Absolutismul monarhic în FranȚa: O

analiză a puterii absolute a monarhiei în

perioada modernĂ

Absolutismul monarhic reprezintă o formă de guvernare în

care monarhul exercită puteri nelimitate și absolute asupra întregului
stat. În această lucrare, vom explora monarhia absolutistă în Franța, o
perioadă în care regele a avut control total asupra guvernului, economiei
și societății. Vom analiza ascensiunea absolutismului monarhic,
caracteristicile sale distinctive, precum și impactul pe care l-a avut
asupra Franței în perioada modernă.
Revoluţia franceză este evenimentul care a marcat totodată în istoria
Franţei, trecerea la epoca modernă. Perioada revoluţionară începe în
1789, cu reunirea Adunării Stărilor Generale şi căderea Bastiliei, şi se
termină în 1799, cu lovitura de stat din 18 Brumar a lui Napoleon
Bonaparte.
In Franţa principiile revoluţionare erau în retragere, ele se răspândeau în
Europa prin intermediul războaielor napoleniene. Înfrângerile militare
din vara anului 1799, dificultăţile economice şi agitaţia socială au
determinat lovitura de stat ageneralului Bonaparte, din 9 noiembrie, prin
care Directoratul a fost inlaturat.
Monarhia absolutistă în Franța a fost influențată de tradițiile monarhice
medievale și de conceptul de drept divin al regilor. Ideea că monarhul
primește puterea direct de la Dumnezeu și este responsabil doar în fața
acestuia a fost unul dintre principiile fundamentale ale monarhiei
absolute.
În perioada medievală timpurie, puterea regală era limitată de feudalism
și de influența nobilimii. Cu toate acestea, o serie de monarhi, precum
Filip al II-lea August și Ludovic al IX-lea, au reușit să-și consolideze
puterea prin intermediul reformelor administrative și judiciare, creând
bazele pentru monarhia absolutistă care urma să vină.
Ziua naţionala a Franţei, 14 iulie, comemorează căderea, in 1789, a
închisorii Bastilia. Cutoate ca în închisoare nu se găseau decât 7
prizonieri, Bastilia a devenit simbolul a totceea ce fusese detestabil în
vechiul regim.
Henric al IV-lea a fost primul monarh care a adus Franța pe calea
absolutismului. El a reușit să pună capăt Războaielor Religioase prin
Edictul de la Nantes și a promovat politici economice și agricole care au
stimulat creșterea țării. Prin centralizarea administrației și controlul
asupra nobililor, Henric al IV-lea a reușit să consolideze puterea regală.
Sub conducerea cardinalului Richelieu, principalul ministru al regelui
Ludovic al XIII-lea, s-a realizat o centralizare mai puternică a puterii
regale. Acesta a întărit controlul monarhiei asupra nobilimii și a redus
influența lor în afacerile statului prin intermediul politicii sale interne și
externe.
Ludovic al XIV-lea, cunoscut și sub numele de Regele Soare, este
considerat cel mai emblematic monarh absolutist din Franța. El a
promovat politica de "L'État, c'est moi" ("Statul sunt eu"), subliniind
astfel puterea sa absolută. Ludovic al XIV-lea a centralizat toate aspectele
guvernării și a creat Curtea de la Versailles, unde nobilii erau ținuți sub
controlul său și se aflau sub observația sa permanentă.
Deviza republicană devine "Libertate, Egalitate, Proprietate", iar la 15
decembrie 1799, prim-consulul Napoleon Bonaparte, prezentând
francezilor noua Constituţie, proclamă:Cetăţeni, Revoluţia s-a aşezat la
principiile pe care am început-o: ea s-a încheiat!
Puterea nelimitată a monarhului era una dintre caracteristicile definitorii
ale monarhiei absolute în Franța. Regele avea autoritate absolută și
exercita control asupra tuturor aspectelor guvernării, inclusiv politica
internă și externă, legile, justiția și administrația. Deciziile monarhului
nu puteau fi contestate și el era considerat sursa supremă de autoritate.
Monarhia absolutistă a promovat centralizarea administrativă, prin care
puterea era concentrată în mâinile monarhului și ale consilierilor săi. S-
au stabilit birouri administrative centrale pentru a gestiona diverse
aspecte ale guvernării, iar funcționarii numiți de rege au devenit
responsabili de implementarea politicilor și alegerea lor în teritorii.
Absența unei veritabile separări a puterilor în stat. În sistemul absolutist,
nu exista o separare clară între puterile legislative, executive și judiciare.
Monarhul era deținătorul puterii supreme și își exercita această putere în
toate cele trei domenii. El dicta legile, le aplica și judeca. Aceasta a
permis monarhului să-și impună voința în mod necontestat și să evite
orice limitare a autorității sale.
Rolul nobilimii și al clerului în sistemul absolutist: În Franța absolutistă,
nobilimea și clerul au jucat un rol important în susținerea și menținerea
puterii monarhului. Nobilimea avea un statut privilegiat și era parte a
curții regale, oferind sprijin financiar și militar monarhului. Clerul, în
special cel catolic, era strâns legat de puterea monarhiei, iar biserica avea
un rol important în controlul și influențarea societății.
Absolutismul monarhic în Franța a contribuit la dezvoltarea economică
și industrială a țării. Monarhii au promovat politici economice care au
stimulat comerțul și industria, au susținut explorările coloniale și au
promovat manufacturile regale. Aceste măsuri au contribuit la creșterea
economică și la consolidarea poziției Franței ca una dintre cele mai
puternice puteri din Europa.
Prin politica externă agresivă și războaiele de cucerire, monarhii
absolutiști din Franța au urmărit să-și extindă influența și teritoriul.
Ludovic al XIV-lea, în special, a condus războaie costisitoare și a încercat
să realizeze hegemonia Franței asupra altor națiuni europene. Această
politică a adus Franței prestigiu și putere în relațiile internaționale,
consolidându-și statutul ca una dintre marile puteri ale lumii.
Monarhia absolutistă și Biserica Catolică în Franța erau strâns legate, cu
regele având putere asupra numirilor în cadrul clerului și fiind
considerat conducător spiritual al țării. Biserica a jucat un rol important
în promovarea și susținerea puterii monarhului, consolidând astfel
alianța dintre tron și altar. Monarhii absolutiști au protejat și promovat
catolicismul, iar controlul bisericii a contribuit la menținerea ordinii
sociale și politice sub autoritatea monarhului.
Absolutismul monarhic a avut și efecte semnificative asupra societății și
culturii franceze. La curtea regală de la Versailles, monarhii au promovat
o cultură rafinată și fastuoasă, care a influențat moda, artele și
arhitectura timpului. Nobilimea și clerul au fost implicați în această
cultură de curte, contribuind la dezvoltarea unei societăți stratificate și
inegalitare.
Arhitectura și arta în perioada absolutismului monarhic:
- Arhitectura barocă a fost predominantă în Franța absolutistă, cu cele
mai reprezentative exemple în palatul Versailles. Construcția și
extinderea acestui palat grandios au simbolizat puterea și bogăția
monarhului.
- Artele vizuale și muzica au fost susținute și promovate de monarhie,
iar artiștii erau adesea angajați și patronați de curtea regală.
- Pictura, sculptura și designul de mobilă au fost caracterizate de o
estetică regală și luxuriantă, reflectând opulența și fastul regal.
Monarhia absolutistă din Franța a fost, de asemenea, supusă opoziției și
criticii din partea diferitelor grupuri sociale. Burghezia și clasa mijlocie
au resimțit restricțiile și controlul excesiv al monarhiei asupra economiei
și comerțului, ceea ce a generat nemulțumiri și cereri de mai multă
libertate economică. De asemenea, gânditorii iluminiști, precum Voltaire
și Montesquieu, au criticat sistemul absolutist și au pledat pentru
drepturile individuale, separarea puterilor și guvernare bazată pe
rațiune.
În secolul al XVIII-lea, Franța a fost afectată de probleme economice și
financiare grave, care au contribuit la declinul monarhiei absolute.
Cheltuielile mari ale monarhiei, inclusiv cele pentru războaie și pentru
luxul curții regale de la Versailles, au dus la o datorie publică uriașă și la
o povară fiscală grea asupra populației. Această instabilitate economică a
generat nemulțumiri și a alimentat opoziția față de monarhie.
Mișcarea iluministă, care a avut o mare influență în secolul al XVIII-lea, a
adus critici puternice la adresa sistemului absolutist. Gânditorii
iluminiști, precum Voltaire, Montesquieu și Rousseau, au pledat pentru
drepturile individuale, separarea puterilor și guvernarea bazată pe
rațiune și justiție. Ideile lor despre egalitate, libertate și drepturile
omului au contestat puterea nelimitată a monarhului și au stimulat
gândirea critică și cererea de schimbare în societate.
Revolutia franceză, declanșată în 1789, a marcat sfârșitul monarhiei
absolute în Franța. Nemulțumirea față de injustiția socială, corupție și
lipsa libertății politice a determinat populația să se revolte împotriva
regimului absolutist. Monarhia a fost abolită, iar regele Ludovic al XVI-
lea și regina Maria Antoaneta au fost executați. În locul monarhiei
absolute, a fost instaurată o republică și apoi un imperiu, marcând o
schimbare radicală în sistemul de guvernare al Franței.
Astfel, instabilitatea economică, critica iluministă și Revoluția franceză
au pus capăt monarhiei absolute în Franța și au deschis drumul către o
nouă ordine politică și socială. Aceste evenimente au avut un impact
profund asupra istoriei Franței și au influențat dezvoltarea ulterioară a
democrației și a principiilor de guvernare în întreaga lume.
În concluzie, absolutismul monarhic din Franța a fost un sistem
politic puternic și centralizat, în care puterea era concentrată în mâinile
monarhului. Acest regim a avut un impact semnificativ asupra
dezvoltării economice, politice, sociale și culturale a țării.
Prin puterea nelimitată a monarhului, Franța a cunoscut o perioadă de
expansiune și influență în Europa. Politica externă agresivă a consolidat
poziția Franței ca o mare putere și a adus prestigiu regatului. În același
timp, centralizarea administrativă și controlul statal au contribuit la
dezvoltarea economică și industrială a țării.
Cu toate acestea, absolutismul monarhic a generat și nemulțumiri și
critici. Gânditorii iluminiști au promovat idei de libertate individuală,
separare a puterilor în stat și guvernare bazată pe rațiune și justiție,
criticând astfel puterea nelimitată a monarhului. Opoziția și
nemulțumirea din partea burgheziei și a altor grupuri sociale au
alimentat un sentiment de schimbare și revoluție.
Astfel, absolutismul monarhic în Franța a cunoscut un declin inevitabil.
Instabilitatea economică și financiară din secolul al XVIII-lea, influența
iluminismului și criticile aduse sistemului absolutist, precum și
Revoluția Franceză au marcat sfârșitul monarhiei absolute și deschiderea
drumului către o nouă eră politică.