Marea Revolutie Franceza din anii 1789-1794 a fost o revolutie burgheza clasica.

Ea
a dat o lovitura distrugatoare oranduirii feudale absolutiste si a deschis calea spre
dezvoltarea societatii moderne. Cauza ei principala a constituit-o conflictul intre fortele
vechi medievale si cele noi, moderne, care au luat nastere in interiorul sistemului feudal.
Expresie a acestui conflict au fost contradictiile intre starea a treia
(burghezia, taranimea, saracimea oraseneasca), care alcatuia 95% din populatie, si
doua stari privilegiate (nobilimea si clerul). Viata oamenilor de rand a devenit
insuportabila: mizeria era si mai mare, iar abuzurile si faradelegile autoritatilor si
seniorilor - o realitate permanenta, in fruntea luptei antifeudale s-a situat burghezia, in
anii 1788-1789 in tara s-a creat o situatie critica. Monarhia, nefiind in stare sa-si mentina
pozitiile, a fost nevoita sa faca cedari; dupa o intrerupere de 175 ani, la 5 mai 1789, au
fost convocate Statele Generale. La 17 iunie 1789 deputatii din partea starii a treiaau
proclamat Adunarea Nationala, iar la 9 iulie - Adunarea Constituanta, incercarea
guvernului de a o dizolva prin forta a servit drept imbold pentru declansarea rascoalei
populare de la 14 iulie 1789.
Prima etapa a revolutiei (14 iulie 1789- 10 august 1792) a inceput cu asaltul Bastiliei simbol al absolutismului francez. Luarea Bastiliei a fost prima victorie a poporului
rasculat
si
a
initiat
Marea
Revolutie
Franceza.
Lozinca ei principala a devenit "Libertate, egalitate, fraternitate!", in curand ea s-a
raspandit in intreaga tara si absolutismul a fost lichidat. Este adoptata Declaratia
drepturilor omului si cetateanului (26 august 1789), care a proclamat egalitatea tuturor
oamenilor in fata legii, libertatile cetatenesti. Pentru prima data s-a declarat ca poporul
este purtatorul puterii supreme, iar proprietatea privata este intangibila si sfanta.
Adunarea Constituanta a infaptuit o serie de reforme progresiste: a fost lichidata
impartirea in stari sociale, confiscata averea bisericii, tara este divizata in 83 de
departamente, sunt lichidate breslele, inlaturate multe obstacole in calea dezvoltarii
comertului si industriei. La 14 septembrie 1791 Adunarea Constituanta a adoptat
Constitutia. Puterea regelui a fost limitata si pusa sub controlul Constituantei, Franta este
proclamata monarhie constituanta, sub controlul Constituantei. Dar a ramas nerezolvata
problema agrara, s-au pastrat principalele drepturi ale nobilimii, pamantul, ca si mai
inainte, era in mainile seniorilor. Toate acestea acutizau situatia si impingeau revolutia
mai departe pe cale ascendenta. Marea burghezie cauta sa ajunga la un compromis cu
nobilimea si regele. Aceasta a starnit nemultumirea taranimii, saracimii orasenesti,
burgheziei mici si mijlocii. Au aparut cluburi revolutionare (iacobin, cordelier s.a.), care
deveneau centre de dirijare si organizare a miscarii revolutionare.
In ajutorul vechiului regim in 1792 a venit toata Europa feudala, incepe razboiul de
aparare al Frantei revolutionare contra Europei monarhice. Chiar la inceputul operatiilor
militare actiunile contrarevolutiei interne si celei externe s-au contopit, insa a luat nastere
o puternica miscare populara patriotica pentru apararea Patriei si este creata armata
revolutionara. Miscarea impotriva monarhiei s-a transformat intr-o puternica rascoala
populara, care la 10 august a rasturnat-o.
A doua etapa a revolutiei (10 august 1792 - 2 iunie 1793) a fost determinata de lupta
intre iacobini si jirondini. Acestia din urma reprezentau burghezia comerciala, industriala

si agrara. Iacobinii infatisau interesele burgheziei mici si mijlocii, ale taranimii si plebei
orasenesti, adica ale acelor paturi sociale, revendicarile carora n-au fost satisfacute si
care tindeau spre continuarea revolutiei.
Ales in baza dreptului universal (al barbatilor), Conventul a proclamat, la 21 septembrie
1792, Franta republica Monarhia a fost inlaturata, iar Ludovic al XVI-lea si regina Maria
Antuaneta suita executati. Dusmanii externi, de asemenea, au suferit infrangere la Valmy
(20 septembrie 1792). Situatia maselor populare se inrautatea si iarasi izbucnesc
rascoale taranesti si apar miscari ale saracimii orasenesti, in urma unei insurectii (31 mai
- 2 iunie 1793), jirondinii sunt inlaturati din Convent si puterea trece la iacobini.
A treia etapa a revolutiei (2 iunie 1793 - 27 iulie 1794) se caracterizeaza prin venirea la
putere, intr-un moment critic pentru republica, a iacobinilor. Circa 2/3 din teritoriul Frantei
era in mainile dusmanilor revolutiei. Prin legislatia sa agrara Conventul iacobin le-a
transmis taranilor pamanturile obstesti si ale emigrantilor si a desfiintat toate drepturile si
privilegiile feudale. Aceasta a determinat trecerea de partea iacobinilor a taranimii.
Prin Constitutia din 1793, iacobinii au lansat ideea ca "scopul societatii este fericirea
generala". Se preconiza o larga participare a maselor la viata politica prin intermediul
votului universal si plebiscitului. Dar in.lupta cu contrarevolutia interna si cea externa
guvernul revolutionar se conducea de metode extraordinare, dictatoriale. Au fost
constituite organe revolutionare: Comitetul Salvarii Publice (puterea executiva),
Comitetul Sigurantei Generale (ordinea), Tribunalul Revolutionar (judecata), numiti
"reprezentanti cu misiune", care supravegheau activitatea revolutionara in provincii si pe
front. Dictatura se efectua prin teroare in masa. Conventul a adoptat decretul despre
mobilizarea intregii natiuni franceze la lupta cu dusmanii Patriei . Armata a fost
reorganizata: voluntarii erau inclusi in unitati impreuna cu militarii de profesie. Din
randurile maselor sunt numiti noi comandanti de osti. Au fost, de asemenea, adoptate
decrete despre stabilirea preturilor maxime la produsele alimentare, despartirea bisericii
de stat si introducerea calendarului republican, in care lunile erau numite dupa fenomene
ale naturii.
Guvernul revolutionar iacobin, mobilizand poporul la lupta cu contrarevolutia interna si
cea externa, deja in octombrie 1793 a obtinut succese hotaratoare in operatiunile
militare. Interventionistii au fost invinsi pe toate fronturile, insa in randurile iacobinilor
existau contradictii adanci. Atat timp cat nu era clar care vor fi rezultatele luptei cu
contrarevolutia si se pastra posibilitatea restaurarii monarhiei, aceste contradictii
ramaneau temporar inabusite. Dar deja la inceputul anului 1794 in interiorul blocului
iacobin s-a desfasurat o lupta apriga. Gruparea lui Robespierre, care conducea cu
guvernul revolutionar, in martie-aprilie, consecutiv, a lichidat iacobinii de stanga
(Chaumette, Hebert), care tindeau spre adancirea revolutiei, si dantonistii, ce
reprezentau burghezia noua, care imbogatise in anii revolutiei si tindea spre slabirea
dictaturii revolutionare. Pentru consolidarea puterii, iacobinii au folosit teroarea,
indreptata atat contra dusmanilor interni si externi, cat si impotriva opozitiei lui
Robespierre din sanul partidului propriu si a multor mii de oameni nevinovati (omorarea
fara judecata in inchisori, inecarea in Luara, distrugerea orasului Lion s.a.)- intre 10 iunie
si 26 iulie 1794 au fost executati 23-26 mii oameni (85% din randurile populatiei ce facea

parte din starea a treia, 8,25% nobili si 6,5% preoti). Aceasta masacrare a marcat
sfarsitul dictaturii iacobine. De la dictatura iacobina au inceput, treptat, sa se indeparteze
elementele plebeice orasenesti si saracimea de la sat, din cauza nesatisfacerii unor
revendicari sociale, in acelasi timp, cea mai mare parte a burgheziei, nefiind de acord cu
restrictiile regimului iacobin si metodele teroriste plebeice ale dictaturii iacobine, trece in
opozitie, atragand dupa sine taranimea avuta si mijlocasa, nemultumita de politica
rechizitiilor si de stabilirea preturilor maxime la produsele alimentare.
In vara anului 1794 este organizat un complot contra guvernului lui Robespierre, care a
dus la lovitura de stat de la 9 termidor (27 iulie 1794). Revolutia franceza este readusa in
albia burgheza, pe care o depasea in anii dictaturii iacobine. La putere vine marea
burghezie, care s-a imbogatit in anii revolutiei, infrangerea dictaturii iacobine a fost
cauzata de adancirea contradictiilor ei interne, dar, in principal, de refuzul majoritatii
burgheziei si taranimii de a sustine guvernul iacobin.
In tara se instaureaza regimul "noilor imbogatiti", care instaureaza Directoratul (17951799) si sustin dezvoltarea evolutionista a noii societati moderne. Dupa lovitura de stat
din 18 brumar (9 noiembrie 1799), puterea este preluata de Consulat (in frunte cu
Napoleon Bonaparte), care reprezenta dictatura marii burghezii si a armatei. Perioada
Imperiului (1804-1815) a insemnat indepartarea burgheziei franceze de la idealurile
revolutionare, ceea ce a avut urmari nefaste pentru regimul imparatului Napoleon I.
Marea Revolutie Franceza a avut o insemnatate istorica exceptionala. Fiind dupa
caracterul ei populara, democratica, ea a pus capat vechiului regim si prin aceasta a
contribuit la stabilirea si dezvoltarea de mai departe a societatii moderne. Ea a influentat
asupra Europei aproape pe parcursul jntregului sec. al XIX-lea.