S.1Situaia internaional a rilor Romne n sec. al XVIII-lea.

Activitatea diplomatic era susinut i prin strdaniile capuchehaialelor cu care Nicolae Mavrocordat ntreinea o vie comunicare, de la ei fiind preluate i mesaje ale ambasadorilor acreditai la Poart. Schimbrile produse n raportul de fore ale marilor puteri n nfruntrile pentru afirmarea supremaiei lor n spaiu dunrean au determinat Poarta otoman, a cunoscut n epoc nfrngeri i pierderi teritoriale, s instituie regimul domniilor fanariote n Moldova (1711) i n ara Romneasc (1716), ca o cale de a le menine sub o mai puternic autoritate. Aceasta a agravat starea de dependen a Principatelor pe plan politic i economic fa de Imperiul otoman, ceea ce a dus la tirbirea drepturilor deinute n baza statuturului de autonomie de care au beneficiat pn atunci, dei n plan internaional a fost pstrat formal regimul lor de dar al- ahd (de recunoatere a suzeranitii, cu plata unui tribut - haraci). Domnii numii acum erau recrutai direct de marii demnitari otomani din clientela politic a Fanarului constantinopolitan, fr consultarea naltului cler i a boierimii autohtone, ca n epocile anterioare, cnd voievozii munteni sau moldavi alei de ar primeau n genere doar confirmarea de la Stambul. n cele dou state romneti de la sud i est de Carpai au sporit obligaiile i cererile necontenite ale Porii, cu grave urmri n ceea ce privete creterea fiscalitii. Domnii nscunai de Poart, de teama unor defeciuni, sub aspect politic, n favoarea Rusiei i Imperiul habsburgic, adversare ale imperiului otoman au fost nevoii s reduc puterea combativ a otii de ar, prin diminuarea efectivelor. Prin interzicerea legturilor directe ale principilor greci cu rile strine din afara lumii musulmane i printr-o supraveghere mai strict a raporturilor lor externe, cele dou Principate Dunrene au cunoscut doar o relativ izolare pe plan diplomatic, deoarece fanarioii s-au artat destul de destoinici prin activitatea agenilor trimii peste hotare. Asistm, de asemenea, i la o oarecare ntrire a monopolului Porii asupra exportului de produse ale Moldovei i rii Romneti, ce a provocat unele neajunsuri situaiei lor economice. Din punct de vedere al poziiei lor politice, se constat pn la 1774 o fidelitate aproape necontestat a domnilor fanarioi fa de Poart. Slbirea puterii i a autoritii Imperiului otoman, mnate de contradiciile interne, de emanciparea paalelor de la horare fa de puterea central, ce au nlesnit lupta de eliberare a popoarelor din Balcani, au condus la apariia defeciunilor" n rndul fanarioilor, n contextul agravrii Problemei Orientale" i a pierderilor teritoriale continue ale statului otoman n faa adversarilor si, habsburgici i ariti. Domni ca Grigore al -lea Alexandru Ghica, Alexandru Mavrocordat Firaris", Constantin Ipsilanti s.a. contest atotputernicia Porii, se ridic mpotriva ei, sprijinindu-se pe rui, chiar dac unii din ei pltesc cu capul nesupunerea fa de Istanbul. Slbiciunea militar a Porii otomane n faa vecinilor ei a ngduit smulgerea din trupul rii a Olteniei de ctre armatele imperiale (din fericire, vremelnic), apoi ocuparea Bucovinei i a Basarabiei, de ctre Habsburgi i rui, prin nelegere cu Poarta. Cabinetele de la Vicna i Sankt Petersburg, care se pretindeau aprtoare ale cretinilor" npstuii de apsarea Porii, s-au dovedit n fapt interesate s-i extind stpnirea peste o bun parte a teritoriului statelor romneti. Selim al III-lea (1789-1807). un admirator al lui Napoleon a reformat radical domeniul politicii externe prin nfiinarea unor ambasade permanente n capitalele marilor puteri occidentale: Londra (1793), Viena (1794), Berlin (1795), i Paris (1796). Aceste ambasade au devenit cele mai importante canale de comunicare cu Vestul. n acest cadru, rolul fanarioilor a fost remarcabil att n calitatea lor de foti mari dragomani, cu legturi multiple n lumea occidental, ct i prin furnizarea de personal calificat, inclusiv ambasadori, pentru oficiile diplomatice otomane. n veacul fanariot" nu a intervenit o schimbare fundamental n ceea ce privee statutul juridic al Moldovei i rii Romneti fa de Poart, ci a continuat statutul de protecie tributar dei au intervenit dou elemente importante de noutate: pe de o parte, s-a deteriorat grav statutul domnilor i s-au comis nclcri fr precedent ale statutului rii de ctre partea otoman, grav marcat n secolul al XVIII-lea de aciunile centrifuge ale autoritilor de margine; pe de alt parte, dup 1774, protectoratului otoman unilateral ncepe s i se substituie un dublu protectorat, prin legalizarea dreptului Rusiei de a interveni n favoarea Principatelor Dunrene, prin tratatul de la Kuciuc Kainargi fapt ce echivaleaz cu debutul internaionalizrii statutului juridic al acestor ri, proces finaliza n 1856 prin instituirea statutului de protecie colectiv. Cu alte cuvinte, statutul juridic al rilor Romne n "vcacul fanariot" nregistreaz dou perioade: una de protecie otoman (tributar, unilateral); a doua de protecie bilateral, osmano-rus (1774-1821), dar cu recunoaterea formal a aceleiai supremaii otomane. Dup 1774, Rusia i-a deschis consulate la Iai i Bucureti, hatieriful de la Gulhane din 1802 recunotea dreptul titularilor acestor consulate de a supraveghea modul n care Poam i ndeplinea angajamentele asumate n raport cu rile Romne. Dincolo de scopurile reale, ascunse, ale Rusiei expansiunea spre Dunrea de Jos i Strmtori , aciunile ei au favorizat declanarea mecanismului de restabilire a autonomiei romaneti,

depline fa de Poart, pentru revenirea la perioada clasic a relaiilor romno-otomane, aceea a abidnmelelor. Altfel, n intervalul 1774-1821 au fost reconfirmate vechile prevederi de garantare a acesei autonomii. Jus monetae (dreptul de a bate moned), pe care l-au practicat n continuare, n epoc. Hanatul Crimeii i Republica Ragusa, cu un statut.asemntor rilor Romne, acest drepr (niciodat interzis n chip expres) nu a fost folosit de rile noastre. Relaiile ruso-turce de la.nivelul bilateral n care se aflau pn acum, au devenit de nivel colectiv, european. Dintr-o problem de for, intervenia Rusiei mpptnva Imperiului otoman este transformat ntr-una de drept internaional. n aceste condiii, locul Principatelor Romne n configuraia politic european devine cu totul nou. Protocolul anglo-rus din 23 martie/4 aprilie 1826, barnd accesul Rusiei n afacerile Mediteranei, i ddea, n schimb, nn liber n Principate. Mediaia pacific s-a transformat, ntr-o intervenie armat. Sub presiunea celorlalte puteri, ntre cele dou puteri beligerante a fost ncheiat Pacea de la Adrianopol 1829), el stabilea grania ntre cele dou imperii, prevedea libertatea navigaiei pe Dunre i a trecerii prin Strmtori a vaselor comerciale, plata unei despgubiri acordate Rusiei. Un act separat, anexat Tratatului, prevedea restituirea ctre Principate a raialelor din stnga Dunrii, domni alei pe viat, libertatea navigaiei pe Dunre, recunoaterea autonomiei celor dou ri Romne. Pentru moment, Rusia renunase la politica dc anexiune. Nicolae Mavrocordat a amintit ns demnitarilor otomani c integritatea teritoriului Moldovei era aprat de capitulaiile" acordate de Poart din vechime, principele referindu-se n acest sens i la prevederile pcii deja Carlowitz (1699), intervenie rmas fr de urmri. Domnul era socotit la Stambul om de ncredere, trimind ,,veti" n legtur cu viaa politico-diplomatic a rilor din sud-estul i centrul Europei, lui cerndu-i-se chiar sfat" n diferite probleme. El beneficia ns de informaiile primite de la agenii strini cu care se afl n coresponden. STATUL SI POLITICA PANA LA 1821 1. EVOLUTIA INSTITUTIONALA IN SECOLELE XVI-XVIII 1.1 Sistemul fanariot in Tara Romaneasca si Moldova Cele ceva mai mult de doua secole ce despart moartea lui Mihai Viteazul (1601) de revolutia lui Tudor Vladimirescu (1821) constituie, in istoria societatii romanesti, perioada ei "premoderna". Pe teren intern se acumuleaza mutatii lente ce pregatesc lumea romaneasca de pe cele doua laturi ale Carpatilor pentru trecerea la varsta moderna si nationala, in pofida piedicilor de tot felul pe care le intampina. In plan extern, statutul lor cunoaste fluxuri si refluxuri, sub impactul factorilor politici din afara, pe fondul inceputului "Chestiunii orientale", cand Principatele intra tot mai mult in campul tendintelor expansioniste ale marilor puteri crestine. Dar, treptat, incepand cu cumpana secolelor XVIII-XIX, societatea romaneasca dobandeste o tot mai limpede constiinta de sine si asupra nevoilor ei, care se materializeaza in miscarile revolutionare din 1821 si 1848. Reactia lui Mihai Viteazul, ultima mare incercare de rezistenta armata a lumii romanesti in fata dominatiei Portii, a fost un avertisment pentru sultani, care, in primele sase decenii ale veacului al XVII-lea, au slabit opresiunea economica si controlul politic in Principate. E drept, aceasta schimbare venea si pe fondul focalizarii atentiei Istanbulului pe frontierele sale orientale. Toate acestea explica domniile lungi si relativ stabile ale lui Matei Basarab (1633-1654), in Tara Romaneasca, si a lui Vasile Lupu (1634-1653), in Moldova. Mai mult, principii ardeleni promoveaza in prima jumatate a secolului al XVII-lea o politica independenta si participa ca adevarati suverani la Razboiul de 30 de ani (1618-1648). Cu anii '60 ai secolului insa, dupa un veac de politica defensiva in Europa, Poarta reia ofensiva spre Europa Centrala. Perioada coincide cu o inasprire a opresiunii economice si a controlului politic in Principate, obligate sa sustina financiar si chiar sa participe la expeditiile turcesti contra principilor crestini. In perioada 1673-1678/1683, Poarta a incercat sa introduca in Tarile Romane o noua formula politica, sultanul impunand slujbasi greci in dregatoriile Tarilor Romane (protofanariotismul). Aceasta. masura a premers regimul fanariot, instaurat oficial abia la inceputul secolului al XVIII-lea. Evenimentele politico-militare desfasurate in Europa la sfarsitul secolului al XVII-lea antreneaza fenomenul redimensionarii statelor continentului. In aceasta perioada au loc importante modificari ale raportului de forte intre Marile Puteri. Numeroasele actiuni militare desfasurate in a doua jumatate a secolului al XVII-lea campaniile otomane impotriva Poloniei si Rusiei, asediul Vienei (1683) - au influentat regimul politic al Tarilor Romane. Noua politica ofensiva a Portii, ce culmineaza cu marele asediu al Vienei (1683), sfarseste printr-o adevarata catastrofa in fata puterilor crestine, coalizate in jurul Habsburgilor. Infrangerea turcilor la Viena, in 1683, a marcat inceputul decaderii Imperiului Otoman si deschiderea "crizei orientale". Turcii

pierd batalie dupa batalie si cedeaza pozitiile cucerite de Soliman Magnificul in Europa Centrala. Prin pacea de laKarlowitz (1699), Imperiul Otoman renunta la numeroase teritorii cheie pentru pozitiile sale strategice si politice in Europa, Ungaria si Transilvania trecand sub stapanire habsburgica. Cu acest prilej s-a pus problema mostenirii Imperiului Otoman, fapt cunoscut in istoria diplomatiei sub numele de "problema orientala". Aceasta se intinde pe mai bine de doua secole, pana la razboaiele balcanice si crearea statelor nationale in Europa Sud-estica. Dar in prima parte a evolutiei "chestiunii orientale", protagonistii luptei pentru impartirea teritoriilor turcesti sunt cele doua mari imperii crestine: Austria si Rusia, a caror politica tintea sa ocupe provinciile balcanice ale Portii si stramtorile Bosfor si Dardanele. Secolele XVIII-XIX au cunoscut mai multe razboaie ruso-austro-turce, incheiate aproape toate cu victoria puterilor crestine, si care au accentuat declinul ireversibil al puterii otomane. Politica hegemonica a Rusiei si Austriei, intentia clara a Angliei si Frantei de a mentine integritatea Imperiului Otoman, au transformat criza orientala intr-o chestiune politica si strategica fundamentala a echilibrului european, in cadrul caruia Principatele Romane ocupa un loc important. Care a fost reactia lumii romanesti in fata perspectivei schimbarii unei stapaniri cu alta, asa cum s-au petrecut lucrurile in Transilvania. Principii romani au fost printre cei dintai care si-au dat seama de noua primejdie. Slabirea puterii otomane i-a determinat pe domnii Moldovei si Tarii Romanesti sa promoveze o politica abila, vizand emanciparea de sub suzeranitatea Portii. Serban Cantacuzino (1678-1688) si Constantin Brancoveanu (1688-1714), in Tara Romaneasca, dar si Dimitrie Cantemir (1710-1711), in Moldova, s-au angajat intr-o politica externa de mare complexitate pe langa Poarta, Habsburgi, Polonia si mai ales Rusia, pentru salvgardarea intereselor tarilor lor. Ei initiaza negocieri cu Austria si Rusia, soldate cu tratate prin care se cristalizeaza un adevarat program de emancipare de sub dominatia turca, cu pastrarea fiintei statelor lor. Esentialul acestui program era recunoasterea de catre imperiile crestine a independentei si frontierelor Principatelor si respectarea institutiilor proprii si a confesiunii ortodoxe. Orientarea Tarilor Romane catre Rusia, mai ales in vremea lui Brancoveanu si Dimitrie Cantemir, interventia prompta a Portii, care impune regimul fanariot, le aduce intr-o noua si dificila situatie, care va determina modificarea statutului lor international. Constantin Brancoveanu s-a manifestat, in cadrul domniei sale, drept un adept statornic al principiului echilibrului politic, manevrand cu dibacie intre Habsburgi si Poarta. El a initiat unele actiuni diplomati 646j96g ce cu Imperiul Habsburgic si cu cel rus, vizand emanciparea de sub suzeranitatea otomana. Poarta a aflat, domnitorul a fost mazilit si apoi ucis, impreuna cu cei patru fii ai sai (1714). Dimitrie Cantemir a incheiat o intelegere cu tarul Petru I, prin care Rusia recunostea independenta si integritatea Moldovei. Pe aceasta baza Moldova a participat la razboiul ruso-turc din 1711, incheiat cu victoria otomanilor. Principele-carturar al Moldovei, Dimitrie Cantemir, a incercat, in timpul scurtei sale domnii, formula guvernarii autoritare a tarii, dar infrangerea de la Stanilesti a pus capat acestei incercari, ducand la refugierea domnitorului in Rusia, impreuna cu boierii filorusi, si la pierderea cetatii Hotin, care ulterior devine raia. Pozitia geopolitica ocupata de Principate, exceptionala lor importanta economica pentru Turcia, tendinta de emancipare a statelor romanesti si mai ales modificarea raportului de forte pe arena internationala au determinat Poarta sa recurga la solutia domniilor fanariote, instituite in 1711 in Moldova si in 1716 in Tara Romaneasca. Dupa stabilirea dominatiei otomane, apar schimbari si in structura institutionala a statelor extracarpatice. Domnul, initial ales de boieri si confirmat de Poarta otomana, incepe, din secolul al XVI-lea si mai ales din veacul urmator, sa fie de fapt numit de turci. Din secolul al XVIII-lea, dispare si domnia pamanteana, in intervalul 1711/1716 - 1821 domnii fiind alesi de Poarta dintre grecii din Fanar. O data cu instaurarea regimului turco-fanariot, Principatele au fost complet integrate structurilor politice si militare otomane, incetand sa mai desfasoare o politica externa proprie. Principala trasatura a epocii este noul caracter al regimului dominatiei otomane, mult mai apasator din punct de vedere politic si economic. Domnii fanarioti sunt integrati in ierarhia administrativa otomana, domnia intr-unul din Principatele Romane urmand functiei de mare dragoman al Portii (interpret-traducator al limbilor straine, inaccesibile din motive religioase otomanilor, implicat astfel in relatiile politico-diplomatice ale Portii cu marile puteri). Domnii principatelor erau asimilati unui pasa cu doua tuiuri (cozi de cal, in numar de 1, 2 sau 3, care marcau rangul generalilorpasale turci), responsabili numai in fata sultanului. Erau numiti sau revocati in functie de interesele Portii si de sumele de bani puse in joc. In afara garantiilor de fidelitate, pe care Inalta Poarta le lua in considerare la numirea domnilor, aceasta era conditionata sau macar influentata de plata unor sume de bani considerabile. Aceleasi sume importante se plateau si pentru confirmarea sau prelungirea domniilor. Dupa aprecieri

generale, mai bine de jumatate din veniturile principatelor erau preluate uneori de Poarta numai pentru prelungirea domniilor. Principala functie a statului devine cea fiscala. Concurenta pentru ocuparea tronului, ca si sporirea continua a obligatiilor fata de Poarta, in conditiile in care comertul international nu mai aducea beneficiile anterioare, Marea Neagra devenind un lac turcesc, au condus la o crestere excesiva a fiscalitatii. Veniturile mai mari ale domniei nu au putut fi insa folosite pentru constituirea unui aparat de stat modern, asa cum s-a intamplat in Occident in perioada moderna, intrucat acestea erau orientate spre Istanbul. O anumita similitudine cu evolutia occidentala se constata in secolul al XVIII-lea, cand fanariotii, in cautare disperata de venituri, incearca o rationalizare a structurilor sociale si o eficientizare a aparatului administrativ, atat la nivel local, cat si la nivel central. Printr-o seama de reforme, ei incearca sa reglementeze cuantumul si modalitatile de plata ale contributiilor catre domnie, sa stabilizeze masa de contribuabili (mereu predispusa la stramutari din pricina instabilitatii fiscale), sa defineasca principalele categorii sociale si raporturile dintre ele sau dintre acestea si domnie, sa asigure o anumita stabilitate sociala (unele masuri in favoarea reglementarii raporturilor intre tarani si proprietari, limitarea abuzurilor administrativ-fiscale sau judecatoresti, preocupari pentru aprovizionarea oraselor cu alimentele necesare populatiei, masuri protectioniste pentru a favoriza productia locala de vinuri si rachiuri si a impulsiona dezvoltarea mestesugurilor, acordarea de mici ajutoare scapatatilor, orfanilor si invalizilor, care nu-si puteau castiga existenta muncind etc.). Pe fondul nevoii permanente de bani a domnilor fanarioti, s-a generalizat sistemul venalitatii (al vanzarii, chiar in sistem de licitatie) dregatoriilor. In masura in care detinerea unei dregatorii in aparatul domnesc echivala cu innobilarea (intrarea in randul boierilor), venalitatea functiilor a favorizat ascensiunea sociala a oamenilor care acumulasera un anumit capital, banesc sau funciar, dar care prin nastere nu apartineau boierimii. Domnii fanarioti reformeaza sau infiinteaza o seama de institutii in spatiul social, edilitar sau al invatamantului. Unele dintre vechile institutii ale tarii intra insa intr-un proces de dezagregare, foarte evident in cazul ostirii. Disparitia ostirii e legata in principal de disparitia functiei externe a principatelor, care erau considerate de Poarta Otomana si de celelalte puteri europene drept teritorii autonome in cadrul Imperiului Otoman. Desi, din punctul de vedere al masurilor pe care le-au initiat, domnii fanarioti se aseamana despotilor luminati din restul Europei, acestea nu au avut intotdeauna rezultatele scontate, iar contemporanii lor si-au trait adesea propriul timp istoric drept o perioada traumatizanta. Durata scurta a domniilor (in medie 2,5-3 ani), cele sase razboaie intre marile puteri in care au fost implicate principatele in timpul fanariotilor (cu toate implicatiile lor, teatru de operatii militare, ocupatii militare, pierderi teritoriale etc.), epidemiile de ciuma si perioadele de foamete, care adesea insotesc razboaiele, fiscalitatea excesiva, conflictele latente sau fatise dintre marea boierime locala si domnitorii greci, au facut ca domniile acestora sa fie percepute intr-o maniera negativa in raport cu epocile istorice anterioare. Prin urmare, se poate afirma ca regimul turco-fanariot a determinat un regres economic, politic si militar al Tarilor Romane, dar si orientalizarea culturii si civilizatiei: limba greaca era folosita in administratie si biserica, au fost preluate moravurile, imbracamintea si stilul de viata de la Constantinopol. Pe de alta parte, unii domni fanarioti - din randul carora se distinge Constantin Mavrocordat, care a domnit succesiv, atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca - au promovat procesul de modernizare a societatii romanesti, printr-o serie de reforme (sociala, administrativa, juridica, fiscala, judecatoreasca si bisericeasca) in acord cu innoirile europene. Dupa 1774, se raspandesc ideile si modul de viata occidentale. Cei mai multi dintre domnii fanarioti, influentati de ideile iluministe si de modelele europene ale despotilor luminati, incearca sa intreprinda in Principate reforme administrative si sociale si contribuie la alcatuirea unor coduri de legi. Codurile din secolul al XVII-lea, bazate pe obiceiul pamantului si pe izvoarele romano-bizantine, sunt inlocuite la indemnul lui Alexandru Ipsilanti (Pravilniceasca Condica - 1780), Scarlat Callimachi (Codul Callimachi - 1816/1817), Ion Gheorghe Caragea (legiuirea Caragea - 1818). Izvoarele juridice erau codul civil austriac si codul civil al lui Napoleon. In concluzie, prin instituirea regimului politic fanariot, autonomia Principatelor este grav stirbita. Principatele sunt lipsite de dreptul de a desfasura o politica externa proprie, de a intretine armata, iar teritoriul lor este considerat ca parte integranta a Imperiului Otoman, motiv pentru care putea fi instrainat. Suzeranitatea otomana devine tot mai apasatoare, economia Principatelor fiind subordonata complet intereselor Portii. 2. STATUTUL INTERNATIONAL AL PRINCIPATELOR SI PIERDERILE TERITORIALE DIN SECOLUL AL XVIII-lea SI PRIMA JUMATATEA SECOLULUI AL XIX-lea. SFARSITUL REGIMULUI FANARIOT SI REVENIREA LA DOMNIILE PAMANTENE.

In secolul al XVIII-lea, centrul si sud-estul Europei au fost confruntate cu doua mari probleme: criza politica din Polonia si consecintele sale externe, respectiv criza Imperiului Otoman, asa-numita "Problema Orientala". Mari Puteri - Austria, Rusia, Prusia - isi disputau dominatia asupra spatiului balcanic, Tarilor Romane si Poloniei. Moldova si Valahia s-au transformat in principalul teatru de confruntari militare intre imperiile vecine, cu grave consecinte pe plan economic, social, politic, diplomatic si teritorial. In secolul al XVIII-lea s-a accentuat "Problema Orientala": Imperiul Otoman nu a reusit sa se adapteze pe plan politic si militar. Aceasta criza, al carei inceput se leaga de infrangerea turcilor sub zidurile Vienei in 1683, a evoluat, cuprinzand intreaga viata sociala, economica si politica din sud-estul Europei pana la Marea Mediterana. Imperiul Rus isi impunea tot mai mult prezenta in Balcani, profitand de decaderea statului otoman. Politica de expansiune a tarilor invoca pretextul protejarii crestinilor din Balcani. In secolul fanariot, pe fondul acutizarii "problemei orientale", Principatele devin teatrul operatiunilor militare in confruntarile directe dintre cele trei imperii rivale: otoman, tarist si habsburgic. Aceste razboaie au avut drept consecinta ocupatii militare indelungate, dar si importante pierderi teritoriale si umane, care au franat progresul societatii romanesti. Razboiul din 1716-1718, desfasurat intre habsburgi si otomani, se incheie cu victoria Austriei, care, prin pacea de la Passarowitz (1718), obtine Oltenia si Banatul. Astfel, Imperiul Habsburgic devine putere balcanica. Urmeaza razboiul austro-ruso-turc din 1735-1739, incheiat prin pacea de la Belgrad (1739), care consemneaza revenirea Olteniei la Tara Romaneasca si mentinerea Banatului sub dominatie habsburgica. Un nou razboi, de data aceasta ruso-turc, se desfasoara intre anii 1768-1774. Acesta aduce Principatele sub ocupatie tarista si se incheie cu infrangerea Turciei, care accepta pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774). Prin aceasta, Moldova si Tara Romaneasca sunt scutite de tributul pe doi ani, este confirmata autonomia Principatelor, iar Rusia obtine dreptul de a interveni in favoarea Tarilor Romane si pentru protejarea crestinilor ortodocsi din Imperiul Otoman. Debuteaza astfel, neoficial, protectoratul rusesc asupra Moldovei si Tarii Romanesti, aparand primele semne ale unei schimbari in regimul politic si economic al Principatelor. In 1775, ca recompensa pentru mentinerea neutralitatii in conflictul ruso-otoman, Austria anexeaza nordul Moldovei, cunoscut sub numele de Bucovina. Neimplicarea Vienei in razboiul ruso-turc din 1768-1774 este graitoare pentru politica duplicitara a Imperiului Habsburgic. Aliat sau rival Rusiei, acesta incearca sa limiteze puterea tarilor si politica lor hegemonica in sud-estul european: Maria Tereza si Iosif al II-lea se temeau ca Rusia ar putea lua Principatele, devenind vecina cu romanii transilvaneni si slavii de sud (ortodocsi), si deschizandu-si, astfel, drumul spre Constantinopol. Congresele internationale generate de aceste conflicte militare au constituit momente favorabile pentru punerea in discutie a statutului politico-juridic al Principatelor, fie prin initierea de proiecte din partea unor puteri, fie prin memorii ale boierilor munteni si moldoveni. Dupa 1768 se elaboreaza proiecte care vizau restructurarea teritoriala si politica in sud-estul Europei. Asemenea initiative apartin Rusiei, care urmarea anexarea Principatelor. Este vorba de .,proiectul grecesc", care viza refacerea Imperiului Bizantin si impartirea posesiunilor europene ale Imperiului Otoman intre Rusia si Austria, si de "proiectul dacic", potrivit caruia urma sa se creeze un stat tampon intre cele trei mari imperii sub numele de Dacia, format din Moldova si Tara Romaneasca, condus de un principe crestin. Incercarea de a traduce in practica aceste proiecte genereaza un nou razboi ruso-austro-turc (1787-1792), care aduce din nou Principatele sub ocupatie straina. Turcii semneaza pacea cu Austria la Sistov, in 1791 , iar cu Rusia la Iasi, in 1792 . Pacea de la Iasi confirma tratatele precedente, obligand Poarta la respectarea autonomiei Principatelor. Prin aceasta, Imperiul Tarist anexeaza teritoriile nord-pontice, ajungand vecin cu Moldova (granita se stabileste pe Nistru). Proiectul dacic si tendinta Austriei de stapanire a teritoriilor romanesti au readus in discutie statutul international al acestora. La inceputul secolului al XIX-lea, tendintele expansioniste ale Rusiei in zona sud-estului european se accentueaza, tinta principala fiind controlul asupra stramtorilor Marii Negre. Principatele Romane suporta un nou razboi ruso-turc (1806-1812). Prin pacea de la Bucuresti (1812), Rusia anexeaza partea de rasarit a Moldovei, numita Basarabia (tinutul dintre Prut si Nistru). In aceasta perioada, criza otomana se adanceste, pe masura ce structurile imperiului devin tot mai anacronice, in contrast vadit cu marile puteri crestine, revigorate de reformele ,,despotismului luminat" si, mai ales, de actiunea innoitoare a Revolutiei Franceze (1789). Suflul acestor innoiri se traduce si la nivelul comertului, ce atinge proportii continentale si in care sunt atrase si Principatele Romane, care suporta inca monopolul turcesc. Anglia si Franta devin tot mai interesate de perspectivele comerciale ale zonei Marii Negre si gurilor Dunarii: pe de o parte, ele se afla in cautarea de noi piete de desfacere pentru produsele lor, pe de alta, urmaresc achizitionarea de materii prime si grane, tot mai necesare in Occident. De aceea, Rusia si Austria, ce exercita hegemonia in regiune si sunt pregatite sa anexeze Principatele Romane, intalnesc in

cele doua state occidentale un adversar neasteptat, interesat in mentinerea existentei statale a celor doua Principate, pentru a le exploata resursele. Dunarea de Jos devine, in primele decenii ale veacului al XIX-lea, campul de infruntare a marilor puteri si centrul de greutate al politicii europene. Pe fondul acestor evenimente, fortele de rezistenta din lumea romaneasca se revigoreaza. Cu prilejul tratativelor de pace dintre Poarta si imperiile crestine, memoriile boierilor romani adresate acestora din urma solicita respectarea de catre turci a vechilor "Capitulatii" si restabilirea autonomiei interne, incepand cu restaurarea domniilor pamantene. Crearea unor consulate ale marilor puteri in ultimele doua decenii ale veacului al XVIII-lea, la Bucuresti si Iasi, constituie un pas important in stavilirea abuzurilor otomane si in constientizarea in randul opiniei publice europene a existentei unei ,,probleme romanesti". Nici macar Rusia si Austria nu mai puteau decide singure soarta Principatelor, fara acordul celorlalte mari puteri europene. Dupa Congresul de la Viena (1815), la care Marile Puteri si-au impartit zonele de dominatie in Europa, Principatele Romane evolueaza intre suzeranitatea otomana, devenita mai mult nominala, si protectoratul tarist, din ce in ce mai apasator. Revolutia de la 1821, condusa de Tudor Vladimirescu, aduce din nou problema romaneasca in centrul atentiei diplomatiei europene, ea punand intr-o lumina noua greutatea factorului intern, care se limitase pana atunci la calea "memoriilor" catre "bunii imparati" crestini. Actiunea pandurului oltean, sustinut de Partida Nationala a boierilor romani, face cunoscute lumii europene "dreptatile acestor Printipaturi", prin care el intelege autonomia Principatelor si, in primul rand, restabilirea dreptului "tarii" de a-si alege domnii. Poarta, sub presiunea actiunii lui Tudor si a Rusiei, care se erijeaza in protectorul "crestinilor pravoslavnici", este obligata sa restabileasca domniile pamantene (1822). Este inceputul emanciparii rapide a Principatelor Romane, desfasurata in cursul urmatoarei jumatati de veac. Pe acest drum, Conventia ruso-turca din 1826, semnata la Akkerman (Cetatea Alba) reprezinta prima etapa. Aceasta prevedea: alegerea domnilor dintre boierii pamanteni, pe o durata de 7 ani; libertatea comertului, dupa achitarea obligatiilor fata de Poarta; tributul si cuantumul celorlalte obligatii ramaneau cele fixate anterior; instituirea unor comisii care sa propuna masuri pentru imbunatatirea situatiei Principatelor si sa redacteze Regulamentele Organice. Nerespectarea prevederilor conventiei genereaza un nou razboi ruso-turc (1828-1829), incheiat prin Tratatul de la Adrianopol. Prin acest tratat, semnat in 1829, s-a consolidat pozitia Rusiei in Principate si s-au facut pasi importanti pentru implinirea idealurilor boierilor reformatori de inlaturare a suzeranitatii otomane. Principalele prevederi referitoare la Tarile Romane sunt cuprinse in "Actul osabit pentru Principaturile Moldova si Tara Romaneasca": autonomie administrativa pentru ambele tari; restituirea raialelor de pe malul stang al Dunarii (Giurgiu, Turnu si Braila) catre Tara Romaneasca; stabilirea granitei cu Imperiul Otoman pe talvegul Dunarii; desemnarea domnilor pe viata; libertatea comertului (desfiintarea monopolului otoman) si scutirea Principatelor de obligatia de a aproviziona Constantinopolul; dreptul de navigatie pe Dunare cu vase proprii; ingradirea dreptului de interventie a Imperiului Otoman in Principate; mentinerea ocupatiei rusesti si obligativitatea Imperiului Otoman de a recunoaste si confirma viitoarele regulamente administrative ale Principatelor (Regulamentele Organice); mentinerea unui tribut simbolic, ce sublinia suzeranitatea sultanului asupra principilor romani. Cu alte cuvinte, Tratatul de la Adrianopol, ce dadea expresie aspiratiilor romanesti din ultima jumatate de secol, restabileste autonomia deplina a statelor romanesti fata de Poarta, a carei suzeranitate este redusa la o forma pur nominala. Mai real este protectoratul rusesc, instaurat acum oficial in Principatele Romane, tarii dorind transformarea statelor romane in gubernii. Acestor planuri li se opun, insa, marile puteri occidentale (implicate tot mai mult in politica de la Dunarea de Jos) si societatea romaneasca, angajata pe linia modernizarii ei si tot mai constienta de identitatea si de nevoile ei politice si economice. Mentinerea ocupatiei rusesti (1828-1834) a generat schimbari radicale in viata politica interna a Principatelor, prin introducerea Regulamentelor Organice. Acestea erau o constitutie, care stabilea principiile de baza ale organizarii Tarii Romanesti si Moldovei. Generalul rus Pavel Kiseleff a fost numit presedintele plenipotentiar al divanurilor (Adunarilor) celor doua state romanesti. Generatia de la 1848 militand pentru inlaturarea regimului instituit de Marile Puteri si pentru dobandirea independentei, declanseaza interventia in forta a Rusiei si Turciei, care pun capat miscarii revolutionare. Noul statut al Principatelor, dupa infrangerea revolutiei pasoptiste, este reglementat prin Conventia rusoturca de la Balta-Liman (1849) care stirbea inca o data autonomia acestora. Conventia prevedea: domni numiti de sultan pe sapte ani, cu acordul puterii protectoare; desfiintarea Adunarilor Obstesti si inlocuirea lor cu Divanuri ad-hoc, cu membri de drept si numiti de domn; tinerea sub ocupatie a Principatelor, pentru reprimarea oricarei miscari insurectionale. In 1853 izbucneste razboiul Crimeii intre Rusia si Turcia, aducand din nou in prim plan problema orientala. Interventia Angliei si Frantei de partea Turciei si infrangerea Rusiei au creat perspectiva unui nou echilibru intre Marile Puteri. Cu aceasta ocazie, situatia Tarilor Romane devine

o problema europeana, protectoratul rus fiind desfiintat si inlocuit cu garantia colectiva a Marilor Puteri. Totusi, suzeranitatea otomana este mentinuta. In concluzie, in secolul al XVIII-lea, situatia Tarilor Romane a fost puternic influentata de schimbarea echilibrului de forte intre Marile Puteri europene. In acest context, ele au suferit grave pierderi teritoriale si o presiune tot mai mare din partea Turciei si Rusiei. Pe de alta parte, miscarea politica nationala de la sfarsitul secolului al XVIII-lea a reunit toate fortele interesate in obtinerea unui nou statut politic pentru Tarile Romane. Petru I (Petru cel Mare) (n. 10 iunie 1672 8 februarie 1725 / 30 mai 1672 28 ianuarie 1725 dup vechiul calendar ) a condus Rusia din 7 mai(27 aprilie) 1682 pn la moartea sa. Din mila lui Dumnezeu, noi Petru I, ar i autocrat a toat Rusia i celelalte i celelalte i celelalte. Facem cunoscut prin aceasta tuturor celor crora li se cuvine a ti despre acestea c, deoarece sultanul turcesc uitndu-i fgduielile i tratatele de pace pe 30 de ani ntrite cu jurmnt, care au fost nnoite de dnsul cu noi anul trecut, 1710, cu cartea i jurmntul lui, le-a clcat i fr nici o pricin din partea noastr potrivnic pstrrii pcii a poruncit ca ambasadorul nostru, maltratat i jefuit n chip barbar, s fie prins i aruncat n crud nchisoare, iar prin 16216s181q nvlirea hanului Crimeei cu hoardele ttarilor din Crimeea i ale nogailor i a celor din Buceac n ara noastr a nceput chiar de fapt rzboiul mpotriva noastr; pentru aceasta, noi, marele stpnitor, mria noastr arul, chemnd n ajutor pe Cel de Sus, ncredinat de dreptatea armelor noastre mpotriva lui, i-am declarat de asemenea rzboi i am poruncit otirilor noastre s intre n ara Turceasc sub comanda noastr proprie. Avem convingerea c Cel prea nalt ne va da biruin mpotriva acelui perfid clctor de jurminte i duman venic, nu numai al nostru, ci al ntregii cretiniti i nu numai ne va mntui cu gndurile lui rele ndreptate spre pieirea noastr, dar va binevoi ca prin armele noastre cretineti s elibereze i alte multe popoare cretine de sub jugul su barbar. De aceea, noi, ca monarh cretin, drept credincios, suntem gata s luptm pentru aceasta, necrund nici fiina noastr pentru slava lui Dumnezeu. i pentru c a vzut apropierea otilor noastre, prea strlucitul domn i principe al rii Moldovei, Dimitrie Cantemir, ca un cretin drept i credincios i lupttor pentru Isus Hristos, a chibzuit c este spre binele numelui lui Hristos, mntuitorul nostru, s trudeasc alturi de noi i pentru eliberarea slvitului popor moldovenesc, aflat sub crmuirea lui, care ptimete mpreun cu alte popoare cretine sub jugul barbarilor, necrund de asemenea viaa i starea sa, ne-a dat de tire prin scrisorile sale despre gndul su, dorind aadar s fie sub protecia mriei noastre, arul, cu ara i poporul Moldovei. De aceea, noi, vznd aceast rvn cretineasc a sa, l primim pe principe sub aprarea noastr prea milostiv i ne nvoim cu articolele propuse de dnsul mai jos i anume: 1.Amintitul prea stlucitul principe al Moldovei, cu toi boierii mari i mici i cu oamenii de cin 1 ai slvitului popor moldovenesc i cu toate oraele i locurile acelei ri va fi, de acum nainte, sub aprarea mriei noastre arului, aa cum se cuvine supuilor credincioi , i pe vecie. i va fi dator, dup primirea acestei diplome a noastre, s ne depuie nou, marelui stpnitor, juramnt, mai nti n tain. i, pentru ncredinare, dup ce va scrie acel jurmnt i-l va fi isclit cu mna sa, i-l va fi pecetluit cu sigiliul domnesc, mpreun cu articolele ntocmai cu acestea semnate de mna sa, s le trimit mriei noastre arului cu un om credincios i de ndejde, ct mai curnd, cel mai trziu pn la ultimele zile ale lunii mai 2??. Acestea vor fi inute de noi n cea mai mare tain pn la intrarea otilor noastre n ara Moldovei. Iar pn atunci va trebui s ne arate nou, marelui stpnitor, mriei noastre arului, n toate imprejurrile prielnice, slujb credincioas prin coresponden i prin altele, pe ct se va putea, n tain. 2. Cnd grosul otirii noastre va intra n ara Moldovei atunci strlucitul principe se va declara pe fa ca domn supus i se va uni cu toat otirea sa cu toat otirea noastr, pentru care otire noi fgduim sa-i dm, n acea vreme, i ajutor n bani din visteria noastr. i el va aciona mpreun cu otile noastre, dup porunca noastr, mpotriva dumanului crucii Domnului i a aliaior i celor de gnd cu dnsul, dup ajutorul pe carel va da Atotputernicul, i ne va ajuta cu toate sfaturile, dup priceperea sa, aciunile de acolo. i va fi sub protecia noastr i supus al mriei noastre arului i urmailor notrii, el i urmaii lui, n veci. 3. n schimb fgduim, noi, marele stpnitor, mria noastr arul, pentru noi i urmaii notri la tronul Rusie, c noi nu vom avea dreptul s punem domn n Moldova, nici n ara Munteneasc, nici n alt familie strin, pentru aceast dovad de credin fa de noi a prea strlucitului domn Dimitrie Cantemir, l vom pstra pe el i pe urmaii lui din izvodul pe linie brbteasc n acea crmuire i domnie a rii Moldovei, fr schimbare, cu titlul de domn, exceptnd cazul cnd cineva dintre dnii s-ar lepda de sfnta biseric a rsritului sau s-ar deprta de credina fa de mria noastr arul.

4. Totui, dac, fereasc Dumnezeu, un astfel de domn nevrednic ar fi nlturat din porunca mriei noastre arul (ori ca pedeaps dup legiuirea bisericeasc, ori cea mireneasc), atunci va urma n domnie fiul aceluia, numai dac acela va fi socotit de bun credin. Dac va fi ndoial asupra credinei lui, atunci va urma la demnitatea domniei aceleia alt domn de ncredere, credincios i fr cusur, din aceiai familie a Cantemiritilor i nu va trece n nici un chip demnitatea domneasc la alii, pn la stingerea familiei lor, ci, chiar dac va fi un prunc n snul mamei, se va atepta, sub crmuirea unor epitropi alei din rndurile poporului mopldovenesc, cu nvoirea mriei noasrte a arului, pn se va nate motenitorul. 5 Chiar dac domnia Moldovei ar fi fost cea fgduit cuiva de naintaii notrii aceast fgduial se anuleaz prin cea de fa. 6.Dup obiceiul vechi moldovenesc, toat puterea crmuirii va fi n mna domnului Moldovei. 7.Domnul s aib putere asupra tuturor i asupra fiecruia dintre boierii moldoveni, dup obiceiul dinainte, fr a rennoi legiuirile lor. 8.Domnul, dup vechiul obicei, s aib dreptul s stpneasc ntotdeauna toate oraele moldoveneti, ca avere proprie, i s nu aib nici o scdere i piedic n ncasarea tuturor veniturilor acelui principat. 9.Boierii i toi supuii domniei Moldovei s fie datori a se supune poruncii domnului, fr nici o mpotrivire i scuze (aa precum mai nainte a fost ntotdeauna obiceiul), afar de excepiile menionate la punctul al treilea, n care caz nu vor fi datori s-i dea ascultare. 10.Toat legea i judecata s fie a domnului i fr hrisovul domnului nimic nu va fi ntrit sau desfcut de ctre mria noastr, arul. 11.Pmnturile principatului Moldovei, dup vechea hotrnicie moldoveneasc asupra crora domnul va avea drept de stpnire sunt cele cuprinse ntre rul Nistru, Camenia, Bender, cu tot inutul Bugeacului, Dunrea, graniele rii Munteneti i ale Transilvaniei i marginile Poloniei, dup delimitrile fcute cu acele ri. 12.Cetile principatului Moldovei i oraele i oricare alte locuri ntrite s fie pzite i prevzute cu garnizoane domneti sau, cu nvoirea domnului, dup nevoie, de ale mriei noastre arul. 13. n caz de cndva s-ar face pace ntre mpria noastr i sultanul turcesc, principatul Moldovei s nu fie lipsit niciodat de aprarea i protecia mriei noastre arului i cu precdere s ne struim ca n articolele principale cnezatul moldovenesc s ie de mria noastr arul. 14.Dac dumanul (fereasc Atotputernicul Dumnezeu) s-ar ntri i stpnirea Moldovei ar rmne n puterea pgnilor, atunci el, prea strlucitul principe al Moldovei, ntr-o asemenea mprejurare, are nvoirea noastr ca s-i aib adpost n ara noastr i va dobndi acolo din visteria mriei noastre, a arului, anual, attea venituri ct s-i ajung domnului i de asemenea urmaii lui nu vor fi lipsii pe veci de miluirea mriei noastre, a arului. 15.Proprietile i palatele pe care el le are la arigrad i le las acolo pentru mria noastr arul i vor fi despgubite de mria noastr arul cu altele, la Moscova, deopotriv i asemntoare cu acelea. 16.Fgduim c noi, ct i urmaii mriei noastre arului, vom fi datori s pzim cu sfinenie aceste articole, s le ntrim n chip neclintit i s le pstrm pe vecie. 17.Aceast diplom i articolele vor avea urmare i putere atunci cnd, dup ce i vor fi nfiate prea strlucitului domn Dimitrie Cantemir, dup cum s-a spus mai sus, ne va depune jurmnt de credin n faa Preasfintei Treimi c se va supune ntotdeauna poruncilor noastre i ne va sluji cu slujb credincioas i cinstit i, dup ce va iscli cu mn proprie acel jurmnt i aceste puncte, le va trimite mriei noastre arului i se va strdui a le aduce la ndeplinire nestrmutat, iar dup intrarea otirilor noastre va aduce pe toi boierii mari i mici, otirea i tot poporul moldovenesc ca s ne jure credin i se va uni cu otirile noastre. Pentru aceasta, n schimb, noi, marele stpnitor, mria noastr arul, fgduim s-l aprm pe el i tot poporul moldovenesc de toi dumanii i s nu-l prsim niciodat. Pentru ntrirea acestora s-a dat aceast diplom mprteasc a noastr, semnat cu mn proprie i pecetluit cu pecetea noastr de stat la Luk, aprilie, ziua 13, anul 1711. Tratatul de la Luk a fost ncheiat la 2 aprilie 1711 ntre Petru cel Mare, arul Rusiei, i Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei. Acest tratat a fost ncheiat n vederea luptei comune mpotriva Imperiului Otoman. Conform unei scrisori a arului adresat generalului Sementiev, ntreg textul Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare nu a fcut altceva dect s confirme acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei. Conform condiiilor stipulate n Tratatul de la Luk, rilor romne urmau s li se retrocedeze teritoriile care au fost transformate n raiale turceti [1] de ctre Poarta Otoman.

n primul articol se stipula c arul ia sub oblduire pe domn i ntreg poporul rii. Dup scuturarea stpnirii otomane, Moldova va nceta s plteasc tribut i alte dri Porii, se restabileau hotarele vechi ale rii Moldovei de pn la instaurarea dominaiei otomane. n continuare se arta c Moldova urma s treac sub protectoratul Rusiei, care garanta integritatea teritorial a principatului i se obliga s nu se amestece n treburile lui interne. Tot n prima parte a tratatului se menioneaz cauzele care au dus la izbucnirea conflictului ruso-turc i arat c domnitorul moldovean s-a aliat cu Rusia pentru a elibera ara de sub dominaia Porii. Tratatul are 17 articole care stabilesc relaiile dintre Rusia i Moldova. n articolul 3 se precizeaz c, n schimbul jurmntului de credin al domnitorului moldovean, arul se angajeaz s nu pun domn strin n Moldova, asigurnd astfel domnia ereditar a familiei Cantemiretilor. De asemenea, se prevede c toat puterea statului va fi exercitat de ctre domnitor, acesta avnd dreptul de judecat pe tot teritoriul rii. n caz de ocupaie, familia domnitorului va avea drept de azil n Rusia. Totodat, se precizeaz clar c grania dintre cele dou state este stabilit pe Nistru, iar integritatea hotarelor Moldovei este asigurat. Prin acest tratat, Rusia se angaja s sprijine Moldova mpotriva Imperiului Otoman, iar Moldova se va altura cu oastea sa Rusiei n lupta mpotriva otomanilor. Garnizoanelor ruseti li se permitea cantonamentul pe teritoriul Moldovei i Munteniei numai pe timp de rzboi. Sankt Petersburg-ul se obliga, de asemenea, s nu se amestece n treburile interne (nu numai pe plan politic sau legislativ, dar i cultural-lingvistic). Moierilor rui li se interzicea s achiziioneze pmnturi i s-i strmute aici ranii iobagi din regiunile interne ale Imperiului Rus. rile Romneti rmneau pe deplin suverane i n politica lor extern. Campania din 1711 a fost una euat, cci armata arist a suferit o grea nfrngere la Stnileti. Petru I a fost nevoit s capituleze n faa turcilor, cednd unica ieire spre Marea Neagr, cetatea Azovului i ntriturile Taganrogului. Conform majoritii analizelor istorice, Tratatul de la Luk este un model de pruden i abilitate diplomatic, prin care Dimitrie Cantemir urmrea obinerea independenei i integritii teritoriale a Moldovei, bazndu-se pe cea mai mare putere cretin din rsritul Europei. Interesele Rusiei vizau obinerea controlului i liberului acces ctre strmtorile Bosfor i Dardanele, care erau cele mai importante noduri comerciale din epoc, iar comerul pe mare dinspre Mediterana spre Marea Neagr i viceversa nu se putea realiza dect strbtnd aceste strmtori. PRINCIPATELE ROMANE LA SFRSITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA SI NCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA (1774-l821) 1.1. Evolutia statutului politic international al PrincipatelorRomne si miscarea de emancipare politica (1774-l821) La sfrsitul secolului al XVIII-lea si nceputul secolului al XIX-lea situatia politica a arilor Romne continua sa se afle sub semnul evolutiei raporturilor internationale, sa fie determinata de politica de expansiune a marilor puteri si de interesele lor n Europa Centrala si de Sud-Est. Evolutia problemei orientale fusese marcata n cursul secolului alXVIII-lea de razboaiele ruso-turce si rusoaustro-turce, desfasurate n buna masura pe teritoriul arii Romnesti si Moldovei. Aceste razboaie au avut importante urmari pentru romni si n afara lor este greu de nteles istoria Principatelor Romne. 1.1.1. Primul dintre cele doua razboaie de la sfrsitul secolului al XVIII-lea - cel din anii 1768-l774, ncheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi - a fost deosebit de important pentru romni, att prin desfasurarea sa, ct si prin consecintele sale. In cursul anilor 1769-l774, n rastimpul desfasurarii acestui razboi, sunt de remarcat cteva fapte politice deosebit de importante, viznd, deopotriva, perspectiva evolutiei statutului politic international al Principatelor, ct si perspectiva miscarii de emancipare politica din Principate. n primul rnd, s-au afirmat n acest razboi dorinta de libertate aromnilor si spiritul lor de sac 525d34f rificiu. Cum se stie, alaturi de Rusia, n speranta eliberarii de sub dominatia otomana, a avut loc o masiva participare a voluntarilor romni, numarul acestora pna la sfrsitul razboiului, dupa unele calcule, atingnd cifra de 12.000. Este vorba, daca avem n vedere aceasta cifra, nu numai de marii boieri participanti la razboi, ci si de oamenii de rnd, acesti voluntari (panduri) aducndu-si contributia la eliberarea rapida de sub ocupatia trupelor turcesti a Moldovei si arii Romnesti (fara Oltenia) pna la nceputul anului 1770. La sfrsitul anului anterior - n decembrie 1769 - se petrecuse un act remarcabil, anume eliberarea orasului Bucuresti, n primul rnd prin actiunea voluntarilor romni (detasamentul condus de polcovnicul Ilie Lapusneanu). Si tot la aceasta data, n decembrie 1769,cnd turcii ncercasera sa recucereasca orasul Bucuresti, n lupta pentru eliberarea orasului, la Comana, n apropierea Capitalei, cadea Prvu Cantacuzino, n timp ce orasenii si taranii din zona se rasculau mpotriva turcilor. Voluntarii romni au participat la

numeroase alte batalii n cursul acestui razboi (Focsani, Movila Rabiei, Cahul s.a.) aducndu-si sacrificiul de snge pentru eliberarea tarii de sub dominatia turceasca. n cursul desfasurarii acestui razboi s-a afirmat cu toata evidenta optiunea elitei politice din Principate marea boierime - pentru o alianta cu Rusia, n scopul nlaturarii dominatiei Portii, o dominatie care cunoaste la aceasta data - si va cunoaste n continuare, cel putin pna la 1821, - forme deosebit de apasatoare. De la nceputul razboiului, cei mai mari boieri ai tarii, fratii Prvu si Mihai Cantacuzino, Dumitrache Ghica si Nicolae Dudescu, n ara Romneasca, s-au dovedit a fi adepti ai aliantei cu Rusia; s-a alaturat Rusiei, o data cu declansarearazboiului, si domnitorul arii Romnesti, Grigore al 11l-lea Ghica, care numea n naltele functii ale statului pe marii boieri filorusi (n ordine, primii trei de mai sus, mare spatar, mare vistier, mare ban). Optiunea marii boierimi si a naltului cler pentru alianta cu Rusia s-a concretizat n mod deosebit prin constituirea unei delegatii care se deplaseaza la Petersburg, la curtea tarinei Ecaterina a Il-a. n primavara anului 1770, primiti mai nti de ministrul de externe rus, contele Panin, apoi de tarina, delegatii romni au cerut independenta deplina a Principatelor, "ceea ce -observa N.lorga - pna atunci nu se rostise niciodata"; totodata, ca o garantie a starii de independenta, mpotriva pericolului turcesc, au cerut protectia Rusiei, precum si dreptul constituirii unei armate nationale (n cazul arii Romnesti, "o ostire de 20.000 oaste pamnteana, spre a se afla totdeauna ntru apararea pamntului nostru"). La aceste cereri, tarina, ca si naltii demnitari rusi, au raspuns pozitiv, facnd promisiuni boierilor romni, ncurajndu-le sperantele, iluzia independentei; o asemenea atitudine sublinia, cum observa N.lorga, caracterul perfid al diplomatiei ruse, telurile ei adevarate, expansioniste, fiind bine ascunse. Pe de alta parte, cererea boierilor romni viznd protectia Rusiei, dovedea credulitatea lor, tot dupa expresia lui N.lorga; mai degraba era vorba nu att de lipsa de precautiuni, ct de unica alternativa pe care o aveau marii boieri, la aceasta data, n scopul nlaturarii dominatiei otomane, asumndu-si riscurile: alianta cu Rusia mpotriva Turciei. S-a conturat n cursul acestui razboi un mijloc important de actiune n lupta de emancipare politica dusa de romni - apelul la istorie, invocarea ideii capitulatiilor, prin intermediul memoriilor si proiectelor de reforme adresatemarilor puteri. Cum se stie, afirmarea acestui mijloc de actiune a fost prilejuita, n cursul anului 1772, de tratativele de pace de la Focsani si Bucuresti, cnd boierii romni au avut prilejul sa prezinte memorii diplomatilor straini, cu doleantele lor, sustinute pe baza ideii vechilor capitularii ncheiate cu Poarta, acte care asigurau Principatelor Romne o autonomie deplina, proprie statelor care nu fusesera niciodata supuse prin forta armelor. Proiectata n trecut pe un fond istoric confuz si greu verificabil, pusa n circulatie n memoriile adresate diplomatilor straini la 1772, ideea capitulatiilor avea sa se constituie pentru o ndelungata vreme, timp de peste un secol, pna la cstigarea independentei depline, n 1877, ntr-o arma de lupta politica menita sa puna n lumina aspiratiile de emancipare nationala ale romnilor. Ar fi de adaugat ca, nu ntmplator, ntr-unul din memoriile adresate diplomatilor rusi, austrieci si prusieni la Congresul de la Focsani, pe lnga nlaturarea dominatiei otomane s-a formulat- pentru prima data ntr-un asemenea act - si cererea de unire a Principatelor. Cum vom observa si mai departe, ideea capitulatiilor va fi amplificata n gndirea politica din primele decenii ale secolului al XlX-lea, ea fiind masiv vehiculata n acte politice, de felul memoriilor si proiectelor de reforma, adresate marilor puteri, mult mai numeroase n aceasta perioada, n scrieri politice si literare de tot felul s.a. S-au conturat n rastimpul desfasurarii acestui razboi obiectivele miscarii de emancipare politica din Principate, sub conducerea marii boierimi, pe de o parte, pe linia unui program maximal, viznd realizarea independentei depline, pe de alta parte, pe linia unui program politic minimal viznd restabilirea institutiei domniei pamntene, obiectiv mai realist si care putea fi atins, la rndul sau, n etape, pornindu-se de la lupta pentru stabilitatea institutiei pe durata unui numar ct mai mare de ani. Acest evantai de posibilitati n plan politic - de la maxim la minim - a circumscris, ntr-un fel, experienta elitei conducatoare din rastimpul razboiului; spre sfrsitul acestuia, cnd se dovedea ca Rusia nu-si putea tine promisiunile- n ciuda victoriilor sale - si nici celelalte mari puteri nu acceptau independenta Principatelor, marii boieri, resemnati, si moderau cererile, insistnd numai pentru restabilirea institutiei domniei pamntene si a dreptului boierilor de alegere a domnului. Se stie ca n ajunul ncheierii tratatului de pace care punea capat razboiului, optiunile boierilor din ara Romneasca se ndreptau fie spre un domn ales dintre ei un Stefan Prscoveanu -, fie spre restabilirea ca domnitor pe viata a lui Grigore al Ill-lea Ghica, ceea ce Turcia, cu toata insistenta Rusiei, nu va accepta.

In orice caz, pe linia acestui program politic minimal, nainte de restabilirea domniei pamntene la 1822, asa cum vom vedea, se va ajunge n 1802 la stabilirea institutiei domniei de sapte ani, menita sa curme practica att de pagubitoare pentru tara a deselor - sau foarte deselor - schimbari de domnie. Un alt fapt care se poate desprinde din experienta politica a acestor ani - si pe care l vom observa si n deceniile urmatoare - consta n tendinta pe care o manifesta elita politica din Principate, marea boierime si naltii demnitari, de reorganizare a institutiilor de stat n strnsa alianta cu Imperiul tarist si, totodata, n interesul ei. Acelasi mare istoric, la care ne-am referit, N.Iorga, semnala aceasta tendinta a paturii conducatoare din Principate de a proceda - o data cu emanciparea politica prin alianta cu Rusia - la o larga reorganizare interna institutionala, n cadrul careia ea sa-si mentina si chiar sa-si consolideze privilegiile, preponderenta absoluta n viata de stat, att n raport cu boierii fanarioti, ct si n raport cu alte paturi ale boierimii autohtone; a fost observata aceasta tendinta att n demersurile delegatieiprimita la Petersburg la jumatatea anului 1770, ct si, mai ales, n memoriile din anii 1772-l774 adresate n primul rnd Rusiei. Tendinta la care ne referim va iesi n evidenta si mai mult n framntarile boierimii romne de la nceputul veacului al XIX-lea, va fi proiectata cu toata evidenta n hatiseriful din 1802, n numeroasele memorii boieresti din anii 182l-l822si, n final, se va concretiza n Regulamentele Organice, elaborate n rastimpul unei administratii ruse. n sfrsit, un fapt important care se desprinde din desfasurarea razboiului din 1768-l774 - ca si din tratatul de pace care i-a pus capat -consta n proiectarea mai clara, n contextul evenimentelor, a politicii externe a marilor puteri, viznd, nainte de toate, propriile lor interese: a Rusiei, pe de o parte, a celorlalte mari puteri, n afara de Turcia, pe de alta parte. n privinta Rusiei, sperantele elitei politice din Principate se vor dovedi n buna masura nselate. Rusia desfasurase prin agentii sai, nca de la nceputul razboiului, o vie propaganda n Principate, pe linia apelului la comunitatea spirituala ortodoxa, menita sa atraga populatia de partea sa; n scopuri de propaganda circula n anii razboiului scrieri si manifeste incitatoare - traduse n limba greaca si romna -, chemnd populatia crestina la lupta pentru nlaturarea dominatiei pagne. Dar rezultatul razboiului pentru romni - pentru elita politica si mai ales pentru populatia de rnd - va fi cu mult sub asteptarile strnite de o asemenea propaganda, si o asemenea nvatatura va duce, n perioada urmatoare, la o mai mare deschidere a factorilor politici din Principate spre alte orientari si solutii, alaturi de alianta cu Rusia. Pe de alta parte, desfasurarea razboiului a proiectat mai clar politica echilibrului european practicata de alte mari puteri. Austria, Franta, Anglia, Prusia. Se dovedea mai mult dect n razboaiele anterioare ca Imperiul Otoman si datora n buna masura existenta - de la aceasta data - sprijinului acestor mari puteri, interesate n stoparea expansiunii Rusiei n Europa si modificarii echilibrului european n favoarea sa. Pe masura desfasurarii operatiunilor militare, a victoriilor trupelor ruse, interventia marilor puteri n sprijinul Turciei era tot mai clara: n iulie 1771, Austria ncheiase un tratat secret pentru ajutor militar, n schimbul cedarii Olteniei si a unei fsii pe linia Transilvaniei; Franta oferea Turciei un numar important de vase de razboi si o echipa de ofiteri si ingineri; Prusia, sub conducerea lui Frederik al II-lea, la rndul ei, pentru evitarea unui conflict european si salvarea Turciei, n 1772 - n toiul evenimentelor - punea problema mpartirii Poloniei, n virtutea principiului compensatiilor teritoriale. Totodata, cum am observat deja, Prusia si Austria, n cursul anului 1772, si ofereau mediatia n vederea ncheierii pacii, n cele din urma, sub aceasta presiune, la sfrsitul unui razboi victorios, Rusia avea sa faca importante concesii, sa se multumeasca cu mult mai putine cstiguri teritoriale, dect cele scontate initial, asa dupa cum, ntr-o oarecare masura, din aceleasi motive, avea sa-si modereze pretentiile si la capatul razboaielor viitoare purtate mpotriva Turciei. Evident, n raport cu sacrificiile facute, cu nesfrsitele suferinte pe care le-a adus pe pamnt romnesc, tabloul desfasurarii acestui razboi ramne sumbru, asa dupa cum sumbra ramne, n general, imaginea atitudinii fata de Principate a marilor puteri - tablou sau imagine pe care razboaiele urmatoare le vor rennoi si pe care unele texte istorico-literare le vor transmite, n deceniile urmatoare, n culori deosebit de vii, asa cum vom vedea, nsa, pe de alta parte, cum am vazut mai sus, desfasurarea acestui razboi a pus n evidenta o serie de trasaturi si nvataminte ale miscarii de redesteptare nationala, pe care le vom ntlni n deceniile urmatoare, n rastimpul noilor razboaie sau n intervalele de pace -motiv pentru care ne-am oprit aici mai mult asupra sa. Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi, ncheiat ntre Rusia si Turcia, la 10/21 iulie 1774, pe lnga consemnarea cstigurilor teritoriale si economice ale Rusiei, n detrimentul Turciei, prin unele din prevederile sale avea doua importante urmari pentru romni: - n primul rnd, marca nceputul protectoratului rus asupra Principatelor Romne, aceasta n baza stipulatiilor din textul sau, viznd: dreptul Rusiei de a

interveni n favoarea crestinilor din Imperiul Otoman, dreptul Rusiei de a nfiinta consulate n Imperiul Otoman (consulii urmnd a-si exercita dreptul de interventie n favoarea crestinilor, n conformitate cu art.XVI); n sfrsit, recunoasterea de catre Poarta a dreptului supusilor rusi de a se bucura de aceleasi privilegii ca supusii celorlalte puteri din Imperiul Otoman. - n al doilea rnd, tratatul stipuleaza obligatia Portii de a promulga un hatiserif garantnd vechile drepturi (privilegii) ale Principatelor Romne, ceea ce marca un nceput al edificarii statutului politic international al Principatelor Romne sub raportul prescrierii ntr-un act politic, cu valoare internationala, a acestor drepturi, precum si a obligatiilor sale fata de puterea suzerana. Hatiseriful elaborat de Poarta la scurt timp dupa ncheierea tratatului de pace, n acelasi an, 1774, constituind primul din seria actelor de privilegii acordate de Poarta, si are nsemnatatea sa, ca unul care se constituie ntr-unrezultat - cum va fi si cazul hatiserifului din 1802 - nu numai al presiunii exercitata de Rusia asupra Portii - cu att mai putin al generozitatii acesteia -ci si ntr-un rezultat, n buna masura, al miscarii politice de emancipare din Principate, al participarii romnilor la acest razboi. Din pacate, prevederea care ar fi trebuit sa fie cea mai importanta sub raportul obiectivelor programatice ale miscarii de emancipare politica, condusa de marii boieri, stabilitatea institutiei domniei, cunoaste n textul hatiserifului un caracter foarte modest - mai ales n raport cu revendicarile formulate n memoriile din anii anteriori -, anume mazilirea domnilor numai pentru cazuri grave dovedite (cnd "se va dovedi vreo vina a lor adevarata si cunoscuta de toti"). Si asa, modesta, aceasta prevedere si-ar fi avut consecintele ei pentru evolutia politica a Principatelor Romne n deceniile urmatoare, daca ea ar fi fost respectata de Poarta, ceea ce nu s-a ntmplat, asa dupa cum nu vor fi respectate nici alte stipulatii ale hatiserifului, care prescriau vechi drepturi ale starii de autonomie, acceptate initial de Poarta: interzicerea turcilor de a poseda mosii n tara si restituirea bunurilor uzurpate; interzicerea negustorilor turci de a arvuni cu sila produsele locuitorilor (ceea ce, formal, nsemna un nceput de limitare a monopolului comercial al Portii); efectuarea proceselor dintre romni si turci n fata Divanului, iar nu a cadilor (judecatorilor turci). n sfrsit, era consemnata n hatiserif, scutirea tributului pe timp de doi ani, menita sa contribuie la refacerea economica a Principatelor. 1.1.2. Domnii numiti de Poarta, carora le revenea misiunea de a pune n aplicare dispozitiile hatiserifului erau: Alexandru Ipsilanti, n ara Romneasca, si Grigore al Ill-lea Ghica, acesta numit ostentativ de turci n Moldova, iar nu n ara Romneasca, unde fusese cerut ca domn de boieri. Daca primul, Alexandru Ipsilanti, va domni n anii 1774-l782, ntr-un interval de timp constituindu-se n cea mai ndelungata domnie a unui domn fanariot, n perioada care urmeaza, pna la 1821, contemporanul sau din Moldova, Grigore al Ill-lea Ghica, va domni numai pna n 1777, la acea data, cum se stie, n ciuda susmentionatei prevederi din hatiserif, el fiind asasinat din ordinul Portii (n primul rnd, ca urmare a protestului sau la cedarea Bucovinei, Austriei, n 1775). Dar, mai ales, deasa schimbare a domnilor, din ordinul sultanului, n perioada care urmeaza, pna la 1802, dovedea nerespectarea prevederii dinhatiserif, viznd stabilitatea domniei, cu toate ca alte doua acte de privilegii -senedul din 1783 si hatiseriful din 1784 -rennoiau angajamentele Portii de a nu mazili pe domni dect n cazuri grave (numai pe baza unui "semn evident derazvratire", cum mentioneaza hatiseriful din 1784). n ceea ce priveste primul aspect la care ne-am referit, nceputul protectoratului rus asupra Principatelor,trebuie spus ca n virtutea dispozitiei din tratatul de la Kuciuk-Kainargi, care dadea Rusiei dreptul de a nfiinta consulate n Imperiul Otoman, n anul 1782 se nfiinteaza consulatul Rusiei, activitatea consulilor rusi urmnd a contribui la cresterea influentei ruse n Principate. Dupa aceasta data, succesiv, iau fiinta: consulatul Austriei - n 1783,al Prusiei - n 1785, al Frantei - n 1796 (recunoscut, n 1798); n sfrsit, al Angliei, abia n 1802. Rusia, avnd la dispozitie acest important instrument de exercitare a "protectiei" sale care era consulatul, va continua sa desfasoare o politica abila n realizarea propriilor scopuri; prin initiative si proiecte ndraznete va ncercan continuare sa capteze interesul paturii conducatoare din Principate, profitnd de miopia politicii Portii fata de aspiratiile de emancipare ale popoarelor crestine aflate sub dominatia sa. in 1782, tarina Ecaterina, curn rezulta dintr-o cunoscuta scrisoare adresata mparatului Austriei, Josif al Il-lea, lansa ideea ntemeierii unui stat romnesc independent, cu numele de "Dacia", care urma sa fie condus de un principe ortodox suveran. Era un proiect menit saamageasca spiritele, si pe care tarina l relua la sfrsitul anului 1789, cu prilejul ofensivei trupelor ruse n Moldova, n conditiile desfasurarii razboiului urmator, ruso-austro-turc (de data aceasta, proiectul fiind enuntat de Ecaterina a Il-a ntr-o scrisoare adresata regelui Prusiei). Cum indica adoptarea proiectului de catre Consiliul imperial al Rusiei, n martie 1790, viitorul regat al Daciei,

constituit prin unirea arii Romnesti cu Moldova, ar fi urmat sa fie condus de marele duce Constantin sau de Potemkin. 1.1.3. Noul razboi, din anii 1787-l792, de data aceasta un razboi ruso-austro-turc, s-a aflat, ntr-o buna parte din rastimpul desfasurarii sale, sub semnul ntelegerii dintre cele doua puteri - Rusia si Austria - pe seama mpartirii Imperiului Otoman, implicit a stapnirii popoarelor aflate sub dominatie otomana. Dupa intrarea n actiune a trupelor austriece, pna n toamna anului 1789, acestea cucerisera ara Romneasca si o buna parte a Moldovei, n noiembrie 1789, generalul Coburg intra n Bucuresti, ajutat de o serie de boieri n frunte cu loan Cantacuzino, primit de noul mitropolit, Cosma Popescu, precum si de cei mai multi dintre boierii adversari ai domnitorului Nicolae Mavrogheni, cel care ncercase, o data cu nceputul razboiului, sa organizeze o oaste romneasca n sprijinul turcilor. ara era considerata anexata, un divan boieresc depunnd juramnt de credinta noului mparat Leopold al ll-lea (1790), n timp ce n Moldova, ocupata de trupe austriece pna la Siret, se instalase o administratie austriaca, cu sediul la Roman si care era subordonata guvernamntului Galitiei. Concomitent, n zona de peste Siret se instalase administratia rusa. mpartirea Principatelor la aceasta data era o realitate si soarta lor, proiectata de cele doua mari puteri, cu ostile lor cuceritoare, parea pecetluita. Norocul romnilor la aceasta data a fost ca izbucnirea Marii Revolutii Franceze si implicatiile ei pe planul relatiilor internationale au rasturnat o asemenea perspectiva nefericita. Cum se stie, silita de framntarile provocate de evenimentele din Franta, n ciuda unor succese militare rapide, n august 1791, Austria ncheie pace separata cu Turcia, la Sistov, restabilindu-se n raporturile dintre ele situatia anterioara. Ramasa singura n lupta, Rusia a continuat cu succes operatiunile militare, cucerind cetatile de pe Nistru si de la Marea Neagra, sub conducerea unor cunoscuti strategi ca Suvorov si Cutuzov, trupele ruse trecnd apoi Dunarea. Dar, ca si n cazul Austriei, evenimentele externe -revolutia franceza, precum si izbucnirea revolutiei polone, n 1791 -silesc Rusia la ncheierea pacii cu Turcia. Prin pacea ncheiata la Iasi, n ianuarie 1792, desi renunta la o serie de teritorii pe care le avea n vedere initial, Rusia ncorpora, totusi, teritoriul dintre Bug si Nistru, granitele ei ajungnd astfel n imediata vecinatate a Moldovei; totodata, concomitent cu retrocedarea Principatelor Portii, erau rennoite clauzele anterioare privind statutul politic al acestora, spiritul tratatului de la Kuciuk-Kainargi si al hatiserifului din 1774 urmnd sa marcheze n continuare acest statut. n privinta implicarii romnilor n acest razboi sunt de remarcat cteva serii de actiuni: pe de o parte, desi n proportii mult mai reduse - si datorita nvatamintelor din razboiul anterior - au participat la acest razboi cteva mii de voluntari romni, n Moldova, subordonati feldmaresalului rus Rumiantev, n timp ce n ara Romneasca ncercarea domnitorului Nicolae Mavrogheni de a organiza o oaste de voluntari romni n sprijinul turcilor era sortita esecului; pe de alta parte, n ara Romneasca, n conditiile ocupatiei trupelor austriece, cum am observat deja mai sus, optiunea elitei politice de la Bucuresti s-a ndreptat spre o alianta cu Austria, n speranta eliberarii de sub dominatia otomana (n schimb, austriecii vadind, cu toata claritatea, tendinta de anexiune). Deosebit de important a fost n acest context actiunea politico-diplomatica a boierilor romni prilejuita de Congresul de pace de la Sistov, deschis n mai 1791, cnd Divanul arii Romnesti a prezentat delegatilor rusi si austrieci un important memoriu - cel mai important din cte fusesera elaborate pna atunci n Principatele Romne. Se cerea aici - la aceasta data, n conditiile apropiatei iesiri a Austriei din razboi, printr-o pace separata -limitarea maxima a dominatiei otomane si protectia colectiva a celor doua mari puteri, Rusia si Austria. Apreciindu-se ca sub regimul domnitorilor fanarioti, ara Romneasca "si-a pierdut caracterul de tara vasala si ajunsese curata provincie turceasca", se cerea ca relatia cu Poarta sa fie limitata numai la plata unui tribut (de 300.000 piastri, achitat prin intermediul ambasadorilor celor doua puteri la Constantinopol). De asemenea, se formulau alte cteva importante cereri, care se nscriau pe linia experientei politice anterioare: restabilirea alegerii domnului de catre tara, din toate starile (starile boierimii, binenteles); retrocedarea vechilor cetati de la Dunare; desfiintarea monopolului turcesc; dreptul de organizare a unei ostiri nationale; interdictia, nu numai a Turciei, dar si a Austriei si Rusiei, de a stationa trupe n tara; respectarea neutralitatii n caz de razboi. Critica facuta domniilor fanariote n acest important document politic, de vadita influenta franceza, ca si importantele revendicari pe care le cuprindea, asa cum a observat Nicolae lorga, anticipau succesele miscarii de emancipare politica din prima jumatate a secolului al XIX-lea, trasau, de fapt, cu mai multa luciditate, obiectivele acesteia. Altfel, acest memoriu, purtnd data de JO/21 mai 1791 si redactat, foarte probabil, n numele boierilor munteni, de catre spatarul loan Cantacuzino si mitropolitul Filaret al II-lea, ramnea - n vara anului 1791 - fara nici un rezultat, pacea de la Sistov, din august, iar apoi, cea de la Iasi, din ianuarie 1792, lasnd neschimbata starea Principatelor Romne.

Tot anului 1791, din acest interval de timp, dupa o ultima exegeza, i-ar apartine si un faimos proiect de reforme, de vizibila influenta franceza, privind organizarea institutionala, semnificativ intitulat, Plan sau o forma de obladuire republiceasca -_aristodemocraticeasca - document atribuit eruditului boier loan Cantacuzino, dupa ce mult timp fusese plasat n anul 1802 si atribuit unui alt personaj. n orice caz, indiferent de datarea lui, acest proiect era expresia unor pozitii naintate pentru acea vreme n rndurile boierimii din Moldova. Se propunea aici nlocuirea vechii forme de conducere a statului, domnia, cu unanoua, socotita mai potrivita, republica, n cadrul celor trei institutii fundamentale care urmau a realiza conducerea politica - Divanul mare, Divanul pravilnicesc si Divanul de jos -, existenta acestuia din urma constituia un element nou n domeniul formelor de organizare politica a statului; acest divan urma sa fie alcatuit din "deputatii cei trimisi din tara, ce nchipuiesc icoana unui norod slobod". 1.1.4. Asa cum am subliniat mai sus, Marea Revolutie Franceza - cu implicatiile sale n planul relatiilor dintre marile puteri - a schimbat cursul evenimentelor n rastimpul razboiului ruso-austro-turc din 1787-l792, anulnd planurile de anexiune a Principatelor de catre cele doua mari puteri, Austria si Rusia. n continuare, dupa data care marcheaza sfrsitul acestui razboi, Principatele Romne se vor afla - ntr-un fel sau altul - sub influenta evenimentelor europene; dar mai ales, de la aceasta data, cu o evolutie vizibila, an de an, pna spre 1800, se constata patrunderea ideilor Marii revolutii franceze n Principate, o data cu ecoul evenimentelor din Franta. Asistam, de fapt, la acest sfrsit si nceput de veac, la trecerea influentei franceze n Principate ntr-o noua etapa. Pe lnga emigrantii francezi, stabiliti ca preceptori n casele boierilor sau calatorii francezi ocazionali, tot mai numerosi n ultimul deceniu, un rol deosebit n propagarea ideilor franceze n Principate va reveni consulilor stabiliti la Bucuresti si Iasi, ncepnd din 1796. Daca activitatea consulilor francezi n Principate la sfrsitul secolului al XVIII-lea va fi de scurta durata, o data cu declansarea expeditiei lui Napoleon n Egipt ei fiind obligati sa se retraga din posturi, nu este mai putin adevarat ca n rastimpul razboiului franco-turc (1798-l801) speranta eliberarii de sub dominatia otomana, cu ajutorul lui Napoleon, incita spiritele, att n rndurile grecilor, ct si ale romnilor, circulatia ideilor revolutionare franceze capatnd n aceste conditii noi valente. Consulatele franceze aveau sa fie restabilite dupa ncheierea tratatului de pace franco-turc de la Amiens (iunie 1802),sediul general al consulatului mutndu-se, din 1803, la Iasi, data fiind nsemnatatea pe care o capata capitala Moldovei, la aceasta data, n contextul relatiilor dintre marile puteri. Daca ncheierea tratatului de pace franco-turc a adus o profunda dezamagire n rndul popoarelor asuprite si care si puneau speranta eliberarii n Napoleon, pe de alta parte, starea acestor populatii, inclusiv a celor dinPrincipate, la nceput de veac, se agrava, pe masura ce Imperiul Otoman era subrezit si de puternice framntari interne. 1.1.5. Tratatul franco-rus din 1802 garanta integritatea Imperiului Otoman, dar puterea centrala nu reusea sa tina n fru tendintele centrifugale din interior. Atacurile bandelor turcesti ale lui Pazvan-Oglu la nord de Dunare, cu precadere n Oltenia, determina, n prima jumatate a anului 1802, o masiva emigratie peste fruntariile arii Romnesti, cei mai multi dintre fugari stabilindu-se temporar n Brasov, asa cum vor face si mai trziu, n 1821, n alte mprejurari. De la Brasov, boierii refugiati adreseaza nenumarate memorii marilor puteri - Rusiei si Austriei, dar si Frantei -solicitnd ajutorul lor pentru nlaturarea starii de anarhie din tara. Prin intermediul ambasadorului francez la Viena, printr-un memoriu, boierii si clericii munteni refugiati n sudul Transilvaniei solicitau la aceasta data protectia lui Napoleon Bonaparte mpotriva turcilor. Concomitent, boierii munteni refugiati la Brasov se adresau pentru ajutor mparatului Francisk al Austriei si tarului Rusiei. Efecte imediate urmau a avea solicitarile de ajutor adresate Rusiei, care, n virtutea calitatii sale de putere protectoare, conferita de ntelegeri anterioare, putea sa-si exercite dreptul de interventie n favoarea populatiilor crestine din Imperiul Otoman, n aceste mprejurari, pe de o parte, ca rezultat al actiunii hotarte a boierilor romni, de a solicita interventia marilor puteri n sprijinul Principatelor, pe de alta, ca rezultat al presiunii exercitate de diplomatia rusa, Poarta a fost obligata, n 1802. sa emita cunoscutul hatiserif prin care erau rennoite obligatiile Principatelor fata de puterea suzerana. Acest hatiserif se constituia ntr-un important document politic, marcnd o noua etapa n evolutiastatutului politic international al Principatelor Romne. Principala prevedere din hatiserif - fixarea duratei domniei la sapte ani - se nscria pe linia unei vechi revendicari a boierilor romni, de nlaturare a abuzurilor care decurgeau din deasa schimbare a domnilor. Alte puncte nscrise n hatiserif, viznd sfera relatiilor cu Poarta, priveau: libertatea comertului pentru Principate cu obligatia satisfacerii nevoilor Portii; reglementarea cantitatii tuturor furniturilor catre Poarta si dreptul Principatelor de a discuta cererile Portii; asezarea birului n raport cu starea populatiei. O importanta

prevedere din hatiserif viza o revendicare specifica marilor boieri pamnteni, anume, prioritatea lor la ocuparea slujbelor publice si rezervarea exclusiva a administratiei scolilor si spitalelor. Tratatul de la Iai, semnat la Iai (n Moldova (astzi oraul se afl n Romnia a fost un tratat ntre Imperiul Rus i Imperiul Otoman, la sfritul rzboiului ruso-turc dintre 1787 i 1792, confirmnd creterea puterii ruseti n zona Mrii Negre. Tratatul a fost semnat la 9 ianuarie 1792 de ctre marele vizir Iusuf Paa i prin ul Bezborodko, care i-a succedat prin ului Potemkin la conducerea delega iei ruseti, dup moartea acestuia. Tratatul a recunoscut anexarea Hanatului Crimeei de ctre Imperiul Rus, i a transferat Yedisanul acestei ri, fcnd din Nistru frontiera ruso-turc n Europa. Frontiera asiatic pe rul Kuban a rmas neschimbat. RAZBOAIELE RUSO-AUSTRO-TURCE Pe fondul acutizarii problemei orientale, Principatele au devenit teatrul operatiunilor militare n confruntarile dintre cele 3 imperii rivale: otoman, rus si habsburgic. Celelalte mari puteri (Prusia, Anglia, Franta) s-au implicat putin n problema orientala.Atitudinea romnilor fata de evenimentele chestiunii orientale a fost, n general, prorusa si se explica prin speranta ca solidaritatea ortodoxa va ajuta la eliberarea de sub dominatia otomana. Treptat nsa, la nceputul secolului al XIX-lea, dupa mai multe perioade de ocupatie rusa, care au evidentiat brutalitatea comandantilor si a trupelor ruse, atitudinea romnilor s-a schimbat, sperantele lor de eliberare fiind orientate acum catre Vest, n special catre Franta. Razboiul Pacea Problematica si desfasurarea razboiului/pacii Consecintele asupra spatiului Romnesc 1683-1699 (ruso-austro-turc)Karlowitz (1699) Imperiul Otoman trecea prin ultima perioada de expansiune n Europa Centrala. n 1683, IO asediaza Viena cu 100.000 de oameni, iar dupa doua luni de asediu (iulie-septembrie) sunt nfrnti, datorita intrarii pe scena razboiului a polonilor (12 septembrie).Ulterior momentului 1683, otomanii vor mai fi nfrnti n urmatoarele batalii: Buda (1686), Mohacs (1687),Salankemen (1691) si Zenta (1697).Pacea ncheiata la Karlowitz n 1699 consfintea ruperea echilibrului politico-militar din SE Europei si nceputul regresului Imperiului Otoman, n detrimentul Rusiei si Imperiului Habsburgic.TRANSILVANIA intra oficial n componenta Imperiului Habsburgic. Este numit primul fanariot n MOLDOVA, n persoana lui Nicolae 1710-1711 Mavrocordat. 20 noiembrie 1710. Poarta declara razboi Rusiei,ncercnd sa stavileasca influenta crescnda pe care aceasta ncepea sa o aiba n bazinul nordic al Marii Negre si n Balcani. Ostilitatile care dureaza pna n iulie 1711, se vor desfasura si pe teritoriul Moldovei. De partea armatelor ruse va trece cu o parte din cavaleria Tarii Romnesti, spatarul Toma Cantacuzino, care va participa la cucerirea Brailei. noiembrie 1710 iulie 1711. A doua domnie n Moldova a lui Dimitrie Cantemir, marcata de alianta20 cu Rusia lui Petru cel Mare si de nfrngerea trupelor moldo-ruse de catre otomani n batalia de la Stanilesti21. Fostul domnitor se refugiaza n Rusia, unde se va stabili definitiv. 22 iulie 1711.Pacea de la Prut (sau Vadul Husilor) marcheaza, prin prevederile sale, o stagnare a tendintei de expansiune a Rusiei n zona Marii Negre si n Sud-Estul Europei. Tratatul va fi confirmat prin noi documente semnate la Constantinopol (1712) si la Adrianopol (1713). Prin acesta din urma tratat, Imperiul Otoman cedeaza Rusiei teritorii mai largi n jurul Azovului. HOTINUL devine raia turceasca n 1715. 20 Tratatul de la Lutk (14 aprilie 1711). 21 Batalia de la Stanilesti, pe Prut, dintre armatele tariste conduse de Petru cel Mare si cele moldovene ale lui Dimitrie Cantemir, pe de-o parte, si cele otomane ale marelui vizir Baltadji-Mehmed Pasa. Rezultatul luptei este favorabil otomanilor, cu toate ca niciuna dintre parti nu a reusit sa obtina o victorie decisiva, hotarndu-se negocierea unui acord de pace.Disputele regionale de la frontierele Rusiei ucrainiene cu tatarii din Crimeea, stapnita de otomani, au conferit Rusiei pretextul unei noi ncercari de a-si impune influenta n nordul Marii Negre (1735). Austria a intrat n razboi n 1737, ca aliat al Rusiei, dar datorita esecurilor militare a fost nevoita sa ncheie pace separata cu IO, cedndu-i nordul Serbiei (cu Belgradul) si returnnd Oltenia Tarii Romnesti, renuntnd, astfel, la pozitia ferma din Balcani pe care o obtinuse n urma Tratatului de la Passarowitz. Datorita nfrngerii Austriei, Rusia ncheie n aceeasi luna un dezavantajos tratat de pace cu otomanii: cetatea Azov, pe care au capturat-o, trebuia demilitarizata; Rusia trebuia sa nu mai aiba nave de razboi n Marea Azovului sau n Marea Neagra; si trebuia sa depinda n ntregime de navele otomane pentru comertul sau pe Marea Neagra. OLTENIA revenea Tarii Romnesti (dupa 21 de ani de protectorat habsburgic).

BUCOVINA - supusa administratiei habsburgice; contextul: - 1772 prima mpartire a Poloniei; - 1768-1774 Habsburgii ocupa militar Pocutia si nordul Moldovei; - 7 mai 1775 Conventia de la Istanbul: Habsburgii primesc Bucovina; - mai 1776 Anexa la Conventia de la Istanbul: incluse alte 30 de sate; - 1775-1786 administratie militara; - din 1786 administratie civila => n fruntea provinciei se afla un capitan; - Biserica ortodoxa a fost scoasa de sub autoritatea Mitropoliei Moldovei si trecuta sub autoritatea Mitropoliei de la Karlowitz. 1768-1774 Kuciuk-Kainargi(iulie 1774),Tratatul de la Kuciuk-Kainargi a fost semnat de Imperiul Rus si Imperiul Otoman dupa nfrngerea acestuia din urma n razboiul din 1768-1774. Tratatul era o lovitura extrem de umilitoare primita de Imperiul Otoman. Otomanii au cedat o serie de teritorii de la nordul Marii Negre si au pierdut Hanatul Crimeii, caruia au fost fortati sa i recunoasca independenta. Hanatul, desi oficial independent, era n realitate sub controlul Rusiei, care l-a anexat n 1783. Tratatul a acordat Rusiei si alte beneficii. A eliminat restrictiile privind accesul Rusiei la Marea Azov. Rusia primea si o serie de drepturi economice si politice n Imperiul Otoman, ntre care permisiunea acordata crestinilor ortodocsi din Balcani de a naviga sub steagul Rusiei, respectiv permisiunea acordata Rusiei de a ridica o biserica ortodoxa n Istanbul (care nu a fost nsa construita vreodata). Rusia a interpretat tratatul ca dndu-i dreptul de a proteja crestinii ortodocsi din Imperiu si a folosit aceasta prerogativa mai ales n Principatele Romne, intervenind n timpul ultimei domnii fanariote si dupa Razboiul Grec de Independenta. n timpul razboiului idealul politic al independentei va fi sustinut att n memorii adresate Congresului de la Focsani ct si delegatiilor Rusiei si Austriei. Acum se definitiveaza cea mai semnificativa propunere de formare a unui stat tampon romn sub ocrotirea marilor puteri. Rusia primeste n urma Tratatului de la Iasi: - cetatea Oceakov; - tinuturile dintre Nistru si Bug; Rusia devine vecina MOLDOVEI. Razboiul a izbucnit n contextul razboaielor napoleoniene. Sultanul otoman, ncurajat de nfrngerea suferita de rusi la Austerlitz (1805), l-a detronat domnitorul Munteniei Constantin Ipsilanti si pe cel al Moldovei Alexandru Moruzi, amndoi fiind considerati rusofili. n acelasi timp, francezii, aliati n acel moment cu Turcia, au ocupat Dalmatia si amenintau cu o eventuala invazie n Moldova si Muntenia. Pentru a asigura frontierele sudice ale imperiului mpotriva unui atac al francezilor, rusii au mutat o armata cu un efectiv de 40.000 de oameni n Principatele Dunarene. Ca raspuns imediat, turcii au blocat traficul navelor rusesti prin strmtori si au declarat razboi Rusiei. Pe 28 mai 1812, Kutuzov a semnat Tratatul de pace de la Bucuresti, prin care Imperiul Otoman ceda Basarabia. Tratatul a fost aprobat de tarul Alexandru I pe 11 iunie, cu doar o zi nainte de declansarea invadarii Rusiei de catre armatele napoleoniene BASARABIA devine parte componenta a Rusiei=> aproximativ din teritoriul Moldovei medievale devine componenta a Rusiei.1828-1829 Adrianopol(14 sept. 1829) Tratatul de pace de la Adrianopol a fost ncheiatla sfrsitul razboiului ruso-turc din 1828-1829 fiind semnat pe 14 septembrie 1829 de Alexei Orlov si Abdul Kadr-bei. Imperiul Otoman dadea Rusiei acces la gurile Dunarii si la doua fortarete din Georgia. Sultanul recunostea stapnirea Rusiei asupra Georgiei si a hanatelor Erevanului si Nahicevanului, care fusesera cedate tarului de Persia prin Tratatul de la Turkamanciai semnat cu un an mai nainte. Tratatul deschidea strmtorile Dardanele si Bosfor tuturor vaselor comerciale, liberaliznd astfel comertul cu cereale, animale vii si lemn. A fost nevoie sa mai treaca nsa ceva timp, pna la semnarea tratatului de la Hnkr _skelesi (1833) care sa rezolve n sfrsit problema strmtorilor. Sultanul garanta autonomia Serbiei, promitea autonomie Greciei si permitea Rusiei sa ocupe Valahia si Moldova pna cnd Imperiul Otoman reusea sa plateasca o uriasa despagubire de razboi. Prevederile Tratatului de la Adrianopol pentru Tarile Romne:

 restituirea catre Tara Romneasca a cetatilor turcesti de pe malul stng al Dunarii (Turnu, Giurgiu si Braila); autonomia administrativa a Principatelor; stabilirea granitelor pe talvegul Dunarii; numirea domnilor pe viata; libertatea comertului si scutirea Principatelor de obligatia aprovizionarii Istanbulului; dreptul de navigatie pe Dunare cu vase proprii; ngradirea dreptului de interventie a Turciei n Principate; mentinerea ocupatiei rusesti si obligatia Portii de a recunoaste viitoarele regulamente administrative ale Principatelor. Proiecte externe de organizare a spatiului romnesc n contextul razboaielor ruso-austro-turce Congresele internationale generate de razboaiele ruso-austro-turce au pus n discutie statutul politico-juridic al Principatelor, fie prin initierea unor proiecte din partea marilor puteri, fie prin memorii ale boierilor munteni si moldoveni. Marile Puteri (Rusia, Austria, Franta, Anglia) realizau planuri n care intrau cele doua state romnesti. n anii 70 si 80 ai sec. al XVIII-lea, tarina Rusiei, Ecaterina cea Mare, a alcatuit proiectul grec, conform caruia n Balcani trebuia reconstituit Imperiul Bizantin, n timp ce Tara Romneasca si Moldova trebuiau sa fie unite sub forma Regatului Daciei, ca stat-tampon ntre Rusia, Austria si noua formatiune. Daca initial mparatul Iosif al II-lea a fost de acord, ulterior s-a renuntat la acest plan. Cele doua principate romnesti, T.R. si Moldova au intrat si n preocuparile politicii lui Napoleon. n dorinta sa de a realiza Imperiul universal, Napoleon considera ca orasul Constantinopol joaca un rol esential, numindu-l Imperiul lumii. Cheia imperiului lumii o detinea cel care stapneste cele doua principate. De aceea Napoleon a refuzat propunerea ministrului de externe francez, Talleyrand, de a oferi Austriei Tara Romneasca si Moldova, drept compensatii pentru pierderile teritoriale suferite n favoarea Frantei.