Lupta pentru investitura

24 ianuarie 1076 : Sinodul de la Worms,

convocat cu ocazia succesiunii
arhiepiscopatului de Milano: episcopii
germani care au primit învestitura din partea
împăratului Henric al IV-lea se retrag de sub
autoritatea papală, depunându-l pe papa
Grigore al VII-lea; momentul marchează
începutul "Luptei pentru învestitură".

Fundamentele autorităţii papale au fost invocate în „Donatio Constantini ‘’/”Noi

împreună cu tot poporul din Roma care e supus slavei cârmuirii noastre, am
considerat că, la fel cum SF. Petru fusese făcut vicarul, Fiului lui Dumnezeu pe
pământ, în acelaşi fel pontifii, care îl reprezintă pe prinţul apostolilor, trebuie să
obţină o mai mare parte a supremaţiei decât cea pe care generozitatea pământească
a Luminăţiei noastre o are …Decretăm că preasfânta sa Biserică Romană trebuie
onorată cu veneraţie pe întinsul puterii noastre şi că preasfântul Scaun al SF Petru
este în chip slăvit ridicat deasupra imperiului nostru şi a tronului pământesc. … ‘’.
(Donaţia lui Constantin ‘’)/  un document fals redactat în jurul anului 800 şi care
poartă data de 313, în care, chipurile, împăratul Constantin cel Mare dona papei
Silvestru unele teritorii( falsul a fost dovedit de umanistul Lorenzo Valla în 1440).

În secolul VIII-IX papalitatea se afla sub protecția suveranilor franci./ „Nouă

ne aparţine, cu ajutorul îndurării dumnezeieşti, apărarea pretutindeni în afară a
Bisericii lui Hristos împotriva atacurilor păgânilor şi ravagiilor necredincioşilor şi
vegherea înăuntru pentru a face recunoscută credinţa catolică. În sarcina voastră,
prea sfinte părinte, este ca, ridicând mâinile ca Moise către Dumnezeu… ‘’.
(Scrisoarea lui Carol cel Mare către Papa Leon III) .

În secolul XI are loc reorganizarea Bisericii catolice  la iniţiativa călugărului clunic

Hildebrand( viitorul papă Grigore VII). La 16 iul. 1054 a avut loc Marea Schismă  care a dus
la apariția celor două Biserici,ortodoxă și catolică. Lupta pentru învestitură (conflict între
papă și împăratul german desfășurat între 1075-1122 prin care cei doi pretindeau întâietatea
în acordarea feudei episcopilor) a izbucnit în timpul papei Grigore VII(1073- 1085)/a fost
papă al Romei între anii 1073-1085. 
 Tipologii sociale
Tipurile sunt instrumente de cunoaştere. Asupra acestui aspect nu pare să
existe controversă în ştiinţele sociale. Întrebările încep de aici încolo: care este
perspectiva de cunoaştere care este servită mai eficient prin tipologii; unde se
plasează tipurile sociale în spaţiul metodologic al perspectivelor de cunoaştere etc.
Tipurile sunt combinări de atribute (Lazarsfeld 1972:99) sau de valori ale unor
variabile. În măsura în care tipurile sunt exclusive şi exhaustive, tipologia se
confundă cu clasificarea. Situaţia cea mai frecventă în ştiinţele sociale este cea de
nesatisfacere a acestor condiţii. Tipurile apar ca rezultat al transformării unui spaţiu
de atribute prin reducţie pragmatică.

Combinând perspectiva generativă a reducţiei propuse de Lazarsfeld cu cea

structuralistă a lui Boudon, vom spune că tipurile sunt configuraţii de valori relativ
stabile - în plan ontologic sau metodologic - realizate prin transformarea pragmatică
a unui spaţiu de atribute. Această transformare seface uneori explicit, pornind de la
un set de atribute ale căror categorii se intersectează şi se obţin clase care prin
combinare dau tipuri pragmatice, funcţionale sau de altă natură. Alteori, cel mai
adesea, poate, elaborarea tipologiilor se face prin combinarea intuitivă,
nesistematică a atributelor.

Un al doilea sens al tipologiei în ştiinţele sociale este cel de structură (Boudon

1984:103). Tipurile sunt configuraţii relativ stabile de caracteristici.
 Umanismul

Termenul de Umanism (din latină: humanitas = omenie, umanitate) face

referinta la:

 Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul

al XIV-lea și care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până
în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele
antichității greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viață,
de gândire și de creație artistică. Umanismul renascentist sublinia
superioritatea literaturii latine și grecești și în special valorile ei în
materie de morală personală și publică.