REVOLUȚIA FRANCEZĂ.

FRANȚA ÎN PERIOADA 1789-1815

I. Criza Vechiului Regim

Vechiul Regim – este denumit sistemul social, economic și politic din Franța înainte de 1789, care se caracteriza prin:
Aspecte sociale:
o Societatea se întemeia pe privilegiul nașterii și pe avere, ca și în Evul Mediu
o Structura societății era aceeași cu cea din Evul Mediu: starea I: clerul, starea II – nobilimea, starea III-
burghezia și restul populației, care reprezenta aprox. 96-98% din totalul populației.
o Nobilimea de curte trăia în lux la Versailles, împreună cu regele, utilizând resurse din bugetul statului, pe
când populația sărăcea.
Aspecte politice:
o Regimul politic era cel al monarhiei absolute – cei doi monarhi fiind Ludovic al XVI-lea de Bourbon (1774-
1793) și regina Maria Antoaneta, de origine austriacă.
o Adunarea Stărilor Generale nu a mai fost convocată din anul 1614, deoarece nu se ținea cont de deciziile
acesteia.
Aspecte economice:
o Profundă criză financiară datorată războaielor pierdute de Franța
o Pierderea unei mari părți din Imp. colonial: Canada, Louisiana etc.
o Eșecul încercărilor de reformă, datorită opoziției marii nobilii și ai regelui.

II. Începutul revoluției

mai 1789 – regele convoacă Adunarea Stărilor Generale și solicită populației să îi prezinte cererile sale, ca urmare
populația va redacta 40.000 de Caiete de doleanțe, prin care regelui i se cerea să renunțe la monarhia absolută, să
desființeze privilegiile și să accepte înfăptuirea de reforme.
Deputații stării a III-a se vor constitui într-o Adunare Națională Constituantă (considerând că reprezenta națiunea
și că trebuia să dea Franței o constituție), astfel că, cel puțin teoretic, Franța funcționa pe baza principiului
contractului social.
Regele concentrează trupe în jurul Parisului determinând reacția populară care se grupează în gărzi naționale,
înarmându-se.
14 iulie 1789 – are loc asaltul asupra Bastiliei (populația avea nevoie de praful de pușcă depozitat acolo),
urmată de extinderea revoltei în restul orașelor și de numeroase răscoale țărănești
În acest context, Adunarea Națională ia o serie de măsuri, printre care:
o Abolirea privilegiilor feudale → egalitatea tuturor în fața legii (toți devin cetățeni, indiferent de origine)
o 26 august – Declarația Universală a Drepturilor Omului și Cetățeanului
o Confiscarea averilor bisericești
Se constituie cluburi revoluționare: girondini, iacobini (montagnarzi), cordelieri, ce devin mai târziu grupări
politice (nu partide)
1791 – este elaborată Constituția – prin care Franța devine monarhie constituțională (acceptată formal de rege)
o Stabilește suveranitatea poporului
o Separarea puterilor în stat: executivă (rege și guvern), legislativă (Adunarea legislativă aleasă pe 2 ani),
judecătorească
o Cetățenii sunt împărțiți în activi (cu drepturi politice, fiind cei ce plăteau impozite) și pasivi (fără drepturi
politice).
1792 are loc radicalizarea evenimentelor datorită:
o Solicitării regelui de a obține ajutor militar din partea Austriei
o Începe conflictul cu Austria și Prusia (se născuse ideea războiului preventiv) → are loc mobilizarea
voluntară a populației (Patria în pericol!) și victoria franceză de la Valmy, poporul demonstrând că poate
acționa și singur
o Crizei economice profunde
→ toate acestea duc la arestarea regelui și la suprimarea monarhiei

III. Convenția Națională (1792-1795)

Reprezintă noua formă de conducere a Franței, aleasă pe baza votului universal, și care proclamă Republica –
septembrie 1792 (considerat ANUL I)
Ianuarie 1793 are loc procesul regelui Ludovic al XVI-lea care este acuzat de trădare și ghilotinat
În perioada Convenției putem vorbi de două mari orientări:

1
 1. Girondină – 1792-1793 (Roland, Brissot)
- perioadă moderată de guvernare, dar ineficace
- continuă criza economică, iar Franța se confruntă cu o nouă coaliție de state împotriva ei
2. Iacobină – 1793-1795 (Robespierre, Marat, Saint-Just)
- reprezintă o perioadă de dictatură, bazată pe teroare (guvernare autoritară pentru a pune capăt crizei)
- instituții: Comitetul Salvării Publice, Comitetul Siguranței Generale și Tribunalul revoluționar (care judeca pe
baza „legii suspecților”)
- pentru reducerea crizei economice au fost luate măsuri ca: împroprietărirea țăranilor, fixarea prețurilor
maximale, pedepsirea speculanților
→ datorită politicii autoritare,iacobinii vor fi înlăturați și ghilotinați
→ ultima perioadă a Convenției – cea thermidoriană (10 thermidor/ 28 iulie) se caracterizează prin răscoale regaliste,
criză internă și amenințări externe.

IV. Directoratul – 1795-1799

Reprezintă un nou regim politic, bazat pe Constituția Anului III, conform căreia:
o Puterea era deținută de 5 directori
o Puterea legislativă era deținută de Consiliul bătrânilor și Consiliul celor 500
Pe plan intern reprezintă o perioadă lipsită de autoritate politică, la care se adaugă o intensă criză economică:
inflație, speculă, creșterea prețurilor și numeroase răscoale regaliste (la înăbușirea uneia o contribuție esențială a
avut-o Napoleon Bonaparte)
Pe plan extern Franța continuă războiul cu Austria și Anglia, astfel că va organiza campanii militare:
o Împotriva Austriei – au fost organizate 2 campanii:
- una peste Rin
- una de diversiune – peste Alpi, în Italia, condusă de Napoleon Bonaparte, care obține o victorie
nesperată, încheind pace cu regele Piemontului, obține Nisa și Savoia și continuă campania împotriva
Austriei cu care încheie pacea de la Campo-Formio (1797)
o În Egipt – campanie organizată pentru a lovi în Anglia
- militar a fost un eșec, flota franceză este înfrântă de amiralul Nelson
- succes cultural – ex. Piatra de la Rosetta
→ împotriva Franței se constituie o nouă coaliție de state formată din: Anglia, Austria, Rusia, Neapole, Turcia

V. Consulatul – 1799-1804
Printr-o lovitură de stat, Napoleon înlătură directoratul și instaurează o nouă formă de conducere, Consulatul
Structura politică
o Puterea executivă era deținută de 3 consuli, dar primul consul avea întreaga putere (primul consul era
napoleon, devenit în 1802 consul pe viață)
o Puterea legislativă era deținută de Primul Consul (care are singur inițiativa legilor), Consiliul de stat
(alcătuia legile), Tribunatul (discută legile) și Corpul legislativ (care votează legile); nici una din ultimele 3
instituții nu avea drept de amendament.
Politica internă:
o Elaborarea Codului civil
o Măsuri economice pentru redresarea economică, inclusiv înființarea Băncii Naționale a Franței
o Rechemarea în Franța a nobilimii exilate
o Concordatul cu papalitatea (papa Pius VII) – prin care este recunoscută religia catolică
Politica externă – perioadă de pace după 10 ani de conflicte
o 1801 – pacea de la Luneville cu Austria – Franța anexează malul stâng al Rinului
o 1802 – pacea cu Anglia de la Amiens („pacea perpetuă”) – Franța retrocedează Egiptul Imp. Otoman

VI. Imperiul – 1804-1814/1815

La 2 decembrie 1804 Napoleon Bonaparte se încoronează ca împărat al tuturor francezilor
Politica internă
o A fost cu tendințe dictatoriale (cenzură, tribunale speciale,drepturi cetățenești îngrădite)
o Napoleon conduce prin decrete imperiale
o Reorganizarea armatei – baza regimului lui Napoleon
▪ Aprox. 600.000 de oameni („marea armată”): tineri soldați și veteranii profund devotați lui
Napoleon
▪ Serviciul militar obligatoriu

2
 ▪ Generali: Murat, Junot, Bernadotte, Ney etc.
Politica externă – începe perioada de mari cuceriri, ceea ce duce la stricarea echilibrului european, astfel că
împotriva Franței se formează o nouă coaliție de state formată din cele patru mari puteri: Anglia, Austria, Prusia,
Rusia.
1805-1809 – reprezintă apogeul Imp. napoleonian și perioada marilor victorii pe uscat (pe mare englezii rămân
superiori)
1805 – cu Austria (susținută de Rusia) – victoria de la Austerlitz
1806 – cu Prusia – victoria de la Jena, urmată de ocuparea Berlinului (de unde declară blocada continentală
împotriva Angliei prin care încearcă să sufoce economia engleză), și ulterior desființarea practic a Imperiului
Romano-German (se formează Confederația Rinului)
1807 – C Rusia – înfrântă d către francezi la Eylau și Friedland → se încheie pacea de la Tilsit, cu țarul
Alexandru I
1807-1808 – Franța ocupă: Portugalia, Spania, Italia, Statul papal, Polonia (formează Ducatul Varșoviei),
Veneția, Reg. Neapole etc.
1812 – 1815 – declinul
Intern: multe nemulțumiri provocate de permanentele conflicte dar și de numeroasele taxe impuse
Extern: revolta teritoriilor ocupate (ec. Spania)
1812 – campania din Rusia – provoacă „dispariția” marii armate, din cei aprox. 500.000 de soldați
întorcându-se aprox. 25.000 (rol esențial – iarna rusească)
1813 – „bătălia națiunilor” de la Leipzig ( pe drumul de întoarcere) → Napoleon va fi exilat pe I-la Elba
Cele 100 de zile - cu ajutorul soldaților rămași credincioși revine și va mai conduce Franța 100 de zile
Iunie 1815 – înfrânt definitiv la Waterloo și exilat pe I-la Sf. Elena (unde moare în 1821)

VII. Consecințe
Ideile revoluționare se vor răspândi în întreaga Europă contribuind la formarea națiunilor moderne și a
conștiinței naționale → în sec. XIX se vor forma noi state naționale
Impunerea valorilor societății burgheze (libertate, egalitate, fraternitate, vot universal etc.)
Codul civil (aspectele moderne) va deveni un model pentru legislația europeană, care stă la baza dreptului de azi