Romanitatea romnilor n viziunea istoricilor

Datorita nevoii de explicare a originilor, cat si datorita unor dispute legate de originea romnilor, problema romanitatii
romnilor traverseaza ntreaga istorie.
Romanitatea este elementul esential al identitatii poporului romn
Etnogeneza romneasca face parte dintr-un proces istoric mai amplu, european, al etnogenezei popoarelor romanice.
Poporul romn s-a format prin simbioza dacilor(tracilor), romanilor i slavilor, la nordul Dunrii si n anumite zone din Peninsula
Balcanic. Acest proces a avut la baza o dubl sintez (contopire), care a avut ca efect romanizarea autohtonilor(geto-dacii)-prima
sintez si asimilarea migratorilor de catre autohtonii romanizati(daco-romanii)- a doua sinteza. Procesul romanizrii s-a desfasurat in
trei etape: etapa preliminar, anterioara cuceririi romane (secolul Ii. Hr.- 106 d. Hr.), etapa stpnirii romane (106-271) cea mai
intens etapa si etapa final sau ulterioara stpnirii romane (271-602). Stpnirea roman a durat in Dacia circa 165 de ani.
Romanizarea s-a realizat datorita unor factori care au contribuit la asimilarea relativ rapid a traco-geto-dacilor: limba latina,
colonizarea roman, armata roman, administratia, urbanizarea, cultele religioase romane, religia crestina. Factorii hotartori au fost
limba latina si crestinismul. Colonizarea provinciilor dunarene a reprezentat un factor esential al romanizarii geto-dacilor.
Colonizarea a avut caracter masiv si organizat si a fost iniiat de imparatul Traian. Datorita importantei pe care o avea Dacia pentru
Imperiul Roman, numai sub imparatul Traian au fost adusi in Dacia circa 40 000 de colonisti din toata lumea roman pentru a
popula orasele si cultiva ogoarele. Colonizarea s-a realizat atat pe cale oficiala(organizata de stat) cat si spontan (popular). Pentru a
proteja Dacia romanii au mentinut aici o armata numeroasa( ~ 55 000 de soldati) organizati in legiuni si trupe auxiliare . Trupele
stationau in tabere militare numite castre. In jurul castrelor, s-au creat asezari civile numite canabae, unde locuiau familiile
soldatilor, mesteri, tarani daci. Ambele tipuri de asezari au reprezentat un nucleu important al romanizrii.
Latina vorbita a reprezentat principalul factor al romanizrii. Raspndirea rapid a limbii latine printre daci s-a datorat
faptului ca latina era unicul mijloc de comunicare in administratie, in instante judiciare, in castre, in relatiile comerciale in educatie.
Religia ilustreaza sinteza spirituala daco-romana si este un factor determinant in romanizare. In etapa stapanirii romane, principalele
caracteristici ale vietii spirituale sunt varietatea divinitatilor( grecesti, orientale si romane)- adorarea divinitatilor romane
predominand, fenomenul interpretatio romana ( adorarea sub nume romane a unor divinitati neromane) precum si sincretismul
religios ( contopirea intr-o figura divin a unor atribute si caracteristici apartinand mai multor divinitati intrucatva nrudite). n
perioada ulterioar retragerii aureliene cel mai important factor al romanizrii a fost cretinismul. Descoperirile arheologice au scos
la lumina numeroase dovezi ale raspandirii crestinismului in Dacia postroman ( donariul de la Biertan, opaie, cruci, fundaii ale
unor basilici cretine ( la Porolissum si Sucidava). Principalii termeni cretini din limba romn provin din limba latin
( Dumnezeu, cretin, cruce, Duminica).
Procesul etnogenezei romnilor s-a desfasurat in conditiile marii migratii a popoarelor. In primul mileniu crestin, in zona
nord-dunareana s-au perindat o serie de populatii migratoare: hunii, vizigotii, gepizii, avarii, slavii. In tot acest timp, continuitatea
daco-romanilor este atestata de numeroase descoperiri arheologice, dar si de o serie de marturii scrise. Slavii ajung pe teritoriul
Daciei in numar foarte mare in secolul al VI-lea d.Hr. Fiind foarte numerosi, s-au raspandit ulterior pe intreaga suprafata a fostei
Dacii. n anul 602 d.Hr. cea mai mare parte a slavilor a trecut la sud de Dunare. Asezarea slavilor in sudul Dunarii a dislocat unitatea
romanitii orientale, lumea romanic oriental mpartindu-se in doua grupuri distincte: romanicii nord-dunareni(daco-romanii) si
romanicii sud-dunareni(aromnii, istroromnii). Dintre toate popoarele migratoare, numai slavii au reusit sa influenteze partial
procesul etnogenezei romnesti, insa fara sa i schimbe esenta. Caracterul romanic al populatiei latinofone nu a putut fi schimbat,
influenta slava manifestandu-se in imbogatirea vocabularului, in adoptarea terminologiei slave si a modelului institutional (boier,
cneaz, cnezat, voievod, voievodat).. Asadar procesul etnogenezei romnesti s-a desfasurat, in principal, la nord de Dunare, dar si la
sud de fluviu, incheindu-se spre sfrsitul secolului al VIII-lea. Limba romna este o limba neolatina cu urmatoarea structura
:substratul daco-moesic, stratul latin(cea mai mare parte a cuvintelor) si adstratul slav meridional (sudic).
Romanitatea romnilor in sursele medievale timpurii
Procesul de incheiere a etnogenezei in secolele VII-VIII si aparitia pe harta Europei a poporului romn, a facut ca romnii
sa intre in atentia oamenilor de cancelarie si a cronicarilor. Prima atestare a elementului romanic la nord de Dunare se regaseste in
tratatul militar bizantin Strategikon elaborat in secolul VII. Populatia de la nord de Dunare este denumita cu termenul de romani.
In secolul al X-lea in lucrarea Despre administrarea imperiului, tratatul scris de imparatul bizantin Constantin al VII-lea
Porfirogenetul, se relateaza despre aezarea slavilor in Balcani, prezentand intrepatrunderea lumii slave cu cea romneasca
straveche, numindu-i pe cei din urma romani, in timp ce pentru bizantini se foloseste denumirea de romei. Tot in secolul al Xlea imparatul bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, intr-o scrisoare i denumeste pe romni cu termenul de vlahi.

In secolul al XI-lea, Podoaba istoriilor, tratatul geografului persan Gardizi, ofera informatii despre romni, situndu-i
intre slavi, rusi, unguri, intre Dunare si un munte mare.
In secolul al XII-lea, Ioan Kynamos, secretar al imparatului bizantin Manuel Comnenul, pomeneste originea romana a
romnilor: se zice ca sunt veniti de mult din Italia. In acelasi secol Gesta Hungarorum ( Faptele ungurilor) o cronica a
notarului regelui Ungariei Bela al III-lea, Anonymus, ofera informatii despre romni si formatiunile politice prestatale existente in
secolul al IX-lea in spatiul intracarpatic, denumindu-i pe romni cu numele de blachi.
In secolul al XIII-lea in corespondenta dintre Ionita cel Frumos (conducatorul Taratului Romno-Bulgar) si Papa Inocentiu
al III-lea, originea latina a romnilor ocupa un loc central.
Romanitatea romnilor in viziunea umanistilor
ncepand cu secolul al XIV-lea, romanitatea nord-dunareana se va dezvolta ntr-un cadru politic propriu, statele feudale
Tara Romneasca si Moldova. Datorita organizarii statale romnii dobndesc mai multa vizibilitate in Europa, ceea ce duce la
cresterea numarului de informatii despre originea acestora.
Declansarea cruciadei trzii (lupta crestinatatii impotriva Imperiului Otoman) face din Tarile Romne bastioane ale
rezistentei antiotomane, adevarate porti ale crestinatatii. Interesul european fata de romni sporeste odata cu desfasurarea luptei
antiotomane a Tarilor Romne, regasindu-se in preocuparile umanistilor fata de originea si istoria acestora.
Asadar au existat doua motive in preocuparea umanistilor fata de romni:
- Preocuparea occidentalilor de a stavili ofensiva otomana
- Preocuparea acestora pentru antichitatea clasica si pentru tot ce aceasta a lasat in urma ei.
In Tarile Romne, curentul umanist se dezvolta incepand cu secolul al XVII-lea, cand apar primii carturari cunoscatori ai
culturii clasice si a limbilor greaca si latina.
Primul umanist italian care afirma originea romana a poporului romn a fost Poggio Bracciolini(1380-1459), secretar al
Papalitatii. Acesta afirma continuitatea elementului roman in Tarile Romne, locuite de o populatie romana de la Traian incoace,
care nu si-a pierdut uzul limbii latine transformata in limba romna. Latinitatea limbii romne este argumentata cu probe culese
direct din spatiul romnesc de cunoscatori ai limbii latine. Umanistul italian constata existenta la romni a unei traditii referitoare la
descendenta acestora dintr-o colonie fondata de Traian.
Tot in secolul al XV-lea Enea Silvio Piccolomini (devenit pap sub numele de Pius al II-lea), culegandu-si informatiile de
la misionarii franciscani si dominicani, raspandeste in Europa, prin scrierile sale, teoria despre originea roman a poporului romn.
In secolul al XVI-lea, Nicolaus Olahus, umanist transilvanean de talie europeana, el insusi de origine romna, in lucrarea
Hungaria ( 1536), este primul romn care sustine unitatea de neam, limba obiceiuri si religie a romnilor.
In secolul al XVII-lea cronicarul moldovean Grigore Ureche scrie Letopisetul Tarii Moldovei afirmand descendenta
romana de la Rm ne tragem si facnd unele apropieri etimologice intre cuvintele romnesti si cele latinesti ( pne ei zic panis;
carne, ei zic caro; gaina, ei zic galina). Originea comuna a moldovenilor, muntenilor si ardelenilor, unitatea de neam, se regaseste
in afirmatia toti de la Rm se trag. Afirmarea si demonstarea romanitatii romnilor si latinitatii limbii acestora a avut la baza
serioasa sa educatie n cadrul colegiilor din Polonia, unde a invatat limba latina.
In acelasi secol, Miron Costin in lucrarea De neamul moldovenilor si din ce tara au iesit stramosii lor aduce in sprijinul
tezei originii latine a poporului romn argumente arheologice, lingvistice si etnografice. In conceptia cronicarului moldovean, istoria
romnilor incepea cu cea a dacilor antici, cuceriti si supusi de romanii lui Traian, considerat descalecatorul cel dinti. La retragerea
romanilor din Dacia nu au plecat toti romanii, ci multi au ramas pe loc, rezistnd navalirilor barbare. Din aceste elemente romane s-a
nascut poporul romn. Originea sa era atestata, dupa cronicar, atat de numele pe care si l-au dat nii romnii din toate tinuturile
romnesti, ct si de numele dat romnilor de ctre strini. Latinitatea limbii romne este demonstrata printr-o impresionanta lista de
cuvinte alcatuita de autor iar originea roman a poporului romn este argumentata arheologic prin urmele lasate de romani n fosta
Dacie. Lucrarea De neamul moldovenilor reprezinta primul tratat savant consacrat exclusiv analizei originii neamului.
In secolul al XVIII-lea Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1710-1711), istoric, lingvist si om politic romn, afirma
latinitatea si unitatea neamului romnesc, sustinand emanciparea de sub suzeranitatea otomana. In Descrierea Moldovei, Dimitrie
Cantemir abordeaza romanitatea romnilor relund-o pe larg in Hronicul romano-moldo-vlahilor. In cea dinti lucrare, scrisa in
latina , autorul ofera informatii despre graiul moldovenilor si despre slovele folosite, care la inceput au fost latinesti. Hronicul
este o lucrare de sinteza i nfieaz concepia savantului asupra formrii poporului romn i a limbii romne, tratnd, cu o
documentare extrem de bogat, de peste 150 de izvoare(romne si straine), originile poporului romn i evolu ia sa pn la al doilea
descalecat, momentul ntemeierii celor dou ri romne, Muntenia i Moldova.
Elementele de baza ale conceptiei lui Cantemir despre originea romnilor sunt: descendena pur roman din Traian,
struina nentrerupt i unitatea romano-moldo-vlahilor in spatiul carpato- dunrean. Revenind la Traian, Cantemir sustinea
extirparea totala a dacilor din provincia cucerita si colonizarea completa cu romani. Cantemir sustinea insa cu tarie dinuirea
elementului roman in Dacia si dupa retragerea aureliana.

Politizarea ideii romanitatii romnilor

Originea romnilor este una dintre cele mai dezbatute probleme ale istoriografiei romnesti. Istoriografia studiaza evolutia
conceptiilor si operelor istorice reprezentand totalitatea cercetarilor istorice privitoare la un anumit aspect.
n secolul al XVII-lea, stapanirea lui Mihai Viteazul in Transilvania a atras ostilitatea unora dintre reprezentantii nobilimii
maghiare, care considerau ca romnii ar ameninta puterea natiunilor privilegiate. Aceasta schimbare de atitudine a nobilimii
maghiare se poate exemplifica cu un caz tipic, cel al lui tefan Szamoskzy(1562-1612). Acest nobil maghiar sustine la inceput
originea latin a romnilor, dar, dupa unirea Tarilor Romne de catre Mihai Viteazul (nfaptuita la 1600), si-a negat propriile
afirmatii, sustinand ca romnii nu sunt urmasi ai romanilor.
n a doua jumatate a secolului al XVII-lea rivalitatea austro-otomana se reflecta si in marturiile despre romni. n acest
context apare si cronica lui Ioan Lucius (Lui) in 1666 la Amsterdam. Urmarind istoria Croatiei si a Dalmatiei, autorul face
consideratii si asupra vecinilor, consacrand ultimul capitol exclusiv discutarii originii romane a poporului romn. Cronicarul isi
exprima anumite rezerve cu privire la romnii nord-dunareni. El nu a negat continuitatea elementului roman in Dacia traiana, dar a
sustinut ca el a fost sporit printr-o imigrare provocata de catre bulgari de la sud la nord de Dunare. Aceasta teorie a trecut
neobservata timp de un secol. Abia in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea s-a descoperit valoarea ei documentara pentru
sustinerea unor teorii care reprezentau arme ideologice in combaterea revendicarilor politice ale romnilor.
Istoricul austriac I. Chr. Engel a turnat teoria lui Lucius in tipare noi. Eliminand afirmarea struintei elementului roman in
Dacia post-aurelian, el sustinea ca romnii au imigrat la nord de Dunare in secolul al IX-lea. La randul sau, F.I. Sulzer, ofiter de
justitie al armatei austriece, prin ideile imigrationiste pe care le sustine in Istoria Daciei transalpine(1781) este un inaintas al
teoriei imigrationiste. Acesta afirma c romnii nu se trgeau din colonisti romani si ca poporul romn s-ar fi format in sudul
Dunarii, undeva intre bulgari si albanezi. De aici ei au emigrat catre mijlocul secolului al XIII-lea in Transilvania, unde i vor gasi
stabiliti pe unguri si pe sai.
Pentru populatia majoritara transilvaneana, secolul XVIII a reprezentat momentul luptei pentru drepturile politice refuzate
secole de-a randul de natiunile privilegiate. In 1791 a fost elaborat Supplex Libellus Valachorum, in care se subiliniaza ca
romnii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, fiind urmasi ai colonistilor lui Traian. Astfel, in Epoca moderna, ideea
romanitii romnilor va fi folosita ca o arm politic n revendicarile naionale. Continundu-l pe Cantemir, carturarii Scolii
Ardelene nu accepta dect obria pur roman a romnilor. Urmai ai stpnilor lumii, a cror limb era nc limba oficial in
Ungaria i Transilvania, romnii nu puteau s mai accepte situaia umilitoare de tolerai i exclui de la drepturi politice si culturale.
De aceea recursul la originea roman, fr cel mai mic amestec strin, era esenial n lupta pentru emanciparea naional a
romnilor. Astfel reprezentantii colii Ardelene invocau exterminarea i alungarea dacilor din noua provincie, inexistenta
casatoriilor mixte etc.
Istoriografia romneasca a secolului al XIX-lea a evoluat pe coordonatele naionale trasate de coala Ardelean.
n a doua jumtate a secolului al XIX-lea a austriacul Robert Roesler a sistematizat teoria imigraionista. Datorita acestui
fapt, a mai fost numita si teoria roesleriana. Aparitia lucrarii lui Roesler (1871 Studii romneti) dup realizarea dualismului
austro-ungar (1867) evideniaz caracterul interesat si netiinific al acestei teorii.
Combatut de istorici straini si istorici romni, teoria imigraionist a fost conceputa pentru a raspunde intereselor austroungare din secolul XIX. Argumentele lui Roesler erau urmatoarele : dacii ar fi fost exterminati ca popor in timpul rzboaielor cu
romanii, romanizarea nu ar fi fost posibila n cei 165 de ani de stapanire roman ; toti locuitorii ar fi parasit Dacia n 271 cand
armata si administratia romana s-au retras din provincie ; poporul romn s-ar fi format la sudul Dunarii unde ar fi primit influenta
slav si ar fi devenit ortodox, n-ar exista izvoare istorice care sa ateste prezenta romnilor la nordul Dunarii nainte de secolul al
XIII-lea, deci romnii ar fi venit dup maghiari in Transilvania.
Teoria lui Roesler a fost combatuta de istorici romni si strini( E.Gibbon,Theodor Momsen). Se naste astfel, teoria
autohtoniei sau continuitii. Aceasta sustine
- continuitatea dacic (persistena nentrerupt a populaiei dacice sub stpnire roman)- sustinuta cu dovezi
epigrafice ( inscripii)- existau in Dacia roman mai multe uniti militare formate din daci; dovezi
lingvistice- cuvinte de origine dacic n limba romn; toponimia- aproape toate oraele romane poarta nume
vechi dacice- Apullum, Napoca, Drobeta, Ulpia Traiana Sarmizegetusa; hidronimia-( marile ruri au nume
dacice- Maris, Alutus, Samus, Crisius)
- romanizarea nu s-a produs doar in etapa stpnirii romane efective, ci si prin contactele dintre daci si
romani(anterioare cuceririi) si prin contactele populatiei romanizate cu lumea roman dupa 271
- Aurelian a retras in 271, din motive de ordin strategic, armata si administratia. Niciun izvor antic nu confirma
evacuarea totala a Daciei romane.

Nu exist izvoare istorice care sa ateste existenta romnilor in sudul Dunrii nainte de secolul al XIII-lea.
Asemnarea dintre limba romn si limba albanez se datoreaza fondului comun tracic.
Romnii sunt menionai ca popor distinct n aria romanitii orientale n izvoarele istorice medievale
timpurii.
Principalii susintori ai teoriei autohtoniei sunt:
n secolul al XVIII-lea Scoala Ardelean- micare a intelectualitii greco-catolice din Transilvania. Reprezentantii cei mai
de seama ai micarii sunt: Gheorghe incai, Samuil Micu, Petru Maior, Ioan Budai- Deleanu. Acestia au adus argumente istorice,
filologice si demografice privind originea latina a limbii si poporului romn, continuitatea si unitatea sa etnic, punndu-se astfel
bazele lingvisticii romnesti. Totusi, asa cum am spus, reprezentantii acestei micari au exagerat rolul latinei n formarea limbii si
poporului, negnd substratul dacic n scopul de a ntri argumentele pentru egalitatea n drepturi a romnilor din Transilvania cu
celelalte naiuni.
Ideile Scolii Ardelene au fost continuate de reprezentantii curentului romantic de exemplu- Mihail Koglniceanu si Nicolae
Balcescu- acestia admiteau cu greu ideea ca la formarea poporului romn contribuisera si dacii, pe care i considerau un fel de
strmoi mitici.
O data cu formarea statului national romn- 1859- si dobandirea independentei, teza originii pur latine a poporului romn a
inceput sa fie considerata o eroare.
nceputul l-a constituit studiul lui B. P. Hasdeu- din 1860- Pierit-au dacii?
Autorul demonstra ca coala Ardelean si continuatorii ei au facut o interpretare forat a izvoarelor antice . Dacii nu au
pierit, era concluzia lui Hasdeu si nici colonizarea nu a insemnat o infuzie de romani puri. Rezulta asadar, ca poporul romn s-a
format din cateva elemente din care niciunul nu a fost predominant. Hasdeu a demonstrat apoi printr-o serie de lucrari ca substratul
dacic al poporului romn nu poate fi contestat.
A.D.Xenopol, istoric romn, autorul primei mari sinteze a istoriei romnilor combate teoria roeslerian n lucrarea Teoria
lui Roesler. Studii asupra struinei romnilor n Dacia Traian aprut n anul 1884.
Autorul sustine ca:
Elementul traco-dacic, peste care se suprapune elementul roman reprezint baza etnic a poporului romn
Dintre migratori, slavii au avut influenta cea mai mare
Migraiile au mpins populaia daco-roman spre muni
Arheologia, toponimia si hidronimia aduc dovezi incontestabile ale continuitii dacilor (dupa 106- adica dup cucerirea
roman) si ale continuitii daco-romane dup (271/275- cnd are loc retragerea aurelian).
Poporul romn este o mbinare a elementelor tracic, roman si slav, dintre care cel roman este predominant.
n secolul XX, Vasile Prvan aduce noi argumente prin care demonstreaza ca romnii sunt n cel mai nalt grad si daci si
romani. n baza spturilor arheologice sistematice scrie lucrarea Getica aprut in 1926, vast sintez istorico-arheologic. Prin
temeinicia informatiei literare si arheologice Vasile Prvan ilustreaz sinteza daco-roman ntr-un echilibru perfect.
Evidentierea rolului dacilor a cunoscut si forme exagerate in care Dacia, nainte de cucerirea roman a fost centrul unei
mari civilizatii. Astfel Nicolae Densuianu n lucrarea aprut postum in 1913, Dacia preistoric, reconstituia istoria unui presupus
imperiu pelasgic, care pornind din Dacia cu 6000 de ani .Hr., s-ar fi ntins pe o mare parte a globului.
Dupa al Doilea Rzboi Mondial, cnd Romnia a devenit stat-satelit al URSS, teoriile staliniste despre caracterul
imperialist al stpnirii sclavagiste romane si despre importana civilizatoare a slavilor in istoria Europei capt amploare. n
etapa prosovietic a comunismului din Romnia, influena slav a fost exagerat, cu toate c romanitatea romnilor nu a fost negat.
Mihail Roller, istoricul de cas al perioadei staliniste, conduce grupuri de istorici care public manuale formulate conform ideologiei
vremii, fiind astfel un instrument de ndoctrinare i propagand comunist a Partidului Muncitoresc Romn ( Istoria Romniei
1947). Roller pune accentul pe influenta predominant slav n formarea etnic a romnilor, preciznd c limba romn ar fi o limb
slavon. n condiiile n care comunitii romni s-au ndeprtat treptat de URSS aceste teze au fost abandonate.
n cea de a doua etap( perioada Ceauescu), din cauza regimului care folosea trecutul istoric in scop politic si
propagandistic, se declaneaz o mare operaiune de nviere a sentimentului naional al romnilor. Aceast perioad mai este
cunoscut i sub numele de regimul naional-comunist. Astfel vor aprea teorii care minimalizau contribuia romanilor asupritori
n etnogenez ajungndu-se la o adevarat obsesie dacic. Pentru a distrage atenia asupra unor probleme interne grave, propaganda
naional-comunist vorbea obsesiv despre etnogenez i continuitate. Au existat lucrri care susineau chiar c dacii sunt primul
popor din lume (protocronism) sau c Ceauescu este urmaul lui Burebista.
n anii 80 naionalismul agresiv devine un instrument pentru salvarea regimului communist aflat intr-un declin tot mai accentuat.

Dupa 1989-an n care a fost inlaturat comunismul- scrierile istorice au adus un echilibru n problema romanitii romnilor.
O analiz extrem de onest a fost realizat de istoricul Lucian Boia n lucrarea Istorie i mit n contiina romneasc. Acesta
susine c singura raportare incontestabil la origini este oferit pn la urm de limb.
Consecine ale abordrii temei romanitii romnilor de ctre istorici
Scrierile cronicarilor romni au clarificat originile propriului popor oferind totodat argumente pentru combaterea teorie
imigraioniste.
In epoca modern ideea romanitii romnilor a fost folosit ca o arma politica in lupta pentru drepturi a romnilor din
Transilvania.
Una dintre cele mai importante consecinte ale abordrii temei romanitii romnilor de ctre istorici a fost reprezentat de
trezirea i dezvoltarea contiinei nationale ceea ce a dus la realizarea statului romn modern pe baza unitatii de neam si de limba n
anul 1859.

- formularea unui punct de vedere referitor la semnificaia studierii romanitii romnilor pentru istorici
Necesitatea studierii romanitatii romnilor vine din aceea ca un popor nu poate exista n istorie fara sa-si cunoasca originea caci
altfel nu poate avea identitate si autenticitate. Pe de alta parte romanitatea romnilor a fost utilizata n lupta pentru drepturi a
romnilor ardeleni n Transilvania- asa cum au fost n secolul XVIII- scrierile Scolii Ardelene. Astazi- romanitatea ofera identitate
poporului romn n contextul diversitatii europene.
Concluzii
Daca la nceput afirmarea romanitii romnilor s-a bazat pe argumente de ordin logic, n urma cercetrii istorice i arheologice,
lingvistice, s-a nregistrat un progres remarcabil. Astfel au aparut dovezi concrete, din ce n ce mai numeroase care au infirmat teoria
imigraionista. Problema romanitii romnilor a depit mereu cadrul strict tiinific din diferite motive: nevoia de a obine
egalitatea n drepturi a romnilor din Transilvania cu celelalte naiuni din Imperiul Habsburgic, subordonarea regimului comunist
din Romnia fa de URSS, protocronismul ( obsesia dacic).
n conditiile actuale, cnd Romania face parte din Uniunea Europeana, argumentul ntietii istorice nu mai are valoare
politic iar reconstituirea trecutului nu mai are consecine pentru drepturile cetenilor. Romanitatea romnilor nu mai are a fi
demonstrat i cu att mai putin contestat. Ea poate fi acum recunoscuta ca fapt istoric cert. Dezbaterea tiinific poate astfel
progresa spre o mai bun nelegere a cilor i etapelor concrete prin care identitatea romneasca s-a cristalizat si s-a transmis din
generaie n generaie.
Nemaifiind nevoie sa fie demonstrata romanitatea este astazi un fapt istoric ce ofera identitate si autenticitate poporului
roman.
Exercitii:
1. Elaborai, n aproximativ dou pagini, un eseu despre romanitatea romnilor n viziunea
istoricilor, avnd n vedere:
- numirea a doi istorici care au abordat tema romanitii romnilor;
- menionarea a dou argumente utilizate de istorici pentru a susine romanitatea romnilor;
- prezentarea unui motiv al preocuprii istoricilor pentru studierea romanitii romnilor;
- menionarea unei consecine a abordrii temei romanitii romnilor de ctre istorici;
- formularea unui punct de vedere referitor la semnificaia studierii romanitii romnilor pentru istorici si susinerea acestuia printrun argument istoric.

2. Elaborai, n aproximativ dou pagini, un eseu despre romanitatea romnilor n viziunea

istoricilor, avnd n vedere:
- precizarea unei epoci istorice n care a fost abordat ideea romanitii romnilor;

- prezentarea unui motiv pentru care, n abordarea acestei idei, s-au implicat istoricii;
- numirea a doi istorici care au abordat problema romanitii romnilor
- menionarea a dou idei prin care istoricii au susinut romanitatea romnilor;
- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea studierii romanitii romnilor i susinerea acestuia printr-un argument
istoric.
3.

Elaborai, n aproximativ trei-patru pagini, o sintez despre ideea romanitii romnilor n viziunea istoricilor, avnd n
vedere:

menionarea a doua etape ale etnogenezei romneti;

prezentarea unei viziuni istorice referitoare la romanitatea romnilor aparinnd unui istoric strin;

prezentarea a dou viziuni istorice referitoare la romanitatea romnilor aparinnd unor istorici romni;

formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea studierii romanitii romnilor i susinerea acestuia printr-un argument
istoric.