Le règne d’Henri IV : 1589-1610
Sous Henri IV, les tensions vont s’apaiser
progressivement car ce roi est ouvert et bienveillant. Il
va rétablir la paix après les troubles sanglants et
passionnés des guerres de religion. Cette nouvelle
situation va entraîner une reprise économique, après
quarante ans de guerres civiles.
Henri IV (1553-1610) : souplesse et bienveillance en
temps de guerre
Henri IV, fils d’Antoine de Bourbon et de Jeanne
d’Albret, reine de Navarre, effectue avec douceur la
transition entre deux branches de Capétiens (Valois et
Bourbons) par sa personnalité à la fois déterminée et
bienveillante. Cet équilibre est nécessaire pour diriger
un pays au fort passif de haine et d’intérêts floués.
Après une petite enfance en Navarre, il est élevé avec
ses cousins, les enfants de Catherine de Médicis. En
tant qu’époux de la fille de Catherine de Médicis, la
reine Margot, il est sauvé in extremis pendant la Saint-
Barthélemy et remplace, à la tête du parti protestant,
l’amiral de Coligny assassiné. En 1589, il hérite du
royaume de France, étant le descendant mâle de la
branche la plus proche : les Bourbons. Henri IV va alors
devoir s’imposer dans une France divisée par les
guerres de religion, et va réussir cette tâche, grâce à la
fois à sa personnalité conciliatrice et à sa conversion au
catholicisme. Avec son ministre Sully, il offre à la France
une décennie de paix au début du XVIIe siècle. Cette
belle transition le place en excellente position au
palmarès des rois de France : c’est le « le bon roi Henri
»!
1592-1594. Paris reconquis
Henri IV débute son règne dans la confusion. Il lui faut
tout prouver, tout reconquérir, même Paris. Les
protestants acceptent mal sa conversion solennelle au
catholicisme, le 25 juillet 1593 à Saint-Denis, voyant là
une trahison envers leur cause. Étape supplémentaire
vers la légitimité royale, il se fait vite sacrer roi à
Chartres, Reims étant aux mains des ligueurs. Une fois
sacré, Paris lui ouvre ses portes le 22 mars 1594. Il
s’appuie ensuite sur le parti « des politiques »,
favorable au roi de France, et récupère
progressivement tout le pays par tous les moyens :
armes, négociations, achats de partisans, etc.
Conversions à répétition !
C’est pendant sa conversion qu’Henri IV aurait
prononcé la phrase légendaire « Paris vaut bien une
messe ! » Habitué de la conversion, il a dû changer
plusieurs fois de religion par le passé. En effet, son père
Antoine de Bourbon était catholique, sa mère, Jeanne
de Navarre, protestante. Or, ses parents divorcés
l’amenaient à se convertir lors de leur garde
respective ! À la Saint- Barthélemy, il avait également
dû se convertir au catholicisme pour assurer sa survie !
1598. L’édit de Nantes en catimini
Un édit de tolérance extrêmement moderne est
Sub Henri IV, tensiunile se vor atenua treptat, deoarece
acest rege este deschis și binevoitor. El va restabili
pacea după necazurile sângeroase și pasionale ale
războaielor religioase. Această nouă situație va duce la
o redresare economică, după patruzeci de ani de
războaie civile.
Henri IV (1553-1610): flexibilitate și bunăvoință în
timp de război
Henri al IV-lea, fiul lui Antoine de Bourbon și al Jeanne
d'Albret, regina Navarrei, a făcut tranziția fără
probleme între două ramuri ale Capétiens (Valois și
Bourbons) prin personalitatea sa hotărâtă și
binevoitoare. Acest echilibru este necesar pentru a
conduce o țară cu o istorie puternică de ură și interese
fraudate. După o copilărie timpurie în Navarra, a fost
crescut cu verii săi, copiii lui Catherine de Medici. În
calitate de soț al fiicei Ecaterinei de Medici, regina
Margot, a fost salvat in extremis în timpul Saint-
Barthélemy și l-a înlocuit, în fruntea partidului
protestant, pe amiralul de Coligny asasinat. În 1589, a
moștenit regatul Franței, fiind descendentul masculin al
celei mai apropiate ramuri: Bourbonii. Henri al IV-lea va
trebui atunci să se impună într-o Franță divizată de
războaiele de religie și va reuși această sarcină, atât
datorită personalității sale conciliante, cât și a
convertirii la catolicism. Împreună cu ministrul său
Sully, a oferit Franței un deceniu de pace la începutul
secolului al XVII-lea. Această frumoasă tranziție îl
plasează într-o poziție excelentă pe lista regilor Franței:
este „bunul rege Henri”!
1592-1594. Parisul recucerit
Henri IV își începe domnia în confuzie. Trebuie să
dovedească totul, să recucerească totul, chiar și Parisul.
Protestanții nu au acceptat convertirea sa solemnă la
catolicism la 25 iulie 1593 la Saint-Denis, văzând
aceasta ca o trădare a cauzei lor. Încă un pas spre
legitimitatea regală, a fost încoronat rapid rege la
Chartres, Reims fiind în mâinile ligilor. Odată încoronat,
Parisul i-a deschis porțile la 22 martie 1594. S-a bazat
apoi pe partidul „politicienilor”, favorabil Regelui
Franței, și a recuperat treptat întreaga țară prin toate
mijloacele: arme, negocieri, achiziții de susținători, etc.
Conversii repetate!
În timpul convertirii sale, Henric al IV-lea ar fi pronunțat
legendara frază „Paris merită o masă! Obișnuit cu
convertire, a trebuit să-și schimbe religia de mai multe
ori în trecut. Într-adevăr, tatăl său Antoine de Bourbon
era catolic, iar mama sa, Jeanne de Navarre,
protestantă. Cu toate acestea, părinții săi divorțați l-au
determinat să se convertească în timpul custodiei
respective! Pe Saint-Barthélemy, a trebuit și el să treacă
la catolicism pentru a-și asigura supraviețuirea!
1598. Edictul de la Nantes pe furiș
Un edict de toleranță extrem de modern a fost
promulgué par Henri IV, l’ancien protestant devenu
catholique. Cet édit de tolérance instaure la paix entre
les deux religions rivales. Un royaume à deux religions
officielles, c’est du jamais vu ! Les protestants y gagnent
l’entière liberté de conscience, l’égalité dans l’exercice
des charges publiques et des places fortes de
protection en cas de nouveaux conflits. En revanche, le
culte protestant est limité aux églises existantes, il ne
peut plus être propagé (l’intégration des protestants
dans la communauté nationale ne sera définitive qu’en
1787, quand Louis XVI leur accordera la liberté de
culte). La même année, la paix avec l’Espagne (traité de
Vervins) éclipse l’édit de Nantes. L’action de
communication au sujet de cet édit est en effet
discrète. Par prudence, Henri IV se doit de canaliser les
catholiques vers une paix par voie législative.
1600. Fonder une dynastie absolument
Henri IV divorce de la reine Margot, fille d’Henri II et de
Catherine de Médicis. Désormais soucieux de fonder
une dynastie, il épouse une cousine lointaine de
Catherine de Médicis : Marie de Médicis, avec qui il
aura quatre enfants, dont deux fils, le futur Louis XIII et
son frère, le futur rebelle Gaston d’Orléans.
1604. La Paulette : perte du contrôle des officiers
royaux
Parmi les nombreuses initiatives prises par le roi et son
ministre Sully pour redresser l’économie, la création de
« la Paulette » semble alors être une bonne solution à
court terme, mais périlleuse à long terme avec un
regard de recul.
Il s’agit de vendre à la bourgeoisie des emplois
stratégiques liés à la justice et à la perception d’impôts
(les « charges »). La vente de ces offices est très
rémunératrice pour la royauté, les charges n’étant pas
héréditaires. Depuis longtemps, leurs détenteurs
veulent obtenir un retour sur investissement : ils
souhaitent transmettre leurs charges d’officiers à leurs
descendants. Pour obtenir cette permission, Sully leur
autorise, contre un droit annuel important (un
soixantième du prix de leur charge), de transmettre
leurs offices en héritage. Mais cette initiative va se
révéler une lourde erreur de perspective, car la
monarchie va devoir supporter le poids d’un corps
d’officiers indépendants sur lesquels la mainmise ne
sera plus possible comme auparavant. Ce poids se fera
sentir fortement au XVIIIe siècle.
Une économie revigorée
Pendant douze ans, Henri IV rétablit la prospérité de la
France, protestants et catholiques travaillant côte à
côte. Une fois les passions apaisées, il s’attelle à
promouvoir la prospérité interrompue par les guerres
civiles, très dévastatrices dans les campagnes envahies
de mercenaires. De plus, la conjoncture n’est pas
favorable, même si le pays est potentiellement plein de
ressources. En effet, un refroidissement de la planète
promulgat de Henri al IV-lea, fostul protestant devenit
catolic. Acest edict de toleranță stabilește pacea între
cele două religii rivale. Un regat cu două religii oficiale
este nemaiauzit! Protestanții dobândesc libertate
deplină de conștiință, egalitate în exercitarea funcțiilor
publice și fortărețe de protecție în cazul unor noi
conflicte. Pe de altă parte, cultul protestant se limitează
la bisericile existente, nu mai poate fi propagat
(integrarea protestanților în comunitatea națională nu
va fi definitivă decât în 1787, când Ludovic al XVI-lea le
va acorda libertatea de cult). În același an, pacea cu
Spania (Tratatul de la Vervins) a eclipsat Edictul de la
Nantes. Acțiunea de comunicare despre acest edict este
într-adevăr discretă. Ca măsură de precauție, Henric al
IV-lea a trebuit să-i orienteze pe catolici către pace prin
legislație.
1600. A găsit o dinastie absolut
Henri al IV-lea divorțează de regina Margot, fiica lui
Henri al II-lea și a lui Catherine de Medici. Acum
nerăbdător să întemeieze o dinastie, s-a căsătorit cu o
verișoară îndepărtată a Ecaterinei de Medici: Marie de
Medici, cu care a avut patru copii, dintre care doi fii,
viitorul Ludovic al XIII-lea și fratele său, viitorul rebel
Gaston d'Orléans.
1604. La Paulette: pierderea controlului ofițerilor
regali
Printre numeroasele inițiative luate de rege și de
ministrul său Sully pentru a restabili economia, crearea
„la Paulette” pare atunci a fi o soluție bună pe termen
scurt, dar periculoasă pe termen lung cu privirea în
urmă.
Este vorba de a vinde burgheziei locuri de muncă
strategice legate de justiție și de colectare a impozitelor
(„taxele”). Vânzarea acestor birouri este foarte
remunerativă pentru redevența, taxele nefiind
ereditare. De mult timp, deținătorii lor și-au dorit să
obțină o rentabilitate a investiției lor: doresc să-și
transmită funcțiile de ofițer descendenților lor. Pentru a
obține această permisiune, Sully îi autorizează, contra
unei taxe anuale semnificative (o șaizecime din prețul
biroului lor), să-și transmită birourile în moștenire. Dar
această inițiativă se va dovedi a fi o gravă eroare de
perspectivă, deoarece monarhia va trebui să suporte
greutatea unui corp de ofițeri independenți asupra
cărora controlul nu va mai fi posibil ca până acum.
Această greutate se va simți puternic în secolul al XVIII-
lea.
O economie revigorată
Timp de doisprezece ani, Henri IV a restabilit
prosperitatea Franței, protestanții și catolicii lucrând
cot la cot. Odată liniștite pasiunile, s-a apucat de
promovarea prosperității întrerupte de războaiele
civile, care au fost foarte devastatoare în mediul rural
invadat de mercenari. Mai mult, situația nu este
favorabilă, chiar dacă țara este potențial plină de
resurse. Într-adevăr, o răcire a planetei generează, din
génère, depuis 1580, de mauvaises récoltes. L’état
général du pays est encore aggravé par des foyers
récurrents de peste, épidémie difficile à éradiquer. Or,
malgré ces conditions difficiles, Henri IV et son équipe,
volontairement restreinte à moins de dix conseillers,
relèvent l’économie par des initiatives de bon sens, en
s’appuyant sur la richesse du pays, population et
ressources naturelles, et en protégeant les
entrepreneurs. En dix ans, son principal ministre, Sully,
l’auteur de la phrase célèbre « labourage et pâturage
sont les deux mamelles de la France », recueille le fruit
de ses efforts : le budget est excédentaire, une grande
première !
1610. Un couronnement et un assassinat
Henri IV projette de partir en guerre contre les
Habsbourg, mais le couteau de Ravaillac brise
brutalement la vie du roi. La veille, sa femme Marie de
Médicis, mère de ses quatre enfants, a été couronnée
in extremis reine de France pour assurer l’intérim en
toute légitimité. Ravaillac, un jeune illuminé de 28 ans,
poignarde Henri IV dans son carrosse pris dans les
encombrements de Paris, rue de la Ferronnerie. Rien
n’est préparé et la succession est difficile, car l’équipe
compétente est écartée au profit des intérêts les plus
mesquins de l’entourage de la reine Marie de Médicis.
Henri IV restera un bon roi dans les consciences
Malgré les tourments des débuts, le règne d’Henri IV
laisse un souvenir durable dans la conscience nationale.
Au XVIIIe siècle, s’impose ainsi l’image du « bon roi
Henri IV », souvent invoquée sous les règnes plus
contestés, ceux de Louis XV et Louis XVI en particulier.
L’image positive d’Henri IV est encore véhiculée par le
biais d’anecdotes. Ainsi, le roi aurait souhaité que
chaque paysan mange de la poule au pot le dimanche, à
une époque où ceuxci se nourrissent quasi
exclusivement d’un pain grossier et de quelques
légumes, voire, ce qu’on appelle alors avec mépris, de
racines (tout légume impur car poussant sous terre,
donc près de « l’enfer », comme les navets, les carottes,
etc.).
1580, recolte proaste. Starea generală a țării este și mai
mult agravată de focare recurente de ciumă, o
epidemie greu de eradicat. Cu toate acestea, în ciuda
acestor condiții dificile, Henric al IV-lea și echipa sa,
limitate voluntar la mai puțin de zece consilieri, au
ridicat economia prin inițiative de bun simț, bazându-se
pe bogăția, populația și resursele naturale ale țării și
protejând antreprenorii. În zece ani, ministrul său
principal, Sully, autorul celebrei sintagme „arătul și
pășunatul sunt cei doi sâni ai Franței”, a cules roadele
eforturilor sale: bugetul este în surplus, o premieră
grozavă!
1610. O încoronare și un asasinat
Henri al IV-lea plănuiește să intre în război împotriva
Habsburgilor, dar cuțitul lui Ravaillac sfărâmă brutal
viața regelui. Cu o zi înainte, soția sa Marie de Médicis,
mama celor patru copii ai săi, a fost încoronată in
extremis Regina Franței pentru a asigura interimatul cu
deplină legitimitate. Ravaillac, un tânăr luminat de 28
de ani, îl înjunghie pe Henri IV în autocarul său prins în
ambuteiajele din Paris, rue de la Ferronnerie. Nimic nu
este pregătit și succesiunea este dificilă, pentru că
echipa competentă este pusă deoparte în favoarea
celor mai meschine interese ale anturajului Reginei
Marie de Medici.
Henri IV va rămâne un bun rege în conștiințe
În ciuda chinurilor începuturilor, domnia lui Henric al IV-
lea lasă o amintire trainică în conștiința națională. În
secolul al XVIII-lea s-a impus astfel imaginea „bunului
rege Henri al IV-lea”, adesea invocată în timpul celor
mai disputate domnii, ale lui Ludovic al XV-lea și ale lui
Ludovic al XVI-lea în special. Imaginea pozitivă a lui
Henric al IV-lea este încă transmisă prin anecdote.
Astfel, regele ar fi vrut ca fiecare țăran să mănânce
duminica pui la ghiveci, pe vremea când trăia aproape
exclusiv din pâine grosolană și câteva legume, sau chiar,
ceea ce se numea atunci cu dispreț, rădăcini.(orice
legumă care este impură). pentru că crește sub pământ,
atât de aproape de „iad”, precum napii, morcovii etc.).