Sunteți pe pagina 1din 3

Monarhia absolută

Recapitulare

 Instaurată în secolul al XVI – lea, monarhia absolută reprezintă forma de guvernare în care
regele deține întreaga putere, considerată de origine divină, care-i permite să se identifice
cu statul și să conducă ca un monarh absolut. Esența monarhiei absolutiste este redată de
cuvintele regelui Franței, Ludovic al XIV – lea, Statul sunt eu!

Instituții:

 Monarhia

Reprezentată de rege, monarh absolut care deținea toate pârghiile puterii, avea putere
nelimitată: numea funcționarii statului,iniția legi, comanda armata, decidea în chestiuni de
politică externă – declara război și încheia pace, era judecător suprem, stabilea impozitele,
era șeful bisericii.

Succesiunea la tron se realiza pe baza principiului ereditar. Vechile relații vasalice între
suzeran și vasalii săi au fost înlocuite cu relația suveran – supuși.

 Consiliul regelui

Prezidat de rege, Consiliul era format din apropiați ai acestuia, consilieri ce se bucurau de
numeroase privilegii – scutiri de taxe, funcții. Cu timpul, acesta a fost împărțit în secțiuni:

 Consiliul de Stat format din miniștri de stat, dezbătea cele mai importante probleme ale
statului.

 Consiliul de corespondență avea ca atribuții redactarea actelor oficiale, corespondența


regelui.

 Consiliul de Finanțe rezolva problemele financiare.

 Consiliul de Justiție.

 Adunarea Stărilor Privilegiate, numite Stările Generale, Parlamente, Cortesuri, a fost


menținută, dar importanța sa a scăzut, deoarece regele nu mai avea nevoie de sprijinul
acesteia pentru a guverna.

Franța

 Francisc I (1515 – 1547 )și Henric al II – lea (1547 – 1559) au instaurat absolutismul
monarhic. Între anii 1562 – 1598, Franța s-a confruntat cu o puternică criză politică,
manifestată sub forma războiului religios. După asasinarea lui Henric al III – lea în anul 1589,
prin stingerea dinastiei de Valois, a ajuns pe tron dinastia de Bourbon.
 Henric al IV – lea de Bourbon (1589 – 1610) a pus capăt războaielor religioase. Ludovic al XIII
– lea (1610 – 1643), ajutat de cardinalui Richelieu, a consolidat monarhia absolută. Prin
participarea la Războiul de 30 de ani, dintre anii 1618 – 1648, Franța a devenit cea mai mare
putere europeană.

 Ludovic al XIV –lea (1643 – 1715), supranumit Regele Soare, sprijinit de cardinalul Mazarin și
de ministrul de finanțe Colbert, a dus absolutismul la apogeu.

Anglia

 În anul 1485, puterea a fost preluată de Henric al VII – lea din dinastia Tudor, care a curmat
Războiul celor două roze. Succesorul său, Henric al VIII – lea (1509 – 1547) a instaurat
absolutismul. În anul 1534, prin Actul de Supremație votat de Parlament, regele a devenit
șeful Bisericii anglicane.

 Regina Elisabeta I (1558 - 1603) a transformat Anglia într-o mare putere, comercială și
maritimă.

Spania

 Filip al II- lea (1556 – 1598) a instaurat monarhia absolută prin măsurile adoptate:

 Anularea libertăților și privilegiilor provinciilor spaniole;

 Diminuarea rolului Cortesurilor în conducerea statului;

 Susținerea sa de Biserica Catolică și de o puternică armată;

 Extinderea Imperiului spaniol, prin anexarea Portugaliei în anul 1580, a coloniilor


portugheze.

 În Estul Europei, absolutismul a fost instituit în Rusia.

Clasicismul și absolutismul

 Clasicismul reprezintă un curent artistic, apărut în secolul al XVII –lea în Franța,


promovat de monarhii absoluți pentru a promova ordinea, echilibrul, pacea și
adevărul.

Trăsături:

 Simetria, pentru a sugera echilibrul și perfecțiunea;

 Linii simple, care exprimă calm, ordine, simplitate, sobrietate, claritate;

 Respectarea unor norme, reguli general acceptate;

 Clasicismul s-a manifestat în literatură și în artă, în secolul al XVII – lea.

 Arta – Arhitectură
 Palatul de la Versailles, construit de Ludovic al XIV – lea;
Palatul Schonbrunn din Viena;

S-ar putea să vă placă și