NUME

LUCA ALEXANDRU

REVOLUTIA FRANCEZA
INTRODUCERE

Revoluția franceză a fost o serie de revolte

sociale și politice radicale din Franța, în
perioada anilor 1789-1799, care a afectat
profund istoria modernă a Franței, ​marcând
declinul puternic al monarhiei și bisericii și
apariția democrației și naționalismului.
Primul an al Revoluției a văzut membrii celei de-a treia stări preluând
controlul, asaltul asupra Bastiliei în iulie, aprobarea
Declarației drepturilor omului și ale cetățeanului în luna august și un marș al
femeilor către Versailles care a forțat curtea regală să plece la Paris, în
octombrie. Un eveniment central al primei etape a fost desființarea
feudalismului, taxelor, instanțelor și privilegiilor feudale la 4 august 1789.
Următoarea etapă a fost dominată de lupte pentru aplicarea reformelor
majore, între diverse grupări liberale și sprijinitori de dreapta ai monarhiei.
Insurecția de la 10 august 1792 a fost decisivă pentru abolirea monarhiei,
republica fiind proclamată la 21 septembrie 1792. Regele
Ludovic al XVI-lea al Franței a fost executat la 21 ianuarie 1793.
Amenințările externe s-au menținut îndeaproape pe parcursul Revoluției.
Începând din 1792, Războaiele revoluționare au adus victorii franceze care au
facilitat cucerirea peninsulei italiene, a Țărilor de Jos și a mai multor teritorii la
vest de Rin. Pe plan intern, agitația populară a radicalizat Revoluția
semnificativ, culminând cu ascensiunea lui Maximilien de Robespierre și a
iacobinilor. Dictatura impusă de Comitetul Salvării Publice în timpul „Terorii”,
din 1793 până în 1794, a provocat până la 40.000 de decese în interiorul
Franței, dar a abolit sclavia în colonii și a asigurat granițele noii republici.
Domnia „Terorii” s-a încheiat cu executarea lui Robespierre și înlăturarea de la
conducere a iacobinilor.
Un consiliu executiv cunoscut sub numele de Directorat și-a asumat atunci
controlul asupra statului francez în 1795 și s-a menținut la putere până în 1799
. Datorită acuzațiilor de corupție, regimul s-a prăbușit printr-o lovitură de stat
condusă de Napoleon Bonaparte în 1799, văzut ca ultimul an al Revoluției.

Napoleon a instituit apoi Consulatul și mai târziu Imperiul, stabilind scena

pentru o gamă mai largă de conflicte globale în cadrul
Cauzele revoluției
S-a produs mai întâi revoluția aristocratică. Aristocrații doreau să-și apere
privilegiile și să li se lărgească. Prin intermediul parlamentelor și Adunării
notabililor, aristocrații se opuneau tentativelor coroanei de a-i retrage o parte
din privilegiile fiscale. Aristocrații au cerut convocarea Stărilor Generale, ceea
ce a produs revoluția burgheziei. Burghezii i-au sprijinit pe aristocrați în
rezistență împotriva despotismului ministerial până în septembrie 1788, când
Parlamentul de la Paris a decis constituirea Stărilor Generale. Primele două
ordine privilegiate dispuneau de un număr mai mare de voturi decât starea a
treia. Conducătorii burgheziei ai stării a treia n-au acceptat și au luptat
împotriva aristocraților, militând pentru egalitate și desființarea privilegiilor
nobilimii și clerului și instaurarea unui sistem în care se promovau în funcțiile
superioare după merit și nu după origine, în care toți să plătească impozite
după aceleași norme și în care toți să fie egali în fața legii. În lupta împotriva
regelui și a originilor privilegiate, pentru că aceștia s-au aliat ca să mențină
rezistența în fața atacului burghez, burghezii au avut nevoie de sprijinul
populației Parisului. În iulie, regele a încercat să dizolve Adunarea Națională cu
forța, dar a fost împiedicat de insurecția populației sărace, meșteșugarii,
muncitorii din Paris, insurecție care a culminat cu căderea Bastiliei, ceea ce a
salvat Adunarea Națională și a asigurat succesul revoluției. Revoluția populară
a fost cea de-a treia revoluție, generată de criza economică și de creșterea
prețului pâinii. O a patra revoluție produsă de criza economică și de recoltele
proaste a fost cea a țăranilor, care a început în primăvară 1789, aceștia
militând pentru abolirea obligațiilor feudale și a corvezilor. Adunarea Națională
a încercat să-i pună capăt prin decretele din august.
Revolta din Paris

La sfârșitul lunii iunie, gazetarii și adepții ducelui d'Orleans și-au stabilit un

cartier general permanent la Palais Royal, adunându-se în fiecare seară mii de
oameni, pentru a-i asculta pe oratorii revoluționari, locul de unde avea să fie
dirijată mișcarea populară pariziană. La 11 iulie, Ludovic avea 30.000 de soldați
în jurul Parisului și Versailles-ului. L-a demis pe Necker. Alarmați, deputații au
crezut că Ludovic avea să dizolve Adunarea și să aresteze pe cei mai
importanți membri ai săi. Vestea demiterii lui Necker a ajuns la Paris, iar
parizienii s-au adunat la Palatul Regal (Palais Royal), unde oratorii i-au îndemnat
să se înarmeze cu muschete și muniție. Parizienii săraci au atacat posturile
vamale, distrugând 40 dintre acestea. Pentru a preveni distrugeri și o înarmare
fără discernământ a populației, electorii din Paris, reprezentanții a celor 60 de
districte electorale care i-au ales pe deputații pentru Stările Generale, au
format un comitet care să acționeze ca un guvern al orașului. Au constituit
Garda națională sau miliția cetățenească, din care muncitorii erau excluși,
având scopul de a proteja proprietățile de atacurile populației sărace și de a

apară Parisul de trupele regale. Electorii și suporterii ducelui d' Orleans au

transformat revolta spontană într-o insurecție generală.
Influența
iluminismului asupra
revoluției
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, o mișcare a făcut că
reformele să fie dezirabile și necesare: Iluminismul. "Les
Voltaire
philosophes", ca Voltaire, Montesquieu și Rousseau au
scris despre problemele Franței și au atacat prejudecățile
și superstițiile din mediul lor. Au contribuit la cea mai mare
opera iluministă: Encyclopédie, al cărui prim volum a
apărut în 1752, ultimul din cele 35 apărând în 1780.
Scopul lor era aplicarea analizei raționale în toate
domeniile, nefiind dispuși să accepte tradiția sau revelația
ca rațiunea suficientă pentru a întreprinde ceva, pledând
pentru libertatea presei, a cuvântului, a comerțului,
împotriva arestărilor arbitrare, decât pentru egalitate, deși
doreau egalitatea în fața legii. Principalele ținte ale
Jean-
atacurilor lor erau biserica și guvernarea despotică. Nu
mai acceptau interpretarea literară a Bibliei și respingeau
tot ce nu puteau fi explicat de rațiune, ca miracolele și
Jacques
superstițiile, condamnând biserica catolică pentru
bogăția, corupția și intoleranța de care dădea dovadă.
Voltaire, care era deist, a exclamat: "Ecrasez l'infame!" Rousseau