Sunteți pe pagina 1din 46

REVOLUIA FRANCEZ

1. FRANA N AJUNUL REVOLUIEI


A. Criza absolutismului, este legat de raportul politico-economic n Frana
care a cunoscut o cretere semnificativ a populaiei, dar a meninut sistemul
perimat al strilor, sistem n care starea II(nobilimea) i starea a I a(clerul)
controlau puterea, deineau funcii administrative i politice(nobilimea de rob) i
militar-diplomatice(nobilimea de spad) dei reprezentau mai puin de 10% din
populaie, dar deineau 4/5 din locurile Adunrii Strilor Generale, care nu se mai
ntrunise din 1614. rnimea forma 85% din populaie, era liber juridic, dar
lipsit de pmnt, n timp ce burghezia era ngrdit n accesul la funcii i
putere. n timp ce Anglia trecea n 1688 la monarhia parlamentar, n Frana
domniile lui Ludovic al-XIV-lea, Ludovic al-XV-lea i Ludovic al-XVI-lea duceau la
consolidarea absolutismului.. Monarhia absolutist meninut de la urcarea pe
tron n 1774 a lui Ludovic al-XVI-lea, era slbit de haosul fiscal, meninerea
privilegiilor i autonomiilor, de deficitul bugetar de peste 25% i de eecul
reformelor fiscale, politice i administrative.
B.

Caietele

de

doleane,

reprezentau

reacia

Adunrii

Strilor

Generale(neconvocate din 1614), la solicitarea de noi impozite de ctre rege n


1789. n ele se solicita nlturarea absolutismului, reform fiscal i juridic,
adunri

reprezentative

care

aprobe

legile

impozitele,

desfiinarea

privilegiilor de clas, acces liber la funcii. Reprezentanii strii a-III-a au venit cu


revendicri proprii, s-au opus preteniilor regale i s-au separat n 7 iunie 1789
ntr-o Adunare Naional Constituant, ncercarea regelui dea dizolva adunarea
cu ajutorul armatei, a determinat aciunea parizienilor i constituirea Grzii
Naionale.
2. DE LA MONARHIA ABSOLUTIST LA REPUBLIC
A. Revoluia politic, este declanat de refuzul regelui de a accepta
caietele de doleane, drept care Starea a-III-a s-a separat i a format Adunarea
Naional Constituant, sprijinit de miliiile pariziene, ce au luat cu asalt i au
drmat Bastilia 14 iulie 1789.
B. Revoluia social, se declaneaz pe fondul crizei alimentare i a
recoltelor proaste, concretizndu-se n iulie-august 1789 prin revolte rneti i
micri sociale ce determin constituanta s aboleasc privilegiile feudale n 4
august 1789 i s promulge Declaraia universal a drepturilor omului i
ceteanului 26 august 1789.
C. Un nou regim politic, se instaureaz prin acceptarea noului regim de
ctre rege, constituirea cluburilor politice i promulgarea Constituiei din 1791, ce
prevedea monarhie constituional i separarea puterilor n stat. Refuzul nobililor

de a accepta schimbrile, duplicitatea regelui i declararea rzboiului de ctre


Prusia i Austria a modificat situaia.
D. Rzboaiele revoluionare, duc la mobilizarea naional general ce
asigur victoria de la Valmy 20 septembrie 1792. Tentativa regelui de a fugi n
strintate(capturat la Varennes), colaborarea lui cu inamicul, duce la reinerea
lui la Temple, abolirea monarhiei, iar la 21 septembrie este proclamat republica.
Sub convenie are loc n 1793 judecarea i executarea lui Ludovic al-XVI-lea i a
Mariei-Antoaneta.
3. ANII CONVENIEI
A. Convenia girondin(septembrie 1792-iunie 1793), reprezint regimul
burgheziei moderate, ce v-a fi silit s accepte executarea regelui, fiind silit s
gestioneze

grav

criz

economico-social,

duc

lupta

cu

coaliia

antifrancez iniiat de Anglia i s fac fa revoltelor regaliste din Vandeea i


Bretania.
B. Convenia montagnard/iacobin(iunie 1793-iulie 1794), este regimul
forte al micii burghezii conduse de Maximilien Robespierre, Antoine de Saint-Just
i Jean-Paul Marat. Acetia dau o constituie democrat, efectueaz o reform
agrar radical, reorganizeaz armata, administraia i justiia, pun capt
revoltelor i i-au iniiativa ofensivei militare. Se introduce teroarea revoluionar,
prin care sunt judecai sumar i ghilotinai toi cei considerai adversari ai
revoluiei. Slbirea micrii prin lichidare aripii radicale de stnga condus de
Hebert i a moderailor condui de Danton vor fi fatale montagnarzilor.
C. Convenia thermidorian (iulie 1794-octombrie 1795), vine la putere prin
lovitura de stat din 26 iulie 1794, prin care Robespierre i apropiaii si sunt
arestai i ghilotinai fr judecat. Regimul noilor mbogii, restabilesc ordinea
i linitea public, consolidnd regimul burghez nou instaurat
4. EDUCAIA I CETEANUL MODERN. REVOLUIA FRANCEZ I
EUROPA
n educaie are loc trecerea de la coala medieval la cea modern.
Predomin n sec .XVII-XVIII colile particulare i bisericeti fiecare cu programe
proprii. Statul se implic tot mai mult prin finanarea construciilor de coli,
pregtirea i retribuirea profesorilor, realizarea manualelor i programelor, pentru
a crea ceteni bine pregtii i loiali statului.
Revoluia francez a avut un puternic impact politic, ideologic i geopolitic.
Rsturnarea sistemului politico-social a generat opoziia regimurilor feudale din
Rusia, Prusia i Austria manifestate prin coaliii antifranceze, dar i susinerea
revoluiei de popoarele asuprite, intelectuali i elementele democrat-burgheze.
5. ISTORIA ALTFEL

Prima stare. Existau circa 130.000 de clerici, din care 60.000 erau
membri ai ordinelor monahale. Cei 70.000 de clerici seculari lucrau n parohii. Se
obinuia ca cei mai tineri fii ai marilor nobili s urmeze cariera bisericeasc,
pentru a se putea mbogi. Muli episcopi deineau mai multe episcopate i nu
erau vzui niciodat slujind n vreuna dintre ele. Acest lucru a provocat mari
scandaluri i biserica a fost perceput de populaie ca o instituie corupt.
Starea a doua era cea mai puternic. Numrul nobililor varia ntre
110.000 pn la 350.000 adic 0,5% pn la 1,5% din populaie. Cei mai
puternici erau cei 4.000 de nobili de curte, categorie limitat la cei a cror
ascenden nobiliar data de dinainte de 1400 i care i permiteau costul vieii
de la Versailles. Urmtoarea ca importan practic era nobilimea de rob, nobili
care lucrau n administraie i justiie, n special magistraii din parlamente.
Restul nobilimii, care constituiau majoritatea clasei nobiliare, tria la ar.
Principala surs de venit a nobilimii era pmntul, deinnd pn la 1/3 din
acesta precum i ntre 15%-25% din venitul Bisericii, ntruct toi episcopii erau
nobili. Toate funciile nalte erau ocupate de nobilime. De asemenea, se bucurau
de numeroase privilegii, fiind judecai de tribunale speciale, scutii de serviciul
militar, de munca la ntreinerea drumurilor, aveau drepturi exclusive la
vntoare i pescuit, drept de monopol asupra morilor, cuptoarelor de pine i
teascuri, beneficiau i de scutiri de impozite.
Starea a treia. n fruntea strii a treia se afla burghezia care reprezenta
un grup social eterogen care nu aveau titluri nobiliare i nu erau nici rani, nici
muncitori urbani. Cei mai bogai din categoria burgheziei erau negustori ale cror
venituri din activitile comerciale au sporit n numai un secol la 440% mai
bogai. Ali burghezi erau bancheri, latifundiari, liber-profesioniti (medici,
scriitori, avocai), funcionari publici. n total, existau circa 2,3 milioane de
burghezi, circa 8% din totalul populaiei. A doua component a strii a treia, de
departe cea mai numeroas, era rnimea. Circa 85% din populaia Franei
tria n mediul rural i majoritatea o formau ranii. Estimrile suprafeei de teren
pe care o deineau variaz ntre 25 45% din total. Exista un mic strat (circa
600.000) de mari fermieri, care cultivau pentru a vinde, angajau ali rani cu
ziua i ddeau bani cu mprumut. Ce-a de-a treia component a strii a treia o
formau muncitorii urbani. Majoritatea muncitorilor de la ora triau n locuine
aglomerate i insalubre. Ei erau necalificai i sraci. Meteugarii erau organizai
n bresle. Orele de munc erau multe 16 ore pe zi, 6 zile pe sptmn. Nivelul
de trai al salariailor sczuse lent deoarece preurile urcaser n medie cu 65% n
timp ce salariile numai cu 22%. Nu prea exista producie pe scar mare: numrul
mediu de oameni ntr-un atelier din Paris n 1789 era de 16. Maitrii i lucrtorii
munceau i triau mpreun i erau afectai de creterea preului pinii deoarece
ea constituia din hrana zilnic.

Maximilien de Robespierre, unul din simbolurile Revoluiei franceze, s-a


nscut la Arras, ntr-o familie nstrit. Avocat, el a fost ales deputat al strii a
treia n Artois. A devenit cunoscut prin discursurile sale din clubul iacobin i din
procesul regelui. A fost ales lider al acestei grupri radicale. A fost supranumit
"Incoruptibilul" pentru c ducea o via simpl. Robespierre rmne un personaj
controversat, prezentat de unii ca un idealist, de alii ca un fanatic. n 1793, a
provocat cderea grupului girondinilor. Membru al Comitetului Salvrii Publice
este inspiratorul terorii, care a dus la ghilotina muli reprezentani de frunte ai
revoluiei.
6. CRONOLOGIE
14iulie 1789: Este cucerit Bastilia.
26augst

1789:

Adunarea

Naional

Constituant

adopt

Declaraia

Drepturilor Omului i ale Ceteanului.


1790: Prin adoptarea Constituiei se schimb caracterul regimului politic,
monarhia absolutista fiind nlocuit cu cea constituional.
1790: Revoluia se radicalizeaz.
20 septembrie 1792: victoria trupelor revoluionare franceze, contra
prusacilor la Valmy
1792 septembrie: Se proclam Republica.
1793: Iacobinii preiau puterea
21 ianuarie 1793: Ghilotinarea regelui Franei, Ludovic al XVI-lea.
Ianuarie 1793: Anglia oprete comerul cu gru i alte produse cu Frana.
1 februarie 1793: Convenia declar rzboi regelui Angliei i stathuderului
Olandei.
17 februarie 1793: Trupele franceze, conduse de Dumouriez, invadeaz
Olanda.
1 martie 1793: Anexarea Belgiei.
21 august 1793: Convenia Naional a Franei adopt Actul de navigaie",
interzicnd navelor engleze accesul n porturile franceze.
16 mai 1795: Tratat de pace franco-olandez. Frana ia n posesie Belgia i
Flandra olandez. Se constituie Republica Batav.
1 octombrie 1795: Alipirea la Frana a Belgiei i a malului stng al Rinului.
1795-1799: Perioada n care Frana a fost condus de un Directorat.
1795: Este adoptat o nou Constituie.
1796- 1797: Campania din Italia.
1799: Bonaparte se ntoarce la Paris dup campania din Egipt.
7. DICIONAR
Cartelare: raionalizarea unor produse pe baz de cartel.
Constituionalism: regim sau concepie de guvernare bazate pe existena
unor constituii.

Subsidiu: sprijin bnesc acordat (de stat) pentru a ajuta, a susine o activitate, o instituie etc.
Vechiul Regim: Este definit ndeobte prin absolutismul monarhic de drept
divin", care ar fi instituit astfel un compromis instabil ntre construcia unui stat
modern i meninerea principiilor de organizare social motenite din timpurile
Evului Mediu ntemeiate pe stri.
Insurecie: Aciune ndreptat mpotriva puterii constituite, cu scopul de a o
rsturna.
Revoluie politic: Acea parte a Revoluiei franceze n cursul creia Statele
Generale i micrile populare au impus un nou regim politic. Regele a acceptat
Constituanta, supunndu-se astfel voinei reprezentanilor naiunii (mai-iulie
1789).
Democraie reprezentativ: regim ce ii exercita suveranitatea prin
reprezentani alei prin vot.
Revoluie social: Acea parte a revoluiei n cursul creia au fost desfiinate
privilegiile i a fost acceptat Declaraia drepturilor omului i ale ceteanului"
(iulie-august 1789).
Salvare public: act politic prin care, ntr-o situaie excepional, obiectivul
principal al puterii este s scape patria dmtr-o primejdie.
Teroare: practicarea sistematic a violenei i represiunii, cu scopul de a
impune o nou putere.
Cultul Fiinei Supreme: cultul deist organizat de Robespierre n lunile maiiunie 1794.
Iacobinism: orientare politic de stnga, dominant n epoca montagnard
a Conveniei, exprimat de Robespierre

REVOLUIA FRANCEZ DE LA SFRITUL SEC. AL XVIII-LEA


Criza monarhiei absolutiste franceze a nceput dup 1715, anul morii lui Ludovic al XIV-lea.
Finanele erau sectuite de desele rzboaie, iar populaia vlguit i profund nemulumit. Regele
Ludovic al XV-lea a antrenat ara ntr0o serie de rzboaie inutile avnd ca rezultat scderea
prestigiului Franei i o criz financiar care va dinui pn la revoluie. Politica falimentar a lui
Ludovic al XV-lea a fost ilustrat de ncheierea umilitoarei pci din 1763, cnd Fran a pierdea n
favoarea Angliei teritorii precum Canada, Louisiana i India. n schimb, monarhia francez a sprijinit

lupta de eliberare a coloniilor engleze din America de Nord, dar cu pre ul adncirii crizei finan elor
publice. Regele Ludovic al XVI-lea (1774-1792) a euat n toate ncercrile de a reforma finan ele
rii. Rnd pe rnd minitrii Turgot, Necker i Calonne care au ncercat s legifereze impozitarea
nobilimii au fost demii la presiunile privilegiailor. Se produce aa-numita revolt a nobilimii, prin
care s-a respins orice ncercare de reformare a instituiilor aristocratice. La fel ca i n Anglia, cauza
imediat a declanrii revoluiei a fost criza financiar i mpotrivirea la reforme a categoriilor
privilegiate. n plan intelectual circulau idei noi, promovate de filosofii epocii luminilor, care
criticau absolutismul monarhic i susineau un regim al libert ii i egalit ii. Interesat s rezolve
criza i s salveze statutul, monarhia a gsit de cuviin s convoace un organism reprezentativ (care
nu mai fusese convocat din 1614), din care fceau parte i neprivilegiaii Adunarea Strilor Generale
(5 mai 1789).
Restabilirea Adunrii Strilor Generale a declanat n Frana o efervescen social i politic
fr precedent: regele solicitase alctuirea unor caiete de doleane, care ngduiau nobilimii, clerului i
strii a III-a, s-i formuleze revendicrile sub forma unor cereri adresate suveranului. Cele mai multe
solicitau desfiinarea absolutismului, o reform complet a fiscalitii i justi iei, constituirea unei
adunri reprezentative care s decid asupra legilor i impozitelor, introducerea unei constituii.
REVOLUIA POLITIC (mai-iulie 1789). nc de la nceput s-a vzut limpede c regele nu
dorea reform sau constituie, aa cum ceruser insistent caietele de doleane. Obiectivul su,
urmrit asiduu de mai mult vreme, era doar acoperirea deficitul bugetar printr-o politic de impozite
acceptat de toate trei strile i meninerea absolutismului. Drumul de la vechea adunare medieval la
Adunarea Naional Constituant modern a fost deschis de diferendul dintre rege i reprezentanii
strii a III-a: s se voteze pe stri (ar fi fost n avantajul privilegia ilor) sau individual (evident, n
favoarea majoritii neprivilegiate). Delegaii strii a III-a, la propunerea abatelui Sieys, considernd
c reprezint 96% din naiune, s-au proclamat Adunare Constituant (17 iunie 1789), iar membrii ei au
jurat s rmn unii pn ce vor da Franei o constituie. Ludovic XVI a acceptat inevitabilul i a
invitat deputaii celorlalte ordine s i se alture. Adunarea, cuprinzndu-i acum pe to i membri Strilor
Generale, s-a proclamat Adunare Naional Constituant (9 iulie 1789). Monarhia absolutist a
sucombat. Suveranitatea naional nlocuiete suveranul de drept divin. Guvernarea Franei se va face
n baza unui contract ncheiat ntre suveran i naiune. n acest stadiu, se poate vorbi de o monarhie
moderat, dup model englez.Regele, ru sftuit, concentreaz trupe n jurul Parisului. Acest fapt
provoac revolta maselor populare. Parizienii se narmeaz i alctuiesc Garda Na ional condus de
marchizul La Fayette. Se instituie o municipalitate revolu ionar n frunte cu savantul Bailley. La 14
iulie 1789 e atacat i cucerit Bastilia, simbolul absolutismului monarhic.
REVOLUIA SOCIAL (iulie-august 1789). Aciunile antiabsolutiste de la Paris i din marile
orae au creat un precedent pe care lumea rural l va urma fr ezitare. Recoltele proaste, cu
consecina lor imediat creterea preului pinii i omajul lucrtorilor cu ziua au creat nc din
primvara anului 1789 condiiile unei mari rscoale rneti. La sate se dorea mpr irea echitabil a
grnelor, evident, n detrimentul celora care deineau prea mult (seniorii laici i ecleziastici, dar i
proprietari din rndul burgheziei) i tergerea impozitelor ctre stat, precum i a obligaiilor feudale.

Acest program a fost dezvoltat n vara anului 1789, cnd n cursul unor rscoale au fost distruse arhive
care consemnau datorii i au fost atacate i incendiate numeroase castele nobiliare. Starea general de
anarhie produs de aceast rzvrtire nu putea rmne fr urmri. Constituanta, speriat de tumultul
satelor, a desfiinat n noaptea de 4 august 1789, toate privilegiile feudale, statundu-se deplina
egalitate ntre toi francezii, devenii acum, din vechi participani la ordine medievale, cet eni. Cum o
nou constituie nu se putea nate de la o zi la alta, o Declaraie a Drepturilor Omului i Ceteanului,
adoptat la 26 august 1789, stabilea principiile pe baza crora urma s se nfptuiasc reconstruc ia
rii. Din pcate, ru sftuit, regele Ludovic al XVI-lea a refuzat iniial s accepte att decretele din
noaptea de 4 august, ct i Declaraia, fiind obligat s o fac, dup o nou rscoal a popula iei
pariziene, care l-a dus, mpreun cu toat familia, la palatul Tuileries din Paris. Legisla ia feudal va fi
nlocuit prin decretarea libertii economice, a desfiinrii breslelor i vmilor interne, prin reforma
impozitelor. Frana a fost mprit n 83 de departamente formate, la rndul lor din districte, cantoane
i comune.
PRIMA CONSTITUIE. Anii care au urmat (1789-1791) sunt caracterizai de o situaie foarte
complex. n absena partidelor politice, dou grupri se arat foarte influente: Clubul Iacobinilor
(Societatea Prietenilor Constituiei), dominat de Maximilian Robespierre, i Clubul Cordelierilor
(Societatea amicilor drepturilor omului i ceteanului), frecventat de Danton, Marat, foarte apreciat
de mica burghezie, meseriai i muncitori industriali. La 12 iulie 1790 a fost adoptat Constitu ia
civil a clerului, organiznd Biserica ca pe o instituie naional, independent de pap. Nemul umi i
s-au artat att Papa Pius VI, ct i regele Ludovic XVI, care a gsit bun prilej ca s fug din Paris,
spre a reveni cu trupe ca s restabileasc absolutismul. La Varennes a fost ns recunoscut i obligat s
se ntoarc (21 iunie 1791).
Noul regim politic monarhia constituional era instituit prin Constituia promulgat la 3
septembrie 1791, din care decurg urmtoarele prerogative ale celor trei puteri: puterea executiv era
exercitat de un guvern condus de monarh care avea rol de prim-ministru (conducea diploma ia,
administraia, comanda armata, percepea impozite, propunea legi, asigura poliia); puterea legislativ
o deinea Adunarea legislativ, aleas pe 2 ani, prin vot cenzitar (controla guvernul, avea ini iativa
legilor, vota legi, ratifica tratate i decreta impozite); puterea judectoreasc era exercitat de
Tribunalele judectoreti (pedepsea rufctorii, arbitra conflictele dintre ceteni, potrivit codurilor i
legilor votate de puterea legislativ).La 30 septembrie 1791 s-a inut ultima edin a Adunrii
Constituante, cci la 1 octombrie 1791, aceasta se proclam Adunare legislativ (1 oct. 1791-20 sept.
1792).

SFRITUL MONARHIEI FRANCEZE

Revoluia Francez i abolirea monarhiei, confirmat prin gestul simbolic de ghilotinare


a lui Ludovic al XVI-lea, a fost interpretat, de-a lungul vremii, din diverse perspective. ntre
altele, unii istorici au propus, ca i cauz a regicidului i a abolirii regimului monarhic, teoria

potrivit creia monarhia i-ar fi pierdut, parial din cauza iluminismului, caracterul sacru. n ce
msur putem vorbi de o desacralizare a monarhiei n Frana secolului al XVIII-lea?
Dimineaa nceoat din 21 ianuarie 1793 nu prea cu nimic diferit de o zi normal. Ceva se
ntmpla totui. Dei strzile Parisului erau goale, unei trsuri i-au trebuit 90 de minute s strbat 3
kilometri pn n cea mai nou pia a oraului, n apropiere de grdinile Tuileries. n centrul pie ei se
afla un piedestal uria, rmas gol n urm cu cteva luni dup distrugerea statuii lui Ludovic al XV-lea.
n acele luni, capitala Franei cunoscuse o vast aciune de distrugere a tuturor monumentelor ce
aminteau de trecutul monarhic al rii. Era rezultatul Revoluiei din 10 august, sau Revolu ia
Republican, n urma creia nepotul lui Ludovic al XV-lea i-a pierdut tronul. Iar n acea diminea de
ianuarie, chiar Ludovic al XVI-lea era persoana transportat ctre pia a ce purtase numele bunicului
su pentru a fi executat. Acum, n noua Place de la Revolution, lng piedestalul gol sttea ghilotina
ce va pune capt, oficial, monarhiei franceze.
La momentul respectiv, nimeni nu a realizat adevrata importan a momentului. Destinul
fostului rege fusese principala problem cu care se confruntase Convenia ce guverna Fran a din
septembrie 1792. n cele din urm, s-a decis c Louis Capet va fi judecat pentru crime mpotriva
Naiunii franceze, dar deputaii au dezbtut zile n ir dac aveau autoritatea de a-l condamna la
moarte i dac ar trebui o fac. Condamnndu-l pe unsul lui Dumnezeu la pedeapsa capital,
deputaii credeau c vor pune capt monarhiei franceze pentru totdeauna. n realitate, vor trece doar 11
ani pn cnd Napoleon se va ncorona mprat al Franei; ulterior, fra ii lui Ludovic al XVI-lea i
unul din verii si vor reveni pe tron. Dintre acetia, doar Carol al X-lea credea c guverneaz prin
drept divin; el a fost alungat ns de supuii si dup doar ase ani de domnie. Monarhii francezi din
secolul al XIX-lea au guvernat doar graie forei sau consimmntului popular, nu pentru c erau
considerai monarhi de drept divin. n acest sens, regicidul din ianuarie 1793 a distrus ceva pentru
totdeauna: prin ghilotinarea lui Ludociv al XVI-lea, monarhia a fost desacralizat.
Cum s-a ajuns ns aici? Cum de francezii, cei mai monarhiti dintre popoarele Europei, s-au
ntors aa repede mpotriva regelui pe care, n 1789, l numeau restauratorul libert ii? Regali tii sau consolat spunnd c, de fapt, ei nu se ntorseser mpotriva regelui. Potrivit acestora, Revoluia nu
fusese opera adevratului popor francez, fidel monarhiei, ci o conspiraie a intelectualilor ce urmreau
distrugerea religiei, a monarhiei i a ordinii sociale. Pn n 1797, aceste teorii s-au cristalizat ntr-o
carte astzi uitat, dar foarte influent n secolul XIX: Mmoires pour servir lhistoire du
Jacobinisme, scris de Abatele Barruel. Vechi critic al iluminismului, Barruel avea acum ceva concret
pentru a-i sprijini acuzaile: Revoluia. Barruel credea c scriitorii iluminiti ai secolului al XVIII-lea
doriser subminarea mai nti a cretinismului, iar apoi a monarhiei. Apoi, adep ii lor conspiraser (n
cadrul Masoneriei) pentru distrugerea acestor doi stlpi ai societii franceze, iar n 1789 se mutaser
n cluburile iacobine. Aceste cluburi atacaser n mod constant monarhia i atribu iile sale, i agitaser
mulimile pariziene n primii ani ai Revoluiei, mpingndu-l pe rege s recurg la proasta decizie de a
fugi din capital (fuga de Varrenes, iunie 1791). Astfel, potrivit lui Barruel, rsturnarea monarhiei la
doar 14 luni de la ntoarcerea de la Varennes era punctul culminant al unui vechi complot.
Iluminismul e de vin?

Dincolo de aceste teorii ale conspiraiei, nu se poate nega faptul c declinul monarhiei a fost,
fr ndoial, rezultatul Iluminismului. nc de la nceput, revoluionarii i-au recunoscut admiraia
fa de valorile filosofiei iluministe. Cnd, n 1791, au pus bazele Pantheonului, templul pentru
nmormntarea celor mai importani oameni ai naiunii, revoluionarii au mutat acolo rm i ele lui
Voltaire; i urmeaz Rousseau, n 1794.
Scriitorii iluminiti nu i-au exprimat n mod direct o ostilitate fa de Ludovic al XV-lea sau
Ludovic al XVI-lea; dimpotriv: Voltaire sprijinea ideea unui regim de autoritate monarhic. Cu toate
acestea, ei au subminat treptat monarhia. Fcnd distincia dintre monarhie (guvern legal, condus de o
pesoan) i despotism (guvern arbitrar al unei persoane, fr baze legale), ei au discreditat treptat
monarhia absolut perfecionat de Regele Ludovic al XIV-lea. Mai mult dect att, atacnd constat
Biserica i religia, ei au erodat justificarea autoritii monarhice prin ideea dreptului divin. Practic,
iluminitii sugerau c singurul criteriu prin care monarhia trebuia acceptat sau respins era dac erau
util sau nu supuilor ei.
Pentru iacobini, acesta era adevratul motiv pentru care Ludovic al XVI-lea a pierdut n faa
revoluionarilor: el a ncetat s mai fie util compatrioilor si. Naiunea devenise autoritatea suveran,
lund locul regelui asta este, n termeni constituionali, esena Revoluiei. n plus, redus la simplul
statut de servitor al vechilor supui, Regele ncercase s submineze reformele propuse de Adunarea
Naional. Rechizitoriul de la proces vorbea de aciuni contrarevoluionare ale regelui datnd nc din
iunie 1789. Astfel, prea c evident c niciun rege nu putea accepta regenerarea rii aa cum o
concepeau revoluionarii. De aceea, oamenilor le era mai bine fr el.
Interpretri moderne ale Revoluiei
De dou secole, istoricii dezbat nencetat problema Revoluiei, a sfritului monarhiei i a
cauzelor sale. n ultimele decenii, evenimentele au fost reinterpretate ca fiind produsul nu doar al
iluminismului, ci al unor procese de termen lung. n loc s-i limiteze aten ia doar asupra
perspectivelor intelectuale ale Iluminismului, istoriografia recent a nceput s ia n considerare
ntregul tablou cultural al secolului al XVIII-lea. n acest contest, sfritul monarhiei poate fi explicat
i prin pierderea veneraiei fa de Coroan i purttorii ei. Ar fi vorba, aadar, de o desacralizare a
monarhiei. n ce sens?
Cel mai cretin dintre regii Franei a fost ntotdeauna vzut ca un personaj semi-divin. Ludovic
al IX-lea sau Sfntul Ludovic era considerat reprezentantul lui Dumnezeu pe pmnt; nu era
responsabil pentru aciunile sale ca rege dect n faa lui Dumnezeu i, potrivit tradiiilor populare,
avea puteri taumaturgice. Aceste puteri i atribuii s-au transmis fiecrui rege, pn la Ludovic al XVIlea. Cu timpul ns, din ce n ce mai puin oameni credeau n ele. Altfel cum ar fi putut francezii s
accepte aa rapid rsturnarea i execuia regelui, al unsului lui Dumnezeu?
Dac vorbim de existena unui proces pe termen lung de subminare a monarhiei, trebuie s
gsim dovezi n gndirea secolului al XVIII-lea care s o sus in. Avem, pe de o parte, pierderea
autoritii regale din cauza conflictelor constituionale din secolul al XVIII-lea. Dup domnia
necontestat a Regelui Soare, considerat Epoca de Aur a monarhiei franceze, succesorii si s-au

confruntat cu o cretere a rezistenei fa de autoritatea regal din partea magistrailor i a


parlamentarilor. Istoricii atribuie acest fenomen jansenismului.
ncercnd s se opun impunerii bulei paple Unigenitus (o condamnare a ideilor janseniste dat
de Pap la cererea lui Ludovic al XIV-lea n 1713), o minoritate de janseni ti francezi s-a infiltrat n
Adunarea General pentru a-i implica pe parlamentari n lupta mpotriva bisericii. Pe parcurs, ei au
elaborat o serie de argumente critice fa de autoritatea regal pe care parlamentul o transmitea. Pn
cnd regele i cancelarul su, Maupeou, au ncercat s restabileasc autoritatea monarhic n 1771 prin
restructurarea adunrilor, ei au ajuns s fie denunai ca despoi i inamici ai libert ii. Astfel, o
minoritate religioas de oameni care se opuneau Iluminismului a contribuit de asemenea la
subminarea respectului fa de monarhia de drept divin, cel puin n aceeai msur ca scriitorii
anticlericali.
Discursuri subversive
Dup ce regele Ludovic al XV-lea este njunghiat n 1757 de un servitor, autorit ile au nceput
o campanie pentru identificarea posibililor complici. Nu i-au gsit, dar a ie it la iveal faptul c
existau foarte multe persoane care discutau, n termeni nu tocmai reverenioi, despre rege, despre
scandalurile din viaa sa privat, i despre represiunea jansenitilor. Oamenilor nu le mai era fric s-i
exprime ideile critice fa de rege sau minitrii si.
Ce-i drept, Ludovic al XV-lea le-a dat oamenilor foarte multe motive de brf. Via a privat a
regelui era cunoscut practic tuturor graie unei reele dezvoltate de ceea ce astzi am numi pres de
scandal. Nepotul lui, Ludovic al XVI-lea, a crui via privat nu semna deloc cu cea a
predecesorului su, a avut i el de suferit din cauza acestei reele, care a fcut ca n Fran a s circule
tot soiul de poveti defimtoare despre familia regal. n alte cuvinte, reputaia monarhiei a fost
distrus de o pres ruvoitoare interesat nu de adevr, ci de promovarea zvonurilor i brfelor.
Discreditai att n plan politic, ct i n plan personal, ultimii regi ai Franei au pierdut astfel respectul
supuilor lor.
A existat cu adevrat o desacralizare?
Pe de alt parte, acest de gen de discurs, de critici i brfe subterane la adresa regilor,
existaser i n trecut, fr a pune ns n pericol autoritatea monarhic. Orientrile homosexuale ale
regelui Henric al III-lea au dus la dezvoltarea sistemului de cenzur la sfritul secolului XVI, iar n
timpul Regelui Soare, criticile mereu prezente referitoare la extravaganele de la curte, rzboaiele
nencetate sau persecuiile religioase nu reprezentau o surs de nelinite. Iar asasinatul nu era nimic
nou n istoria monarhiei franceze dinainte de Ludovic al XV-lea. Henric al III-lea i Henric al IV-lea
au fost asasinai, iar aciunea de regicid nu trebuie neaprat interpretat ca fiind dovada unei deziluzii
fa de monarhie. n mod normal, cei care atententeaz la viaa unui monarh nu o fac pentru c i-au
pierdut credina n aceast form de guvernare; dimpotriv: n opinia lor, regele trebuie s moar
pentru c nu s-a ridicat la standardele impuse de poziia sa, fiind perceput ca nerespectnd regulile
instituiei. Instituia n sine e considerat sacr, nu persoana regelui.
Cnd Ludovic al XV-lea s-a mbolnvit n 1744, n ntregul regat oamenii s-au rugat pentru el.
Iar n ciuda ntrngerilor militare i a conflictelor religioase care l-au discreditat, ncoronarea

nepotului su, din 1774, a fost primit cu braele deschise. i n ciuda tuturor zvonurilor i brfelor,
popularitatea lui Ludovic al XVI-lea a supravieuit n mare msur intact pn n septembrie 1789.
Toate problemele de pn atunci erau atribuite nu regelui, ci minitrilor lui sau so iei sale austriece.
Chiar pn n ultima clip, Ludovic al XVI-lea a inspirat o veneraie semireligioas: imediat dup
execuia sa, oamenii din Pia s-au mbulzit s ating mcar o pictur din sngele regelui.
Putem vorbi, aadar, de o desacralizare a monarhiei ca explicaie pentru execuia lui Ludovic al
XVI-lea?
Trei ani i jumtate despart momentul n care Adunarea Naional l proclam restaurator al
libertii de momentul execuiei. n 1789, nimeni nu putea prevede c regele va sfri condamnat la
moarte. Iniial, scopul revoluionarilor a fost de transformare a monarhiei absolute n monarhie
constituional. i nu exist prea multe dovezi care s susin ideea c regele s-ar fi opus de la nceput
acestei schimbri. Atitudinea sa s-a schimbat n momentul 1790-1791, n contextul dezbaterii privind
reorganizarea Bisericii. Ludovic al XVI-lea a fost confruntat cu ceea ce el perceptea drept un atac
mpotriva religiei; asta ar fi fost sursa panicii care l-a mpins s fug la Varennes. Aceast decizie
nefericit a pus n micare un lan de evenimente care s-a sfrit cu moartea regelui, care a ajuns s fie
considerat inamic al Franei.

Marea Revolutie Franceza din 1789 si situatia internationala a Frantei in timpul revoltiei

In secolul XVIII-lea regii francezi posedau de o putere absoluta : Numai in unica mea
persoana se gaseste puterea regala spunea in anul 1766 Ludovic al XV-lea in Parlamentul Parisului,
-Toata ordinea sociala in tot volumul sau vine de la mine, interesele si drepturile natiei totul e aici ,
in mana mea.
Dupa moartea lui Ludovic al XIV-lea, rege a devenit nepotul sau de cinci ani Ludovic al XVlea (1715-1774). Pana la maturitatea lui tara era condusa de ministri, regele insa dansa si vana.
Ludovic al XV-lea dusmanea cu parlamentul Parisului si aproape de sfarsitul domniei sale a trimis in
exil si a arestat aproape toti membrii lui. Toate posturile aparatului de stat se vindeau sau se
transmiteau prin mostenire. Capul guvernului in Franta era regele personal, care lua toate deciziile.
Toata politica tarii Ludovic al XV-lea a dus-o numai la unica : stoarcerea resurelor din tara pentru
sustinerea luxului curtii. El traia si conducea dupa principiul dupa noi si potopul. La toate
avertismentele el raspundea: Pe secolul meu ajunge, lasa urmasul sa se descurce cum stie.
Dezastruoasa pentru tars a fost si politica externa a lui. Toate razboaiele, in care el se incurca din
cauza intereselor dinastiei, au fost pierdute. Unul din aceste razboaie a fost Razboiul pentru
mostenirea Poloniei(1733-1735) si Razboiul pentru mostenirea Austriei(1740-1748), care a adus
Frantei numai pierderi. Cel mai greu s-a manifestat pe pozitia Frantei pierderea Razboiului de 7
ani(1756-1763), unde ea s-a intalnit cu o tara mult mai slab dezvoltata economic Anglia. Si Franta a
fost nevoita sa-i ofere Canada si aproape toate coloniile din India. Influenta Frantei pe arena
internationala a scazut considerabil. Chinuit de razboaie poporul suferea mult.
Dupa Ludovic al XV-lea la putere vine Ludovic al XVI-lea tanar, lipsit de experienta,
nehotarat, corpolent - el putin se potrivea la rezolvarea problemelor statale. Primele reforme pe care
le-a infaptuit Ludovic al XVI-lea, printre care si restabilirea Parlamentului Parisului, i-au ridicat
autoritatea. Dupa aceste reforme au inceput anii reactiei feudale care au provocat rascoale si
manifestari a muncitorilor si taranilor. Iar regele si sotia sa faceau baluri si vanatori. Astfel cheltuind
banii, odata regelui i-au spus ca nu mai sunt bani in vistierie. Din aceasta cauza el a fost de acord cu
chemarea Statelor Generale, de la care astepta ridicarea impozitelor. Starea a III-a din Statele
Generale, dupa deschiderea lucrarilor lui pe 5 mai 1789 in palatul din Versailes, prezentata de
burghezie, pe 17 iunie s-a numit reprezentanta natiunii Adunare Nationala pe care n-o putea anula
nici regele. In Adunare s-a remarcat contele Onore-Gabriel Richetti de Mirabo(1749-1791). Fiind
incurajati de success, la 9 iulie ei s-au proclamat Adunare Constituanta si erau gata sa faca un regim
nou in Franta. Aceasta era epoca Eluminarii. Vazand situatia regele a chemat trupe credincioase si a
hotarat sa destrame Adunarea si l-a concediat pe Neccer ministrul finantelor. Aceasta a servit semnal
pentru revolutie si pe 13 iunie poporul a luat Bastilia. Astfel absolutismul a fost rasturnat, monarhia a
devenit constitutionala. Regele a recunoscut Adunarea Constituanta. In capitala puterea a trecut in
mainile Comitetului Alegatorilor, care a constituit Sfatul Orasenesc(Comuna din Paris). Revolutia s-a
extins pe toata tara. Peste tot marea burghezie a luat in mainile sale comunele oraselor. Din cetatenii
instariti s-a format Garda Nationala. Seful ei a fost marchizul Jilber de la Fayette(1751-1834). La 4
august 1789 Adunarea Constituanta a primit decretul despre lichidarea privilegiilor. Astfel se
lichidau toate prestatiile feudale. Pe 26 august 1789 Adunarea a primit un document istoric important :

Declaratia Drepturilor Omului si a Cetateanului. Confrom declaratiei oamenii erau egali in fata
legii, era proclamata libertatea cuvantului, presei, dreptul cetatenilor de a participa la faurirea legilor si
instalarea impozitelor. Principala valoare era proprietatea privata nezdruncinata si sfanta. Deci
libertatea, egalitatea si proprietatea iata drepturile principale din Declaratie.
Foametea crestea, pretul la paine era mare. Pe 6 octombrie poporul a mers la Versailes si a
adus regele in Paris, dar pretul la paine nu a scazut. Cu cresterea emigratiei nobililor a incercat si
regele sa emigreze. Insa el a fost recunoscut si adus la Paris. Aceasta definitv a subminat credinta in
rege. Ideea republicii devinea tot mai populara. In septembrie 1791 Adunarea a primit prima in istoria
Frantei Constitutie. Dreptul de vot l-au primit barbatii ce au implinit 25 de ani, in corcondanta cu
cenzul de avere. Din 25 de mln de oameni, dreptul de vot l-au primit 4,3 mln. S-a desfiintat impartirea
administrativa a Frantei in provincii. Franta era impartita in 83 de departamente. Dupa primirea
constitutiei Adunarea Cinstituanta a fost desfiintata si se faceau alegeri pentru Adunarea Legislativa,
care si-a inceput lucrul in octombrie 1791. Influenta principala in Adunare ii apartinea grupului de
deputati din departamentul Giranda, care au primit denumirea de girondini. O problema serioasa cu
care s-a intilnit noul guvern era formarea coalitiei impotriva Frantei revolutionare. Principalul rol in ea
il jucau Austria, Prusia si Anglia. In aceste imprejurari guvernul girondin declara razboi Austriei si in
primavara anului 1792 trupele franceze au intrat pe teritoriul Belgiei. Insp operatiunile militare
decurgeau rau pentru Franta. Trupele prusesti in alianta cu Austria au intrat in Franta si au ocupat un
rand de cetati. Atunci in iulie 1792 Adunarea Legislativa s-a adresat poporului cu un apel : Patria este
in primejdie. Dar in tara inca din toamna anului 1791 cresteau manifestarile, care in iarna acestui an
s-au intensificat. Crestea miscarea pentru detronarea regelui. In miscarea pentru republica un rol
important il jucau cluburile politice, principalul dintre care a fost clubul Iacobin(iacobin deoarece isi
faceau sedintele in biblioteca bisericii sfantului Iacob). Principala influenta in club o avea Maximilian
Robespiere(1758-1784). Alte persoane mari din acest club erau Jan Poli Marat(1743-1793) si Jorj
JacDanton(1759-1794). Din cauza cotizatiilor de membru in acest club nu intrau taranii. Criza in tara
se intetea cu o situtatie militara grea. Armatele franceze se retrageau sub presiunea dusmanului.
Girondinii isi pierdeau pozitiile. Saracimea oraseneasca a format noul organ revolutionar Sfatul
Comunei Parisului, care era condus de membrii clubului iacobin. Pe 10 august a izbucnit rascoala, 20
de mii de rasculanti au inconjurat palatul regal. In rezultatul acestei rascoale regele si familia sa erau
pusi in inchisoare. Rasturnarea monarhiei a pus inceputul noului period al revolutiei. Adunarea
Legislativa a stabilit alegerile Adunarii Nationale, care a trebuit sa reexamineze Constitutia. In rezultat
dreptul de vot l-au primit barbatii ce au implinit 21 de ani si a fost lichidat cenzul de avere. Pe langa
acestea situatia Frantei a devenit catastrofala. Trupele coalitiei s-au deplasat spre cetatea Verden, care
era un obstacol in drumul spre Paris. A fost anuntata primirea voluntarilor in masa. Un rol important in
aceasta l-a jucat Danton : Cand Patria este in primejdie, nimeni nu are dreptul sa refuze sa o apere
fara sa se acopere de rusine si sa merite numele de tradator... Ca sa invingem, trebuie curaj, iar curaj,
mereu curaj si Franta va fi salvata. Astfel pe 20 septembrie 1792 a avut loc lupta de la Valmy, unde
era respins atacul infanteriei prusace. Importanta acestei victorii era mare, fiindca ea a pus inceputul
eliberarii tarii de la interventionisti. Pe 21 septembrie 1792 a inceput lucrul Adunarea Nationala. Aripa

dreapta a Adunarii o alcatuiau girondinii, aripa stanga iacobinii cu reprezentantii Robespiere,


Marat, Danton ce aveau o mare influenta in popor. In Adunare se desfasura lupta dintre ei. Avand
cateva interese comune ei au primit unanim doua decrete :
- despre inviolabilitatea proprietatii;
- despre desfiintarea monarhiei si instalarea republicii.
O mai mare parte a Adunarii a votat executarea regelului. Procesul asupra regelui a inceput la
11 decembrie 1792 si in ianuarie 1793 i s-a taiat capul. Executia lui Ludovic a dat motiv tarilor
europene de a forma o noua coalitie impotriva Frantei. Langa tarile coalite Austria si Prusia s-au
alaturat Anglia cu Spania. La sfirtitul anului 1972 a inceput plecarea in masa a voluntarilor. In
primavara anului 1793 trupele austriece au trecut in ofensiva si au adus o infrangere trupelor franceze.
Infrangerea trupelor franceze in Belgia si pe Rein a subminat tare Gironda, care cel mai mult facea
zgomot despre lupta revolutionara, iar in realitate s-a ivit ca nu poate sa o duca. Situatia in tara se
inrautatea din cauza ca cresteau preturile la paine si alimente, nu era infaptuita reforma agrara. Astfel
la vestul Frantei a izbucnit rascoala royalistilor, principala forta a careia erau taranii. In martie in
Vendeea a izbucnit o rebeliune a fortelor ostile revolutiei. In aceeasi luna situatia pe fronturi era
amenintatoare. Girondinii nu posedau de o putere in tara. In Paris se pregatea rascoala impotriva
Girondei. Insa ea nu era pregatita de iacobini sau de comuna Parisului, ci de activisti formati din
iacobini si agitatorii nationali, la care mai apoi s-au adaugat iacobinii si Comuna Parisului. Astfel
manifestarile au inceput pe 31 mai 1793 si noaptea pe 2 iunie detasamentele revolutionare ale garzii
au inconjurat Adunarea. Aflandu-se sub pericol cea mai mare parte a Adunarii a hotarat indepartarea
girondinilor. Rascoala populara de la 31 mai 2 iunie 1793 a fost inceputul celei de-a treia perioade a
revolutiei. La putere au venit iacobinii. Dictatura iacobina s-a instaurat cand Franta era in mare
pericol, flota Angliei a cucerit portul Toulon si insula Corsica. Din 83 de departamente ale Frantei 60
s-au ridicat la rascoala. Vara anului 1793 Sharlotta Corday, o tanara nobila, l-a ucis pe Marat. In iunie
1793 Conventia iacobina a adoptat noua Constitutie, care facea oamenii egali in drepturi, proclama
Franta republica unica si indivizibila. Era lichidat cenzul de avere. Dreptul de a alege a primit orice
barbat ce a impinit 21 de ani. Insa pentru normalizarea situatiei in tara trebuia o putere tare si
nelimitata. Iacobinii au proclamat instalarea conducerii revolutionare, cu scopul salvarea revolutiei.
Principalul organ legislativ a ramas Adunarea. Ei i se supuneau 11 oameni din guvern Comitetul
Salvarii Publice, capul caruia era Robespiere. Dictatura iacobina incerca sa atraga poporul prin diferite
metode. Pe 17 iulie Adunarea a adoptat renumitul decret despre lichidarea definitiva a dreputilor
feudale. Era admisa vanzarea pamanturilor emigrantilor la tarani in loturi pe cat posibil de mici, cu
plata in rate, in decurs de 10 ani. Era adoptat decretul despre intoarcerea pamanturilor obstei in ajunul
revolutiei. Pe 5 septembrie 1793 o delegatie a iacobinilor a cerut Adunarii sa introduca terrorul in
regimul zilei, ce a fost facut. Pe 17 septembrie 1793 Adunarea a adoptat legea despre suspecti. Ea
prevedea arestarea si inchiderea in inchisoare a celor care erau declarati suspecti. Pe baza acestei
legi a fost judecata(14 octombrie) si executata(16 octombrie) fosta regina. Apoi erau executati
conducatorii girondinilor. Apoi era adoptat decretul despre recrutarea in masa. Astfel s-a organizat o
armata puternica si bine inarmata ce cuprindea peste 600 de mii de oameni. Taranii, ce alcatuiau cea

mai mare parte a armatei, intelegeau ca numai victoria asupra coalitiei antifranceze va ajuta la
consolidarea eliberarii de la prestatiile feudale. Lozinca lor era : Victorie sau moarte. Astfel la
inceputul anului 1794 razboiul era trecut pe teritoriul dusmanului. Pana atunci erau inabusite toate
rascoalele. S-a eliberat Toulonul. In septembrie 1793 in armata ce asedia Toulonul facea slujba tanarul
capitan artillerist Napoleon Bonapart. La 9 octombrie a fost luat Lionul. Dupa Victoria pe fronturi
poporul cerea aprofundarea reformelor, in Adunare au sosit multe cerinte de a termina cu tirania
clasei bogate. Dupa slabirea Comunei Parisului, Comitetul Salvarii Publice in frunte cu Robespiere
a inceput sa se teama de intarirea influentei moderatilor in Adunare in frunte cu Jorj Jac Danton. Din
toamna anului 1793 Danton si adeptii lui au inceput sa ceara reintoarcerea la oranduirea
constitutionala, refuzul politicii de teroare, libertatea presei s.a. Practic aceasta era tendinta spre
democratie. Robespiere a hotarat sa termine cu dantonistii. Danton macar ca a fost prevenit nu a fugit
din tara, ci a spus : Nu vor indrazni si a adaugat Oare se poate sa iei cu tine Patria pe pingelele
pantofilor?. Dar dimineata, pe 30 martie, el si partasii lui au fost arestati, judecati si executati.
Ultimele cuvinte ale lui Danton, adresate calaului erau : Tu vei arata capul meu poporului, el merita
asta. Din cauza acestor executii, impotriva robespieristilor s-au ridicat bogatasii noi. De la iacobini
s-au indepartat si taranii, neidumeriti de legea despre recvizitia grauntelor recoltei intregi. Toate
acestea au provocat unirea dutmanilor iacobinilor intr-un bloc unitar. In adancurile Adunarii s-a
alcatuit un complot impotriva lui Robespiere si adeptii lui. Robespiere vedea pericolul situatiei sale,
insa nu putea sa faca nimic. Astfel pe 27 iulie (9 termidor) 1794 el era arestat. Seara Adunarea l-a
declarat pe Robespiere si adeptii lui in afara legii, ce insemna executia fara judecata. Lovitura de stat
de la 9 termidor a intors revolutia in albia burgheziei, din care a iesit in timpul dictaturei iacobine.
Toata puterea a tercut la bogatasii noi(thermodorienii), care pentru a fi populari au inceput sa
aresteze pe cei legati cu terorul (care nu a disparut ci a luat o alta forma). Suspectii erau eliberati,
sute de iacobini au fost pusi in inchisoare sau executati. In Adunare s-au intors girondinii supravietuiti,
Comuna Parisului a fost dezmembrata. Din aceasta cauza cresteau nemultumirile. Rascoala a izbucnit
pe 1 aprilie 1795. In aceasta zi Adunarea era inconjurata de 10000 de oameni neinarmati. Inspre seara
a sosit Garda Nationala, poporul era alungat. Dar in mai evenimentele s-au repetat, numai ca acum
populatia era inarmata. Rascoala a durat doua zile.
In ianuarie anul 1795 armata franceza a cucerit Olanda si a transformat-o in Republica Batava.
Prusia recunoaste Rinul ca hotar cu Franta. La 22 iulie Spania cedeaza Frantei partea ei din insula
Saint- Domingo , care devine in intregime franceza. In august 1795 Adunarea a adoptat noua
Constitutie, care fixa in Franta oranduirea republicana, dar lichida votul universal, restabilea sistemul
de a alege pe doua trepte si cenzul de avere. Conform constitutiei puterea legislativa ii apartinea
Corpului Legislativ, format din doua camere: Sfatul Cincisute si Sfatul celor Mari. Puterea executiva o
avea Directoratul formata din 5 persoane in varsta de nu mai putin de 40 de ani, numiti de Sfatul celor
Mari. Royalistii nu au primit noua Constitutie si au incercat sa dezmembreze Adunarea in septembrie
1795, insa din cauza lui Napoleon Bonapart, aceasta nu i-a reusit. Dupa fapta eroica el a fost avansat
in rangul de comandant al fortelor armate Frantei interne. Dupa caderea dictaturei iacobine razboiul
s-a schimbat in partea acapararii teritoriilor noi. In cursul luptei s-a intensificat influenta generalilor si

a armatei pe Directorat, indeosebi cea a lui Napoleon Bonapart. El a prefacut armata in partea cea
buna.

Revolutia franceza
(1789-1799)
Cauze: la sfarsitul sec. al XVIII-lea Vechiul Regim din Franta a intrat intr-o puternica criza.
Monarhia absolutista oprima poporul. Clerul superior si nobilimea erau stari privilegiate, fiind scutiti
de taxe, impozite. Statul francez era in pragul falimentului. Regele Ludovic al XVI-lea a fost nevoit a
convoace Parlamentul.
Desfasurare: Starea a treia s-a proclamat Adunare Nationala Constituanta.Regele a mobilizat
armata pentru a dizolva Adunarea, dar populatia Parisului se opune.La 14 iulie 1789 cade inchisoarea
Bastilia, symbol al regimului absolutist.
Monarhia constitutionala - la 26 august a fost adoptata Declaratia drepturilor omului si
cetateanului, act pe care regele jura sa-l respecte drept Constitutie.
Republica- Franta intra in conflict cu Prusia si Rusia, se declanseaza criza deoarece regale
chemase ajutor extern in favoarea sa. Regele a fost prins si executat.Adunarea legislative devine
Conventie nationala si proclama Republica(1792), care a cunoscut mai multe orientari: girondinii,
moderati, si iacobinii, radicali.
Din 1794 se impune Directoratul, givernare republican in timpul careia, pe plan extern se
remarca personalitatea tanarului Napoleon Bonaparte. La 9 noiembrie 1799 acesta preia puterea prin
lovitura de stat.
Franta napoleoniana
Consulatul- Napoleon Bonaparte a preluat toata puterea si a instaurat o didactatura militara. In
guvernarea sa Napoleon a mostenit razboaiele initiate de revolutie.
Imperiul- in mai 1804 a fost proclamat imperiul francez, iar Napoleon a fost incoronat
imparat. Imperiul a insemnat o perioada de razboaie purtate de Franta impotriva monarhiilor feudale si
Angliei. Un rezultat al acestor batalii a fost crearea Marelui Imperiu francez . Acesta era format din
imperiul francez propriu-zis si statele aflate sub stapanirea sa.
Caderea lui Napoleon s-a datorat monarhilor europeni, dar si popoareloe aflate sub dominatie
franceza. Infrangerea finala a lui napoleon a fost in batalia de la Waterloo din 1815. Napoleon a plecat
in exil. In Franta a fost restaurata dinastia de Bourbon.
Ce este numele de imparat? Un cuvant ca oricare altul. Daca eu nu aveam alte titluri decat
acesta penru a ma prezenta in fata posteritatii, ea mi-ar rade in nas. Institutiile mele, binefacerile mele,
victoriile mele, iata adevaratele mele titluri de glorie. (Napoleon)
Ca sa castig musulmanii din Egipt m-am facut musulman, ca sa pacific Vandeea m-am facut
catholicdaca as guverna un popor de evrei as restabili templul lui Solomon. (Napoleon)

Revolutia Franceza
n cele doua secole de domnie si guvernare a dinastiei de Bourbon (1589-1789), societatea franceza a
dat apartenenta unei evolutii lente, n care initiativele de reforma s-au confruntat cu puternice tendinte de
aparare a privilegiilor. Vechiul Regim a fost cuprins n ultimele sale decenii de o criza complexa: economica,
sociala, financiara, administrativa si morala. Considerata n istorie ca o manifestare atipica, revolutia se
declanseaza cnd toate tentativele de reformare sunt epuizate. Amploarea crizei si ineficienta reformelor au
determinat ca Revolu 20320j922u 55;ia Franceza sa fie necesara, inevitabila si la fel de complexa.
Premisele izbucnirii revolutiei
n cursul secolului XVII, Franta a nregistrat, o data cu ntreaga populatie a Europei, o importanta crestere
demografica (de la 14-22 mil locuitori spre 23-28 milioane locuitori), chier daca s-a situat sub media europeana
a acelor vremuri.
aranimea a continuat sa reprezinte 85% din populatie si, desi cea mai mare parte a ei era libera, lipsa
pamntului si dependenta fata de nobilul proprietar, de Biserica si de Stat i mpovarau viata. Productia agricola
a fost nsa ntr-o crestere continua, nu ntotdeauna n functie de tehnologii noi sau de uneltele folosite. Industria
a excelat cu deosebire n domeniul textil, fiind puternic sustinuta de constructia de drumuri.
Din Evul Mediu, societatea franceza si-a pastrat structurile traditionale: regele n fruntea ierarhiei, urmat
de cele doua stari privilegiate - clerul si nobilimea - si starea a III-a, alcatuita din burghezie, taranime,
muncitorii din manufacturi, etc. Originea celor trei ordine dateaza din Evul Mediu, cnd s-a ivit deosebirea ntre
cei care se roaga - oratores, cei care se lupta - bellatores, cei care muncesc pentru a asigura traiul celorlalti laboratores.
Clerul, nsumnd circa 130 000 de persoane, se proclama el nsusi cea mai nalta treapta a Regatului. Se
bucura de nsemnate privilegii politice, fiscale si juridice. Membrii clerului superior, episcopii si abatii (=titlu
purtat de sefii unei mnastiri catolice) se recrutau din rndurile nobililor. Fastul si grandoarea n care traiau
principii bisericii egalau luxul marilor nobili laici. n schimb, preotii de tara, cuprinznd 50 000 de parohi,
duceau o existenta modesta alaturi de enoriasii (=persoana care, practicnd o religie, tine de o anumita parohie)
lor.
Alaturi de nobilimea de snge sau de spada, n secolele XVI-XVIII s-a format nobilimea judiciara, a
magistratilor, care cumparau acest titlu si intrau n rndurile nobilimii de roba. Instantele judiciare supreme,
care se numeau parlamente, constituiau un monopol al acestor aristocratii de functionari. Profitnd ca n Franta
Vechiului Regim legile intrau n vigoare abia dupa ce erau nregistrate n condica Parlamentului din Paris,
nobilimea judiciara respingea sistematic reformele, devenind garantul mentinerii privilegiilor. Populatia Frantei
n preajma revolutiei numara aprox. 25 milioane locuitori, dintre care 350 000 erau nobili, dar cu structura
foarte eterogena. Nobilimea de curte, cca. 4 000 de persoane, locuia la Versailles si forma anturajul regelui.
Traia n mare lux, din pensiile si ajutoarele acordate din bugetul statului, din soldele militare sau din veniturile
slujbelor ndeplinite la curte. Totusi marea nobilime era partial ruinata. Risipa, luxul si viata de la curte implicau
cheltuieli mult mai mari dect veniturile, iar majoritatea domeniilor au fost amanetate (=a garanta un mprumut
cu o proprietate) sau vndute. Cu totul alta era situatia nobilimii provinciale, ruinata si ducnd o viata modesta
pe domeniile ei. Principala sursa de venituri consta n perceperea drepturilor feudale de la tarani, chiar daca
valoarea lor scazuse foarte mult n secolul XVIII.
Starea a III-a cuprindea burghezia alcatuita din 2 milioane de bancheri, industriasi, negustori si liberprofesionisti (avocati, medici, notari). aranimea, care numara 20 milioane de agricultori, forma cea mai mare
parte a starii a treia. Tot n aceasta categorie sociala se mai gaseau 2 milioane de muncitori, mestesugar, mici
comercianti, ucenici si calfe care locuiau la orase si alcatuiau o forta sociala exploziva.
Teoretic, regele detinea puterea n mod absolut. Statul era domeniul sau, pe care l-a primit mostenire de la
antecesori si pe care-l guverna dupa bunul sau plac. Regele declara razboi si ncheia pace, numea n toate
functiile militare si civile, putea ncarcera orice persoana printr-o simpla "Lettre de cachet" (ordin scris, sigilat

cu pecetea sa). n fapt, autoritatea regala era mult slabita de modul haotic n care functionau principalele
institutii ale statului.
Centralizarea coexista cu o multime de privilegii si autonomii. Justitia, spre exemplu, era exercitata
concomitent de functionarii regali, de seniorii care au mostenit dreptul de a face dreptate pe proprietatile lor si
de tribunalele ecleziastice. Vamile interne stnjeneau comertul, impozitele erau repartizate inegal.
Criza monarhiei absolutiste franceze a nceput dupa 1715, anul mortii lui Ludovic al XIV-lea. Finantele
erau secatuite de desele razboaie, iar populatia vlaguita si profund nemultumita. Regele Ludovic al XV-lea a
antrenat tara ntr0o serie de razboaie inutile avnd ca rezultat scaderea prestigiului Frantei si o criza financiara
care va dainui pna la revolutie. Politica falimentara a lui Ludovic al XV-lea a fost ilustrata de ncheierea
umilitoarei paci din 1763, cnd Franta pierdea n favoarea Angliei teritorii precum Canada, Louisiana si India.
n schimb, monarhia franceza a sprijinit lupta de eliberare a coloniilor engleze din America de Nord, dar cu
pretul adncirii crizei finantelor publice.
Regele Ludovic al XVI-lea (1774-1792) a esuat n toate ncercarile de a reforma finantele tarii. Rnd pe
rnd ministrii Turgot, Necker si Calonne care au ncercat sa legifereze impozitarea nobilimii au fost demisi la
presiunile privilegiatilor. Se produce asa-numita "revolta a nobilimii", prin care s-a respins orice ncercare de
reformare a institutiilor aristocratice. La fel ca si n Anglia, cauza imediata a declansarii revolutiei a fost criza
financiara si mpotrivirea la reforme a categoriilor privilegiate. n plan intelectual circulau idei noi, promovate
de filosofii epocii "luminilor", care criticau absolutismul monarhic si sustineau un regim al libertatii si egalitatii.

Drumul de la monarhia absolutista la republica


Interesata sa rezolve criza si sa salveze statutul, monarhia a gasit de cuviinta sa convoace un organism
reprezentativ (care nu mai fusese convovat din 1614), din care faceau parte si neprivilegiatii - Adunarea Starilor
Generale (5 mai 1789).
Restabilirea Adunarii Starilor Generale a declansat n Franta o efervescenta sociala si politica fara
precedent: regele solicitase alcatuirea unor caiete de doleante, care ngaduiau nobilimii, clerului si starii a III-a,
sa-si formuleze revendicarile sub forma unor cereri adresate suveranului. Cele mai multe solicitau desfiintarea
absolutismului, o reforma completa a fiscalitatii si justitiei, constituirea unei adunari reprezentative care sa
decida asupra legilor si impozitelor, introducerea unei constitutii.
REVOLUIA POLITIC (mai-iulie 1789). nca de la nceput s-a vazut limpede ca regele nu dorea
reforma sau constitutie, asa cum cerusera insistent "caietele de doleante". Obiectivul sau, urmarit asiduu de mai
multa vreme, era doar acoperirea deficitul bugetar printr-o politica de impozite acceptata de toate trei starile si
mentinerea absolutismului.
Drumul de la vechea adunare medievala la Adunarea Nationala Constituanta moderna a fost deschis de
diferendul dintre rege si reprezentantii starii a III-a: sa se voteze pe stari (ar fi fost n avantajul privilegiatilor)
sau individual (evident, n favoarea majoritatii neprivilegiate). Delegatii starii a III-a, la propunerea abatelui
Sieys, considernd ca reprezinta 96% din natiune, s-au proclamat Adunare Constituanta (17 iunie 1789), iar
membrii ei au jurat sa ramna uniti pna ce vor da Frantei o constitutie. Ludovic XVI a acceptat inevitabilul si a
invitat deputatii celorlalte ordine sa i se alature. Adunarea, cuprinzndu-i acum pe toti membri Starilor
Generale, s-a proclamat Adunare Nationala Constituanta (9 iulie 1789). Monarhia absolutista a sucombat.
Suveranitatea nationala nlocuieste suveranul de drept divin. Guvernarea Frantei se va face n baza unui
contract ncheiat ntre suveran si natiune. n acest stadiu, se poate vorbi de o monarhie moderata, dupa model
englez.
Regele, rau sfatuit, concentreaza trupe n jurul Parisului. Acest fapt provoaca revolta maselor populare.
Parizienii se narmeaza si alcatuiesc Garda Nationala condusa de marchizul La Fayette. Se instituie o
municipalitate revolutionara n frunte cu savantul Bailley. La 14 iulie 1789 e atacata si cucerita Bastilia,
simbolul absolutismului monarhic.

REVOLUIA SOCIAL (iulie-august 1789). Actiunile antiabsolutiste de la Paris si din marile orase au
creat un precedent pe care lumea rurala l va urma fara ezitare. Recoltele proaste, cu consecinta lor imediata cresterea pretului pinii si somajul lucratorilor cu ziua - au creat nca din primavara anului 1789 conditiile unei
mari rascoale taranesti.
La sate se dorea mpartirea echitabila a grnelor, evident, n detrimentul celora care detineau prea mult
(seniorii laici si ecleziastici, dar si proprietari din rndul burgheziei) si stergerea impozitelor catre stat, precum
si a obligatiilor feudale. Acest program a fost dezvoltat n vara anului 1789, cnd n cursul unor rascoale au fost
distruse arhive care consemnau datorii si au fost atacate si incendiate numeroase castele nobiliare.
Starea generala de anarhie produsa de aceasta razvratire nu putea ramne fara urmari. Constituanta,
speriata de tumultul satelor, a desfiintat n noaptea de 4 august 1789, toate privilegiile feudale, statundu-se
deplina egalitate ntre toti francezii, deveniti acum, din vechi participanti la ordine medievale, cetateni.
Cum o noua constitutie nu se putea naste de la o zi la alta, o Declaratie a Drepturilor Omului si
Cetateanului, adoptata la 26 august 1789, stabilea principiile pe baza carora urma sa se nfaptuiasca
reconstructia tarii. Din pacate, rau sfatuit, regele Ludovic al XVI-lea a refuzat initial sa accepte att decretele
din noaptea de 4 august, ct si Declaratia, fiind obligat sa o faca, dupa o noua rascoala a populatiei pariziene,
care l-a dus, mpreuna cu toata familia, la palatul Tuileries din Paris. Legislatia feudala va fi nlocuita prin
decretarea libertatii economice, a desfiintarii breslelor si vamilor interne, prin reforma impozitelor. Franta a fost
mpartita n 83 de departamente formate, la rndul lor din districte, cantoane si comune.
PRIMA CONSTITUIE. Anii care au urmat (1789-1791) sunt caracterizati de o situatie foarte complexa.
n absenta partidelor politice, doua grupari se arata foarte influente: Clubul Iacobinilor (Societatea Prietenilor
Constitutiei), dominat de Maximilian Robespierre, si Clubul Cordelierilor (Societatea amicilor drepturilor
omului si cetateanului), frecventat de Danton, Marat, foarte apreciat de mica burghezie, meseriasi si muncitori
industriali.
La 12 iulie 1790 a fost adoptata Constitutia civila a clerului, organiznd Biserica ca pe o institutie
nationala, independenta de papa. Nemultumiti s-au aratat att Papa Pius VI, ct si regele Ludovic XVI, care a
gasit bun prilej ca sa fuga din Paris, spre a reveni cu trupe ca sa restabileasca absolutismul. La Varennes a fost
nsa recunoscut si obligat sa se ntoarca (21 iunie 1791). Noul regim politic - monarhia constitutionala - era
instituit prin Constitutia promulgata la 3 septembrie 1791, din care decurg urmatoarele prerogative ale celor
trei puteri: puterea executiva era exercitata de un guvern condus de monarh care avea rol de prim-ministru
(conducea diplomatia, administratia, comanda armata, percepea impozite, propunea legi, asigura politia);
puterea legislativa o detinea Adunarea legislativa, aleasa pe 2 ani, prin vot cenzitar (controla guvernul, avea
initiativa legilor, vota legi, ratifica tratate si decreta impozite); puterea judecatoreasca era exercitata de
Tribunalele judecatoresti (pedepsea raufacatorii, arbitra conflictele dintre cetateni, potrivit codurilor si legilor
votate de puterea legislativa).
La 30 septembrie 1791 s-a tinut ultima sedinta a Adunarii Constituante, caci la 1 octombrie 1791, aceasta
se proclama Adunare legislativa (1 oct. 1791-20 sept. 1792).
DECLANAREA RZBOAIELOR REVOLUIONARE. Adunarea legislativa s-a ntrunit la 1 oct. 1791,
fiind alcatuita din doua grupari distincte de deputati: feuillantii - sustinatorii monarhiei constitutionale si
iacobinii si girondinii - adeptii republicii. Adoptarea noii constitutii nu a rezolvat dect n parte problemele tarii,
conducnd treptat la concluzia ca doar un razboi cu suveranii Europei ar fi putut stabiliza situatia.
Dorit de rege, care spera sa reinstaureze astfel absolutismul, dar si de fortele revolutionare si de
monarhiile vecine, razboiul, nceput la 20 aprilie 1792 mpotriva Austriei, a mers rau pentru Franta nca din
primul ceas. Armata, prost organizata si practic, lipsita de comanda (multi ofiteri monarhisti) dezertasera, a
pierdut batalie dupa batalie, dezastrul fiind evitat doar datorita slabiciunilor taberei adverse. Conspiratia familiei
regale cu fortele inamice a devenit din ce n ce mai evidenta. Intrarea n razboi a Prusiei a complicat si mai mult
situatia si, n disperare de cauza, Adunarea legislativa a decis sa aduca n Paris 20 000 de "federati", membrii ai
garzii nationale. Pentru aceasta, a declarat "patria n primejdie" si ntr-un elan patriotic de nestavilit, de
pretutindeni s-au nrolat voluntari pentru a rezista armatelor absolutiste.

PROCLAMAREA REPUBLICII. n noaptea de 9-10 august 1792, circumscriptiile electorale pariziene au


luat cu asalt resedinta regelui si au instituit n capitala "Comuna insurectionala" (o conducere revolutionara).
Ludovic al XVI-lea s-a retras n mijlocul Adunarii legislative, care, intimidata de multime, l-a suspendat
pe suveran; acesta a fost arestat mpreuna cu ntreaga familie si transportat la nchisoarea Temple. Desfiintarea
monarhiei constitutionale a pregatit noul regim, a carui lege fundamentala avea sa fie elaborata de o Conventie.
n rastimp, singura autoritate legala n stat, Adunarea, a adoptat, sub presiunea Comunei, o serie de decizii
mpotriva dusmanilor revolutiei, constituindu-se ceea ce istoricii francezi au numit "Prima Teroare", cu victime
mai ales din rndurile clerului. Au fost adoptate, nsa, si reglementari cu caracter democratic: a fost decretat
votul universal, prin care urma sa fie aleasa viitoarea adunare, au fost desfiintate, fara rascumparare, toate
vechile drepturi feudale.
La 20 septembrie 1792, trupele revolutionare au obtinut prima victorie mpotriva fortelor interventioniste
la Valmy. Noua putere n stat, Conventia, aleasa prin vot universal, a desfiintat monarhia si a proclamat
Republica Franceza, una si indivizibila (21 sept. 1792).
Anii Conventiei
CONVENIA GIRONDIN (1792-1793). n istoria Conventiei se disting trei etape: girondina, iacobina
si thermidoriana. Situatia revolutionara din 1792 a impus la conducerea Frantei o adunare alcatuita exclusiv din
republicani. Doua grupuri si disputa preponderenta n Conventie: girondinii (condusi de Roland, Brissot,
Condorcet) si montagnarzii sau iacobinii, numiti asa dupa pozitia ocupata pe bancile asezate n partea de sus a
salii de sedinta (n fruntea lor aflndu-se Robespierre, Danton, Marat).
Pentru nceput, Conventia, n care girondinii detineau putere, a trebuit sa hotarasca soarta regelui. Desi ar
fi dorit sa-l salveze, sub presiunea probelor care i-au dovedit complicitatea cu monarhiile absolutiste mpotriva
revolutiei, acestia au fost obligati sa-l trimita pe esafod, la 21 ianuarie 1792. Decizia a avut pe termen scurt
grave consecinte. mpotriva Frantei revolutionare s-a constituit o coalitie de puteri (Austria, Prusia, Anglia,
Rusia), cu scopul de a restaura vechiul regim. Razboiul care continua, si pentru care au fost mobilizati 300 000
de soldati, tulburarile din Vendeea (regiunile din NV tarii), unde taranii instigati de nobili, s-au ridicat impotriva
noii puteri, situatia economica n continua degradare au alimentat conflictul dintre girondini si montagnarzi. n
urma unor noi manifestatii a parizienilor (31 mai - 2 iunie 1793), girondinii sunt ndepartati de la Putere si din
Conventie si ghilotinati (2 iun. 1793). Eliminarea lor a dat o lovitura grea parlamentarismului care a nvrajbit
Parisul revolutionar cu tara.
CONVENIA IACOBIN (1793-1794). Ca sa salveze revolutia, iacobinii au fost nevoiti sa recurga la
masuri exceptionale. Au folosit dictatura puterii executive si teroarea pentru combaterea contrarevolutionarilor.
Comitetul Salvarii Publice, condus de Robespierre, actiona ca putere executiva, iar Comitetul Sigurantei
Generale alaturi de Tribunalul revolutionar i urmareau pe dusmanii revolutiei. Puterea legislativa si autoritatea
suprema apartineau Conventiei Nationale dominate de iacobini. A fost elaborata Constitutia anului I (1793).
Ea stabilea ca "scopul societatii este fericirea generala". Nu a fost aplicata niciodata datorita razboiului. n plan
economic, au fost desfiintate toate obligatiile feudale, au fost mproprietariti taranii fara rascumparare, s-au
fixat produse maximale la produsele de prima necesitate, n vreme ce cresterea salariilor a fost blocata.
Organizatorul victoriei n plan militar a fost Lazare Carnot. n cteva luni, teritoriul Frantei este eliberat si se
trece la ofensiva n Belgia. Paradoxal, marile victorii vor dezbina tabara iacobinilor. Hbert, partizan al
terorismului n guvernare, staruia sa se mearga "cu ghilotina n frunte". Hebertistii erau puternici n clubul
cordelierilor si n foburgurile (=cartier marginas ntr-un mare oras) Parisului, unde conduceau sectiile de
sanchiloti (=revolutionari proveniti din cartierele marginase ale oraselor). Legea suspectilor, adoptata la 17
septembrie 1793, a permis arestarea numai la Paris a peste 5000 de persoane din rndul vechii aristocratii si a
burgheziei, dar si dintre oamenii de rnd, multi sfrsind pe esafod. Se estimeaza ca peste 1600 de persoane au
fost executate n provincie. Pentru a lovi n preotime si n catolicism, ei au initiat miscarea ateista, au impus
introducerea Cultului Ratiunii si au nceput descrestinarea. Catedrala Notre-Dame din Paris a fost transformata
n Templul Ratiunii. Au introdus calendarul republican n 7 octombrie 1793. Danton, Hbert si alti adversari ai
lui Robespierre au fost ghilotinati. Marea Teroare din ultimele saptamni ale dictaturii iacobine a ngustat pna
la disparitie sprijinul popular pentru Robespierre. Prin complotul de la 9 thermidor / 27 iulie 1794 acesta si
sustinatorii ei au fost ghilotinati.

CONVENIA THERMIDORIAN (27 iulie 1794-26 octombrie 1795). Aceasta Conventie a fost
dominata de cei proaspat mbogatiti. Thermidorienii, adepti ai spiritului republican moderat, au ridicat
restrictiile impuse de iacobini presei, economiei, culturii sau religiei catolice. Anularea Legii maximului (dec.
1794) a redat comertului libertatea ceruta de burghezie. S-a renuntat la rigorismul iacobin si viata cotidiana a
celor bogati a revenit la efervescenta din timpul Vechiului Regim. Tonul l dadeau celebre curtezane, precum
Tereza Cabarrus (Notre Dame de Thermidor), devenita doamna Tallien etc. Doua erau pericolele care amenintau
Conventia Thermidoriana: iacobinii si regalistii. Ultimele ncercari ale adeptilor iacobinilor de a rasturna noua
putere au fost nabusite de armata n mai 1795. Emigrantii regalisti sprijiniti de Anglia au debarcat n Bretania
n iunie 1795, dar vor fi nfrnti de trupele generalului Hoche. O alta rascoala regalista, octombrie 1795, i-a
oferit prilejul tnarului general N. Bonaparte sa se remarce si sa candideze cu succes la comanda unei armate a
Directoratului.
Politica externa a thermidorienilor o continua pe cea initiata de iacobini. Olanda a fost cucerita (ianuarie
1795) si transformata n Republica Batava, una dintre numeroasele republici-surori cu care se va nconjura
Franta. Prusia, dorind sa participe la a III-a mpartire a Poloniei (1795), va ncheia pacea de la Basel
(1795), recunoscnd Rinul ca hotar cu Franta si neutralitatea Germaniei de nord. Tot la Basel se semneaza
pacea cu Spania, tara care paraseste coalitia antifranceza. Printre ultimele masuri luate de thermidorieni a
fost adoptarea Constitutiei anului III, care organiza Franta sub forma Directoratului.

FRANTA IN SECOLELE XVII-XVIII - Apogeul monarhiei absolute franceze

Apogeul monarhiei absolute franceze. Frondele. Epoca lui Ludovic al XIV-lea


(colbertismul, directii ale politicii externe). Domnia lui Ludovic al XV-lea;
sfarsitul Vechiului Regim

Dupa Edictul de la Nantes (legea promulgata in 1598 de regele Henric al IV-lea al Frantei, fost
calvinist prin care se incheie perioada razboaielor religioase, dintre catolici si protestanti , prin care
catolicismul este recunoscut ca religie de stat, dar si acorda supusilor protestanti o mai larga libertate
religioasa, precum si drepturi civile complete; sub presiunea clerului catolic, aceasta lege a va fi
revocata in 1685 de regele Ludovic al XIV-lea), pentru monarhia franceza incepe o adevarata
perioada de restaurare.
Fara a modifica institutiile mostenite de la dinastia de Valois, care i-a premers, si contrar
traditiei care vrea sa faca din el bunul rege liberal, Henric al IV-lea (rege al Navarei /1572-1610/ si
al Frantei /1589-1610; este primul dintre Bourboni) se inconjoara de o echipa restransa, cu care va
domni autoritar.
Guvernatorii provinciilor sunt de multe ori fosti participanti la Liga (catolici de vaza din regat), cu
care a fost nevoit sa negocieze, sau pur si simplu mari seniori ce tin cu orice pret la independenta pe
care o au in provinciile lor. Fara a-i destitui, regele numeste pe langa ei ofiteri ce-i sunt cu totul
devotati si care asigura controlul pe care-l dobandeste monarhia asupra teritoriului regatului.

Parlamentele, care au refuzat un timp sa inregistreze Edictul de la Nantes, sunt silite sa se supuna
autoritatii lui Henric al IV-lea.
Obiect si ele de neincredere, orasele sunt aduse la ordine dupa modelul de la Amiens, care isi
pierde cele mai multe dintre libertatile municipale dupa ce s-a oferit o vreme spaniolilor (1597).
In ciuda autoritarismului sau, Henric al IV-lea se bizuie pe un ministru principal. Maximilien
de Bethune, baron de Rosny, facut duce de Sully in 1605, mic nobil protestant, este in slujba regelui
din frageda tinerete; fara a avea titlul de prim-ministru, Sully concentreaza in mainile sale o mare
parte din putere si se straduieste sa restabileasca finantele monarhiei. Pentru supervizarea actiunii
ofiterilor, trimite in circumscriptiile financiare comisari, numiti intendenti de justitie si, respectiv, de
politie si de finante. Reuseste sa stearga datoria mostenita din timpul razboaielor civile si incepe
reconstructia regatului. In afara unor mari santiere din Paris, Pont Neuf, Piata Dauphine, Piata Regala
(azi Piata Vosges), Sully favorizeaza o serie de ameliorari in agricultura, in special in domeniul
drenarii.
Domnia lui Henric al IV lea e marcata de comploturi ale nobililor, regele trebuind sa-l execute
pe vechiul sau tovaras maresalul de Biron, pentru a dovedi ca monarhia franceza a redevenit ferma. In
schimb, acorda iertare unui mare senior protestant rebel, ducele de Bouillon.
Opozitia vechilor membri ai Ligii, deveniti intre timp evlaviosi catolici, nu se dezminte. La 13
iunie 1610, actionand probabil din proprie initiativa si fara complici, un catolic fanatic il asasineaza cu
un pumnal pe Henric al IV
Regenta Mariei de Medici si urmarile ei (1610-1624)
Tanarul rege Ludovic al XIII-lea (/1601/1610-1643) nu are decat noua ani. cand se urca pe
tron; in jurul reginei-mama Maria de Medici se constituie un Consiliu de regenta, din care fac parte
atat ministrii lui Henric al IV lea, (batranii'), cat si favoritii italieni ai reginei. Confruntata cu aparitia
unei opozitii, Maria de Medici refuza sa convoace starile generale.
Adunarea tinuta la Paris din octombrie 1614 pana in ianuarie 1615 nu ajunge la rezultate
concrete.
Pentru a-i linisti pe protestanti, Regenta trebuie sa confirme Edictul la 22 mai 1610.
Unul dintre favoritii Mariei de Medici, este numit in 1616 secretar de stat al afacerilor externe
si de razboi, ajunge cardinal, iar in perioada 1624-1642 conduce guvernul francez; este vorba despre
Richelieu (Armand-Jean du Plessis), (1585-1642), care va promova o politica antinobiliara,
antiprotestanta (este asediata fortareata hughenota La Rochelle in perioada 1622-1628) si
antihabsburgica (intervine in Razboiul de 30 de Ani, in 1635), in sensul intaririi autoritatii regale, a
centralizarii Statului Francez.
Cardinalul Richelieu a intarit adminstratia centrala a statului prin reforma Consiliului reegal si
folosirea unor intendenti trimisi in provincii; a incurajat dezvoltarea comertului si a manufacturilor
regale; a infiintat companii de monopol; el este la originea crearii marinei de razboi; in timpul sau au
fost puse bazele unui imperiu colonial in America de Nord (Canada) si Africa (Senegal si
Madagascar); el a fondat Academia Franceza (1635) si a extins Universitatea Sorbona. Cheltuielile
pentru politica sa razboinica au provocat o cresterea fiscalitatii, ceea ce a dus la rascoale populare dur
reprimate.
In politica externa, Franta incheie o alianta antihabsburgica din care faceau parte si puterile
protestante, stabileste o stransa legatura cu Anglia (prin casatoria Henriettei, sora regelui, cu Carol I de
Stuart); participa, din 1635, la Razboiul de 30 de Ani (1618-1648), la capatul careia, prin Pacea din
Westfalia (1648) Franta devine dominanta in zona centrala a Europei.

Noul suveran, regele Ludovic al XIV-lea (/1638/1643-1715), este minor, la moartea tatalui
sau. Se creeaza un Consiliu de Regenta in jurul mamei sale Anna de Austria, regina de origine
spaniola, ceea ce inspira neincredere in momentul luptei cu Habsburgii. Din 1643 pana in 1661,
guvernul este condus de urmasul lui Richelieu, cardinalul Jules Mazarin (nobil italian si amant al
Annei de Austria; nuntiu apostolic, cardinal din 1641) (1602-1661).
Confruntarea cu marea nobilime si Parlamentul (Fronda) sfarseste prin infrangerea tendintelor
de nesupunere, nesupunere si contestare a autoritatii regale.
Revoltele izbucnite in Franta in
timpul minoratului lui Ludovic XIV (1648-1653), cand Parlamentul si nobilimea au incercat sa
recupereze autoritatea pierduta profitand de dificila situatie politico-economica generala si de
ostilitatea cu care era inconjurat primul ministru Mazarin, sunt cunoscute sub denumirea de Fronde.
Fronda Parlamentului (1648-1649). A fost generata de refuzul Parlamentului din Paris sa
inregistreze (1648), edictul regal care reinnoia pentru noua ani acordarea dreptului unei retributii
anuale membrilor celor patru curti suverane (Parlamentul din Paris, Camera de Conturi, Curtea de
Mubsidii, Marele Consiliu), cu conditia ca ultimele trei sa renunte la retributie pentru primii patru ani.
Sub indemnul lui Broussel si de Gondi Parlamentul din Paris a votat actul de uniune (13 mai
1648) prin care se angaja sa-si asume impreuna cu curtile suverane controlul afacerilor de stat si sa
impiedice orice noua propunere de impozit. Arestarea conducatorilor parlamentului ordonata de
Mazarin a provocat revolta Parisului (26 august1648) si 1-a constrans pe Mazarin sa-i elibereze pe
Broussel si Gondi. Curtea a parasit Parisul rasculat, in timp ce armata condusa de Cond il asedia.
Parlamentul a trebuit pana la urma sa accepte pacea de la Rueil (februarie 1649), renuntand la orice
pretentie de guvemare si obtinand in schimb o amnistie generala.
Fronda principilor (1649-1652). Insufletita de catre Cond, a fost orientata pentru a-1 rasturna
pe Mazarin pentru a impune controlul marii nobilimi asupra lui si statului.
Dupa arestarea lui Cond si a altor nobili (18 ianuarie 1650) ordonata de Mazarin, o insurectie
a Parlamentului si a populatiei din Paris 1-a constrans Mazarin sa se refugieze, in 1651, in strainatate.
Cond aliindu-se cu Spania, a pus stapanire pe Paris, dar parasit de Turenne, care reintrase in serviciul
regentei Anna de Austria, a fost constrans sa se refugieze in Taile de Jos spaniole. La reintoarcerea in
Paris a Curtii si regelui (octombrie 1652), a urmat rechemarea la guvem a Mazarin din partea
Regentei. Cucerirea orasului Bordeaux (in august 1653) si condamnarea la moarte in contumacie
decretata impotriva lui Cond de catre Parlamentul din Paris au incheiat Fronda principilor.
Marile faze ale domniei. Absolutismul lui Ludovic al XIV-lea
In perioada 1661-1715, Regele-Soare isi asuma in mod direct guvernarea tarii.
Notiunea de domnie personala a lui Ludovic al XIV-lea este astazi foarte contestata. Daca e
adevarat ca moartea lui Mazarin si eliminarea lui Fouquet constituie sfarsitul ministrilor atotputernici,
nu e mai pulin adevarat ca regele nu ar fi putut guverna singur intreaga Franta. Asistam in schimb la o
birocratizare a statului, devenita necesara de complexitatea in crestere a problemelor.
Domnia personala (1661-1715)
Domnia cu adevarat personala incepe doar in ultimii ani ai secolului al XVII-lea. Ludovic al
XIV-lea devine un rege birocrat, asumandu-si adeseori, din 1700, o parte din afacerile Spaniei, unde
domneste nepotul sau Filip al V-lea.

La moartea lui Mazarin, regele, in varsta de 21 de ani, pune capat sistemului ministerial
mostenit de la cardinal. Nicolas Fouquet (1615-1680), supraintendent la Finante, este arestat (5
septembrie 1661). Dupa un proces putin echitabil, e trimis in detentie, unde isi sfarseste zilele.
Colbertismul
Incepe ascensiunea principalului sfetnic al regelui, Jean-Baptiste Colbert (1619-1683), care
triumfa la sfarsitul deceniului. In calitate de controlor al finantelor, el s-a dedicat reorganizarii
administratiei publice (consolidarea birocratiei prin intendenti), a simplificat incasarea impozitelor,
reusind sa sporeasca fapt esential intrarile in bugetul statului, ceea ce a asigurat intarirea puterii
absolute a monarhiei, respectiv asigurarea hegemoniei Frantei in Europa.
Colbert este adeptul mercantilismului (orientare a politicii economice domidnanta in Europa
secolelor XVI-XVIII, potrivit careia bogatia statului consta in cantitatea de bani si metale pretioase
aflata in tara; el favoriza exportul de produse manufacturiere, descurajand importurile), dezvoltat la
maximum prin dezvoltarea industriei si a comertului (respectiv, prin crearea de manufacturi regale), a
impunerii unor taxe vamale protectioniste, a reglementarii productiei (in 1673 este adoptat primul
cod comercial al statelor moderne).
El da un impuls deosebit dezvoltarii marinei comerciale; se infiinteaza companii comerciale
Compania Indiilor Occidentale si Compania Indiilor Orientale, Compania Nordului, Compania
Levantului; este favorizata expansiunea coloniala (in Canada, Noua Franta); sunt intemeiate
Academia de Stiinte (1666), Academia Frantei la Roma (1666), Academia Regala de Athitectura
(1671).
Dupa suprimarea supraintendentei de la Finante, guvernul este alcatuit din trei persoane:
Michel Le Tellier (1603-1685), apoi fiul sau Louvois (1639-1691), la Razboi, Hugues de Lionne
(16ll-1671), la Afacerile Externe, si Colbert, care printre altele este titular la Marina si, mai important,
va fi controlor general al Finantelor.
Din 1669 pana in 1683, guvernul este teatrul a doua tendinte reprezentate de oamenii lui Le
Tellier, catolici si adepti ai razboiului, si de cei ai lui Colbert, mai putin religiosi si mai favorabili
pacii.

Statul lui Ludovic al XIV-lea


Consiliile
La varf se afla Inaltul Consiliu, care-i reuneste pe ministri. Este un organ foarte restrans, in
care regele e cel care decide in tovarasia a trei-cinci persoane alese de el.
Urmeaza Consiliul Finantelor care, instituit in 1661, inlocuieste supraintendenta disparuta o
data cu arestarea lui Fouquet. Personajul central este aici controlorul general, insarcinat cu cheltuielile
monarhiei. In subordinea sa se afla diverse comisii.
Consiliul depeselor, se ocupa de problemele legate de provincii.
Departamente
Secretariatul de stat pentru Razboi este cel mai puternic. Conducerea armatelor iese de sub
controlul nobilimii traditionale si tine acum de o birocratie complicata dominata si de dinastia
ministeriala Le Tellier de la 1643 la 1701. Secretariatul este dintr-un numar in permanenta crestere de
birouri conduse de functionari devotati lor. Puterea militara franceza devine cea mai mare din Europa

si se bazeaza in rand pe marimea efectivelor. Regatul, de departe cel mai populat din Europa, ofera
abundente resurse umane. In materie de recrutare, inovatia cea mai importanta este fara doar si poate
militia. In 1688, ea prevede o tragere la sorti in toate parohiile, care furnizeaza astfel un numar de
oameni cu mult superior modestelor previziuni initiale ale sefilor militari.
:
Secretariatul de stat pentru Marina a fost creat abia in 1669 de Colbert, care ramane in fruntea
sa in toata aceasta perioada. E responsabil nu numai de marina de razboi, colonii ci si de toate
problemele legate de mare, porturi si litorale. Este un minister pe masura economic si militar. Sub
Colbert, secretar de stat la Marina din 1669 1683, apoi sub fiul sau, foarte eficientul Seignelay, din
1683 pana in 1690, marina devine una dintre primele din Europa, putand rivaliza cu flota de razboi
engleza. Secretariatul pentru Afacerile externe exista de mult, dar nu se dezvolta cu adevarat decat sub
Ludovic al XIV-lea, cand devine o administratie mai structurata, cu mai multe birouri.
Secretariatul pentru Casa Regala e detinut sistematic, din 1669, de titularul departamentului
Marinei. Mai putin prestigios decat primele trei, se ocupa de Curte dar si de chestiuni ce tin de de
cultura.
Controlorul general este un veritabil Minister de Finante. Sarcina sa esentiala, foarte grea, era
gestionarea unui buget care din 1683 nu e niciodata echilibrat.
Ordinea in regat
Statul este reorganizat printr-o serie de ordonante importante, prin care se aduc reglementari
referitoare la dreptul civil francez; ape si paduri; justitie; activitati comerciale; activitatea
maritima; definirea regimului sclaviei in colonii.
Parlamentele nu mai sunt, din 1665, curti suverane, ci doar superioare; numai Parlamentul din
Bretania opune o oarecare rezistenta in momentul tulburarilor din 1675, dar este adus repede la ordine.
Intendentii au un rol sporit; ei sunt prezenti peste tot cei de justitie prezideaza orice tribunal;
cei de politie au in sarcina drumurile, aprovizionarea si controlul oraselor; cei de finante se ocupa cu
impozitele.
Destinul protestantilor este hotarat prin revocarea, in 1685, a Edictului de la Nantes (din
1598), dupa doua decenii de politica ostila la adresa hughenotilor; se apreciaza ca au parasit regatul
circa 200.000 de protestanti, dar majoritatea lor (5-600.000 va ramane, cunoscand un regim foarte
constrangator.

Numarand 54de ani, domnia regelui Soare face ca veacul al XVII-lea sa fie secolulul lui
Ludovic al XIV-lea. Franta este cea mai populata tara a Europei numara circa 20 milioane de supusi
(intre care 900.000 de protestanti/hughenoti-termen din germanul Eidgenossen, ce desemna pe
confederatii elvetieni). Centrul puterii regale va fi la Palarul de la Versailles (ansamblu de cladiri
inaltat in a doua jumatate se secolului al XVII-lea, de catre arhitectul Le Vau si peisagistul Le Ntre).
Razboaiele lui Ludovic al XIV lea
Cand, la moartea lui Mazarin (1661), ia in mana politica externa a regatului, tanarul rege mosteneste o
pozitie proeminenta in Europa. Vointa de a o face zdrobitoare, atat prin cuceriri teritoriale, cat si prin
subordonarea puterilor subalterne, duce la constituirea impotriva lui Ludovic al XIV-lea a unor coalitii
tot mai puternice, initiate de vechii aliati protestanti ai Frantei, Angliei si Provinciilor Unite.
Afirmarea puterii (1659-1678)

Pacea din Pirinei


Incununare a eforturilor lui Mazarin de a ingenunchea puterea spaniola, tratatul, semnat la 7
noiembrie 1659, aduce Frantei aproape intregul teritoriu al provinciei Artois, Roussillon si Cerdanya,
precum si o serie de fortarete la frontiera de nord-est. Casatoria cu infanta Maria Tereza de Austria,
fiica regelui Filip al IV-lea, ii apropie pe Bourboni de Habsburgi, deschizand in acelasi timp o
eventuala succesiune franceza la tronul Spaniei.
Razboiul dreptului de devolutie
Ludovic al XIV-lea cauta sa puna la incercare puterea Spaniei. Pretextul este gasit la moartea
regelui Spaniei Filip al IV-lea (1665); juristii francezi invoca un punct din dreptul din Brabant care
privilegiaza fetele nascute dintr-o prima casatorie fata de baietii iesiti dintr-o a doua casatorie.
Invadarea Tarilor de Jos incepe in primavara lui 1667. Franta se poate bizui pe sprijinul Portugaliei,
Angliei si al Provinciilor Unite. Cuceririle din Tarilor de Jos constituie totusi o amenintare pentru
Anglia si Provinciile Unite, iar ocuparea teritoriilor spaniole din Franche-Comt in 1668 se dovedeste
provizorie: ele sunt restituite prin pacea de la Aachen, Franta continuand sa-si impinga totusi
frontierele spre nord in defavoarea Spaniei.
Razboiul din Olanda (1672-1678)
Conflictul are ca origine imediata razboiul tarifelor vamale dintre Franta si Olanda, dar in
realitate cauzele sunt mai complexe: cucerirea Tarilor de Jos nu se poate face fara neutralizarea
Provinciilor Unite, iar acestea nu accepta ideea unei frontiere comune cu Franta; dar mai cu seama e
vorba de opozitia dintre doua modele politice si religioase complet diferite: Franta catolica si
absolutista nu poate accepta republica protestanta a Provinciilor Unite.
In iunie 1672, armata franceza isi incepe marsul catre Provinciile Unite; succesele initiale fac
ca Franta sa fie foarte exigenta in cursul primelor tratative de pace. Vointa de a rezista devine atunci
dominanta in Olanda, unde o revolutie il aduce la putere pe intransigentul Wilhelm de Orania.
Razboiul ia o intorsatura neasteptata. Deschiderea digurilor face dificila inaintarea in Olanda a
trupelor franceze, timp in care se formeaza o adevarata coalitie impotriva Frantei. Tratatul de la Haga,
semnat la 30 august 1673 de Provinciile Unite, Spania, Imperiu si Lorena, transforma conflictul
franco-olandez intr-o confruntare europeana generala.
Pacea semnata la Nijmegen, in 1678, intre Franta si Provinciile Unite pune capat razboiului si
consfinteste revenirea la situatia de dinainte declansarea ostilitatilor; Spania abandoneaza insa Frantei
Franche-Comt (care o va stapani definitiv de acum inainte) si o serie de fortificatii in Tarile de Jos.
Confruntarea cu Europa coalizata (1678-1697)
Se accentueaza insa ostilitatea generala la adresa Frantei.
Treptat, impotriva Frantei se constituie o vasta coalitie manifestand o vadita agresivitate:
multiple mici anexari la frontiere, bombardarea Genovei in 1685, revendicari in Palatinat, conflictul
cu Papa, care duce in octombrie 1688 la ocuparea orasului Avignon. In momentul in care printii
protestanti din Germania incep sa se organizeze pentru a face fata invaziei franceze, Revolutia din
Anglia apropie regatul de Provinciile Unite.
Razboiul Ligii de la Augsburg (1688-1697)
Pe continent, puterea militara a Frantei este atat de mare, incat victoriile vin una dupa alta pe
diferitele teatre ale razboiului. Razboiul maritim pare sa fie si el bine pornit: Tourville inregistreaza o
mare victorie impotriva flotei engleze in 1690, victorie ce permite trimiterea in Irlanda a unui corp
expeditionar care sa-l sprijine pe Iacob al II-lea si partizanii sai. Victoria lui Wilhelm de Orania in

batalia de la Boyne ruineaza insa sperantele iacobite si noua incercare de trece in Irlanda se termina in
1692 cu dezastrul naval de la La Hougue.
Incepand cu 1694, razboiul tinde sa devina unul de uzura. Coalitia este silita sa se hotarasca sa
inceapa tratative cu Franta. Primul care cedeaza este ducele de Savoia, in 1696; Wilhelm de Orania
prefera atunci sa negocieze cu Ludovic al XIV-lea, care face mari concesii olandezilor, abandonand
toate forturile cucerite in Tarile de Jos dupa pacea de la Nijmegen, precum si Luxemburgul, si
acordandu-le avantaje comerciale (Strasbourgul nu este insa cedat).
Regele Frantei recunoaste, de asemenea, legitimitatea noului rege al Angliei si se angajeaza sa nu-i
mai ajute pe partizanii dinastiei Stuart (pacea de la Ryswick, 1697).
Succesiunea Spaniei (1700-1713)
Moartea fara mostenitor a lui Carol al II-lea de Habsburg al Spaniei era asteptata in toate
capitalele europene. Impartirea Imperiului Spaniol pare sa convina atat Frantei, cat Angliei si
Privinciilor Unite.
Se elaboreaza numeroase planuri inaintea deschiderii testamentului lui Carol al II-lea, care moare la 1
noiembrie 1700; acesta isi exprima dorinta ca Imperiul Spaniol sa nu se dezmembreze. Filip de Anjou,
al doilea nepot al lui Ludovic al XIV-lea, e desemnat ca noul rege al Spaniei sau, daca nu se putea,
fratele sau mai mic. In cazul unui refuz din partea francezilor, erau numiti, in ordine, arhiducele Carol,
apoi ducele de Savoia, Carol-Emanuel al II-lea.
La 16 noiembrie 1700, dupa cateva zile de gandire, Ludovic al XIV lea accepta succesiunea.
Devine repede evident ca tanarul rege Filip al V-lea nu poate refuza nimic bunicului sau. Franta isi
instaleaza trupe in Tarile de Jos. Si in colonii francezii incearca sa profite de noua conjunctura
politica, pentru a-si inlatura concurentii.
Europa incepe sa se teama ca nu cumva Filip al V-lea, care nu a renuntat la drepturile sale
asupra coroanei franceze, sa ajunga intr-o zi in fruntea unui stat franco-spaniol atotputernic. Coalitia
care se constituie impotriva Frantei reuneste din nou Anglia, Provinciile Unite si Imperiul.
Primii ani sunt catastrofali pentru coalitia franco-spaniola. Propunerile facute lui Ludovic al
XIV-lea de catre aliati, in 1709 sunt inacceptabile, caci presupun abdicarea lui Filip al V-lea. Armata
franceza il aresteaza pe Marlborough la Malplaquet (1709), iar victoria ducelui de Vendme in Spania
consolideaza tronul lui Filip al V-lea (1710).
Prin tratatele de pace de la Utrecht (1713-1715; un complex de tratate bilaterale) se mentine
integritatea teritoriala a Frantei, care cedeaza insa Angliei cateva posesiuni coloniale (coloniile
americane Terra Nova, Acadia, golful Hudson si o insula in Antile). Filip al V-lea de Bourbon este
recunoscut rege al Spaniei, dar renunta pentru totdeauna la orice pretentie la tronul Frantei. Spania
cedeaza Angliei Gibraltarul, pierde Sardinia, Neapole, Milano.
Ludovic al XV-lea (/1710/1715-1774). Sfarsitul Vechiului Regim
Fiul lui Ludovic de Burgundia si al Mariei Adelaide de Savoia isi incepe domnia sub regenta
lui Philippe d'Orlans (1674-1723), apoi este influentat de ducele de Borbon, respectiv de cardinalul
de Fleury (1276-1743), care redreseaza finantele Franti, dar implica tara si in razboaie. Fiul fratelui
mai mic al regelui Ludovic al XIV-lea, devine regent, asteptandu-se momentul in care Ludovic al XVlea (1715-1774), care nu avea decat cinci ani, va implini treisprezece, varsta majoratului regal in
Franta. Philippe d'Orlans are puteri intinse si exercita practic functia regala. Paris redevine centrul
puterii. Se creeaza aici un sistem de consilii, dominate de inalta nobilime.

O noua politica
Chiar de la inceputul regenlei, Parlamentul isi recapata rolul politic pierdut pe vremea Frondei.
Pe plan religios, regentul, necredincios notoriu, nu are idei precise. O vreme se gandeste sa-i readuca
pe scena pe protestanti si suspenda politica antijansenista a predecesorului sau.
Pentru a se face fata grelelor probleme financiare, se face apel la scotianul John Law (16711729) drept controlor general. Acesta organizeaza asa-numitul Sistem Law, o combinatie intre o banca
emitatoare de bancnote si o companie avand controlul asupra coloniilor si comertului. Chiar din 1720,
Sistemul se dovedeste extrem de nesatisfacator. S-au emis prea multe bancnote, iar increderea nu
dureaza. La 1 noiembrie 1720 se pune capat circulatiei bancnotelor; Law e silit sa plece in exil, iar
noul controlor general, Le Pelletier de la Houssaye, e obligat sa declare faliment partial. Pentru a
stapani situatia, regentul trebuie sa revina, treptat, la absolutism, la practicile din timpul domniei
precedente, suprimand treptat consiliile. Puterea se concentreaza in mainile lui Philippe d'Orlans si
ale prietenului sau abatele Dubois.
Epoca prim-ministrilor (1723-1743)
Inceputurile domniei.
Personalitatea tanarului Ludovic al XV-lea (/1710/1715-1774) nu pare sa fi fost prea puternica.
Este primul rege care a separat viata privata de viata publica si s-a dezinteresat intr-o oarecare
masura de a aferile de stat. Cardinalul Dubois devine in august 1723 ministru principal. La moartea
sa, ducele de Orlans, fostul regent, ii ia locul pentru putina vreme, caci moare la randul sau in acelasi
an, pe 2 decembrie. Puterea trece atunci in mainile ducelui de Bourbon, aflat sub influenta unor
financiari; este o perioada marcata de incercarea de a impune un nou impozit numit la cinquantime,
incercare ce esueaza din cauza opozitiei privilegiatilor, in frunte cu clerul si parlamentarii. Pe plan
religios, ministeriatul ducelui de Bourbon relanseaza represiunea impotriva protestantilor.
Ministeriatul lui Fleury (1726-1743) (cardinal, perceptor al regelui) este marcat de o anumita
stabilitate monetara, iar in 1738 se ajunge chiar pentru putina vreme la un echilibru bugetar. Este o
perioada de prosperitate pentru regat, desi reluarea razboaielor mentine o presiune fiscala ridicata.
Incercarea de domnie personala (1713-1757) determina dificultati politice. La moartea lui
Fleury, regele se straduieste sa exercite direct puterea. E insa obiectul unor influente contradictorii:
influenta familiei regale (mai exact, a fiicelor sale), care-l impinge spre catolicismul cel mai riguros, si
influenta, neindoielnic mai puternica, a favoritelor sale; dintre acestea, cea mai remarcabila este de
departe marchiza de Pompadour, care intretine legaturi stranse cu filosofii si, in general, cu oamenii de
litere si artistii timpului.
In 1745, un nou controlor general Machault d'Arnouville, se straduieste sa redreseze finantele
regale atat prin imprumuturi, cat si prin crearea unui nou impozit, la vingtime, care ar fi trebuit platit
de toata lumea, starnind insa si acesta imediat furia privilegiatilor; in fruntea contestatarilor se afla
clerul, sprijinit de starile din Bretania, ingrijorate ca se pierd privilegiile fiscale ale provinciei.
Ministerul Choiseul (1757-1770). Militar si diplomat, Choiseul, nobil loren, este favorabil
Luminilor, are de infruntat multe rezistente si trebuie sa faca fata unei adevarate revolte a
Parlamentelor, care, in raporturile cu regele, se erijeaza tot mai mult in reprezentante ale natiunii.
Dupa caderea in dizgratie a lui Choiseul, se reduce la zero autoritatea Parlarmentelor.
Experienta Turgot (1727-1781); consilier la Parlamentul din Paris, acesta este intendent in
Limousin din 1761 pana in 1774, unde se straduieste sa dezvolte una dintre cele mai inapoiate

provincii ale regatului si se dovedeste a fi un administrator de prima marime. Ministru al Marinei in


1774, devine la 24 august al aceluiasi an controlor general, cu gandul de a renova regatul.
El este un economist cunoscut pentru tratatele in care isi exprima inclinatia spre liberalism si
trece la punerea in practica a ideilor sale. Astfel, in 1774 liberalizeaza comertul cu cereale, apoi se
straduieste sa suprime constrangerile legislative privitoare la munca desfiintand asociatiile
profesionale; desfiinteaza, de asemenea, vamile din interiorul tarii. Proiectele politice ale lui Turgot,
formulate in Memoriu despre municipalitati, sunt deosebit de indraznete. Liberalizarea preturilor la
cereale duce insa la activitati speculative ce dau nastere in aprilie 1775 la o serie de razmerite
cunoscute sub numele de razboiul fainii.
Turgot mai are de infruntat atat opozitia din ce in ce mai puternica a Parlamentului, adversar al
reformelor, cat si opozitia reginei Maria Antoaneta. In cele din urma, el cade in dizgratie si este demis
in mai 1776.
Urmasul sau este Jacques Necker (1732-1804), un bancher din Geneva care a reusit sa faca o
avere uriasa la Paris, devenind creditorul vistieriei regale. Numit la Finante in 1776, devine directorul
general al Finantelor in 1777 (fiind protestant nu putea fi numir controlor general).
Opunandu-se oricarei cresteri a fiscalitatii, Necker recurge masiv la imprumuturi. Devine astfel
popular cand finanteaza Razboiul de Independenla american fara a introduce noi impozite. Isi atrage
insa ostilitatea celor de la Curte atunci cand face publice sumele platite acestora din vistieria regala si
e silit sa demisioneze in mai 1781.
Controlul finantelor neputandu-se exercita, se ajuange intr-un impas general. Urmatorul
controlor general este Calonne (1734-1802), intendent de Metz, apoi de Flandra, care propune, de
asemenea, o serie de reforme radicale. Se izbeste, insa, si el de opozitia nobililor: o adunare a
notabililor (1787), ce reunea reprezentanti ai diferitelor grupuri de privilegiali, este foarte retinuta in
privinta reformelor propuse si obtine demiterea sa.
Ca succesor al lui Calonne este numit arhiepiscopul de Toulouse, Lomenie de Brienne (17271794), ministru principal. Tensiunile insa ajung peste tot la apogeu.
Regele este nevoit sa convoace, printr-un edict, in iulie 1788, Starile Generale (nu mai fusesera
convocate din 1614).

FRANTA
de la sfrsitul secolului al XVIII-lea,
pna la proclamarea primului imperiu francez

a) Revolutia burgheza din 1789-1794.


Consecinte pe plan intern si international
b) Orientari si directii in politica externa franceza
c) Relatiile Frantei cu Marile Puteri (1789-1804)

Sfrsitul secolului al XVIII-lea va fi marcat in istoria lumii de desfasurarea unor evenimente importante, dintre
care se detaseaza revolutia franceza. Ea va permite afirmarea unor principii juridice si morale de avangarda si
a unei serii de personalitati politice si militare.
Oricum ar fi considerate lucrurile, anul 1789 nu poate fi despartit de prestigiul sau. Cresterea nivelului de viata
implica aproape intotdeauna un progres al constiintei, astfel ca, cel care se va rascula primul nu va fi poporul de
la sate, ci acela din marile orase, in special din Paris, care are obisnuinta insurectiilor.
In 1789, Parisul era patriot, adica era impotriva abuzurilor de orice fel. Inegalitatile juridice, pe care nimic nu le
mai justifica, sunt abuzuri. Nici arbitrarul regal nu este mai putin grav. Vechea monarhie se goleste treptat, intre
anii 1787-1789, de orice realitate.
Deputatul Lally-Tollendal facea la 13 iunie 1789, intr-un mod succint si admirabil, bilantul Vechiului regim:
...regele inselat, legile fara putere executorie, servicii publice dezorganizate, armata atinsa de spiritul de
revolta, particularismul provincial redesteptat, tezaurul vid, falimentul iminent, autoritatea fara respect, poporul
fara nadejde de salvare, disperat."
Monarhia se gasea iar in fata Parlamentului, care refuza sa inregistreze noile impozite. Poporul lua pozitie
fara echivoc, in favoarea parlamentelor, care aveau meritul ca faceau o opozitie inversunata si cereau
convocarea Starilor Generale, care nu mai fusesera convocate din 1614, astfel inct nimeni nu mai stia care
erau de fapt adevaratele lor puteri.
La 5 mai 1789, Adunarea Starilor Generale a fost convocata la Versailles. In ajunul deschiderii ei, a aparut
vestita brosura a abatelui Sieyes, Ce este starea a treia?". {i se dadea raspunsul :Totul!". Sieyes argumenta ca

starea a treia, respectiv burghezia, are toate calitatile necesare pentru a forma o Natiune completa, este ca un
om puternic, al carui brat este incatusat.
La 17 iunie 1789, starea a treia s-a proclamat Adunare Nationala, iar la 20 iunie, a avut loc juramntul acesteia:
Juram sa nu ne despartim niciodata si sa ne intrunim oriunde imprejurarile o vor cere, pna ce Constitutia
Regatului va fi intocmita si intarita pe temelii trainice." In fata acestei atitudini hotarte, regele si Curtea aveau
doua solutii: una din ele era sa cedeze si sa admita ca pe viitor, monarhia va imparti puterea cu o aristocratie
in rindul careia se vor numara, alaturi de nobilime si de cler, reprezentantii comunelor, adica aristocratia
burgheza care conducea starea a treia. Aceasta insemna o revolutie de tip englez adica aceea dorita de
marea majoritate a starii a treia si de puternice minoritati din rndurile clerului si nobilimii. Dar pentru coroana
aceasta ar fi insemnat renuntare la absolutism.
Cealalta politica ar fi constat in unirea cu poporul, peste capul privilegiatilor si instaurarea unui fel de
absolutism democratic. Aceasta solutie a fost foarte putin luata in consideratie. Curtea nu s-a resemnat insa
nici cu prima, evenimentele s-au precipitat, ramnnd doar recurgerea la forta. In aceste imprejurari, impotriva
trupelor ducelui de Broglie se ridica poporul Parisului, iar la 14 iulie 1789, Bastilia a fost cucerita si darmata
pna la temelii.
Insurectia de la 14 iulie a rasturnat vechea conducere a Parisului si a pus in locul ei o municipalitate formata din
reprezentanti ai burgheziei si aparata de poporul inarmat, constituit in Garda Nationala, comandata de La
Fayette. Cucerirea Bastiliei a avut consecinte incalculabile, rascoala pari-zienilor reprezentnd un moment
decisiv in desfasurarea Revolutiei franceze.
La 26 august 1789, Adunarea Nationala Constituanta voteaza Declaratia drepturilor omului si ale
cetateanului, inspirata din Declaratia drepturilor de la 1689 din Anglia si mai ales din Declaratia de
independenta americana din 1776, unde se stabilesc bazele juridico-politice ale ornduirii burgheze si
abolirea practica a Vechiului Regim.
Refuznd sa sanctioneze decretele din 4 august, Ludovic al XVI-lea este obligat sa se mute la Paris. Revolutia
de la 6 octombrie incheie ceea ce incepuse cea de la 14 iulie. Iata, astfel, o victorie hotartoare a Parisului
asupra Curtii, poporul capitalei franceze devenind actorul principal al revolutiei.
La 2 noiembrie 1789 s-a hotart nationalizarea averilor bisericesti, deoarece tara se zbatea in mari dificultati
financiare.
Ca sa transforme organizarea bisericii conform principiilor burgheze, a fost votata Constitutia civila a clerului
(12 iulie 1790), prin care biserica devenea independenta fata de papa sau de rege, iar episcopii erau alesi de
catre cetateni, ca si ceilalti functionari.
La 14 iulie 1790, pe Cmpul lui Marte a avut loc Sarbatoarea Federatiei unde regele, natiunea si clerul si-au
dat mna, infaptuindu-se lozinca: ,,libertate, egalitate, fraternitate".
Ludovic al XVI-lea, desi declarase in cteva rnduri ca accepta sa fie un monarh constitutional, la 21 iunie
1791, fuge pe furis impreuna cu familia regala din Paris, dar sunt recunoscuti la Varennes, arestati si readusi in
capitala. Evenimentul a drept consecinta amplificarea miscarii republicane si adncirea prapastiei intre rege si
popor.
La 14 iulie 1791, pe altarul patriei de pe Cmpul lui Marte a fost depusa o petitie, cernd detronarea regelui
si proclamarea republicii. Nobilimea liberala si marea burghezie, avnd nevoie de institutia regala, au
hotart recurgerea la forta. Putine incidente au avut urmari mai grave dect salva de impuscaturi, din 17 iulie
1791 de pe Cmpul lui Marte, ordonata de La Fayette, responsabil cu mentinerea ordinii publice. De-acum
incolo, fie ca este vorba de forma de guvernamnt sau de alte chestiuni, revolutia ca atare este scindata: de o
parte marea burghezie, care ar voi sa revina ct mai repede la formele legale, odata ce a obtinut locul pe care il
dorea in stat; de cealalta parte, mica burghezie si poporul Parisului, care nu vor considera revolutia incheiata
dect in ziua cnd va deveni cu adevarat democratica si cnd ultimele ramasite ale Vechiului Regim vor fi fost
maturate.

Se pune o problema care, ramasa pna atunci pe un plan departat, va capata acum o insemnatate din ce in ce
mai mare: aceea a raporturilor dintre Revolutia franceza si Europa. La inceput au fost excelente fiindca: 1)
constituantii nu aveau alt program de politica externa dect pacea; 2) tulburarile interne ale Frantei aveau drept
efect retragerea pentru moment a francezilor din jocul european.
Totusi, unele evenimente revolutionare au strnit un adnc ecou in strainatate, deoarece o revolutie este, prin
natura ei, expansiva. Nu-i usor de limitat influenta la granitele statului care a vazut-o nascndu-se. Odata tronul
si privilegiile zdruncinate in Franta, nu mai exista loc in Europa unde ele sa se poata simti solide, in afara poate
de Anglia, care si-a facut deja revolutia si care considera ca nu are nimic de invatat de la continent.
Se stie ca in perioada anterioara revolutiei, pivotul principal al relatiilor internationale din Europa Occidentala il
constituia lupta dintre Anglia si Franta pentru suprematia coloniala si comerciala. Desi era mult mai slaba
dect Anglia, cel putin din punct de vedere economic si naval, Franta nu scapa nici un prilej sa-si loveasca
rivala - fie direct, fie indirect - pe mare si pe uscat.
Succesul partial pe care diplomatia franceza l-a obtinut sprijinind lupta pentru independenta a coloniilor
americane (1776-1783) a fost anulat de o politica ulterioara defectuasa.
La inceputul anului 1789, ministrul Afacerilor Straine, contele de Montmorin i-a prezentat lui Ludovid al XVI-lea
un raport in care situatia politica a Frantei era schitata astfel: ,,Olanda ne-a scapat. Danemarca apartine
Rusiei. Suedia nu merita increderea noastra; Prusia s-a incurcat cu Anglia si a devenit dusmanca noastra.
Imperiul romano-german nu este dect o alcatuire de piese fara legatura intre ele; dealtfel, principalii sai
membri sunt aliati cu Prusia. Nu ramne altceva dect Imperiul Rusiei si ali-anta lui pe care noi am cautat-o".
Franta s-a vazut astfel nevoita sa se apropie de Rusia, desi acest fapt contravenea prieteniei si legaturilor sale
cu Poarta; diplomatia franceza a avut totusi abilitatea ca, strngnd relatiile cu Rusia, sa nu provoace o ruptura
cu Imperiul Otoman.
Izbucnirea revolutiei burgheze in Franta nu a dus la declansarea imediata a conflictului cu Europa. De fapt, la
nici un an dupa caderea Bastiliei (22 mai 1790), prin intermediul lui Ption si Robespierre, Adunarea
Constituanta a declarat lumii pace perpetua: ,,Fara diplomati! Fara armata! Fara intrigi! Fara snge! ".
Regele mai avea dreptul sa incheie tratate de alianta si de comert, care trebuiau insa ratificate de Adunare.
Pentru a pune capat activitatii de culise a lui Montmorin, Adunarea Nationala a infiintat la 1 iulie 1790 un
Comitet diplomatic care, printre altele avea misiunea sa supravegheze actiunile ministrului si sa-i controleze
intreaga corespondenta diplomatica, aceasta masura reprezentnd, de fapt, lovitura de gratie aplicata
diplomatiei aristocratice.
La 27 august 1791, Austria si Prusia au lansat ,,Declaratia de la Pillnitz", prin care Franta revolutionara era
amenintata cu interventia armata a puterilor europene daca Ludovic al XVI-lea nu era repus imediat in
drepturile sale de monarh.
Ludovic al XVI-lea a acceptat, la 13 septembrie 1791, Constitutia franceza elaborata de Adunarea Nationala,
dar in ciuda juramntului depus, a continuat sa strnga legaturile secrete cu monarhiile straine. Declaratia de la
Pillnitz facea inevitabil razboiul dintre Franta si Prusia si Austria, regele spernd ca acesta sa fie mormntul
revolutiei.
Dndu-si seama de inevitabilitatea razboiului cu Austria si Prusia, Franta a cautat sa obtina neutralitatea
Angliei in viitorul conflict, Talleyrand fiind trimis la Londra in ianuarie 1792, pentru obtinerea aliantei engleze
sau, cel putin, o neutralitate binevoitoare, ca si acordarea unui imprumut.
Intrevederile cu William Pitt n-au dus la nici un rezultat, desi Talleyrand a demonstrat viabilitatea unei
apropieri franco-engleze, intruct cele doua state vecine ,,erau chemate, prin firea nestramutata a lucrurilor, sa
se inteleaga si sa se imbogateasca reciproc". 5 (E.V. Tarl Talleyrand")

Marea Revolutie Franceza din 1789 si situatia internationala


a Frantei in timpul revoltiei
Marea Revolutie Franceza din 1789 si situatia internationala a Frantei in timpul
revoltiei.
In secolul XVIII-lea regii francezi posedau de o putere absoluta : "Numai in unica
mea persoana se gaseste puterea regala spunea in anul 1766 Ludovic al XV-lea
in Parlamentul Parisului, -Toata ordinea sociala in tot volumul sau vine de la mine,
interesele si drepturile natiei totul e aici , in mana mea".
Dupa moartea lui Ludovic al XIV-lea, rege a devenit nepotul sau de cinci ani
Ludovic al XV-lea(1715-1774). Pana la maturitatea lui tara era condusa de ministri,
regele insa dansa si vana. Ludovic al XV-lea dusmanea cu parlamentul Parisului si
aproape de sfarsitul domniei sale a trimis in exil si a arestat aproape toti membrii lui.
Toate posturile aparatului de stat se vindeau sau se transmiteau prin mostenire.
Capul guvernului in Franta era regele personal, care lua toate deciziile. Toata politica
tarii Ludovic al XV-lea a dus-o numai la unica : stoarcerea resurelor din tara pentru
sustinerea luxului curtii. El traia si conducea dupa principiul "dupa noi si potopul". La
toate avertismentele el raspundea: "Pe secolul meu ajunge, lasa urmasul sa se
descurce cum stie". Dezastruoasa pentru tars a fost si politica externa a lui. Toate
razboaiele, in care el se incurca din cauza intereselor dinastiei, au fost pierdute. Unul
din aceste razboaie a fost "Razboiul pentru mostenirea Poloniei"(1733-1735) si
"Razboiul pentru mostenirea Austriei"(1740-1748), care a adus Frantei numai
pierderi. Cel mai greu s-a manifestat pe pozitia Frantei pierderea Razboiului de 7
ani(1756-1763), unde ea s-a intalnit cu o tara mult mai slab dezvoltata economic
Anglia. Si Franta a fost nevoita sa-i ofere Canada si aproape toate coloniile din India.
Influenta Frantei pe arena internationala a scazut considerabil. Chinuit de razboaie
poporul suferea mult.
Dupa Ludovic al XV-lea la putere vine Ludovic al XVI-lea tanar, lipsit de
experienta, nehotarat, corpolent - el putin se potrivea la rezolvarea problemelor
statale. Primele reforme pe care le-a infaptuit Ludovic al XVI-lea, printre care si
restabilirea Parlamentului Parisului, i-au ridicat autoritatea. Dupa aceste reforme au
inceput anii "reactiei feudale" care au provocat rascoale si manifestari a muncitorilor
si taranilor. Iar regele si sotia sa faceau baluri si vanatori. Astfel cheltuind banii,
odata regelui i-au spus ca nu mai sunt bani in vistierie. Din aceasta cauza el a fost
de acord cu chemarea Statelor Generale, de la care astepta ridicarea impozitelor.
Starea a III-a din Statele Generale, dupa deschiderea lucrarilor lui pe 5 mai 1789 in
palatul din Versailes, prezentata de burghezie, pe 17 iunie s-a numit reprezentanta
natiunii Adunare Nationala pe care n-o putea anula nici regele. In Adunare s-a

remarcat contele Onore-Gabriel Richetti de Mirabo(1749-1791). Fiind incurajati de


success, la 9 iulie ei s-au proclamat Adunare Constituanta si erau gata sa faca un
regim nou in Franta. Aceasta era epoca Eluminarii. Vazand situatia regele a chemat
trupe credincioase si a hotarat sa destrame Adunarea si l-a concediat pe Neccer
ministrul finantelor. Aceasta a servit semnal pentru revolutie si pe 13 iunie poporul a
luat Bastilia. Astfel absolutismul a fost rasturnat, monarhia a devenit constitutionala.
Regele a recunoscut Adunarea Constituanta. In capitala puterea a trecut in mainile
Comitetului Alegatorilor, care a constituit Sfatul Orasenesc(Comuna din Paris).
Revolutia s-a extins pe toata tara. Peste tot marea burghezie a luat in mainile sale
comunele oraselor. Din cetatenii instariti s-a format Garda Nationala. Seful ei a fost
marchizul Jilber de la Fayette(1751-1834). La 4 august 1789 Adunarea Constituanta a
primit decretul despre "lichidarea privilegiilor". Astfel se lichidau toate prestatiile
feudale. Pe 26 august 1789 Adunarea a primit un document istoric important :
"Declaratia Drepturilor Omului si a Cetateanului". Confrom declaratiei oamenii erau
egali in fata legii, era proclamata libertatea cuvantului, presei, dreptul cetatenilor de
a participa la faurirea legilor si instalarea impozitelor. Principala valoare era
proprietatea privata "nezdruncinata si sfanta". Deci libertatea, egalitatea si
proprietatea iata drepturile principale din Declaratie.
Foametea crestea, pretul la paine era mare. Pe 6 octombrie poporul a mers la
Versailes si a adus regele in Paris, dar pretul la paine nu a scazut. Cu cresterea
emigratiei nobililor a incercat si regele sa emigreze. Insa el a fost recunoscut si adus
la Paris. Aceasta definitv a subminat credinta in rege. Ideea republicii devinea tot
mai populara. In septembrie 1791 Adunarea a primit prima in istoria Frantei
Constitutie. Dreptul de vot l-au primit barbatii ce au implinit 25 de ani, in
corcondanta cu cenzul de avere. Din 25 de mln de oameni, dreptul de vot l-au primit
4,3 mln. S-a desfiintat impartirea administrativa a Frantei in provincii. Franta era
impartita in 83 de departamente. Dupa primirea constitutiei Adunarea Cinstituanta a
fost desfiintata si se faceau alegeri pentru Adunarea Legislativa, care si-a inceput
lucrul in octombrie 1791. Influenta principala in Adunare ii apartinea grupului de
deputati din departamentul Giranda, care au primit denumirea de girondini. O
problema serioasa cu care s-a intilnit noul guvern era formarea coalitiei impotriva
Frantei revolutionare. Principalul rol in ea il jucau Austria, Prusia si Anglia. In aceste
imprejurari guvernul girondin declara razboi Austriei si in primavara anului 1792
trupele franceze au intrat pe teritoriul Belgiei. Insp operatiunile militare decurgeau
rau pentru Franta. Trupele prusesti in alianta cu Austria au intrat in Franta si au
ocupat un rand de cetati. Atunci in iulie 1792 Adunarea Legislativa s-a adresat
poporului cu un apel : "Patria este in primejdie". Dar in tara inca din toamna anului
1791 cresteau manifestarile, care in iarna acestui an s-au intensificat. Crestea
miscarea pentru detronarea regelui. In miscarea pentru republica un rol important il
jucau cluburile politice, principalul dintre care a fost clubul Iacobin(iacobin
deoarece isi faceau sedintele in biblioteca bisericii sfantului Iacob). Principala
influenta in club o avea Maximilian Robespiere(1758-1784). Alte persoane mari din
acest club erau Jan Poli Marat(1743-1793) si Jorj JacDanton(1759-1794). Din cauza
cotizatiilor de membru in acest club nu intrau taranii. Criza in tara se intetea cu o
situtatie militara grea. Armatele franceze se retrageau sub presiunea dusmanului.
Girondinii isi pierdeau pozitiile. Saracimea oraseneasca a format noul organ
revolutionar Sfatul Comunei Parisului, care era condus de membrii clubului
iacobin. Pe 10 august a izbucnit rascoala, 20 de mii de rasculanti au inconjurat
palatul regal. In rezultatul acestei rascoale regele si familia sa erau pusi in
inchisoare. Rasturnarea monarhiei a pus inceputul noului period al revolutiei.
Adunarea Legislativa a stabilit alegerile Adunarii Nationale, care a trebuit sa
reexamineze Constitutia. In rezultat dreptul de vot l-au primit barbatii ce au implinit

21 de ani si a fost lichidat cenzul de avere. Pe langa acestea situatia Frantei a


devenit catastrofala. Trupele coalitiei s-au deplasat spre cetatea Verden, care era un
obstacol in drumul spre Paris. A fost anuntata primirea voluntarilor in masa. Un rol
important in aceasta l-a jucat Danton : "Cand Patria este in primejdie, nimeni nu are
dreptul sa refuze sa o apere fara sa se acopere de rusine si sa merite numele de
tradator... Ca sa invingem, trebuie curaj, iar curaj, mereu curaj si Franta va fi
salvata". Astfel pe 20 septembrie 1792 a avut loc lupta de la Valmy, unde era respins
atacul infanteriei prusace. Importanta acestei victorii era mare, fiindca ea a pus
inceputul eliberarii tarii de la interventionisti. Pe 21 septembrie 1792 a inceput lucrul
Adunarea Nationala. Aripa "dreapta" a Adunarii o alcatuiau girondinii, aripa "stanga"
iacobinii cu reprezentantii Robespiere, Marat, Danton ce aveau o mare influenta
in popor. In Adunare se desfasura lupta dintre ei. Avand cateva interese comune ei
au primit unanim doua decrete :
despre inviolabilitatea proprietatii;
despre desfiintarea monarhiei si instalarea republicii.
O mai mare parte a Adunarii a votat executarea regelului. Procesul asupra regelui
a inceput la 11 decembrie 1792 si in ianuarie 1793 i s-a taiat capul. Executia lui
Ludovic a dat motiv tarilor europene de a forma o noua coalitie impotriva Frantei.
Langa tarile coalite Austria si Prusia s-au alaturat Anglia cu Spania. La sfirtitul anului
1972 a inceput plecarea in masa a voluntarilor. In primavara anului 1793 trupele
austriece au trecut in ofensiva si au adus o infrangere trupelor franceze. Infrangerea
trupelor franceze in Belgia si pe Rein a subminat tare Gironda, care cel mai mult
facea zgomot despre lupta revolutionara, iar in realitate s-a ivit ca nu poate sa o
duca. Situatia in tara se inrautatea din cauza ca cresteau preturile la paine si
alimente, nu era infaptuita reforma agrara. Astfel la vestul Frantei a izbucnit rascoala
royalistilor, principala forta a careia erau taranii. In martie in Vendeea a izbucnit o
rebeliune a fortelor ostile revolutiei. In aceeasi luna situatia pe fronturi era
amenintatoare. Girondinii nu posedau de o putere in tara. In Paris se pregatea
rascoala impotriva Girondei. Insa ea nu era pregatita de iacobini sau de comuna
Parisului, ci de activisti formati din iacobini si agitatorii nationali, la care mai apoi sau adaugat iacobinii si Comuna Parisului. Astfel manifestarile au inceput pe 31 mai
1793 si noaptea pe 2 iunie detasamentele revolutionare ale garzii au inconjurat
Adunarea. Aflandu-se sub pericol cea mai mare parte a Adunarii a hotarat
indepartarea girondinilor. Rascoala populara de la 31 mai 2 iunie 1793 a fost
inceputul celei de-a treia perioade a revolutiei. La putere au venit iacobinii. Dictatura
iacobina s-a instaurat cand Franta era in mare pericol, flota Angliei a cucerit portul
Toulon si insula Corsica. Din 83 de departamente ale Frantei 60 s-au ridicat la
rascoala. Vara anului 1793 Sharlotta Corday, o tanara nobila, l-a ucis pe Marat. In
iunie 1793 Conventia iacobina a adoptat noua Constitutie, care facea oamenii egali
in drepturi, proclama Franta republica unica si indivizibila. Era lichidat cenzul de
avere. Dreptul de a alege a primit orice barbat ce a impinit 21 de ani. Insa pentru
normalizarea situatiei in tara trebuia o putere tare si nelimitata. Iacobinii au
proclamat instalarea conducerii revolutionare, cu scopul salvarea revolutiei.
Principalul organ legislativ a ramas Adunarea. Ei i se supuneau 11 oameni din guvern
Comitetul Salvarii Publice, capul caruia era Robespiere. Dictatura iacobina
incerca sa atraga poporul prin diferite metode. Pe 17 iulie Adunarea a adoptat

renumitul decret despre lichidarea definitiva a dreputilor feudale. Era admisa


vanzarea pamanturilor emigrantilor la tarani in loturi pe cat posibil de mici, cu plata
in rate, in decurs de 10 ani. Era adoptat decretul despre intoarcerea pamanturilor
obstei in ajunul revolutiei. Pe 5 septembrie 1793 o delegatie a iacobinilor a cerut
Adunarii sa introduca "terrorul" in regimul zilei, ce a fost facut. Pe 17 septembrie
1793 Adunarea a adoptat legea despre "suspecti". Ea prevedea arestarea si
inchiderea in inchisoare a celor care erau declarati "suspecti". Pe baza acestei legi a
fost judecata(14 octombrie) si executata(16 octombrie) fosta regina. Apoi erau
executati conducatorii girondinilor. Apoi era adoptat decretul despre recrutarea in
masa. Astfel s-a organizat o armata puternica si bine inarmata ce cuprindea peste
600 de mii de oameni. Taranii, ce alcatuiau cea mai mare parte a armatei, intelegeau
ca numai victoria asupra coalitiei antifranceze va ajuta la consolidarea eliberarii de
la prestatiile feudale. Lozinca lor era : "Victorie sau moarte". Astfel la inceputul
anului 1794 razboiul era trecut pe teritoriul dusmanului. Pana atunci erau inabusite
toate rascoalele. S-a eliberat Toulonul. In septembrie 1793 in armata ce asedia
Toulonul facea slujba tanarul capitan artillerist Napoleon Bonapart. La 9 octombrie a
fost luat Lionul. Dupa Victoria pe fronturi poporul cerea aprofundarea reformelor, in
Adunare au sosit multe cerinte de a termina cu tirania "clasei bogate". Dupa slabirea
Comunei Parisului, Comitetul Salvarii Publice in frunte cu Robespiere a inceput sa se
teama de intarirea influentei "moderatilor in Adunare in frunte cu Jorj Jac Danton. Din
toamna anului 1793 Danton si adeptii lui au inceput sa ceara reintoarcerea la
oranduirea constitutionala, refuzul politicii de teroare, libertatea presei s.a. Practic
aceasta era tendinta spre democratie. Robespiere a hotarat sa termine cu
dantonistii. Danton macar ca a fost prevenit nu a fugit din tara, ci a spus : " Nu vor
indrazni" si a adaugat " Oare se poate sa iei cu tine Patria pe pingelele pantofilor?".
Dar dimineata, pe 30 martie, el si partasii lui au fost arestati, judecati si executati.
Ultimele cuvinte ale lui Danton, adresate calaului erau : "Tu vei arata capul meu
poporului, el merita asta". Din cauza acestor executii, impotriva robespieristilor s-au
ridicat "bogatasii noi". De la iacobini s-au indepartat si taranii, neidumeriti de legea
despre recvizitia grauntelor recoltei intregi. Toate acestea au provocat unirea
dutmanilor iacobinilor intr-un bloc unitar. In adancurile Adunarii s-a alcatuit un
complot impotriva lui Robespiere si adeptii lui. Robespiere vedea pericolul situatiei
sale, insa nu putea sa faca nimic. Astfel pe 27 iulie(9 termidor) 1794 el era arestat.
Seara Adunarea l-a declarat pe Robespiere si adeptii lui in afara legii, ce insemna
executia fara judecata. Lovitura de stat de la 9 termidor a intors revolutia in albia
burgheziei, din care a iesit in timpul dictaturei iacobine. Toata puterea a tercut la
"bogatasii noi"(thermodorienii), care pentru a fi populari au inceput sa aresteze pe
cei legati cu terorul (care nu a disparut ci a luat o alta forma). "Suspectii" erau
eliberati, sute de iacobini au fost pusi in inchisoare sau executati. In Adunare s-au
intors girondinii supravietuiti, Comuna Parisului a fost dezmembrata. Din aceasta
cauza cresteau nemultumirile. Rascoala a izbucnit pe 1 aprilie 1795. In aceasta zi
Adunarea era inconjurata de 10000 de oameni neinarmati. Inspre seara a sosit Garda
Nationala, poporul era alungat. Dar in mai evenimentele s-au repetat, numai ca
acum populatia era inarmata. Rascoala a durat doua zile.
In ianuarie anul 1795 armata franceza a cucerit Olanda si a transformat-o in
Republica Batava. Prusia recunoaste Rinul ca hotar cu Franta. La 22 iulie Spania
cedeaza Frantei partea ei din insula Saint- Domingo , care devine in intregime
franceza. In august 1795 Adunarea a adoptat noua Constitutie, care fixa in Franta
oranduirea republicana, dar lichida votul universal, restabilea sistemul de a alege pe
doua trepte si cenzul de avere. Conform constitutiei puterea legislativa ii apartinea
Corpului Legislativ, format din doua camere : Sfatul Cincisute si Sfatul celor Mari.
Puterea executiva o avea Directoratul formata din 5 persoane in varsta de nu mai

putin de 40 de ani, numiti de Sfatul celor Mari. Royalistii nu au primit noua


Constitutie si au incercat sa dezmembreze Adunarea in septembrie 1795, insa din
cauza lui Napoleon Bonapart, aceasta nu i-a reusit. Dupa fapta eroica el a fost
avansat in rangul de "comandant al fortelor armate Frantei interne". Dupa caderea
dictaturei iacobine razboiul s-a schimbat in partea acapararii teritoriilor noi. In cursul
luptei s-a intensificat influenta generalilor si a armatei pe Directorat, indeosebi cea a
lui Napoleon Bonapart. El a prefacut armata in partea cea buna. Pentru campania in
Italia a fost ales Napoleon Bonapart. El a indreptat poporul Italian spre sine. Primele
lupte i-au adus victorii (in lupta sub Lodi), dupa care el a fost avansat in rangul de
capral. El a cucerit Piemontul, a intrat in Milan. Patru armate au fost distruse si in
1797 Bonapart a silit Austria sa semneze pacea si sa recunoasca cuceririle Frantei. In
continuare in Italia s-au format cateva republici dependente de Franta. Aceeasi
soarta a avut si Elvetia. Dupa insistarea sa Napoleon a pornit campania in Egipt,
luand cu el peste o suta de savanti pentru studierea vestului. El a cucerit Alexandria,
apoi sus pe Nil a cucerit Cairul. Cand Napoleon sarbatorea aceasta victorie, amiralul
englez Nelson a distrut flota franceza in golful Abuchir. Astfel drumul lui
Napoleon in Franta era taiat. Dar si acest timp era folosit pentru formarea unui
sistem civilizat de conducere a tarii, iar savantii au compus descrierea Egiptului in 24
volume. Stiind taria pozitiei in Egipt, Napoleon s-a pornit mai departe la est in Siria.
Langa Jafta si Haifa turcii au incercat sa-l opreasca, dar nu au reusit. In frunte cu o
armata de 10 mii de soldati el a ajuns la cetatea Acco, pe care atacand-o zi de zi,
totusi, nu au reusit sa o cucereasca. Vazand situatia, armata a fost nevoita sa se
reintoarca in Cair. Apoi a fost stralucita cucerire a Abuchirului. Astfel tot Egiptul era
cucerit. Si iata reintoarcerea imediata in Franta. Cu 500 de soldati cei mai buni el se
reintoarce in Franta. De ce? Ipoteza cea mai probabila este ca Napoleon, primind
reviste proaspete a aflat despre noua coalitie antifranceza si despre victoriile
armatei ruse sub comandamentul lui A.V. Suvorov in Italia de Nord. Era luna august a
anului 1799. Armata franceza se retragea de pe toate fronturile, Italia era pierduta.
De demult se cerea revederea Constitutiei din 1795. Insa revederea Constitutiei se
putea intinde pe 9 ani, iesirea era lovitura de stat. Lovitura de stat a inceput la 9
noiembrie(18 brumar). In aceasta zi a fost rasturnat Directoratul. Ziua urmatoare au
fost dezmembrate Sfaturile Cincisute si Celor Mari. Cu aceasta lovitura de stat s-a
incheiat Marea Revolutie Franceza.
Revolutia s-a terminat, ea a lichidat oranduirea feudala si absolutismul. Puterea
politica si economica a trecut in mainile burgheziei. Ea a distrus impartirea societatii
pe stari. Oamenii erau egali in fata legii

Istoria dezvoltrii politice a Franei, monarhia absolut,


perioada revoluionar 1789-1799, regimul consular i
imperial, monarhiile censitare, al doilea imperiu, a treia
republic

SISTEMUL POLITIC FRANCEZ


Istoria dezvoltarii politice a Frantei prezinta un deosebit interes deoarece in
sistemul politic francez s-au perindat succesiv aproape toate formele de guvernamant.
Dupa cum se stie Franta a cunoscut in decursul indelungatei sale istorii atat monarhia
absoluta, monarhia constitutionala, imperiul, dar si republica parlamentara, iar in
prezent ea este o republica semi-prezidentiala.
Istoria dezvoltarii politice a Frantei demonstreaza o preocupare permanenta
pentru gasirea celor mai adecvate forme juridice de exprimare a unor principii
constitutionale.
In continuare voi incerca sa infatisez sistemul politic francez intr-o viziune istorica,
analizand apoi, in mod succesiv, principalele institutii consacrate de actualul aparat de
guvernare.

MONARHIA ABSOLUTA
Frana a cunoscut, odat cu centralizarea statal, un regim de monarhie absolut
exprimat n cunoscutele formule Letat cest moi i Apres moi le deluge. Aceste
maxime nfiau ntr-o form concentrat ntreaga viziune a monarhiei absolute despre
personificarea puterii statului n persoana regelui i despre paseismul concepiei politice
care cluzea monarhia francez. n pofida lurilor de atitudine ale unor gnditori, ale
unor oameni de nalt cultura care atrgeau atenia monarhiei asupra necesitii de a se
reorienta n concordan cu noile schimbri intervenite n viaa social, puterea
absolutist monarhic venea tot mai des n conflict cu realitile sociale, cu cele
economice, promovnd totodat un sistem care se caracteriza prin abuzuri i nclcarea
oricror liberti ceteneti.
Dei un gnditor francez atrgea atenia monarhiei c Nu exist monarhie fr
Parlament, Statele Generale - acele forme de convocare a poporului, n special pentru
plata impozitelor - nu fuseser reunite dup anul 1614.
Ideile revoluionare promovate de iluminiti, de teoreticieni care promovau
schimbri politice nu aveau s rmn fr ecou. Jean Jacques Rousseau, exprimnd un
punct de vedere comun gnditorilor timpului su, declara: A renuna la libertatea ta
nseamn a renuna la calitatea ta de om, la drepturile umane, ba chiar i la datoriile
tale.
Sub influena ideilor naintate, poporul, dar i o parte a clerului i chiar a nobililor,
vedea cu urgen necesitatea unor schimbri. Revoluia francez a inspirat remarcabile
documente de gndire politic i juridic, printre care cunoscuta Declaraie a drepturilor
omului i ceteanului din 1789.

PERIODA REVOLUIONAR 1789-1799


Perioada revolutiei franceze a fost o perioada extrem de dinamica si complexa
caracterizata prin numeroase deplasari ale fortelor politice; ea s-a axat, in esenta, in
jurul a trei structuri: a) Adunarea Constituanta, b) Conventia si c) Directoratul, fiecare din
aceste structuri reprezentand un anumit moment de echilibru al fortelor politice
revolutionare si reflectand chiar unele conceptii diferite despre drept si valorile umane.

a) Constituanta a reprezentat, de fapt, adunarea care refuzase s se supun


somaiei regelui i care i-a propus s elaboreze o nou constituie pentru Frana. Acele
cunoscute cuvinte ale lui Mirabeau: Suntem aici prin fora poporului i nu vom pleca
dect prin fora baionetelor reflectau, de fapt, mentalitatea unor gnditori, a unor
oameni de elit care vedeau n emanciparea Franei nu numai propria lor emancipare,
dar i edificarea unui stat nou, ntemeiat n mod ferm pe principiile libertii. Prima
Constituie francez a fost Constituia din 3 septembrie 1791, constituie care mai marca
nc meninerea monarhiei, dar fundamenta aezarea acesteia pe baze democratice i
constituionale.
Refuzul regelui ludovic al XVI-lea de a intelege procesul de schimbari, incercarea
acestuia de a fugi peste hotare, complicitatea cu fortele straine care doreau sa intervina
in treburile Frantei au dus in final la judecarea si condamnarea sa. Din acest moment,
Franta a inceput o epoca noua in care violenta revolutionara era considerata mijlocul cel
mai eficace pentru a garanta institutiile unui autentic stat de drept.
Robespierre, unul dintre cunoscutii conducatori ai revolutiei franceze, enunta
ideea conform careia Guvernul revolutiei este despotismul libertatii contra tiraniei.
Incercand sa fundamenteze ideea violentei revolutionare, acelasi ganditor si om politic
declara Acela care nu uraste crima nu poate sa iubeasca virtutea.
b) Convenia. Perioada Conventiei s-a reflectat in adoptarea Constitutiei din 24
iunie 1793, care nu a mai fost insa aplicata in conditiile confruntarilor pe care le
cunostea viata politica revolutionara franceza. Efervescenta procesului de schimbari
marca aparitia unor numeroase cluburi si organizatii revolutionare, dar si cristalizarea
unor cai privind mersul mai departe al transformarilor: calea iacobina, exprimata de
Robespirre si adeptii sai, calea care preconiza intransigenta si fermitatea fata de
adversarii revolutiei, si calea girondina, vizand efectuarea unor transformari pasnice,
democratice.
c) Directoratul a reprezentat o noua forma de organizare politica; ea dorea sa ia
locul Conventiei revolutionare, pastrand cuceririle revolutiei, dar instituind o mai mare
garantie a libertatii impotriva arbitrarului si eliminand definitiv violenta din arsenalul
metodelor politice.
Directoratul s-a dovedit, prin intregul sau sistem de organizare, un regim politic
tranzitoriu care cauta, pe de o parte, sa elimine abuzurile savarsite in numele revolutiei,
iar pe de alta parte, sa mentina valoarea principiilor revolutiei.

REGIMUL CONSULAR SI IMPERIAL


Regimul consular si imperial marcheaza trecerea centralizarea puterii si
subordonarea rolului adunarilor. Beneficiind de un urias prestigiu, primul consul
Napoleon Bonaparte avea sa-si intareasca puterea in stat, sfarsind prin a se proclama
imparat al tuturor francezilor.
Infrangerea lui Napoleon si restabilirea monarhiei avea sa duca pentru o scurta
perioada, la revitalizarea practicilor fostului regim. Cu toate acestea monarhia
franceza restaurata prin Carta din 4 iunie 1814 avea sa pastreze, totusi, o anumita
imagine a fostelor libertati care nu mai puteau fi ignorate de poporul francez.

MONARHIILE CENSITARE

Ca urmare a miscarilor politice in Franta, in 1830 monarhia accepta principiul Regele


domneste, dar nu guverneaza. Este vorba de o trecere de la regimul absolutist la un regim
democratic, dar bazat pe recunoasterea censului ce fusese deja stabilit ca principiu de vot in
1814.
Sufragiul universal, cucerire a revolutiei franceze, era inlocuit tot mai mult de un sufragiu
censitar ce dorea sa asigure sprijinul institutiilor politice de catre o clasa puternica de proprietari.
Daca in 1814 incepeau sa se intrevada potentialitatile edificarii unui regim parlamentar,
acesta in 1830 devenea realitate.
A doua revolutie franceza, determinata de evenimentele revolutionare din 1848, avea sa
restabileasca sufragiul universal care in 1850 urma sa fie redus datorita inscrierii conditiei
domiciliului, pentru ca in 1852 sa fie reintrodus. Regimul politic instaurat in 1848 avea sa fie un
regim democratic apropiat de regimul prezidential.

AL DOILEA IMPERIU
Al doilea imperiu, proclamat de Ludovic Bonaparte, dupa ce efectuase o masiva
concentrare a puterilor in mainile executivului, avea sa reprezinte o reluare in forme noi,
parlamentare, a sistemului monarhic. Imparatul pastra importante prerogative politice si in
sistemul de organizare a statului, respectand totusi institutiile democratice ale statului.
Regimul lui Ludovic Bonaparte se deosebea fundamental de cel al predecesorului sau,
deoarece legislativul isi mentinea prerogativele sale, puterile imparatului nefiind aceleasi cu cele
pe care, la timpul sau, Napoleon I le concentrase in mainile sale.
Regimul-desi autocrat-permitea totusi o marja de libertate politica, iar angajarea tot mai
puternica pe plan extern a dus la prabusirea sa ca o consecinta a razboiului franco-german.
Comuna din Paris din 1870 a fost o incercare efemera de a edifica un nou tip de stat
proletar, pe ruinele fostului imperiu.

A TREIA REPUBLICA
A treia republica a fost precedata de evenimentele deja amintite ale razboiului francoprusac care au facut ca imperiul sa nu poata supravietui dezastrului de la Sedan. Un guvern de
salvare nationala a fost investit de catre Corpul legislativ pentru a semna armistitiul si a organiza,
la 8 februarie 1871, alegerea unei Adunari Nationale. Aceasta adunare, ce avea drept scop sa
restabileasca in mod primordial pacea cu Germania, avea sa se consacre in acelasi timp elaborarii
unei noi Constitutii. Ea era dominata de figura lui Thiers, cunoscut om politic care avea sa declare
ca Republica este forma de guvernamant care ne dezbina cel mai putin.
Institutiile statului definite de Constitutia din 1875 erau: Parlamentul bicameral, compus
din Camera Deputatilor, aleasa pe 4 ani, si Senatul alcatuit din senatori numiti pe viata sau
recrutati prin scrutin indirect. Spre deosebire de Camera Deputatilor, al carei mandat era de 4
ani, mandatul senatorilor era de 9 ani, o reinnoire a mandatelor efectuandu-se o data la trei ani.
Varsta pentru a fi ales deputat era de 25 de ani, iar varsta ceruta pentru ca o persoana sa fie
aleasa senator era stabilita la 40 de ani.
Camerele aveau in principal atributia de a vota legile; reunite, ele puteau pune in discutie
responsabilitatea guvernului.
Presedintele republicii era ales pe termen de 7 ani, prin scrutin secret, cu majoritatea
absoluta a voturilor de catre Camera Deputatilor si Senat, reunite la Versailles ca Adunare
Nationala. Presedintele era sef al statului si sef al executivului, dispunand de largi atributii de a
desemna ministrii, de a avea initiative legislative, de a opune un veto provizoriu, avand in acelasi

timp statutul unui sef de stat parlamentar, nefiind raspunzator pentru actele sale (de care
raspundeau ministrii).
Ministrii erau numiti de presedinte, fiecare avand conducerea unui departament.
Ca o consecinta a numeroaselor crize si framantari politice pe care le-a cunoscut in acea
perioada viata politica franceza, se produce o trecere de la primatul adunarilor la intarirea
executivului. Totodata, are loc si un proces de modernizare a Constitutiei, in 1884 renuntandu-se
la institutia senatorilor pe viata si modificandu-se regulile de desemnare a senatorilor.
Cea de-a treia republica a durat pana in 1940, cand prabusirea Frantei in fata atacului
german a suprimat institutiile celei de-a treia republici iar maresalul Petain a convocat Adunarea
Nationala la Vichy pentru a-l investi cu largi atributii de sef al statului.
Prin legea din 10 iulie 1940, maresalul Petain a dobandit atributii foarte largi, in Franta
fiind instituit un regim autocrat apropiat de Germania, care nu exercita decat o autoritate limitata
asupra teritoriului sau si care a sfarsit prin a fi, cu timpul, subordonat in intregime autoritatilor
germane.

A PATRA REPUBLICA
Cea de-a patra republica franceza isi gaseste originea in institutiile revolutionare create de
generalul De Gaulle in timpul luptei de eliberare a tarii. In aprilie 1944 se angajase sa reuneasca
o adunare constituanta, cel mai tarziu in anul intregii eliberari a teritoriului, pentru a pune bazele
unei edificari noi, democratice, a statului.
Printr-un referendum organizat la 21 octombrie 1945, francezii au fost intrebati daca
doreau ca adunarea ce va fi aleasa de ei sa fie si adunare constituanta, si daca apreciau oportun
ca o noua Constitutie sa organizeze intr-un mod nou puterile statului.
Organizarea puterilor in sistemul Constitutiei din 1946 consacra Parlamentul bicameral,
compus din Adunarea Nationala aleasa prin sufragiu universal direct, pe baza reprezentarii
proportionale, si Consiliul Republicii, cea de-a doua Camera, ales prin scrutin indirect,
departamental.
Presedintele republicii era ales pe sapte ani. El avea atributii importante, printre care
numirea Consiliului de ministrii, promulgarea legilor si desfasurarea raporturilor internationale. Cu
toate acestea, in sistemul acestei constitutii presedintele pierdea multe dintre prerogativele
esentiale din 1875: dreptul de dizolvare a Parlamentului, initiativa legislativa, responsabilitatea
executarii legilor.
Guvernul era format din presedintele de consiliu, care avea importante atributii ce
apartinusera anterior presedintelui republicii.
Noul sistem consacra un regim parlamentar, inscriind reguli cu privire la raspunderea
politica a guvernului. Dizolvarea Adunarii era mentinuta, dar existau conditii dificile pentru ca ea
sa se produca.
Cea de a patra republica avea sa dureze 12 ani si 5 luni; neputinta sa de a face fata
problemelor Frantei a dus la discreditarea si la inlocuirea ei cu o alta forma de guvernamant in
care presedintele dispune de atributii importante.

SISTEMUL POLITIC FRANCEZ CONTEMPORAN


Dupa insurectia din 13 mai 1958 din Algeria, care pe atunci era colonie franceza, generalul
De Gaulle a fost solicitat sa formeze un guvern. La 1 iunie 1958, cu 329 voturi contra 224,
generalul De Gaulle a fost investit in calitate de prim ministru al unui guvern care avea sa fie cel
din urma al celei de a patra republici. La 2 iunie acelasi an, generalul De Gaulle a obtinut depline

puteri, in aceasta privinta Adunarea Nationala dand satisfactie solicitarii sale de a detine puteri
depline spre a putea face fata situatiei nou create. Recurgand la aceasta masura, Parlamentul a
efectuat o derogare de la prevederile art. 90 din Constitutia din 1946 cu privire la revizuirea
Constitutiei, acceptand o procedura de revizuire pentru a transfera puterile constituante
generalului De Gaulle, sau mai curand Guvernului.
Ca urmare a masurilor ce au fost adoptate, s-a trecut la elaborarea unei noi Constitutii,
care diferea sub o serie de aspecte in mod fundamental de Constitutia din 1946.
1.Parlamentul
Constitutia din 1958 a pastrat regimul parlamentar, dar a intarit foarte mult puterile
prezidentiale. Adunarea Nationala, prima dintre cele doua Camere ale Parlamentului francez, se
compune din 277 de deputati. Ea se constituie prin sufragiu universal direct, pe durata unui
mandat de 5 ani. Senatul cuprinde 321 senatori, care sunt alesi pe timp de 9 ani, de catre un
colegiu electoral compus in principal din consilierii alesi in fiecare departament. Cea de a treia
Camera a Parlamentului, cum este ea numita in literatura de specialitate, Consiliul Economic si
Social, cuprinde 230 de reprezentanti ai unor variate grupuri, sindicate, uniuni ale muncitorilor,
ale fermierilor exercitand un rol consultativ pentru programele pe termen lung, in deosebi.
Bicameralismul francez este inegalitar, Adunarea dispunand de prerogative de care nu
dispune Senatul. Acesta se gaseste totusi intr-o pozitie mult mai buna decat Consiliul republicii,
organism similar existent anterior constituirii Senatului, dar are o pozitie mai putin importanta
decat Senatul din 1875.
Senatul are o situatie cu totul speciala, prin aceea ca nu poate fi dizolvat; mandatul
membrilor sai este de 9 ani, pe baza unei reinnoiri la fiecare trei ani; el poate bloca, insa, o
propunere de revizuire constitutionala, ceea ce face din el unul din garantii Constitutiei.
In ceea ce priveste cele doua Camere ale parlamentului francez, ele prezinta o serie de
reguli comune. Astfel in randul acestor reguli o pozitie dintre cele mai importante o ocupa acelea
care se refera la statutul parlamentarului.
Parlamentul lucreaza in sesiuni, care pot fi ordinare sau extraordinare. Initiativa convocarii
unei sesiuni extraordinare a Parlamentului apartine primului ministru sau Adunarii Nationale, dar
nu Senatului. In cazul in care initiativa apartine primului ministru durata sesiunii nu este limitata.
In cazul initiativei Adunarii, masura este adoptata de majoritate, iar sesiunea nu poate dura mai
mult de 12 zile, urmand sa fie incheiata inainte de acest termen daca ordinea de zi este epuizata.
Cele doua Camere au regulamentele lor, care stabilesc regimul organizarii interne si
desfasurarea activitatii lor.
Activitatea parlamentara se desfasoara sub conducerea presedintilor celor doua Adunari,
avand ca forma de organizare birourile, grupurile parlamentare, alaturi de care mai exista un alt
organ de lucru Conferinta presedintilor-, o reuniune a presedintilor si a vicepresedintilor celor
doua Adunari, precum si a presedintilor comisiilor permanente. Aceasta conferinta decide in
legatura cu ordinea de zi. Ordinea de zi este prioritara si cuprinde in special proiectele de legi a
caror urgenta este stabilita de guvern si o ordine complementara, care este aprobata de
conferinta presedintilor, iar apoi de Camera.
Atributiile Parlamentului constau, in primul rand, in elaborarea legilor, existand domenii in
care legislatorul determina principiile fundamentale, domenii in care acesta fixeaza regulile si
domenii nu exista o asemenea prevedere.
In ceea ce priveste initiativa legislativa aceasta poate apartine primului ministru sau
parlamentarilor, dar exista unele limitari cu privire la domeniile in care pot fi intreprinse initiative
parlamentare. Astfel, initiativa parlamentara nu se poate referi decat la acele domenii care sunt
rezervate legiuitorului de catre Constitutie. De asemenea, initiativa deputatilor nu poate fi
exercitata in materie de cheltuieli, iar in Franta, inca din 1981, urmandu-se practica britanica, a
fost acceptata o asemenea masura.
Exista si posibilitatea ca Parlamentul sa refuze dezbaterea unei initiative care s-ar referi la
probleme de cheltuieli prin care s-ar mari sau s-ar diminua sarcinile financiare ce revin statului.

Discutarea legilor este precedata de o dezbatere in cadrul comisiilor. Acestea functioneaza


pe baza unor regulamente sau pe baza principiilor generale.
Proiectele odata adoptate de una din Camere sunt trimise celeilalte Camere.
Anumite probleme de ordin juridic se ridica in legatura cu naveta si comisia mixta
paritara. In principiu, cele doua Camere se gasesc la egalitate si o naveta fara sfarsit ar putea
afecta desavarsirea procesului legislativ, dar se admite principiul ca nici o Camera nu poate sa
faca sa prevaleze punctul sau de vedere. Constitutia a permis totusi o anumita procedura care
permite Guvernului sa scoata din impas probleme de genul celei mentionate. Astfel, Guvernul
poate-dupa doua lecturi ale proiectului de catre fiecare adunare, sau numai dupa o singura
lectura-cand considera ca este o problema de urgenta, sa recurga la o comisie mixta paritara
formata din 7 deputati si 7 senatori, al carei rol este de a cauta un compromis intre dispozitiile in
suspensie.. Aceasta prevedere reprezinta insa o facultate, iar nu o obligatie.
Exista si proceduri exceptionale in sistemul parlamentar francez, ca de pilda procedura de
urgenta, procedura bugetara (care implica un termen de 70 de zile, din care 40 sunt rezervate
primei lecturi) si problema promulgarii legilor.
Controlul Parlamentului asupra Guvernului se face pe mai multe cai, asigurarea posibilitatii
de informare fiind o conditie esentiala a controlului. Astfel, trebuie mentionate aici, ca si in alte
parlamente intrebarile si interpelarile adresate Guvernului; de asemenea declaratiile asupra unor
subiecte de actualitate; comisiile de ancheta infiintate de Parlament, precum si controlul efectuat
de parlamentari asupra infaptuirii politicii europene.
In ce priveste cea de-a treia Camera Consiliul Economic si Social- despre care am
aratat ca se compune din 230 de membrii, ea a fost constituita datorita intentiei de a asocia la
elaborarea anumitor decizii nu numai reprezentantii unor cetateni abstracti, dar si oamenii
angajati in viata economica si sociala.
In ceea ce priveste avizele pe care aceasta le emite, la solicitarea Guvernului, ele sunt
obligatorii pe plan economic si social, ca si legile program. Ele sunt insa facultative cand privesc
proiecte, propuneri, decrete, unde se considera ca opinia sa ar putea fi utila.
Spre deosebire de statutul acestui organism in timpul celei de a patra Republici, in prezent
Consiliul nu poate emite avize la solicitarea Camerei.
2.Presedintele Republicii
Institutia prezidentiala ocupa un loc important in sistemul institutiilor politice ale Frantei.
Cu privire la desemnarea presedintelui republicii, dupa modificarea constitutionala din
1962 aceasta se face in mod direct de catre intreaga populatie. Reforma din 1962 a dat un
surplus de autoritate institutiei prezidentiale, stabilind ca presedintele republicii este ales pe o
perioada de 7 ani prin sufragiu universal direct.
Presedintele este ales cu majoritatea absoluta din sufragiile exprimate. Daca o asemenea
majoritate nu este obtinuta la primul tur de scrutin, se procedeaza la al doilea, in a doua
duminica. La acest al doilea tur de scrutin se pot prezenta numai cei doi candidati care au obtinut
cel mai mare numar de voturi dupa primul tur de scrutin.
Scrutinul este deschis la convocarea Guvernului, iar alegerea noului presedinte are loc la
cel putin 20 si cel mult 30 de zile inainte de expirarea mandatului presedintelui in exercitiu.
In caz de vacanta a presedintiei, indiferent de cauza, sau in cazul unei incapacitati
constatate de Consiliul Constitutional, sesizata de Guvern si hotarata cu majoritatea absoluta a
membrilor sai, functiile presedintelui republicii sunt exercitate provizoriu de presedintele
Senatului, iar daca acesta nu are capacitatea de a exercita aceste functii, de catre Guvern.
In caz de vacanta sau de incapacitate definitiva, declarata de catre Consiliul
Constitutional, scrutinul pentru alegerea unui nou presedinte are loc, cu exceptia unor situatii de

forta majora constatate de catre Consiliul Constitutional, la cel putin 20 de zile si la cel mult 35 de
zile de la declararea vacantei.
Presedintele este responsabil politic in fata poporului, iar mijlocul cel mai clar prin care
poporul isi exprima dezaprobarea este nerealegerea unei persoane in functia de presedinte al
statului; dar responsabilitatea presedintelui poate sa intervina tn anumite momente, cum este
cazul raspunderii pentru inalta tradare, cand presedintele este judecat de o Inalta Curte de
Justitie. In principiu presedintele nu este responsabil nici penal, nici civil pentru actele comise in
timpul exercitiului functiilor sale. Raspunderea presedintelui pentru inalta tradare este de
competenta unei Inalte Curti, care se compune din 12 persoane. Procedura in fata Inaltei Curti
este declansata printr-o sesizare, printr-o rezolutie care este votata de fiecare Camera cu
majoritate absoluta.
Inalta Curte este asistata de o comisie de instructie compusa din 5 membrii ai Curtii de
Casatie, care procedeaza la un prim examen al dosarului. Faptul ca instructia este incredintata
unei asemenea comisii demonstreaza dorinta de a jurisdictionaliza procedura.
In ceea ce priveste puterile presedintelui, acestea sunt: numirea primului ministru, dreptul
de a se adresa Parlamentului cu mesaje, numirea presedintelui si a membrilor Consiliului
Constitutional, sesizarea Consiliului Constitutional.
Exista un numar de puteri ale presedintelui care sunt impartite cu alte organe, situatie in
care este necesara contrasemnarea de catre parlament a unor acte ale presedintelui.
Cu privire la atributiile pe care presedintele le exercita fata de natiune, la loc de frunte se
inscrie, desigur, conducerea relatiilor internationale, calitatea sa de comandant al armatei si
recurgerea la prevederile art. 16 din Constitutie.
Printre atributiile presedintelui in raporturile acestuia cu Guvernul se numara si semnarea
ordonantelor si decretelor acestuia, precum si numirea unor inalti functionari.
Fata de Parlament, atributiile presedintelui privesc interventia in procedura legislativa,
presedintele putand sa intervina in ceea ce priveste retragerea de pe ordinea de zi a unui proiect
de catre Consiliul de ministrii. De asemenea, in relatiile cu puterea legislativa, presedintele poate
dizolva Adunarea Nationala, ceea ce constituie una din atributiile sale cele mai importante, pe
care o poate realiza fara contrasemnarea primului ministru; exista insa si situatii cand dizolvarea
este imposibila, de pilda atunci cand se aplica art.16.
Tot privitor la relatiile presedintelui cu puterea legislativa putem mentiona dreptul acestuia
de a adresa mesaje, de a cere a doua dezbatere a unei legi( asa numitul drept de veto
suspensiv), dar aceasta atributie este supusa contrasemnarii; reunirea Congresului in cadrul
procedurii de revizuire; deschiderea si inchiderea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului.
In sfarsit, in ce priveste justitia, presedintele dispune de dreptul de gratiere si este
presedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
In afara atributiilor mentionate, mai pot fi citate : initiativa revizuirii Constitutiei, sesizarea
Consiliului Constitutional si exercitarea unor inalte functii onorifice, ca protector al Academiei
Franceze sau Mare Maestru al Ordinului Legiunii de Onoare.
3.Guvernul
Asa cum s-a aratat al punctul precedent, puterea executiva in Franta apartine
Presedintelui Republicii si Guvernului, ceea ce a determinat o serie de comentatori politici sa
considere executivul francez ca fiind un executiv bicefal.
In ceea ce priveste numirea primului ministru, aceasta reprezinta o atributie proprie a
presedintelui republicii. Decretul presedintelui republicii, in acest caz, nu are nevoie sa fie
contrasemnat de primul ministru care iese din activitate. Pe de alta parte, presedintele este liber
sa desemneze pe cine doreste pentru functia de prim ministru si nu este obligat sa procedeze ca
in timpul celei de-a patra Republici la o consultare cu grupurile politice parlamentare. Cu toate

acestea, el trebuie sa tina seama de cerinta ca persoana ce va fi desemnata sa se bucure de


increderea majoritatii parlamentare.
In ceea ce priveste desemnarea ministrilor, acestia sunt numiti de presedinte la
propunerea primului ministru. Tot presedintele este cel care are dreptul sa accepte revocarea pe
care o face Adunarea Nationala.
Referitor la statutul membrilor Guvernului, trebuie precizat ca exista diferite categorii de
membrii ai Guvernului. Faptul ca in sistemul francez presedintele republicii prezideaza deliberarile
Consiliului de ministrii nu-l transforma pe presedinte in membru al Guvernului. Pe de alta parte,
alaturi de prim ministru, in Cabinet mai exista ministrii de stat, titlu care este dat de autoritati in
considerarea unor personalitati pe care le au in cadrul partidelor din care fac parte; de asemenea
Guvernul cuprinde uneori ministrii delegati pe langa primul ministru, dar categoria cea mai larga
o reprezinta ministrii detinatori ai unor portofolii-26 in prezent in Cabinetul francez. Mai exista, in
sistemul guvernamental francez, ministrii delegati pe langa ministrii; ministrii delegati care nu
sunt arondati pe langa un minister si secretari de stat, autonomi sau desemnati pe langa un
anumit ministru.
In principiu, secretarii de stat nu participa la sedintele guvernului, ei sunt invitati atunci
cand se dezbat probleme care-i intereseaza in mod direct.
Functiile ministeriale sunt incompatibile cu functiile profesionale private, dar si cu functiile
publice.
In ceea ce priveste responsabilitatea civila si penala a ministrilor s-au confruntat mai
multe puncte de vedere. Au existat puncte de vedere potrivit carora ministrii trebuie sa fie supusi
jurisdictiei civile si penale la fel ca oricare alti functionari de stat, puncte de vedere care mergeau
pe linia scoaterii ministrilor de sub regulile responsabilitatii obisnuite, si puncte de vedere care se
pronuntau in sensul constituirii unor instante speciale.
Competenta de a judeca actele indeplinite de ministrii in exercitiul functiunii revine Curtii
de Justitie a Republicii, compusa din 12 parlamentari desemnati de Camera si Senat si 3
magistrati de la Curtea de Casatie.
Procedura privind sesizarea Curtii apartine oricarei persoane, existand, privitor la aceasta,
un dublu filtru: o Comisie de examinare a plangerilor si o Comisie de instructie. Dupa ce acestea
ajung la anumite concluzii, Curtea examineaza cauza si pronunta solutiile pe care le considera
necesare.
Fata de Parlament, primul ministru apare ca un reprezentant al majoritatii. El are totodata
si dreptul de a participa la procedura legislativa, semnand si depunand pe masa Parlamentului
proiectele de legi in numele Guvernului.
Un aspect asupra caruia trebuie sa ne oprim il reprezinta puterile exceptionale ale
Guvernului. Acestea apar, in mod firesc, in cazul starii de asediu sau al starii de urgenta. Dar
exista, de asemenea, si sistemul ordonantelor, care permite Parlamentului sa abiliteze Guvernul
pentru a emite anumite reglementari cu caracter normativ. Aceste ordonante sunt subordonate
unor reguli de fond si anume: sa aiba in vedere executarea programului guvernamental; sa nu
aiba o durata nelimitata si sa nu aduca atingere valorilor constitutionale. Totodata, ordonantele
sunt subordonate unor reguli de control, in sensul ca va exista un control efectuat de Consiliul
Constitutional asupra legii de abilitare, precum si de Consiliul de Stat caruia ordonantele, ca acte
administrative, ii pot fi deferite in timp de doua luni de la publicarea lor, cu exceptia cazului in
care Parlamentul le-a ratificat. Ordonantele intra in vigoare imediat, dar Guvernul trebuie-sub
sanctiunea caducitatii- sa ceara ratificarea lor de catre Parlament intr-un termen fixat de legea de
abilitare.
In ceea ce priveste puterea ministrilor, acestia sunt sefi ai administratiilor supuse
autoritatii lor. Ei dispun de o putere limitata: pot sa dea anumite ordine, dar sa si numeasca in
functiile publice care sunt de competenta lor; contrasemneaza hotararile presedintelui republicii
sau ale primului ministru in problemele care se refera la departamentul lor si sunt ordinatorii de
credite ai ministerelor respective.

Gandirea si practica politica franceza au exercitat si exercita o influenta dintre


cele mai importante asupra dezvoltarii democratiei. Istoricele principii inscrise in
Declaratia drepturilor omului si cetateanului au fost incorporate in legile fundamentale
ale unor state ce si-au dobandit independenta. Valoarea morala, politica si juridica a
marilor principii stabilite de Revolutia franceza a depasit momentul epocii respective,
proiectandu-se ca adevarate comandamente ale infaptuirii unei societati democratice
intr-o lume bazata pe respectul regulilor de drept.
In lumina Declaratiei si a jusnaturalismului francez, sunt considerate astazi
drepturi absolut personale, de care indivizii trebuie sa se bucure in calitatea lor de
persoane, libertatea, egalitatea, proprietatea (considerata sacra si inviolabila), siguranta
si rezistenta impotriva asupririi. Principiile mentionate sau afirmat incontestabil ca
reprezentand drepturi fundamentale cetatenesti, intrucat oamenii revendicand
posibilitati egale de a fi admisi in toate demnitatile, posturile si serviciile publice, se
prezinta ca membrii ai unei societati ce trebuie sa le recunoasca aceleasi drepturi si
indatoriri. Orice cetatean are dreptul sa vorbeasca, sa scrie, sa-si tipareasca, sa-si
exprime ideile si sa raspunda la folosirea abuziva a acestei libertati. Cetatenii au,
totodata, dreptul sa constate necesitatea contributiei publice, sa o consimta in mod
liber, sa-i urmareasca intrebuintarea, sa-i fixeze volumul, modul de impunere, de
incasare si de durata. Nici un om nu poate fi acuzat, arestat sau detinut decat in cazurile
prevazute de lege si potrivit formelor pe care legea le prescrie.
Deci marile principii pe care Declaratia drepturilor omului si cetateanului le-a
fundamentat constituie astazi idei extraordinare, a caror importanta se proiecteaza
peste veacuri ca elemente indispensabile oricarei societati.; ideea ca oamenii se nasc si
raman liberi, ca scopul oricarei asociatii politice este apararea drepturilor naturale si
imprescriptibile ale omului rezista, dincolo de vicisitudinile timpului, ca idei esentiale pe
care trebuie sa se intemeieze orice societate politica.