Sunteți pe pagina 1din 5

1.

Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor


A. Romanizarea 1. Caracteristici generale: Romanizarea este un proces istoric complex prin care civilizatia romana s-a impus in toate domeniile vietii, in primul rand prin intermediul limbii latine si s-a extins de la N la S de Dunare. Romanizarea a inlaturat diferentele dintre localnici si romani pe planul: culturii materiale, vietii politice, vietii religioase si a impus limba latina ca limba de comunicare. In urma romanizarii s-au realizat mutatii etnice, lingvistice, spirituale. 2. Romanizarea in Dacia Acest proces sta la baza formarii si aparietiei poporului roman; Include doua laturi fundamentale: -romanizarea prin colonizare -schimbarea mentalitatii si chiar a fiintei etnice Procesul de romanizare a cunoscut mai multe etape: Prima etapa a precedat cucerirea romana si a inceput prin patrunderea unor aspecte materiale romane, neoficial, pasnic; A doua etapa a fost cea a romanizarii organizate, in urma cuceririi Dobrogei (46 d Hr.) si a Daciei (106 d Hr.) In Moldova si in N-V Transilivaniei (ramase in afara provinciei Dacia), traiau dacii liberi (carpii, costobocii, etc) Factorii care au contribuit la romanizarea organizata au fost: armata, administratia, veteranii, colonistii, urbanizarea, religia, dreptul si invatamantul ( in limba latina ) Armata: - Pentru a proteja Dacia, romanii au mentionat o armata numeroasa ( ~55.000 de soldati in 3 legiuni si alte trupe auxiliare ); Trupele stationau in castre - Veteranii, s-au stabilit in orase primind functii administrative si unii la sate unde au infiintat forme agricole ( villa rustica ) Administratia: - Dobrogea a fost inclusa in anul 46 d. Hr. in provincia romana Moesia; - In 106, Dacia a devenit provincie romana de rang consular; - Capitala era Ulpia Traiana Augusta Dacia Sarmisegetusa; Colonistii: - Amploarea si rapiditatea colonizarii a fost o realitate impusa de mai multi factori, printre care crearea unei romanitati puternice la N de Dunare care sa exploateze resursele noii provincii; - Colonistii erau latifoni si au actionat in toate domeniile economiei; Urbanizarea: - Caracteristica specifica modului superior de organizare in teritoriile incluse in sistemul adiminstrativ al Romei; - Colonia orasele de tip superior ; Municipia orase de rang inferior; - In orasele daciei romane au fost ridicate cladiri care ilustrau geniul ingineresc roman (forul, amfiteatrul, apeductele, etc.); Credintele religioase: - Exista o varietate de divinitati romane, grecesti si orientale; Sincretismul religios: - Dreptul roman clasic a constituit un factor eficient in asimilarea la romanitate; - In anul 212 in timpul imparatului Caracalla, s-a acordat dreptul de cetatenie romana;

B. Etnogeneza romaneasca 1. Romanitate fara imperiu La 271, Roma a abandonat provincia Dacia sub presiunea popoarelor migratoare (germanii) Parasirea provinciei de catre armata si administratie a atras: - Stingerea vietii urbane si revenirea la economia naturala - Retragerea in asezarile rurale Dupa retragerea aureliana s-a perpetuat o romanitate fara imperiu prin populatia dacoromana latinofona. Descoperirile arheologice dovedesc continuitatea civilizatiei romane in Dacia, purtatorii ei fiind daco-romani. 2. Crestinarea daco-romanilor Crestinismul a patruns in Dacia si Moesia in timpul stapanirii romane. Raspandirea crestinismului a fost impulsionata in 313 prin Constantin cel Mare. Crestinismul a contribuit la strangerea legaturilor daco-romanilor cu romanitatea Sud Dunareana si la continuarea romanizarii in regiunile Nord Dunarene. Originea latina a crestinismului romanesc este dovedita si de faptul ca termenii crestini de baza provin din limba latina: Dumnezeu, cruce, inger, biserica ( basilica ) etc. 3. Raporturile daco-romanilor cu migratorii Dintre migratori ( goti, huni, avari, etc. ) cel mai important rol in etnogeneza romaneasca l-au avut slavii. Ei au fost atestati incepand cu sec VI in Moldova si Muntenia si cu sec VII in Tansilvania. Dupa 602, slavii s-au asezat masin la S de Dunare, in Imperiul Roman de Rasarit; o mare parte a populatiei romanice a fost asimilata de slavi, cu exceptia romanicilor din zonele montane care au primit din partea slavilor denumirea de vlahi. 4. Sinteza romaneasca Etnogeneza romaneasca face parte dintr-un proces istoric mai amplu, european, al etnogenezei popoarelor romanice. Acest proces a avut la baza o dubla asimilare(sinteza) ce a avut ca efect: Romanizarea autohtonilor (geto-daci) cuceriti la Roma (prima sinteza); Asimilarea migratorilor de catre populatia romanizata ( a doua sinteza); Asimilarea slavilor a desavarsit procesul formarii poporului roman; se considera ca etnogeneza romaneasca s-a incheiat in sec VIII. Limbile romanice au un element autohton, un element latin si un element migrator. In primele izvoare medievale referitoare la romani, acestia sunt mentionati cu numele de vlahi, blachi, etc.

C. Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor straini 1. Context: Prin romanitatea romanilor se intelege ideea despre descendenta romana a romanilor. Din ansamblul acestei categorii istorice mai fac parte o serie de idei inrudite si adiacente cum ar fi: staruinta elementului roman in Dacia postaureliana, unitatea de neam a romanilor, latinitatea limbii romane, esenta romaneasca a unor obiceiuri si datini populare, constiinte romanilor despre originea lor romana. 2. Romanii vazuti de orientali: Prima mentiune documentara a romanilor dateaza din 980 intr-o scrisoare a imparatului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul(sub denumirea poporului roman de vlahi). Urmatoarea mentionare dateaza din 1020, intr-un act emis de acelasi imparat. La originea denumirii de vlah se afla numele unui trib celt amintit de Caesar in De bello Gallico; Dupa mai multe procedee si interpretari, vlah inseamna de fapt un strain, un neslav de limba romanica. Aparitia acestui nume dat romanilor de catre straini in evul mediu, marcheaza sfarsitul etnogenezi romane, el exprima exact caracterul sau romanic, continutul de baza al expresiei fiind cel etnic. Imparatul Constantin al VII-lea Porfirogenetul, aminteste de lumea romaneasca straveche si ii numeste pe acestia romani. Tratatul geografului persan Gardizi intitulat Podoaba istoriilor, scris in sec XI, ofera informatii despre originea poporului roman. 3. Romanii vazuti de occidentali: Una dintre cele mai puternice afirmari ale originii romane a romanilor a venit din partea cronicarilor maghiari Anonymus si Simon de Keza. In aceasta perioada, statul Ungar nu suprimase inca autonomiile locale, iar romanii din Transilvania erau exclusi de la drepturi. Incepand cu sec XIV, romanitatea N-Dunareana se va dezvolta intr-un cadru politic propriu, statele feudale Tara Romaneasca si Moldova. Astfel, romanitatea romanilor este afrimata de umanisitii secolului XV. Primul umanist italian care afirma originalitatea romanica a poporului roman este Poggio Bracciolini ( 1380 1459 ); el afirma continuitatea elementului roman in tarile romane, locuite de o populatie romanica de la Traian incoace. Afirmarea originii romane a poporului roman reapare la Flavio Biondo ( 1394-1463 ). Umanistul italian care a contribuit cel mai mult la raspandirea teoriei despre originea romana a poporului roman a fost E.S. Piccolomini, care intre 1458-1464 a fost papa-Pius al IIlea.El a influentat, ca nici un alt istoric, opiniile despre originile romane ale poporului roman. Antonio Bonfini, umanist italian, a amintit in careva locuri originea romana a neamului romanesc. Toate afirmatiile lui Bonfini in acest sens au un element comun : romanii sunt urmasii coloniei si ai legiunilor romane din Dacia; acest adevar e dovedit de limba lor romana, pentru care romanii s-au luptat, tinand la ea mai mult decat la propria lor fiinta. Ca argumente Bonfini invoca ruinele si inscriptiile romane, toponimele, Corvinestii si numele poporului roman.

4.Politizare ideii romanesti a romanilor: Ideea romanitatii N Dunarere s-a imbogatit cu doua elemente noi(sec XVI): inceputul scrisului in limba romana si inceputul politizarii ideii originii romane a poporului roman. Domnia lui Mihai Viteazul a marcat o epoca in istoria romanilor, dar si in cea a ideii romanitatii lor. Gratie victoriilor obtinute de acesta impotriva ostilor turco-tatare, romanii au devenit cunoscuti in intreaga Europa. In a doua jum. a sec XVII, rivalitatea austro-otomana se reflecta si in marturiile despre romani ( ex: Ioan Lucius 1666 ). Teoria imigrationista (care sustinea ca romanii nu se trageau din colonisti romani si ca poporul roman s-ar fi format in S Dunarii, de unde ar fi imigrat in sec XII F.I. Sulzer si de asemean ca romanii ar fi venit dupa maghiari in Transilvania Rober Roesler) a fost combatuta in mod viguros de istoricii romani, incepand cu cei din Scoala Ardeleana si pana azi, precum si un insemnat numar de mari istorici straini: E.Gibbon, I.Iung, Thomas Momsen, etc. Lucrarea lui Roesler a fost combatuta mai intai de istoricul roman A.D. Xenopol numita Studii asupra staruintei romanilor in Dacia Traiana care sustinea cu tarie faptul ca poporul roman este o imbinare a elementului tracic, roman si slav din care cel roman este predominant si fundamental.

D. Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor din spatiul romanesc 1. Cronicarii medievali: Primul roman care a sustinut unitatea de neam, limba, obiceiuri si religie a romanilor a fost Nicolaus Olahus. Primul reprezentat de seama al culturii umaniste in mediul romanesc a fost cronicarul Grigore Ureche (cca. 1590-1647). Afirmarea si demonstrarea romanitatii romanilor si latinitatii limbrii acestora a avut la baza serioasa sa educatie din colegiile din Polonia, unde a invatat limba latina. Miron Costin (sec XVII) a acordat, la randul lui, o deosebita atentie orignii romanilor; in conceptia lui, istoria romanilor incepea cu cea a dacilor antici, cuceriti si supusi de romanii lui Traian care era considerat primul descalecator. Romanitatea romanilor era dovedita, in opinia lui, de latitinatea limbrii lor, dar si de urmele lasate de romani in fosta Dacie. Dimitrie Cantemir(1673-1723)a avut o lucrare destinata exclusiv problemei romanitatii romanilor. El sustinea dainuirea elementului roman in Dacia si dupa regragerea aureliana. Tara Romaneasca a avut, la randul ei, in epoca brancoveneasca o productie istoriografia de calitate, dominata de Constantin Cantaczino (cca 1630-1716). Ceea ce aduce nou C.C. este exprimarea cea mai clara si mai concisa a existentei constiinti romanitatii la romani. 2.Cronicarii sasi din Transilvania: Istoricul sas care a contribuit foarte mult la raspandirea teoriei originii romane a romanilor in afara mediului romanesc a fost brasoveanul Marin Schmeitzel (1679-1747). Afirmarea romanitatii romanilor nu se intalneste numai in lucrari sasesti, ci si incele despre secui. 3.Ideea romanitatii romanilor in epoca moderna si contemporana: Aceasta noua etapa apare in a doua jumatate a secolului XVIII la mostenitorii lui Inochentie Micu, dar si in Tara Romaneasca si Moldova in memoriile unor boieri. Secolul XIX aduce contributia Scolii Ardelene la afirmarea ideii romanitatii romanilor. Corifeul curentului latinist a fost August Treboniu Laurian, care considera ca istoria romanilor incepe de la fundarea Romei. Intre 1871-1876 a aparut Dictinarul Limbii Romane care a constituit apogeul acestei tendinte. In ciuda multo teorii, viziunea dominanta a istoricilor ramanea pe sustinerea faptului ca dacii au avut pondere limitata in sinteza romaneasca. Pe aceasta linie s-au situat: Grigore Tocilescu, Dimitrie Onciul si chiar A.D. Xenopol si Nicolae Iorga. Cel care a reusit sa fixeze sinteza daco-romana intr-un echilibru perfect a fost arheologul Vasile Parvan care a demonstrat ca romanii sunt in cel mai inalt grad si daci si romani. O analiza extrem de onesta a fost realizata de istoricul Lcian Boia in lucrarea Istorie si mit in constiinta romaneasca Importante sinteze de istorie publicate indeosebi dupa 1996 au evidentiat cu argumente solide romanitatea romanilor.