ROMANITATEA ORIENTALĂ ÎN MILENIUL MARILOR MIGRAŢII

ROMANITATE ŞI CREŞTINISM
Retragerea aureliană din 271 nu a însemnat părăsirea provinciei Dacia de către întreaga populaţie, lucru demonstrat de : - descoperiri arheologice (sec. IV-VI –
ceramică, monede, obiecte de podoabă) ce
aparţin unei civilizaţii romane provinciale ;
- romanizarea dacilor liberi se intensifică, o parte a acestora stabilindu-se în provincie ;
Romanitatea nord-dunăreană
Caracteristici : - decăderea vieţii urbane = o mare parte a populaţiei urbane se retrage în zone rurale, ferite de migratori ;
- contactele cu romanitatea sud-dunăreană sunt intense (oameni, bunuri culturale şi materiale) ;
- revenirea Imperiului roman sau bizantin la N Dunării (în Muntenia, Oltenia, Banat) sub Diocleţian (284 – 305), Constantin cel Mare (306 – 337),
Justinian (527 – 565) ;
- Dobrogea rămâne în cadrul imperiului până în 602, fiind organizată în sec. IV ca provincie separată (Scythia Minor), alternând perioadele de
înflorire economică şi culturală cu cele de distrugere provocată de migratori.
Creştinismul la N Dunării
Primii creştini pătrund probabil în Dacia dupa cucerirea romană (106).
313 Edictul de la Milan dat de Constantin cel Mare acordă libertate de cult creştinismului  dezvoltarea
creştinismului şi sprijinul acordat de stat pentru organizarea Bisericii.
- Dobrogea cunoaşte o intensă viaţă creştină = episcopat la Tomis + zeci de bazilici construite în sec. IV-VI ; episcopate apar şi pe linia Dunării, iar bazilici şi
la N Dunării (Porolissum / Moigrad, Sucidava / Celei, Morisena / Cenad, Slăveni);
- apar misionarii creştini la N Dunării : Ulfila, episcopul goţilor, Niceta, Sava Gotul ;
- apar martiri creştini în spaţiul românesc : cei 4 de la Niculiţel – Dobrogea, Sava Gotul, Nichita, Toefil ;
- apar teologi creştini : Sf. Ioan Cassian, Dionisie Exiguul (cel Mic) ;
- apar obiecte creştine cu inscripţii latine (donariul de la Biertan, discul cu monograma lui Iisus – Potaissa) sau cu simboluri creştine (crucea, peştele, opaiţe) ;
- apar morminte cu rit creştin de înmormântare, pietre funerare cu semnul crucii incizat ;
- se formează terminologia creştina de origine latină : biserică – basilica, Dumnezeu – Domine Deus, cruce – crux, crucis, înger – angelus, creştin –
christianus, rugăciune – rogatio, Paşte – Paschae etc.
889 creştinarea slavilor şi bulgarilor de la S Dunării  creştinismul populaţiei de la N Dunării suferă o
puternică influenţă din partea celui slav şi bizantin târziu
- slavona devine limba creştinismului românesc pentru tot Evul Mediu.
- slujba în biserică şi organizarea bisericească se schimbă.
1054 marea schismă a creştinismului  românii vor rămâne în sfera creştinismului răsăritean (ortodox), fiind singurul popor romanic ortodox.
N. Iorga vorbea de un creştinism popular al românilor, practicat în forme modeste, fără susţinerea politică a structurilor Bisericii, ca în cazul altor popoare europene.
AUTOHTONI ŞI MIGRATORI
Populaţii migratoare la N Dunării : - sec III-IV = goţii (germanici) ;
- sec. IV-V = hunii (turanici) ;
- sec. V-VI = gepizii (germanici) ;
- sec. VI-VIII = avarii (turanici);
- sec. VI = slavii ;
- sec. VII-IX = bulgarii (turanici) ;
- sec. IX-XI = pecenegii (turcici);
- sec IX-… = maghiarii (fino-ugrici);
- sec. XI = uzii (turcici);
- sec. XI-XIII = cumanii (turcici).
Trăsături ale populaţiilor migratoare
- modul de viaţă nomad ;
- fiind popoare de călăreţi preferau zonele de câmpie ;
- au o organizare social-politică arhaică, în care aristocraţia militară juca rolul principal.
Trăsături ale autohtonilor - erau sedentari ;
- locuiau în mici aşezări rurale în zone muntoase sau de pădure ;
- erau organizaţi în ţări (uniune de mai multe sate) conduse de un jude = nucleele politice ale viitoarelor cnezate şi voievodate româneşti.
Raporturile dintre autohtoni şi migratori
- dominaţie militară concretizată prin plata tributului de către autohtoni ;
- germanicii şi turanicii, inferiori numeric şi cultural, au fost asimilaţi de autohtoni fără a lăsa urme vizibile în limbă şi organizarea social-politică ;
- slavii vor fi şi ei asimilaţi, dar vor impune în limbă :
- termeni ce desemnează conducători politico-militari (cneaz, voievod) ;
- toponime şi hidronime (Bistriţa, Dâmboviţa) ;
- limba slavonă devine limba oficială de cult în Biserică dupa creştinarea slavilor.
Continuitatea autohtonilor
- numeroase aşezări rurale cu ceramică şi obiecte de tradiţie romană şi romano-bizantină, diferite de cele ale migratorilor ;
- existenţa uneltelor necesare agriculturii (pluguri, sape) şi a atelierelor metalurgice, activităţi specifice unor populaţii sedentare ;
- descoperirea a numeroase mărturii ce dovedesc existenţa unor comunităţi creştine la N Dunării în sec. IV-VIII, ştiindu-se că migratorii, cu rare excepţii, erau păgâni ;
- persistenţa în limba română a numeroase toponime şi hidronime de origine dacică şi romană, acestea fiind transmise prin intermediu unei populaţii romanizate trăind la N
Dunării.

FORMAREA POPORULUI ROMÂN ŞI A LIMBII ROMÂNE

Etnogeneză = proces istoric de formare a unui popor şi a limbii sale.
Poporul român = popor de origine romanică format în urma:
- sintezei daco-romane (după 106) ;
- asimilării slavilor (după 602).
Limba română este de origine latină, lucrul confirmat de fondul principal de cuvinte + structura gramaticală. Componentele de bază ale limbii române : - substratul traco-
dacic = 10 % ;
- stratul latin = 60 % ;
- adstratul slav = 20 % ;
- împrumuturi din alte limbi = 10 %.
Locul de formare al poporului român = la N şi la S de Dunăre, în Dacia şi Moesia.
Perioada etnogenezei = 106 – sec. VII – VIII.
Cronologia etnogenezei
- 106 Dacia e cucerită de romani ; începe sinteza dintre daco-geţi şi coloniştii romani – etnogeneza românească;
- 271 retragerea aureliană ; sinteza daco-romană continuă pe ambele maluri ale Dunării ; populaţiile migratoare vor fi asimilate ;
- 602 slavii trec în masă la S Dunării ; romanitatea orientală va fi separată :
- la N Dunării romanicii superior numeric îi vor asimila pe slavi ;
- la S Dunării slavii superior numeric îi vor asimila pe romanici, în afara grupurilor de păstori stabilite în zonele montane, care îşi vor păstra romanitatea şi
vor primi numele de vlahi ;
- sec. VII-VIII încheierea etnogenezei româneşti ; românii încep să apară în izvoarele scrise ale vremii ;
- sec X separarea a 2 grupuri de graiuri româneşti : daco-român (nord-dunărean) şi aromân (sud-dunărean) ;

DISPUTA ÎN JURUL CONTINUITĂŢII

Disputa istoriografică începe în sec. XVIII, când se afirmă lupta pentru emancipare naţională a românilor ardeleni (Inochentie Micu lansează programul Supplex Libellus
Valachorum). Statul austriac încearcă, prin unele scrieri istorice, să anuleze dreptul istoric al românilor ardeleni.
Astăzi, dreptul istoric este înlocuit cu dreptul la autodeterminare naţională potrivit căruia un popor poate decide liber, prin vot, viitorul.
Teoria imigraţionistă / roesleriană
Susţinători : I.C. Eder, Sulzer, R. Roesler.
Idei principale: - dacii au fost exterminaţi în urma războaielor daco-romane;
- Aurelian a retras în 271 întreaga populaţie din Dacia ;
- poporul român s-a format la S Dunării, de unde a emigrat la N ei după venirea ungurilor în Transilvania ;
Teoria continuităţii
Susţinători: A.D. Xenopol, N. Iorga, Gh. Brătianu.
Idei principale: - prioritatea = românii sunt primii locuitori ai spaţiului nord-dunărean;
- continuitatea = românii nu au părăsit teritoriile nord-dunărene ;
- romanitatea = originea latină a românilor.
Dovezi ale continuităţii
- mărturii arheologice - zidurile construite la Sarmizegetusa în sec. IV (populaţia autohtonă se apără
 împotriva migratorilor după retragerea aureliană) ;
- obiecte de factură romană (Apulum)
- obiecte de cult creştine ;
- morminte de înhumaţie (Porolissum) sau incineraţie (Napoca) ;
- mărturii numismatice - tezaure monetare cu piese din cupru sau bronz adunate înainte şi după 271 (Porolissum, Romula, Napoca, Sarmizegetusa etc.) în condiţiile în care
migratorii topeau monedele de aur şi argint ;
- mărturii epigrafice = dovedesc faptul că latina continuă să fie vorbită la N Dunării:
- donariul de la Biertan,
- inelul de argint de la Micia cu inscripţia Quartine vivas (sec. IV) ;
- inscripţia de pe cărămida de la Gornea ;
- inscripţiile creştine pe ceramica de la Porolissum, Romula.
- mărturii lingvistice - terminologia creştină a limbii române e de factură latină ;
- hidronimia = Donaris – Dunărea, Alutus – Olt, Maris – Mureş, Samus – Someş, Pyretus – Prut, Ordessos – Argeş, Crissius – Criş, Tibiscus – Timiş;
- toponimia = Drobeta, Napoca, M-ţii Carpaţi.
CRONOLOGIA MILENIULUI MIGRAŢIILOR

- 106 cucerirea Daciei de către romani ; se formează provincia romană Dacia ; începutul
etnogenezei româneşti ; romanizare intensă a spaţiului românesc ; încet se răspândeşte şi creştinismul ;
- 271 retragerea aureliană ; împăratul Aurelian retrage din Dacia la S Dunării armata, administraţia şi o parte a populaţiei civile ; hegemonia goţilor (germanici)
în Dacia ;
- 284 – 305 domnia lui Diocleţian ; Imperiul roman controlează militar N Dunării ;
- 313 Edictul de la Milan ; Constantin cel Mare acordă libertate de cult creştinismului  răspândirea accelerată a creştinismului la N de Dunăre ; apar episcopii şi
basilici pe linia Dunării sau în teritoriile învecinate, precum şi martiri sau misionari creştini la N Dunării ;
în timpul domniei sale Imperiul roman revine cu stăpânirea la N Dunării ;
- 376 – 454 hegemonia hunilor (turanici) din Pannonia asupra spaţiului românesc ;
- 454 – 567 hegemonia gepizilor (germanici) în Transilvania, Banat, Oltenia ; se încheie procesul de
romanizare ;
- 527 – 565 domnia lui Justinian ; Imperiul bizantin revine cu stăpânirea la N Dunării ;
- c 550 slavii apar în regiunile extracarpatice, apoi în Transilvania ;
- 567 – 796 hegemonia avarilor (turanici) din Pannonia asupra spaţiului românesc;
- 602 slavii trec în masă la S Dunării  romanitatea orientală este scindată : cea de la N (din spaţiul românesc) şi cea de la S de Dunăre (Balcani) ;
-sec. VII populaţia romanică de la N Dunării începe a fi menţionată în cronici = Strategikon, tratat militar bizantin, menţionează populaţia nord-dunăreană sub numele
de romani, datorită limbii de origine latină pe care aceasta o vorbea ;
- 681 bulgarii (turanici) stabiliţi la S Dunării înfiinţează primul Ţarat;
- 803 hegemonia bulgarilor (care ocupă o vreme Pannonia după distrugerea avarilor) asupra spaţiului românesc;
Se încheie practic etnogeneza românilor.
Individualizarea limbii române.
Apar primele formaţiuni politice prestatale româneşti în spaţiul carpato-danubiano-pontic = prima menţiune scrisă a unei ţări româneşti la cronicarul
armean Moise Chorenati (Geografia): ţara necunoscută căreia-i zice Balak aflată la N de ţara bulgarilor ;
- dupa 889 ritul bizantino-slav (ortodox) introdus prin filieră bulgară în spaţiul românesc;
- 896 – 1046 hegemonia pecenegilor (turcici) din stepele nord-pontice asupra Moldovei şi Munteniei; din 971 se vor stabili în masă în aceste regiuni;
Maghiarii / ungurii (fino-ugrici) se stabilesc în Pannonia şi încep să-şi extindă autoritatea în Transilvania şi Banat unde îi întâlnesc pe români;
- sec X separarea a 2 grupuri de graiuri româneşti : daco-român (nord-dunărean) şi aromân (sud-dunărean) ;
- după 971 Imperiul bizantin revine cu stăpânirea la Dunăre, după căderea primului Ţarat bulgar; cele mai vechi atestări ale unor antroponime românesti ;
- 976 în cronica autorului bizantin Kedrenos sunt menţionaţi prima dată vlahii sud-dunăreni cu termenul vlachoi în locul celui de armanii;
- 1046 pecenegii trec în masă la S Dunării;
- 1064 uzii (turcici) trec prin Moldova şi Muntenia, din stepele nord-pontice, la S Dunării ;
- 1064 – 1238 hegemonia cumanilor (turcici) stabiliţi şi în spaţiul românesc ;
- 1185 răscoala fraţilor vlahi Petru şi Asen împotriva stăpânirii bizantine; formarea Imperiului
vlaho-bulgar al Asăneştilor (al doilea Ţarat bulgar) la S Dunării ;
- 1228 formarea episcopiei catolice a cumanilor în zona Vrancei ;
- 1234 prima mentiune scrisa despre episcopi romani de rit ortodox la sud-est de Carpati ;
- 1241 marea invazie tătaro-mongolă în Europa centrală ; stabilirea dominaţiei mongole în spaţiul românesc ;
Europa in 200
Europa in 300
Europa in 400
Europa in 500
Europa in 600
Europa in 700
Europa in 800
Europa in 900
Europa in 1000
Europa in 1100
Europa in 1200
Europa in 1300
Europa in 1400
Europa in 1500
Europa in 1600
Europa in 1700