Tratatul de la Kuciuk-Kainargi iulie 1774

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pe fondul ireversibilulul declin otoman şi

al luptei pentru împărţirea moştenirii otomane (“problema orientală”), Rusia a început să
depună mari eforturi pentru a înainta spre Marea Neagră, Peninsula Balcanică şi Strâmtori
(Bosfor şi Dardanele). În mod firesc, Imperiul ottoman şi-a apărat teritoriul, opunând o
puternică rezistenţă în faţa înaintării ruseşti. Din această cauză, în perioada 1673-1878 au avut
loc zece războaie ruso-otomane1.
În cadrul conflicte armate, un loc foarte important îl ocupă războiul ruso-otoman din 1768-
1774.
Războiul Ruso-Turc din 1768–1774, numit și al V-lea Război Ruso-Turc, a izbucnit
în urma luptei nobililor polonezi contra protectoratului rus din timpul țarinei Ecaterina cea
Mare. Acest amestec în Polonia a determinat Imperiul Otoman să declare război Rusiei.
Pretextul războiului a fost alăturarea unui regiment de cazaci trupelor ruse care au intrat în
Polonia. Turcii au învinuit cazacii de masacrul făcut în rândul populației din Balta, Ucraina de
astăzi. Sultanul otoman Mustafa al III-lea declară la 25 septembrie 1768 război Rusiei. Turcii
contau pe o alianță a Confedrației poloneze de la Bar. Rusia era sprijinită în război de Marea
Britanie, iar Frederic cel Mare al Prusiei oferă ajutor în schimbul împărțirii Poloniei.
Confederația poloneză este înfrântă de generalul rus Alexandr Suvorov, care se
întoarce apoi în ajutorul feldmareșalului Piotr Rumianțev-Sadunaiski care suferea pierderi
mari împotriva trupelor otomane. Situația pe frontul ruso-otoman se schimbă în favoarea
rușilor, în urma intrării în luptă a trupelor aliate ruso-prusace sub comnda prințului Alexei
Orlov. Înfrângerea trupelor otomane a urmat în Ucraina, Siria, Egipt și la bătălia navală de la
Çeșme (1770). La data de 21 iulie 1774 otomanii semnează tratatul de pace de la Kuciuk-
Kainargi (astăzi, satul Kainardja din Dobrogea de Sud, în Bulgaria). În urma acordului de
pace, Hanatul Crimeii devine independent, nu mai este vasal porții otomane. Rusia primește o
despăgubire de război de 4,5 milioane de ruble, și două porturi importante la Marea Neagră.
La sfârşitul acestuia, Rusia a obţinut mult doritul acces la Marea Neagră, slăbirea
strictei suzeranităţi otomane asupra Moldovei şi Ţării Româneşti (fapt care a deschis drumul
acestora spre modernizare, unire şi independenţă, dar a mărit şi pericolul rusesc la adresa
existenţei lor), independenţa Hanatului Crimeii (anexat apoi de ruşi în 1783), libera navigaţie
militară în Marea Neagră, libera navigaţie comercială în Marea Neagră, Strâmtori şi
Mediterana orientală, dreptul de a avea consulate în întreg Imperiul otoman, precum şi dreptul
de a interveni la Poartă în favoarea Principatelor Române şi a creştinilor ortodocşi de pe
teritoriul otoman2.
Toate aceste câştiguri ruseşti au avut consecinţe profunde asupra istoriei Rusiei, a
Imperiului otoman, a bazinului Mării Negre şi a spaţiului balcanic şi românesc, respectivul

2
Acte și documente relative la istoria renașterii române, Editura D.A. Sturdza, Vol I, București, 1900, p. 125-
139.

1
război constituind un moment de cotitură în evoluţia acestora. Înalta Poartă a intrat în
“perioada prăbuşirii”3.
În anii 1769-1771, trupele ruse ocupaseră, cu excepţia cetăţilor Oceakov şi
K􀀀lburun, întreg teritoriul otoman (şi tătar) de la nord de Dunăre, Marea Neagră şi Caucaz,
iar o parte din flota militară rusă din Marea Baltică se instatase în Marea Egee (trecând prin
Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană). În acelaşi timp, Rusia se confrunta cu presiunile
diplomatice ale Austriei şi Prusiei (nedispărute după acceptul rusesc privind prima împărţire a
Poloniei), cu o serie de probleme interne, precum şi cu dificultăţi logistice şi sanitare în zona
teatrului de război antiotoman4.
În ceea ce priveşte Poarta, la finele anului 1771 aceasta se afla într-o situaţie foarte
dificilă pe toate planurile. Conducătorii otomani doreau să câştige timp în speranţa că evoluţia
situaţiei internaţionale le va permite, la un moment dat, să încheie pace cu Rusia, făcând
concesii minime. Prin intermediul ambasadorului prusian Zegelin (acreditat la Istanbul),
Poarta a solicitat Rusiei oprirea ostilităţilor şi începerea negocierilor de pace ruso-otomane 5.
Structura tratatului de la Kuciuk-Kainargi este următoarea: acesta conține un
preambul de 28 articole publice și 2 articole secrete.
Articole principale în rezumat:
Articolul I – Prevede încetarea focului între Imperiul Rus și Sublima Poartă. Se solicită pacea,
libertatea și amnistia pentru deținuți, întoarcerea acasă a exilaților și stabilirea "unei uniuni
sincere și a unei prietenii perpetue și inviolabile între cele două state".
Articolul II – Se adresează celor care au comis crime capitale, afirmând că acești criminali nu
vor fi adăpostiți în nici unul din imperiile semnatare a tratatului, ci trebuie să fie extrădați
statului a căror supuși sunt.
Articolul III – Imperiul Rus și Sublima Poartă recunosc popoarele tătărăști ca națiuni libere și
independente, libertatea lor religioasă și de a fi guvernate de propriile legi străvechi. Trupele
rusești trebuiau să se retragă din Crimeea, Bugeac, Kuban, Edisan, Geabouiluks, Editschkuls,
teritorii locuite de tătari.
Articolul IV – Este dreptul natural al fiecărei puteri de a da, în propria sa țară și în teritoriile
care le are în administrație, dispozițiile pe care le consideră oportune. În consecință, celor
două imperii li se rezervă libertatea perfectă și fără restricții de a construi în interiorul
frontierelor acestora, în locurile pe care le consideră favorabile, orice fel de cetăți, orașe,
locuințe, edificii, precum și de a repara sau reconstrui vechile orașe, cetăți, locuințe, etc.
Articolul V – Explică statutul trimisului oficial al Curții Imperiale Ruse la Sublima Poartă.
Curtea Imperială a Rusiei va avea întotdeauna, de acum înainte, la Sublima Poartă, un
ministru de rangul al doilea, adică un trimis sau un ministru plenipotențiar. Acestuia, Sublima
Poartă îi va arăta toată atenția și respectul care le are față de supușii celor mai distinse Puteri.
Articolul VI – Se adresează persoanelor care vizitează Sublima Poartă în slujba ministrului
rus. Dacă acea persoană a comis un furt care necesită o pedeapsă și dorește să devină

3
Nicolae Iorga, Istoria românilor, vol. VII, Bucureşti, 1938, p. 298-305
4
Andrei Oțetea, Scrieri istorice alese, ed. Fl. Constantiniu, Ș. Papacostea, Cluj-Napoca, 1980, p.98-109.
5
Ibidem, p. 109-110.

2
musulman pentru evitarea legii țării căreia este supus, toate articolele pe care le-a furat vor fi
returnate. Persoanele supuse altor țări care doresc să devină musulmani trebuie să facă o
declarația finală de convertire în fața unui interpret trimis de ministrul rus, a unui musulman
asupra căruia nu planează nici o suspiciune de parțialitate6.
Articolul VII – Sublima Poartă promite o protecție constantă a religiei creștine și a bisericilor
ei.
Articolul VIII – Cetățenii Imperiului Rus au dreptul de a vizita Ierusalimul și alte locuri care
merită atenție în Imperiul Otoman. Aceștia nu vor avea obligația de a plăti nici un impozit sau
taxă și se vor afla sub protecția strictă a legii.
Articolul IX – Interpreții care lucrează pentru miniștrii ruși lucrează pentru ambele Imperii și
trebuie tratați cu cea mai mare corectitudine și respect.
Articolul X – În cazul în care au loc angajamente militare între semnarea tratatului și
trimiterea ordinelor de către comandanții militari ale celor două armate, aceste angajamente
nu vor avea consecințe și nici efecte asupra tratatului.
Articolul XI – Sublima Poartă va permite consulilor trimiși de Curtea Rusiei să locuiască pe
teritoriul otoman oriunde consideră Curtea Rusiei că este oportun. Prescrie o navigație liberă
și neîngrădită pentru navele comerciale din ambele imperii. Supușii ambelor imperii pot să
facă comerț atât pe apă cât și pe uscat.
Articolul XII – Sublima Poartă promite să-și folosească puterea și influența pentru a asista
Curtea Rusiei atunci când aceasta are intenția de a face tratate comerciale cu monarhiile
Africii (Tripoli, Tunis, Alger etc.).
Articolul XIII – În toate actele și scrisorile publice, supușii Imperiului Otoman din teritoriile
rusești, trebuie să se adreseze cu titlul "Împărăteasă a tuturor rușilor".
Articolul XIV – Acordă permisiunea Înaltei Curți a Rusiei de a construi o biserică ortodoxă de
rit grecesc în Constantinopol. Biserica va fi întotdeauna sub protecția supușilor Imperiului
Rus.
Articolul XV – Toate cazurile de dezacord între cele două imperii vor fi investigate de
guvernatorii și comandanții frontierelor. Acești funcționari vor fi obligați să facă dreptate
acolo unde este cazul, iar orice neînțelegeri sau dispute în viitor nu vor servi drept pretext
pentru nici o modificare a prieteniei și a sentimentului reciproc de bine stabilite prin tratat.
Articolul XVI – Imperiul Rus cedează Sublimei Porți Basarabia, Bugeacul, Moldova și
Valahia cu toate orașele, satele, cetățile și cu tot ce le aparțineau. Sublima Poartă se angajează
să respecte practicarea liberă a religiei creștine și să acorde familiilor care doresc să
părăsească țara posibilitatea emigrării libere cu tot ce le aparținea. Pe tot timpul războiului și
începând cu ziua semnării tratatului, Poarta Otomană nu va cere taxe de la oamenii acestor
regiuni timp de doi ani, după care urmează să-i trateze în continuare cu respect și
corectitudine în privința taxelor care vor fi ulterior impuse7.

6
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Kuciuk-Kainargi

7
Adrian Tertecel, Tratatul de pace ruso-otoman de la Kuciuk-Kaynarca (1774), p.177-178.

3
Articolul XVII – Rusia returnează Sublimei Porți insulele Arhipelago din Marea Baltică. La
rândul său, Sublima Poartă promite să respecte amnistia tuturor crimelor comise sau
suspectate că ar fi fost comise de oamenii acestor insule împotriva intereselor Sublimei Porți.
Sublima Poartă promite, de asemenea, să respecte religia creștină din zonă și să aplice
aceleași politici fiscale și de emigrare menționate în articolul XVI.
Articolul XVIII – Fortăreața Kinburn rămâne sub stăpânirea "deplină, perpetuă și
incontestabilă" a Imperiului Rus.
Articolul XIX – Cetățile Jenikale și Kerci vor rămâne sub stăpânirea "deplină, perpetuă și
incontestabilă" a Imperiului Rus.
Articolul XX – Orașul cu cetatea Azov rămâne sub stăpânirea Imperiului Rus.
Articolul XXI – Sublima Poartă cedează principatele Kabardia Mare și Mică. Datorită
apropierii lor de tătari, acestea vor rămâne dependente de Hanatul Crimeii. Rămâne la libera
alegere a hanului Crimeii să consimtă dacă acestea să devină supuse Imperiului Rus sau nu.
Articolul XXII – Cele două Imperii sunt de acord să "anuleze și să lase în uitare veșnică" toate
tratatele și convențiile pe care le-au făcut în trecut, cu excepția celei făcute în 1700 între
guvernatorul Piotr Andreevici Tolstoi și Hassan Bacha, guvernatorul Atschugului.
Articolul XXIII – Fortărețele Bagdadgick, Kutaisi și Scheherban din Georgia și Mingrelia,
cucerite în război de armatele rusești, vor reveni Sublimei Porți de care erau dependente și
anterior războiului. La rândul său, Sublima Poartă acordă amnistie persoanelor din țările
menționate care au jignit-o în vreun fel în timpul războiului. Sublima Poartă promite să trateze
acest popoare în mod corect și să le acorde libertatea religioasă. Deoarece acestea sunt supuse
Sublimei Porți, Rusia nu trebuie să se amestece în afacerile lor în nici un fel.
Articolul XXIV – Detalii privind planurile pentru o retragere pașnică a trupelor rusești din
teritoriile Valahiei, Moldovei, Basarabiei și a Bugeacului, pe care Curtea Rusiei le
retrocedează Sublimei Porți și pentru a da o sumă de bani adecvată trupelor turcești care le
vor înlocui pe cele rusești. Toate trupele rusești urmează să iasă din teritoriile menționate în
termen de cinci luni de la semnarea "Tratatului de pace perpetuă" dintre cele două imperii.
Articolul XXV – Tuturor prizonierilor de război și sclavilor din cele două imperii li se va
acorda libertatea fără bani de răscumpărare. Printre aceștia se numără și cei din Imperiul Rus
care au renunțat în mod voluntar la mahomedanism pentru a îmbrățișa religia creștină, precum
și cei din Imperiul Otoman care au părăsit creștinismul pentru a îmbrățișa credința
mahomedană.
Articolul XXVI - Comandantul armatei ruse din Crimeea și guvernatorul Oceacului trebuie să
comunice între ei în termen de două luni de la semnarea tratatului, să trimită persoane pentru a
soluționa predarea castelului Kinburn în concordanță cu articolul XVIII.
Articolul XXVII - Pentru a păstra pacea și prietenia dintre cele două Imperii, se vor trimite
emisari de ambele părți care se vor întâlni la frontiere și vor fi tratați cu onoare. Ca o mărturie
a prieteniei, fiecare va aduce daruri care vor fi "în conformitate cu demnitatea Majestăților
Lor Imperiale"8.

8
Ibidem, p. 189-192.

4
Articolul XXVIII – Toate ostilitățile încetează. Curierii trebuie trimiși din partea mareșalului
și a Marelui Vizir în toate locurile în care se desfășoară ostilități. Prin puterea care le-a fost
acordată de suveranii lor, acești curieri vor confirma și susține toate articolele tratatului cu
aceeași putere ca și cum ar fi fost întocmite de ei înșiși9.
Articole separate:
Articolul I - Corectează hotărârile articolelor XVII și XXIV cu privire la termenul de
retragere a armatelor rusești din insulele arhipelagului din Marea Baltică. Termenul va fi "cât
mai curând posibil", fără a stabili o limită de timp datorită distanței mari. Sublima Poartă va
oferi flotei imperiale ruse ceea ce are nevoie pentru retragerea sa, în măsura în care aceasta
depinde de Sublima Poartă. Articolul II - Stabilește că Sublima Poartă va plăti Imperiului Rus
pentru cheltuieli de război suma de 7,5 milioane de piaștri (în bani rusești 4,5 milioane de
ruble), împărțită în trei rate. Prima rată la 1 ianuarie 1775, a doua, la 1 ianuarie 1776 și a treia,
la 1 ianuarie 1777. Fiecare plată de 2,5 milioane de piaștri va fi făcută de Sublima Poartă către
ministrul rus acreditat la Sublima Poartă10.
Urmări:
În aprilie 1775, a urmat o convenție turco-austriecă în Constatinopole, prin care
Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice.Bucovina fusese și ea
ocupata de Imperiul Rus în războiul ruso-turc din 1768–1774.
Tratatul oferea sultanului otoman dreptul de a proteja credincioșii musulmani din
Rusia (între care cei din Crimeea). Era pentru prima dată când o putere europeană recunoștea
autoritatea califului otoman în afara granițelor imperiului său. Rusia a încercat să își extindă
dreptul de a construi o biserică în Constantinopol la dreptul de a proteja religia ortodoxă a
populațiilor din Imperiul Otoman.
Se obține independența Hanatului Crimeii, libera navigație militară în Marea
Neagră, libera navigație comercială în Marea Neagra, strâmtorile bosfor și Dardanele și
Mediterana Orientală, dreptul Rusiei de a înființa consulate pe teritoriul Imperiului Otoman,
dreptul de la interveni la poartă în favoarea Principatelor Române și a creștinilor ortodocși
dde pe teritoriul otoman. Astfel, Imperiul Otoman intră în perioada de prăbușire.

9
Ibidem, p. 193.
10
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Kuciuk-Kainargi

5
 Bibliografie
1. Acte și documente relative la istoria renașterii române, Editura D.A. Sturdza, Vol I,
București, 1900.
2. Adrian Tertecel, Tratatul de pace ruso-otoman de la Kuciuk-Kaynarca (1774).
3. Nicolae Iorga, Istoria românilor, vol. VII, Bucureşti, 1938.
4. Andrei Oțetea, Scrieri istorice alese, ed. Fl. Constantiniu, Ș. Papacostea, Cluj-Napoca.
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Kuciuk-Kainargi