rolul cordonului

sanitaro-vamal de pe Nistru.
7
Tomuleț Valentin. Politica comercial-vamală a țarismului în Basarabia și influența sa asupra constituirii burgheziei
comerciale (1812-1868)
8
Organizarea şi funcționarea cordonului sanitar la hotarele dunărene ale Imperiului Rus (1812-1856), Muzeul
Național de Istorie a Moldovei. Ediția 32, R, 2022.
9
Valentin Tomuleț. Considerații privind regimul vamal al Basarabiei în perioada 1812-1830. – În: Tyragetia.
Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Anuar VI-VII. – Chișinău, 1998, p. 209-214.
Istoriografia rusă sec. al XIX-lea.

În istoriografi a rusă din secolul al XIX-lea unele informații privind rolul

cordonului sanitaro-vamal de la Nistru conțin lucrările lui Ya. Saburov,
A.Rozeilon-Soşalski, A.Kornilovici, G.Nebolsin, A.Skalkovski ş.a. Acești
specialiști menționau că cordonul sanitaro-vamal de la Nistru este depășit și
frânează dezvoltarea comerțului, iar indirect – şi a întregii economii a
Basarabiei1091. Istoriografi a postbelică din Republica Moldova nu dispune de
lucrări speciale referitor la problema suprimării cordonului vamal la Nistru şi
unificării vamale a Basarabiei cu Rusia. Doar tangențial s-au referit la această
problemă istoricii V.I. Jukov, I.G. Budak, M.P. Muntean, .S. Grosul, E.I.
Drujinina, I.A. Anțupov, care au constatat prezenta până în
1831 a cordonului sanitaro-vamal de la Nistru şi consecințele lui nefaste pentru
dezvoltarea comerțului dintre Basarabia şi guberniile ruse, însă fără a încerca s-o
studieze. Această problemă a fost tratată şi de autor în mai multe articole, care au
stat la baza prezentului studiului.
Problema abolirii barierelor vamale dintre unele state ale Europei Occidentale şi de
Sud-Est, ce aparțineau aceleia și comunități etnice, de teritoriu, de interese
economice, nu era una nouă. Ea a fost cunoscută statelor germane, care în 1834 au
format uniunea vamală, şi gărilor Române – Moldovei şi gării Românești, care în
1846 de asemenea au format uniunea vamală
Caracterizând aceste două modele de organizare vamală, Adrian Macovei
menționa că, dacă au şi existat între ele „unele deosebiri în ceea ce privește
conținutul şi obiectivele economice, în schimb, din punct de vedere politic, rolurile
lor au fost identice: au pregătit terenul şi au prefăcut constituirea statelor
naționale”10
Unificarea vamală a Basarabiei cu guberniile ruse s-a desfășurat în condiții atât
economice, cât şi politice diferite, generate de statutul de colonie al regiunii în
componența Imperiului Rus.

Istoriografia postbelică.

Doar tangențial s-au referit la această problemă istoricii V.I. Jukov, I.G. Budak,
M.P. Muntean, Ya.S. Grosul, E.I. Drujinina, I.A. Anțupov, care au constatat
prezența până în 1831 a cordonului sanitaro-vamal de la Nistru şi consecințele lui
nefaste pentru dezvoltarea comerțului dintre Basarabia şi guberniile ruse, însă fără
a încerca s-o studieze.11

Caracteristicile cordonului sanitaro-vamal de pe

Nistru.
10
Tomuleț Valentin. Politica comercial-vamală a țarismului în Basarabia și influența sa asupra constituirii
burgheziei comerciale (1812-1868)
11
IBIDEM
Regulamentul cu privire la ordinea de transferare a cordonului vamal de la Nistru
şi organizarea lui la hotarul cu Basarabia a fost semnat abia la 26 septembrie 1830.
Acesta era alcătuit din 2 capitole.
Capitolul I stabilea principiile generale în baza cărora urma să fie lichidat cordonul
vamal de la Nistru ce despărţea Basarabia de guberniile ruse. Articolul 1 prevedea
că data transferării cordonului vamal urma să fie stabilită de ministrul de Finanţe,
cu acordul preventiv al ministrului de Interne şi al guvernatorului general al
Novorosiei şi Basarabiei. Articolul 2 determina măsurile preventive stabilite pentru
transferarea cordonului vamal: organizarea salinelor din Basarabia (decizie deja
adoptată de Consiliul de Stat); aplicarea, începând cu 1831, a Regulamentului
ghildelor în Basarabia; instituirea districtelor vamale şi a pazei vamale de frontieră
în Basarabia; pregătirea încăperilor pentru oficiile vamale şi, în măsura
necesităţilor, pentru paza vamală de frontieră.
Capitolul II al Regulamentului era alcătuit din 4 compartimente.
Compartimentul 1 (art. 3-16) prevedea instituirea districtelor vamale şi a pazei
vamale de frontieră.
În Basarabia erau instituite două districte vamale: din partea de sus a Dubăsarilor,
sau Sculeni – de la hotarele guberniei Podolia
şi până la judeţul Ismail, şi din partea de jos a Dubăsarilor, sau
Ismail – de la hotarele judeţului Ismail până la gurile Dunării pe litoralul Mării
Negre spre Akkerman şi mai departe până la sfârşitul limanului Nistrului.
În districtul vamal Sculeni erau înfiinţate două vămi – la Noua Suliţă şi la Sculeni,
care au fost egalate în drepturi cu vămile de clasa întâi şi aveau dreptul să perceapă
taxe vamale de la mărfurile permise potrivit tarifului în porturile Odesa şi
Feodosia, dar fără a li se acorda dreptul de înmagazinare. Această circumscripţie
includea două posturi vamale – la Lipcani şi la Leova.
Din districtul vamal Ismail făceau parte vama Ismail, căreia i s-a păstrat dreptul de
înmagazinare acordat la 6 octombrie 1828[19] şi două posturi vamale – din Reni şi
din Akkerman.12
Posturile vamale îşi păstrau statutul de altădată, acordat tuturor posturilor vamale
de la hotarele de vest ale Rusiei. Odată cu instituirea noilor districte vamale în
Basarabia au fost desfiinţate districtul vamal Dubăsari cu vămile Movilău şi
Dubăsari şi paza vamală, iar în districtul vamal Odesa – posturile vamale Maiaki şi
Parcani. Paza vamală a districtului vamal Odesa, situată la Nistru, a fost transferată
(în afară de paza necesară pe limanul Nistrului) pe litoralul Mării Negre – între
Kinburn şi Perekop şi pe limanul Bugului şi Niprului, unde paza vamală lipsea.
În legătură cu instituirea în Basarabia a celor două districte vamale şi cu egalarea
în drepturi a funcţionarilor vamali cu cei de la instituţiile vamale de la hotarele de
vest ale Rusiei, a fost constituit un nou personal vamal.
Pornind de la faptul că componenţa numerică a pazei din Basarabia necesita
investigaţii suplimentare, ţinându-se cont de supravegherea sanitară, ministrul de

12
Tomuleț Valentin. Politica comercial-vamală a țarismului în Basarabia și influența sa asupra constituirii
burgheziei comerciale (1812-1868)
Finanţe urma să prezinte pentru confirmare şi personalul pazei vamale de hotar în
cele două districte vamale.
Compartimentul 2 (art. 17-27) stabilea locul de amplasare a clădirilor vamale şi
cantonării pazei vamale. Vămile şi posturile vamale în Basarabia urmau să-şi aibă
sediul atât în clădirile deja existente, cât şi în cele arendate de la locuitori şi de la
moşieri. Paza vamală era amplasată în acele clădiri în care până acum se aflase
forţele ce asigurau paza cordonului sanitar. În cazul în care acestea se dovedeau a
fi insuficiente sau incomode, urmau să fie arendate clădiri de la locuitori, iar acolo
unde la hotarul de frontieră nu erau situate aşezări, la început trebuiau construite
bordeie sau alte construcţii, pentru ca ulterior să fie construite clădiri durabile
pentru paza sanitară. 13
Compartimentul 3 al Regulamentului prevedea măsurile de transferare a
cordonului vamal de la Nistru.
Până la suprimarea cordonului vamal de la Nistru se preconiza să fie organizate
preventiv vămile şi posturile vamale ale districtului vamal actual Basarabia,
potrivit noilor reguli şi întărite, la început, reieşind din condiţiile concrete. După
suprimarea cordonului vamal de la Nistru vămile de la noua frontieră vamală erau
completate parţial din funcţionari aflaţi în serviciu, îndeosebi din cei de la Nistru,
care cunoşteau mai bine noul sistem vamal. Concomitent au fost numiţi şefii
districtelor vamale.
Organizarea pazei vamale în Basarabia a fost amânată până la confirmarea statelor
de funcţii, iar în cazul în care această organizare nu va fi adoptată până la
transferarea cordonului vamal de la Nistru, paza vamală se forma preventiv din 3
companii ale districtului vamal Dubăsari, 2 companii formate în Radziwil şi o
companie deja existentă la hotarul Basarabiei cu Austria. Patru companii erau puse
la dispoziţia districtului vamal Sculeni şi două – celui de la Ismail.
Prin dispoziţia ministrului de Finanţe era numit un comandant de subbrigadă
pentru organizarea preventivă a pazei vamale în Basarabia. El conducea şi cu
unităţile de pază care se aflau în Basarabia până la sosirea celor 3 companii din
districtul vamal Dubăsari, după care acestea treceau în subordinea comandantului
de subbrigadă din Ismail. Ministrul de Finanţe numea preventiv pentru paza
vamală din Basarabia câţiva gardieni şi ajutori alături de cei care au fost confirmaţi
în baza statelor de funcţii precedente.
Compartimentul 3 mai includea un şir de articole (art.20-26) privind modalitatea
transferării cordonului vamal de la Nistru, formării statelor de funcţii şi acordării
mijloacelor băneşti necesare pentru administraţia vamală etc.
Odată cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru a fost abrogat şi Regulamentul
cu privire la comerţul cu Basarabia din 17 februarie 1825. Potrivit acestor articole,
vămile şi posturile vamale din Basarabia urmau ca, înainte cu 6 săptămâni până va
fi transferat cordonul vamal de la Nistru (prin vama Ismail şi postul vamal Reni –
cu 2 luni înainte), să anuleze toate dispoziţiile Regulamentului din 17 februarie
1825 privind transportarea prin Basarabia în Rusia a mărfurilor şi din acel moment
să activeze în baza tarifului şi a legilor vamale comune.
13
Tomuleț Valentin. Politica comercial-vamală a țarismului în Basarabia și influența sa asupra constituirii
burgheziei comerciale (1812-1868)
Compartimentul 4 (art. 28-31) al Regulamentului reglementa problema privind
mânatul animalelor de peste hotare la iernat şi păşunat în Basarabia.
Potrivit Regulamentului, mânatul vitelor (în afară de cai) la iernat şi păşunat în
Basarabia era permis fără achitarea taxei vamale, cu condiţia că înapoi peste hotare
vor fi mânate tot atâtea animale câte au fost aduse, şi în nici un caz mai multe.
În schimb, când vitele erau scoase din Basarabia, se percepea taxa vamală stabilită
de tariful vamal, excepţie făcând vacile pentru care se percepea doar jumătate din
taxa vamală.
Aceste reguli privind mânatul de peste hotare a animalelor la iernat şi păşunat în
Basarabia erau stabilite pentru o perioadă de cel puţin 3 ani, începând cu 1 ianuarie
1831.
După adoptarea deciziei din 26 septembrie 1830, toate chestiunile ce intrau în
competenţa vămii Movilău şi a postului vamal Kameniţa au fost transmise vămii
Noua Suliţă, iar ale celui din Dubăsari – vămii Sculeni[31]. Ulterior, vămile de
clasa întâi din Rusia au fost divizate, potrivit drepturilor acordate, încă în două
categorii. Vămile din Noua Suliţă şi Sculeni erau considerate vămi de clasa întâi,
categoria a doua. În localitatea Lipcani, până la 1 ianuarie 1861 a existat un post
vamal care a fost schimbat de la această dată în vamă de clasa a treia, categoria a
doua.
Potrivit decretului din 30 august 1830, cordonul sanitar de la Prut, Dunăre şi Nistru
a fost transmis în subordinea generalului Rot14. La 6 octombrie 1830 a urmat
decizia împăratului Nicolai I, potrivit căreia odată cu intrarea contelui M.S.
Voronţov în funcţia de guvernator general al Novorosiei şi Basarabiei lui i se
încredinţau şi toate chestiunile legate de administrarea în Basarabia a carantinelor,
precum şi a celorlalte instituţii administrative. În administrarea acestor instituţii
M.S. Voronţov urma să se conducă de regulamentele şi dispoziţiile în vigoare de
până la intrarea sa în funcție.
După adoptarea deciziei din 26 septembrie 1830 au fost luate măsurile de rigoare
pentru transferarea cordonului vamal de la Nistru la Prut şi Dunăre. Deja la 10
noiembrie 1830 Krasovski, care îndeplinea funcţia de guvernator general, scria
guvernatorului civil al Basarabiei despre dispoziţiile privind regulile de transferare
a cordonului vamal:
1. Şefii districtelor vamale Odesa şi Basarabia urmau să stabilească posturi pentru
paza vamală luând în consideraţie opinia şefilor carantinelor locale.
2. Tot ei primeau dispoziţii de a-i plasa pe funcţionarii pazei vamale în locurile noi
de dislocare în districtele vamale Odesa şi Basarabia, potrivit dispoziţiilor
ministrului de Finanţe adresate şefului cordonului sanitar generalului Rot.
3. Urmau să fie luate măsuri pentru a pune la dispoziţie, potrivit Regulamentului
militar, locuinţele şi banii necesari pentru a asigura transferarea pazei vamale de pe
Nistru (inclusiv a celei din Radziwil) în Basarabia şi pe ţărmul Mării Negre,
limanurile Bug şi Nistru.
Termenul de transferare a cordonului vamal de la Nistru urma să fie stabilit printr-
o decizie specială a ministrului de Finanţe.

14
Cordonul sanitaro-vamal de pe Nistru, https://nmuseum.blogspot.com/p/normal-0-21-false-false-false_1285.html
Odată cu instituirea noilor districte vamale în Basarabia, începând cu 1 martie
1831, au fost desfiinţate vămile districtului vamal Dubăsari, iar în districtul vamal
Odesa – posturile vamale Maiaki şi Parcani.
La 4 ianuarie 1833 a fost publicat un nou Regulament despre carantine, potrivit
căruia toate carantinele erau împărţite în 3 categorii: carantine centrale sau de bază,
carantine speciale şi posturi carantinale de uscat şi de coastă.
Potrivit Regulamentului despre carantine, în districtul vamal Sculeni au fost
înfiinţate: în Sculeni – o carantină centrală, în Leova – o carantină specială şi în
Lipcani – un post de carantină; în districtul vamal Ismail: în Ismail – o carantină
centrală, în Reni – o carantină specială, în Akkerman şi Bazarciuk – posturi de
carantină. La Nistru s-au păstrat carantinele interne în Dubăsari, Movilău şi
Isakoveţ, iar în Parcani – un post de carantină. La 17 februarie 1842 postul de
carantină din Akkerman este transferat din delta Nistrului în coasta
Akkermanului.15
Cordonul sanitar de la Nistru cu carantinele de rezervă din Isakoveţ, Dubăsari,
Movilău şi postul de carantină din Parcani au fost lichidate abia la 5 februarie
1846. Ulterior, în legătură cu declanşarea războiului Crimeei, în octombrie 1853
cordonul sanitar de la Nistru a fost restabilit, iar după terminarea ostilităţilor[43],
potrivit deciziei Comitetului de Miniştri din 28 ianuarie 1858, suprimat. A început
să funcţioneze cordonul sanitaro-vamal de la Prut şi Dunăre cu carantinele în
Ismail, Reni, Sculeni şi Leova. Până la construirea clădirilor permanente la linia de
frontieră, aceste carantine au fost amplasate provizoriu: cea din Ismail – în Kubei,
din Reni – în Tatarbunar, din Sculeni – în colonia Comrat şi cea din Leova – în
localitatea Cărpineni
În sistemul sanitaro-vamal al Basarabiei intervin anumite schimbări după
încheierea Tratatului de la Paris din 18(30) martie 1856, potrivit căruia Rusia era
nevoită să retrocedeze Moldovei partea de sud a Basarabiei (teritoriile judeţelor
Ismail şi, parţial, Akkerman şi Cahul) cu porturile Ismail şi Reni, unde erau
amplasate vămi şi posturi vamale şi carantinale.
Noul cordon sanitaro-vamal includea în componenţa sa două districte vamale –
Kubei şi Sculeni. Din districtul vamal Kubei făceau parte vămile Kubei,
Tatarbunar şi Baştamak şi posturile vamale Leova şi Akkerman, iar din districtul
vamal Sculeni – vămile Noua Suliţă şi Sculeni şi postul vamal în Lipcani. Locul de
reşedinţă al şefului districtului vamal Kubei era stabilit în Akkerman, iar al celui
din Sculeni – în Noua Suliţă. În activitatea carantinelor administraţia cordonului
sanitaro-vamal de frontiera de apus a Basarabiei se conducea de Regulamentul
privind activitatea carantinelor din Basarabia din 10 aprilie 1858.
La 30 noiembrie 1865 sunt confirmate statele de funcţii ale vămilor în comerţul
european şi asiatic şi stabilite drepturile instituţiilor vamale de a permite mărfuri
pentru import. La hotarele de apus ale Imperiului Rus, la Prut, în categoria vămilor
de clasa întâi erau confirmate vămile din Noua Suliţă şi Sculeni. Ele aveau dreptul
de a permite importul tuturor mărfurilor străine neinterzise de tariful vamal.
Termenul de încasare a taxelor vamale, da la data intrării mărfurilor în vamă, era
stabilit de un an de zile. În categoria vămilor de clasa a treia erau confirmate
15
Cordonul sanitaro-vamal de pe Nistru, https://nmuseum.blogspot.com/p/normal-0-21-false-false-false_1285.html
vămile din Lipcani, Kubei, Akkerman, Tatar-bunar şi Baştamak. 16Aceste vămi
aveau dreptul de a permite importul tuturor mărfurilor străine, în afară de maşini şi
diferite aparate, cu excepţia celor agricole, permise de tariful vamal. Termenul de
vămuire a mărfurilor, da la data intrării mărfurilor în vamă, era stabilit de o lună de
zile.
Ulterior, pentru înviorarea comerţului, potrivit deciziei Senatului Guvernant din 31
mai 1873, postului vamal Akkerman i-a fost acordat dreptul de vamă de clasa a III-
a.
După reanexarea Sudului Basarabiei potrivit deciziilor Congresului de la Berlin
(1/13 iulie 1878), la Rusia au trecut porturile dunărene – Ismail, Chilia şi Reni.
Dar, aceste instituţii vamale au fost deschise abia la 9 octombrie 1878.
Ulterior intervin anumite schimbări şi în structura vamală. Potrivit dispoziţiei
Consiliului de Stat din 7 martie 1879, instituţiile vamale vechi amplasate la fostul
hotar cu România au fost lichidate şi instituite la noua frontieră altele noi. Vămile
din fostul district vamal Kubei (redenumit Ismail) – Bolgrad, Tatarbunar şi
Comrat, au fost lichidate şi în locul lor instituite, la hotarul cu România, altele noi.
În oraşul Ismail a fost instituită vama principală de antrepozit Ismail, în oraşul
Reni – vama de clasa întâi Reni, iar în târgul Leova – vama de clasa a treia Leova.
Posturi vamale au fost instituite în oraşul Chilia, târgul Vâlcov, oraşul Cahul, în
delta Prutului, la podul şi şoseaua care ducea la Galaţi (Усть-Прутская), şi postul
vamal Falcea, vis-à-vis de târgul românesc Falcea. În sătişorul Cotul Morii, în
apropiere de târgul românesc Drăsliceni, a fost instituit un punct de trecere.
Posturilor vamale Chilia, Vâlcov şi Cahul li s-a acordat dreptul vămilor de clasa a
treia, cu condiţia ca mărfurile importate de peste hotare, până la amenajarea acestor
posturi, să nu rămână în depozite timp de 3 luni, dar să fie supuse imediat taxelor
vamale. Pentru întreţinerea acestor instituţii vamale guvernul a alocat anual din
bugetul statului 62173 rub. (50210 rub. – pentru salarii şi 11963 rub. – pentru
decoraţii şi diferite indemnizaţii funcţionarilor vamali). 17
În anul 1883, în locul districtelor vamale Sculeni şi Ismail a fost înfiinţat un singur
district – districtul vamal Basarabia.
Argumentele invocate privind necesitatea păstrării
cordonului sanitaro-vamal pe Nistru.

Instituit oficial abia în 1817, cordonul includea vămile Noua Suliță, Sculeni, Reni
şi posturile vamale Lipcani, Leova, Ismail şi Akkerman ce intrau în componența
districtelor vamale Sculeni şi Ismail1100. La trecerea frontierei se încasa o taxă
vamală, stabilită după regulile moldovenești, în mărime de 3% ad valorem1101. În
pofida măsurilor întreprinse, cordonul sanitaro-vamal de la Nistru a fost păstrat.
Cei care se pronunțau pentru păstrarea cordonului la Nistru argumentau necesitatea
păstrării lui prin faptul că deoarece provincia nu este valorificată, inclusiv din
punct de vedere politico administrativ, era posibil ca mărfurile străine să pătrundă
16
Valentin Tomuleț. Considerații privind regimul vamal al Basarabiei în perioada 1812-1830. – În: Tyragetia.
Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Anuar VI-VII. – Chișinău, 1998, p. 209-214.
17
Cordonul sanitaro-vamal de pe Nistru, https://nmuseum.blogspot.com/p/normal-0-21-false-false-false_1285.html
în guberniile interne ruse fără achitarea taxelor vamale, sub pretextul că sunt de
proveniență din Basarabia, iar cantitatea mare de mărfuri de peste Nistru ar putea
spori concurența, trezind astfel nemulțumirea proprietarilor funciari locali, a
comercianților şi a întreprinzătorilor.
Părtașii suprimării cordonului sanitaro-vamal de la Nistru invocau necesitatea
accelerării integrării teritoriului de curând anexat, reieșind din: avantajele
extinderii relațiilor comerciale şi ale altor tipuri de relații cu guberniile ruse;
iraționalitatea vămuirii duble a mărfurilor străine; complexitatea decontărilor şi
pierderile de timp la carantina dublă (de fapt, după părerea lor, lichidarea
cordonului vamal nu excludea păstrarea controlului sanitar) ce frâna dezvoltarea
comerțului exterior, respectiv, reducea veniturile vistieriei statului. Ei susțineau de
asemenea ca prin suprimarea lui se va lărgi piața de desfacere a mărfurilor
industriale ruse, se va extinde sfera de activitate comercial-economică a burgheziei
comerciale imperiale
Era și temerea că tot mai mulți fugari din guberniile ruse vor trece vechea frontieră
de la Nistru, deoarece în Basarabia șerbia fusese lichidată până la anexarea ei la
Rusia. Nu era exclus nici pericolul răspândirii epidemiilor necontrolate – a ciumei
și a holerei, care pătrundeau adesea din posesiunile Porții Otomane și din
guberniile de sud ale Ucrainei. În schimb, cei care promovau ideea suprimării
cordonului sanitaro-vamal de la Nistru (reprezentanții administrației regionale, în
special funcționarii ruși) invocau necesitatea integrării teritoriului de curând
anexat, aducând drept argumente: avantajele extinderii relațiilor comerciale cu
guberniile ruse; iraționalitatea vămuirii duble a mărfurilor străine – toate acestea
frânau dezvoltarea comerțului exterior, respectiv se reduceau veniturile în vistieria
statului.18
Astfel dintre principalele argumente invocate privind necesitatea păstrări
cordonului sanitaro-vamal de pe Nistru au fost următoarele
1. Provincia nu este valorificată, din punct de vedere politico-administrativ.
2. Era posibil ca mărfurile străine să pătrundă în guberniile interne ruse fără
achitarea taxelor vamale, sub pretextul că sunt de proveniență din Basarabia,
iar cantitatea mare de mărfuri de peste Nistru ar putea spori concurența,
trezind astfel nemulțumirea proprietarilor funciari locali, a comercianților şi
a întreprinzătorilor.
3. Teama că tot mai mulți fugari din guberniile ruse vor trece vechea frontieră
de la Nistru, deoarece în Basarabia şerbia fusese lichidată şi ea avea nevoie
de forță de muncă, îndeosebi în regiunile sale de sud.
4. Nu era exclus şi pericolul răspândirii epidemiilor, inclusiv a ciumei şi a
holerei, care pătrundeau adeseori din posesiunile Înaltei Porți Otomane. 19

18
Valentin Tomuleț, Primii ani ai stăpânirii țariste în Basarabia: începutul rusificării, Revista Timpul.
19
Valentin Tomuleț. Considerații privind regimul vamal al Basarabiei în perioada 1812-1830. – În: Tyragetia.
Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Anuar VI-VII. – Chișinău, 1998, p. 209-214
 Dificultățile economice create de existența
cordonului sanitaro-vamal de pe Nistru.
Cordoanele sanitaro-vamale ce delimitau Basarabia – unul la Nistru, iar altul la
Prut şi Dunăre – creau comerțului incomodități, iar cu timpul au început să exercite
o influență negativă asupra dezvoltării regiunii.
În memoriul „Despre organizarea financiară în regiunea Basarabia”, datat cu anul
1829, Administrația Regională menționa că „…din cauza cordonului de la Nistru şi
a dificultăților în transportul mărfurilor basarabene în guberniile limitrofe ale
Rusiei, comerțul local este strâmtorat peste măsură în operațiile sale”.
După cum menționa rezidentul plenipotențiar al Basarabiei general-locotenentul
A.N. Bahmetev încă în 1819, situația s-a agravat şi din cauza că la frontiera de la
Nistru, pe o linie de hotar de 600 verste, existau doar patru posturi de trecere
vamală şi de carantină. Transportarea cerealelor, lemnului, fânului şi a altor
mărfuri prin aceste posturi este extrem de dificilă, duce la majorarea prețurilor şi-i
sustrage pe țărani de la muncile agricole.
Frâna dezvoltarea comerțului şi plata dublă a taxei vamale.
Negustorii, care transportau în Rusia mărfurile din Moldova de peste Prut şi
Imperiul Austriac, erau supuşi de două ori procedurilor vamale şi de carantină – la
Prut şi la Nistru, fapt ce cauza pierderi de timp şi prejudicii materiale.
Deşi administrația regiunii restituia taxele vamale, percepute la frontiera de apus,
negustorii nu întotdeauna dispuneau de sume suficiente de bani pentru a achita taxa
vamală de două ori .
Prezența carantinelor ce încercuiau Basarabia din toate părțile influența direct
asupra sistemului de prețuri la diferite produse agricole şi mărfuri industriale pe
piața basarabeană.
Situația se complica şi mai mult în cazurile în care termenul de carantină era
majorat, din interese de securitate sanitară. Astfel, când în octombrie 1819, în
județul Hotin au apărut primele semne ale ciumei, termenul de carantină la trecerea
peste Nistru a fost majorat până la 42 de zile.20
Tot odată era privit și ca un obstacol serios în constituirea burgheziei comerciale
naționale deoarece până în 1831 Basarabia a fost separată de guberniile interne
ruse prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de piețele tradiționale europene
– prin cel de la Prut şi Dunăre, instituit în 1817. Autoritățile locale, în persoana lui
I. M. Hartingh, A. N. Bahmetev, M. S. Voronţov şi F. P. Palen, în numeroasele
rapoarte adresate pe parcursul anilor 1813 – 1827 autorităților centrale –
miniștrilor de Finanțe, de Interne şi de Politie, cereau insistent lichidarea
cordonului sanitaro-vamal de la Nistru, scoțând în relief prejudiciile enorme pe
care acesta le cauza dezvoltării comerțului, acumulării capitalului comercial şi,
respectiv, consolidării pozițiilor burgheziei naționale.21
20
Tomuleț Valentin. Politica comercial-vamală a țarismului în Basarabia și influența sa asupra constituirii
burgheziei comerciale (1812-1868)
21
Tomuleț Valentin. GENEZA BURGHEZIEI BASARABENE SAU CUM AU FOST RATATE
POSIBILITĂŢILE CONSTITUIRII UNEI BURGHEZII COMERCIAL-INDUSTRIALE NAŢIONALE ÎN
BASARABIA (1812 – 1868), Chisinau, 2015
 Potrivit descrierii viceguvernatorului Basarabiei E. Golubiţki, funcționar de clasa
a V-a, şi a funcționarului de clasa a VII-a, D. Climşa, privind administrarea
financiară în Basarabia, datată cu anul 1829, „…din cauza prezentei acestei bariere
de la Nistru şi dificultăților în transportarea produselor autohtone în guberniile
limitrofe din Rusia, comerțul de aici este strâmtorat peste măsură în circuitul de
mărfuri”
Astfel, Regulamentul din 1825 era protecționist pentru piața rusă și nefavorabil
pentru Basarabia, nu doar prin faptul că limita exportul celor mai solicitate mărfuri
basarabene pe piața internă rusă și acorda negustorilor din guberniile ruse drepturi
nelimitate în comerțul Basarabiei, dar și prin faptul că limita activitatea comercială
a negustorilor basarabeni pe piața internă rusă și frâna, în așa fel, procesul de
acumulare inițială a capitalului.
Ca rezultat, pe piața basarabeană slăbesc treptat pozițiile negustorilor din alte țări –
în special din Sublima Poartă și Imperiul Austriac, în schimb se întăresc pozițiile
negustorilor din guberniile ruse. Politica comercial-vamală promovată de țarism în
Basarabia poartă un caracter vădit colonial, provincia fiind transformată într-o
piață sigură și avantajoasă de desfacere a mărfurilor ruse. Regulamentul a provocat
nemulțumirea cercurilor comercial- industriale din Basarabia și nu era nici pe
placul autorităților regionale, care îl considerau o barieră în calea integrării
Basarabiei în sistemul pieței interne ruse.22
Suprimarea cordonului va lărgi piața de desfacere a mărfurilor industriale și va
extinde sfera de activitate economică a burgheziei comerciale ruse în Basarabia –
susțineau promotorii suprimării cordonului sanitaro-vamal. Colectând toate tipurile
de argumente, administrația imperială acționa cu precauție, fără grabă, amânând
soluționarea problemei pentru momentul când ar fi fost create condițiile prielnice
pentru aceasta. Prezența însă a două cordoane sanitaro-vamale: unul – la Prut și
Dunăre, iar altul – la Nistru, deși a grăbit procesul constituirii pieței interne
basarabene, a cauzat prejudicii serioase nu numai dezvoltării comerțului cu țările
străine, guberniile interne ruse și dezvoltării economice, în general, dar a influențat
direct și asupra procesului de geneză și evoluție a burgheziei comerciale
basarabene.
Ca rezultat, pe piața basarabeană slăbesc treptat pozițiile negustorilor din alte țări –
în special din Sublima Poartă și Imperiul Austriac, în schimb se întăresc pozițiile
negustorilor din guberniile ruse. Politica comercial-vamală promovată de țarism în
Basarabia poartă un caracter vădit colonial, provincia fiind transformată într-o
piață sigură și avantajoasă de desfacere a mărfurilor ruse. Regulamentul a provocat
nemulțumirea cercurilor comercial- industriale din Basarabia și nu era nici pe
placul autorităților regionale, care îl considerau o barieră în calea integrării
Basarabiei în sistemul pieței interne ruse.
Sub presiunea acestora, administrația țaristă a fost silită să facă unele concesii în
exportul anumitor mărfuri basarabene în Rusia, dar în ce privește problemele-cheie
– suprimarea cordonului vamal de la Nistru și abrogarea Regulamentului din 17
februarie 1825 – nu a cedat. Situația va fi soluționată abia în 1830, când, în urma
decretului Senatului Guvernant din 26 septembrie, concomitent cu suprimarea
22
Valentin Tomuleț, Primii ani ai stăpânirii țariste în Basarabia: începutul rusificării, Revista Timpul.
cordonului vamal de la Nistru și aplicarea pe teritoriul Basarabiei a structurii de
ghildă, este lichidat și regulamentul din 1825.

Raportului contelui S.C. Veazmitinov

A desființa cordonul vamal şi de carantină intern de la Nistru, păstrându-se doar
vama de la Isakoveț pentru comerțul cu Austria şi un post vamal şi de carantină la
Ovidiopol pentru navele străine.
În celelalte posturi de carantină de la Nistru clădirile să fi e păstrate,
preconizându-se pentru fiecare din ele câte un funcționar şi un număr suficient de
slujitori ca, în caz de necesitate, cordonul să poată fi restabilit pentru o perioadă.
Direcția vămilor şi carantinelor din Basarabia, de la Prut, Dunăre şi Marea Neagră
să treacă în subordinea direcției vămilor din Imperiu .
Să fi e create posturi vamale şi de carantină în următoarele localități: în Ismail şi
Sculeni – posturi vamale şi de carantină; în Ovidiopol, Akkerman, Reni, Leova şi
Lipcani – posturi vamale şi de carantină; în Vâlkov – un post de carantină şi în
Isakoveț – un post vamal.23

Contele Voronțov referitor la cordonul sanitaro-

vamal de la Nistru
Contele M.S. Voronțov, numit în mai 1823 în funcția de rezident plenipotențiar al
Basarabiei, a menționat că funcționarea concomitentă a două cordoane sanitaro-
vamale „cauzează numeroase incomodități”. Inspectând personal o porțiune a
cordonului de la Nistru şi încredințând inspectarea altor părți funcționarilor
împuterniciți, M.S. Voronțov în rapoartele din 30 noiembrie 1823 şi 22 februarie
1824 recunoaşte iraționalitatea păstrării celor două cordoane sanitaro-vamale.
„Linia de oprire în carantină şi vamă, cererea paşapoartelor şi certificatelor pentru
mărfuri şi taxe, – menționa el, – dăunează mult comerțului şi aproape că îl distrug
şi nu aduc vreun folos nici vistieriei statului, nici regiunii” . Pentru comerțul cu
Imperiul Austriac M.S. Voronțov a propus să fie păstrat la Nistru postul vamal din
Isakoveț, iar pentru trecerea navelor maritime – postul de carantină şi postul vamal
din Ovidiopol; în rest, susținea el, cordonul vamal şi de carantină de la Nistru
trebuie suprimat, subordonând negustorii basarabeni organizării de ghildă din
Rusia.24

23
Tomuleț Valentin. Politica comercial-vamală a țarismului în Basarabia și influența sa asupra constituirii
burgheziei comerciale (1812-1868)
24
IBIDEM
 Bibliografie
1. Tomuleț Valentin. Politica comercial-vamală a țarismului
în Basarabia și influența sa asupra constituirii burgheziei
comerciale (1812-1868)
2. Tomuleț Valentin. GENEZA BURGHEZIEI
BASARABENE SAU CUM AU FOST RATATE
POSIBILITĂŢILE CONSTITUIRII UNEI BURGHEZII
COMERCIAL-INDUSTRIALE NAŢIONALE ÎN
BASARABIA (1812 – 1868), Chișinău, 2015
3. Tomuleț Valentin, Primii ani ai stăpânirii țariste în
Basarabia: începutul rusificării, Revista Timpul.
4. Valentin Tomuleț. Considerații privind regimul vamal al
Basarabiei în perioada 1812-1830. – În: Tyragetia. Muzeul
Național de Istorie a Moldovei. Anuar VI-VII. – Chișinău,
1998, p. 209-214
5. Manolache D. Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani. Pînă
în zilele noastre” ,Iaşi, 1857
6. Mischevca Vlad. Cine a declanșat războiul ruso-turc din
1806-1812. Revista de știință și cultură Limba noastră,
nr.1-2, 2016
7. Războiul ruso-turc 1806-1812. Pacea de la București.
Revista moldovenii.md, 31.11.2021
8. Cordonul sanitaro-vamal de pe Nistru,
https://nmuseum.blogspot.com/p/normal-0-21-false-false-
false_1285.html
9. Organizarea şi funcționarea cordonului sanitar la hotarele
dunărene ale Imperiului Rus (1812-1856), Muzeul Național
de Istorie a Moldovei. Ediția 32, R, 2022.