Revolutia franceza

Gunciu Eduard
Clasa a X-a B
Colegiul Romano-Catolic “Sf. Iosif”
 Introducere
 Revoluția franceză (în franceză: Révolution française [ʁevɔlysjɔ̃ fʁɑ̃sɛːz]) a
fost o serie de revolte sociale și politice radicale din Franța, în perioada anilor
1789-1799, care a afectat profund istoria modernă a Franței, ​marcând declinul
puternic al monarhiei și bisericii și apariția democrației și naționalismului.

 Resentimentul popular față de privilegiile de care se bucurau clerul și

aristocrația a crescut în timpul unei crize financiare în urma a trei războaie
anglo-franceze costisitoare și a câtorva ani cu recolte proaste. Cereri de
schimbare și reforme au fost formulate după idealuri iluministe, ceea ce a
provocat convocarea Stărilor Generale în mai 1789.

 Societatea franceză a suferit o serie de transformări profunde. Privilegiile

feudale, aristocratice și religioase au dispărut, iar principiile vechi despre
tradiție și ierarhie au fost brusc răsturnate prin formula sacră „Liberté, égalité,
fraternité”.
 Societatea franceză

 Societatea franceză a secolului XVIII era împărțită în ordine sau stări. Clerul forma prima
stare, nobilimea starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul populației, alcătuită din
burghezie, țărani și muncitori urbani.

 Prima Stare

Catolicismul era religia de stat. În locul impozitelor, Adunarea clerului, dominată de

episcopi, a convenit cu regele să plătească anual coroanei o sumă de „don gratuit” (dar
gratuit), situându-se sub 5% din venitul clericilor. Funcțiile bisericii se extindeau dincolo de
practicarea religiei, preoții având largi atribuții de cenzori, ocupându-se de săraci, de
spitale și școli și țineau locul oficiilor moderne de stare civilă, notând în registrele parohiale
toate nașterile, căsătoriile și decesele, astfel, biserica acționa ca un minister al informației.
 Societatea franceza
 Starea a doua

Principala sursă de venit era pământul. Nobilimea deținea un sfert și o treime din pământul
Franței și îi revenea între 15-25% din venitul bisericii. Marii nobili dețineau funcțiile înalte în stat.

 Nobilii se implicau serios în industrii ca metalurgie și minerit, fiind investitori majori în

companii comerciale și bănci. Au profitat de pe urma creșterii arenzilor ca proprietari de
pământ. În 1749, la Paris, tot cei care aveau un venit de peste o jumătate de milion de livre
erau nobili. În porturile ca Bordeaux, burghezia era mai bogată decât nobilimea locală.
 Starea a treia

Burghezii nu aveau titlu nobiliar și nici nu erau țărani sau muncitori urbani. Se implicau în
industrie. Negustorii se numărau printre burghezii bogați, comerțul exterior fiind în Franța cel mai
dinamic sector economic, cu o creștere a volumului schimburilor comerciale de 440% între 1715-
1789.
 Cauzele revoluției

 S-a produs mai întâi revoluția aristocratică. Aristocrații doreau să-și apere
privilegiile și să li se lărgească. Prin intermediul parlamentelor și Adunării
notabililor, aristocrații se opuneau tentativelor coroanei de a-i retrage o
parte din privilegiile fiscale.

 Revolta aristocrației

Financiarii nu mai voiau să împrumute bani guvernului, datorită crizei

economice și edictelor lui Lamoignon. În august 1788, vistieria regală era
goală. Brienne a fost de acord că Stările Generale să se întrunească la 1 mai
1789 și a suspendat plățile din vistieria regală. Coroana era în faliment. L-a
convins pe rege să-l recheme pe Necker și apoi a demisionat. Necker a reluat
funcția. A abandonat reformele lui Lamoignon și a rechemat parlamentul.
Regele a fost silit de criza financiară și de opoziția parlamentelor să
abandoneze reformele miniștrilor săi și a acceptat convocarea Stărilor
Generale, fiind sigur că acest organism îi va diminua puterea.
 Desfășurarea Revoluției (1789-1799)
 Decretele din august au favorizat crearea unei constituții. Deputații au decis să
stabilească principiile pe care să se bazeze aceasta. Declarația drepturilor
omului și ale cetățeanului din august 1789 a condamnat practicile Vechiului
Regim a exprimat consensul caietelor celor trei ordine.

• oamenii se nasc liberi și egali în drepturi

• apărarea drepturilor naturale inalienabile ale omului: dreptul la libertate, la

proprietate, siguranță și rezistența la opresiune

• principiul suveranității

• libertatea constă în a putea face tot ce nu dăunează altuia

• nici un om nu poate fi acuzat, arestat sau reținut decât în cazuri determinate de

lege

• nimeni nu trebuie sancționat pentru opiniile sale, convingerile sale religioase,

dacă exprimarea lor nu tulbura ordinea publica în conformitate cu legea

• libera exprimare a ideilor și opiniilor

 Reformele Adunării Constituante

 După octombrie 1789, mulți francezi credeau că revoluția s-a terminat. În 1790, s-a reorganizat
administrația financiară, legile, finanțele și economia prin aplicarea principiilor Declarației drepturilor
pentru a se oferi Franței un sistem uniform, descentralizat, reprezentativ și umanitar. Deputații se
considerau descendenții iluminismului și intenționau să încheie ostilitățile, cruzimea și să pună capăt
superstiției și sărăciei. Erau puțini care regretau dispariția Vechiului Regim.

 Reformele economice

Comerțul și industria trebuiau să devină libere. Adunarea considera sprijinirea săracilor o

îndatorire a statului. Biserica putea să ofere puțina asistență anterior, dar acum nu mai
avea surse de venit. Era necesară o organizație națională, finanțată din impozite, care să
preia misiunea. Adunarea a înființat un comitet care a demonstrat cât de gravă era
problema, concluzionând că 2 milioane de oameni se puteau întreține numai cerșind.
Comitetul și-a dat seama că e neputincios în ajutorarea săracilor, neexistând banii necesari.
 Reformele Adunării Constituante
 Justiția

Adunarea Constituantă a aplicat sistemului juridic același principiu de

uniformitate pe care l-a aplicat administrației locale. Legislațiile distincte
în nord și sud și tipurile de tribunale au fost înlocuite de aceleași legi și
aceleași tribunale în întreaga Franța. Noul sistem judiciar a fost
durabil, justiția devenind imparțială, accesibilă, necostisitoare și
populară. După ce anterior justiția franceză era considerată a fi cea mai
înapoiată, barbară și coruptă din Europa, în doi ani, a devenit una
dintre cele mai luminate.

 Religia

Adunarea Constituantă a dorit să creeze o biserică în care să nu mai

existe abuzuri, eliberată de sub controlul papal, o biserică democratică
și legată de noul sistem de administrație locală. Deputații nu erau
antireligioși sau anti-catolici, ci voiau să extindă asupra religiei
principiile pe care le aplicau în celelalte domenii.
 Constituția din 1791

 Adunarea Constituantă a elaborat o Constituție pentru a înlocui

monarhia absolută cu una limitată, iar puterea reală urma să fie
transferată unei adunări alese prin vot. O parte din Constituție s-
a stabilit în 1789 în privința atribuțiilor limitate ale regelui, dreptul
de veto suspensiv nefiind votat definitiv decât în septembrie
1791. Regele putea să vorbească cu miniștrii care nu erau
membri ai Adunării și cu comandanții militari.

 Adunarea Legislativă

După acceptarea constituției, Adunarea Constituantă a fost dizolvată.

Pentru a-i împiedica pe opozanți să domine următoarea Adunare,
Robespierre a propus o ordonanță de auto-recuzare, fiind votată,
conform căreia nici un membru al Adunării Constituante nu va mai
putea face parte din viitoarea Adunare legislativă.
 Cluburile revoluționare

 Cluburile politice s-au format imediat după întrunirea Stărilor Generale în mai 1789. Clubul
Iacobinilor a luat naștere din contactele deputaților radicali bretoni și cei care împărtășeau
perspective similare. După evenimentele din octombrie, când Adunarea s-a mutat la Paris,
clubul s-a întrunit într-o clădire închiriată de la dominicani, supranumiți iacobini. Membrii săi
dezbăteau acolo măsurile care urmau să fie supuse Adunării. Întrucât taxa de înscriere era
mare, membrii săi numărau 1.200 în iulie 1790 și proveneau din straturile bogate. Până în vara
1791, în Clubul iacobinilor au dominat reprezentanții monarhismului liberal constituțional.
Maximilien Robespierre era liderul unui grup minoritar de deputați și iacobini radicali. S-a
format o rețea națională de cluburi iacobine. În primăvara 1791, existau 900 de cluburi. Clubul
cordelierilor a fost fondat în 1790 și era mai radical decât Clubul iacobinilor și accesul era
liber. Nu era de acord cu distincția dintre cetățeni activi și cei pasivi și sprijinea măsurile
susținute de sanculoți: democrația directă, rechemarea deputaților pentru a da socoteală de
acțiunile lor și dreptul la insurecție.
 Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_francez%C4%83