Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Romanitatea este elementul esenţial al identităţii lingvistice si culturale a poporului român. Asemenea altor popoare ale Europei
- italieni, francezi, spanioli, portughezi - românii vorbesc o limbă romanică, formată pe baza latinei vorbite în Imperiul Roman.
1. Romanizarea daco-geților
ROMANIZAREA = un proces complex prin care daco-geții și-au însușit cultura, limba, tradițiile, obiceiurile și religia
cuceritorilor romani
- romanizarea a fost un proces ireversibil iar elementul fundamental în cadrul acestui proces a fost însușirea limbii latine
- limba română face parte din ansamblul limbilor romanice sau neolatine alături de italiană, franceză, spaniolă, portugheză
- structura lexicului de baza a limbii române este următoarea:
-60% cuv. de origine latină
-20% cuv. de origine slavă
-10% cuv. de origine daco-getică
- 10% = alte influențe
Principalii factori ai romanizării sunt: armata, veteranii, coloniștii, viața urbană, viața economică, justiția, administrația,
viața religioasă etc.
Procesul de romanizare lingvistică şi culturală din secolele II-III d.H. a avut o mare intensitate, astfel că limba latină a pătruns
foarte repede nu numai în zonele urbane, ci şi la sate, în viaţa comunităţilor de agricultori şi de păstori care ocupau cea mai mare
parte a teritoriului. Un mic număr de cuvinte (mai puţin de 200) din limba traco-dacă s-au transmis, formând substratul limbii
române. Gramatica latină reprezintă structura fundamentală a limbii române: declinam şi conjugăm ca în latină, alcătuim
propoziţii şi fraze în felul în care o făceau vorbitorii de limbă latină. Aproximativ 60% din fondul principal de cuvinte al limbii
române, inclusiv vocabularul creştin de bază, provin din latina vorbită.
3 O problema politică
Atunci când, spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi în secolul următor, primele semne ale unei conştiinţe naţionale moderne apar
în întreaga Europă, problema originii popoarelor se transformă pretutindeni din problemă istorică în problemă politică.
1
Conflictul acut între „Europa imperiilor" şi „Europa naţiunilor" se complică în Transilvania din cauza tensiunii între interesele
dominaţiei austriece şi revendicările naţionale maghiare, ambele în contradicţie cu aspiraţiile de emancipare ale românilor.
Mulți “erudiți” din secolul al XVIII-lea (Sulzer, Engel, Eder) s-au străduit să dovedească întregii lumi savante și politice a vremii
că este cu neputință ca românii din Transilvania să fie urmașii direcți ai populației romane și romanizate din provincia Dacia.
Unirea cu Roma dă, în schimb, un nou imbold aspiraţiei românilor pentru drepturi egale cu celelalte naţiuni şi confesiuni creştine
din ţinuturile transcarpatice. Începută de episcopul Inocenţiu Micu-Klein şi continuată de grupul de intelectuali din Școala
Ardeleană - Gheorghe Șincai, Petru Maior, Samuil Micu, Ion Budai-Deleanu -, lupta de emancipare a românilor ardeleni are
drept principală direcţie afirmarea legitimităţii revendicărilor populaţiei româneşti din imperiu în calitatea sa de moştenitoare
directă a Romei antice. Savanţii din Şcoala Ardeleană au dovedit latinitatea limbii române şi a poporului român, ceea ce
argumenta existenţa sa neîntreruptă ca populaţie autohtonă în Transilvania, ca şi în celelalte ţinuturi locuite de români.
Argumentele acestor revendicări au fost sintetizate într-un lung memoriu, Supplex Libellus Valachorum, adresat în 1791 Curţii
de la Viena.
5. Teoria continuităţii
Istoricii şi lingviştii români din secolul al XlX-lea (M. Kogălniceanu, A.D. Xenopol, B.P. Hasdeu, Gr. Tocilescu) au adunat un
mare număr de dovezi referitoare atât la vechile populaţii getice şi dacice din spaţiul carpato-danubian, cât şi la continuitatea
populaţiei romanizate pe teritoriul fostelor provincii Dacia şi Moesia, demonstrând şubrezenia argumentelor invocate de
istoriografia oficială maghiară.
Câteva opere istorice importante în acest sens sunt: Getica lui Vasile Pârvan, primele volume ale monumentalei Istorii a
românilor a lui Nicolae Iorga, Istoria limbii române de Al. Rosetti sau cartea lui Gh. I. Brătianu, O enigmă şi un miracol istoric:
poporul român.
6 Istoriografia comunistă
După al Doilea Război Mondial, când atât Ungaria, cât şi România au devenit state-satelit ale URSS, teoriile staliniste despre
caracterul „imperialist" al stăpânirii sclavagiste romane şi despre importanţa civilizatoare a slavilor în istoria Europei au
modificat dramatic întregul context istoriografie. În acţiunea sa de consolidare a puterii obţinute în 1965, N. Ceauşescu a
declanşat o mare operaţie de reînviere a sentimentului naţional al românilor. În acest context, a putut fi reevaluată şi contribuţia
limbii latine şi a civilizaţiei romane la cristalizarea civilizaţiei vechi româneşti. Numai că, destul de repede, ideologia şi
istoriografia oficială au ajuns să fie dominate de teorii care minimalizau aportul factorului roman, din nou denunţat ca asupritor,
de astă dată în favoarea civilizaţiei locale a geto-dacilor. Continuitatea şi unitatea acestei civilizaţii erau obsesiv afirmate,
trecându-se sub tăcere particularităţile locale; diferiţi diletanţi susţineau că limba dacă, nu latina, reprezintă matricea limbii
române; lucrări oficiale se străduiau si probeze că românii erau deja formaţi ca popor cu mult înainte de cucerirea romană,
deosebindu-se astfel de toate celelalte popoare romanice.
Privind retrospectiv, putem constata că afirmarea romanităţii românilor a depăşit mereu cadrul strict ştiinţific atunci când
problema a fost folosită în scopuri politice. În condiţiile actuale, când România, ca şi statele vecine, Ungaria şi Bulgaria, fac
parte din Uniunea Europeană, argumentul întâietăţii istorice nu mai are valoare politică, iar reconstituirea trecutului nu mai are
consecinţe pentru drepturile inalienabile ale cetăţenilor şi comunităţilor acestei regiuni. Romanitatea românilor nu mai are a fi
demonstrată şi cu atât mai puţin contestată; poate fi acum recunoscută ca fapt istoric cert.
Cerințe
Ideea romanitatii romanilor in viziunea istoricilor – 23, 31, 57, 91
-precizarea unei epoci istorice/secol în care a fost abordatã ideea romanitãţii românilor;
-numirea a doi istorici/autori care au abordat problema romanitãţii românilor;
-menţionarea a douã idei prin care istoricii au susţinut romanitatea românilor;
-formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea studierii romanitãţii românilor şi susţinerea acestuia printr-un argument
istoric.
-prezentarea unei cauze a implicãrii istoricilor în abordarea romanitãţii românilor;
- formularea unui punct de vedere referitor la romanitatea românilor şi susţinerea acestuia prin 2 argumente istorice
-formularea unui punct de vedere referitor la rolul ideii romanitãţii românilor în scrierile istoricilor şi susţinerea acestuia printr-
un argument istoric.
2
Formarea statelor medievale româneşti
A)Formarea voievodatului Transilvaniei
- începând cu sec. VII încep să apară o serie de informaţii despre români în diferite izvoare istorice scrise
- în sec IX maghiarii s-au aşezat în Câmpia Panonică. De aici au organizat mai multe expediţii atât înspre E cat şi V
- în incursiunile lor înspre E au intrat în contact cu românii din Transilvania
- în sec IX în Transilvania sunt amintite 3 formaţiuni politice prestatale româneşti (autonomii locale):
1)Voievodatul lui Gelu - localizat în interiorul arcului Carpatic cu reşedinţa la Dăbâca
2)Voievodatul lui Menumorut - localizat în Crişana cu reşedinţa la Biharea
3)Voievodatul lui Glad - localizat în Banat cu reşedinţa la Keve
Voievodatul condus de Gelu a intrat în conflict cu maghiarii conduşi de Tuhutum
- Gelu a fost înfrânt şi ucis, iar Tuhutum i-a luat locul în fruntea voievodatului
În Câmpia Panonică, maghiarii şi-au întemeiat un stat şi au evoluat pe calea relaţiilor feudale suferind influenţe din Europa
Occidentală - în anul 1000 regele păgân Vajk s-a creştinat preluând numele de Ştefan
- în a doua jumătate a sec XI a început cucerirea sistematică şi organizata a Transilvaniei iniţiata de regele Geza I
- în sec XI în Transilvania se constată o evoluţie de la formaţiunile prestatale mici, la formaţiuni prestatale mai mari şi mai
puternice:
1)Voievodatul condus de un urmaş a lui Tuhutum numit Geula (Gyla) în interiorul arcului Carpatic
2)Voievodatul condus de Ahtum localizat în Banat
- ambii conducători au intrat în conflict cu regalitatea maghiară
- cucerirea Transilvaniei s-a realizat treptat de la V spre E, iar teritoriile cucerite erau organizate sub forma comitatelor
Comitat = unitate administrativ teritorială introdusă de maghiari în Transilvania, în timpul cuceririi Transilvaniei. Comitatele
aveau în frunte un comite ajutat de un vicecomite.
- în 1111 în Transilvania este amintit Mercurius care avea titlul de principe
- în 1176 la conducerea Transilvaniei se afla Leustachius cu titlul de voievod (revenirea la titlul de voievod semnifică faptul ca în
Transilvania exista o populaţie românească)
- pentru a-şi consolida stăpânirea, maghiarii au colonizat în Transilvania mai multe categorii de populaţii
- în schimbul unor obligaţii militare, aceste populaţii aveau o serie de privilegii (menţinerea propriilor instituţii, o largă
autonomie şi menţinerea propriilor forme de organizare)
1)Secuii - au fost colonizaţi în E Transilvaniei (Harghita, Covasna)
2)Saşii - erau de origine germanică şi au fost colonizaţi în centrul şi mai ales în S Transilvaniei (Braşov, Sibiu)
3)Cavalerii teutoni - în 1211 regele maghiarilor le-a acordat dreptul de a se aşeza în Ţara Bârsei (S-E Transilvaniei, Braşovul de azi)
- în 1216 au intrat în conflict cu regalitatea maghiară, conflict aplanat de către papă
- în 1225 conflictul a reizbucnit iar cavalerii teutoni au fost alungaţi din Transilvania (s-au stabilit ulterior în N Europei pe
ţărmurile Mării Baltice)
Colonizarea acestor populaţii a schimbat structura etnică şi demografică a Transilvaniei. Românii au continuat să fie
majoritari mai ales în zonele de graniţă. Ei şi-au păstrat formele de organizare în aşa-numitele "ţări": Ţara Zărandului,Ţara
Făgăraşului, Ţara Maramureşului, etc.
Transilvania s-a constituit ca stat feudal sub forma voievodatului aflat sub dominaţie maghiară. La sfârşitul sec XIII şi
începutul sec XIV pe fondul unei crize interne în regatul maghiar, voievozii Ladislau Kan şi Roland Borş au manifestat tendinţe
de autonomie sau chiar de independenţă faţa de regatul maghiar(conflictul intern în regatul maghiar s-a datorat luptei pentru
putere care s-a desfăşurat după stingerea dinastiei arpadiene şi până la venirea dinastiei angevine (d'Anjou)
- instaurarea dinastiei d'Anjou a însemnat şi revenirea Transilvaniei sub dominaţia regatului maghiar
Autonomie - o formă de existenţă a unui stat care pe plan intern îşi păstrează instituţiile şi formele de organizare, însă pe plan
extern depinde de o altă putere sau se află sub dominaţia acestuia
Independenţa - formă de existenţă a unui stat care atât pe plan intern cât şi pe plan extern nu depinde de nimeni, statul respectiv
conducându-şi atât politica internă cât şi politica externă.
3
- mai presus de legendă este dovedit faptul ca la sfârşitul sec XIII în diferite etape românii din Transilvania au trecut la S de
Carpaţi (aceştia au avut cel puţin un aport demografic în întemeierea noului stat feudal)
3)La începutul sec XIV în izvoare istorice apare statul feudal Ţara Românească, având în frunte pe Basarab (1310-1352)
- acesta a unificat formaţiunile pol. prestatale de la S de Carpaţi
- încă de la începutul domniei a intrat în conflict cu regele maghiar Carol Robert d'Anjou
- acesta urmărea să îşi extindă dominaţia asupra Ţara Românească
- Basarab a încercat să rezolve conflictul pe cale diplomatică propunându-i regelui maghiar suma de 7000 de mărci de argint
- Carol Robert a refuzat oferta şi a pornit cu o armata împotriva lui Basarab
- bătălia decisivă s-a dat într-un loc numit Posada (loc strâmt în zona muntoasa sau subcarpatică) 9-12 noiembrie 1330
- cel mai important izvor istoric pentru acest eveniment este "Cronica pictată de la Viena"
- Bătălia de la Posada s-a încheiat cu victoria lui Basarab
- aceasta victorie a avut o dubla semnificaţie
1) A anulat pretenţiile de dominaţie maghiară, Ţara Românească afirmându-se ca un stat independent
2) Marchează etapa finală a procesului de întemeiere a Ţara Românească
Noul stat şi-a menţinut independenţa şi s-a consolidat sub urmaşii lui Basarab: Nicolae Alexandru şi Vladislav Vlaicu:
- ţara s-a dezvoltat din punct de vedere economic, în 1359 s-a înfiinţat prima mitropolie dependenta de Constantinopol, s-au
bătut primele monede, s-au creat şi consolidat instituţiile statului,în 1370 s-a înfiinţat o altă mitropolie cu sediul la Severin.
C).Formarea Dobrogei:
- ţinutul dintre Dunăre şi Mare a evoluat pe calea întemeierii unui stat feudal.
- în 943, conform unei inscripţii descoperite la Mircea-Vodă, în Dobrogea era o formaţiune prestatală condusă de Jupan Dimitrie
- de la sfârşitul sec. X până la începutul sec. XIII în Dobrogea a funcţionat o unitate administrativă şi militară formată de
Imperiul Bizantin numita „thema Paristrion” (Paradunavon).
- în sec. XI sunt atestaţi alţi 2 conducători locali: Pudilă şi Gheorghe.
- în lucrarea „Alexiada” scrisa de Ana Comnena sunt amintite 3 formaţiuni pol. prestatale în Dobrogea conduse de Tatos, Seslav
şi Satza care aveau ca reşedinţă cetăţile Dârstor, Vicina şi Preslav.
- în 1230 în izvoare este amintită „Ţara Cavarnei”, viitorul nucleu al formarii statului feudal Dobrogea.
La începutul sec. XIV în Dobrogea este amintit ca şi conducător Balica care s-a amestecat în lupta pentru putere din
Imperiul Bizantin dintre Paleologi şi Cantacuzini.
- ulterior Ioan Cantacuzino a organizat o expediţie împotriva lui Balica.
- urmaşul lui Balica a fost Dobrotici care a unificat întreaga Dobroge.
- el a primit din partea Imperiul Bizantin titlul de despot (=stăpân absolut ).
La sfârşitul sec. XIV Dobrogea era condusă de Ivanco. În condiţiile pericolului otoman, Dobrogea a fost integrata Ţării
Româneşti care era condusă în acea vreme de Mircea cel Bătrân.
E).Formarea Moldovei:
- teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru a evoluat pe calea întemeierii statului feudal. Între sec. XI-XIII se fac tot mai multe referiri la
acest teritoriu şi la locuitorii săi. Autohtoni apar în izvoarele medievale sub denumirea de volohi, blachi, valahi. În Cronica lui
Nestor apare denumirea de volohi, iar într-o cronică turcească este amintita o formaţiune prestatală numita Valahia, localizata
undeva în N Moldovei
- alte formaţiuni prestatale (autonomii locale) la răsărit de Carpaţi poartă diferite denumiri:
1„Ţări”: Ţara Sipenţiului 2 „Codrii”: C. Cosminului, C. Herţei 3 „Câmpuri”: C. Lui Dragoş
4 „Cobâle” şi „Ocoale”: În zona Câmpulung, Dorohoi,Bacău, Neamţ, Vaslui
-tot în N Moldovei s-au descoperit ruinele unei cetăţi medievale la Bâtca Doamnei care a fost reşedinţa unui cneaz în sec. 11-13
În diferite perioade de timp la răsărit de Carpaţi şi-au exercitat autoritatea, diverse populaţii migratoare: pecenegii, cumanii
şi tătarii. Teritoriile aflate sub controlul acestora au diferite denumiri în izvoarele istorice: Patzinakia, Cumania şi Tartaria.
- în Cumania a existat la un moment dat o episcopie catolică la Civitas Milcoviae (lângă Focşani de azi )
- într-un izvor papal care face referire la aceasta episcopie sunt amintiţi românii şi religia lor ortodoxă.
Moldova s-a întemeiat în condiţiile unor factori externi favorizanţi. Pe la E de Carpaţi treceau importante drumuri
comerciale care legau N Europei de Marea Neagra. Ungaria şi Polonia s-au aflat într-o permanenta concurenţă în a controla
teritoriile de la răsărit de Carpaţi.
- în acest context Ungaria a organizat în N Moldovei marca de apărare (=unitate administrativ teritorială şi militară ), nucleul
viitorului stat Moldova, cu reşedinţa la Baia ( în jurul anului 1352 ). Aceasta marca a fost pusă sub comanda unui voievod român
din Transilvania numit Dragoş („descălecatul” lui Dragoş)
În Maramureş voievodul român Bogdan se afla de mai mulţi ani în conflict cu regele maghiar Ludovic d’Anjou.
- Bogdan stăpânea 22 state şi avea o reşedinţă fortificată la Cuhea.
- profitând de o răscoală împotriva urmaşilor lui Dragoş, Bogdan cu o parte a supuşilor săi a trecut de la răsărit de Carpaţi şi i-a
înlăturat pe urmaşii lui Dragoş (în jurul anului 1359 „descălecatul” lui Bogdan ).
- conform cronicii lui Ioan de Târnave, Bogdan a întemeiat un nou stat care cuprindea teritoriile din jumătatea de N a Moldovei.
Sub urmaşii lui Bogdan statul s-a consolidat:
1.Latcu –a trecut de la catolicism ca să-i fie recunoscuta stăpânirea (ulterior sub presiunea supuşilor a revenit la ortodoxism )
2.Petru Muşat - s-au creat primele instituţii, ţara s-a dezvoltat din plan de vedere economic, s-a mutat capitala la Suceava, s-a
înfiinţat mitropolia ortodoxă, a pus bazele primelor relaţii cu Polonia.
3.Roman I – la sfârşitul sec. 14 acesta a reuşit să unifice şi teritoriile din S Moldovei punând bazele Moldovei Mari.
Cerințe
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia autonomiile locale au contribuit la constituirea statului în
spaţiul medieval românesc. (Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant,
respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)
4
Instituţiile medievale româneşti
5
Politica externă a Ţărilor Române în sec. XIV-XVI
- a fost influenţată de contextul mai larg al raporturilor dintre marile puteri (Ungaria, Polonia, Imperiul Otoman) din centrul şi
răsăritul Europei.
- principalul obiectiv de pol. externă a ţărilor române a fost menţinerea şi consolidarea independentei
- mijloacele folosite în atingerea acestui obiectiv au fost încheierea unor tratate cu alte state, conflictul direct cu statele ce atentau
la independenţa ţării, acceptarea plaţii unui tribut care avea mai mult sensul de răscumpărare a păcii.
Titlurile domneşti oglindesc de la an la an întinderea teritorială a Ţării Româneşti, prin integrarea noilor sau vechilor stăpâniri.
Politica externă
Încă din primii ani ai domniei a avut o orientare moldo-polonă pentru a contracara presiunea maghiară. Mircea stabileşte
relaţii bune cu Moldova lui Petru Muşat, prin intermediul căruia încheie o alianţă cu Polonia în 1389 la Radom. Cei doi suverani
se angajau să-şi acorde ajutor, în primul rând, în cazul unui atac ungar.
Ţara Românească în timpul lui Mircea Cel Bătrân se afla în prima linie a frontului antiotoman. Deoarece Mircea Cel Bătrân
duce o politică antiotomană, încheie alianţe cu statele creştine şi participă împreună cu forţele sârbeşti conduse de cneazul Lazăr
la lupta de la Câmpia Mierlei în 1389 şi obţine o victorie împotriva turcilor care în 1391 au organizat o campanie militară la nord
de Dunăre.
Ofensiva otomană se îndreaptă din 1393 spre cetăţile conduse de Mircea la sud de Dunăre. În1394 sultanul turc Baiazid trece
Dunărea împreună cu 40.000 de ostaşi pentru a cuceri Ţara Românească. Mircea Cel Bătrân cu doar 10.000 de oameni adoptă o
tactică de hărţuire retrăgându-se spre un loc mlăştinos. Puterea turcilor slăbeşte treptat bătălia decisivă se dă la Rovine, Mircea
cel Bătrân ieşind învingător. După această victorie o parte a boierilor, nemulţumiţi de creşterea puterii domnitorului au sprijinit
un alt pretendent la tron, Vlad Uzurpatorul. În aceste condiţii în 1395 Mircea cel Bătrân încheie un tratat de alianţă antiotomană
cu regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, primul tratat de acest fel din sud-estul Europei. Politica boierilor….
În anul 1396 Mircea cel Bătrân cu sprijinul lui Ştibor, voievodul Transilvaniei participă la o cruciadă antiotomană împreună
cu alte state creştine din Europa. Aceasta avea rolul de a-i alunga pe otomani din Europa. În vara anului 1396 aliaţii sunt înfrânţi
de către turci la Nicopole. Odată cu creşterea pericolului transformării ţării în paşalâc s-a produs o regrupare de forţe în jurul lui
Mircea cel Bătrân, Vlad Uzurpatorul fiind înlăturat
Victoria mongolilor în 1402 în Ankara şi luarea în captivitate a lui Baiazid au prelungit luptele pentru tron între fiii acestuia.
În acest timp de pace Mircea Cel Bătrân a întreprins acţiuni diplomatice şi a consolidat puterea Ţării Româneşti. Din titulatura
lui Mircea Cel Bătrân reiese faptul că era conducătorul suprem al armatei (mare voievod), conducătorul asupra întregii ţări
(domn) şi cel ales de Dumnezeu (Io).
Mircea cel Bătrân s-a amestecat în politica internă a imperiului otoman sprijinind diferiţi candidaţi la tron, a întărit relaţiile
cu cneazul sârb Ştefan Lazarovici şi cu regele Sigismund al Ungariei, Ţara noastră ajungând o putere semnificativă. Încoronarea
în Imperiul Otoman al lui Mahomed în 1413 şi înlăturarea pretendentului ajutat de Mircea Cel Bătrân, Musa, a fost o lovitură
grea pentru domnul Ţării Româneşti. Părăsit de foştii aliaţi Ungaria şi Polonia, Mircea a fost nevoit să facă pace cu Mahomed şi
să plătească un tribut Imperiului Otoman, dar păstra independenţa Ţării Româneşti. Mircea Cel Bătrân moare în 1418 dar lasă
Ţara Românească liberă faţă de Imperiul Otoman.
Supranumit şi Dracula, domnitorul Ţ. Rom. e cunoscut astăzi şi peste hotare. A dus o politică antiboierească iar în plan
economic a sprijinit comerţul. Izvoarele maritime, precum şi „Povestirile germane” au răspândit imaginea unui domn crud,
necruţător, pentru a justifica atitudinea lui Matei Corvin, care nu a dus la bun sfârşit campania de sprijinire a domnitorului din
1462. Aceste povestiri reflectă exclusiv părţile negative ale domnului.
Începuturile domniei. Politica internă.
Cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara se reînscăunează în 1456. A încercat încă de la început să pună capăt abuzurilor domneşti.
Această măsură a dus la întărirea autorităţii domneşti. A încurajat comerţul, iar hoţilor le-a administrat pedepse crunte. A
controlat sfatul domnesc şi a organizat armata.
Din vremea lui Ţepeş datează şi prima atestare a oraşului Bucureşti, aici se construieşte curtea domnească.
Politica Externă:
Vlad Ţepeş a promovat de la început o politică antiotomană. El a refuzat plata tributului; a rupt relaţiile cu turcii. S-a bazat
pe sprijinul lui Matei Corvin, aliindu-se cu ţările creştine.
A evitat capcana lui Hamza-beg de la Giurgiu.
În 1462 Mahomed al II-lea a trecut Dunărea, pentru a-l învinge pe Ţepeş. În noaptea de 16/17 iunie 1462 a organizat
celebrul atac de noapte de la Târgovişte, reprezentat de către Th. Aman. El a pătruns împreună cu 7000 de călăreţi în tabăra
otomană. Turcii au ajuns să se măcelărească între ei.
Boierii au trecut de partea lui Radu cel Frumos (pretendentul la tron din partea lui Mahomed al II-lea. Matei Corvin şi-a
retras ajutorul dat lui Ţepeş, din interes politic în S-E european, fapt ce nu-i permitea un conflict cu turcii.
Au apărut scrisori compromiţătoare pentru a justifica comportamentul lui Mihai Corvin din timpul luptelor cu turcii. Acestea
aveau să-l compromită pe domn în faţa opiniei publice străine. Matei Corvin l-a închis pe Ţepeş timp de peste un deceniu la
Buda.
În 1476 a fost eliberat la îndemnul lui Ştefan cel Mare. N-a domnit decât o lună, fiind ucis în urma uneltirilor lui Laiotă
Basarab şi ale turcilor. Prin lupta lui Ţepeş împotriva turcilor, el le-a stăvilit intenţiile de a transforma ţara în paşalâc şi a
contribuit la consolidarea politică a ţării.
Asemănări între domnitorii din sec. XIV-XV: - au promovat o luptă antiotomană, au avut o tactică similară
- au evitat transformarea ţărilor în paşalâc
- au încercat să pună bazele unui front comun al ţărilor române în lupta antiotomană
- au apărat civilizaţia europeană de pericolul otoman
- au avut alianţe între ei
- au avut alianţe cu puterile creştine
- au ajuns să plătească tribut turcilor, acesta având semnificaţia de răscumpărare a păcii
8
MIHAI VITEAZUL (1593-1601)
Mihai Viteazul a fost unul dintre cele mai importante personaje din istoria ţării noastre, deoarece el a fost primul care a
reuşit sa unifice cele trei Ţări Române sub aceeaşi cârmuire.
Situaţia internaţionala în secolul XVI s-a concretizat prin politica expansionista a celor trei Mari Puteri: Polonia,
Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman. În 1521, turcii conduşi de Soliman Magnificul au cucerit Belgradul şi în anul 1526 au
învins armata maghiara la Mohacs. În 1541, partea de răsărit a Ungariei a devenit paşalâc, provincie turceasca, guvernată de un
paşa. Capitala paşalâcului era la Buda. În acest context, Transilvania a devenit Principat autonom sub suzeranitate otomană,
recunoscând autoritatea Porţii. Pentru prima dată toate cele trei ţări române se aflau sub dominaţia Porţii. Apoi după moartea
sultanului Soliman cel Mare, în Imperiul Otoman au apărut fenomene de criză care au slăbit forţa turcilor. Dar totuşi, aceştia inca
mai aveau suficientă putere pentru a-şi menţine dominaţia în sud-estul Europei sau pentru a încerca noi cuceriri. Regatul polon
nu mai avea alta cale de expansiune decât spre Ţările Române, iar expansiunea habsburgilor era mărginita în vest şi est. Singura
cale de expansiune a habsburgilor era în sud-est, unde intra în conflict cu Poarta.
În acelaşi timp, situaţia Ţărilor Române s-au agravat continuu. Dependenţa lor fată de Poarta a crescut. În sec. XVI au
existat puţini domnitori care au mai ridicat „steagul luptei antiotomane”(Ex. Radu de la Afumaţi-Ţ. Rom. şi Petru Rareş-
Moldova)
Regimul tributar a fost înlocuit cu regimul vasalic. Asta înseamnă ca s-a trecut de la raporturi ale Ţărilor Române cu
Poarta, prin care acestea isi răscumpărau pacea prin tribut, menţinându-şi structurile politice independente şi obligându-se să nu
întreprindă acţiuni ostile împotriva acestuia, la raporturi în care ţările erau practic dependente de Poarta şi se obligau sa fie loiale
turcilor, dându-le ajutor militar şi o contribuţie băneasca plus alte obligaţii a.i. dependenţa politică era dublată de cea economică.
Datorita crizelor Imperiului Otoman, cerinţele lor fată de Ţările Române au sporit; tributul plătit de ţări turcilor ajunsese la sf.
sec. XVI la 155000 de galbeni-Ţara Românească şi 65.000 de galbeni-Moldova. În acest context extern nefavorabil, singura
soluţie a Ţărilor Române era o angajare alături de puterile creştine intr-o lupta antiotomană.
În aceste condiţii, se iniţiază de către Imperiul Habsburgic în 1584 o coaliţie antiotomană, numita Liga Creştina, la care
mai participa Spania, Veneţia, Statul papal şi ducatele italiene Mantova, Toscana şi Ferrara.
Începutul domniei
În Tara Româneasca, o parte a boierimii pregătea înscăunarea lui Mihai Viteazul (1593-1601). Acesta a castigat o vasta
experienţa, el parcurgând toate treptele dregătoriilor, ajungând ban al Craiovei. Sprijinit de boierime, de familia Buzestilor şi de
Cantacuzinii de la Constantinopol, cu acordul sultanului, Mihai a urcat în 1593 pe tronul Ţării Româneşti. De asemenea, el a fost
sprijinit şi de principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. Apoi, confruntat cu puternica agresiune otomană, Mihai a aderat din
proprie iniţiativa la Liga Creştina (1595). Înainte, din indemnul lui Rudolf al II-lea, împăratul Austriei, la Liga au aderat şi
Sigismund Bathory precum şi Aron Vodă, aflat pe tronul Moldovei.
Declanşarea luptei antiotomane are loc la 13 noiembrie 1594: Mihai a ucis creditorii levantini, a zdrobit o unitate
otomană din Capitala, a atacat cetatile Giurgiu, Brăila, Nicopole, a învins la Putinei şi Stanesti (Ilfov) o oaste tătăreasca ce venea
din Ungaria, a învins la Serpatesti (Ilfov) o armată otomană, cucerind toate cetatile di stânga Dunării cu excepţia Giurgiului,
unde turcii au rezistat. (Giurgiu era raia turcească din 1420). Otomanii se pregăteau sa contraatace şi in aceste condiţii Mihai a
trimis o delegaţie la Sigismund Bathory pentru a strânge alianţa antiotomană, dar, depasind instrucţiunile domnului, delegaţia de
boieri şi clerici condusa de mitropolitul Eftimie a încheiat la Alba Iulia, la 20 mai 1595, un tratat nefavorabil, recunoscându-l pe
Sigismund suzeran. În acel tratat, Mihai era socotit locţiitorul principelui Sigismund în Tara Românească. Sigismund a intervenit
apoi în Moldova, l-a înlocuit pe Aron Vodă cu Stefan Razvan. După semnarea altui tratat impus de către Sigismund lui Stefan
Razvan, la 3 iuie, principele Transilvaniei a devenit suzeranul celor două Ţări Româneşti.
Sprijinit de către boieri, Mihai şi-a organizat o armată proprie formată din mercenari, unitati de călăraşi, “roşii”, unitati
de “dărăbanţi” şi voluntari din sudul Dunării. Duşmanul otoman a încercat sa treacă fluviul în repetate rânduri, nereusind.
Insuccesele l-au determinat pe sultan sa incredinteze comanda trupelor Semilunii, bătrânului vizir Sinan-paşa. La 23 august
1595, Mihai, în fruntea unei armate de 15.000 de oameni şi ajutat de o oaste condusa de Albert Kiraly, a obţinut o importantă şi
răsunătoare victorie la Călugăreni. Armata înfrântă retrasă spre Giurgiu se reorganiza. Mihai s-a îndreptat spre munţi, în timp ce
Sinan-paşa a încercat sa organizeze un paşalâc la Bucureşti. Acest lucru a provocat o răscoala a maselor taranesti din zona.
În luna septembrie, 20000 de ostaşi trimişi de Sigismund se reunesc cu oastea refăcuta a lui Mihai şi îi urmăresc pe
otomani până la Dunăre, unde un număr mare de turci şi-au pierdut viata.
În următorii ani, datorita opoziţiei boiereşti, a uneltirilor de la Istanbul pentru a aduce un alt domnitor, dorinţa Poloniei
de a-l pune pe Simion Movila în fruntea Ţării Româneşti, şi datorită năvălirilor tătarilor, Mihai încheie pacea cu otomanii în
1597. Această pace a fost determinată de politica nehotărâtă a Imp. habsburgic, de renunţarea lui Sigismund la tronul Trans. şi
de înscăunarea lui Ieremia Movilă în Moldova cu ajutorul Poloniei.
Mihai a urmărit în acesta perioada dificila întărirea puterii centrale ( a semnat un tratat cu Imp. habsburgic în 1598 prin
care erau anulate pretenţiile de suzeranitate ale principelui Transilvaniei asupra Ţării Româneşti.), asigurarea de venituri
boierimii („legătura lui Mihai”) şi domniei în vederea susţinerii politicii de independenţă.
În scurt timp, Sigismund revine pe tron pentru scurta vreme, cedează apoi tronul Transilvaniei vărului său cardinalul
Andrei Bathory, un sprijinitor al politicii poloneze ( în acea vreme Polonia urmărea să încheie pace separată cu turcii). Acesta a
adoptat o politică duşmănoasă fata de Mihai şi Simion Movilă se apropia tot mai mult de tronul Ţării Româneşti. O soluţie
imediată trebuia luată pentru menţinerea independenţei şi pentru menţinerea coaliţiei antiotomane. Mihai, ca şi împăratul Rudolf,
dorea îndepărtarea lui Andrei Bathory de pe tron. Astfel trupele lui Mihai au pătruns în Transilvania, şi bătălia împotriva trupelor
lui Andrei Bathory s-a dat la 28 octombrie 1599 la Şelimbăr, unde Mihai a obţinut încă o victorie glorioasă. După ce Dieta l-a
recunoscut ca principe în Transilvania, Mihai a luat o serie de măsuri pentru consolidarea unirii celor două ţări:
Pentru refacerea frontului antiotoman trebuia înlăturat Ieremia Movilă supus polonilor şi adversar al lui Mihai. Mihai a
intrat în 1600 cu o armată prin pasul Oituz, în timp ce alta condusa de Baba Novac a intrat în Moldova prin pasul Rodna. Fiul lui
Mihai, Nicolae Pătraşcu a intrat conducând alta armată din sud. Nu a durat mult până când ostile au obţinut victoria suprema şi
pentru prima dată toate cele trei Ţări Româneşti erau unite sub aceeaşi cârmuire.
9
Dar acesta unire nu a durat mult. În Transilvania nobilimea maghiară s-a răsculat nemulţumită de politica lui Mihai care
le-a limitat privilegiile. În Moldova polonezii l-au reinstaurat pe Ieremia Movila pe tron. În Tara Româneasca, boierii nu i-au
mai acordat sprijin lui Mihai Viteazul şi au acceptat venirea pe tron a lui Simion Movilă. Nobilimea din Transilvania a trecut de
partea generalului imperial Gheorghe Basta. Mihai înfruntă oastea nobilimii şi a lui Basta la Mirăslău, lângă Aiud la 18
Septembrie 1600. Înfrânt, Mihai se retrage spre Făgăraş şi apoi încearcă să treacă munţii, fiind din nou înfrânt. În Moldova
polonezii l-au reînscăunat pe Ieremia Movilă, iar în Ţara Românească l-au instalat pe Simion Movilă.
Astfel, Mihai cere ajutor împăratului cu care ajunge repede la o înţelegere, deoarece nobilimea se răsculase în
Transilvania împotriva reprezentanţilor împărăteşti, proclamându-l din nou pe Sigismund Bathory ca principe. Lupta lui Mihai,
avându-l ca aliat pe Basta împotriva lui Sigismund s-a dat la Guruslău la 3 august 1601. După cucerirea Transilvaniei, Mihai
avea de gând să refacă Unirea, dar a fost asasinat la 19 august 1601, lângă Turda, din ordinul lui Basta.
Domnia lui Mihai Viteazul a fost foarte importantă deoarece a dat speranţă generaţiilor următoare şi Unirea Ţărilor Române
într-un singur stat a rămas un ideal al veacurilor următoare.
Cerințe
Prezentaţi două acţiuni diplomatice/ 2 tratate din Evul Mediu şi/ sau de la începutul modernităţii, care vizau spaţiul românesc.
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia diplomaţia domnitorilor români, la începutul modernităţii,
contribuie la apărarea interesului statului.
Prezentaţi două confruntări militare desfăşurate în spaţiul medieval românesc.
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia participarea românilor la confruntări militare este o
componentă a relaţiilor internaţionale în Evul Mediu.
Menționați o asemănare între două acțiuni militare la care participă românii în secolele al XIV-lea–al XV-lea.
Menționați o caracteristică a acțiunilor militare desfăşurate de români în Evul Mediu.
Menţionaţi o caracteristică a acţiunilor diplomatice din spaţiul românesc în Evul Mediu.
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia diplomația promovată de un conducător politic din spațiul
românesc se încadrează în relaţiile internaţionale din secolele al XIV-lea – al XVI-lea.
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia reprezentantul unei instituții centrale din spaţiul românesc
se implică, prin diplomaţie, în relaţiile internaţionale din secolul al XV-lea.
10
SECOLUL FANARIOT
A) Contextul internaţional în sec.18 şi la începutul sec. 19
- la sfârşitul sec.17 Imperiul Otoman intra intr-o perioada de criza
- în centrul şi răsăritul Europei alte 2 imperii, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Ţarist s-au afirmat ca mari puteri
- rivalităţile dintre cele 3 imperii au influenţat evoluţia popoarelor şi ţărilor din centrul şi SE Europei
- în sec.18 s-a redeschis „Chestiunea Orientală” (aceasta se referea la succesiunea stăpânirii unor teritorii din SE Europei aflate
sub dominaţie turcă )
- „Problema Orientală” a generat mai multe războaie ruso-austro-turce în sec. 18 şi la începutul sec. 19
- Imperiul Ţarist sub pretextul apărării ortodocşilor şi slavilor din S Dunării urmărea să îşi extindă dominaţia în SE Europei
- Imperiul Habsburgic, după ce şi-a instaurat stăpânirea asupra Transilvaniei urmărea de asemenea să-şi extindă influenţa în
Balcani
- în aceste împrejurări a fost reglementat statutul politico-juridic al ţărilor române :
1. Transilvania ajunge sub dominaţie austriacă
2. Ţara Românească şi Moldova rămân sub dominaţie otomană însă acest regim s-a agravat odată cu introducerea domniilor
fanariote
În cei peste 100 de ani de regim fanariot boierii români din „partida naţională” au urmărit în permanenţa şi au luptat pentru
lărgirea autonomiei şi respectarea vechilor drepturi şi libertăţi în baza vechilor capitulaţii încheiate cu Poarta (Imperiul Otoman)
Capitulaţii = vechi tratate încheiate între Tarile Române şi Poarta în care după stabilirea cuantumului tributului erau
reglementate diferitele raporturi între cele 2 părţi.
În sec. 18 şi la începutul sec 19 au fost alcătuite sute de memorii revendicative (memorii cu cereri) care au fost înaintate
reprezentanţilor marilor puteri cu ocazia diferitelor conferinţe de pace ce au urmat războaielor ruso-austro-turce.
Principalele revendicări sau cereri care se regăsesc în aceste memorii (proiecte politice) sunt:
- respectarea sau lărgirea autonomiei în baza vechilor tratate sau capitulaţii
- reducerea tributului
- desfiinţarea monopolului comercial otoman
- înlăturarea domnitorilor fanarioţi
- restabilirea domniilor pământene
- răscumpărarea/cucerirea independenţei
- unirea Moldovei cu Ţara Românească sub garanţia politică a marilor puteri
- libertatea comerţului
- desfiinţarea raialelor turceşti
- înlăturarea fanarioţilor din funcţii de conducere
B)Trăsăurile regimului fanariot
- regimul fanariot a debutat în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească.
- a durat în ambele ţări până la revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821.
- domnitorii proveneau din cartierul Fanar al Istanbulului şi erau în marea majoritate de origine greacă.
- domnitorii erau numiţi direct de către sultan
- a existat practica cumpărării domniilor
- de multe ori domnitorii erau mutaţi dintr-o ţară în alta.
- fiscalitatea (taxe şi impozite) a atins cote maxime.
- Ţările Române au pierdut o serie de teritorii:
1)Oltenia-între 1718-1739 s-a aflat sub regim de dominaţie austriacă.
2)Bucovina-între 1775-1918 s-a aflat tot sub regim de dominaţie austriacă.
3)Basarabia -între 1812-1918 s-a aflat sub regim de dominaţie rusă.
În rândul boierimii a existat o ierarhie strictă astfel erau mai multe categorii:
1)Protipendada - era alcătuită din marii boieri cu dregătorie care formau "Divanul cel Mare"(format din 5 mari boieri).
2)"Fraţii" - constituia marea boierime.
3)"Mazilii"- formată din boierimea mică de la ţară.
În "Secolul fanariot"(110 ani Moldova;105 ani Ţara Românească) s-a agravat dependenţa economică faţa de
Imperiul Otoman.
1)S-a menţinut monopolul comercial otoman asupra unor produse româneşti.
2)Tributul sau haraciul au crescut continuu.
3)S-a introdus darea de mucarer (era o suma de bani pe care domnitorii trebuiau să o plătească sultanului pentru a fi
reconfirmaţi pe tron.
4)Peşcheşurile au atins valori nemaiîntâlnite (daruri şi sume de bani pe care domnitorii fanarioţi le dădeau sultanilor cu
ocazia diferitelor sărbători şi evenimente).
Din punct de vedere politic în epoca fanariotă a existat o mare instabilitate:
- domniile erau în general de scurtă durată (au existat 40 de domnii în Moldova şi 36 în Ţara Românească).
- pe plan intern a existat o permanenta rivalitate între boierimea româna şi boierimea de origine greaca care deţinea principalele
funcţii în stat
Cu toate aceste neajunsuri în epoca fanariotă s-au realizat unele transformări şi s-au înfăptuit reforme care au contribuit
la modernizarea societăţii, a statului şi a instituţiilor sale.
Cel mai important domnitor reformator a fost Constantin Mavrocordat
- între 1730-1769 acesta a domnit de 10 ori în cele 2 ţări.
- preconizarea viitoarelor reforme s-a făcut într-un articol intitulat "Constituţie" publicat în 1741 în ziarul "Mercure de France".
- principalele reforme înfăptuite au fost:
1)Reforma socială - s-a înfăptuit în 1746 în ŢARA ROMÂNEASCĂ şi 1749 în Moldova.
- a fost cea mai importantă reformă.
11
Prevederi - s-a desfiinţat categoria ţăranilor dependenţi (rumâni în ŢARA ROMÂNEASCĂ şi vecini în Moldova
(aceştia îşi puteau răscumpăra libertatea contra sumei de 10 taleri).
- ţăranii dependenţi au devenit ţărani clăcaşi (aceştia erau liberi din punct de vedere juridic însă din punct de
vedere economic continuau să depindă de boieri).
- ţăranii clăcaşi erau obligaţi să presteze 12 zile de clacă pe an pe moşiile boiereşti în ŢARA ROMÂNEASCĂ şi
24 de zile de clacă în Moldova.
- reforma a adus nou faptul că statul a intervenit cu reglementarea raporturilor dintre boieri şi ţărani.
2)Reforma fiscală
Prevederi - s-au desfiinţat dările şi taxele multiple.
- s-a introdus o dare unică pe an ce trebuia plătită în 4 rate.
- s-a desfiinţat răspunderea colectivă a satelor în caz de neachitare a
obligaţiilor fiscale.
3)Reforma administrativă - s-a introdus principiul modern al remunerării funcţionarilor pentru funcţia exercitată.
- s-a încercat cel puţin în teorie promovarea funcţionarilor după merit
4)Reforma judecătorească - s-au înfiinţat instanţe de judecată în reşedinţele de judeţ şi ţinuturi.
Alţi domnitori fanarioţi care au înfăptuit unele reforme au fost: Gheorghe Caragea şi Scarlat Calimachi (în timpul
lor s-au adoptat coduri de legi în domeniul civil şi penal după modelul francez şi austriac);
Al. Ipsilanti: - a modernizat sistemul judecătoresc.
- a împărţit Bucureştiul d.p.v. administrativ.
- a înfiinţat serviciul poştelor.
- a introdus primele cişmele în Bucureşti
Cerințe
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia o instituţie centrală este necesară pentru funcţionarea unui
stat român, în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea. (Se punctează coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui
fapt istoric relevant, respectiv, a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)
Menționați o caracteristică a unei instituții centrale din spațiul românesc în secolul al XVIII-lea.
formularea unui punct de vedere referitor la consecințele implicării spațiului românesc în relațiile internaționale din secolele al
XVI-lea – al XVIII-lea asupra unei instituții centrale şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Prezentaţi două acţiuni diplomatice prin care spațiul românesc se implică în relațiile internaționale din secolele al XVI-lea -
al XVIII-lea.
Menţionaţi o caracteristică a proiectelor politice din secolul al XVIII-lea referitoare la statul român modern.
formularea unui punct de vedere referitor la evoluția unei instituții centrale din spațiul românesc în prima jumătate a
secolului al XVIII-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
14
Revoluţia română din l848-1849
A. Context european. Cauze. Obiective. Forte participante.
- anul l848 a fost un an revoluţionar care a cuprins majoritatea statelor Europei
- tonul mişcării revoluţionare a fost dat de Franţa unde revoluţia a început în feb.1848
- aceste mişcări cunoscute în istorie sub denumirea de" primăvara popoarelor" au cuprins şi tarile române
Cauzele revoluţiei române au fost:
- îngrădirea continua a autonomiei
- menţinerea unor puternice rămăşiţe feudale
- necesitatea înfăptuirii unor reforme
- situaţia grea a ţărănimii
- nerecunoaşterea naţiunii române şi a bisericii ortodoxe în Transilvania
- lipsa drepturilor politice pentru românii aflaţi sub dominaţia habsburgică
În timpul revoluţiei au fost redactate numeroase documente programatice care au stat la baza fixării mai multor categorii de
obiective:
l. Obiective naţionale
- afirmarea autonomiei
- crearea unui stat naţional
- recunoaşterea naţiunii române şi egalitatea ei în drepturi cu celelalte naţiuni din Transilvania
2. Obiective politice
- egalitatea în drepturi
- drepturi şi libertăţi individuale
- regimuri politice reprezentative
- necesitatea adoptării unei constituţii
3. Obiective social-economice
- desfiinţarea relaţiilor feudale
- libertatea comerţului şi a industriei
- desfiinţarea privilegiilor de orice fel
- emanciparea ţăranilor şi împroprietărirea lor
Prin modul de desfăşurare, forte participante, revendicări formulate şi prin permanentele legături între revoluţionarii din cele
3 ţări române putem spune ca revoluţia de la "48 a avut un caracter unitar.
- forţele participante au fost: intelectualitatea, boierimea liberală, clerul, ţărănimea, categorii ale orăşenimii.
Revoluţiile în cele 3 ţări au debutat prin organizarea unor adunări populare în cadrul cărora s-au adoptat diferite
documente programatice.
B. Revoluţia în Moldova
- domnitorul Mihail Sturza a fost un domnitor conservator şi autoritar
- mişcarea revoluţionară a pornit prin organizarea unei adunări la Hotelul Petersburg din Iaşi
- printre cei 1000 de participanţi s-au aflat V. Alecsandri şi Grigore Cuza
- la 27 martie l848 s-a adoptat documentul programatic numit "Petiţia proclamaţie"
- acesta avea un caracter moderat şi conţinea 35 de articole:
- sfânta păzire a Regulamentului organic
- îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor
- reforma sistemului de învăţământ
- desfiinţarea cenzurii
- armata naţională
Chiar şi aşa domnitorul a luat masuri împotriva revoluţionarilor; unii au fost arestaţi şi închişi, iar alţii s-au refugiat în
celelalte ţări române de unde au continuat activitatea rvoluţionară.
Moldovenii aflaţi în Transilvania au redactat în mai l848 la Braşov documentul "Principiile noastre pentru reformarea
patriei".
- a fost cel mai radical document programatic
- cererile erau:- unirea Moldovei cu Ţara Românească
- eliberarea ţăranilor clacaşi şi împroprietărirea lor fără despăgubire
- drepturi şi libertăţi cu caracter burghezo-democratic
Moldovenii aflaţi în exil în Bucovina au redactat în august l848 la Cernăuţi un document similar numit "Dorinţele partidei
naţionale din Moldova" (redactat de M. Kogălniceanu)
15
Tot la Islaz s-a hotărât formarea unui guvern revoluţionar. Ulterior domnitorul Gh. Bibescu a părăsit tronul iar proclamaţia a
ţinut loc de constituţie în Ţara Românească.
- guvernul provizoriu a încercat să pună în aplicare prevederile Proclamatiei: s-au trimis reprezentanţi diplomatici la
cancelariile marilor puteri
- s-a format Comisia de propagandă condusă de N. Bălcescu care trebuia să popularizeze programul revoluţiei
- s-a format "Comisia proprietăţii" condusă de Ion Ionescu de la Brad care trebuia să rezolve problema agrară (după 9 şedinţe
această comisie s-a desfiinţat fără a rezolva raporturile dintre ţărani şi proprietari).
La cererea Rusiei, imperiul Otoman a trimis o armată în Ţara Românească condusă de Soliman paşa.
- ulterior a fost trimis Fuad paşa care a înfrânt mişcarea revoluţionară în urma bătăliei de la Dealul Spirii în l3 septembrie l848.
D. Revoluţia în Transilvania, Banat şi Bucovina.
În Transilvania, revoluţia română s-a desfăşurat în strânsă legătură cu revoluţia maghiară.
- la 15 martie 1848 Dieta maghiară de la Pojon (Bratislava)a hotărât anexarea Transilvaniei la Ungaria.
- românii au protestat prin publicarea unor articole în presa şi prin organizarea unor adunări populare la Blaj :-18 aprilie a avut
loc prima adunare a conducătorilor revoluţiei române care au hotărât convocarea unei adunări populare.
- 3-5 mai a avut loc a 2-a Adunare la Blaj la care au participat cca. 40000 de români. Aici s-a adoptat documentul
programatic numit,,Petiţia naţională". În cele 16 puncte se cereau următoarele: - drepturi politice pentru români
- egalitate în drepturi
- recunoaşterea Bisericii Ortodoxe
- desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire
- şcoli şi publicaţii în limba română
- libertatea comerţului şi a industriei
- românii au protestat faţa de anexarea Transilvaniei la Ungaria
În vara lui 1848 au avut loc conflicte între români şi maghiari. În septembrie 1848 s-a organizat a 3-a adunare de la Blaj la
care au participat 60000 de români. Aici s-a hotărât organizarea Transilvaniei în 15 prefecturi conduse de către un prefect.
Fiecare prefectura avea cate o legiune (unitate militară) condusă de către un tribun.
Zona Munţilor Apuseni controlată de Avram Iancu a devenit centrul rezistenţei revoluţionare româneşti.
- în vara lui 1849 N. Bălcescu a încercat să medieze o înţelegere între re voluţionarii maghiari conduşi de L. Kossuth şi cei
români conduşi de Avram Iancu.
- astfel la 2 iulie 1849 s-a semnat,,Proiectul de pacificaţie" de la Szeged.
- înţelegerea a intervenit însă prea târziu deoarece armata revoluţionară maghiară a fost înfrântă de armata imperială la 13 august
1849 lângă Şiria.
În Bucovina s-a organizato adunare populară sub conducerea fraţilor Hurmuzaki.
- în mai 1848 s-a adoptat documentul numit,,Petiţia Ţării''.
Cereri : - autonomia Bucovinei
- autonomia Bisericii Ortodoxe
- desfiinţarea clăcii
- egalitatea în drepturi
În Banat organizat tot o adunare populară la Lugoj sub conducerea lui Eftimie Murgu.
- cei 10000 de participanţi au adoptat prin plebiscit, documentul numit ''Petiţia Neamului Românesc".
Cereri : - recunoaşterea autonomiei
- transformarea Banatului într-un căpitănat românesc
- înarmarea poporului
- autonomia Bisericii Ortodoxe, şcoli şi publicaţii în limba română
Cerințe
-Prezentaţi un proiect politic intern referitor la modernizarea statului roman redactat in sec XIX si 2 idei inscrise in acesta
-un proiect politic elaborat de romani in sec XVIII si/sau în prima jumatate a sec XIX si a doua prevederi care vizau constituirea
statului modern
-2 proiecte politice elaborate in spatiul romanesc si prezentarea unui fapt istoric care reflecta aplicarea acestuia
-secolul in care au fost elaborate proiecte politice in spatial romanesc
-un punct de vedere cu privire la contributia proiectelor politice la faurirea statului roman modern /un argument istoric
-un punct de vedere cu privire la importanta proiectelor politice in evolutia statului roman in epoca moderna /un argument istoric
-2 actiuni desfasurate in spatial romanesc in prima jumatate a sec XIX
precizarea unui obiectiv înscris în proiectele politice din secolul al XIX-lea, referitor la statul român modern;
prezentarea unui proiect politic din secolul al XIX-lea, care a contribuit la formarea statului român modern;
menționarea a două proiecte politice referitoare la statul român modern elaborate în secolul al XIX-lea;
16
UNIREA MOLDOVEI CU ŢARA ROMÂNEASCĂ ÎN TIMPUL LUI A.I.CUZA
B. Adunările ad-hoc
În cele 2 ţări a fost numit câte un caimacam (locţiitor pentru domn) care trebuia să pregătească alegerile pentru adunările ad-hoc.
- caimacamul Moldovei, N. Vogoride a falsificat listele electorale.
Urmări:
1. Pârcălabul de Galaţi Al. I. Cuza şi-a dat demisia în semn de protest
2. Marile puteri au ameninţat cã rup relaţiile diplomatice cu Imperiul Otoman dacã nu se vor organiza noi alegeri în Moldova
(conflictul a fost rezolvat prin compromisul de la Osborne dintre Anglia şi Franţa).
Noile alegeri s-au desfăşurat fãrã nici un fel de incidente. În toamna lui 1857, s-au întrunit cele 2 adunări ad-hoc.
-adunările ad-hoc aveau un caracter reprezentativ (erau reprezentate toate categoriile sociale) şi un caracter consultativ (puteau
sã facă propuneri dar nu puteau lua hotărâri).
Cererile formulate în cele 2 adunări au fost similare:
1. Unirea Moldovei cu Ţara Româneascã sub numele de România.
2. Respectarea autonomiei în baza vechilor tratate încheiate cu Poarta.
3. Aducerea pe tron a unui prinţ străin dintr-o familie domnitoare în Europa ai cărui urmaşi sã fie crescuţi în religia ţãrii.
4. Formarea unor adunări obşteşti reprezentative.
5. Neutralitatea pământului românesc.
(toate acestea urmau sã se realizeze sub garanţia colectivã a marilor puteri).
Cerințe
Constitutiile – 1, 2, 3, 4, 22, 28, 36, 49, 71, 73, 81
-anul/secolul/epoca istorică în care s-a adoptat o constitutie
-cauza/contextul adoptarii unei Constitutii
-2 asemanari si 2 deosebiri dintre prevederile a 2 constitutii si o consecinta a adoptarii fiecareia dintre cele 2 constitutii
-mentionarea anilor in care s-au adoptat 2 constitutii si prezentarea unui element de continuitate
-2 consecinte ale aplicarii uneia dintre constitutii
-fapt istoric care a facut necesara adoptarea si elaborarea unei constitutii, 2 principii prevazute in ambele constitutii
-un punct de vedere cu privire la necesitatea adoptarii unor legi fundamentale /un argument istoric
-un punct de vedere pt importanta constitutiilor pt Romania /un argument istoric
-cauza adoptarii constitutiilor in epoca moderna si rolul legilor pt statul roman /un argument istoric
prezentarea unui fapt istoric, desfăşurat pe plan intern, care contribuie la consolidarea statului român modern, în sec XIX;
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia consolidarea statului român modern s-a realizat în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea şi prin adoptarea unei constituţii.
precizarea unei cauze a adoptării constituţiei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și menționarea a două trăsături ale
acestei constituții;
20
ROMÂNIA SUB SEMNUL INDEPENDENŢEI
A.)Contextul intern şi extern
- după 1866 principalul obiectiv era obţinerea independenţei.
- factorii care făceau necesar acest lucru au fost :
-menţinerea monopolului comercial otoman
-îngrădirea continua a autonomiei
-imposibilitatea încheierii unor tratate internaţionale în nume propriu
Între 1859-1875 au loc mai multe acţiuni ale României prin care s-au manifestat tendinţe de independenţă:
-înfiinţarea unor misiuni diplomatice române în diferite capitale europene
-lovitura de stat şi adoptarea statutului lui Cuza în 1864
-aducerea prinţului străin în 1866
-adoptarea constituţiei din 1866
-încheierea unui tratat între România şi Austro-Ungaria – 1875
Contextul extern care a favorizat lupta de independenţă a fost revolta popoarelor din Balcani (bulgari, bosnieci, sârbi)
împotriva stăpânirii otomane. Pe fondul crizei Imperiului Otoman 1875 s-a redeschis “Chestiunea Orientală“(Imperiul Ţarist şi
Imperiul Austro-ungar urmăreau să îşi extindă influenţa şi în Balcani în defavoarea Imperiul Otoman)
Pe plan intern în România s-au conturat două orientări în ceea ce priveşte obţinerea independenţei :
1.) Liberalii doreau obţinerea independenţei printr-un conflict direct cu Imperiul Otoman şi printr-o alianţă cu Rusia
2.) Conservatorii doreau să urmeze calea diplomatică printr-o alianţă cu Germania şi Austro-Ungaria.
În toamna lui 1876 guvernul liberal a iniţiat primele tratative cu Rusia.
- la 4 apr. 1877 s-a semnat la Bucureşti o Convenţie româno-rusă
Prevederi :
1.) Armata Rusă avea dreptul să traverseze România în drumul ei spre S. Dunării.
2.) Cheltuielile de deplasare erau suportate de partea rusă.
3.)Traversarea României se făcea pe un traseu stabilit dinainte cu ocolirea Bucureştiului.
4.)Rusia se angaja să respecte integritatea teritorială a României.
La 12 aprilie a intervenit starea de război dintre Rusia şi Imperiul Otoman.
- în România s-a decretat mobilizare generală deşi ţara îşi proclamase neutralitatea faţă de război (armata avea cca. 100.000 de
oameni dintre care 58.000 reprezentau forţa operativă)
- la sfârşitul lunii aprilie a intervenit starea de război dintre România şi Turcia în urma bombardării reciproce a unor obiective
pe linia Dunării.
B.)Proclamarea şi cucerirea independenţei :
În noile condiţii pe plan intern tot mai mulţi oameni politici au cerut proclamarea independenţei.
- la 9 mai 1877 în urma unei interpelări în parlament Mihail Kogălniceanu a rostit un discurs prin care a proclamat independenţa
României
- a doua zi independenţa a fost votată în senat iar cu ocazia zilei monarhiei a fost sărbătorită în întreaga ţară.
- în iunie, trupele ruse au trecut la S. de Dunăre, refuzând iniţial colaborarea cu armata română.
- cheia succesului în Balcani a fost considerată cetatea Plevna fortificată cu un ansamblu de redute dispuse circular
- după mai multe tentative nereuşite de a cuceri Plevna, Marele Duce Nicolae, comandantul trupelor ruse a trimis o telegramă
cifrată domnitorului Carol, prin care îi solicita sprijinul.
- după ce Carol a primit comanda frontului în Balcani, trupele române au trecut la S. de Dunăre
- la 30 aug. 1877 s-a organizat un nou asalt general asupra Plevnei (fără nici un rezultat)
- în sept. 1877 Plevna a fost supusă unui asediu
- în nov. 1877 comandantul Osman Paşa şi cetatea Plevna au capitulat
- în lunile următoare, trupele române au participat la alte confruntări în Balcani la : Rahova, Vidin, Smârdan
- la 19 ian. 1878 s-a semnat armistiţiul dintre Rusia şi Turcia
Peste o lună s-a semnat tratatul de pace de la San-Stefano
Prevederi :
- s-a recunoscut independenţa României, Serbiei şi Muntenegrului
- Bosnia şi Herţegovina au devenit autonome
- s-a creat Marele Principat al Bulgariei pus sub autoritatea Rusiei
- Rusia primea de la Imperiul Otoman Dobrogea, în contul unei părţi din despăgubirea de război (încălcând prevederile
convenţiei româno-ruse referitoare la respectarea integrităţii teritoriale, Rusia îşi rezervă dreptul de a schimba Dobrogea cu cele
trei judeţe din S. Basarabiei: Cahul, Ismail, Bolgrad)
Marile puteri nemulţumite de creşterea influenţei Rusiei în S-E Europei au convocat un Congres de pace la Berlin.
Prevederi :
- s-a recunoscut independenţa Serbiei şi Muntenegrului
- s-a recunoscut independenţa României cu două condiţii :
1.)Acceptarea schimbului propus de Rusia (Dobrogea contra celor trei judeţe)
2.)Modificarea articolului 7 din Constituţie în sensul posibilităţii acordări cetăţeniei române şi pentru necreştini
- Bosnia şi Herţegovina intrau sub dominaţie austro-ungară
- principatul Bulgariei a fost redus teritorial
- Anglia lua în stăpânire insula Cipru
Congresul de la Berlin a adus României recunoaştere internaţională a independenţei proclamată la 9 mai 1877 şi cucerită
efectiv pe câmpul de luptă pe frontul din Balcani.
21
Cerințe
Criza orientala (Romania sec XIX-XX) – 8, 20, 29, 39, 44, 84, 90, 92, 93
-secolul in care se desfasoara criza orientala
-mentionarea a 2 actiuni desfasurate de Romania pe plan extern in epoca moderna
-o actiune din timpul “Crizei orientale” la care participa si Romania, sec. in care s-a desfasurat aceasta actiune si 2 consecinte ale
acestei actiuni
-o consecinta pe plan extern a implicarii Romaniei in “Criza orientale”
-precizarea a 2 mari puteri internationale care se implica in “Criza orientale”
-un fapt istoric care ilustreaza implicarea Romaniei in “Criza orientala” in a 2-a jumatate a sec XIX si a 2 consecinte ale acestuia
-un document international elaborate in cadrul crizei orientale si mentionarea a 2 prevederi referitoare si la Romania
-2 documente juridice internationale elaborate pe fondul “Crizei orientale” care cuprind prevederi referitoare si la Tarile romane
/Romania sec XIX
-un punct de vedere referitor la rolul Romaniei in relatiile internationale in sec XIX-XX /un argument istoric
-un punct de vedere referitor la rolul/ implicatiile/ consecintele “Crizei orientale” in istoria Romaniei /un argument istoric
-un fapt istoric pt care Romania se implica in “Criza orientala” in a 2 jumatate a sec XIX si precizarea unei cauze a acestei
implicari
-precizarea unui eveniment internaţional, de la sfârşitul secolului al XIX-lea la care participã şi România şi menţionarea a douã
consecinţe ale acestuia pentru statul român;
-o actiune prin care statul roman modern s-a afirmat in relatiile internationale
-2 fapte istorice in sec XIX care ilustreaza raporturile statului roman modern cu marile puteri din Europa si o consecinta a unuia
dintre aceste fapte
-un punct de vedere cu privire la necesitatea constituirii statului roman modern /un argument istoric
-un punct de vedere cu privire la realizarea si evolutia statului roman modern /un argument istoric
-un punct de vedere cu privirie la procesul si rolul de/in modernizare a societatii /un argument istoric
menționarea a două acțiuni desfăşurate de România în relațiile internaționale din secolul al XIX-lea şi precizarea unei
asemănări între acestea;
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România s-a implicat în „criza orientală” din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea.
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea România se
implică în relaţiile internaţionale.
precizarea unei cauze a implicării României în „criza orientală” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
menţionarea a două acţiuni prin care România participă la „criza orientală” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
formularea unui punct de vedere referitor la consecinţele acţiunilor întreprinse de România în „criza orientală” din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea pentru evoluţia statului modern şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
menționarea a două acțiuni la care participă România în planul relațiilor internaționale din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea şi a câte unei consecințe a fiecăreia;
Menţionaţi o caracteristică a politicii desfășurate de România în relațiile internaționale din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea.
Prezentaţi două acţiuni desfășurate de România în contextul „crizei orientale‟.
Prezentaţi două fapte istorice din cadrul „crizei orientale“ referitoare la România.
Prezentaţi două fapte istorice prin care statul român se implică în relațiile internaționale din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea.
22
PRINCIPALELE INSTITUŢII ALE ROMÂNIEI MODERNE
Viaţa politică în România s-a desfăşurat în cadrul prevederilor constituţionale adoptate în 1866.
A.) Monarhia:
- România era un stat monarhic constituţional
- principele (domnitorul) Carol s-a adaptat destul de greu la realităţile politice din România în primi ani de domnie
- în 1870-1871 au loc mai multe mişcări antimonarhice împotriva lui Carol
- după acest eveniment instituţia monarhică s-a consolidat continuu, de numele ei legându-se principalele evenimente ale
României moderne (independenţa, transformarea României în regat, Marea unire)
- Carol era căsătorit cu Elisabeta de Wied cunoscută şi sub pseudonimul literar Carmen Sylva.
- în 1878 parlamentul a votat folosirea titlului de alteţe regală pentru Carol.
- în 1881 s-a votat transformarea României în regat
- la 10 mai 1881 Carol a fost încoronat ca primul rege al României
- tot în 1881 a fost adoptat „Pactul de familie ” (acesta era un act prin care se stabilea succesiunea la tronul României; în
condiţiile în care Carol nu avea urmaşi succesorul său a fost numit Ferdinand care îi era nepot de frate)
- în planul vieţii politice interne Carol a fost un adevărat arbitru colaborând atât cu liberalii cât şi cu conservatorii
B.) Parlamentul:
- a fost instituţia legislativă fundamentală
- atribuţiile şi rolul parlamentului au fost reglementate în constituţia din 1866
- legile adoptate de Parlament au contribuit la modernizarea statului şi a instituţiilor sale şi la consolidarea independenţei
României
- alegerile pentru Camera deputaţilor şi pentru Senat se făceau pe baza votului cenzitar
-sesiunea parlamentară începea cu „mesajul tronului” şi se încheia după 3-6 luni cu „un răspuns al camerelor legiuitoare la
„mesajul tronului”
- pe lângă votarea bugetului, discutarea şi abordarea legilor, membrii parlamentului aveau şi dreptul de interpelare a miniştrilor
din guvern
- în planul politici externe atât monarhia cât şi parlamentul s-au implicat şi au susţinut lupta de emancipare a românilor din
teritoriile aflate sub dominaţie străină.
C.) Partidele politice :
Partid politic = o organizaţie care grupează oameni cu aceleaşi interese şi obiective şi care pe baza unui program şi a unei
strategii politice urmăreşte să ajungă la guvernare. Orice partid politic are la baza o doctrină în conformitate cu care se stabilesc
principalele căi de acţiune şi de luptă politică.
1.)Partidul Liberal:
- s-a constituit în 1875
- susţinătorii proveneau din rândul diferitelor categorii ale burgheziei şi ale intelectualităţii
- principalii lideri ai partidului au fost : I.C.Brătianu, I.I.C.Brătianu, M. Kogălniceanu, C.A.Rossetti
- partidul a promovat o politică cu caracter liberal caracterizată prin sintagma „prin noi înşine”
Cu timpul în cadrul Partidului Liberal au apărut mai multe disidenţe (grupări cu alte interese) :
1.) P. liberal - radical în frunte cu C.A.Rossetti
2.) P. liberal – moderat
3.) „Gruparea drapelistă” condusă de P. S. Aurelian şi formată în jurul publicaţiei „Drapelul”
2.)Partidul Conservator :
- s-a înfiinţat în 1880
- reprezentanţii proveneau din rândul marilor proprietari funciari
- lideri Titu Maiorescu, Petre Carp, Dimitrie Filipescu, Al. Marghiloman
- disidenţe – Partidul Conservator Democrat condus de Take Ionescu
- Partidul Conservator progresist condus de Al. Marghiloman
Cele două partide au dominat viaţa politică în România la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX
- În 1895 s-a introdus după model britanic principiul „rotativei guvernamentale” (cele două partide îşi succedau unul
altuia la guvernarea după câte un moment de criză politică)
La sfârşitul sec. al XIX-lea s-a dezvoltat şi mişcarea socialistă, lider era Constantin Dobrogeanu-Gherea
- în 1893 s-a înfiinţat Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România( PSDMR desfiinţat în 1899)
- în 1910 s-a constituit Partidul Social Democrat
Constantin Dobrescu-Argeş a încercat la sfârşitul sec. XIX să formeze un partid ţărănesc
- tentativa a fost reluată la începutul sec. XX când învăţătorul Ion Mihalache a pus bazele Partidului Ţărănesc
23
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
25
MAREA UNIRE DIN 1918
Principalul obiectiv al României în I război mondial a fost întregirea teritoriului naţional. Etapele în realizarea marii unirii au
fost: unirea din 1859 şi independenţa din 1877-1878.
Factori care au favorizat lupta pentru unire: 1)Factori externi = -revoluţia bolşevică din Rusia
-destrămarea Imperiului multinaţional Austro-Ungar
-afirmarea principiului autodeterminării popoarelor pe plan internaţional
2)Factori interni = -organizarea politică a românilor aflaţi sub dominaţie străină
-sprijinul acordat de România luptei naţionale a românilor din afara graniţelor ţării
Marea unire din 1918 a avut loc în condiţii şi etape diferite de la o regiune la alta.
A)Basarabia
-în martie 1917 s-a format Partidul Naţional Moldovenesc
-în contextul revoluţiei bolşevice din Rusia, românii din Basarabia s-au organizat politic
-în octombrie 1917 la Chişinău a avut loc Congresul Ostaşilor Moldoveni
-aici s-a hotărât constituirea unui organism politic reprezentativ numit Sfatul Ţării(avea 125 membri) şi un Consiliu director în
frunte cu Ion Inculeţ.
Sfatul Ţării a proclamat autonomia provinciei iar în decembrie 1917 a proclamat Republica Democrată Moldovenească
-trupele ruse din Basarabia au provocat numeroase dezordini, la cererea Sfatului Ţării, armata română a intervenit restabilind ordinea
-după ce Ucraina a devenit independentă, Rep. Dem. Moldovenească şi-a proclamat la rându-i independenţa la 24 ianuarie 1918
-la 27 martie 1918 prin votul majorităţii membrilor din Sf. Ţării s-a hotărât unirea Basarabiei cu România (86-da, 3-nu, 36-abţineri)
B)Bucovina
-românii din Bucovina au sprijinit ideea intrării României în război alături de Antanta
-în toamna lui 1918 deputaţii români în parlamentul de la Viena au format un Consiliu Naţional Român
-bucovinenii au respins ideea anexării provinciei la Galiţia
-în paralel, Ucraina a emis pretenţii de stăpânire asupra părţii de nord a Bucovinei (armata română a acordat sprijin Bucovinei)
-la iniţiativa lui Sextil Puşcariu în Bucureşti s-a format o Adunare Constituantă (aceasta a proclamat autonomia provinciei şi
avea în frunte un Birou Executiv condus de Iancu Flondor)
-în 15/28 noiembrie, un congres reprezentativ al Bucovinei a hotărât unirea acestui teritoriu în România
C)Transilvania
-a fost cel mai important teritoriu românesc aflat sub dominaţie străină
-în timpul războiului s-au accentuat masurile represive luate contra românilor
-numeroşi românii au fost obligaţi să lupte în armata Austro-Ungariei pentru interesele străine (foarte mulţi au dezertat din
armata austro-ungară)
-în toamna lui 1918 s-a reluat activitatea politică a românilor din Transilvania
-la 12 octombrie 1918 la congresul PNR de la Oradea s-a adoptat Declaraţia de autodeterminarea românilor din Transilvania
(ulterior a fost citită în parlamentul de la Budapesta de către deputatul român Alexandru Vaida Voievod)
-la 30-31 octombrie la hotelul Jagerhorn din Budapesta 6 reprezentanţi ai PSD (social-democrat) şi 6 reprezentanţi ai PNR au
format Consiliul Naţional Român Central: PSD- Iosif Jumanca, Ion Flueraş
PNR- Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ion Suciu
-preşedinte a CNRC a fost avocatul arădean Şt. Cicio Pop (sediul CNRC s-a aflat în casa lui)
-oraşul Arad a devenit centrul politic al luptei pentru unire
-în întreaga Transilvanie s-au organizat consilii naţionale judeţene şi locale
-pe lângă acestea s-au format şi gărzile naţionale (=unităţi înarmate formate din voluntari care aveau rolul de a menţine ordinea
şi liniştea, de a asigura paza instituţiilor, şcolilor, drumurilor)
-la 9 noiembrie 1918 printr-o notă ultimativă adresată Ungariei, CNRC a hotărât preluarea puterii în Transilvania
-în 13-14 noiembrie în sala Prefecturii din Arad au avut loc tratative între români şi o delegaţie maghiară condusă de Oszkar
Jaszi (fără nici un rezultat). Ulterior s-a hotărât convocarea unei Mari Adunări Naţionale pe data de 1 decembrie la Alba-Iulia:
-au participat 1228 de delegaţi oficiali (123 din Arad) și cca 100.000 de voluntari (cca 10000 din Arad)
-Vasile Goldiş a citit Rezoluţia de unire a Transilvaniei cu România
Până la unirea efectivă, Transilvania urma să fie condusă de:
1)Marele Sfat Naţional (un parlament condus de G. Pop de Băseşti)
2)Consiliul dirigent (un guvern format din 15 membri, 3 din Arad, în frunte cu Iuliu Maniu)
Recunoaşterea internaţională a Marii unirii a venit în urma Conferinţei de Pace de la Paris din 1919-1920
-Principiul de autodeterminare = principiul formulat de preşedintele american Wilson care urma să stea la baza organizării lumii
postbelice. Autodeterminare=dreptul unui popor de a-şi hotărî singur soarta
Cerințe
-menţionarea unui eveniment internaţional, de la începutul secolului al XX-lea care favorizeazã realizarea României Mari,
respectiv, prezentarea unui fapt istoric desfãşurat de români pentru înfãptuirea acestui obiectiv;
-menţionarea unei consecinţe a constituirii României Mari;
-formularea unui punct de vedere referitor la implicaţiile evenimentelor internaţionale asupra României, la sfârşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
-2 consecinte ale constituirii Romaniei Mari
-2 actiuni politice prin care s-a infaptuit Romania Mare si o consecinta a acestui fapt istoric
precizarea unei acţiuni prin care se formează România Mare;
formularea unui punct de vedere referitor la importanţa constituirii României Mari pentru evoluţia democrației în statul
român şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
menţionarea a trei acţiuni prin care s-a constituit România Mare la începutul secolului al XX-lea;
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia realizarea României Mari a fost favorizată și de
politica de alianțe dusă de statul român la începutul secolului al XX-lea.
26
UNIFICAREA POLITICĂ ŞI ADMINISTRATIVĂ
A)Urmările Marii Uniri
-suprafaţa ţării a crescut de la 137000 km pătraţi la 295000 km pătraţi
-a crescut potenţialul agricol şi industrial
-populaţia ţării s-a dublat
-în 1919 s-a ales primul parlament al României Mari
-la 29 decembrie 1919 s-au ratificat legile de unificare a provinciilor istorice cu România
-în aprilie au fost desfiinţate organele provizorii de conducere din Basarabia, Bucovina şi Transilvania
-principala problema a noului stat a fost crearea unei legislaţii unitare şi a unui cadru unitar de dezvoltare a ţării
B)Legislaţia economică
- Banca naţională a României a ştampilat bancnotele care circulau în paralel în ţară (rubla Romanov, rubla Lvov şi coroanele
austro-ungare)
-în 1920 s-a adoptat o lege de unificare monetară
-ministerul de finanţe a adoptat un sistem unitar de impozitare (s-a stabilit o suma minimă impozabilă, iar impozitul era
diferenţiat în funcţie de venituri)
-cea mai importantă problema era cea legata de înfăptuirea unei reforme agrare
-între 1917-1920 s-au adoptat mai multe legi în care s-au stabilit principiile înfăptuirii viitoarei reforme
Reforma agrară:
-s-a aplicat începând cu 1921
-au fost expropriate (a expropria – a trece un bun în proprietatea statului pentru necesităţi de interes obştesc) toate moşiile mai
mari de 100 ha cu excepţia pădurilor, păşunilor şi livezilor
-structura proprietăţii înainte de reformă era următoarea:- 1171 de mari familii de moşieri deţineau 42% din pământuri în timp ce
peste 1 milion de familii ţărăneşti aveau 46% din pământuri.
Prin reformă s-a schimbat structura proprietăţii, în România predominând proprietatea mică şi mijlocie.
C)Legislaţia electorală
-în 1917 s-a promis înfăptuirea unei reforme electorale
-în 1918 s-a introdus votul universal egal, direct şi secret pentru toţi bărbaţii peste 21 de ani: erau excluşi de la vot magistraţii,
militarii şi femeile
-s-a desfiinţat astfel votul cenzitar
-a crescut considerabil numărul celor care participau activ la viaţa politică
În 1926 s-a adoptat o noua lege electorală prin care se urmărea eliminarea instabilităţii în plan politic
Prevederi
-s-a introdus sistemul primei electorale
-partidul care obţinea cel puţin 40%din voturi era declarat partid câştigător în alegeri şi primea automat 50% din locurile din
parlament
-restul locurilor din parlament se împărţeau în mod proporţional tuturor partidelor care au depăşit pragul minim de 2%,inclusiv
partidului care obţinuse prima electorală
27
CONSTITUŢIA DIN 1923
A)Necesitatea unei constituţii
-după Marea Unire se impunea adoptarea unei noi constituţii care să reflecte transformările petrecute în România
-toate forţele politice erau de acord cu ideea adoptării unei noi legi fundamentale
-1922 alegerile au fost câştigate de PNL condus de Ion I C Brătianu
Parlamentul dominat de liberali a devenit Adunare constituantă (avea ca scop unic adoptarea unei constituţii)
-partidele politice au redactat mai multe proiecte de constituţie
-în cele din urma s-a impus proiectul Partidului Liberal
-26 martie 1923 constituţia a fost votată în camera deputaţilor; -27 martie a fost votată în senat; -28 martie a fost promulgată de
rege, iar in -29 martie a fost publicata în Monitorul Oficial
-Constituţia din 1923 s-a mai numit Constituţia Unificării sau unirii
-avea 138 de articole împărţite în titluri referitoare la forma de guvernământ, puterile în stat, graniţele ţării, organizarea armatei,
drepturile şi libertăţile fundamentale
-Constituţia din 1923 avea la baza vechea constituţie din 1866 (76 de articole aveau aceeaşi forma şi acelaşi conţinut, iar restul
au fost modificate sau completate)
B)Prevederi
-conform Constituţiei România era un stat naţional, unitar, independent şi indivizibil
-forma de guvernământ era monarhia constituţională ereditară
-puterea emană de la naţiune prin reprezentanţii săi
Drepturi şi libertăţi:
-egalitate în drepturi fără deosebire de limbă, religie sau origine etnică
-libertatea presei şi a conştiinţei
-dreptul la asociere
-votul universal=direct şi secret pentru toţi bărbaţii peste 21 de ani
-proprietatea era garantată
Puterile în stat:
1)puterea executivă era exercitată de guvern şi de rege
Atribuţiile regelui:
-era şeful statului
-comandantul suprem al armatei
-numea funcţionarii superiori în stat
-putea să convoace parlamentarii în sesiuni extraordinare, sancţiona şi promulga legi, putea să încheie tratate cu alte state
2)puterea legislativă era exercitată de Parlament care şi-a menţinut structura bicamerală. Atribuţii:
-validarea mandatelor
-votarea bugetului
-discutarea legilor
-dreptul de interpelare a miniştrilor
3)puterea judecătorească-era exercitată de instanţele de judecată
Constituţia din 1923 a asigurat dezvoltarea României în limitele unui cadru democratic până în 1938 când regele Carol al II-
lea a introdus un regim autoritar de guvernare.
VEZI CERINȚELE DE LA CONSTITUȚIA DIN 1866
formularea unui punct de vedere referitor la rolul practicilor politice democratice în evoluţia României din prima jumătate a
secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
prezentarea unei caracteristici a unei constituții adoptate în România Mare;
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia practicile politice democratice sunt aplicate în statul
român, în prima jumătate a secolului al XX-lea.
29
REGIMUL ANTONESCU: ROMÂNIA „STAT NAŢIONAL LEGIONAR”
a)Contextul intern şi internaţional
Pierderile teritoriale din vara lui 1940 şi izolarea diplomatică a României au favorizat ascensiunea politică a Gărzii de Fier
- la 4 septembrie 1940 generalul Antonescu a fost însărcinat cu formarea noului guvern
- la 6 septembrie, Carol al II-lea a abdicat şi a părăsit România
Generalul Antonescu a încercat să-şi subordoneze monarhia, nu a colaborat cu partidele istorice şi a acceptat 6 miniştrii
legionari în guvern
- la 14 septembrie România s-a proclamat “stat naţional legionar”
- în octombrie în România se aflau cca. 22.000 de militari germani
- în 23 mai 1940 România a aderat la “Pactul Tripartit”(alianţa formată din Germania, Japonia, Italia)
b) Antonescu şi legionarii
- legionarii au urmărit să-şi consolideze şi să-şi sporească puterea în stat
- Antonescu a considerat alianţa cu legionarii ca fiind una temporară
- Garda de fier era condusă de Horia Sima (s-a aflat în slujba intereselor Germaniei naziste şi a promovat “teoria purificării
vieţii politice “ printr-o revoluţie naţională )
Statul naţional legionar era o dictatură evidentă
- s-au anulat drepturi şi libertăţi democratice
- au fost anchetaţi foştii demnitari ai lui Carol al II-lea
- s-a creat poliţia legionară
- Legionarii urmăreau să preia controlul prefecturilor şi primăriilor ; au recurs la crime şi răfuieli cu adversari politici (în 26-
27 noiembrie au fost asasinaţi la închisoarea Jilava 65 de deţinuţi politici şi foşti colaboratori al lui Carol al II-lea )victime
ale legionarilor au fost istoricul Nicolae Iorga şi economistul Virgil Madgearu
Antonescu a fost un adept al ordinii şi era nemulţumit de crimele legionarilor. Prin alianţă cu Germania a urmărit refacerea
integrităţii teritoriale şi garantarea graniţelor ţării.
c)Rebeliunea legionară
În decembrie 1940 s-a ajuns la un conflict deschis între Antonescu şi legionarii.
Generalul a desfiinţat poliţia legionară şi a introdus pedeapsa capitală pentru instigarea la rebeliune
- la 14 ianuarie 1941 Antonescu i-a cerut lui Hitler acordul de a-i înlătura pe legionari
- la 16 ianuarie legionarii au declanşat ruptura totală de Antonescu şi au trecut la organizarea unor detaşamente paramilitare
În 21-23 ianuarie a avut loc rebeliunea legionară
- au fost devastate mii de imobile
- au fost atacate instituţiile statului
- au fost ucişi peste 1000 de oameni
Această acţiune i-a compromis pe legionari în ochii lui Hitler care a fost de acord ca Antonescu să intervină cu armata
(rebeliunea a fost înfrântă, cca. 8000 de legionari au fost arestaţi şi închişi, Horia Sima s-a refugiat în Germania, iar
mişcarea legionară a fost interzisă)
d)Regimul autoritar ;România între 1941-1944
- la 28 ianuarie 1941 s-a format un nou guvern ( 25 de militari şi 8 civili)
- la 15 februarie s-a desfiinţat denumirea de “stat naţional legionar”
- la 28 februarie s-a format un nou guvern care a fost remaniat de mai multe ori
- Antonescu deţinea puterea deplină şi guverna prin decrete–legi.
Măsuri luate pe plan intern :
- militarizarea intreprinderilor şi instituţiilor
- s-au interzis adunările publice
- s-a introdus pedeapsa capitală pentru trădare şi spionaj
- prefecţii şi primarii erau renumiţi
- s-au înfiinţat închisori şi lagăre de muncă
- economia a fost pusă în slujba războiului
- s-a decretat mobilizarea agricolă
Prin alianţa cu Germania, Antonescu a urmărit menţinerea independenţei ţãrii, recuperarea teritoriilor pierdute în 1940
şi a asigurat României statutul de ţară neocupată (întreţinerea trupelor germane a costat statul român cca. 67 mid. lei)
România şi-a păstrat o relativã independenţã faţă de Germania
-legile şi administraţia au rămas aceleaşi
-a crescut influenţa economică a Germaniei în România
-existau cca. 325 de firme care controlau în 1943 60% din exporturi şi 85% din exporturile României.
În 1940 s-a semnat un acord pe 10 ani între România şi Germania
-între 1940-1944 Germania a luat din România cca 10 mil. tone de produse petroliere
Pe plan politic Antonescu a tolerat activitatea conducătorilor PNL & PNT
-liderii celor 2 partide au alcătuit mai multe memorii prin care au protestat faţă de creşterea influenţei germane, faţã de
pãrãsirea alianţelor tradiţionale şi faţã de continuarea războiului contra URSS dincolo de Nistru.
Problema evreiascã
-Antonescu s-a opus politicii de exterminare a evreilor din România
-mai mult decât atât România a permis emigrarea evreilor în Palestina.
-totuşi au avut loc câteva acţiuni anti-evreieşti (un pogrom la Iaşi în iulie 1941 şi masacrele de la
Mãrculeşti şi Floreşti din Basarabia.
30
UN MODEL IMPUS: DEMOCRAŢIA POPULARÃ
A)România în perioada 1944-1947
-la 23 august 1944 a avut loc lovitura de stat iar Antonescu a fost arestat
-în 12 septembrie la Moscova s-a semnat armistiţiul între România şi Naţiunile Unite.
-regele Mihai l-a numit ca premier pe generalul Sãnãtescu care a format un guvern din militari în care au intrat şi membrii
ai Blocului Naţional Democrat ca miniştrii fãrã portofoliu (Iuliu Maniu din PNT; C-tin Brătianu PNL; Titel Petrescu PSD;
Lucreţiu Pãtrãşcanu PCR)
Urmările actului de la 23 august 1944:
-în 24 august a intervenit starea de război între România şi Germania
-armata română a participat la războiul antihitlerist alături de URSS (cca 3800 de oameni au luptat pe un front de 1700 km
eliberând cca 2800 de localităţi dintre care 53 de oraşe).
-la 25 octombrie 1944 a fost eliberat întregul teritoriu al României
-a început aservirea politicã şi economicã a ţãrii faţă de URSS cu acordul tacit al SUA şi Marii Britanii
-Stalin a început acţiunea de impunere a unor regimuri comuniste în tãrile E-Europene.
Etapele instaurării comunismului în România au fost similare cu cele din celelalte ţări Est-Europene.
1)Etapa coaliţiei reale
-în guvernul Sãnãtescu şi apoi în guvernul generalului Rădescu reprezentanţii BND au fost asociaţi la guvernare
2)Etapa coaliţiei false
-comuniştii au preluat puterea sprijiniţi de URSS
-la 6 martie au fost impus guvernul Petru Groza sprijinit de sovietici
-în acest guvern au intrat şi disidenţi ai partidelor democrate
-regele a protestat faţă de acest guvern prin greva regală august 1945-inauarie 1946
3)Etapa finală
-a adus la instaurarea unui regim totalitar(s-au falsificat alegerile din mai 1946, au fost eliminate din viaţa politică partidele
istorice iar regele a fost nevoit să abdice.)
31
REGIMUL COMUNIST IN ROMANIA
32
Etapa 1960-1965
-a marcat depărtarea faţă de URSS
-s-a liberalizat viaţa culturală
-s-au eliberat detinutii politici
-s-au reluat legăturile cu Iugoslavia
-“Declaraţia din aprilie 1964” marcheaza tendintele de independenta faţă de Moscova
33
SECURITATEA ŞI REPRESIUNEA POLTITICĂ
1. Regimul Dej
-arestarea, anchetarea, tortura fizică şi politică, privarea de libertate, executarea opozanţilor - spatiul concentrationar era
format din inchisori (Gherla, Aiud, Sighet, Pitești), lagare de munca fortată (Canalul Dunăre-Marea Neagră), domicilii
obligatorii
- deportarea minoritatilor germane din România (deportarea în Bărăgan a vizat aproximativ 40 000 de persoane, care nu erau
pe placul noului regim)
-lichidarea liderilor PNT, PNL, PSD şi a fruntaşilor bisericii greco-catolice – membri marcanţi ai partidelor istorice
interbelice (luliu Maniu, Ion Mihalache, C.I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu etc.), oameni de cultura
(Anton Golopenţia, Mircea Vulcănescu)
-peste 400.000 de oameni au fost inchisi
- verificarea şi epurarea membrilor PNR
- represiunea contra ţăranilor care se opuneau colectivizării
- represiunea contra sârbilor din Banat
- represiune contra studenţilor şi intelectualilor după evenimentele din Ungaria şi Polonia
2. Regimul Ceausescu
-internarea opozanţilor în azile şi spitale psihiatrice
-ascultarea convorbilor telefonice
-alcatuirea de dosare penale
-interzicerea legaturilor cu straini
- închisori comuniste – Sighet, Aiud, Gherla, Pitești
3. Disidența anticomunistă
- rezistenţa anticomunistă în România o reprezintă lupta armată din munţi - Cele mai importante grupuri de rezistenţă armată
au fost Haiducii Muscelului, Sumanele Negre, Mişcarea Naţională de Rezistenţă, Haiducii lui Avram lancu, Graiul Sângelui etc.
In zona Muscelului (grupurile conduse de fraţii Arnăuţoiu şi de colonelul Gheorghe Arsenescu) şi în zona Munţilor Făgăraş
(grupul condus de Ion Gavrilă-Ogoranu), au avut loc puternice ciocniri cu trupele de Securitate.
- 1977 - revolta minerilor din Valea Jiului.
- noiembrie 1987 - manifestaţie a muncitorilor de la Uzina "Steagul Roşu" din Braşov
Cerințe
-precizarea unui regim politic din România postbelicã şi prezentarea unui fapt istoric desfãşurat, în plan intern, în aceastã
perioadã;
-menţionarea a douã fapte istorice internaţionale, din perioada postbelicã, în care este implicatã şi România, respectiv, a câte
unei consecinţe a fiecãreia pentru statul român;
-formularea unui punct de vedere cu privire la evoluţia României postbelice şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
-2 fapte istorice internationale din a 2 jumatate a sec XX si precizarea atitudini Romaniei fata de una dintre acestea
-2 atitudini pe care le-a adoptat Romania in cadrul pliticii sale de aliante in a 2-a jumatate a sec XX si a cate unei actiuni care sa
ilustreze fiecare atitudine
-o actiune la care participa Romania in cadrul “Razboiul rece” pe plan extern dupa 1950 si o consecinta
Razboiul rece - 10, 19, 35, 50, 56, 62, 64, 66, 68, 80, 98
-secolul in care se desfasoara razboiul rece
-2 caracteristici ale regimului politic in Romania in timpul “Razboiului rece”
-2 actiuni desfasurate pe plan intern in timpul regimului Stalinist/national-comunist in Romania si precizarea unei consecinte a
uneia dintre ele
-un regim de tip comunist existent in Romania in timpul “Razboiului rece” si mentionarea a 4 fapte istorice desfasurate pe plan
intern intre 1964-1989
-un fapt istoric prin care Romania se implica in “Razboiul rece” pe plan extern si 2 consecinte ale faptului istoric precizat pt
statul roman
-un element de continuitate in implicarea Romaniei in evenimentele din “Razboiul rece”
-2 evenimente desfasurate in Romania in preioada “Razboiul rece” si precizarea unei consecinte dintre acestea
-un punct de vedere referitor la situatia/pozitia/evolutia/implicarea Romaniei in cadrul “Razboiul rece” / un argument istoric
-un fapt istoric la care Romania participa pe plan international in a 2-a jumatate a sec XX, o consecinta a acestuia
- o actiune desfasurata de Romania in cadrul “Razbouilui rece” pe plan extern in a 2-a jumatate a sec XX
34
Stalinism, comunism, national-comunism, disidenta anticomunista – 5, 6, 7, 16, 17, 18, 21, 25, 26, 27, 30, 37, 40, 47, 72, 82,
86, 88, 94, 95, 96, 97
-secolul si epoca instaurarii stalinismului in Romania si 2 cauze
-un fapt istoric desfasurat in perioada stalinismului/national-comunismului si o consecinta pt statul roman
-2 fapte istorice desfasurate pe plan international la care Romania participa in perioada stalinismului
-un factor intern si extern favorabil instaurarii stalinismului in Romania
-precizarea regimului de tip comunist instaurat in Romania dupa regimul stalinist
-3 elemente de continuitate intre Stalinism si national-comunism
-un punct de vedere cu privire la rolul stalinsimului si national-comunismului in Romania /un argument istoric
-un punct de vedere cu privire la instaurarea stalinismului in Romania /un argument istoric
-un punct de vedere cu privire la regimul stalinist in Romania /un argument istoric
-un punct de vedere referitor la consecintele stalinismului in Romania /un argument istoric
-precizarea regimului de tip comunist existent in Romania anterior national-comunismului si 2 fapte istorice desfasurate pe plan
intern intre 1948-1965
-un fapt istoric din timpul perioadei national comuniste si 2 consecinte alea acestuia
-4 fapte istorice intiate pe plan politic si/sau idiologic de regimul national comunist
-o atutudine adoptata de Romania fata de “Razboiul rece” in timpul regimului national comunist
-un punct de vedere cu privire la instaurarea national comunismului in Romania /un argument istoric
-un punct de vedere cu privire la rolul regimului national communist in istoria Romaniei /un argument istoric
-secolul si cauza instaurarii comunismului
-4 actiuni initiate de regimul communist
-un punct de vedere referitor la rolul regimului comunist in Romania /un argument istoric
-secolul si cauza aparitiei disidentei anticomuniste
-o forma de manifestare anticomunista
-2 actiuni si 2 consecinte ale manifestarii disidentei anticomuniste in Romania
-precizarea unei forme de disidenta anticomunista si prezentarea unei actiuni desfasurate in regimul national communist
-un punct de vedere cu privire la disidenta anticomunista /un argument istoric
-mentionare a 2 fapte istorice desfasurate pe plan intern intre 1965-1989
-2 fapte istorice desfasurate pe plan intern in cadrul fiecaruia dintre ele prezentarea unui fapt istoric desfasurat in Romania in
cadrul razboiului rece pe plan extern
-2 evenimente interne la care participa Romania in cadrul razboiului rece pe plan extern si o consecinta in urma acestuia
-2 tipuri de regim communist in Romania postbelica si a cate unui fapt istoric desfasurat in timpul fiecaruia dintre aceste tipuri
de regim politic pe plan intern
-un punct de vedere referitor la evolutia Romaniei postbelice /un argument istoric
prezentarea unei practici politice din România, în perioada stalinismului;
menţionarea a două acţiuni din perioada „Războiului rece” la care participă România şi precizarea unei asemănări între
acestea;
menţionarea a două practici politice aplicate în perioada stalinismului în România;
prezentarea unui fapt istoric desfăşurat de regimul naţional – comunist în România;
menţionarea a două acţiuni prin care România se implică în relaţiile internaţionale din a doua jumătate a sec XX;
menţionarea a doi factori care au favorizat instaurarea regimului de tip totalitar în România;
prezentarea unei acţiuni desfăşurate de regimul politic din perioada stalinismului în România;
menţionarea a două practici politice din perioada naţional-comunismului aplicate în România şi precizarea unei consecinţe
din plan intern a uneia dintre ele;
formularea unui punct de vedere referitor la consecinţele „Războiului Rece” asupra relaţiilor internaţionale desfăşurate de
România postbelică şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Menţionaţi o caracteristică a disidenţei anticomuniste din România.
Menţionaţi o caracteristică a disidenţei anticomuniste din România în perioada naţional-comunismului.
Menţionaţi o asemănare între două acţiuni din perioada naţional-comunismului, desfăşurate de România în relaţiile
internaţionale din cadrul „Războiului Rece”.
Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în a doua jumătate a secolului al XX-lea în România
sunt utilizate practici politice totalitare.
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia România se implică în relațiile internaționale din a doua
jumătate a secolului al XX-lea.
35
STATUL ŞI SOCIETATEA CIVILĂ DUPĂ 1989
Anul 1989 la români
- în anii `80 au avut loc importante transformări în statele comuniste din Europa Centrală şi de Răsărit
- tonul schimbărilor a fost dat de revenirea la putere în U.R.S.S. a lui Mihail Gorbaciov
- acesta a promovat o politică reprezentată de expresiile “glasnost”(transparenţă) şi “perestroika”(reformă)
- anul 1989 a însemnat căderea regimurilor comuniste :
- în Polonia s-au organizat alegeri libere, în Ungaria s-a reintrodus sistemul pluripartit, în Cehoslovacia a avut loc “revoluţia de
catifea” (un transfer paşnic de putere )
Cele mai conservatoare state comuniste s-au dovedit a fi RDG, Bulgaria şi România
În dec. 1989 s-au desfăşurat evenimentele revoluţionare în România care au dus la înlăturarea regimului comunist
Etape :
- 16-20 dec. Evenimentele de la Timişoara
- au avut loc manifestaţii generate de evacuarea pastorului reformat Laszlo Tokeş
- s-au strigat lozinci anticeauşiste şi anticomuniste
- din ordinul lui Ceauşescu, armata a reprimat mişcarea
- în 20 dec. Bucureşti : - discursul televizat a lui Ceauşescu în care i-a numit pe manifestanţi fascişti şi huligani
- în 21 dec. la Bucureşti s-a organizat un miting de susţinere a regimului comunist care s-a transformat într-o mişcare de protest
- în 21 - 22 dec. în Bucureşti: s-au luat măsuri împotriva manifestanţilor
- cuplul Ceauşescu a fugit din capitală
- s-a format un nou organ politic numit “FSN” în care au intrat dizidenţi şi lideri ai revoluţiei
- alte mişcări de protest anti-comuniste au avut loc în Arad, Cluj, Braşov, Sibiu
- 25 dec. la Târgovişte a avut loc judecarea şi executarea soţilor Ceauşescu
Urmări ale evenimentelor din dec. :
- s-a instaurat un regim democratic
- s-a înlăturat monopolul politic al unui singur partid
- s-a introdus pluralismul politic
- s-a introdus supremaţia legii
- s-a inaugurat o perioadă de importante transformări în plan politic, social-economic mental şi cultural
36
REGIMURI TOTALITARE INTERBELICE
Totalitarismul este un regim politic care are la bază o ideologie ”unică și adevărată” și în care puterea aparține unei
persoane, unui grup de persoane sau unui partid care detine toate pârghiile puterii și controlează TOATĂ activitatea în stat.
TEMĂ
Raportează urmatorii termeni la comunism sau/si nazism (C; N; C/N): monopartidism, politie politica, dirijism economic,
ateism, rasism, revolutia mondială, dusmanul de clasa, dusmanul de rasa, antisemitism, dictatura proletariatului, svastica,
ubermensch, cultul personalitatii dictatorului, economie etatizată, monopolul informatiilor, părintele popoarelor, spatiul vital
37
Cerințe
Prezentaţi douã practici politice totalitare şi/ sau democratice din secolul al XX-lea.
Prezentaţi câte o caracteristicã a totalitarismului, respectiv, a democraţiei, în Europa secoluluial XX-lea.
Prezentaţi o caracteristicã a unei ideologii totalitare, din secolul al XX-lea, numind şi un stat care a promovat-o.
Prezentaţi o caracteristicã a unei democraţii contemporane în Europa, precizând şi secolul în care a fost promovatã.
Prezentaţi douã caracteristici ale unei ideologii totalitare din epoca contemporanã.
Prezentaţi douã caracteristici ale democraţiei în Europa în secolul al XX-lea.
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia în Europa secolului al XX-lea există practici politice
totalitare. (Se punctează pertinența argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor
care exprimă cauzalitatea şi concluzia.)
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia existența unei ideologii totalitare este o
caracteristică a Europei, în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia secolul al XX-lea se caracterizează în Europa
prin democrație.
38