REVOLUȚIA FRANCEZĂ

I. FRANȚA ÎN AJUNUL REVOLUȚIEI.

La sfârșitul secolului al XVIII lea, Franța este cuprinsă de o profundă criză social-economică determinată de:
 limitarea libertății de a deschide întreprinderi
 existența vămilor interne creșterea prețurilor la cereale după 1780
 concurența produselor britanice
 recolta slabă din 1788
 contradițiile din interiorul clasei dominante

Societatea franceză continuă să fie împărțită pe stări: starea I clerul, starea II nobilimea starea III burghezia,
țărănimea, sărăcimea orașelor.

Statul francez ajunsese la expresia deplină a absolutismului monarhic în vremea lui Ludovic al XIV lea (1643-
1715).
Biserica – menținea catolicismul și interzicea Reforma
Burghezia și-a sporit forțele;
Nobilimea ducea o viață parazitară;
Franța a pierdut o mare parte a coloniilor sale din Canada și India.

În preajma revoluției domnea regele Ludovic al XVI lea (1774-1792).

Confruntat cu nemulțumirea generală, regele a fost nevoit să convoace Adunarea Stărilor Generale și a solicitat
alcătuirea unor Caiete de doleanțe, care îngăduie nobilimii, clerului și stării a III- a să-și formuleze revendicările.
 la 5 mai 1879, se deschid la Versailles lucrările Adunării Stărilor Generale
 la 17 iunie 1789, considerând că reprezintă 96 % din națiune deputații stării a III a, au transformat
Adunarea Stărilor Generale în Adunare Națională apoi în Adunare Națională Constituantă (9 iulie
1789)
Prin acțiunea lor Franța pășea pe calea revoluției.
 În sprijinul Adunării se ridică populația Parisului constituită în Garda Națională. Acțiunea lor a întâmpinat
rezistența Bastiliei.
 la 14 iulie 1789, mulțimea cucerește închisoarea Bastilia
 cucerirea și dărâmarea Bastiliei a reprezentat înlăturarea Vechiului Regim
 Castelele nobiliare erau atacate – începe ”Marea teamă”.

Sub presiunea maselor populare la 7 august 1789, Adunarea Constituantă, a decretat desființarea privilegiilor
feudale. La 26 august 1789 a fost adoptată Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului ce stabilea principiile
pe baza cărora urma să se înfăptuiască reconstrucția țării.

Rău sfătuit regele refuză decretele din 4 august cât și declarația.

- are loc o nouă răscoală populară la 6 octombrie 1789 și regele este nevoit să se mute la Paris, sub controlul
maselor populare.

Principalele forme de organizare revoluţionară au fost cluburile:

 Clubul iacobin – Maximilian Robespierre
 Clubul foliantin (moderat)
 Clubul cordilierilor (radical) - condus de: Danton, Marat, Desmoulines

În septembrie 1791 a fost adoptată prima Constituție care introducea monarhia constituțională.
- cetățenii erau împărțiți în activi - activi și pasivi (fără drept de vot)
- se introducea separarea puterilor în stat
- puterea executivă era deținută de guvern - rege
- puterea legislativă de rege și Adunarea Reprezentanților
- puterea judecătorească: tribunalele
- Franța era împărțită din punct de vedere administrativ în 83 de departamente
Transformarea Franței s-a produs în condițiile unui puternic conflict intern și extern.
După adoptarea Constituției din 1791, Franța s-a confruntat cu 2 mari pericole:
1. intervenție străină
2. criza economică

Regele credea că doar un război cu suveranii Europei ar putea stabiliza situația.

- la 20 aprilie 1792 Franța declară război Austriei căreia i se va alătura Prusia. Franța este înfrântă.
- la 11 iulie 1792 se declară „Patria în primejdie”
- regele fuge dar este prins și predat revoluționarilor
- la 10 august 1792 o nouă ridicare a populației a dus la suspendarea monarhiei.
Regele Ludovic al XVI lea și unii membri ai familiei sale au fost arestați, judecați de Tribunalul
Revoluționar și executați.
Pericolul extern a fost înlăturat prin victoria de la Valmy din 20 septembrie 1792.
Puterea în stat a fost preluată de Convenția Națională care la 21 septembrie 1792 a proclamat Republica.

II. ANII CONVENȚIEI

Convenția națională a condus Franța între 20 septembrie 1792 – 26 octombrie 1795.

În activitatea ei se disting mai multe perioade:

1. Convenția girondină (1792-1793)

Două grupuri își dispută puterea în Convenție: girondinii conduși de Roland Brissot și Condorcet și
montagnarzii conduși de Robespierre, Danton, Marat
Girondinii doreau instaurarea unei republici „de drept”
În această perioadă împotriva Franței s-a format coaliția: Austria, Prusia, Anglia, Rusia cu scopul de a restaura
Vechiul Regim.
- Situația economică s-a înrăutățit
- La 2 iulie 1793 girondinii au fost ghilotinați. În aceste condiții puterea a fost preluată de iacobini.

2. Convenția iacobină (montagnardă) (2 iunie 1793 - 1794). Iacobinii șunt reprezentanți ai micii burghezii,
în fruntea lor se aflau Robespierre, Saint-Just și Marat.
- la 24 aprilie 1793 a fost aprobată Constituția Anului I.
- puterea era încredințată unei Adunări alese pe baza votului universal și a unui Consiliu.

- Conducerea a revenit unor organe revoluționare: Comitetul Salvării Publice, (puterea executivă) condus de
Robespierre. Comitetul siguranței Naționale (asigura ordinea) și Tribunalul Revoluționar.
- teroarea era principalul instrument de guvernare.
- se introduc prețuri maxime, se desființează reglementările feudale din agricultură
- se iau măsuri severe împotriva speculanților, sunt desființate biserici și mănăstiri
- revoltele interne sunt înnăbușite, armata fost reorganizată;
- răscoala din Vandeea se stinge.
Măsurile dure au asigurat triumful revoluției dar dificultățile economice și sociale grăbesc eșecul dictaturii iacobine.
Convenția iacobină va fi anihilată la 9 Thermidor (27 iulie 1794)

3. Convenția thermidoriană (27 iulie 1794 – 26 octombrie 1795)

Căderea lui Robespierre a adus la putere moderații susținători ai burgheziei.

- în plan extern succesele franceze au continuat
- prin Constituția anului III (1794) s-a restabilit ordinea
- se introducea separarea puterilor în stat și votul censitar
Termidorienii au sigurat ieșirea din teroare, dar s–au arătat incapabili să echilibreze raportul de forțe între
dreapta regalistă și stânga iacobină.
 FRANȚA NAPOLEONIANĂ

Iarna din anii 1794-1795 este una din cele mai grele: populaţia suferă de frig şi foame. În disperare de cauză, se
redactează o nouă constituţie: Constituţia anului III. Deşi se reintroduce votul censitar, se păstrează separarea
puterilor în stat:
 Puterea legislativă este încredinţată unui parlament bicameral. Ales la 3 ani: Consiliul Bătrânilor şi
Consiliul celor 500.
 Puterea executivă aparţinea unui număr de 5 directori aleşi de Consiliul Bătrânilor.
După trei ani de guvernare haotică, Convenţia Thermidorină lăsa locul Directoratului.

I. DIRECTORATUL (1795 - 1799):

Directoratul este un regim politic al noilor îmbogățiți ce a asigurat liniştea şi prosperitatea burgheziei
franceze.
Criza economică din această perioadă a generat ample mişcări sociale precum Conjuraţia Egalilor condusă de
Gracchus Babeuf. Acesta încerca să continue revoluţia. Acţiunea lui Babeuf şi mişcările regaliste au fost înfrânte.
Înfrângerea acestor mişcări au fost un bun prilej pentru tinerii ofiţeri de a se remarca, între aceştia şi Napoleon
Bonaparte.
 Napoleon a fost numit în fruntea armatei franceze, care urma să opereze în Italia, împotriva austriecilor și
recucerește Toulon-ul ocupat de englezi
 obține 12 victorii împotriva austriecilor în mai puțin de un an – în 1796.

1. Campania din Italia s-a desfășurat între 1796-1797, împotriva Austriei.

Prin pacea de la Campo Formio, 1797, Austria ceda Franţei:
 malul stîng al Rinului
 Belgia
 şi se angaja să recunoască Republica Cisalpină, stat vasal Franţei care includea Milano, Modena, Bologna,
marcând începutul dominaţiei franceze asupra statelor iteliene.

Încercând să lovească indirect Anglia, Napoleon plănuieşte o campanie în Orient. Deşi a pierdut flota, distrusă
de amiralul britanic Nelson, în portul Abukir, iar ofensiva din Siria a avut un rezultat nedecis, expediţia africană a
fost un succes. Cucereşte Egiptul în 1798.

Deşi în Egipt, Napoleon află de situaţia politică critică din Franţa, se întoarce la Paris, hotărât să pună capăt
lipsei de autoritate.
Sub pretextul unei noi conspirații, Napoleon preia puterea. Cu sprijinul armatei executa cu succes lovitura de
stat din 18 Brumar (9 noiembrie 1799) și se instituia Consulatul.

II. CONSULATUL

Consulatul era o dictatură personală a lui Napoleon, bazată pe forța armatei.

Se adoptă Constituţia anului VIII, la 13 decembrie 1799, care menţinea de formă instituţiile democratice.

Puterea legislativă era deţinută de:

 Consiliul de stat
 Tribunatul
 Corpul legislativ
 Senatul – se opunea promulgării legilor şi avea dreputul de a amenda Constituţia.

Puterea executivă era deţinută de 3 consuli: Sieyes, Roger Ducos şi Napoleon.

Dând dovadă de un excelent simţ politic, Napoleon a îmbinat măsurile autoritare cu cele de natură să aducă liniştea
socială:
 împarte ţara în departamente conduse de prefecţi
 reorganizează administraţia
 reglementează impozitele funciare
  introduce o nouă monedă, francul şi întemeiază în 1800, Banca Franţei
 introduce Codul Civil, Codul Criminal, Codul Penal şi Comercial
 emigranţilor regalişti li s-a permis întoarcerea în ţară
 revoluţionarii capătă poziţii bune în organisme ale statului
 a introdus cenzura asupra presei şi a sporit atribuţiile poliţiei
 realizează reconcilierea cu Biserica Catolică. Prin Concordatul încheiat cu Papa Pius al VII lea din 16 iulie
1801, catolicismul este recunoscut ca religie de stat iar papa recunoaşte Republica.

2. Poziţia noului regim este consolidată şi prin succese diplomatice şi militare obţinute împotriva coaliţiei a
doua antifranceze.

 Formată în 1799 din Anglia, Rusia, Austria şi Imperiul Otoman coaliţia părea una puternică.
 Napoleon a reușit să-i dezbine pe aliați.
 Victoriile obţinute împotriva austriecilor la Marengo (1800) şi mai ales cea de la Hohenlinden, (3 decembrie
1800), au adus Franţa într-o poziţie favorabilă.

Va înfrânge Austria în campania din Italia şi impune:

 pacea de la Luneville (1801)
 şi pacea de la Amiens (1802) cu Anglia.
Franţa obţinea nu numai recunoaşterea dominaţiei sale asupra Belgiei şi Italiei, ci, pentru prima dată pacea cu toţi
vecinii.

În timpul Consulatului, Franţa şi-a recăpătat liniştea internă şi a regăsit pacea externă.Bazându-se pe o
economie şi pe o armată tot mai puternică, Franţa devenea un pretendent serios la hegemonia asupra Europei. Acest
fapt intra în contradicţie cu pretenţiile Angliei de a exista ca un imperiu mondial.

Pacea de la Lunéville a fost încheiată la 9 februarie 1801 între Prima Republică Franceză și Sfântul
Imperiu Romano-German, în timpul domniei împăratului Francisc al II-lea. Pacea însemna încetarea conflictelor
militare între Austria și Franța, fiind o urmare a pactului semnat la 25 decembrie 1800 în farmacia Löwe („Leul”)
din Steyr.
Tratatul a fost semnat de Joseph Bonaparte, ca reprezentant al Franței și contele Johann Ludwig von
Cobenzl, ca reprezentant imperial, la 9 februarie 1801.
Această pace a încheiat Războiul celei de a Doua Coaliții și a confirmat pacea de la Campo
Formio încheiată în 1797. Franța va anexa regiunea de pe malul stâng al Rinului (din Germania), regiune preluată
oficial la 9 martie 1801 de Napoleon I și prin această pace Franța va determina recunoașterea teritoriilor noi ocupate
ca République sœur („Noua republică franceză”, sau „Republica soră”) cu granițele stabilite în timpul Revoluției
franceze, „Republica Batavia” (Provinciile Unite,Țările de Jos austriece), „République helvétique” (Elveția) și
„Repubblica Ligure” (Liguria).
Prin această pace Franța a căutat să legitimeze încorporarea regiunilor anexate anterior.

Tratatul de la Amiens a fost încheiat între Franța și Regatul Unit la 25 martie 1802 și a marcat sfârșitul
celei de-a doua coaliții împotriva Franței. Prin tratative preliminarii anterioare la Londra, s-a convenit că Egiptul va
fi înapoiat Turciei, insula Malta cavalerilor ioaniți, iar insulele Ionice vor forma o republică. Tratatul definitiv a fost
semnat de lordul Cornwallis și Joseph Bonaparte, fratele lui Napoleon I.
Legislativ
Adunarea Constitantă
9 iulie 1789-30 septembrie 1791
Adunarea Legislativă
Octombrie 1791-20 septembrie
1792
Convenţia Girondină
Septembrie 1792-2 iunie 1793
Convenţia Iacobină
2 iunie 1792-27 iulie 1794
Convenţia thermidoriană
Iulie 1794-26 octombrie 1795
Directoratul
Octombrie 1795-9 noiembrie
1799
Acţiuni politice Iniţiative economice şi sociale
5 mai 1789 – Deschiderea 4 august 1789 – abolirea
Adunării Stărilor Generale privilegiilor feudale
17 iunie 1789 – Adunarea 2 noiembrie 1789 – naţionalizarea
Naţională bunurilor ecleziastice
14 iulie 1789 – căderea Bastiliei 5 noiembrie 1790 – Codul penal
26 august 1789 - Declaraţia
Drepturilor Omului şi ale
Cetăţeanului
3 septembrie 1791- Constituţia
2 aprilie 1792 declararea 20 septembrie 1792 – laicizarea
războiului împotriva Austriei statului
10 august 1792 – arestarea regelui
20 septembrie 1792 – victoria de
la Valmy
21 septembrie 1792 – 1792-1793 naţionalizarea
proclamarea Republicii bunurilor nobilimii emigrante
21 ianuarie 1793 – executarea
regelui
10 martie 1793 – crearea
Tribunalului Revoluţionar
5-6 aprilie 1793 – crearea
Comitetului Salvării Publice
31 mai – 2 iunie 1793 căderea
girondinilor
24 iunie 1793 Constituţia anului I
27 iulie 1793 – Robespierre este 17 iulie 1793 – abolirea
în fruntea Comitetului Salvării privilegiilor feudale
Publice 17 septembrie 1793 legea
4 decembrie 1793 – constituirea suspecţilor
guvernului revoluţionar 29 septembrie 1793 – legea
Iunie- iulie 1794 Marea Teroare maximumului general
9 Thermidor An II (27 iulie
1794), căderea lui Robespierre şi
a Comitetului Salvării Publice
23 septembrie 1795 – Constituţia 7 aprilie 1795 – instituirea
anului III sistemului metric
31 mai 1795 desfiinţarea
Tribunalului revoluţionar
18 Brumar An VII (9 noiembrie
1799) – lovitura de stat a lui
Napoleon Bonaparte.
Ce a schimbat Revoluţia
Înainte de Revoluţie
Puterea centrală
- nu exista constituţie scrisă
- regele deţinea puterea legislativă, executivă şi
judiciară
- regalitatea rea de drept divin
- nu exista o adunare legislativă permanentă
Puterea locală
- era diversă de la o provincie la alta
- administrarea se exercita prin funcţionari care îşi
- cumpărau sau moşteneau funcţia, adesea corupţi
- centralizată prin intendenţi care se subordonau
direct regelui
Finanţe
- nu exista o bancă centrală
- inegalitate faţă de fisc; privilegiaţii (clerul şi
nobilimea), erau cel mai adesea exceptaţi
- impozitele indirecte reau perdominante
- impozitele directe erau, în cea mai mare parte plătite
III a
Justiţie
- diversitate şi confuzie între jurisdicţii: regală,
bisericească şi seniorială
- judecătorii îşi cumpărau funcţia
- justiţie plătită
- diversitattea dreptului folosit: drept cutumiar, în nord- justiţie
roman în sud
Biserica şi cultele
- Concordatul din 1516 definea raporturile dintre Biserica Biserică şi stat
Catolică şi stat
- Biserica avea cele mai mari averi din Franţa
- clerul avea un statut privilegiat, ridica impozite dar nu plătea.
Viaţa economică
- dreptul seniorului asupra pământului
- existau vămi interne
- nu există o unitate a sistemului de unităţi de măsură
- protecţie vmală
- reglementarea muncii meşteşugarilor de către bresle
După Revoluţie
- suveranitatea poporului exprimată prin vot
- o constituţie scrisă
- libertatea individuală
- separarea puterilor în stat
- naţiunea deţine suveranitatea
- şeful statului deţine puterea ca delegat al poporului.
- simplificată şi uniformizată: departamente, cantoane
şi comune
- strict delimitată şi ierarhizată
- funcţionari numiţi şi retribuiţi de cître puterea centrală
- centralizare a puterii în mâna prefecţilor
- Banca Franţei are monopolul emisiei de bilete de
Bancă
- principiul egalităţii fiscale
- impozit general şi progresiv
- buget propus de guvern şi aprobat prin vot de
deadunare
starea a
- egalitate în faţa legii
- crearea tribunaleleor civile, penale şi a Curţii de
Casaţie
- introducerea Curţii cu Juri
- judecători plătiţi de puterea centrală
şi dreptgratuită
- unificarea dreptului printr-o serie de coduri
- Concordatul din 1801 definea raporturile dintre
- sunt abolite impozitele percepute de Biserică
- clerul este plătit din bugetul de culte
- dreptul de a primi donaţii. Care-i permite Bisericii
să-şi refacă avrea.
- abolirea dreptului seniorial asupra pământului
- abolirea privilegiilor
- suprimarea vămilor interne
- sistem de măsuri zecimal unificat
-abolirea breslelor, libera concurenţă între producători.
 FRANȚA IMPERIALĂ

În 1802 - Napoleon organizează un plebiscit în urma căruia este declarat consul pe viaţă. La 2 decembrie
1804, Senatul îl proclamă împărat al francezilor, cu numele de Napoleon I.

În noua sa calitate Napoleon introduce:

 controlul polițienesc asupra societății
 practica trimiterii la închisoare fără judecată sau arestul la domiciliu
 serviciul militar obligatoriu / formează Marea Armată (600.000 de soldați)

Cauzele războaielor purtate de Napoleon:

 tendinţa de expansiune a burgheziei franceze
 dorinţa acesteia de a înlătura din viaţa continentului burghezia engleză şi de a obţine supremaţia
economică şi politică în Europa
 politica împotriva Franţei, dusă de monarhii Europei
 dorinţa de glorie a împăratului şi a mareşalilor săi.
 Anglia se temea de concurenţa comercială şi colonială a Franţei, singurul stat care putea pune în
discuţie superioritatea sa economică.

Marele Imperiu

Împotriva Franţei s-au format, succesiv, mai multe coaliţii de state duşmane sprijinite de Anglia.
Îngrijorate de ascensiunea Franței:
 Anglia
 Rusia
 Austria
 și Prusia formează a treia coaliție antifranceză.
Planurile de debarcare în Anglia prin traversarea strâmtorii Calais, sunt zădărnicite, iar flota franceză este înfrântă de
amiralul Nelson, în bătălia de la Trafalgar (21 octombrie 1805). Anglia păstrează o totală supremaţie asupra mărilor
până la sfârşitul războiului.

Pe uscat, Franța înfrânge la Ulm și Austerlitz (2 decembrie 1805), în ”bătălia celor trei împărați” armatele
austriece și cele rusești.
 Austria, (în decembrie 1805), prin pacea de la Pressburg (Bratislava), cedează Franței posesiunile din Italia și
se formează Confederația Rinului.
 Prusia, (la 14 octombrie 1806), declară război Franței, dar, în scurt timp va fi învinsă la Jena și Auerstedt.
 Napoleon a intrat în Berlin (11 noiembrie 1806), de unde a decretat blocada continentală, adică interzicerea
comerțului statelor europene cu Anglia.
 Rusia, învinsă la Eylau (feb. 1807) şi Friedland (iunie 1807), a fost nevoită, prin pacea de la Tilsit (7 iulie
1807), să semneze un tratat de alianţă contra Angliei şi se angaja să respecte blocada continentală. Alianţa cu
ţarul Alexandru I însemna împărţirea Europei. Rusia nu a putut respecta multă vreme această pace, deoarece
avea nevoie de mărfurile engleze. Pentru a închide calea acestor mărfuri, Napoleon a invadat Portugalia şi
Spania.
 Se înființează Regatul Westfaliei și Marele Ducat al Varșoviei.

În martie 1809 se constituie a patra coaliție antifranceză, formată din: Anglia și Austria.
Austria va fi înfrântă la Wagram. Se formează Marele Imperiu. Rezultat al cuceririlor din perioada revoluţiei,
Imperiul Napoleonian domină direct sau indirect întregul continent.

El se compune din:
 Olanda, Belgia
 O parte a Germaniei de nord
 Piemontul, Republica Ligurică, Toscana, Statul Papal – formal independente dar conduse de membri ai
familiei Bonaparte
  State aliate dar conduse de suverani fideli împăratului
 Chiar Suedia (1810) a trebuit să accepte un mareşal francez ca moştenitor al tronului.

Marele Imperiu ajunseseră la întnderea sa maximă: Franţa, teritoriile anexate, statele satelit conduse de
membrii familiei Bonaparte, state aliate şi statele sale rivale, Austria, Prusia, Rusia aduse pentru o perioadă sub
influenţa sa.

Declinul

Recoltele slabe din 1811 au făcut să reapară și criza alimentară și, o dată cu ea, raționalizarea consumului,
chiar și pentru armată. Napoleon înregistrează primele insuccese militare.Războiul de gherilă declanşat de spanioli
blochează în peninsulă cele mai bune trupe.

Campania din Rusia

Interesele divirgente din zona Balticii, din Marele Ducat al Varşoviei şi problemele ridicate de
nerespectarea blocadei îl determină pe Napoleon să atace Rusia (iunie 1812). Victoria de la Borodino, împotriva
generalului Kutuzov nu a salvat situaţia. La (14 septembrie 1812), Napoleon intră în Moscova, dar orașul era în
ruine. Fără a găsi o soluție pentru aprovizionare, Napoleon ordonă retragerea. Marea Armată hărțuită permanent de
cazaci este pierdută în stepele Rusiei.

Încurajat de rezultatul războiului, țarul Alexandru I pune bazele celei de a cincea coaliții antifranceze.
Formată din:
 Rusia
 Prusia
 Anglia
 Austria

Înfrânt în Bătălia Națiunilor de la Leipzig în 1813 şi în luptele de pe teritoriul Franţei din 1814, Napoleon I a
fost silit să abdice şi să se retragă pe insula Elba. Tronul Franţei este preluat de regele Ludovic al XVIII lea de
Bourbon.
Revenit pentru o domnie de 100 de zile și definitiv înfrânt la Waterloo, în iunie 1815, Napoleon este obligat să
abdice și a fost exilat în insula Sf. Elena unde a și murit la 5 mai 1821.

Ridicarea popoarelor împotriva Imperiului Francez s-a soldat cu prăbuşirea acestuia. Totuşi vechea stare de
lucruri din Europa, regimul aristocratic şi absolutismul monarhic au primit serioase lovituri. Naţiunile s-au trezit
definitiv la viaţă şi locuitorii Europei şi-au însuşit multe din aspiraţiile Revoluţiei franceze.