REGIMURI ŞI IDEI POLITICE.

DICTATURI ŞI DEMOCRAŢII

#În secolul al XX-lea, se confruntă trei mari ideologii: liberalismul, fascismul şi comunismul.

1.Liberalismul pune accent pe individ şi pe drepturile acestuia (drepturi naturale, juridice, economice
şi politice), pe libertatea de conştiinţă, de exprimare şi de afirmare. Militează pentru libertatea
economică, garantarea proprietăţii şi libertatea pieţii, limitând intervenţia statului în economie şi în
viaţa privată. Se pronunţă pentru un regim constituţional, bazat pe separarea puterilor, drepturi
electorale largi, alegeri libere, pluripartitism. Accentuează rolul societăţii civile. Manifestă respect faţă
de legalitate şi de instituţii.

2.Fascismul susţine subordonarea individului şi a intereselor acestuia faţă de stat. Individul nu este
important decât în calitate de membru al unui grup economico-social (corporaţie, stat). Subliniază
rolul statului în economie şi în societate, pe care o înregimentează în virtutea unui ideal înalt
(economic, politic, militar) cerând solidaritate. Dezvoltă ideea că viaţa este o luptă perpetuă.
Preamăreşte războiul, care exprimă şi întăreşte vitalitatea naţiunii, dar contestă lupta de clasă.
Combate deopotrivă liberalismul şi comunismul.

3.Comunismul (ideologia marxist-leninistă) critică ideologia liberală şi capitalismul, bazat pe

proprietatea privată. Propovăduieşte lupta de clasă, revoluţia proletară, prin care se va instaura
dictatura proletariatului (o societate democratică pentru că întruchipează conducerea celor mulţi).
Această etapă va prefigura o societate a deplinei egalităţi, lipsită de proprietate privată, lipsită de
clase şi în viitor, lipsită de stat.

Religia poate fi şi ea considerată ca o ideologie, justificând baza doctrinară a unor partide (creştine
sau islamice) şi chiar politica oficială a unor state (fundamentaliste).

#Regimurile politice din secolul al XX-lea se definesc, prin ansamblul metodelor şi mijloacelor de
conducere a societăţii, drept democratice sau totalitare.

1.Regimurile democratice s-au consacrat după primul război mondial, pe fondul prăbuşirii marilor
imperii. S-au confruntat cu tendinţele totalitare în perioada interbelică, în timpul celui de-al doilea
război mondial şi în perioada postbelică, în cadrul războiului rece.

-se caracterizează prin constituţionalism, respect faţă de lege şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii,
respect faţă de instituţiile statului de drept, separarea puterilor şi rolul societăţii civile,
reprezentativitate, responsabilitate guvernamentală, pluripartitism şi garantarea drepturilor
cetăţeneşti;

-sunt ameninţate de crizele economice, de accentuarea intervenţionismului, de ascensiunea

naţionalismului extremist, de revizionism şi agresiune, de propaganda comunistă şi instaurarea
democraţiilor populare, de dificultăţile economice şi de conflictele interetnice din est de după 1990;

-funcţionează neîntrerupt în SUA, Regatul Unit, Elveţia;

2.Regimurile totalitare au apărut în secolul al XX-lea, dar s-au inspirat din autoritarismul conservator
anterior.

-presupun dominaţia totală a unei ideologii, a unui partid, a unui grup politic, militar sau religios, sau a
unui lider investit cu o putere sacră şi căruia i se dedică un adevărat cult;

-conducerea îşi asigură prin propagandă şi prin constrângere monopolul asupra economiei, societăţii,
culturii şi chiar a vieţii private, considerându-se reprezentanta legitimă a naţiunii;

-neagă democraţia, valorile şi drepturile individuale în numele unei solidarităţi de grup (corporaţie), de
clasă, de rasă sau de stat (naţiune);
-elimină pluripartitismul impunând partidul unic (fascist, nazist sau comunist), condus un lider
mesianic; suspendă sau încalcă principiile constituţionale;

-beneficiază de susţinerea maselor, îndoctrinate şi manipulate printr-o propagandă agresivă,

organizată şi eficientă sau ţinute sub teroare;

-dezvoltă multiple instituţii coercitive, represive (poliţie politică, sistem judiciar, sistem de detenţie);

-manifestă dinamism, mobilizând masele spre scopuri înalte (independenţă, prosperitate, egalitate,
spaţiu vital, ordine);

-dezvoltă un etos militar bazat pe glorificarea forţei, curajului, violenţei şi crează ăn acest scop forţe
speciale, militare sau paramilitare;

Forme specifice:

-Comunismul (dictatura proletariatului)- se afirmă după 1917 şi cunoaşte variante particulare, precum
stalinismul (1924-1953), maoismul (1949-1976), castrismul(1959-2006);

-Fascismul italian (1922-1943);

-Naţional-socialismul german sau nazismul (1933-1945);

-Teocraţia- Fundamentalismul islamic (Iran- din 1979);

-Dictaturile pragmatice (Spania- Franco, între 1939-1075; Portugalia- Salazar,1932-1968; Chile-

Pinochet, 1973-1990; Cambodgia- Pot Pol, 1976-1979; Coreea- Kim Jong-il- din1979);

FORME DE ORGANIZARE STATALĂ

Statul reprezintă o entitate politico-teritorială constituită istoric, o putere instituţionalizată care

reprezintă naţiunea. Unele state s-au format înainte de coagularea naţiunii (Franţa), altele sunt
expresia voinţei unei naţiuni de a trăi în perimetrul unui stat (Germania, Italia, România). Există
naţiuni care nu au încă un stat (palestinienii) sau state care înglobează mai multe naţiuni (Turcia,
Regatul Unit).

I.După gradul de implicare în problemele societăţii, deosebim:

-statul minimal- asigură respectarea dreptului privat şi securitatea bunurilor şi a persoanelor;

-statul intervenţionist- reglează dezechilibrele economice şi sociale prin acţiune directă;

-statul-providenţă (paternalist, al bunăstării generale)- caută să satisfacă în cel mai înalt grad
nevoile sociale;

II.După forma de organizare, deosebim:

1.Statul naţional (considerat o creaţie a secolului al XIX-lea)

- fondat pe unitatea naţiune-teritoriu, pe o istorie comună, o cultură comună, civism şi aspiraţii

comune (eventual origine comună, limbă comună);

-deţine suveranitate exclusivă în propriile graniţe, recunoscută ca atare de alte entităţi;

-asigură pacea internă, securitatea bunurilor şi a persoanelor, legislaţia şi justiţia, dezvoltarea

economică, moneda unică şi sistemul de impozite;
-dispune de instituţii legitime şi de reprezentare diplomatică externă;

2.Statul federal, compus din entităţi autonome federate, care se plasează într-un cadru constituţional
comun. -manifestă coeziune internă şi civism propriu, aspiraţii, interese comune;

-organele centrale, federale, au competenţe legislative, diplomatice, de apărare, de politică monetară,

fiscale, de economie generală, de securitate publică;

-organele locale au competenţe legislative, juridice, de stare civilă, economice, fiscale, în educaţie,
securitate...

- ex.: Germania (16 landuri), SUA (50 state şi districtul federal), Elveţia (23 cantoane), Belgia (3
regiuni), Austria (9 state), Canada (10 provincii şi 2 teritorii), Australia (6 state şi 2 teritorii), Argentina
(22 provincii, un district federal şi Teritoriul Naţional), Brazilia (26 state şi un district federal),
Venezuela (20 state şi 4 zone federale), Emiratele Arabe Unite (7 emirate), Malaysia (13 state şi 2
teritorii federale)...

3.Statul multinaţional, înglobează între graniţele sale mai multe naţiuni care diferă prin origine,
limbă, cultură şi au avut o evoluţie istorică separată.

-instituie o cetăţenie comună, o limbă oficială, o conducere centralizată, instituţii unice, încercând să
creeze o identitate comună, uneori pe bază religioasă, alteori doar politică;

-ex.: URSS (50 naţionalităţi şi grupuri etnice); Iugoslavia (între 1918 şi 1990); Turcia (turci şi kurzi);

III.După forma de guvernământ (organizarea puterii, modul de formare şi competenţele organelor

supreme):

-Monarhie (ereditară sau electivă), ca în Olanda, Norvegia, Regatul Unit, Japonia, Spania;

-Republică (puterea este exercitată prin reprezentanţii aleşi ai populaţiei), ca în Franţa, Italia;

În actualitate, coexistă mai multe sisteme de guvernare:

1.Parlamentar: - Parlamentul este instituţia supremă care emite legi, stabileşte impozite, controlează
executivul; şeful majorităţii parlamentare este şi şef al guvernului;

-executivul cuprinde guvernul, care are nevoie de încrederea Parlamentului şi pe şeful statului care
are puteri limitate (monarh sau preşedinte ales de Parlament);

2.Prezidenţial: -presupune un rol important al executivului- preşedinte ales de populaţie prin vot
indirect (SUA) sau direct (Franţa) şi guvernul (condus de premier sau direct de preşedinte);

3.Semiprezidenţial:- presupune un rol important al executivului format din guvern (condus de un

premier cu prerogative ample) care conduce efectiv şi un preşedinte cu rol limitat, care arbitrează
viaţa politică şi socială;

STATELE ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

Statele democratice în epoca postbelică

Modelul democratic s-a impus prin coerenţă, performanţă şi popularitate. Democraţia reprezentativă a
cunoscut transformări importante odată cu generalizarea dreptului de vot şi cu stabilirea majoratului la
18 ani. A sporit responsabilitatea politică faţă de electorat şi s-a extins practica referendumului.
În anii ’90, statele fostului bloc comunist au revenit la democraţie şi au adoptat noi constituţii. Cu toate
acestea, ele sunt considerate „democraţii parţiale”, prezentând reminiscenţe ale vechiului regim şi
confruntându-se cu tensiuni sociale, interetnice sau interconfesionale.

Cele mai importante ameninţări la adresa democraţiei sunt crizele economice, creşterea autorităţii
organelor executive (guvern, şeful statului), dezvoltarea excesivă a birocraţiei, ascensiunea forţelor
naţionaliste sau a celor fundamentaliste.

#Modelul american (constituţional, republican, federativ):

-SUA au conservat Constituţia adoptată în 1787, cu amendamentele aplicate ulterior (1865- abolirea
sclaviei, 1954- interzicerea segregaţiei rasiale în şcoli). Conform acesteia, puterea legislativă aparţine
Congresului bicameral (Senatul, cu câte 2 senatori pentru fiecare stat, aleşi pe 6 ani şi Camera
Reprezentanţilor, cu un număr diferit de membri, în funcţie de populaţia fiecărui stat, aleşi pe 2 ani).
Puterea executivă aparţine preşedintelui, ales pe 4 ani, care poate deţine cel mult 2 mandate. El este
şi şeful guvernului federal şi comandatul suprem al armatei. Poate dobândi puteri excepţionale pe
timp de război, dar poate fi şi suspendat printr-o procedură specială a Congresului. În funcţia
prezidenţială s-au aflat: H. Truman (1945-1953), D. Eisenhower (1953-1961), J.F. Kennedy (1961-
1963), L.B. Johnson (1963-1969), R. Nixon (1969-1974), G. Ford (1974-1977), J. Carter (1977-1981),
R. Reagan (1981-1989), G. Bush (1989-1993), W. Clinton (1993-2001), G.W. Bush (2001-2009).
Actualul mandat este deţinut de democratul B.Obama.

-Cele două mari partide care alternează la guvernare sunt Partidul Democrat şi Partidul Republican.

-Crizele cu care s-a confruntat democraţia americană au fost generate de disputele interrasiale, de
excesele anticomuniste, de implicarea în războaiele din Coreea, Vietnam, Serbia, Golful Persic, de
unele măsuri neconstituţionale adoptate de administraţia americană (afacerea Watergate, din1974,
care a provocat demisia preşedintelui Nixon).

#Modelul german (constituţional, republican, federativ):

-Noul regim s-a instalat în 1949, când s-a proclamat Republica Federală Germană, formată prin
unificarea zonelor care s-au aflat după război sub control american, francez şi englez. S-a adoptat o
nouă Constituţie, care întemeia un stat federativ, cu capitala la Bonn. Puterea legislativă aparţinea
Parlamentului, format din Camera superioară (Bundesrat) şi Camera inferioară (Bundestag). Puterea
executivă era deţinută de guvern, în frunte cu un cancelar (K. Adenauer, între 1949 şi 1963, W.
Brandt, între 1963 şi 1982, apoi H.Kohl, între 1982 şi 1998) şi de preşedinte (ales de un colegiu
parlamentar), cu rol de mediator.

-Principalele forţe politice germane sunt Uniunea Creştin-Democrată (CDU), Partidul Liberal-
Democrat, Partidul Social-Democrat şi Mişcarea Ecologistă.

-În septembrie 1990, Germania s-a reunificat, ca un stat federal. Guvernul federal a fost condus de H.
Kohl (CDU), între 1990 şi 1998, de G. Schröder (PSD), între 1998 şi 2005 şi de A. Merkel (CDU), din
2005.

Statele totalitare în epoca postbelică

După al doilea război mondial, totalitarismul s-a menţinut în URSS şi s-a extins apoi în statele Europei
Centrale şi de Est, aflate sub tutelă sovietică, precum şi în Asia, Africa şi Cuba.

#Stalinismul s-a manifestat între 1929-1953, ca o formă aparte de regim totalitar personal. A folosit
drept instrumente propaganda şi teroarea (epurările, procesele politice, deportările, reeducarea prin
muncă, controlul poliţiei politice, sistemul concentraţionar, cu închisori şi lagăre de muncă). El a fost
„exportat” în centrul şi în estul Europei, în Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia şi RDG,
sub presiunea Armatei Roşii, a Cominternului şi a activiştilor instruiţi la Moscova.
-După moartea lui Stalin (1953), conducerea partidului a fost preluată de N. Hrusciov. Din 1956, s-a
revenit la o conducere colectivă a partidului şi a statului şi au fost criticate excesele staliniste.
Moscova a continuat însă să controleze estul Europei. Pe plan economic, aceste state au fost
încadrate în CAER, iar pe plan militar, au fost incluse în Pactul de la Varşovia. Prin intermediul
acestuia, Moscova a intervenit ferm, reprimând orice încercare de reformă, în Ungaria, în 1956 sau în
Cehoslovacia, în 1968.

-În 1985, noul lider al partidului sovietic, M.Gorbaciov, a iniţiat un program de reforme
(PERESTROIKA; GLASNOST), devenind artizanul destinderii ce a condus la încheierea războiului
rece. În 1989, regimul comunist din centrul şi estul Europei s-a prăbuşit. În 1990, a avut loc disoluţia
URSS.

#Modelul chinez:

-Regimul comunist chinez s-a instalat în 1949, odată cu proclamarea Republicii Populare Chineze.
Conducerea aparţine Partidului Comunist, în frunte cu Mao Zedong. În 1957, acesta a decis ieşirea
de sub tutela Moscovei, adoptând o formă de comunism naţional, un marxism popular.

-În 1958, a fost lansat programul maoist, „Marele Salt Înainte”, un plan pe 12 ani, care urmărea
lichidarea decalajului între sat şi oraş şi a subdezvoltării.

-În 1965, cu susţinerea gărzilor roşii, formate din militari, studenţi şi muncitori, Mao a lansat „Marea
Revoluţie Culturală”. Cu timpul, maoismul a căpătat aspectul unui regim de autoritate personală.

-Din 1977, noul lider al Partidului Comunist Chinez a iniţiat un program reformist, menit să relanseze
economia chineză. Sub lozinca „o ţară două sisteme”, regimul a continuat să propage o ideologie
marxistă, dar a adoptat principiile economiei de piaţă, ale descentralizării şi concurenţei. În ultimii ani,
China a cunoscut un ritm înalt de creştere economică şi o dezvoltare a relaţiilor externe, păstrând,
totuşi, un regim de stânga.