Romanitatea romanilor

Introducere:
Începutul ideii de romanitate a românilor coincide cu sfârșitul etnogenezei
românești. Prin romanitatea românilor se înțelege descendența romană a românilor
din coloniștii romani aduși de împăratul Traian în Dacia. Presupune demonstrarea
continuității dacilor după cele două războaie dintre Traian și Decebal, continuitatea
daco-romanilor după retragerea aureliană, latinitatea limbii române,unitatea de neam
a românilor și păstrarea esenței române în datini și obiceiuri.
ETNOGENEZA POPORULUI ROMAN ȘI A LIMBII ROMANE
Etnogeneaza este procesul istoric de formare a poporului, lb. romane desfasurate de
la individualizarea dacilor in masa tracilor pana la asimilarea slavilor de catre daco-
romani.
În secolul I î.Hr, pe teritoriul de la nord de Dunăre, a apărut statul dac în timpul
regelui Burebista (82-44 i.Hr) prin unirea tuturor triburilor de daco-geți sub unică sa
autoritate.
44 î.Hr - Burebista este asasinat, iar statul geto-dac se destramă în mai multe regate.
46 d.Hr - Dobrogea a fost integrată provinciei romane Moesia si a durat până în anul
602 când a avut loc pătrunderea slavilor în Peninsula Balcanică și prăbușirea graniței
dunărene a Imperiului Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin).
87 d. Hr. - Decebal (87-106 d. Hr) reface unitatea statului dac și are confruntări cu
romanii.
106 d.Hr - În urma războaielor daco-romane ( 101-102 d. Hr. și 105-106 d.Hr.),
Decebal este înfrânt de împăratul Traian, iar o parte a statulului dac este ocupat de
Imperiul Roman și transformat în provincia romană Dacia.
106 d.Hr- începutul procesului oficial de romanizare în Dacia.
Romanizarea este procesul istoric complex si indelungat care presupune
patrunderea culturii si civilizatiei romane la Nordul Dunarii/ in provincial Dacia si
asimilarea acestora de bastinasi astfel incat acestia invata si utilizeaza lb.latina.
Dureaza 7 secole si are 3 etape:
Etapa preliminara (sec. I i. Hr. – sec. II d. Hr.) – romanizarea a avut o intensitate
redusa, s-a realizat fara interventia statului roman, prin scimburile culturale ale geto-
dacilor cu populatia romanizata din peninsula Balcanica care au influentat
arhitectura, ceramica geto-daca, etc.
Etapa romanizarii oficiale (106-275) – romanizarea a capatat un caracter organizat
prin interventia statului roman pentru organizarea provinciei Dacia si a cuprins toate
sferele societatii (economica, politica, sociala, culturala). S-a realizat prin factorii
romanizarii. Din simbioza dacilor cu romanii au rezultat daco-romanii.
Etapa postaureliana (271/275-602) (armata si administratia romana) in contextul
marilor migratii – romanizarea a continuat si dupa parasirea Daciei de catre romani
prin intermediul romanilor ramasi in Dacia dar si datorita legaturilor cu lumea
romana de la sud de Dunare care au favorizat si raspandirea crestinismului.
A fost influențata de mai mulți factori:
- coloniștii 40 de mii, impropietariti si isi construiesc ferme

- veteranii, primesc functii si pamant

- armata

- urbanizarea, 44 de orase, construirea de teatre, scoli, temple

- administratie imperiala
- dreptul roman, prezentat in dreptul medieval roman
- religie, fenomenul “Intrepretato romano”
Procesul de romanizare durează până în 271/275 d.Hr când are loc retragerea
aureliană. Procesul de romanizare a continuat și în perioada migrațiilor.
Sfârșitul sec. VIII marchează încheierea etnogenezei românești. Limba română se
formează astfel, ca limbă romanică având următoarea componență:
-substrat dac

-strat latin

-adstrat slav
Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor
Tema romanitatii a fost abordata de numerosi specialist ceea ce a dus la formarea
contravictorilor.
1) Teoria autohniei, sustine formarea poporului roman in Carpato-Danubiano-
Pontica, urmand etapele ca si in cazul formarii altor popoare neolatine.
2) Teoria emigrationista, sustine formarea poporului roman in Balcani, teoria
serveste unor scopuri politice.
In secolele 6-13, romanii nu sunt mentionati in izvoare deoarece cronicari nu sunt
interesati de o civilizatie pasnica.
Istorici+opere secolele 8-13
 Secolul 8- Strategico de Mauretiu, prima mentiune despre popoarele de la N
Dunarii.
 Secolul 9- Ozgul Name de Moise Chorenati, organizarea politica a romanilor
 Secolele 10-12- Administrarea Imperiului de Constantic Profirogenetic
 Secolele 10-11- Vasile al doilea Macedoneanul, Ioan Kynomos
 Secolele 11-12- Yesta Ungarorum de Anonymus, Yesta hunnorum et
hungarorum Simon de Keza
 Secolul 12-Papa
Romanitatea romanilor in viziunea umanistilor
Informatiile despre romani sporesc in contextul determinat de expansiunea otomana
in Europa (sec.14-16), situatie in care, statele medievale romanesti noi aparute
(Moldova si Tara Romaneasca) sunt privite ca o bariara care sa stopeze ce ameninta
Europa.
Umaniștii italieni care au susținut ideea de romanitatea românilor erau interesați să
cunoască Roma Antică și doreau mobilizarea creștinilor împotriva pericolului
otoman.
 Papa Primul al doilea- cunoscut umanist in lucrarea “Cosmografia” invoca
asemanarea lb romane cu lb.latina, datorita lui ideea romanitatii intra in
circuitul European.
 Poggio Braccioloni
 Enea Silvio Piccolomini
  Flavio Biondo. Toti sustin romanitatea, invocand descendenta din colonisti si
asemanarea limbilor.

Istorici si cronicari români secolul 17

Nicolaus Olahus- primul român care a susținut unitatea de neam, de religie, de limbă
și de obiceiuri a românilor. A îndeplinit funcții laice și religioase în regatul Ungariei,
de exemplu, a fost legat vice-rege al Ungariei. A scris lucrarea „Hungaria” din 1536.
Grigore Ureche- a creat “Letopisetul Moldovei” prin care afirma romanitatea prin
asemenarea graiului moldovenesc cu Latina si unitatea de neam “de la Ram se trag”
Miron Costin- cronicar moldovean, cu studiile făcute în Polonia, a continuat
„Letopisețul Țării Moldovei” început de Grigore Ureche și a scris „De neamul
moldovenilor”, primul tratat destinat analizei originii neamului. Susținea
următoarele: istoria românilor începe odată cu cea a dacilor cuceriti și colonizați de
împăratul Traian („Descălecătorul cel Dintăi”); la retragerea aureliană, o parte a
populației daco-romane a părăsit provincia Dacia și cealalată parte a rămas pe loc,
latinitatea limbii române și romanitatea românilor reieșind din numele pe care
străinii l-au dat românilor și pe care ei înșiși și l-au dat.
Dimitrie Cantemir – este autorul a două lucrări referitoare la romanitatea românilor:
„Descrierea Moldovei” și ”Hronicul vechii româno-moldo-vlahilor”. Acesta susține
originea pur romană a românilor, exterminarea totala a dacilor și inexistența
căsătoriilor dintre daci si romani.
Secolul 18
Este marcat de elaborarea teoriei imigraționiste ca urmare a afirmării mișcării de
emancipare a românilor din Transilvania (alcătuirea documentului ”Supplex
Libellus” în 1744 de către Ioan Inochentie Micu și “Supplex Libellus Valachorum”
în 1791 de catre Școala Ardeleană).
Cel mai important reprezentant al acestei teorii a fost Franz Sulzer, ofițer de justiție
în armata austriacă. Acesta susținea că românii s-au format ca popor la SUD de
DUNĂRE, între bulgari și albanezi. Acolo au preluat credința ortodoxă și influențele
slave. Au pătruns pe teritoriul de astăzi, la NORD de DUNĂRE, în secolul XIII,
după venirea ungurilor, motiv pentru care nu au drepturi politice.
Împotriva acestei teorii au luat atitudinea reprezentanții Școlii Ardelene: Samuil
Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ion Budai Deleanu.
Secolul 19
Se afirmă teoria Röesleriană
Robert Röesler a preluat în secolul XIX ideile teoriei imigraționiste și a redactat în
1871 propria teorie, teoria Röesleriana. El promova următoarele idei: dacii au fost
exterminați după cele două razboaie dintre Traian și Decebal, cei 165 de ani de
stăpânire romană nu au fost suficienți pentru romanizarea unui popor, Dacia ar fi
rămas pustie după retragerea aureliană, iar românii ar fi un popor de păstori nomazi.
Împotriva acestei teorii au luat atitudine ISTORICII ROMANI, Bogdan Petriceicu
Hasdeu și Al.D. Xenopol.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - este autorul studiului „Pierit-au dacii?”, în care afirma
că reprezentanții Școlii Ardelene și urmașii lor au interpretat forțat izvoarele antice,
iar afirmațiile istoricului roman Eutropius privind „împuținarea bărbaților” au fost
exagerate și extinse la nimicirea întregului popor dac. Dacii nu au fost exterminați,
iar substratul tracic al limbii române nu poate fi contestat. La formarea poporului
român au contribuit mai multe elemente, dar niciunul nu este principal.
Ideea de romanitatea românilor a evoluat după coordonatele stabilite de Școala
Ardeleană. De exemplu, școala latinească al cărei reprezentant principal era August
Treboniu Laurian, autorul „Dicționarului limbii române 1871-1876”, a exclus din
vocabularul limbii române cuvintele neolatine. După formarea României Moderne
în 1859 și cucerirea independenței de stat, Scoala latineasca a fost considerată o
eroare istorică.
Până la jumătatea secolului XIX, punctul de vedere dominant (exprimat de
Al.D.Xenopol) spunea că dacii au avut o contribuție semnificativă la formarea
poporului român.
Cel care a stabilit un echilibru perfect în ceea ce privește contribuția dacilor și
românilor la formarea poporului român a fost istoricul Vasile Pârvan.
Secolul 20
Se menționează că românii sunt în cel mai înalt grad atat daci, cât și români.
După 1918, alte teorii precizau așa-numita inferioritatea lumii românești în
comparație cu civilizația urbană maghiară.
În perioada comunista, după 1945, teoriile exagerează contribuția slavilor la
formarea statelor medievale românești, poporului român și Rusiei Kievene.
După 1965, în acțiunea lui Nicolae Ceaușescu de apreciere a contribuției limbii
latine și a civilizației romane la formarea poporului român, opiniile vremii precizau
continuitatea și unitatea civilizației geto-dacilor, poporul român fiind deja format la
pătrunderea românilor, iar limba dacă și nu limba latină reprezintă baza limbii
române.
După 1989, a fost restabilit echilibrul în tratarea temei romanitatii românilor. Un rol
important l-a avut Lucian Boia care afirma în lucrarea “Istorie şi mit în conştiinţa
românească” .