Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Subiectul I 30 puncte
Subiectul II 30 puncte
Citiţi cu atenţie următoarele surse istorice:
A. Principala reformă spre care s-a tins în prima parte a domniei lui Alexandru Ioan
Cuza - când el a cârmuit timp de trei ani în mod separat în cele două ţări – a fost aceea a
unificării politico-administrative, a creării statului unificat pe plan administrativ. Meritul
realizării Unirii depline a celor două Principate a revenit în primul rînd lui Cuza, pe drept cuvânt
numit numit,,domnul unirii’. Într-o primă etapă, a fost obţinută recunoaşterea dublei alegeri,deci
sancţionarea de concertul puterilor europene a actului istoric ce la 5 şi 24 ianuarie, obiectiv
atins deplin la 25 august/6septembrie1859. S-a trecut apoi, aproape imediat, la o a doua etapă,
accea de a înlocui unirea personală printr-o unire reală, concretizată în plan administrativ-politic.
Deşi unificarea deplină n-a fost posibilă decât în urma recunoaşterii diplomatice din partea
puterii suzerane şi a puterilor garante. Alexandru Ioan Cuza a ţinut să dea evenimentului un
caracter de reformă internă. Dan Berindei, Epoca unirii.
B.În timpul scurtei sale domnii(1859-1866), Cuza, paşoptist şi liberal, a încercat să dea
,,României”,cum se numea acum oficial noua uniune, instituţii politice şi economice moderne.
Dar el a stăruit ca aceasta să fie conforme cu propriile sale indicaţii. Nerăbdător să promoveze
reformele sale fundamentale, Cuza a dizolvat o adunare recalcitantă în mai 1864, când acesta a
respins reformele rurală şi electorală, care formau esenţa programului său legislativ. La numai
două săptămâni de la lovitura sa, Cuza a supus unui referendum popular ,noua lege fiind o
constituţie, Statutul, pentru a-şi legitima regimul. Aprobată cu majoritate covârşitoare, noua lege
fundamentală a confirmat preponderenţa Executivului asupra Legislativului, a limitat rolul
maselor de cetăţeni în procesul politic şi a consolidat puterea administraţiei centrale în în dauna
celei locale. Cuza a păstrat formele particulare, dar, în temeiul Statutului, esenţa
constituţianismului romăn se concentra în conducerea personală a domnitorului.