Tările Române în sec.

al XVIII-lea – TRANSILVANIA

B. Regimul habsburgic

Instaurarea regimului
Regimul habsburgic a fost regimul de dominaţie impus de Imperiul Habsburgic în Transilvania (1699-
1918). Penetrarea Habsburgilor în Transilvania s-a făcut treptat. Prima ocupare austriacă a Transilvaniei datează
din sec. XVI (1551-1556), dar a fost una efemeră.
 Pătrunderea austriecilor în Transilvania s-a realizat în contextul ofensivei împotriva Imp. Otoman, mai ales
după eşecul acestuia în ocuparea Vienei (1683).
 După victoriile de la Buda (1686) şi Mohács (1687), Habsburgii anexează Ungaria şi încep pătrunderea în
Transilvania.
 22 iunie 1686 – Viena – s-a semnat Tratatul hallerian – între împăratul Leopold I și principele Apaffy - prin care
Transilvania s-a pus sub protecția Vienei, care l-a recunoscut ca principe pe Mihai Apaffy al II-lea. În același timp,
Înalta Poartă l-a numit ca principe al Transilvaniei pe Thököly Imre. Prin acest act împăratul ia Transilvania sub
protecția sa, locuitorii obligându-se să lupte cu imperialii contra otomanilor.
 27 oct. 1687 - Tratatul de la Blaj - austriecii acordau protecţie militară Transilvaniei, în schimbul a 700.000
anual şi al acceptării armatei imperiale pe teritoriul său. Acesta echivala cu trecerea Transilvaniei în posesia
Casei de Habsburg. 
 9 mai 1688, gen. Anton Caraffa impune Dietei de la Sibiu renunţarea la suzeranitatea otomană şi acceptarea
protecţiei imperiale.

Organizarea Transilvaniei habsburgice

 Imperiul Habsburgic a reorganizat principatul din punct de vedere administrativ prin adaptarea vechilor
instituții și crearea altora noi în scopul instaurării puterii centrale și subminarea autonomiei stărilor
privilegiate. Împăratul devenea principele Transilvaniei, reprezentând autoritatea militară și politică
supremă, numind guvernatori în provincie, de preferat nobili transilvăneni catolici, ulterior schimbați cu
generali militari în scopul suprimării autonomiilor locale.
 Statutul juridic, precum şi organizarea Transilvaniei ca principat autonom, parte componentă a Imperiului
Austriac, au fost statuate în Diploma Leopoldină din 4 dec. 1691. Diploma îi oferea împăratului de la Viena
posibilitatea să se amestece direct și să decidă în problemele politice ale Transilvaniei.
 Transilvania devine o provincie condusă de împărat (ia titlul de principe) prin intermediul unui
guvernator (ales de Dietă și confirmat de împărat);
 Guvernatorul era asistat de un guberniu alcătuit din 12 membrii.
 Guberniul care a devenit treptat executorul dispozițiilor imperiale şi era subordonat Cancelariei Aulice de la
Viena.
 Comandantul armatelor era austriac;
 Se mențin: vechile stări privilegiate, vechile religii recepte și vechile legi;
 Comerțul devenea liber;
 Contribuția finaciară a Trans era de 112.500 florini renani/an de pace și de 400.000 florini renani/an de
război.
 Pentru români – au statut de tolerați
 La Viena a fost creată în 1694 Cancelaria Aulică a Transilvaniei, care făcea legătura între guvernul
central şi autorităţile locale.
 Dieta transilvană a fost menţinută, dar atribuţiile ei au fost sever diminuate.
 În 1765 apare o nouă schimbare de statut, Transilvania devenind mare pricnipat.
Din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale, Transilvania a intrat oficial în componenţa Imp.
Habsburgic o dată cu semnarea păcii de la Karlowitz (1699) dintre austrieci şi otomani.
La început, Regimul habsburgic a fost puternic contestat, mai ales de nobilime. Între 1703-1711 a avut loc
Războiul curuţilor condus de Francisc Rákóczi II, împotriva Regimul habsburgic, care s-a încheiat cu Pacea de la Satu
Mare (1711), prin care nobilimea accepta supunerea faţă de împărat.
Ulterior cu scopul apărării provinciei s-au creat regimentele de graniţă - două româneşti (la Orlat şi Năsăud) şi
alte trei secuieşti, membrii lor fiind astfel emancipaţi din statutul de iobag.
 Din punct de vedere administrativ Transilvania a fost împărţită în 10 apoi 11 comitate – noua org nu mai ţinea
cont de vechile terit ale naţiunilor ci dimpotrivă, provoca intenţionat amestecul ; noilor comitate le-a restrâns drastic
competenţele.
Unirea cu Biserica Romei (Biserica Greco-Catolică/Unită)
- Între 1697-1698, au avut loc sinoadele convocate de Teofil și Atanasie Anghel la Alba Iulia
- unirea unei părţi a românilor cu Biserica Romei a fost acceptată în 1697 de Mitropolitul Teofil şi apoi de
Sinodul de la Alba-Iulia în 1698 când Mitropolitul Atanasie Anghel şi un grup de 38 protopopi au acceptat
doctrinele catolice: primatul papal, Fililoque, împărtășirea cu azimă, Purgatoriul.
- aceştia au cerut menţinerea ritului ortodox şi acordarea de drepturi egale cu ale clerului catolic ;
- adepţii unirii au fost numiţi « uniţi » apoi greco-catolici ;
- Diplomele Leopoldine – 16 febr. 1699 şi 19 martie 1701 – au recunoscut clerului unit unele privilegii de care se
bucurau clericii catolici şi statutul de libertate al preoţilor ; primirea lor în instituțiile publice, precum și
păstrarea ritul, calendarului și ierarhiei ortodoxe- recunoscute prin A Doua Diplomă Leopoldină din 1701.
- preoţii uniţi erau scutiţi de robote, onorarii şi munci iobăgeşti ;
- rezistenţa « naţiunilor privilegiate » determină autorităţile să nu aplice prevederile diplomelor ;
- Unirea a generat nemulţumiri în S Trans. – Braşov, Sibiu, Făgăraş, Hunedoara.
- Patriarhul Calinic al Ct-opolului l-a anatemizat pe mitropolitul Unit Atanasie Anghel;
- din Ţ. Rom. – Constantin Brâncoveanu a sprijinit pe diferite căi dezvoltarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania.
- rutenii din Ungaria și cei dn Satu Mare au acceptat unirea cu Biserica Romei în 1646 respectiv 1689
Ulterior, episcopul de Făgăraș Inochentie Micu începe lupta pentru emanciparea națiunii române prin înaintarea a
numeorase memorii către Curtea de la Viena prin care dorea reprezentarea românilor în instituțiile administrative aducând
argumente istorice, demografice și cerând desființarea iobăgiei. În majoritate, documentele au fost respinse atât de dietă
cât și de curtea imperială în cazul primului Supplex Libellus, un memoriu-dosar al problemei românești prin care se cerea
recunoașterea națiunii române ca a patra receptă și drept de reprezentare în instituțiile publice. Refuzul autorităților nu l-a
oprit pe Inochentie să meargă a doua oară la Viena pentru a prezenta cauza românilor, însă Maria Tereza, enervată de
insistențele lui, l-a trimis în exil la Roma, de unde a sprijinit mișcarea românească prin scrisori.

Mișcările anticatolice conduse de Visarion, Sofronie și Oprea

Prima mișcare antiunionistă a fost condusă de călugărul Visarion Sarai în jurul anului 1744, care a ajuns din zona Bosniei în părțile Transilvaniei și a pornit la luptă
împotriva uniației, străbătând Valea Mureșului prin orașele Deva, Orăștie și Alba Iulia cu mesajul său împotriva unirii cu Biserica Romei. Ajungând la Săliște, lângă
Sibiu, a fost prins de către autoritățile habsburgice și trimis la închisoarea din Deva, ulterior transferat la cea din Kufstein în Austria, unde a și murit.
A doua fază a revoltei împotriva unirii a fost cea condusă de către Nicolae Oprea, un țăran din Săliște, trimis de către credincioșii din zona Sibiului la Viena cu
cererile acestora de a fi trecuți sub autoritatea mitropolitului sârb de la Karlowitz, însă nu a primit un răspuns favorabil din partea autorităților imperiale. Drept urmare,
Nicolae Oprea a mai efectuat două vizite la Viena, dintre care cea din urmă întreprinsă în anul 1752 cu sprijinul preoților și credincioșilor prezenți alături de el în
capitala imperiului. De data aceasta, Nicolae Oprea și concetățenii săi au fost primiți atât de cancelarul aulic, cât și de împărăteasa Maria Tereza, care a decis arestarea
și închiderea lor la Kufstein, aceștia au reușit să fugă, însă, în cele din urmă, Nicolae Oprea murind însă și el în această închisoare, nereușind nicio izbândă pentru
credincioșii ortodocși.
Cea din urmă etapă a revoltei a fost condusă de călugărul Sofronie de la Cioara (jud. Alba) între anii 1759 și 1761. Motivul pentru care s-a revoltat împotriva
autorităților și a Bisericii Unite a fost distrugerea micului schit călugăresc de către autoritățile austriece, pe care l-a amenajat în satul natal, după ce a fost călugărit și
hirotonit preot în Țara Românească. Miscarea a fost pornita in 10 august 1760 la Zlatna, unde un „sinod” de preoti si credinciosi si-au dat iscaliturile pe noi memorii.
Revolta s-a extins rapid in toata Transilvania, pana la Satmar si Maramures. Imparteasa Maria Tereza a trebuit sa bata in retragere promitand ca va dispune infiintarea
unei comisii care sa cerceteze uniatia. Acest lucru a dat un elan si mai mare lui Sofronie care a continuat convocarea de „sinoade” incercand chiar sa reorganizeze
Biserica Ortodoxa din Transilvania. Punctul culminant al rascoalei l-a constituit Sinodul din Alba Iulia, in urma caruia zeci de sate au parasit uniatia. Era prima biruinta!
In aceste imprejurari, imparateasa Maria Tereza a trimis in Transilvania pe generalul Nicolae Adolf Bucow, care ajutat de noi unitati de cavalerie si infanterie a distrus
zeci de manastiri din toata Transilvania. Aceasta actiune a inceput in 1761 si a continuat in anii urmatori. Prin aceasta, viata ortodoxa era pusa la pamant.
 Reformismul imperial
Reformismul iluminist, promovat în sec. XVIII de Maria Tereza (1740-1780) şi Iosif II (1780-1790) a atins şi
Transilvania, prin măsurile luate de cei doi împăraţi.
Reformele inițiate de împărăteasa Maria Tereza au avut o puternică influență asupra populației românești
din Transilvania și Banat. Pentru a consolida apărarea acestor teritorii aflate la granița cu două imperii rivale, Otoman și
Rus, monarhia a creat regimente de graniță. Grănicerii erau țărani care aveau obligații militare, în schimbul eliberării
din iobăgie și a unor scutiri fiscale. Înregimentarea a devenit o măsură cu importante consecințe sociale, iobagii români
îmbrățișând această inițiativă imperială. Nobilii s-au opus acestei initiative.
1. recrearea episcopiei ortodoxe (1759),
2. reforma învăţământului (prin documentul Ratio Educationis 1777),
3. acceptarea toleranţei religioase, inclusiv pentru ortodoxism (prin Edictul de toleranţă religioasă 1781),
4. accesul la funcții indiferent de religie (1783).

ASPECTE SOCIALE
Nemulţumirile ţărăneşti faţă de Regimul habsburgic din Transilvania au ieşit la iveală o dată cu Răscoala lui
Horea, Cloşca şi Crişan (1784-1785).
o Cauze: țăranii aveau statut de iobagi
o Revendicări: desființarea iobăgiei, împroprietărirea țăranilor cu pământ, plata impozitelor de către toate
categoriile sociale
o Urmări: Iosif al II-lea desființează iobăgia în 1785, însă măsura este anulată după moartea sa

ASPECTE RELIGIOASE
Pe plan religios în perioada Regimul habsburgic cu largul concurs al autorităţilor, o parte a românilor
ortodocşi s-au unit cu Biserica Romei (1697-1701), rezultând astfel Biserica Greco-Catolică, fapt ce a contribuit
decisiv la conturarea mişcării naţionale.
1692-1701 – a fost organizata Biserica Greco-Catolica. La baza organizării acesteia s-au aflat alte Diplome
Leopoldine din anii 1699 și 1701.
Acestea au recunoscut clerului unit aceleasi privilegii ca si cele ale clerului latin apoi a recunoscut tuturor
mirenilor – inclusiv taranilor – care accepta unirea cu Roma, ca nu vor mai fi tratati ca simpli „tolerati”, ci se vor bucura
de toate drepturile civice – nu mai sunt tratați ca țărani iobagi, au acces la școală, la funcții.
Aceasta incercare imperiala de subminare a privilegiilor nobililor, sasilor si secuilor nu a putut fi pusa in aplicare
din cauza ca romanii nu se gaseau la momentul respectiv in situatia de a oferi o elita sociala consistenta.
ASPECTUL NAȚIONAL – SUPPLEX-URI
În absenţa nobilimii naţionale, în Transilvania, conducerea luptei românilor pentru drepturi politice a fost
asumată de cler în secolul al XVIII-lea.
1. Episcopul greco-catolic Inochentie Micu, a înnaintat mai multe memorii către autoritatea imperial. Cel
mai important a fost cel numit „Supplex Libellus” (1744) și prin acesta solicita:
 revendicări de ordin ecleziastic, dublate cu cele naţionale:
 reprezentarea naţiunii în viaţa publică
 anularea legilor discriminatorii pentru români.
Inochentie Micu se folosea de argumente de ordin istoric pentru a-și justifica cererile.
În 1743 a obţinut de la împărăteasa Austriei, Maria Tereza, un rescript prin care se acordau preoţilor greco-
catolici români locuri de casă, locuri de biserică, pentru iobagi dreptul a urma şcoli, dreptul de a nu mai fi maltrataţi, iar
pentru nobilii români, dreptul de a accede în funcţii publice. La 23 ianuarie 1744 a fost foarte aproape de a fi aruncat pe
fereastră de membrii Dietei ardelene de la Sibiu pentru că îndrăznise să ceară drepturi pentru români. În acelaşi an au
avut loc tulburări în rândul credincioşilor, din cauza călugărului sârb Visarion Sarai. Acesta a provocat românii
ortodocşi să respingă greco-catolicismul şi pe preoţii greco-catolici. Aceasta, împreună cu convocarea ortodocşilor la un
sinod greco-catolic, a făcut ca Inochentie să nu fie privit cu ochi buni de austrieci. În urma acestor tulburări, Inochentie
Micu a fost cercetat la Viena, de către autorităţi, pentru răzvrătire împotriva statului. Împărăteasa Maria Tereza
intenţiona să îl arunce în temniţă, astfel că Inochentie Micu a plecat de la Viena la Roma, în exil unde a și murit.
2. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea, elita românească din Transilvania trece la o formulă politică
neconfesională. În anul 1791 este redactat Supplex Libellus Valachorum, program politic şi naţional
 al Şcolii Ardelene, elaborat de personalităţi de seama: Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Molnar
Piuiariu, Samuil Micu, Iosif Meheşi, Ioan Budai Deleanu, Ion Para.
Conţinut:
- desfiinţarea denumirii jignitoare de ,,toleraţi” pentru români;
- egalitate în drepturi cu celelalte naţiuni;
- utilizarea toponimiei româneşti;
- numirea în funcţii proporţională cu numărul locuitorilor etc.
Înmânat împăratului Leopold al II-lea, acesta îl trimite Dietei de la Cluj care îl respinge sub
motivaţia că recunoaşterea acestor drepturi ar fi răsturnat ordinea constituţională a Transilvaniei.

BANAT ȘI OLTENIA SUB HABSBURGI

Regimul habsburgic a fost introdus în sec. XVIII şi în Banat, într-o primă fază ca administraţie militară (1718-
1751), iar ulterior ca administraţie civilă. S-au creat şi aici regimente de graniţă, teritoriul fiind organizat în 11 districte.
S-au adoptat măsuri de dezvoltare a economiei, în Banat fiind colonizaţi şvabii.
Banatul a avut un regim special, cucerit în 1718 prin Tratatul de la Passarowitz, devenit domeniu al coroanei,
trecut în subordinea directă a Vienei, condusă de un general militar, ajutat de un guvernator și o administrație mixtă
formată din civili și militari.
Regimul habsburgic a fost impus pentru o scurtă perioadă şi în Oltenia (1718-1739), dar aici Habsburgii s-au
confruntat cu puternice mişcări sociale, fenomenul cel mai răspândit fiind haiducia. Cu toate acestea în timpul Regimul
habsburgic au fost realizate primele hărţi ale Olteniei şi numeroase drumuri. Bilanţul Regimul habsburgic a fost unul
pozitiv, el fiind interpretat şi ca un element de progres şi înnoire mai ales în Transilvania şi Banat.  

REFORMISMUL IMPERIAL
MARIA TEREZA 1740 – 1780
- a inițiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de "Reforma tereziană de stat". Una din calitățile
- Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani de domnie se datorează în mare măsură contelui
Friedrich Haugwit - copierea sistemului de guvernare centralizat a lui Frederic al II-lea al Prusiei.
- A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului.
- A instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ.
- În 1768 a adoptat un nou cod penal, iar în 1776 a interzis tortura.
- A îmbunătățit situația țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul spre desființarea iobăgiei, măsură
adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea (1780-1790).
- a înlăturat scutirea de impozit a nobilimii și clerului, impunând totodată limitarea puterilor acestor categorii.
- În 1774 a promovat reforma școlară (Ratio educationis), punând bazele învățământului secularizat (de stat) pe tot
cuprinsul monarhiei Habsburgice. A înlăturat astfel monopolul bisericesc în domeniul educației.
- Sistemul de recrutare în armată a fost luat din mâinile dietelor și încredințat funcționarilor oficiali locali. S-a
introdus recrutarea sistematică, s-au editat manuale noi de instrucție și tactică militară și a fost dezvoltată o nouă
artilerie. S-au înființat două academii militare, una pentru cadeți și alta pentru ingineri, în scopul de a îmbunătății
calitatea ofițerilor. Totuși armata n-a devenit niciodată atât de eficientă ca cea a Prusiei.
- Maria Tereza ridica Principatul Transilvaniei, prin decret, la rangul de Mare Principat.
- La 26 noiembrie 1783 s-a realizat reîmpărţirea administrativă a Transilvaniei, lichidându-se vechile teritorii
ale naţiunilor politice (unguri, saşi, secui). S-au creat 10 comitate, cu atribuţii mult reduse, autonomiile au fost
desfiinţate, funcţionarii erau numiţi de stat şi răspundeau doar în faţa lui.
- În timpul domniei Mariei Terezia cultura a cunoscut un avânt deosebit, manifestându-se atât în domeniul
arhitecturii, cât și în cel muzical (Wolfgang Amadeus Mozart).
- Una dintre cele mai cunoscute monede de argint, din lume, talerul Maria Terezia, se bate și în zilele noastre,
la Viena, cu efigia Mariei Terezia.

IOSIF al II –LEA 1780 – 1790

- În domeniul politicii religioase, Iosif al II-lea a fost adeptul iluminismului, secularizând averile mănăstirești,
însă sprijinind emanciparea parohiilor.
- Prin patenta imperială din 13 octombrie 1781 a acordat libertate religioasă protestanților și ortodocșilor, iar
prin cea din 1782, mozaicilor. A aprobat astfel, construirea a numeroase biserici ortodoxe din piatră în
Transilvania, cum ar fi bisericile ortodoxe din Brașov și în special din Mărginimea Sibiului. Edictul și legislația
anexată acestuia îi dădeau pe luterani, calviniști și creștini ortodocși aproape de egalitate cu romano-catolicii și le
oferea evreilor dreptul de a intra în diverse meserii, precum și permisiunea de a studia la universități. Aplicarea sa
s-a lovit de împotrivirea nobilimii maghiare din Trans pt că acest Edict lovea în însuşi sist medieval maghiar bazat
pe trei naţiuni şi pe 4 religii recepte între care ortodoxia nu fusese inclusă.
- desființarea iobăgiei - nu a fost o abolire totală, dar cu siguranță a schimbat considerabil statutulțărani . În
noiembrie 1781 a emis un decret care permite oricărui țăran să se îndepărteze de satul său, să se angajeze în orice
meserie la alegere și să se căsătorească cu oricine dorea, totul fără a cere permisiunea domnului său. Serviciul de
muncă al copiilor unui țăran a fost desființat, cu excepția orfanilor. Publicarea Edictului de toleranţă (1781) în
Transilvania a avut o semnificaţie particulară în raport cu constituţia ţării, stârnind opoziţia naţiunilor politice şi
religiilor recepte. Acestuia, adaptat la condiţiile provinciei, i se asociază prevederile circularei din 1782 şi a
patentei din acelaşi an, din august, prin care se defineşte toleranţa ca o ridicare a restricţiilor pentru necatolici.
Efectele pentru Transilvania semnificau, aşa cum va dovedi şi ordinul special din 1783, posibilitatea accesului la
funcţii a românilor ortodocşi, a românilor în general.
- Inițial, aceste noi libertăți s-au aplicat numai pe ținuturile coroanei Boemiei, dar în următorii câțiva ani au fost
aplicate pe celelalte ținuturi austriece și în 1785 în Ungaria., pământul care fusese scutit de majoritatea
reformelor în perioada tereziană.
- In 1783 a fost inlaturat criteriul apartenentei la o religie recepta in vederea ocuparii unor functii in stat , iar
in anii 1787 si 1788 a fost introdusa o legislatie generala in spirit luminist.
- A introdus limba germana ca limba oficiala in intregul imperiu si a incurajat cultura germana care, in acea
perioada, avea un prestigiu mai scazut decat altele, precum cea franceza si cea italiana. 
- Prin două ordine, în 1781 şi 1782, Iosif al II-lea a impus concivialitatea românilor cu saşii, adică egalitatea în
drepturi a celor două etnii.
- Crearea regimentelor grănicereşti nu avea doar rosturi militare, ci de siguranţă a ţării şi al măririi puterii reale a
statului“. S-au creat iniţial trei regimente grănicereşti româneşti şi trei secuieşti. 
- Iosif al II-lea separă afacerile administrative/ALE PUTERII EXECUTIVE de cele judiciare, căutând să
scoată justiţia de sub puterea forurilor locale, dar mai cu seamă să înlocuiască sau să controleze justiţia
feudală.
- Ca si mama sa, a urmarit, prin introducerea reformelor in spirit luminist, sa intareasca monarhia si statul
austriac. In timpul domniei sale, a cautat sa cultive si mitul bunului imparat.
- Astfel, in 1773 si 1783, imparatul a vizitat Transilvania pentru a se interesa personal de situatia locuitorilor
de aici.
- lui i se datorează numele comunelor grănicerești, învecinate, din județul Bistrița-Năsăud: Salva, Romuli, Parva și
Nepos, în urma exclamației „Vă salut nepoți săraci ai Romei!” (în latină Salve parvae nepos Romuli!).
- Practica iosefină a creat însă o generaţie intelectuală reformatoare în Transilvania, selectată din toate etniile,
opusă spiritului aristocratic, recrutată din funcţionari ai administraţiei locale, din profesori sau din rândul
profesiunilor libere. În timpul lui Iosif al II-lea se conturează o elită românească în interiorul celor două
biserici româneşti, care aderă la programul iosefin. Reformele iosefine au cultivat în mediul ţărănesc ideea
„bunului împărat”, opus nobilimii.
- a decis secularizarea averilor mănăstirești şi a urmarit intarirea supravegherii si controlului statului
asupra bisericii - 1781
- a decis desfiintarea cenzurii cartilor si revistelor – cenzura este extrasă de sub autoritatea bisericii şi este
acordată unei comisii de revizuire condusă de un iluminist
- a acordat drepturi civile egale tuturor locuitorilor de pe Pământul Crăiesc – românii acum se pot aşeza în oraşele
săseşti, de a intra în bresle, de a cumpăra case sau pământ
- APRECIERI:
- deşi iosefinismul a avut tendinţe centralizatoare şi s-a manifestat împotriva separatismelor naţionale prin
încetarea de fapt a condiţiei de tolerat a românilor acest regim a avut efect benefic. Loviturile sale se
îndreptau împotriva celor ce beneficiau de sist medieval al celor 3 naţiuni politice şi al celor 4 religii recepte.
- toleranţa religioasă a determinat un mai mare acces la funcţii pentru români şi o apropiere mai mare între
ortodocşi şi uniţi. – solidaritatea confesională este treptat dublată de solidaritatea etno-lingvistică =
intelectualii şi populaţia rom a resimţit acestă perioadă ca pe una de descătuşare a forţelor libertăţii.