Centralizarea Frantei

Între secolele XI – XV lumea creștină a cunoscut transformări importante atât pe plan economic și social, cât
și pe plan politic. În această perioadă, în unele țări din Europa apuseana – Franța, Anglia, Spania – s-a desfășurat
procesul de unificare teritorială și centralizare politică. Prin acest proces, desfășurat sub conducerea regalității, a fost
diminuată fărâmițarea feudală și îngrădită puterea nobilimii. Datorită unor condiții specifice în statele germane și în
statele italiene se va menține pe durata întregului Ev Mediu fărâmițarea feudală.
Ce este centralizarea?
Este o formă de organizare a statului în care există o singură suveranitate, un singur parlament și guvern și un singur
sistem de instanțe judecătorești.
Franţa între secolele X-XIII
Aspect politic - Un aspect politic și social important al secolelor XI – XIII a fost constituirea monarhiei feudale.
Suveranii – monarhii (regii) au reușit să își subordoneze întreaga societate, situându-se în fruntea ierahiei feudale.
Instituțiile centralizării au fost:
• Regele
• Curtea regală
• Administratorii regali de la nivel local
Centralizarea a inceput in timpul lui Filip II August (1180-1223).
Căile unificării teritoriale a Franței - lupta cu Anglia, războaiele din secolul XII-XV și mai ales războiul de 100 de
ani (1337-1453).
Cronologie:
 secolele XII - XIII — începerea procesului de centralizare al statelor;
 1180 - 1225 — domnia lui Filip al II-lea al Franței;
 1285 - 1314 — domnia lui Filip al IV cel Frumos;
 1302 — constituirea Adunării Stărilor Generale;
 1337 - 1453 — războiul de 100 de ani;
Institutiile centralizarii au fost:
 regele (detinea intreaga putere era suzeran suprem al tuturor nobililor din tara; avea dreptul de a hotarai
politica interna si externa; stabilea sistemul proprietatii si fiscalitatii; emitea moneda).
 Curtea regala (formata din: Consiliul cel Mare, Parlamentul si Curtea de Conturi)
 administratorii regali de la nivel local (balivi sau senesali)
 armata
 Biserica (care in aceasta perioada in Franta colaboreaza si sprijina centralizarea)
Cauzele centralizării
 Dezvoltarea orașelor și lărgirea schimburilor comerciale au dus la slăbirea puterii economice a nobilimii,
deoarece domeniile feudale nu mai reprezentau principala sursă de bogăție;
 Alianța regalității cu orășenii, țăranii și clerul, categorii sociale nemulțumite de starea de dezordine întreținută
de nobili ,care le punea în pericol activitățile economice. Foarte important a fost sprijinul acordat de orășeni
(burghezia în formare) care punea la dispoziția regelui bani, armată, juriști și funcționari bine pregătiți;
 Caracterul ereditar al monarhiei – factor de stabilitate;
 Dotarea armatelor regale cu arme de foc ,ce le făcea mai puternice decât armatele nobililor, care își mențineau
tacticile învechite ;
 Necesitatea de a face față pericolului extern, a grăbit procesul de unificare și centralizare statală (ex. Spania).
Etapele centralizării
Etapele importante ale procesului de centralizare s-au desfășurat în timpul regilor din dinastia Capețienilor
(987-1328) și Valois (1328-1589):
 Filip al II-lea August (1180-1223) a reușit să cucerească mare parte din posesiunile franceze ale
Plantageneților, punând capăt, pentru un timp, amenințării engleze și lărgind considerabil domeniul regal cu
această ocazie.
 Ludovic al IX-lea cel Sfânt (1226- 1270) Îl obligă pe regele englez să se declare vasal al său ; Întărește
instituțile administrative și financiare ale statului. ; A acționat ca arbitru al creștinismului și a participat la
cruciadele a șaptea și a opta, ceea ce a dus la canonizarea sa rapidă de către Biserica Romano-Catolică.
 Filip al IV-lea cel Frumos (1285-1314) Alipește domeniului regal provincia Champagne; Convoacă pentru
prima dată Adunarea Stărilor Generale (1302); Promovează o politică de independență față de Sfîntul Scaun.
 Ludovic al XI-lea (1461-1483) Anexează ducatul Burgundiei .

1
Dinastia Capețienilor
 La moartea regelui Carolingian Ludovic al V-lea, în urma unui accident de vânătoare, în lipsa unor urmași
carolingieni direcți, marii nobili francezi îl aleg rege pe cel mai puternic dintre ei, Hugo Capet (sau Hugues)
(987-996), urmaș al lui Robert Capet, cel care cu un secol în urmă asigurase regența în regatul Franței.
 Noua dinastie a Capețienilor a reușit să transforme monarhia electivă (regii erau aleși) într-una ereditară
(puterea regală se transmitea urmașilor);
 Primul rege capețian- Hugo Capet (987-996)- a cerut ca fiul său să fie asociat ca rege încă din timpul vieții
sale, asigurând astfel transmiterea coroanei în familia sa. [Timp de două secole, capețienii își vor încorona
primul născut încă din timpul vieții și-l vor asocia la domnie pentru a întări puterea.];
Pentru impunerea autorității, regii capețieni se preocupau de mărirea domeniului regal prin:
- confiscarea de pământuri ;
- cucerirea pământurilor prin războaie ;
- moșteniri ;
- căsătorii favorabile ;
- convenții de asociere cu mici nobili, nemulțumiți de suzeranul lor direct.
Criza – Războiul de 100 de ani
 În Secolul al XIV-lea și prima jumătate a secolului al XV-lea, eforturile Capețienilor sunt aproape zădărnicite,
Franța fiind într-o gravă criză, cu manifestări multiple. Războiul de 100 de Ani, dus contra Angliei, care a apărut
în urma unei probleme de succesiune la tronul Regatului Franței, a făcut ravagii în țară.
 Dar criza din secolele al XIV-lea și al XV-lea nu a fost una doar politică sau militară: ea a fost și demografică —
Moartea Neagră a ucis, începând cu anul 1347, cel puțin o treime din populația regatului;
 socială —răscoalele țărănești și urbane s-au înmulțit ;
 economică și religioasă.
 După încoronarea regelui Carol VII, sprijinit de Ioana d’ Arc, se restabilește, treptat, autoritatea monarhiei.
 La sfârșitul războiului, întreg teritoriul francez – cu excepția portului Calais – era eliberat de englezi.
Instaurarea monarhiei absolute în Franța
 Consitituită în condiţiile îndelungatului proces al centralizării statale, monarhia absolută franceză a reprezentat
tipul clasic al regimului social-politic al evoluţiei statale din perioada de trecere de la Evul Mediu la epoca
modernă, la care se adaugă şi o serie de trăsături particulare.
 În secolul al XVI-lea noul regim a parcurs câteva etape.
o Regimul a fost instaurat în perioada lui Carol VIII (1483-1498) şi Ludovic XII (1498-1515).
o Domniile lui Francisc I (1515-1547) şi Henric II (1547-1559) reprezintă apogeul absolutismului francez în
secolul al XVI-lea.
o Urmează criza acestui regim politic în perioada „războaielor religioase”(1562-1598), conflict depăşit în
domnia lui Henric IV (1598-1610), când regalitatea va prelua puterea supremă în stat.
Ce este Monarhia absolută?
Absolutismul monarhic(monarhia absolută)este un regim politic în care regele(monarhul)are puteri
nelimitate(concentrează întreaga putere în mâinile sale).
Apare ca formă de conducere la sfârșitul sec.XV și începutul sec.XVI și s-a bazat pe încheierea centralizării,
declinul nobilimii și ascensiunea burgheziei,eliminarea anarhiei feudale, Reforma religioasă și constituirea ”nobilimii
de robă “( categorie a nobilimii care investea în funcții și pământuri și care primește favoruri regale devenind, curteni;
nobilii cu studii de drept care elaborează teoria monarhiei de drept divin),”nobilimii de spadă“ (nobili cu funcții de
ofițeri ai armatei regale) și a “ noii nobilimi” (categorie de nobili care apare în Anglia din sec.XVI care-și transformă
domeniile în ferme de oi ,intrând astfel în rândul întreprinzătorilor capitaliști).
Instituțiile de stat
Se mențin instituțiile statului :
 regele(împăratul) ;
 Consiliul regal(imperial)- avea competențe foarte largi în politica internă și cea externă ;
 Adunările Reprezentative ;
 Justiția;
 Armata- alcătuită din trupe de mercenari,sub conducerea unor militari de profesie;
 Biserica .
Prerogativele monarhului
 inițiază legi;
 numește funcționarii ;
2
  bate monedă ;
 controlează administrația , poliția , justiția ;
 stabilește și strânge impozite ;
 dispune de bugetul Statului ;
 e comandantul suprem al armatei ;
 dă privilegii nobilimii și clerului ;
 decide politica economică protecționistă( acțiune de protejare a propriei economii și implicit a propriei
burghezii);
 convoacă sau dizolvă Adunările Reprezentative și Consiliile .
Sursă
„Cât despre autoritatea aceluia care guvernează, vă voi spune că acest regat atât de mare(Franţa), atât de
populat, atât de bogat, depinde numai de voinţa supremă a regelui… Regatul nu se împarte, ci aparţine unuia singur…
Regele este împărţitorul unui număr nesfârşit de slujbe, demnităţi, sarcini, daruri şi alte stimulente şi onoruri. El are
asupra regatului său o autoritate deplină. Totul depinde de el: pacea şi războiul, impozitele şi tributurile, favorurile,
beneficiile, sarcinile, guvernul şi administraţia întregului regat. Pe scurt regele este stăpân absolut: nici un consiliu,
nici un magistrat nu poate să-i limiteze puterea. (Raport al lui Michele Soriano, ambasadorul Veneţiei la Paris, 1561)

Personalități importante
Absolutismul francez debutează cu domnia lui Carol VIII de Valois ( 1483-1498) care înfrânge revolta
nobililor și opoziția Statelor Generale și intră în ’’ războaiele italiene ”(conflict(1494-1559) între Franța și Casa de
Habsburg(Spania-Germania)
Francisc I
Francisc I ( 1515 -1547)încheie(1516) Concordatul de la Bologna cu Papa Leon X (recomandarea episcopilor
de către rege şi instituirea lor canonică de către papă;),renunță la Italia în favoarea Spaniei(tratatul de la Cambrai) și
încheie Capitulația( alianţa antihabsburgică împotriva lui Carol Quintul;cuprindea şi prevederi cu caracter economic;
începutul sistemului Capitulațiilor dintre Imperiul Otoman şi puterile occidentale) cu Suleyman Magnificul contra
împăratului Carol Quintul de Habsburg,inaugurând „politica rațiunii de stat”(politică externă promovată de Franța(din
sec.XVI)potrivit căreia interesul politic al statului trebuie să fie înaintea sentimentului religios).
Henric al IV-lea
Timp de 3 decenii, Franța se confruntă cu războaie civile religioase care au atins apogeul în 23/24 august
1572(” Noaptea Sf. Bartolomeu”) și cărora le va pune capăt Henric IV de Bourbon( 1589-1610)/ „cel Mare”.Unul
dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul de la
Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franța. În anul încoronării, respinge armata spaniolă care
încearcă să invadeze Franța. Urmează o perioadă de tratative și împăcarea lui cu conducătorii Ligii Catolice, mai tîrziu
și cu Filip al II-lea al Spaniei. După o lungă perioadă de timp, Franța este din nou unită, Henric este recunoscut ca
rege de Provence și Bretagne.
Noaptea Sf.Bartolomeu
„De la început, ducele de Guise, în fruntea halebardierilor săi, a invadat locuinţa amiralului Coligny, unde se
reuniseră mulţi gentilomi bravi… Oricine avea un duşman putea să-l omoare, considerându-l hughenot… Femeile cu
copiii lor, de care nu voiau să se despartă, erau târâte spre Sena, străpunse cu lovituri de spadă şi aruncate în fluviu, în
număr atât de mare încât fluviul s-a colorat în roşu… Carnagiul s-a prelungit de duminică, 24 august de la miezul
nopţii până a doua zi; peste zece mii de oameni, bărbaţi, femei, tineri şi bătrâni, au fost masacraţi în 24 de ore”.
(„Memoriile” lui Luc Geiz Kofler, student german)/„Amiralul Coligny avea alături pe capelanul său Merlin, pe un
medic, pe secretarul său şi câţiva slujitori, cărora le spuse: „prieteni,… aceasta e moartea mea pe care o primesc cu
bucurie… salvaţi-vă”. Cosseins sparse uşa, iar un altul, cu numele Besme, pătrunzând în cameră, întrebă: „Tu eşti
amiralul?”. Răspunsul fu: „Tinere, respectă-mi bătrâneţea; măcar de-aş muri de mâna unui cavaler, iar nu de a acestei
slugi”. Dar la aceste cuvinte, Besme îl străpunse cu spada, apoi îi aplică o lovitură zdravănă în cap, cu tăişul spadei”.
(Agrippa d’ Aubigne, „Istoria universală”, 1626)
Edictul de la Nantes
„Henric… Regele Franţei şi Navarrei, tuturor celor de faţă şi viitori salutul nostru. Prin acest edict veşnic şi de
neschimbat, am hotărât, am declarat şi poruncim următoarele:… În primul rând se va şterge ca şi când nimic nu s-ar fi
întâmplat, amintirea a tot ce s-a întâmplat, amintirea a tot ceea ce s-a săvârşit de amândouă părţile… Poruncim ca
religia romano-catolică şi apostolică să fie repusă în drepturi în toate locurile din regatul nostru… Pentru a nu da
nimănui prilej de tulburări şi certuri între supuşii noştri, am poruncit şi poruncim ca toţi cei care împărtăşesc aşa-
numita religie reformată să trăiască şi să locuiască în toate oraşele şi locurile din regatul nostru… fără a fi prigoniţi,

3
asupriţi şi siliţi ca, în ceea ce priveşte religia, să facă ceva împotriva conştiinţei lor”. (Edictul de la Nantes, 13 apr.
1598)
Ludovic al XIII-lea
Ludovic al XIII-lea a urcat pe tron în 1610 la vârsta de opt ani și jumătate după asasinarea tatălui său.
Cardinalul Richelieu a jucat un rol major în domnia lui Ludovic al XIII-lea începând cu anul 1642 și a modelat decisiv
destinul Franței pentru următorii 18 ani. Ca rezultat al muncii lui Richelieu, Ludovic al XIII-lea a devenit primul
exemplu de monarh absolut. Sub Ludovic și Richelieu, coroana a intervenit cu succes în Războiul de Treizeci de Ani
împotriva habsburgilor, a menținut nobilimea franceză în linie și a retras privilegiile politice și militare acordate
hughenoților de Henric al IV-lea (în timp ce a menținut libertățile lor religioase). Ludovic al XIII-lea a condus cu
succes Asediul de la La Rochelle. În plus, Ludovic a modernizat portul Le Havre și a construit o flotă puternică.
Ludovic a comandat pictorilor Nicolas Poussin și Philippe de Champaigne să decoreze Luvru.
... Ludovic al XIV-lea