Constituirea monarhiilor

absolute și caracteristicile
lor
Definiția - Monarhie absolută
•Absolutismul sau monarhia absolută este
forma de guvernare în care monarhul
(împărat, țar, sultan, rege, domnitor) dispune
integral de puterea supremă în stat, poporul
fiind total lipsit de drepturi (monarhie
nelimitată). Un monarh absolut este un
autocrat.
▪ Conditiile care au dus la instalarea monarhiei absolute au
fost:

-Condiții politico-militare;
-Economice;
-Sociale
▪ Ce înseamnă monarhia
absolută?
• Monarhia absolută a însemnat înzestrarea
monarhului cu atributele suveranității pe întreg
teritoriul țării, acesta având puteri aproape
nelimitate.
• Autoritatea regelui se manifestă în totala
conducere a statului: administrativă, legislativă,
economică, etc.
• Regelui Franței Ludovic al XIV-lea (1643 – 1715) îi
este atribuită expresia celebră ce redă esența
absolutismului „Statul sunt EU”
• Monarhul absolut avea dreptul de a:
- Elabora legi;
- De a stabili și percepe impozite;
- De a numi demnitarii statului;
- De a exercita dreptul suprem de judecată;
- De a emite moneda;
- De a conduce armata;
- De a coordona politica externă a statului;
 Franța

• Începând cu secolul al XVI-lea Franța evoluează către absolutism.

• Primii doi monarhi care au dispus de puteri absolute au fost Francisc I (1515 - 1547)
și Henric II (1547 - 1559). Puterea s-a concentrat mai mult în mâinile regelui. Din a
doua jumătate a secolului al XVI-lea nu au mai fost convocate Stările Generale.
Perioada războaielor civile (1562 – 1598)
• După moartea lui Henric al II-lea, Franța intră într-o perioadă de
declin, caracterizată printr-un șir de războaie civile, cauzate de
tendințele marii nobilimi să-și recupereze privilegiile și conflictele
dintre catolici și adepții noii confesiuni protestante, numiți hughenoți.
• În cadrul acestor conflicte atât politice, cât și religioase, taberele
adverse nu au ezitat să facă apel la puteri străine (catolicii din partea
Spaniei, protestanții din partea Angliei).
Domnia lui Henric al IV-lea
•Devenind rege al Franței în 1589, a
restabilit pacea religioasă,
promulgând Edictul de la Nantes
(1598), prin care se reglementa
situația protestanților, obțineau
libertatea exercitării cultului lor și
egalitatea cu religia catolică.
Ludovic al XIV-lea (1661 - 1715)

•Supranumit „Regele Soare”, în

timpul lui absolutismul
devine sistem de
guvernământ, iar persoana
regelui –tipul desăvârșit al
suveranului absolut.
Anglia
• În Anglia, puterea regală se întărește
considerabil în timpul dinastiei Tudorilor,
al cărui întemeietor a fost Henric al VII-lea.
• A reușit să stabilească ordinea și pacea în
țară după Războiul celor Două Rose
(căsătorindu-se cu Elisaveta de York). A
reușit să stăvilească anarhia nobiliară și
să asigure echilibrul dintre burghezie și
nobilime.
Henric al VIII-lea al Angliei
(1509 - 1547)
• Pentru a-și asigura supremația politică în stat, regele a
recurs la teroare, numeroși reprezentanți ai marii nobilimi
sfârșind pe eșafod, fiind condamnați de un tribunal special
numit „Camera înstelată”.
• A subordonat intereselor statului și Biserica. Regele cere
Papei de la Roma divorțul de prima soție, acesta refuză,
totuși regele se căsătorește cu Ana de Boleyn. Papa îl
excomunică, astfel are lor ruptura de biserica catolică. Se
intitulează „șef suprem al Bisericii Angliei ”(1534). A
confiscat în profitul coroanei jumătate din proprietățile
funciare ecleziastice (au fost desființate aproximativ 800 de
mănăstiri). Astfel, a luat naștere Biserica anglicană.
Elisabeta I (1558 - 1603)
• Fiica lui Henric al VIII-lea și a Anei de Boleyn. Personalitate
autoritară, și- a lărgit considerabil atribuțiile și
prerogativele. Putea să suspende aplicarea legilor, să
stabilească impozite fără acordul Parlamentului, să
întemnițeze persoane fără a le judeca.
• În plan extern, a reușit să câștige războiul naval cu Spania
lui Filip al II-lea (1588), ceea ce i-a permis Angliei să devină
principala putere maritimă a lumii.
• Tot acum se pun bazele imperiului colonial englez.
• Regina s-a sprijinit pe burghezie, care a asigurat progresul
economic al Angliei.
Spania
• După terminarea Reconquistei, realizarea unificării politice și
teritoriale, creșterea autorității regale, era deschis drumul monarhiei
spaniole către absolutism. Acesta s-a conturat în timpul domniei lui
Carol Quintul .
• În timpul domniei sale Spania devine un întins imperiu , stăpânind
Portugalia, o mare parte din Italia, Țările de Jos (Belgia, Olanda
Luxemburgul ), la care se adaugă întinse teritorii din America și
posesiuni coloniale din Asia.
Filip al II –lea (1556 - 1598)
• În politica internă s-a axat pe întărirea puterii regale,
apărarea catolicismului amenințat de Reformă. A condus
singur vastul imperiu, rezervându-și dreptul de a lua decizia
finală după ce studia rapoarte consilierilor săi.
• Prerogativele Cortesului considerabil restrânse, având ro
consultativ.
• A sporit rolul Inchiziției, care condamna la moarte prin
ardere pe rug.
• La sfârșitul domniei sale, Spania a intrat în declin economic
și politic, pierzându-și supremația maritimă în concurență
cu Anglia.
Concluzii
• Monarhiile absolute din Franța, Anglia și Spania au contribuit la
declinul feudalismului și la apariția unor noi structuri sociale,
economice și politice.
• Monarhii absoluți au favorizat ascensiune a burgheziei, expansiunile
maritime și comerciale.
• Statul absolutist a dus la uniformizare administrativă, legislativă,
lingvistică, la nașterea noțiunii de patrie și la întărirea solidarității
locuitorilor