Structura sociala in evul mediu

Proiect realizat de Fînari Teodor,cl XII F

 Societatea medievală era organizată de un sistem social și politic cunoscut sub denumirea de
feudalism. Acesta a fost un sistem de organizare a societății în care aristocrația agrară și militară
stăpânea pământul și țăranii. Structurile s-au impus în toată Europa în etape diferite, dar s-au
dezvoltat mai bine în Franța, în secolele IX-XIV. Nobilii și țărani erau principalele categorii sociale
în orânduirea feudală.
Nobilii, posesorii de pământuri, dețineau puterea economică și politică. Țăranii, lucrători ai
pământului, și-au pierdut, în număr tot mai mare, libertatea, ajungând în șerbie. Alături de aceste
categorii, locuitorii orașelor au început să joace un rol tot mai important în viața societății, pe
măsură ce s-au dezvoltat meșteșugurile și comerțul.
Feudalismul se întâlnește, în forme diferite, atât în Asia, cât și în Europa, în condițiile în care statul,
incapabil să plătească cu bani serviciul militar al celor care-l apărau, le distribuia pământ. Într-o
asemenea situație, statul fiind lipsit de autoritatea necesară, au apărut legături personale, ierarhice,
între oameni. Ele au fost impuse de sus în jos muncitorilor neliberi ai pământului.

 Denumirile de "senior" și "vasal" sunt caracteristice numai pentru Occidentul european, unde s-a
dezvoltat forma cea mai timpurie și mai completă a sistemului feudal de relații între membrii clasei
stăpânitoare. Starea de război aproape neîntrerupt în care se trăia a favorizat construirea
unei elite militare. Numai acești războinici, singurii care aveau libertatea de a-și alege stăpânul, au
făurit ordinea de stat feudală. Feuda reprezenta acel pământ pe care-l primea cineva (vasalul) în
anumite condiții de supunere față de mai-marele său
 În vremea aceea, pământul era împărțit în moșii mari. Pentru a-l cultiva, nobilii nu mai
aveau la îndemână sclavi, ca în antichitate, nici bani pentru a angaja lucrători cu ziua. Ei
au fost siliți să-și împartă moșiile în loturi și să le dea în folosință țăranilor. În schimb,
țăranii dădeau proprietarului o parte din recoltă și-i lucrau și partea lui de moșie,
beneficiind, totodată, de protecția acestuia.

În Europa răsăriteană era răspândit mai ales acel feudalism care a existat în Imperiul
Bizantin și în statele balcanice. Boierimea datora slujbă credincioasă domnului țării care
era proprietarul întregului pământ. Domnul era atotputernic și toți trebuiau să-i dea
ascultare. Boierii erau, în același timp, mari proprietari de pământ, dar și dregători
domnești. Din această cauză, boierii participau la administrarea țării. Boierii aveau
obligația de a-l însoți pe domn în campaniile sale militare și de a-i aduce cete de luptători,
recrutați de pe moșiile lor. În timp de pace, ei îl asistau pe domn în administrarea țării și
împărțirea dreptății.

În Orient, economia rurală păstrează caracteristicile sale anterioare. Societatea rurală era
împărțită între o majoritate de țărani săraci și o minoritate de mari proprietari. Țăranul
trebuia să plătească impozit statului și multe alte obligații marilor proprietari funciari.
Curând, situația lor a devenit grea, ei ridicându-se la luptă, lumea orientală fiind de multe
ori zguduită de aceste revolte.
 Spre deosebire de aristocratul roman care locuia în oraș, seniorul feudal trăia la țară. Locuința lui era o
fortăreață, un castel așezat pe o înălțime și înconjurat de ziduri groase. Un șanț larg și adânc, plin cu apă
Nobilimea
rosie, îi împiedica pe dușmani să se apropie de zid. Intrarea era apărată de două turnuri între care se afla
poarta. Peste șanț se putea trece pe un pod mobil. În interiorul castelului se aflau locuința seniorului și
tezaurul. Puteai găsi aici, de asemenea, locuințele slugilor, magazii și grajduri pentru animale. Din secolul
al XIII-lea, au apărut hornurile, ferestrele cu geamuri și lumânările de seu și de ceară. Locuințele
seniorilor au devenit mai încăpătoare, mai luminoase și mai confortabile. Curtea era destul de largă pentru
a permite, în caz de război, să se refugieze acolo țăranii de pe domeniu. Erau castele care puteau adăposti
mai multe sate, cu vitele și cu toți locuitorii.
 Țărănimea, partea cea mai numeroasă a societății feudale, era împărțită în mai multe categorii, în funcție
Taranimea de statutul social și, desigur, de avere.

În fața abuzurilor și violențelor, țăranii nu

aveau niciun mijloc legal de apărare.
Nemulțumirea acestora, manifestată prin
răscoale, a crescut în secolul al XIV-lea,
în împrejurările Războiului de o sută de ani.
Astfel de răscoale au izbucnit în Franța,
în 1358, și în Anglia, în 1381. La începutul
secolului al XV-lea, răscoalele s-au extins
și în Europa centrală, apoi în Cehia (1434)
și în Transilvania
 Populația orașului era dominată de patricieni, adică marii negustori și fruntașii corporațiilor. Dintre
aceștia erau aleși consilierii, care administrau orașul conform intereselor lor. Poporul de rând (mici
Orasenii
meșteșugari și negustori, ucenici, calfe, lucrători) primea salarii mici pentru munca depusă. La sfârșitul
secolului al XIII-lea și în secolul al XIV-lea aceștia s-au răsculat, au reclamat mărirea salariilor și
împărțirea puterii. Aceste revolte erau, adesea, înăbușite cu asprime.

Meșteșugarii lucrau în ateliere mici, deschise spre stradă. Acestea erau conduse de către mester, stăpânul
atelierului, care angaja lucrători și ucenici. Meșteșugarii care practicau aceeași meserie se grupau în
anumite cartiere. Meșteșugarii aparțineau, de asemenea, unei bresle (corporații). Breasla acorda ajutor
membrilor în caz de nevoie, impunea regulamentul privind durata timpului de lucru, salariile, prețurile și
calitatea mărfurilor.