Revoluia francez

Revoluia francez (n francez: Rvolution franaise) a fost o serie de

revolte sociale i politice radicale din Frana, n perioada anilor 1789-1799, care
a afectat profund istoria modern a Franei, marcnd declinul puternic al
monarhiei i bisericii i apariia democraiei i naionalismului.
Resentimentul popular fa de privilegiile de care se bucurau clerul i
aristocraia a crescut n timpul unei crize financiare n urma a trei rzboaie
anglo-franceze costisitoare i a ctorva ani cu recolte proaste. Cereri de
schimbare i reforme au fost formulate dup idealuri iluministe, ceea ce a
provocat convocarea Statelor Generale n mai 1789.
Primul an al Revoluiei a vzut membri ai celei de-a treia stri prelund
controlul, asaltul asupra Bastiliei n iulie, aprobarea Declaraia Drepturilor
Omului i ale Ceteanului n luna august i un mar al femeilor ctre Versailles
care a forat curtea regala s plece la Paris, n octombrie. Un eveniment central al
primei etape a fost desfiinarea feudalismului, taxelor, instanelor i privilegiilor
feudale la 4 august 1789. Urmtoarea etap a fost dominat de lupte pentru
aplicarea reformelor majore, ntre diverse grupri liberale i sprijinitori de
dreapta ai monarhiei. Insurecia de la 10 august 1792 a fost decisiv pentru
abolirea monarhiei, republica fiind proclamat n septembrie 1792. Regele
Ludovic al XVI-lea al Franei a fost executat la 21 ianuarie 1793.
Ameninrile externe s-au meninut ndeaproape pe parcursul Revoluiei.
ncepnd din 1792, Rzboaiele revoluionare au adus victorii franceze care au
facilitat cucerirea peninsulei italiene, a rilor de Jos i a mai multor teritorii la
vest de Rin. Pe plan intern, agitaia popular a radicalizat Revoluia semnificativ,
culminnd cu ascensiunea lui Maximilien de Robespierre i a iacobinilor.
Dictatura impus de Comitetul Salvrii Publice n timpul Terorii, din 1793
pn n 1794, a provocat pn la 40.000 de decese n interiorul Franei, dar a
abolit sclavia n colonii i a asigurat graniele noii republici. Domnia Terorii s-

a ncheiat cu executarea lui Robespierre i nlturarea de la conducere a

iacobinilor.
Un consiliu executiv cunoscut sub numele de Directorat i-a asumat atunci
controlul asupra statului francez n 1795 i s-a meninut la putere pn n 1799.
Datorit acuzaiilor de corupie, regimul s-a prbuit printr-o lovitur de stat
condus de Napoleon Bonaparte n 1799, vzut ca ultimul an al Revoluiei.
Napoleon a instituit apoi Consulatul i mai trziu Imperiul, stabilind scena
pentru o gam mai larg de conflicte globale n cadrul rzboaielor napoleoniene.
Societatea francez a suferit o serie de transformri profunde. Privilegiile
feudale, aristocratice i religioase au disprut, iar principiile vechi despre tradiie
i ierarhie au fost brusc rsturnate prin formula sacr Libert, galit,
fraternit. La nivel global, revoluia a accelerat ascensiunea republicilor i
instaurarea democraiilor, rspndirea liberalismului, naionalismului,
socialismului i secularismului, dezvoltarea ideologiilor moderne i conceptul de
rzboi total. Unele dintre documentele sale importantee, cum ar fi Declaraia
Drepturilor Omului i ale Ceteanului, au lrgit sfera drepturilor omului,
incluznd femeile i sclavii.
Forma de guvernmnt a Franei era monarhia absolut, n care puterile
regilor nu erau limitate de organisme reprezentative, ca parlamentul. Erau
rspunztori numai n faa divinitii. Regele putea s condamne pe orice
persoan la nchisoare fr judecat, emitnd scrisori sigilate-"lettre de cachet".
Monarhia francez nu era ns despotic. Regele era mpiedicat de legile i
cutumele regatului su i existau multe organisme independente, ca Adunarea
Clerului, care deineau drepturi i privilegii asupra crora regele nu putea
interveni, fiind garantate de lege. Regele emitea legi dup ce i consulta
consilierii chiar dac nu era obligat s le accepte opiniile. Minitrii deineau o
putere considerabil. Controlorul general era cel mai important dintre ei pentru
c se ocupa de finanele regelui. Nu exista un cabinet n care minitrii s se
ntruneasc pentru a lua decizii n comun. Nu exista un prim-ministru, pentru c
regele nu tolera un rival pentru puterea sa. n provincii, puterea regal era
reprezentat de intendenii de poliie, justiie i finane, fiind numii de rege,
care i raportau direct regelui, crora le acord puteri considerabile n cele 34 de
2

gnralits (circumscripii financiare) n care era mprit Frana. Acetia

supervizau perceperea impozitelor i practicarea cultului. Ei asigurau legea i
ordinea i rspundeau de lucrrile publice, comunicaii, comer i industrie.
Principalul impozit era "la taille", impozit pe pmnt pltit de cei care nu
erau nobili, a crui povar cdea n ntregime asupra ranilor, datorit scutirilor
acordate oraelor i nobililor, plus "la capitation" (impozit pe cap de locuitor) i
"la vingtieme" (5% din toate veniturile). Nu exist uniformitate n incidena
acestor taxe pentru c biserica nu le pltea deloc, iar nobilii nu plteau "la taille".
Impozitele indirecte, aplicate mai curnd bunurilor pe care oamenii le cumprau
dect veniturilor lor, era o povar i mai crescut dect impozitele directe i
astfel, aduceau mai muli bani coroanei, incluznd "la gabelle"(taxa pe sare),
care diferea de la o regiune la alt, "lex aides" (pe alimente i butur), i
"l'octrois" (pe bunurile care intrau n orae).
Monarhia francez nu primea destui bani din impozite pentru a-i acoperi
cheltuielile, de aceea, era nevoit s fac mprumuturi ce erau deosebit de mari n
timp de rzboi. Plata dobnzilor la datorii n secolul al XVIII-lea a devenit o
component mai mare din cheltuielile statului. Modul haotic de colectare a
impozitelor a fcut c administraia s nu mai primeasc ntreag sum obinut,
astfel, fermierii generali ridicau impozitele indirecte, pltind o sum global n
avans guvernului i pstrau pentru ei tot ce puteau adun peste aceast sum.
Impozitele directe erau colectate de sute de slujbai, i de multe ori, foloseau
banii n scopuri personale, cumprndu-i slujbele. Nu puteau fi demii, slujbele
fiind considerate forme de proprietate privat. Pentru c lipsea o vistierie
central, ctre care s fie pltite toate veniturile statului, controlorul nu tia
niciodat ci bani au fost cheltuii ntr-un an.
Strile provinciale i parlamentele reprezentau obstacole n calea puterii
regale. Strile provinciale funcionau n zone de la periferia Franei, ca Bretania,
ce au fost ultimele teritorii independente alipite de monarhia francez. Acopereau
jumtate din regat i deineau vechi drepturi i privilegii n materie de justiie i
finane. Erau scutite de plata unor impozite. Strile provinciale reprezentau n
principal nobilimea i se cramponau cu tenacitate de privilegiile lor.
Parlamentele era organisme privilegiate care limitau puterea regelui, fiind
3

tribunale-curi de apel, instane ultime n zonele respective, fiind n numr de 13,

dintre care Parlamentul din Paris fiind cel mai important, ntruct sub jurisdicia
sa intr o treime din teritoriul Franei. Cei 2300 de magistrai ai acestor curi
alctuiau "noblesse de robe" (dup roba pe care o purtau funcionarii de stat),
cci funcia lor le conferea titlu nobiliar. Pentru c magistraii i cumprau
funciile, nu puteau fi demii dect dac regele le restituia suma cu care i-au
pltit slujba. Nobilimea de rob avea i un rol politic. Nici o lege nu putea fi
aplicat pn cnd nu era nregistrat de toate parlamentele. nainte de a
nregistra un edict, ele l puteau critic ntr-un "remontance" (protest) trimis
regelui. Dac dorea, regele putea s ignore un protest i s insiste, prin "lit de
justice", ca parlamentul s nregistreze edictul su. Parlamentele s-au opus
multor edicte regale ca s schimbe sistemul de impozitare i aprau legea i
drepturile oamenilor mpotriva monarhiei autoritare, fiind ns privite n istorie
ca un obstacol n calea reformrii monarhiei.
Strile provinciale i parlamentare contribuiau la confuzia administrativ
care domnea n Frana sub Vechiul Regim. Pe msur ce regii creau structuri noi,
nu puteau desfiinau pe cele vechi, ci doar le adugau acestora pe cele noi. n
1789, n Frana erau 35 de provincii, 135 de dioceze, 38 de regiuni militare, 34
de gnralits i 13 parlamente. Funcionau sisteme juridice diferite: dreptul
roman n sud, diversele legi locale n nord, Frana fiind mprit n zone vamale
interne, nct se plteau taxe pentru transportul bunurilor dintr-o parte n alt.
Existau multe sisteme de msuri i greuti. Nu exist un sistem administrativ
uniform care s cuprinde ntreaga ar.
Regele Ludovic al XVI-lea era bine intenionat, evlavios i i lua n serios
datoria, creznd c face ceea ce era mai bine pentru Frana. Dar i lipseau
ncrederea n sine i energia. Doar de el depindea aplicarea reformelor. Avnd
doar 20 de ani, l-a luat pe Maurepas c principal sfetnic ce avea 73 de ani. L-a
convins pe Ludovic s se debaraseze de orice ministru care ncerca s propun
reforme sau s ridice obiecii. Dup moartea lui Maurepas, Ludovic nu a mai
avut nici un consilier principal, dar a rmas indecis. i cunotea prea puin ar
i poporul. A prsit zona Paris-Versailles o singur dat nainte de revoluie
pentru a inspecta noul port la Cherbourg. Era stngaci i stnjenit n public, nu
inspir respect, dar era privit cu afeciune. Maria Antoaneta, fiica mprtesei
4

Maria Tereza a Austriei, era simbolul alianei nepopulare cu Austria, care a adus
nfrngerea Franei n rzboiul de apte ani. Dei era ferm era considerat
frivol i arogant, acumulnd datorii de o jumtate de milion de livre la jocuri
de noroc ntr-un an, iar cumnatul ei, contele de Provence, chiar a poreclit-o
"Madame Deficit", fiind detestat de toat lumea. Astfel, reformele erau mai
degrab mpiedicate de pasivitatea regelui dect de opoziie.
La sfritul secolului al XVIII-lea, o micare a fcut c reformele s fie
dezirabile i necesare: Iluminismul. "Les philosophes", ca Voltaire, Montesquieu
i Rousseau au scris despre problemele Franei i au atacat prejudecile i
superstiiile din mediul lor. Au contribuit la cea mai mare opera iluminist:
Enciclopedia, al crui prim volum a aprut n 1752, ultimul din cele 35 aprnd
n 1780.
Scopul lor era aplicarea analizei raionale n toate domeniile, nefiind
dispui s accepte tradiia sau revelaia ca raiunea suficient pentru a
ntreprinde ceva, plednd pentru libertatea presei, a cuvntului, a comerului,
mpotriva arestrilor arbitrare, dect pentru egalitate, dei doreau egalitatea n
fa legii. Principalele inte ale atacurilor lor erau biserica i guvernarea
despotic. Nu mai acceptau interpretarea literar a Bibliei i respingeau tot ce nu
puteau fi explicat de raiune, ca miracolele i superstiiile, condamnnd biserica
catolic pentru bogia, corupia i intolerana de care ddea dovad. Voltaire,
care era deist, a exclamat: "Ecrasez l'infame!"
Montesquieu a declanat atacul mpotriva despotismului. n 1748, a aprut
cartea sa, "Spiritul Legilor". Susinea c monarhia nsemna guvernare de ctre un
singur om conform legii, iar despotismul nsemna guvernare de ctre un singur
om, nengrdit de o lege, fiind arbitrar. Acesta a fost preedintele parlamentului
din Bordeaux i consider c aceste instane, ca strile provinciale, au un rol c
intermediari ntre rege i supuii si. Puterea lor l mpiedic pe rege s devin
despot. Parlametele erau entuziasmate de ideile lui, n timp ce opinia public le
accept c aprtoare ale drepturilor oamenilor mpotriva despotismului
ministerial. Filosofii criticau instituiile vechiului regim, dar nu se opuneau
regimului pentru c nu erau revoluionari. Muli dintre ei, ca Montesquieu,
Voltaire i Rousseau, erau nobili sau fceau parte din nalta societate, dar
5

doctrina nvturii lor a produs efectul ateptat. Ideile lui Montesquieu se

reflectau n protestele parlamentelor. Cahiers de doleances (caiete de doleane)
ale nobililor erau impregnate de ideile iluminismului. Autorii lor erau profund
ostili vechiului regim i dornici s creeze un stat liberal i reprezentativ. Starea a
Treia era n continuare conservatoare.
Voltaire era de orientare iluminist conservatoare. A avut o oper extrem de
vast. Scrierile sale sunt ndreptate mpotriva inechitilor sociale, superstiiilor,
intoleranei religioase. A criticat Vechiul Regim i Biserica militnd pentru
libertatea cuvntului, a gndirii i egalitatea tuturor oamenilor n faa legii.
Consider c relele societii pot fi ndreptate prin aliana ntre monarhi i
filosofi. Voltaire este teoreticianul despotismului luminat.
Montesquieu era de orientare iluminist moderat. A creat o opera
important. n 1721 a publicat ,,Scrisorile persane n care prezint cltoria a
doi persani prin Europa i care critic realitile continentului nostru i anume:
intolerana religioas, instituiile culturale i de stat, inclusiv monarhia absolut.
n cartea ,,Spiritul legilor teoretizeaz principiul separrii puterilor n stat.
Consider monarhia constituional forma de guvernare cea mai eficient,
deoarece puterea executiv, legislativ i judectoreasc erau independente una
fa de cealalt.
Jean-Jacques Rousseau era de orientare iluminist radical. Lucrrile
sale, ,,Discurs asupra inegalitii de avere i ,,Contractul social, exprim
aspiraiile micii burghezii din care fcea parte. Consider surs inegalitii i a
relelor n societate ca fiind proprietatea privat, de aceea ea trebuia limitat. De
asemenea, milia pentru participarea tuturor cetenilor la via politic, statul
trebuia organizat pentru a asigura suveranitatea poporului.
Denis Diderot i Jean le Rond d'Alembert au publicat ,,Enciclopedia n 35
de volume, "Enciclopedia" conine ideile revoluionare ale iluminismului: lupta
pentru progres, libertate i toleran, egalitatea ntre oameni i ntre popoare.
Forma ideologic a iluminismului, prin critica la adresa Vechiului Regim, a
pregtit, pe plan ideologic, marile rsturnri cauzate de Revoluia francez.

Abia dup izbucnirea revoluiei i dup cderea Vechiului Regim, ideile

iluminismului au produs o ideologie revoluionar, crescnd interesul pentru
Contractul Social.
Societatea francez
Cele trei stari
Societatea francez a secolului XVIII era mprit n ordine sau stri. Clerul
forma prima stare, nobilimea starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul
populaiei, alctuit din burghezie, rani i muncitori urbani.
Prima Stare
Catolicismul era religia de stat. Existau 130 000 de clerici, dintre care, 60
000 erau membri ai ordinelor monahale, iar cei 70 000 de clerici seculari lucrau
n parohii. Cei mai tineri fii ai marilor familii nobiliare ocupau funcii nalte n
biseric pentru a obine profit din imensa bogie a bisericii. Arhiepiscopia de
Strasbourg valora 400 000 de livre pe an, iar preoii primeau 7000-10 000 de
livre pe an. Numeroi episcopi deineau mai mult dect o singur episcopie i nu
erau vzui niciodat n vreuna din ele. Averea bisericii provenea din pmntul
pe care l deinea i din dijme. Biserica deinea circa 10% din pmnt. n nord,
biserica deinea pn la o treime din pmnt, n Auvegne numai 3%. Dijma era o
parte din recolta fiecrui an, pltit bisericii de ctre deintorii de pmnt,
neexistnd uniformitate. n anumiter zone din Dauphine, ea nu constituia o
povara mare, ridicndu-se numai pn la a 50-a parte din recolta, dar n Bretania,
era de un sfert. Dijma asigura ntreinerea preoilor i localului bisericii,
sprijinul sracilor, dar cea mai mare parte din ea ajungea la episcopi i abai,
strnind nemulumiri n rndul clerului inferior i ranilor. Clerul avea multe
privilegii, fiind scutit de impozite. n locul impozitelor, Adunarea clerului,
dominat de episcopi, a convenit cu regele s plteasc anual coroanei o sum de
"don gratuit" (dar gratuit), situndu-se sub 5% din venitul clericilor. Funciile
bisericii se extindeau dincolo de practicarea regiliei, preoii avnd largi atribuii
de cenzori, ocupndu-se de sraci, de spitale i coli i ineau locul oficiilor

moderne de stare civil, notnd n registrele parohiale toate naterile, cstoriile

i decesele, astfel, biserica acionnd ca un minister al informaiei.
Starea a doua
Era cea mai puternic, i conform estimrilor asupra numrului nobililor i
familiilor lor, erau ntre 100 000-300 000, adic ntre 0,5-1,5% . Cei 4000 de
nobili de la curte erau cei mai puternici, a cror descendena nobiliar dat nc
din secolele XIV-XV, permindu-i costul vieii la Versailles. Erau urmai n
ierarhie de nobilimea de rob, nobili care lucrau n administraie i justiie, ca
magistraii din parlamente. Restul nobilimii, care nu vzuse niciodat Versaillesul, triau n mediul rural. Cum doar fiul cel mai mare motenea ntreag
proprietate, ceilali fii i cutau de lucru n biserica, armata sau administraie.
Dar funciile costau mult i 1/4 din nobili erau prea sraci ca s-i permit.
Trebuiau s se nroleze sau s-i munceasc micile proprieti.
Principala surs de venit era pmntul. Nobilimea deinea un sfert i o
treime din pmntul Franei i i revenea ntre 15-25% din venitul bisericii.
Marii nobili deineau funciile nalte n stat. Erau minitrii regelui, nalii si
magistrai, intendenii din provincii i ocupau funciile superioare n armat.
Abatele Syeyes scria c aceast cast a monopolizat i uzurpat biserica, justiia
i armata. Nobilii se bucurau de numeroase privilegii, fiind judecai n tribunale
speciale i fiind scutii de serviciul militar, de "gabelle et corvee" (munc
obligatorie pentru ntreinerea drumurilor), fiind beneficiarii obligaiilor datorate
de ranii seniorului, avnd drepturi exclusive la vntoare i pescuit, i dreptul
de "banalites" (monopol) asupra morilor, brutriilor i teascurilor, beneficind de
scutiri de impozite sau plteau mai puin dect trebuia, fiind scutii de plata la
taille. Erau legai de aceste privilegii, pierderea drepturilor feudale putnd duce
la scderea veniturilor lor cu pn la 60%, dei n unele zone, ca Bretania,
scderea putea fi pn la 10%. Cei mai puin bogai dintre nobili realizau c
dac i-ar pierde privilegiile fiscale i ar renun la drepturile senioriale, ar fi
ruinai. Se opuneau schimbrilor i se cramponau de privilegiile lor ca fiind
singurele care i distingeau de oamenii de rnd. n 1781, s-a dat ordonata Segur,
menit s sprijine nobilimea srac de provincie, pentru care armata era singur

slujba, mpotriva bogailor "anoblis" (recent innobiliati) care puteau s-i

cumpere grade militare.
La sfritul secolului XVIII, nobilimea nu era ns o cast nchis, oricine
putnd deveni nobil printr-o favoare acordat direct de ctre rege, fie cumprnd
anumite slujbe. Erau n serviciul civil regal 50 000 de funcii venale, care puteau
fi cumprate, vndute i motenite c orice alt proprietate, 12 000 dintre
acestea conferind titlu nobiliar. 2200 de familii au fost nnobilate prin
cumprarea de funcii, iar 4300 familii le-au fost acordate favoarea regelui. Se
formau aliane matrimoniale ntre familii de magistrai , de financiari i cele de
mari nobili, crend legturi, copii acestora ridicndu-se la nalte demniti
judectoreti, primind cele mai prestigioase funcii i ministere, averile acestora
devenind resurse pentru marile familii srcite i prolifernd cstoriile dintre
cele mai ilustre familii. Fii de nobili se cstoreau cu fetele burghezilor bogai ca
s sporeasc averea familiei. Dei i puteau pierde titlul dac erau supui
discreditrii, ocupndu-se de activiti considerate apanajul omanenilor de rnd,
cum era comerul sau munca manual, prelucrarea fierului i mineritul nu intrau
n aceast interdicie. Nobilii se implicau serios n industrii ca metalurgie i
minerit, fiind investitori majori n companii comerciale i bnci. Au profitat de
pe urma creterii arenzilor ca proprietari de pmnt. n 1749, la Paris, tot cei care
aveau un venit de peste o jumtate de milion de livre erau nobili. n porturile ca
Bordeaux, era burghezia mai bogat dect nobilimea local.
Starea a treia
Burghezii nu aveau titlu nobiliar i nici nu erau rani sau muncitori
urbani. Se implicau n industrie. Negustorii se numrau printre burghezii bogai,
comerul exterior fiind n Frana cel mai dinamic sector economic, cu o cretere
a volumului schimburilor comerciale de 440% ntre 1715-1789. Ali burghezi
erau financiari, latifundiari, membri ai profesiilor liberale, medici, scriitori,
juriti i funcionari publici, dintre care muli deineau funcii ce puteau fi
cumprate. Burghezia ocup 39 000 din cele 50 000 de slujbe venale. Pn n
1789, existau 2,3 milioane de burghezi-8% din totalul populaiei. Burghezia se
afla n ascensiune ca numr i bogie. Finanele, industria i sistemul bancar
asigurau 20% din averile personale n Frana, cel mai mare procent aparinnd
9

burgheziei. Averile imense proveneau de asemenea din comerul colonial cu

Indiile Occidentale, n porturile atlantice: Bordeaux, La Rochelle i Nantes.
Restul de 80% din averi proveneau din rente i veniturile proprietilor funciare.
Burghezia deinea un sfert din pmnt n Frana i posed i drepturi senioriale,
fiind o form de proprietate care putea fi cumprat de oricine. 15% dintre
seniori erau burghezi. Burghezia nu se opunea nobilimii i nu contesta sistemul
de privilegii pn n 1788. Accept valorile nobiliare i dorea s se bucure de
sistemul de privilegii, prin dobndirea unui titlu nobiliar pentru care tot se
strduiau s le obin.
Majoritatea funciilor care confereau titlu nobiliar cereau 2-3 generaii de
deintori pn la dobndirea nobleei ereditare. ntrzierea putea fi evitat de
cei foarte bogai. Negustorii de sclavi, cultivatorii i funanciarii i puteau
permite s plteasc preul mare al unui post c acela de secretar al regelui, care
conferea direct nobleea ereditar. Negustorii care fceau averi uriae i
concurau pe nobili abandonnd comerul ct mai curnd posibil i investind
banii n terenuri, funcii, rente, ntruct comerul era considerat nedemn sau
dezonorant. Burghezia i nobilimea au devenit membre ale unei elite unice,
avute, existnd prea puin ostilitate burghez fa de nobilime.
Dac burghezia era cea mai bogat component,rnimea era cea mai
numeroas. Circa 85% din populaia Franei tria n mediul rural i majoritatea
o alctuiau ranii. Deineau 25-45% din suprafeele de teren. Era un mic strat
de 600 000 de mari fermieri, care cultivau pentru a vinde, angajnd ali rani cu
ziua i ofereau bani cu mprumut. Cei mai numeroi erau "les laboureurs", rani
care cultivau pentru subzisten, iar n anii buni obineau i un mic surplus. Ei i
marii fermieri o duceau bune pn n anii 1770. Dar majoritatea ranilor nu
puteau tri de pe urma pmntului. Pentru a supravieui, lucrau cu ziua i eseau
n cas. Jumtate dintre ei erau dijmai, care nu aveau capital i ddeau o
jumtate din recolta proprietarilor pmntului. Un sfert din totalul ranilor erau
lucrtori fr pmnt i nu deineau dect casele i grdinile.
erbia dispruse din Frana, dar existau un milion de erbi n est, mai ales
n Franche Comte. Copii lor nu puteau moteni bunurile personale, fr s
plteasc stpnului drepturi considerabile. ranul sraci nu avea sperana de
10

mai bine i tria ntr-o stare de nesiguran cronic. Vremea rea sau epidemiile l
puteau aduce n rndul vagabonzilor care triau din cerit, furt i slujbe
ocazionale. Toi ranii erau obligai s plteasc dijma bisericii, impozite
statului i drepturi feudale seniorului lor. Proprietarii de pmnt se bucurau de
drepturi i privilegii, iar ranii le datorau dri i obligaii prin munc, ca "la
corvee", "la champart"-pri din recolt, "lods et ventes"-o tax pltit seniorului
cnd bunurile i schimbau proprietarului. ranul putea fi judecat n tribunalul
seniorial, und stpnul avea rolul judectorului, ct i pe cel al jurailor. ranii
din Midi nu plteau deloc dri, n timp ce n Bretania i Burgundia erau foarte
mari. Plteau impozite ca "la taille", "la vingtieme", "la capitation", i "la
gabelle", toate crescnd enorm din 1749 pn n 1780, pentru a acoperi costurile
rzboaielor n care de implicase Frana, impozitele reprezentnd 5-10% din
venitul ranilor. Cea mai grea povar pentru rani o constituiau dijmele ctre
biserica i obligaiile feudale, dar i arenzile, care au crescut accentuat ca
urmare a creterii demografice. n 1790, populaia Franei numra 27,9 milioane
de locuitori.
O alt component a Strii a Treia era alctuit din muncitori urbani, ce
triau la ora n locuine aglomerate i insalubre. Erau necalifaci i sraci.
Meteugarii erau organizai n bresle. La Paris, n 1776, numrau 100 000 de
membri, o treime din populaia masculin. Munceau 16 ore pe zi, 6 zile pe
sptmna. Aveau interdicia de a se asocia pentru a obine salarii mai mari sau
condiii mai bune de munc. Nivelul de tri al salariailor a sczut lent n secolul
XVIII, iar preurile au crescut n medie cu 65% ntre 1726-1789, iar salariile cu
22%.
Nu era producie pe scar mare, numrul mediu de oameni ntr-un atelier
din Paris n 1789 fiind 16. Maitrii i lucrtorii munceau i triau mpreun i
erau afectai de creterea preurilor pinii dup o recolt proast, cci pinea
constituia trei sferturi din hran celor mai muli muncitori. Cnd preurile
creteau, ei ncercau s obin o scdere a costului pinii dect o cretere a
salariilor. Ca i ranii, fceau provizii n perioadele de lipsa i le vindeau la
pre bun.

11

Cauzele revoluiei
S-a produs mai nti revoluia aristocratic.Aristocraii doreau s-i apere
privilegiile i s li se lrgeasc. Prin intermediul parlamentelor i Adunrii
notabililor, aristocraii se opuneau tentativelor coroanei de a-i retrage o parte din
privilegiile fiscale. Aristocraii au cerut convocarea Strilor Generale, ceea ce a
produs revoluia burgheziei. Burghezii i-au sprijinit pe aristocrai n rezisten
mpotriva despotismului ministerial pn n septembrie 1788, cnd Parlamentul
de la Paris a decis constituirea Strilor Generale. Primele dou ordine privilegiate
dispuneau de un numr mai mare de voturi dect starea a treia. Conductorii
burgheziei ai strii a treia n-au acceptat i au luptat mpotriva aristocrailor,
militnd pentru egalitate i desfiinarea privilegiilor nobilimii i clerului i
instaurarea unui sistem n care se promovau n funciile superioare dup merit i
nu dup origine, n care toi s plteasc impozite dup aceleai norme i n care
toi s fie egali n fa legii. n lupta mpotriva regelui i a orginelor privilegiate,
pentru c acetia s-au aliat c s menin rezisten n fa atacului burghez,
burghezii au avut nevoie de sprijinul populaiei Parisului. n iulie, regele a
ncercat s dizolve Adunarea Naional cu for, dar a fost mpiedicat de
insurecia populaiei srace,meteugarii, muncitorii din Parid, insurecie care a
culminat cu cderea Bastiliei, ceea ce a salvat Adunarea Naional i a asigurat
succesul revoluiei. Revoluia popular a fost cea de-a treia revoluie, generat
de criz econonomica i de creterea preului pinii. O a patra revoluie produs
de criz econoimica i de recoltele proaste a fost cea a ranilor, care a nceput n
primvar 1789, acetia militnd pentru abolirea obligaiilor feudale i a
corvezilor. Adunarea Naional a ncercat s-i pun capt prin decretele din
august.

Criza financiar
La 20 august 1786, controlorul general al finanelor, Calonne, i-a
comunicat regelui c guvernul se afl n pragul falimentului. Veniturile pentru
1786 urmau s fie de 476 milioane de livre, cheltuielile de 587 milioane de livre,
reprezentnd un deficit de 112 milioane de livre, un sfert din venitul total. ntre
12

1740-1783, Frana s-a implicat n trei mari rzboaie globale cu Marea Britanie,
nti n Rzboiul pentru succesiune austriac, apoi n Rzboiul de spate ani, i
rzboiul american de independena. Toate rzboaiele au fost costisitoare,datoria
naional crescnd prin mprumuturi masive. Spre deosebire de Anglia care i ea
avea datorii masive, Frana nu avea un corp reprezentativ care s inspire cu
ncredere celor care acordau mprumuturi. O parte din banii percepui c
impozite nu ajungeau la rege. Astfel, fr o restabilire a controlului asupra
finanelor, nicio reforma fundamental nu putea fi realizat. Chiar i dac clerul
i nobilimea ce beneficiau de privilegii i scutiri ar fi pltit impozite, deficitul nu
putea fi redus.
Jacques Necker, un bancher protestant din Geneva, a fost numit director
general al finanelor, pentru cunotinele sale n domeniul financiar i pentru
abilitatea s de a obine mprumuturi c s acopere costurile rzboiului american
de independena.. A trebuit s palteasca dobnzi mari pentru a-i convinge pe
financiari s mprumute. Datoriile coroanei au crescut,nct 50% din venituri
erau utilizate pentru plata dobnzilor. n 1781, a publicat Compte rendu au roi
(Dare de seama ctre rege), ce indic un surplus, cnd n realitate exist un
deficit. Controlorii generali nu au mai putut crete impozitele n timp de pace,
pentru c Necker a fcut fa unui rzboi costisitor. A vreut s-i nlocuiasc pe
financiarii independneti, cu funcii cumprate, prin funcionari dependeni,
salariai, pe care controlorul general s-i poat demite. A reuit s se debaraseze
de cei mai puternici perceptori generali i a fcut demersuri pentru constituirea
unei trezorerii centrale, ctre care s fie pltite toate impozitele i care s fac
toate cheltuielile. A redactat Darea de seama pentru a-i asigura pe creditori c
dobnzile la mprumuturile lor sunt garantate, fiind prima declaraie public a
finanelor regale, producnd senzaie. Se fcea o diferena ntre cheltuielile
obinuite din timp de pace i costurile de rzboi. Cnd a preluat controlul asupra
celor mai mari consumatori de fonduri, minitrii de rzboi i al marinei, au cerut
un loc n consiliul regal, ceilali minitri ameninnd s-i dea demisia. Regele
n-a reuit s-i susin ministrul reformator i Necker a fost demis.
Calonne i ali minitri de finane au anulat toate realizrile lui Necker,
readucandu-i pe nobilii financiari venali n vechile lor funcii. Joly de Fleury i
Calonne au fcut mprumuturi mai mari. Calonne a oferit 12-16% dobnda,
13

pentru a atrage mprumuturi. n 1786, sursele de mprumuturi s-au epuizat.

Calonne a trebuit s nceap o reforma a sistemului fiscal. Calonne a propus
nlocuirea cpiatei i vingtieme cu un impozit funciar unic, pltibil de toat
lumea, chiar i de nobili, cler, i strile periferice. Susinea c va aduce 80
milioane de livre, mai puin ns dect deficitul prevzut pentru 1786. tiind c
parlamentele se vor opune planurilor sale, l-a convins pe rege s convoace pentru
aprobarea reformei o Adunare a notabililor n februarie 1787, dar cu membri
alei de rege, Calonne neprevazand o opoziie serioas. Dar au fost alei membri
de frunte ai parlamentelor, prini, nobili mari i episcopi, acetia atacnd
propunerile lui Calonne. Clerul avea cel mai mult de pierdut, ntruct trebuia s
plteasc impozitele pe baze egale cu toi ceilali. Notabilii au cerut o declaraie
a veniturilor i a cheltuielilor coroanei, c s poat aprecia ei nii situaia
financiar i s-au suprat cnd Calonne le-a refuzat cererea. Nu agreau impozitul
funciar pentru c era stabilit pe un numr indefinit pe ani. Notabilii nu s-au opus,
dar susineau c era nevoie de acordul ntregii naiuni. Astfel, s-au convocat
Strile Generale. n aprilie 1787, regele l-a demis pe Calonne datorit opoziiei
pe care o nfrunt, nlocuindu-l cu Lomenie de Brienne, arhiepiscop de Tolouse,
iar Lamoignon, preedintele parlamentului de Paris, a devenit ministrul justiiei.
Adunarea notabililor nu a fost mai cooperant cu Brienne, astfel, sesiunea s-a
nchis la 25 mai. Brienne a fost aspru criticat c fiind slab, dar a meninut
impozitul funciar, ncepnd un amplu program de reforme prin care aveau s
dispar funciile financiare cumparabile, s se nfiineze o nou vistierie
centrale, s se codifice legi, s fie reformat sistemul educaional, s fie instituit
toleran religioas i armata s fie mai eficient i mai puin costisitoare.
Brienne a trebuit s supun reformelor sale Parlamentului din Paris pentru a fi
nregistrate. Acesta a refuzat i a declarat c numai Strile Generale puteau
aprob noile impozite. Popularitatea monarhiei a sczut rapid. Pe 15 august,
regele a exilat Parlamentul la Troyes. Opoziia parlamentelor din Paris i din
provincie a paralizat guvernul, mpiedicnd coroana s obin banii necesari.
Regele a cedat, iar n septembrie, a permis Parlamentului s revin la Paris. Noul
sistem de impozitare a fost abandonat i Brienne a acceptat s fie convocate
Strile Generale.
Criz economic izbucnit la sfritul aniilor 1770 a afectat ntreag
economie, exceptnd comerul colonial. Preul vinului a sczut datorit
14

supraproduciei, constituind un dezastru pentru rani. Recoltele au fost slabe dea lungul aniilor, un dezastru de proporii declanndu-se n 1788, ajungndu-se
la un omaj masiv, crescnd preul alimentelor i determinnd o scdere a cererii
de produse manufacturiere. Industria textil a fost lovit de Tratatul de la Eden,
pentru c se permitea importul de produse britanice, textile, cu taxe de import
reduse. Producia i locurile de munc n industria textil au sczut cu 50% n
1789. n august 1788, preul pinii a crescut la Paris, i n februarie 1789, a
crescut cu 50%. n primvar 1789, un muncitor cheltuia pn la 88% din salariu
doar pe pine. La 29 aprilie, cas i fabric unui manufacturier de tapet, au fost
incendiate pentru c se zvonea c avea s reduc salariile. Rzmeri a fost un
protest violent mpotriva lipsei de pine i a preului ei, dect un protest legat de
salarii. 50 de persoane a fost ucise sau rnite de armata.
Revolta aristocraiei
La 3 mai 1788, Parlamentul a susinut drepturile naiunii, proclamnd
legile fundamentale ale regatului, susinnd c numai Strile Generale au dreptul
de vot asupra impozitelor, c francezii nu puteau fi trimii la nchisoare fr
judecat i c regele nu putea modific privilegiile i cutumele provinciilor.
Lamoignon a decis s reduc drastic atribuiile parlamentului. La 8 mai,
parlamentele au fost deposedate de dreptul lor de a nregistra decretele regale i
de a protesta mpotriva lor, rolul fiind ndeplinit de o curte plenar, ai crei
membri erau numii de rege. Atribuiile judiciare ale parlamentului au fost
reduse, mare parte dintre acestea fiind transferate altor tribunale. A revenit
despotismul ministerial.
i astfel a izbucnit revolt aristocraiei, cea mai violen revolt pe care a
ntlnit-o guvernul. S-au produs tulburri n multe capitale provinciale n care se
ntruneau parlamentele, c Rennes n Bretania i Grenoble n Dauphine. Nobilii
se ntruneau n zone neautorizate, pentru a stabili sprijinirea parlamentelor. S-au
alturat i o Adunare a clerului de partea parlamentelor, rupnd ndelungat
tradiie de loialitate fa de coroana, condamnnd reformele. Au votat un don
gratuit de mai puin de un sfert din ct ceruse coroana.

15

Financiarii nu mai voiau s mprumute bani guvernului, datorit crizei

economice i edictelor lui Lamoignon. n august 1788, vistieria regal era goal.
Brienne a fost de acord c Strile Generale s se ntruneasc la 1 mai 1789 i a
suspendat plile din vistieria regal. Coroana era n faliment. L-a convins pe
rege s-l recheme pe Necker i apoi a demisionat. Necker a reluat funcia. A
abandonat reformele lui Lamoignon i a rechemat parlamentul. Regele a fost silit
de criz financiar i de opoziia parlamentelor s abandoneze reformele
minitrilor si i a acceptat convocarea Strilor Generale, fiind sigur c acest
organism i va diminua puterea.
Strile Generale
Parlamentul din Paris a revenit n septembrie i a declarat c Strile
Generale trebuiau s se ntruneasc. Dar i-a pierdut popularitatea. Burghezia
participase prea puin la agitaia politic condus de nobili i cler i Adunarea
notabililor. Era rndul burghezilor ai strii a treia. Au nceput s bnuiasc c
ordinele privilegiate s-au opus despotismului ministerial pentru c voiau puterea.
Au cerut dubl reprezentare pentru starea a treia i vot individual n locul celui
pe stri. tiau c vor deine majoritatea, ntruct muli reprezentani ai strii
nti, preoi sraci, vor sprijini starea a treia. Agitaia a fost organizat de un club
politic, Societatea celor treizeci, dei erau 60 de membri, format din nobili
liberali. Prin propagand, au strnit indignare fa de privilegii. S-a produs astfel
un conflict ntre starea a treia i celelalte dou stri, conflictul cu regele trecnd
pe plan secund. n decembrie 1788, Consiliul regal a aprobat dublarea numrului
de deputai ai strii a treia. Nu s-a pomenit de votul individual,crendu-se
confuzie la ntrunirea Strilor Generale. Toi membri aduli de sex masculin a
primelor dou stri privilegiate aveau un vot pentru alegerea deputailor lor.
Deputaii strii a treia urmau s fie alei printr-un complicat sistem de alegeri
indirecte. Brbaii de peste 25 de ani au votat n adunarea de la nivelul parorhiei
sau breslei lor dac au pltit impozitele. Alegeau reprezentani care alegeau
deputai la rndul lor. Electorii celor trei stri au redactat caietele de doleane i
sugestii de reforma. Starea nti cerea c episcopii s nu aib mai mult de o
singur dioceza i s poat deveni episcopi i cei care nu aveau o origine nobil,
fiind gata s renune la privilegiile fiscale, dar nu erau dispui s renune la
poziia dominant a bisericii, catolicismul trebuia astfel s rmn singur religie
16

oficial pentru a se menine controlul asupra educaiei, protestantismul nefiind

tolerat. 89% dintre nobili erau dispui s renune la privilegiile fiscale i 39%
erau n favoarea votului individual. Manifestau o dorina de schimbare i
declarau c erau gata s admit meritul i nu originea, trebuia s decid accesul
la funciile nalte. Atacau guvernul pentru despotismul sau, pentru ineficient i
injustiia s. n caietele parohiale ale strii a treia erau reflectate cu acuratee
doleanele ranilor, care voiau egalitate fiscal, reglementarea comerului cu
cereale, desfiinarea dijmei i a drepturilor feudale. Burghezia, cnd le-a
ntocmit, a preferat s nu includ i cererile populare pe care nu le agrea.
Caietele strii a treia cereau ntruniri regulate ale Strilor Generale, pronunnduse n favoarea libertilor civile i a strilor provinciale, pentru eliminarea
impozitelor fr consimmnt i pentru echitate fiscal, solicitnd i votul
individual i promovarea dup merit. Militau i pentru o economie de pia.
Toate erau ns mpotriva unei puteri regale absolute i doreau un rege ale crui
atribuii s fie limitate de o adunare reprezentativ, care s aib dreptul de a vota
impozitele i legile. Exist un dezacord major n privina votului individual.
Guvernul nu a ncercat s influeneze alegerile i nu a avut nici un candidat.
Clerul a ales parohi, 51 din 303 deputai fiind episcopi iar majoritatea
deputailor nobili proveneau din vechile familii provinciale, muli fiind sraci i
conservatori, 90 din 282 fiind liberali. Deputaii alei n numr de 610 de Starea
a Treia erau instruii, capabili s se exprime i toi erau bogai, pentru a
deputaii erau obligai s-i acopere singuri cheltuielile. Nu a fost ales nici un
ran sau un meteugar. Majoritatea erau cei care deineau slujbe venale,
avocaii, comerciani i industriai.
Guvernul nu a preluat controlul asupra situaiei, nu a propus nici un
program i nu s-a pomenit de nicio constituie. Starea a Treia a insistat c
mandatele celor care se declaru alei s fie verificate ntr-o edina comun.
Nobilii au respins cererile strii a treia i s-au declarat un ordin distinct. Dup
cteva sptmni de impas, la 10 iunie, starea a treia a votat o moiune prin care
verificrile urmau s fie ncepute. Pe 17 iunie, dup ce s-au alturat preoii strii
a treia, 491 la 90 au votat s se intituleze Adunarea Naional. Starea a treia
pretindea c ntruct reprezenta majoritar naiunea, avea dreptul s-i rezolve

17

propriile probleme i s-a decis n privina impozitrii. La 19 iunie, clerul a votat

s se alture strii a treia.
Pe 23 iunie, regele a convocat o edina regal la care au participat toate
cele trei stri i la care el s propun o serie de reforme. La 20 iunie ns,
deputaii strii a treia au constatat c sala n care aveau s se ntruneasc a fost
nchis pentru pregtirea edinei regale, nefiind informai, i s-au nfuriat. S-au
ntrunit ntr-o sala din apropiere i au depus Jurmntul din sala Jocului cu
mingea, prin care se angajau s nu se despart pn cnd nu vor crea o
constituie. Iniial fiind 90 care au votat contra moiunii, numai un singur vot a
fost contra ulterior. Regele susinea c nici un impozit nu va mai fi impus fr
consimmntul reprezentanilor naiunii, les lettres de cachet vor fi abolite i va
fi iniiat libertatea presei. Nu permitea c privilegiile nobilimii i clerului s fie
discutate n comun i urmau s fie desfiinate vmile interne, la gabelle et la
corvee. Dar Starea a Treia nu era satisfcut, astfel, regele a ordonat deputailor
s se disperseze i s se ntruneasc separat. 151 de clerici s-au alturat strii a
treia. Dup o zi, 47 de nobili, printre care i ducele d' Orleans, s-au alturat
strii. La Paris s-au desfurat demonstraii populare n favoarea Adunrii. La 27
iunie, regele a cedat i i-a revocat decizia din 23 iunie i a ordonat nobililor i
clerului s se alture strii a treia i s voteze individual. Parisul a exultat, i
prea c toate cele trei stri sunt gata s lucreze armonios. ns regele a dat ntre
timp ordine pentru aducerea de trupe la Paris i Versailles pe 22 iunie. Au fost
adui 4000 de soldai, dintre care 2800 erau soldai strini, nconjurnd Parisul.
Capital a fost alarmat, iar guvernul a declarat c soldaii erau acolo pentru a
menine ordinea. La 26 iunie, nc 4800 de soldai au fost mobilizai n regiunea
Parisului, iar la 1 iulie nc 11 500 de soldai au mai fost adui. Efectivele
militare au crescut de la 4000 la 20 000. Regele i sftuitorii si erau gata s
dizolve Adunarea Naional, cu for. Dar Adunarea a fost salvat de revolt
populaiei oraului.
Revolta din Paris
La sfritul lunii iunie, gazetarii i adepii ducelui d'Orleans i-au stabilit
un cartier general permanent la Palais Royal, adunndu-se n fiecare sear mii de
oameni, pentru a-i ascult pe oratorii revoluionari, locul de unde avea s fie
18

dirijat micarea popular parizian. La 11 iulie, Ludovic avea 30 000 de soldai

n jurul Parisului i Versailles-ului. L-a demis pe Necker. Alarmai, deputaii au
crezut c Ludovic avra s dizolve Adunarea i i va aresta pe cei mai importani
membri ai si. Vestea demiterii lui Necker a ajuns la Paris, iar parizienii s-au
adunat la Palais Royal, unde oratorii i-au ndemnat s se narmeze cu muschete
i muniie. Parizienii sraci au atacat posutrile vamale, distrugnd 40 dintre
acestea. Pentru a preveni distrugeri i o narmare fr discernmnt a populaiei,
electorii din Paris, reprezentanii a celor 60 de districte electorale care i-au ales
pe deputaii pentru Strile Generale, au format un comitet care s acioneze c
un guvern al oraului. Au constituit o Garda naional sau miliia ceteneasc,
din care muncitorii erau exclui, avnd scopul de a proteja proprietile de
atacurile populaiei srace i de a apar Parisul de trupele regale. Electorii i
suporterii ducelui d' Orleans au transformat revolt spontan ntr-o insurecie
general.

Cderea Bastiliei
Parizienii s-au ndreptat ctre Hotel des Invalides, un vechi azil de soldai ,
pentru a caut arme. Au gsit i au luat 28 000 de muschete i 20 de tunuri. Dar
pentru c nu le ajungea praful de puc i cartuele, s-au dus spre fortreaa
Bastiliei. Guvernul a trimis trupe pentru a reprima rscoala, dar s-au dovedit
nesigure. Ctre sfritul lunii iunie, soldaii din Garda Francez, care i
practicau diverse meserii n timpul lor liber n Paris i se amestecau cu
populaia, au fost influenai de agitatorii de la Palais Royal. Disciplin s-a
deteriorat rapid . Din 24 iunie, dou companii au refuzat s plece n misiune.
La 14 iulie, 5 din 6 batalioane ale grzii au dezertat i o parte s-a alturat
parizienilor care asediau Bastilia. Dei mai erau 5000 de soldai din alte trupe n
apropiere, ofierii i-au spus comandantului c nu pot conta pe oamenii lor.
Armata s-a retras de pe strzile Parisului ctre Champ de Mar, n suburbii, i nu
a intervenit. Parizienii au asediat Bastilia fr intenia s o ia cu asalt, dar cnd
au reuit s ptrund n curtea interioar, guvernatorul de Launay, care a refuzat
s le ofere praful de puc, a ordonat trupelor s trag. 98 dintre asediatori au
19

fost ucii, pn cnd soldaii din Garda Francez au intervenit, cu tunurile luate
de diminea de la Hotel des Invalides. De Launay a fost forat s se predea,
fiind ucis i decapitat. Cei care au participat la atacul asupra Bastiliei nu
aparineau clasei mijlocii bogate, ci erau sanculoi-meteugari, muncitori i
salahori din cartierele muncitoreti. n momentul culminnat al rebeliunii, un sfert
de milion de parizieni erau narmai.
Regele a pierdut controlul asupra Parisului, unde electorii au instituit o
Comun care s conduc oraul i l-au numit pe La Fayette comandantul Grzii
Naionale. Adunarea ce i-a luat denumirea de Adunarea Naional Constituant
a elaborat o constituie, fr a mai fi ameninat cu dizolvarea de ctre rege.
Puterea efectiv trecuse din minile regelui n cele ale reprezentanilor alei ai
poporului. Ludovic nu-i mai permitea s dicteze Adunrii, pentru c nu mai
putea conta pe armata. Cnd vestea cderii Bastiliei s-a rspndit n ar, revolt
ranilor a nceput, s-a extins i s-a intensificat. Revolt din Paris i-a determinat
pe muli nobili s emigreze, n frunte cu fratele regelui, contele d'Artois: 20 000
au fugit n afar Franei n decurs de dou luni.
La 17 iulie, regele a venit la Paris, unde a fost primit cu ostilitate de ctre
mulime, Ludovic a recunoscut noul consiliu revoluionar-Comun i Garda
Naional i a purtat la plrie cocard rou-alb-albastru a revoluiei.
Ambasadorul britanic, ducele de Dorset i Guvernatorul Morris, ambasadorul
american, concluzionau c revoluia a luat sfrit i c autoritatea regelui
francez i a nobililor a fost neutralizat, Frana fiind o ar liberal.
Revolta municipal
Autoritatea regelui s-a prbuit n majoritatea oraelor franceze. Ordinele
sale urmau s fie ascultate numai dac erau aprobate de Adunarea Constituant.
n Marsilia i alte orae, au fost formate miliii ceteneti, iar n alte orae,
revoluionarii au preluat puterea. Majoritatea oraelor provinciale au ateptat s
afle ce s-a ntmplat la Paris, nainte de a aciona, timp de dou sptmni.
Revoluia municipal s-a extins, burghezia jucnd un rol major n izbucnirea
acesteia. n unele orae, vechiile consilii i-au lrgit doar component i au
continuat s funcioneze c nainte. La Bordeaux, electorii strii a treia au preluat
20

conducerea dup exemplul Parisului. n oraele Lille, Rouen i Lyon, vechile

corporaii municipale au fost nlturate cu for. n aproape fiecare ora a fost
format o garda naional c i la Paris, avnd menirea s menin sub control
violen populaiei i s mpiedice contrarevoluia. Toi intendenii i-au prsit
posturile. Regele a pierdut controlul asupra Parisului i oraelor provinciale,
pierznd i controlul asupra zonelor rurale.
Revolta rneasc
Profund afectat de creterea preului pinii i suferind de pe urm
omajului n industria textil, n ianuarie 1789, ranii au nceput s atace
convoaiele cu cereale i proprietile celor suspectai c dein stocuri.
Convocarea Strilor Generale a produs o agiatie general printre rani, creznd
c regele nu le-ar fi cerut s-i formuleze doleanele n caiete, dac nu aveau
intenia s fac ceva pentru rezolvarea lor. Dup cderea Bastiliei, au izbucnit
rscoale n Normandia i Franche Comte mpotriva mpotriva impozitelor,
dijmei i obligaiilor feudale. Legea i ordinea preau s se prbueasc
oriunde. Pe marile domenii ale bisericii i ale altor proprietari de pmnt se aflau
depozite de cereale ce au fost adunate c arenzi, drepturi feudale i dijme. n
primvar i vara 1789, au fost sigurele locuri n care grul a fost pstrat n
cantitate mare. Moierii au fost considerai deintori de stocuri i castelele lor
au fost atacate, pentru c acolo ineau i les teriers. Sute de castele au fost
prdate i multe incendiate, iar moierii i oamenii lor care au opus rezisten au
fost ucii. Atacul asupra castelelor, inspirat de evenimentele de la Paris, a fost
inclus ntr-o serie de evenimente denumit Marea Spaima, care s-a meninut de la
20 iulie pn la 6 august 1789, plecnd de la zvonul c bandele de tlhari n
slujba aristocraiei vor distruge recolta. ranii s-au narmat pentru a-i atepta pe
bandii i cnd acetia n-au aprut, i-au ntors furia asupra moierilor. Marea
Spaima s-a extins n toat Frana, exceptnd zonele periferice c Bretania,
Alsacia i regiunea baca.
Adunarea Naional nu tia dac putea s cear trupelor regelui s reprime
rscoala taraeasca, pentru c s-ar putea ntoarce mpotriva ei. Dar nu puteau las
s se menin anarhia n zonele rurale. La 3 august, liderii gruprii patrioilor au
cinceput un plan cruia nobilii liberali s propun demolarea sistemului feudal.
21

n noaptea de 4 august, vicontele de Noailles, urmat de ducele d'Aiguillon, unul

dintre cei mai bogai proprietari funciari din Frana, au propus c obligaiile
legate de servituile personale s fie abolite fr compensaie, inclusiv serbia i
la corvee. Drepturile champart i lods et ventes, forme de proprietate, trebuiau s
fie rscumprate, iar ranii s plteasc pentru ele. Dar obligaiile i-au afectat
foarte tare pe rani, nct nu s-au bucurat de aceste reforme limitate. S-au emis
decrete pe 5-11 august, prin care Adunarea Naional desfiina sistemul feudal
pe deplin, drepturile feudale i obligaiile, precum i servitutiile personale, sunt
abolite fr despgubire, celelalte fiind declarate rscumprabile, al crui pre va
fi stabilit de aceast adunare. Toate tribunalele senioriale aveau s fie desfiinate
fr nici o despgubire. Toate formele de dijma au fost abolite condiionat pentru
a se gsi alternative pentru acoperirea cheltuielilor necesare serviciului preoesc.
Venalitatea funciilor juridice i municipale a fost abolit, justiia fiind
administrat gratuit. Privilegiile financiare n privina impozitrii au fost abolite.
Privilegiile speciale ale provinciilor, principatelor, pays, cantoanelor, oraelor i
comunelor au fost abolite. Toi cetenii erau eligibili n toate funciile,
indiferent de origine. La terminarea edinei de la ora 2 diminea n ziua de 5
august, deputaii au srbtorit victoria. Decretele din august au marcat sfritul
puterii nobilimii i al privilegiului nnscut, instaurnd o societate bazat pe
egalitatea civil, toi francezii avnd aceleai drepturi i ndatoriri, avnd acces
la orice profiesie (benefic mai ales pentru burghezia care era mult mai bine
instruit), un funcie de abilitile acestora, i plteau aceleai impozite.
Instituiile c strile provinciale au fost desfiinate, fiind instituit un sistem
administrativ naional, unofirm, iar pentru muli, revoluia a marcat sfritul
sistemului feudal.
Desfurarea Revoluiei (1789-1799)
Decretele din august au favorizat crearea unei constitutii. Deputatii au decis sa
stabileasca principiile pe care sa se bazeze aceasta. Declaratia drepturilor omului
si ale cetateanului din august 1789 a condamnat practicile Vechiului Regim si a
exprimat consensul caietelor celor trei ordine.

oamenii se nasc liberi si egali in drepturi

22

apararea drepturilor naturale si inalienabile ale omului: dreptul la libertate,

la proprietate, siguranta si rezistenta la opresiune
principiul suveranitatii
libertatea consta in a putea face tot ce nu dauneaza altuia
nici un om nu poate fi acuzat, arestat sau retinut decat in cazuri determinate
de lege
nimeni nu trebuie sanctionat pentru opiniile sale, convingerile sale
religioase, daca exprimarea lor nu tulbura ordinea publica in conformitate
cu legea
libera exprimare a ideilor si opiniilor
impozitarea generala indispensabila pentru intretinerea armatei si
cheltuielile administrative trebuie suportata in mod egal de toti cetatenii,
proportional cu veniturile lor
cetatenii au dreptul ca, personal sau prin reprezentantul sau, sa stabileasca
necesitatea unui impozit, sa consimta liber la aceasta
dreptul la proprietate inviolabil si sacru

Aceasta declaratie a devenit sursa de inspiratie pentru liberalii din intreaga

Europa in secolul XIX. Regele nu a impartasit entuziasmul general pentru
schimbarile care se desfasurau, si la 5 august, i-a scris arhiepiscopului din Arles
ca nu va consimti niciodata la spolierea clerului si nobilimii sale si ca nu va
ratifica decretele prin care sunt jefuite. Nu putea utiliza forta impotriva Adunarii
pentru ca nu mai putea conta pe armata, astfel incat a adoptat o politica de
necooperare si a refuzat sa promulge decretele din august si Declaratia
drepturilor. A obligat Adunarea sa discute problema drepturilor pe care trebuia sa
le aiba regele. Deputatii au decis ca regele putea sa aiba drept de vot suspensiv si
va putea intarzia cu pana la patru ani legile votate de Adunare.
S-a pus problema si organizarii Adunarii, fie unicamerala, fie bicamerala. Se
considera ca o a doua camera ar fi un mijloc prin care aristocratia si-ar putea
recastiga o parte din puterea pierduta, astfel, in septembrie, Adunarea a votat
impotriva ei. S-a decis ca puterea legislativa revine Adunarii Nationale si ca nici
un impozit sau un imprumut nu poate fi ridicat fara aprobarea sa, dar ca puterea
executiva suprema se afla exclusiv in mainile regelui, acesta fiind inviolabil si
sacru. Regele a refuzat sa aprobe decretele Adunarii, dar a fost fortat sa o faca de
23

o noua manifestare revolutionara, provocata de un banchet, prin care garda regala

sarbatorea la Versailles la 1 octombrie, sosirea regimentului din Flandra si in
timpul caruia s-au desfasurat demonstratii antirevolutionare. Ofiterii au calcat
cocarda tricolora si au inlocuit-o cu o cocarda alba a Bourboinilor. Vestea a ajuns
la Paris, iar spiritele s-au inflamat si s-a cerut ca regele sa fie adus inapoi la
capitala. Cererea s-a coincis cu lipsa de alimente in Paris, iar la 5 octombrie,
multimea de femei au navalit la Hotel de Ville, sediul Comunei, cerand paine.
Ele au fost convinse sa se duca la Versailles si sa se planga regelui si Adunarii.
6000-7000 dintre ele au pornit la un drum de cinci ore, iar 20 000 de soldati din
Garda Nationala, condusi de La Fayette, le-au urmat. Cand femeile au ajuns la
Versailles, au patruns in sala in care se desfasura Adunarea si au trimis o
delegatie la rege, care a consimtit sa aprovizioneze capitala cu cereale si sa
aprobe decretele din august si Declaratia drepturilor. La 6 octombrie, la cererea
multimii, regele si regina au aparut intr-un balcon si au fost intampinati cu
strigatul "La Paris". Familia regala a plecat de la Versailles spre Tuileries. Un mit
sustine ca Maria-Antoaneta, pe cnd aceasta privea, pe 5 octombrie 1789,
mulimea de parizieni rsculai adunai sub ferestrele palatului de la Versailles, a
declarat Dac n-au pine, s mnnce cozonac! Singura referire existent se
gsete n Cartea a VI-a din Partea I din Visrile unui hoinar singuratic , opera
autobiografic a lui Rousseau, in care scrie : "mi adusei aminte de rspunsul
unei prinese care, cnd i se spusese c ranii nu au pine, a spus c pot s
mnnce cozonac.".Nu exist nici o raiune documentar s se considere c
prinesa din textul rousseauist este Maria-Antoaneta.
Ajuns la Paris, regele s-a considerat prizonier al gloatei pariziene si prin urmare
dezlegat de tot ce fusese silit sa accepte. Cand parizienii s-au rasculat in iulie, ei
considerau Adunarea ca pe un aliat. In octombrie, Adunarea a fost ignorata si
umilita. Cand deputatii l-au urmat pe rege la Paris, unii dintre ei s-au simtit in
acceasi masura prizonieri ca si regele, cei mai multi dorind sa ajunga la un
compromis cu regele, fiind insa dificil in contextul in care erau inconjurat de o
populatie care-si putea impune Adunarii vointa proprie printr-o rascoala.
Majoritatea moderata a deptutatilor nu mai avea incredere in populatia Parisului
si nici in rege.

24

Reformele Adunrii Constituante

Dupa octombrie 1789, multi francezi credeau ca revolutia s-a terminat. In 1790,
s-a reorganizat administratia financiara, legile, finantele si economia prin
aplicarea principiilor Declaratiei drepturilor pentru a se oferi Frantei un sistem
uniform, descentralizat, reprezentativ si umanitar. Deputatii se considerau
descendentii iluminismului si intentionau sa incheie ostilitatile, cruzimea si sa
puna capat superstitiei si saraciei.Erau putini care regretau disparitia Vechiului
Regim.
Administraia local
Prin restructurarea administratiei locale, deputatii puteau sa se asigure ca puterea
va fi descentralizata, trecand de la guvernul central de la Paris la autoritatile
locale, ceea ce a ingreunat regelui recastigarea puterii pe care o detinuse anterior.
Voiau sa se asigure ca toti functionarii publici vor fi alesi si vor raspunde in fata
celor care i-au ales. Prin decretele emise in decembrie 1789-ianuarie 1790,
Franta a fost impartita in 83 de departamente, subdivizate in 547 de districte si 43
360 de comune, grupate in cantoane, care aveau ca scop sa functioneze ca zone
in care se formau adunarile electorale primare si in care isi aveau tribunalele
judecatorii de pace. Toate subdiviziunile administrative, exceptand cantoanele,
erau conduse de consilii alese prin vot. Toti cetatenii activi, care plateau
impozite, echivaland cu trei zile de munca, ii votau pe functionarii municipali.
Cetatenii care nu plateau impozitele nu aveau drept de vot si erau numiti cetateni
pasivi. Cetatenii activi votau si in adunarile electorale primare cand se desfasurau
alegerile generale, dar nu puteau deveni functionari publici decat daca plateau
impozite echivalent cu 10 zile de munca. Al doilea strat de cetateni activi alegea
membrii adunarilor districtuale si departamentele si puteau capata functii la
aceste niveluri. Alegeau si deputatii in Adunarea Nationala. Al treilea strat de
cetateni activi care plateau un impozit direct de un marc d' argent-echivalent a 50
de zile de munca, pentru a deveni deputat in Adunarea Nationala. De aceea,
sistemul electoral era in favoarea celor bogati. Dar 61% din francezi aveau
dreptul sa participe la o forma de alegeri. La nivel municipal, cei mai multi tarani
aveau dreptul sa voteze si indeplineau conditiile pentru a candida la functii,
echivaland cu o revolutie administrativa. Daca anterior, administratia provinciala
25

era asigurata de functionari guvernamentali, neexistand nici un consiliu ales, in

1790, nu mai exista nici un functionar guvernamental la nivel local, consiliile
alese inlocuindu-i pe toti. Consiliile din sud erau dominate de burghezie,
consiliile din nord erau predominate de burghezia urbana ce detinea functii in
orase, lasand comunele rurale sub controlul taranilor bogati, ale micilor negustori
sau mestesugarilor. Multe grupuri sociale care nu au detinut functii pana atunci
puteau sa o faca, si s-a estimat ca in decursul unui deceniu, un milion de oamnei
au fost alesi in consilii si au castigat experienta administrativa. A fost impus un
volum urias de munca, mult mai mult decat cereau caietele de doleante, stabilind
si incasand impozitele directe, pastrand legalitatea si ordinea, ocupandu-se de
executarea lucrarilor publice si supravegheau intretinerea bisericilor si verificau
garda nationala. Trebuiau sa asigure depunerea juramantului de loialitate pentru
clerici, sa inregistreze nasterile, casatoriile si decesele, sa rechizitioneze cereale
si sa-i supravegheze pe cei suspectati ca oponenti ai revolutiei. In unele zone
catolice, autoritatile nu agreau persecutarea preotilor care refuzau sa depuna
juramantul de loialitate, iar comunele rurale nu-si indeplineau pe deplin datoria,
iar in unele consilii, multi mebri erau analfabeti.
Domeniul financiar
Au fost incasate putine impozite dupa colapsul administratiei regale in 1789.
Adunarea avea nevoie de bani, mai ales dupa ce a decis ca detinatorii de slujbe
venale trebuiau sa fie despagubiti pentru pierderea slujbelor lor. Un nou sistem
de impozitare nu a fost stabilit imediat, si s-a decis ca sistemul existent de
impozitare directa si indirecta sa functioneze in continuare pana in 1791.
Oamenii doreau ca cererile forumulate in caiete sa fie aplicate, iar dupa
izbucnirea unor violente in Picardia, guvernul a cedat. La gabelle a fost abolita in
martie 1790, fiind desfiintate toate impozitele indirecte nepopulare, exceptand
taxele vamale externe. Pentru a procura banii necesari, noul sistem trebuia sa
opereze efectiv, iar Adunarea a votat, in noiembrie 1789, punerea proprietatilor
bisericii la dispozitia natiunii. Pamanturile bisericii au fost vandute in beneficiul
statului, care isi asumau plata salariilor clerului, astfel, biserica isi pierdea
majoritatea veniturilor sale, pierzand si dijma. Cei care isi cumparau pamanturi
bisericesti aveau un interes legitim sa le apere. Guvernul a emis bonuri de tezaurassignats-asignate, pe care publicul sa le cumpere si sa le foloseasca pentru
26

achizitionarea pamanturilor bisericesti. In aprilie 1790, Adunarea a transformat

aceste bunuri in bani de hartie, care puteau fi folositi in tranzactii financiare.
Burghezia a beneficiat din plin, avand la dispozitie banii necesari, bunurile fiind
vandute in loturi mari si a cumparat cea mai mare parte a terenurilor din preajma
oraselor . Taranilor le-a mers mai bine departe de orase. 25% din pamantul
existent a fost vandut ca biens nationaux, din care taranii au cumparat 52%,
burghezia-48%. O treime din tarani posedau pentru prima oara pamant.
Burghezia le-a revandut in loturi mici taranilor. Numarul taranilor mici
proprietari de pamant a crescut cu un milion pana in 1810.
Noul sistem financiar a intrat in vigoare in ianuarie 1791. Impozitele indirecte au
fost desfiintate, principalul impozit fiind asupra pamantului, inlocuind la taille si
la vingtieme. Urma sa acopere 75% din totalul veniturilor. 20% urmau sa provina
dintr-un impozit pe avere, de care oamenii se plangeau ca ar fi fost vechea
capitatie intr-o forma noua, iar restul taxe vamale. Impozitele urmau sa fie
percepute de consiliile municipale. Sistemul ar fi putut functiona daca ar fi
existat o evaluare sistematica a terenurilor, dar pentru asta era nevoie de un
numar mare de functionari publici. Adunarea nu a putut oferi datorita costurilor,
si ca urmare, expertiza asupra valorii terenurilor a inceput dupa 1807. Noile
registre fiscale se bazau pe cele ale vechiului regim, iar marile variatii regionale
s-au mentinut si ca exemplu, populatia din Seine et Marne platea impozite de
cinci ori mai mari decat cea din Arriege. Chiar si asa, cei saraci au avut de
castigat datorita desfiintarii impozitelor indirecte, povara impozitelor cazand mai
mult pe producatori decat pe consumatori.
Reformele economice
Comerul si industria trebuiau sa devina libere. In august 1789, s-a constituit
comertul liber cu cereale, iar controlul preturilor a fost suprimat. Masurile s-au
extins si asupra altor produse. Se dorea ca preturile si distribuirea tuturor
alimentelor de baza sa fie controlate, pentru a evita lipsa lor, preturile mari si
foametea. In octombrie 1790, au fost desfiintate tarifele interne si s-a creat o
piata nationala, favorizata si de cresterea unui sistem unic de masuri si greutatisistemul zecimal, care a fost aplicat in intreaga Franta.

27

Deputatii s-au debarasat de orice corporatie cu privilegii speciale. In 1791,

breslele au fost desfiintate pentru ca limitau accesul la anumite meserii. In iunie
1791, o alianta de 80 000 de muncitori parizieni a amenintat cu greva generala
pentru a obtine salarii mai mari, astfel, Adunarea a votat legea Le Chapelier,
dupa numele deputatului care a produs-o, fiind interzise sindicatele si
organizatiile patronale. Negocierile colective, pichetarea si grevele au fost
declarate ilegale, fiind considerata o legislaie de clasa pentru ca a fost votata la
cererea fabricantilor si prejudicia interesele muncitorilor. Cum nimeni din
adunare nu a obiectat, grevele au ramas ilegale pana in 1864, iar primele
sindicate aveau sa apara abia in 1884.
Adunarea considera sprijinirea saracilor o indatorire a statului. Biserica putea sa
ofere putina asistenta anterior, dar acum nu mai avea surse de venit. Era necesara
o organizatie nationala, finantata din impozite, care sa preia misiunea. Adunarea
a infiintat un comitet care a demonstrat cat de grava era problema, concluzionand
ca 2 milioane de oameni se puteau intretine numai cersind. Comitetul si-a dat
seama ca e neputincios in ajutorarea saracilor, neexistand bani necesari.
Justiia
Adunarea Constituanta a aplicat sistemului juridic acelasi principiu de
uniformitate pe care l-a aplicat administratiei locale. Legislatiile distincte in nord
si sud si tipurile de tribunale au fost inlocuite de aceleasi legi si aceleasi tribunale
in intreaga Franta. Les lettes de cachet erau considerate ilegale prin Declaratia
drepturilor. Toate vechile tribunale-parlamentele, tribunalele senioriale si
ecleziastice au fost inlaturate si inlocuite de un sistem nou, uniform, bazat pe
subdiviziuni administrative si pe administratia locala reorganizata. In fiecare
canton era un judecator de pace, care se ocupa de cazuri ce anterior le reveneau
tribunalelor senioriale. Principala sa misiune era sa convinga partile sa ajunga la
o intelegere, dar putea sa judece cauzele civile minore fara apel. Cauzele civile
mai importante le reveneau tribunalului districtual. Exista cate un tribunal penal
in fiecare departament, unde procesele se desfasurau in public, iar un juriu
format din 12 cetateni, alesi prin tragere la sorti, decideau in materie de vinovatie
sau nevinovatie. Ideea unui juriu si a judecatorilor de pace au fost preluate din
dreptul britanic. In fruntea sistemului judiciar se afla o Curte de apel, ai carei
28

judecatori erau ales de adunarile departamentale. Toti judecatorii erau alesi de

cetateni activi, dar numai cei care erau avocati de cinci ani erau eligibili. Era o
garantie ca toti judecatorii erau calificati si responsabili. Codul penal a devenit
tot mai uman: tortura si mutilarea au fost abolite, iar cel arestat trebuia adus in
fata unui tribunal in 24 de ore. Numarul crimelor pentru care era prevazuta
pedeapsa cu moartea a fost redus, si din martie 1792, era folosita cea mai rapida
metoda de executie pentru toti condamnatii la moarte-ghilotina. Noul sistem
judiciar a fost durabil, justitia devenind impartiala, accesibila, necostisitoare si
populara. Dupa ce anterior, justitia franceza era considerata a fi cea mai
inapoiata,barbara si corupta din Europa, in doi ani, a devenit una dintre cele mai
luminate.

Religia
Adunarea Constituanta a dorit sa creeze o biserica in care sa nu mai existe
abuzuri, eliberata de sub controlul papal, o biserica democratica si legata de noul
sistem de administratie locala. Deputatii nu erau antireligiosi sau anticatolici, ci
voiau sa extinda asupra religiei principiile pe care le aplicau in celelalte domenii.
Voiau sa lege biserica catolica din Franta de stat, mai strans decat fusese in
timpul vechiului regim. In august 1789, Adunarea a desfiintat dijma, les annates
(sume platite de catolici papei) si plurarismul (detinerea mai multor functii
clericale in cazul episcopilor). Vechile privilegii corporative ale bisericii au fost
desfiintate, ca dreptul de a decide cat impozit sa plateasca. Majoritatea clericilor
au sprijinit aceste masuri. Au acceptat punerea in vanzare a pamanturilor
bisericesti, pentru ca urmau sa fie platiti mai bine decat au fost platiti sub vechiul
regim. In februarie 1790, un decret facea distinctie dintre ordinele monastice care
nu activau in comunitatea din care faceau parte si cele care se ocupau de educatie
si caritate. Primele au fost suprimate, incat nu aveau o contributie directa la
binele obstesc. Celorlalte li s-au ingaduit sa existe in continuare, desi a fost
interzisa calugarirea. In decembrie 1789, s-a emis decretul care acorda drepturi
civile protestantilor si s-au extins drepturi asupra evreilor in septembrie 1791.
Organizarea bisericii era adaptata in cadrul administrativ al conducerii politice
locale. DOicezele conincideau cu departamentele, numarul episcopiilor scazand
29

de la 135 la 83. Clericii urmau sa nu mai fie numiti, ci alesi, astfel, episcopii erau
alesi de electorii departamentali, preotii de catre cei districtuali. Papa nu mai
putea confirma noii episcopi. Toti clericii erau obligati sa locuiasca in dioceza
sau parohia lor. Cei mai multi clerici s-au opus principiului electiv, dar
majoritatea episcopilor au fost in favoarea gasirii unei cai de acceptare a
Constitutiei civile. Au cerut ca reformele sa fie supuse unui sinod national al
bisericii franceze. Ar fi fost un compromis posibil, dar Adunarea Constituanta nu
l-a acceptat, considerand ca el ar fi facut din nou din biserica o corporatie
privilegiata in stat si un ordin separat, ceea ce tocmai fusese abolit. Cum o
adunare bisericeasca nu a fost lasata sa dezbata situatia, clerul a asteptat verdictul
papei. El a amanat sa ia o decizie, fiind implicat in negocierile cu francezii, in
privinta statului Avingnonului, teritoriu papal din Franta. Adunarea nu a mai
putut astepta, si in noiembrie 1790, a decretat ca clerul trebuia sa depuna
juramant pe constitutie. Aceasta a dezbinat clerul. In Adunare, numai doi dintre
cei 44 de episcopi si o treime din ceilalti clerici au depus juramantul. Sapte
episcopi si 55% din cler au depus juramantul. In martie-aprilie 1791, papa a
condamnat Constitutia civila, iar multi clerici care au depus juramantul au
retractat.
Constitutia civila a clerului a avut efecte, iar deputatii din Adunare au fost socati
cand a fost respinsa de multi clerici si de papa. In Franta, in acel moment,
functionau doua biserici catolice. Una era biserica constitutionala, care accepta
revolutia si era respinsa de Roma. Cealalta, care refuzase sa depuna juramant, ai
carei clerici erau denumiti "nejurati" sau "refractari", era aprobata de papa, fiind
impotriva revolutiei. Pentru prima data, contrarevolutia, miscarea care urmarea
sa rastoarne revolutia, a primit sprijin de masa, fiind anterior sustinuta doar de
regalisti si emigranti. In zonele fervent catolice, putini clerici au depus
juramantul. Multi sateni s-au plans ca Adunarea incerca sa schimbe religia, mai
ales cand preotii refractari au fost destituiti. Ostilitatea fata de revolutie se va
transforma ulterior intr-un razboi civil.

30

Cluburile revoluionare
Cluburile politice s-au format imediat dupa intrunirea Starilor Generale in mai
1789. Clubul iacobinilor a luat nastere din contactele deputatilor radicali bretoni
ci cei care impartaseau perspective similare. Dupa evenimentele din octombrie,
cand Adunarea s-a mutat la Paris, clubul s-a intrunit intr-o cladire inchiriata de la
dominicani, supranumiti iacobini. Membrii sai dezbateau acolo masurile care
urmau sa fie supuse Adunarii. Intrucat taxa de inscriere era mare, membrii sai
erau 1200 in iulie 1790 si proveneau din straturile bogate. Pana in vara 1791, in
Clubul iacobinilor au dominat reprezentantii monarhismului liberal
constitutional. Robespierre era liderul unui grup minoritar de deputati iacobini
radicali. S-a format o retea nationala de cluburi iacobine. In primavara 1791,
existau 900 de cluburi.
Clubul cordelierilor a fost fondat in 1790 si era mai radicat decat Clubul
iacobinilor si accesul era liber. Nu era de acord cu dinstinctia dintre cetateni
activi si cei pasivi si sprijinea masurile sustinute de sanculoti: democratia directa,
rechemarea deputatilor pentru a da socoteala de actiunile lor si dreptul la
insurectie. Clubul avea aderenta in randul clasei muncitoare, desi liderii erau
burghezi. Danton si Desmoulins erau juristi. Hebert era un scriitor fara succes
devenit ziarist, dupa ce a fost acordata libertatea presei, iar Brissot era si el
ziarist, dar cel mai cunoscut era Marat, un doctor ratat ce ii ura pe toti cei
privilegiati sub Vechiul Regim si ii ataca violent in ziarul sau "L'Ami du Peuple",
devenind principalul purtator de cuvant al miscarii populare. In iarna 1790-1791,
s-au format societati populare sau fraterne care se gaseau in toate districtele
Parisului si in numeroase orase de provincie. In 1791, Clubul Cordelierilor si
societatile populare au alcatuit o federatie si au ales un comitet central. Membrii
societatii populare proveneau din profesiile liberale, dintre functionari,
mestesugari si mici negustori. Muncitorii intrau rareori pentru ca nu aveau timp
sa faca politica. Cum nu existau partide politice, cluburile au jucat un rol
important in revolutie, ele informand publicul asupra principalelor probleme la
zi, sprijinind anumiti candidati in alegeri si actionand ca grupuri de presiune
pentru a influenta deputatii in Adunare si pentru a promova actiuni pe care
deputatii pareau ca exista sa le intreprinda.

31

Taranii si sanculotii n-au fost multumiti cu ce au obtinut de pe urma revolutiei. In

primavara 1790, cand taranii au sesizat ca darile nu au fost desfiintate cu totul, ci
trebuiau rascumparate, au fost deziluzionati. A izbucnit o revolta rurala in
Bretania, in centrul si sud-estul Frantei, care a durat doi ani. Taranii au fixat
pretul cerealelor, cereau vinderea proprietatilor, considerate bunuri nationale, in
loturi mici si atacau castele. Rascoala din Midi din 1792 a dus la amploarea si
extinderea distrugerilor. Sanculotii, cei care purtau pantaloni lungi si nu bufanti
pana la genunchi, ca membrii claselor superioare, fiind muncitori din orase, nu
formau o clasa, printre ei fiind meseriasi si mestesugari cu ateliere proprii, alaturi
de muncitorii salariati, li se datora atacul asupra Bastiliei si readucerea familiei
regale la Paris in octombrie. Au fost putin rasplatiti si multi dintre ei erau cetateni
pasivi care nu aveau drept de vot. Sufereau de pe urma inflatiei, iar pentru a-si
acoperi cheltuielile, guvernul a tiparit mai multe asignate, a caror valoare a
scazut. La inceputul anului 1791, s-au desfasurat greve, in care muncitorii
protestau impotriva scaderii valorii salariilor. Pretul cerealelor a crescut cu 50%
dupa recolta slaba din 1791, provocand revolte, in care multimea obliga
negustorii sa reduca preturile. Nemultumirile muncitorilor au fost folosite de
societatile populare, care legau protestele economice de necesitatea politica a
unei republici democratice, si de grupurile din Adunare care doreau sa acceada la
guvernare.
Cderea monarhiei i Comuna din Paris
Articol principal: Insurecia de la 10 august 1792.
Fuga la Varenne
Mirabeau, orator si politician al Adunarii Constituante, membru al Comitetului
celor treizeci, nobil monarhist, a reprezentat starea a treia in Starile Generale.
Dorea schimbarea monarhiei pentru a suprevietui, o monarhie limitata, cu un
guvern care sa raspunda in fata Adunarii. Era singurul care putea asigura o
conducere eficienta, dar nu i s-a acordat incredere. Di nmai 1790, el a avut
legaturi stranse cu cei de la curte, care i-au achitat datoriile si i-au platit o pensie,
iar el il sfatuia pe rege prin corespondenta si il apara la Adunare. Mirabeau a
murit in aprilie 1791, iar moderatii castigau influenta in Adunare. Se temeau ca
noile cluburi vor duce la aparitia unei miscari muncitoresti organizate. Voiau sa
32

puna capat revolutiei, fiind necesar un compromis cu regele, insa erau acuzati de
tradare. Ludovic al XVI-lea a fugit insa la Motmedy, in Lorena, la granita cu
Luxemburg, punandu-se sub protectia comandantului militar din regiune, unde
putea sa negocieze de pe pozitii de forta cu Adunarea Constituanta partile
neagreate din Constitutie. Se spera ca o actiune militara nu va fi necesara, insa
regele era constient ca fuga sa putea provoca un razboi civil. Ludovic a parasit cu
familia sa Parisul, la 20 iunie 1791, iar cand a ajuns la Varennes, la 48 de km,
fiind recunoscut, a fost oprit. A fost adus inapoi la Paris, in timp ce fratele sau
mai mic, contele de Provence, a fugit cu sotia lui la 20 iune, ajungand cu bine la
Bruxelles.
Regele si-a pierdut popularitatea, iar numele de strazi si firme cu insemne regale
au disparut din tot orasul. Fuga sa i-a convins pe multi sustinatori ca nu mai pot
sa-i acorde incredere si deja se vorbea despre instaurarea unei republici, desi se
temeau de izbucnirea unui razboi civil in Franta si la razboaie cu alti regi
europeni. La 16 iulie, Adunarea a votat pentru suspendarea regelui, pana cand
Constitutia va fi finisata. Acesta avea sa fie repus in drepturi numai daca va jura
ca o va respecta.

Champ de Mars
Radicalii erau costernati ca regele nu a fost detronat sau trimis in judecata, iar
furia acestora s-a indreptat impotriva Adunarii, sustinand ca nu mai reprezeinta
poporul . Cordelierii i-au convins pe iacobini sa li se alature in sustinerea unei
petitii pentru detronarea regelui, scindand Clubul iacobinilor. Cei care nu doreau
detronarea regelui au parasit clubul. Robespierre a ramas sa-i prezideze pe
radicalii ramasi. 72 dintre cluburile iacobinilor s-au dizolvat si cele mai multe sau intrunit in lunile urmatoare. Disidentii parizieni au format clubul feuillantii,
care domina Adunarea. La 17 iulie 1791, 50 000 de oameni s-au adunat pe
Champ de Mars, un camo urias, unde, cu trei zile in urma, s-a celebrat
Sarbatoarea Federatiei si caderea Bastiliei. Au semnat o petitie republicana pe
altarul patriei, fiind o demonstratie politica a celor mai sarace straturi ale
populatiei Parisului. Comuna, presata de Adunare, a declarat legea martiala si l-

33

au trimis pe La Fayette la Garda Nationala pe Champ de Mars, unde garda a tras

in multimea neinarmata, 50 de oameni fiind ucisi.
Legea martiala a ramas in vigoare timp de o luna, fiind arestat lideri populari, iar
unii ca Hebert, Marat si Danton au fugit ori s-au ascuns. Moderatii au invins si
au restabilit miscarea populara, fiind gata sa negocieze cu regele. Feuillanti erau
si ei implicati in stabilirea unui acord cu regele, desi nu-i mai acordau incredere
si si-au pierdut sprijinul popular. Controlau in acel moment Parisul si Adunarea,
dar vicotira lor pe termen lung depindea de cooperarea cu Ludovic.
Constituia din 1791
Adunarea Constituanta a elaborat o Constitutie pentru a inlocui monarhia
absoluta cu una limitata, iar puterea reala urma sa fie transferata unei adunari
alese prin vot. O parte din Constitutie s-a stabilit in 1789 in privinta atributiilor
limitare ale regelui, dreptul de veto suspensiv nefiind votat definitiv in
septembrie 1791. Regele putea sa vorbeasca cu ministrii care nu erau membri ai
Adunarii si cu comandantii militari. Dreptul sau de veto suspensiv nu a putut fi
aplicat chestiunilor financiare sau constitutionale, el depinzand de Adunare
pentru politica externa, avand nevoie de asentimentul ei pentru a declara razboi.
Regele, a carui functie era ereditara, era subordonat Adunarii, pentru a vota legi
pe care regele trebuia sa le respecte, iar in septembrie, a fost silit sa accepte
Constitutia. aria Antoaneta nu a acceptat-o.
Adunarea Legislativ
Dupa acceptarea constitutiei, Adunarea Constituanta a fost dizolvata. Pentru a-i
impiedica pe opozanti sa domine urmatoarea Adunare, Robespierre a propus o
ordonanta de autorecuzare, fiind votata, conform careia nici un membru al
Adunarii Constituante nu va mai putea face parte din viitoarea Adunare
legislativa.
Au votat mai putin de un sfert din cetatenii activi, alegand o Adunare in
intregime burgheza, fiind cativa nobili, dintre care multi s-au retras pe
domeniilor lor. Numai 23 de clerici au fost alesi si nu existau tarani sau
mestesugari si erau putini oameni de afaceri. La inceput, 264 de deputati erau
34

membri ai Clubului Feuillantilor, care considerau revolutia ca fiind incheiata, si

136 de deputati erau membri ai Clublului Iacobinilor. 350 de deputati nu
apartineau niciunei tabere.
Pe deputati ii ingrijorau clericii care au refuzat sa depuna juramantul civic si
emigrantii, ai caror numar a crescut. Toti episcopii Vechiului Regim si multe
dintre familiile de la curte si parlamentare au emigrat. Ofiterii au dezertat in
masa din armata. La inceputul anului 1791, 1200 de ofiteri nobili s-au alaturat
emigrantilor. In septembrie 1791, au emigrat 6000 de ofiteri. Adunarea a votat in
noiembrie doua legi, una declarandu-i suspecti pe toti preotii care nu au depus
juramantul, iar cealalta sustinea ca toti emigrantii care nu se intorc pana in
ianuarie 1792 isi vor pierde proprietatile si vor fi considerati tradatori. Cand
regele si-a folosit dreptul de veto impotriva acestor legi, parea ca submineaza
revolutia.
In aprilie 1792, a izbucnit razboiul cu Austria.
Rzboiul
Initial, marile puteri nu erau interesate sa intervina, mai ales imparatul Leopold
al II-lea de Habsburg care aproba reformele liberale si nu dorea intoarcerea
absolutismului in Franta, fiind multumit de prabusirea si slabirea Frantei ca
potential rival. Rusia, Austria si Prusia erau preocupate, primele doua fiind in
razboi cu Imperiul Otoman. Leopold a abandonat lupta pentru a se concentra
asupra posesiunilor austriece din Tarile de Jos unde s-a desfasurat o revolta pe
care a inabusit-o in iarna 1790 si si-a indreptat atentia spre Polonia din care
Rusia si Prusia voiau sa obtina teritorii. Dupa fuga la Varenne, austriecii au
inceput sa-l sprijine pe Ludovic. In august 1791, au semnat impreuna cu Prusia
Declaratia de la Pillnitz, fiind gata sa-l readuca pe rege pe pozitie. Parea ca o
interventie austriaca era improbabila dupa ce Leopold a salutat constitutia. Maria
Antoaneta i-a scris fratelui ei, Leopold, in septembrie sa-l avertizeze ca armata a
distrus tot , cerand ca Franta sa fie invinsa intr-un razboi cu Austria. Regele a fost
de acord. Insa deputatii au auzit zvonurile cum ca un comitet austriac era
prezidat de regina si ca erau trimisi agenti secreti la Koblenz si Viena pentru a
izbucni contrarevolutia.

35

Comandantii militari, ca La Fayette si Dumouriez, voiau razboiul. La Fayette,

primul comandant al Garzii Nationale, l-a adus pe rege de la Versailles la Paris.
Era dezamagit ca revolutia nu a adus stabilitate politica si dorea ca autoritatea
regelui sa fie consolidata. A cooperat si cu brissotini care doreau razboi, acestia
fiind un grup de deputati numiti dupa numele liderului lor, Jacques Brissot. S-au
unit cu cativa deputati din Gironde, departament din sud-vestul Frantei, fiind
cunoscuti sub numele de girondini. Brissot era sustinatorul unei republici si dupa
fuga de la Varenne, dorea abolirea monarhiie si judecarea regelui, intelegand ca
acesta nu a acceptat constitutia si ca se uneltea impotriva revolutiei. Erau 130 de
girondini in Adunare, astfel, pentru a obtine majoritate, aveau nevoie de sprijinul
lui La Fayette si al adeptilor sai. Brissot a obtinut majoritatea exploatandu-le
sperantele si temerile printr-o campanie in favoarea razboiului. Anglia nu se
putea amesteca, Rusia era ocupata cu Polonia, iar Prusia ar lupta pentru Franta.
Un razboi cu Austria ar spori durabilitatea noului regim. Exceptand cativa
pliticieni, printre care Robespierre, majoritatea deputatilor au fost cuceriti de
argumente. Robespierre s-a impotrivit la Clubul Iacobinilor, considerand ca cei
are se opun fatis revolutiei sunt discreditati pentru a constitui un pericol,
adevarata amenintare venind din partea militarilor ca La Fayette. Razboiul ar fi
numai un mijloc de inlaturare a Constitutiei si ultima faza de nimicire a libertatii.
Robesspierre a ramas izolat si nepopular, iar relatiile sale cu Brissot s-au
inrautatit. Girondinii au insistat in favoarea razboiului. La 7 februarie 1792,
Prusia si Austria s-au aliat, crezand ca ii pot intimida pe francezi. Prusia ocupase
Provinciile Unite in 1789 doar cu o mica armata, iar Austria ocupase Belgia in
mai putin de doua saptamani, ambele considerand Franta slabita. Amenintarile
austriecilor si atacurile girondinilor la adresa comitetului austriac de la curte l-au
silit pe rege sa demita ministrii feuillanti in in martie 1792 si sa numeasca un
guvern radical, inclusiv cativa ministri girondini. Adunarea, guvernul si noul
ministru de externe, Dumouriez, doreau razboiul. Dar la 1 martie, Leopold a
murit si a fost inlocuit de Francisc al II-lea. Austria a decis izbucnirea razboiului
cand au aparut zvonuri ca Maria Antoaneta va fi judecata. La 20 aprilie 1792,
francezii au declarat razboi Austriei. O luna mai tarziu, Prusia a declarat razboi,
ducele de Braunschweig preluand comanda.

36

Abolirea monarhiei
Armata franceza era deplorabila: multi ofiteri emigrasera, voluntarii nu erau
instruiti si echipati pentru lupta. Inaintarea franceza in Tarile de Jos a fost oprita
la 29 aprilie. Trupele s-au retras panicate spre Lille, unde si-au ucis comandantul.
Unitati intregi au dezertat, iar la sfarsitul lunii mai, toti cei trei comandanti
cereau incheierea razboiului. Armatele aliate au invadat Franta. Maria Antoaneta
a trimsi austriecilor detalii ale planurilor militare franceze.
Guvernul se infrunta cu opozitia preotilor refractari si a contrarevolutionarilor.
Girondinii au actionat impotriva tradatorilor in urma solicitarilor populare. La 27
mai, Adunarea a votat legea de deportare a preotilor refractari, iar o alta lege
trimirea la vatra Garda regala si o a treia revedea constituirea unei tabere a 20
000 de soldati ai garzilor nationale din provincii (federati). Erau meniti sa apere
Parisul de invazia straina si guvernul de o lovitura de stat din partea generalilor.
Ludovic a refuzat aprobarea acestor legi, iar Roland, ministrul girondin a
protestat. Ludovic l-a demis cu alti ministri girondini la 13 iunie. Dumouriez a
demisionat, iar la 19 iunie, Ludovic si-a folosit dreptul de veto impotriva legilor
in privinta preotilor refractari si taberei garzilor provinciale. La 18 iunie a fost
citita scrisoare lui La Fayette in Adunare, in care scria ca ii acuza pe iacobini ca
au instaurat un stat in stat si cerea Adunarii sa puna capat domniei cluburilor.
Sefii ai celor 48 de sectiuni au reactionat organizand o demonstratie armata la 20
iunie, ai caror lideri proveneau din Clubul Cordelierilor. Iacobinii i-au respins.
8000 de demonstranti, membri ai Garzii nationale, au navalit la Tuileries. Regele
nu si-a retras vetoul si nici nu i-a rechemat pe ministri girondini. Adunarea a luat
masuri pentru a-i fi recunoscuta importanta crescanda a sanculotilor. La 11 iulie,a
declarat stare de urgenta, emitand decretul "La patrie en danger", care chema toti
francezii la lupta. Tensiunea din Paris a fost agravata de sosirea federatilor din
provincii si de manifestul lui Braunschweig. Erau revolutionari si republicani
militanti spre deosebire de Garda nationala parizian a carei ofiteri erau regalisti.
Isi exprimau patriotismul in Cantecul de razboi pentru armata Rinului, compus la
Strasbourg de Rouget de Lisle, fiind denumita ulterior "La Marseillaise" pentru
ca a fost cantat de federatii din Marsilia in marsul lor spre capitala.

37

La 1 august, manifestul lui Braunschweig a fost publicat la Paris in care

ameninta ca toti mebrii Garzii Nationale care vor fi prinsi luptand vor fi pedepsiti
ca rebeli si amenintau Parisul cu invazia. Francezii s-au infuriat si multi dintre
cei care au sprijinit monarhia s-au intors impotriva ei. Radicalii si federatii erau
pregatiti pentru o noua insurectie, iar girondinii l-au avertizat pe rege de rascoala,
propunandu-i sa-i recheme pe ministrii demisi. Ludovic a refuzat. Liderul
iacobin, Robespierre, a cooperat cu comitetul central al federatilor, si la 29 iulie,
intr-un discurs la Clubul Iacobinilor, si-a anuntat propunerile, renuntand la
sprijinul acordat anterior constitutiei din 1791 si reclamand rasturnarea
monarhiei. Dorea o Conventie nationala , aleasa prin sufragiu, care sa inlocuiasca
Adunarea Legislativa, si o epurare a conducerii departamentale, ce includea
multi regalisti. In urma sustinerii petitiilor federatilor, cluburilor si provincialilor,
la 3 august, Petion, primarul Parisului, a venit la Adunarea Legislativa si a cerut
in numele a 47 din 48 de sectiuni abolirea monarhiei. Adunarea a refuzat sa-l
detroneze pe rege si a respins motiunea de judecare a lui La Fayette. I-a convins
ca insurectia era necesara.
In noaptea de 9 august, sanculotii au preluat Hotel de Viile si au inlaturat fosta
municipalitate si au instaurat Comuna revolutionara, condusa de Hebert. Mii de
membri ai Garzii Nationale, fiind deschisa si cetatenilor pasivi, si 2000 de
federati, condusi de cei din Marsilia, au marsaluit spre Tuileries. Palatul era
aparat de 3000 de soldati, dintre care 2000 apartineau Garzii Nationale, ceilalti
fiind mercenari elvetieni.
Regele a cerut adapost Adunarii, pentru a-si proteja familia. Garda nationala care
apara palatul s-a alaturat insurgentilor si au inceput sa traga. Marsiliezii au
replicat cu mitralii. Regele a ordonat garzilor elvetiene sa inceteze focul. Dar 600
de elvetieni au fost ucisi, iar dintre insurgenti, 90 de federati si 300 de parizieni
au fost ucisi sau raniti. Insurgentii au navalit in Adunare si au obligat-o sa
recunoasca noua Comuna revolutionara care a ordonat atacul asupra palatului.
Deputatii au trebuit sa-l predea pe rege Comunei, care l-a inchis in Temple. Au
fost siliti sa accepte alegerea unei Conventii Nationale prin sufragiu masculin
care sa elaboreze o noua constitutie democratica. Comuna stapanea in acel
moment Parisul, chiar daca restul Frantei recunostea numai autoritatea Adunarii.

38

Monarhistii constitutionali au inceput sa se ascunda, iar girondinii au ramas

stapani, beneficiari ai unei revolutii pe care au incercat sa o evite. Cei 300 de
deputati ramasi in Adunare au numit noi ministri, inclusiv pe cei demisi anterior,
fiind numit printre ei si Danton ca ministrul justitiei, dupa ce s-a remarcat in
Clubul cordelierilor si in sectiunile pariziene. S-au votat masuri radicale, printre
care si deportarea preotilor refractari. Adunarea a decretat ca obligatiile feudale
rascumparabile erau desfiintate fara despagubiri, daca seniorul nu poseda titlul de
proprietate. Regimul feudal s-a incheiat. Adunarea a dispus ca proprietatile
emigrantilor sa fie vandute in loturi mici, iar regele a fost suspendat. Conventia
s-a intrunit la 20 septembrie 1792. Pe 21 septembrie, monarhia a fost abolita.

Teroarea
Teroarea a inceput cu atacul de la Tuileries din 10 august 1792, ce a provocat
masacrele din septembrie si s-a incheiat cu batalia de la Valmy, invazia aliatilor
fiind respinsa. In timpul miscarilor din 31 mai-2 iunie 1793, au fost arestati
deputati girondini. Regimul terorii s-a incheiat cu executia lui Robespierre si a
sustinatorilor lui in iulie 1794. A inceput a doua Teroare cand armatele franceze
sufereau infrangeri si Franta era din nou amenintata cu invazia si s-a sfarsi cu
victoria de la Fleurus, din iunie 1794 ce a asigurat frontierele Frantei.
Lupta dintre girondini si iacobini
In august-septembrie 1792 s-au desfasurat alegerile pentru Conventie, rezultatele
fiind insa denaturate de teama si intimidare. La Paris, simpatizantii monarhisti siau pierdut dreptul de vot. Toti cei 24 de membri care reprezentau Parisul erau
iacobini, republicani si sustinatori ai Comunei. Initial erau 200 de girondini si
100 de iacobini in Conventie. Majoritatea nu apartineau niciunei tabere si pentru
ca ocupau parterul din mojlocul salii in care lucra Adunarea, au primit denumirea
"mlastina" sau "campia". Pana la 2 iunie 1792 s-a desfasurat lupta dintre
girondini si iacobini. Iacobinii erau cunoscuti ca montagnarzi sau muntele,
pentru ca ocupau locurile de sus a Adunarii, la stanga presedintelui. Girondinii
erau membri ai Clubului iacobinilor. Ambele grupuri erau alcatuite din burghezi
si erau de acord in majoritatea chestiunilor politice, crezand in revolutie si
39

republica, detestand privilegiile, fiind anticlericali si in favoarea unei economii

liberale, doriind o Franta mai luminata si mai umana. Insa se priveau reciproc cu
suspiciune. Girondinii aveau cea mai mare parte a presei pariziene de partea lor
si erau sprijiniti de provincie. Opozitia girondinilor fata de miscarile de la 10
august i-au facut sa piarda sprijinul militantilor parizieni. Montagnarzii erau mai
slabi pe pozitii in provincii decat girondinii, dispunand de sprijinul solid al
cluburilor si sectiilor pariziene, aparand ca principalii campioni ai Parisului.
Girondinii sprijineau liberalismul, dreptul provinciilor de a se guverna singure,
fara interventia Parisului. Insa ambele grupuri intelegeau ca pentru castigarea
razboiului era necesar sprijinul populatiei. Girondinii credeau ca Robespierre
dorea o dictatura sangeroasa, iar montagnarzii credeau ca girondinii ar face
compromisuri cu conservatorii si regalistii pentru a ramane la putere, fiind
acuzati de contrarevolutie. Nici una nu avea majoritate in Adunare, fiecare avand
nevoie de sprijinul "campiei". Initial, i-au sprijinit pe pe girondini, de unde
proveneau multi ministri.
In august, armata franceza se afla intr-o situatie deplorabila pentru ca La Fayette
a fugit la austrieci pe 17 august. Prusacii au traversat frontiera franceza si au
cucerit Longway, iar Verdun era pe cale sa se predea. Comuna i-a chemat pe toti
patriotii la arme, mii de voluntari oferindu-se sa apere capitala. Insa odata
plecati, a aparut ingrijorarea in privinta inchisorilor supraaglomerate de preoti si
nobili. Marat, ce influenta Comuna, a cerut sa fie ucisi toti cei erau susecti
contrarevolutionari. La 2 septembrie, a inceput masacrul prizonierilor timp de
cinci zile. 1100-1400 dintre cei 2600 de prizonieri au fost ucisi.
La 20 septembrie, la Valmy, armata franceza din 52 000 de soldati a invins
armata de 34 000 de prusaci. Braunschweig s-a retras spre frontiera si armata
franceza a reluat ofensiva, ocupand intr-o luna malul stang al Rinului. In
noiembrie, Dumouriez i-a infrant pe austrieci la Jenmapes si a ocupat Belgia, iar
in sud, Nisa si Savoia au fost cucerite, in care s-a instalat o administratie
revolutionara. Cum armatele trebuiau sa fie intretinute, pamanturile bisericii si
ale celor considerati inamici al noului regim au fost confiscate, fiind desfiintate
dijmele si obligatiile feudale.

40

Iacobinii au insistat ca regele sa fie judecat. Girondinii doreau sa evite procesul

si propuneau organizarea unui referendum pentru a decide soarta acestuia.
Regele a fost gasit vinovat si condamnat la moarte, iar acestia au cerut amanarea
executiei.Marat a propus ca decizia sa fie luata prin apel nominal prin care
fiecare deputat sa-si anunte public decizia. Dintr-o adunare de 721 de deputati,
nici unul nu a votat pentru nevinovatia regelui de frica ca ar putea fi considerati
tradatori. 693 au votat pentru vinovatia acestuia, 23 s-au obtinut, si 361 dintre cei
care au votat pentru vinovatie au votat pentru pedeapsa cu moartea, 319 pentru
pedeapsa cu inchisoarea. Conventia a votat impotriva unei amanari a executiei cu
387 de voturi la 334. Regele era privit ca o amenintare la adresa republicii.
Luni, 21 ianuarie 1793, deposedat de toate titlurile i toate onorurile de ctre
guvernul republican, Citoyen Louis Capet a fost decapitat prin ghilotinare n ceea
ce este astzi Place de la Concorde. Clul, Charles Henri Sanson, a depus
mrturie c fostul rege i-a nfruntat cu curaj soarta. Montagnarzii au castigat in
Conventie un ascendent pe care rar dupa aceea l-au pierdut.
Conventia a votat un decret prin care Franta isi pretindea frontierele naturale ale
Rinului, Alpilor si Pirineilor, decretand si asistenta si fraternitate tuturor
popoarelor care vor sa-si castige libertatea. Marile puteri s-au alarmat la
anexarile teritoriale si extinderea Frantei. In februarie, Conventia a declarat
razboi Angliei si Olandei, si in martie, a declarat razboi Spaniei. Dumouriez a
fost infrant de austrieci la Neerwinden. A decis sa se indrepte spre Paris pentru a
dizolva Conventia si sa reinstaureze Constitutia din 1791 si monarhia. Fiindca
armata a refuzat, el a dezertat la austrieci alaturi de ducele de Chartres, viitorul
rege Ludovic Filip. Franta a pierdut Belgia si malul stang al Rinului. Guvernul a
ordonat inrolarea a 30 000 de soldati in februarie. S-a produs o mare rascoala in
patru departamente de la sud de Loara sau Vandeea. Taranii plateau acolo
impozite funciare mai mari si nu agreau guvernul revolutionar, iar impunerea
constitutiei civile a clerului si vanzarea pamanturilor bisericesti au fost privite ca
masuri nepopulare. Taranii ii priveau pe nobili ca adevarati conducatori, multi
fiind monarhisti. Autoritatile locale, preotii constitutionali si membrii Garzii
Nationale au fost ucisi. In mai, guvernul a retras de pe front 30 000 de soldati
pentru a reprima rascoala. Dar pentru a acoperi cheltuielile razboiului, au fost
tiparite mai multe asignate care au scazut la jumatate fata de valoarea nominala,
41

ducand la cresterea preturilor, ceea ce a dus la rascoale extinse. Pentru a obtine

sprijinul populatiei, trebuiau satisfacute cererile acestora. Montagnarzii s-au
apropiat de sanculoti si de "campia", impartasind ura girondinilor fata de
Robespierre si Marat, desi ii considerau vinovati de infrangerile din razboi
datorita legaturii cu Dumouriez, de rascoala de la Vandeea si de criza economica.
Campia s-a alaturat montagnarzilor. Barre, liderul Campiei, a declarat Conventiei
ca trebuie sa recunoasca trei lucruri: ca in caz de urgenta, nici un guvern nu putea
conduce prin metode obisnuite, burghezia nu trebuia sa se izoleze de popor si ca
trebuia sa pastreze controlul asupra aliantei. Masurile au fost votate pe 10 martie20 mai 1793, avand trei obiective: supravegherea si sanctionarea suspectilor,
conferirea eficientei guvernului si satisfacerea cererilor sanculotilor. La 10
martie, la Paris a fost infiintat Tribunal revolutionar care sa-i judece pe suspectii
contrarevolutionar si pentru a preveni noi masacre. Dar Tribunualul avea sa fie
instrumentul terorii. Generalii au fost trimisi in provincii, avand puteri nelimitate
asupra administratiilor departamentale si asupra armatei, iar deputatii Convnetiei
trebuiau sa le supravegheze comportamentul. Dupa rascoala de la Vandeea, au
fost infiintate comitetes de surveillance in toate comunele si sectiunile din
orasele mari pentru a-i tine sub observatie pe straini si pe cei suspecti de tradare.
Decretul executiei sumare prevedea judecarea si executarea rebelilor inarmati in
24 de ore de la prinderea lor, procesele desfasurandu-se fara jurati si fara recurs.
Au fost votate legi draconice impotriva emigrantilor, proprietatile fiind
confiscate, iar cei care se intorceau in Franta erau executati. La 6 aprilie a fost
infiintat Comitetul salvarii publice, care dirija si accelera activitatile ministrilor,
preluandu-le autoritatea. Comitetul depindea de sprijinul Conventiei. Danton,
sustinut de campie, dorea un comitet fara extremisti. Dintre cei noua membri
alesi in aprilie, sapte erau din Campie, inclusiv Barere, doi montagnarzi, dintre
care unul era Danton. Nu era nici un girondin. Danton si Robespierre au discutat
despre cum sa obtina sprijinul poporului pentru republica. La 4 mai a fost fixat
pretul maximal pentru cereale, la care girondinii s-au opus, iar celor bogati a fost
impus un imprumut obligatoriu.
Danton si montagnarzii au cerut girondinilor sa nu-i mai atace pe sanculoti. La
26 martie, Robespierre a trecut de partea sanculotilor, chemand poporul la
rascoala impotriva deputatilor girondini corupti pe 31 mai. Iacobinii au fost
42

infranti la Lyon. La 2 iunie, 80 000 de membri ai Garzii Nationale au inconjurat

Conventia si si-au indreptat tunurile spre ea, cerand expulzarea girondinilor din
Adunare si fixarea unui pret maximal la toate produsele de baza. Pentru a evita
un masacru, Conventia a fost nevoita sa consimta arestarea a 29 de deputati si a
doi ministri girondini.
Dupa 2 iunie, multi deputati si-au pierdut increderea in monagnarzi. La formarea
noului comitet al salvarii publice, in iulie-septembrie 1793, toti cei 12 membri
erau montagnarzi sau deputati ai campiei, toti apartinand clasei mijlocii, cu
exceptia nobilului Herault de Sechelles. Nu exista presedinte si toti raspundeau
impreuna pentru actiunile Comitetului, care avea sa devina primul guvern
puternic. Barere era purtatorul de cuvant al comitetului in conventie, Carnot se
ocupa de organizarea armatei. Din comitet faceau parte si doi membri ai Clubului
Cordelierilor: Collot d' Herbois si Billaud-Varenne. Aliatii lui Robespierre erau
Couthon, paralizat si tinut intr-un scaun cu rotile, si Saint-Just, sustinatorul de
frunte a Terorii. Toti au fost realesi periodic in perioada septembrie 1793-iulie
1794. Herault s-a retras in decembrie 1793.
Maximilien Robespierre a intrat in comitet pe 27 iulie, avand rol in mentinerea
legaturii dintre iacobinii burghezi si sanculoti. Nu era privit cu ochi buni si nu se
bucura de mult sprijin in Conventie. I se spunea "Incoruptibillul" sau "fanatic al
moralei". Sustinea ca toti cei care nu puneau virtutea mai presus de orice trebuiau
sacrificati.Era un politian abil, actionand cu prudenta, asteptand momentul
potrivit si dand dovada de fler. S-a pronuntat impotriva manifestatiilor
republicane, s-a implicat in insurectiile din 10 august 1792 si 2 iunie 1793.
Sustinea ca pentru a invinge, trebuia sa obtina sprijinul poporului. S-a opus
impartirii cetatenilor si legilor care-i lipseau de drepturi civile pe negrii din
colonii si dezaproba bogatia excesiva. Nu credea in distribuirea proprietatii in
mod egal, dar considera ca datoria statului era asigurarea supravietuirii tuturor
membrilor sai prin oferirea unor mijloace de munca. Era o figura distanta, care
traia confortabil, si nu participase niciodata la demonstratii.
A izbucnit revolta federalista, multe departamente fiind nemultumite de influenta
Parisului si a Comunei asupra Conventiei . S-au desfasurat miscari antiiacobine
la Bordeaux, Lyon si Marsilia. 60 de departamete au protestat impotriva
43

expulzarii girondinilor. Montagnarzii au considerat ca aceste revolte erau

federale menite sa distruga unitatea republicii. La Toulon, revolta a escaladat,
aprovizionarea cu hrana fiind intrerupta, iar autoritatile orasului chiar au negociat
cu englezii pentru proclamarea monarhiei. Trupele britanice au sosit in oras la 28
august. Marsilia, Lyon si Toulon au dezavuat Conventia, urmate de alte orase
mici din valea Ronului si din Proventa. Insa orasele n-au putut strange forte
considerabile, iar cooperarea intre centrele revoltei era slaba. Guvernul a putut
ataca fiecare zona rebela. Austriecii au intrat in Franta, spaniolii au invadat
Roussillon in sud, aliatii avand 160 000 de soldati la granita Tarilor de Jos cu
Franta, unde li s-a opus armata franceza inferioara numeric. Aliatii nu si-au putut
coordona planurile, iar lipsa de unitate a aliatilor a salvat Franta dupa ce Pitt i-a
ordonat ducelui de York sa atace Dunkerque ca baza navala, acesta indreptanduse spre est, armata aliatilor fiind divizata.
Prusia si Austria se razboiau pentru Polonia. Austria si-a indreptat atentia spre
partile habsburgice din Tarile de Jos, pe care voia sa o cedeze in schimbul
Bavariei. Prusia se temea de o consolidare a puterii austriece.
Sanculotii
Sanculotii detestau aristocratia si erau devotati egalitatii, folosind apelativul de
"cetatene" si "tu". Purtau bonete rosii pentru a aminti de eliberarea slavilor.
Oricine era trufas sau avea o atitudine dispretuitoare era etichetat ca "aristocrat".
Erau anticlericali si pentru ei, suveranitatea poporului nu putea fi delegata unor
reprezentanti. Viata politica trebuia sa fie publica, iar patriotul nu trebuia sa-si
ascunda opiniile. Intrunirile Adunarii trebuiau sa fie deschise accesului public,
iar deputatii sa voteze cu voce tare.
Majoritatea sanculotilor erau salariati, dar nu detineau puterea in cadrul
sectiunilor, fiecare sectiune fiind condusa de un numar mic de militanti, membri
instariti. Din cei 454 de membri ai comitetelor revolutionare din Paris, 65% erau
proprietari de pravalii, patroni de mici ateliere si mestesugari independneti, 26%
erau rentieri, functionari publici si membri ai profesiilor liberale, si 8% erau
muncitori salariati. Isi exercitau puterea prin intermediul propriilor institutii, care
nu depindeau de administratia centrala. Comuna si sectiunile erau unitatile
administrative locale ale Parisului, cu functionari si comitete alese. Aveau
44

propria politie, propria armata pentru ca controlau Garda Nationala. Dominau

societatile populare, fiind incurajate de guvern cat timp existau amenintari ale
inamicilor interni si externi, pentru ca sprijineau efortul de razboi, supravegheau
suspectii si ii ajutau pe reprezentanti sa epureze autoritatile locale. Sanculotii au
sprijinit guvernul in toate directiile importante, ura fata de aristocratie si decizia
de a castiga razboiul.
Sanculotii i-au adus pe iacobini la putere. O noua constitutie a fost trecuta prin
Adunare in iunie 1793, precedata de o Declaratie a drepturilor. A fost proclamat
dreptul la insurectie. Toti barbatii aveau drept de vot, iar alegerile erau directe.
Au fost cerute recrutari, levee en masse desfasurandu-se in august 1793, sarcina
revenind Comitetului salvarii publice. Prima categorie de recruti erau barbati
necasatoriti intre 18-25 de ani, numarand un milion de oameni, ce trebuiau sa fie
hraniti, inarmati si instruiti. Fabricile de stat au fost adaptate sa produca arme si
munitie, iar materiile prime erau preluate: clopotele bisericilor fiind topite pentru
tunuri si odoarele bisericii pentru monede. Guvernul a preluat controlul asupra
comertului exterior si navigatiei.
Situatia economica s-a deteriorat, asignatul fiind sub o treime din valoarea
nominala, seceta reducand cu trei sferturi intrarile de cereale in Paris. Les eragesturbatii era o grupare ce cerea masuri pentru combaterea lipsei de alimente, iar
purtatorul de cuvant era Jacques Roux. Oamenii sufereau de foame in
mansardele aglomerate. Partizanii sai erau muncitori salariati, lucratori
ocazionali, saraci si someri. Dorea sa determine Conventia sa ia masuri de
combatere a foamei si saraciei. Nu s-a intamplat nimic si acesta a acuzat-o
public. Programul sau era Teroarea economica, executarea celor care stocau
cereale pentru a ridica pretul si epurarea fostilor nobili din armata. Robespierre il
ura pentru ca ameninta Comuna si Conventia prin actiuni directe de strada si
astfel, Roux a fost arestat si a murit in inchisoare in februarie 1794.
La 4 septembrie, multimea s-a adunat la Hotel de Ville sa ceara paine si salarii
mari, iar la 5 septembrie s-a indreptat spre Conventie. S-ar fi putut termina cu o
lovitura de stat. Conventia a evitat-o acceptand o serie de masuri radicale.
Sectiunile au impus Conventiei sa proclame "Teroarea la ordinea zilei".

45

S-a autorizat crearea unei armate revolutionare pariziene. 56 de alte armate,

neautorizate, au fost infiintate in provincie. Armatele de civili erau menite sa
asigure aprovizionarea Parisului si a marilor orase din provincie cu alimente si sa
ajute la prinderea dezertoriilor, pe cei care stocau hrana si pe preotii refractari,
suspectii politici si regalistii. Armatele trebuiau sa mobilizeze resursele natiunii
pentru efortul de razboi, confiscand argintaria si clopotele bisericilor si urmau sa
instaureze justitia revolutionara in regiunile sudice si vestice. Erau 6000 de
oameni in armata revolutionara pariziana, 1200 de artileristi si 30 000 in armatele
provinciale. Activitatea armatei se extindea la 25 de departamente, iar principulul
obiectiv era sa ocupe 2/3 din efective, sa asigure aprovizionarea cu alimente a
capitalei, prin rechezitionari in zonele producatoare de cereale din nord, sa ocupe
o treime din oamenii sai, sa participe la salbatica reprimare a revoltei federaliste
din Lyon si sa participe la decrestinare. Comitetul salvarii nationale nu a agreat
armatele revolutionare pentru ca erau anarhice si nu se supuneau autoritatilor si
pentru ca generau opozitie fata de revolutie prin metode brutale.
In iulie, Conventia a cedat presiunii populare exercitate de Roux si de sanculoti,
votand legea care pedepsea cu moartea stocarea de alimente. Negustorii au
refuzat sa mai transporte cantitati mari ca sa nu fie acuzati ca stocheaza, astfel
criza de alimente s-a agravat. Conventia a acceptat controlul preturilor, votand pe
29 septembrie Legea maximului general. Noua lege fixa pretul painii si pe cele
ale altor bunuri si servicii de baza, la o treime peste preturile in vigoare. Fixarea
preturilor nu avea rost daca salariile nu erau controlate, pentru ca determinau
nivelul preturilor. Salariile au fost fixate la 50% peste nivelul din 1790. Cand
taranii au refuzat sa vanda cereale la pretul maximal, a fost permisa
rechizitionarea ca singra modalitate pentru a hrani orasele si armata. Pretul
maximal i-a intors pe oameni unii impotriva celorlalti. Taranii il urau pentru ca
era adesea sub costul productiei, iar sanculotii aveau nevoie de el pentru a trai.
Cand s-au dus la tara cu armata revolutionara sa impuna pretul maximal, au avut
loc ciocniri cu taranii. Guvernul avea nevoie de cooperarea taranilor instariri care
detineau o mare parte din recolta, fiind consilieri municipali si perceptori de
impozite ce supravegheau rechizitionarea. Pretul maximal trebuia aplicat, Pentru
a-i multumi, guvernul a revenit asupra preturilor, majorandu-le in februarie 1794.
Orasele si armatele au fost hranite, iar asignatul, care valora 22% din valoarea
nominala in august, a crescut la 48% in decembrie 1793.
46

Teroarea oficiala a fost exercitata de comitetele salvarii publice si ale sigurantei

generale, centrat in Paris si ale carei victime au fost aduse in fata Tribunalului
revolutionar. Mai era Teroare in regiunile revoltelor federale. A treia Teroare era
in celelalte zone ale Frantei, controlata de comitete de supraveghere, a
reprezentantilor in misiune si ale armatelor revolutionare.
Comitetele raspundeau de aducerea cazurilor in fata Tribunalului revolutionar din
Paris. Pana in septembrie 1793, Tribunalul a audiat 260 de cazuri si a pronuntat
66 de condamnari la moarte. Robespierre si montagnarzii considerau ca Teroarea
trebuia sa fie legala si supravegheata de guvern. Au fost intetate procese unor
personalitatii cunoscute, dadand curs cererii populatiei, debarasandu-se de
oamenii pe care ii considerau dusmani ai republicii. Tribunalul revolutionar a
devenit scena unor sir nesfarsit de procese si condamnari la moarte: Maria
Antoaneta la 16 octombrie, 31 de deputati girondini la 31 octombrie, Philippe
Egalite la 6 octombrie si doamna Roland pe 9 octombrie. Achitarea nu era o
optiune.
Revolta federala a fost reprimata in toata tara de catre armata regulata, iar in
august-decembrie 1793, Marsilia, Lyon si Toulon au fost ocupate, rebelii din
Vandeea fiind infranti. Fiecare taran intalnit in zona a fost impuscat de trupe,
gospodariile si recoltele fiind incendiate. Femeile erau violate si mutilate.
Vandeea era un desrt depopulat dupa ce s-a incheiat pacificarea. Mii de oameni
care s-au predat si umpleau inchisorile au fost impuscati fara judecata, numai
2000 in apropiere de Angers. La Vandeea, 7000 de oameni au fost condamnati de
curtile revolutionare, toti tarani, nici un burghez.
La Nantes, 1800 de oameni, din care jumatate fiind femei, au fost urcati in
slepuri duse la gurile Loarei si scufundate. La Toulon, 800 de oameni au fost
impuscati fara judecata si 282 au fost ghilotinati de comisia revolutionara. Multi
oameni au fost secerati de tunuri i fata unor gropi sapate dinainte, si multi altii au
fost ghilotinati la Lyon.
O jumatate de milion de oameni au fost arestati, circa 10 000 dintre ei murind in
inchisoare. Administratia locala a fost epurata, moderatii fiind inlocuiti cu
47

militanti sanculoti. Conform studiilor, s-au desfasurat 17 000 de executii oficiale,

28% fiind tarani din Vandeea, si 31% muncitori, in Lyon si Marsilia. Numarul
total celor executati fara judecata s-a situat la in jur de 50 000.
A urmat apoi un proces de decrestinare, biserici fiind inchise, clopotele si
argintaria fiind confiscate, fiind distruse cruci si troite, iar preotii au fost obligati
sa se casatoreasca. Au ramas foarte putini preoti refractari. Clericii constitutionali
au sprijinit rascoala de la Lyon. Desi Conventia nu a agreat catolicismul, a
incunnvintat atacul asupra bisericii decat l-a incurajat. In octombrie, a fost
introdus un nou calendar revolutionar pentru a-l inlocui pe cel crestin. Noul
calendar incepea pe 22 septembrie 1792, cand a fost proclamata republica.
Perioada 22 septembrie 1792-21 septembrie 1793 a devenit anul I. Anul era
impartit in 12 luni de cate 30 de zile , cu cinci zile suplimentare: sans-culottides.
Fiecare luna era impartita in trei perioade de 10 zile, fiecare a zecea zi fiind zi de
odihna. Un alt decret a dat fiecarei luni un nume, ca demiaire-luna culesului de
vie (22 septembrie-21 octombrie), floreal-luna florilor (20 aprilie-19 mai).
Duminicile si sarbatorile bisericesti erau ignorate. Se estimeaza ca 6000-20 000
de preoti au fost siliti sa renunte la preotie.
Comuna din Paris a incetat plata salariilor clericilor din mai 1793, iar in
noiembrie, toate bisericile din Paris au fost inchise. Notre-Dame a devenit
Templul Ratiunii. Iin 1794, multe biserici din tara au fost inchise. Fouche, agent
al decrestinarii, a scris la intrarile cimitirelor inscriptii ca "Moartea este un somn
vesnic"
Dictatura Comitetului salvarii publice
La sfarsitul anului 1793, guvernul parea ca a rezolvat problemele ce amenintau
existenta republicii. Revoltele federaliste au fost reprimate, orasele erau
aprovizionate cu alimente si valoarea asignatului crestea. Armata franceza a
alungat trupele spaniole din Roussillon si trupele piemonteze din Savoia.
Englezii au fost infranti la Hondschoote, iar austriecii la Wattignies in octombrie.
Un conflict cu sanculotii era inevitabil, iar in toamna 1793, anarhia domnea in
departamente pentru ca comitetele revolutionare locale, armatele revolutionare si
reprezentantii ca Fouche interpretau legea dupa bunul plac sau o ignorau.
48

Comitetul sigurantei generale a incredintat administrarea Terorii membrilor

comitetelor locale de supraveghere. Pe 4 decembrie, campia si muntele au
acceptat o noua lege. Cele doua comitete capatau puteri executive depline.
Comitetul sigurantei generale raspundea de politie si de siguranta interna, iar
Tribunalul revolutionar si comitetele de supraveghere treceau sub controlul sau.
Comitetul Salvarii publice avea atributii ample ca supervizarea ministrilor si
generalilor, trebuind sa stabileasca politica externa, sa epureze si sa dirijeze
administratia locala. Autoritatile din comune si departamente au fost trecute in
subordinea unor agenti nationali numiti de guvernul central si raspunzatori in fata
acestuia. Reprezentantii in misiune, trimisi de Conventie in aprilie, ferm trecute
sub autoritatea Comitetului salvarii publice, toate armatele revolutionare fiind
dispersate. Anarhia a luat sfarsit , iar autoritatea sanculotilor a fost redusa. Multe
elemente ale Vechiului Regim au reaparut, Robespierre justificand ca era
necesara o dictatura pana cand inamicii interni si externi vor fi infranti.
Principalul pericol pentru Robespierre provenea din partea lui Hebert si adeptilor
sai. Ziarul sau, La Pere Duchesne, milita pentru violenta, fiind popular in randul
sanculotilor. Hebert i-a sprijinit pe iacobini impotriva girondinilor si dorea o
functie dupa lovitura de stat din 2 iunie 1793. Nu a fost numit ministru de interne
si s-a intors impotriva iacobinilor. A acuzat Comitetul salvarii publice de tiranie
si a incercat sa castige putere devenind sustinator al nemultumirii populare.
Hebertistii aveau putini simpatizanti in Conventie, dar multi in Clubul
Cordelierilor, Comuna, Armata revolutionara pariziana si in societatile populare.
Robespierre i-a antipatizat profund pentru ca a ocupat un loc de frunte in
campania de decrestinare. Ii displacea extremismul politic si pentru a-i izola pe
hebertisti de mase, la 26 februarie 1794 Saint-Just a propus confiscarea
proprietatilor suspectilor ce aveau sa le revina saracilor. In martie, Hebert a
declarat la Clubul cordelierilor ca era necesara insurectia. Robespierre a decis sal distruga. Hebert si 18 adepti ai sai au fost arestati, dar pentru a preveni tulburari
stradale, si astfel, guvernul a actionat cu prudenta. Nu i-a arestat pe liderii
Comunei, iar hebertistilor li s-au adus acuzatia ca sunt agenti straini, care vor
instaurarea unei dictaturi militare si pregatind terenul pentru restaurarea
monarhiei. Plebea s-a lasat manipulata, iar hebertistii au fost ghilotinati la 24
martie. Comitetul a profitat epntru a-si instaura dictatura, armata revolutionara

49

fiind dezembrata, clubul cordelierilor find inchis, iar societatile populare fiind
dizolvate, si Comuna epurata si impanzita de sustinatorii lui Robespierre.
O grupare opusa lui Robespierre s-a inchegat in jurul lui Danton care voia sa
restabileasca independenta autoritatilor locale, punan capat centralizarii. Voia sa
aplaneze disensiunile din cadrul miscarii revolutionare si sa opreasca Teroarea.
Danton s-a imbogatit considerabil, 400 000 de livre fiind cheltuite cat a fost
ministrul justitiei. Danton era acuzat de coruptie si pentru ca ar fi fost cumparat
de puteri straine. Camille Desmoulins, prietenul sau, l-a sustinut in tentativa de a
pune capat Terorii. Desmoulins a cerut in ziarul sau, Le Vieux Cordelier,
eliberarea a 200 000 de cetateni suspectati. Comitetul salvarii publice l-a
considerat pe Danton drept o amenintare, avand multi adepti in Conventie si
credea ca va restaura monarhia. Danton a fost adus in fata Tribunalului
revolutionar la 5 aprilie 1794, el, Desmoulins si ceilalti adepti ai sai fiind
executati prin ghilotinare. Nevasta lui Desmoulins a incercat sa organizeze o
demonstratie in sprijinul sau, dar a fost arestata si ghilotinata alaturi de nevasta
lui Hebert. Se instaurase o atmosfera de ura si suspiciune, in care deputatii nu
mai aveau curajul sa declare nimic impotriva regimului. Deputatul montagnard,
Thibaudeau, scria in memoriile sale despre cat de monstruoasa era dictatura
Terorii. Guvernul voia sa obtina puteri depline in represiune, iar in mai 1794, a
desfiintat toate tribunalele revolutionare din provincie. Toti inamicii republicii
erau adusi la Paris si judecati de Tribunalul revolutionar. Dupa ce a scapat de
tentativele de asasinare, Robespierre si Couthon au conceput proiectul legii din
prairial, votata la 10 iunie prin care ii declarau dusmani ai poporuli pe cei care
incercau sa perverteasca obiceiurile si sa corupa cunostiintele. Inculpatii nu mai
aveau dreptul la aparare asistata . Timp de noua saptamani, au fost condamanti la
moarte mai multi oameni decat au fost condamnati anterior proiectului de lege,
multi fiind din clase superioare.
Robespierre credea in Dumnezeu, pe care il numea Providenta, avand credinta in
viata de dupa moarte, in care doar cei virtuosi vor fi rasplatiti. A urat campania
de decrestinare. Voia sa-i uneasca pe toti francezii sub cultul Fiintei Supreme.
Catolicii au fost suparati pentru ca ignora doctrina catolica si papalitatea. Chiar si
anticlericalii au fost impotriva pentru ca credeau ca era un pas spre
50

reintroducerea religiei romano-catolice, crezand ca Robespierre se autodeclara

drept mare preot al noii religii.
Robespierre pierdea sprijinul miscarii populare.Sanculotii au fost dezamagiti de
executarea hebertistilor, de dizolvarea societatilor populare si de sfarsitul
democratiei directe din sectiuni si de crestewrea maximulului de preturi in
martie. Inflatia a crescut, iar asignatul a scazut la 36% din valoarea nominala.
La 23 iulie, Comuna, care predomina de adeptii lui Robespierre, a decis sa aplice
maximul asupra salariilor. Salariile au fost scazute cu pana la jumatate si a sporit
nemultumirea in randul sanculotilor, ce erau muncitori salariati.
Populatia era scarbita de Marea Teroare. Nu mai era necesara pe plan extern din
moment ce Franta preluase ofensiva in primavara 1794, recucerind Belgia si
traversand Rinul, Alpii si Pirinei. Cele doua comitete au inceput sa intre in
conflict. In aprilie, Comitetul salvarii publice si-a infiintat propriul sau
departament de politie, condus de Robespierre, pentru a-i urmari pe functionarii
incorecti. Comitetul sigurantei generale a fost profund afectat de amestecul
atributiilor sale privind siguranta interna. Au izbucnit conflicte si in interiorul
Comitetului salvarii publice. Billaud si Collot erau legati de Hebert, si s-au simtit
amenintati de Robespierre.
Robespierre a disparut din viata publica mai bine de o luna. Nu mai tinea discurs
in Conventie. Era epuizat fizic si emotional dupa ce membrii comitetului au
muncit ore in sir timp de cateva luni. Cand a revenit, se adresa Conventiei si nu
Comitetului. La 26 iulie, si-a abandonat prudenta si a tinut o cuvantare prin care
isi agresa colegii prin care acuza de existenta unei conspiratii in sanul
Conventiei, cerand pedepsirea tradatorilor. A refuzat sa dea nume. Moderatii ca
Carnot si teroristii ca Fouche si Colot s-au simtit amenintati si s-au unit pentru a
complota impotriva sa. La 27 iulie-9 thermidor, cand Robespierre lua cuvantul,
acestia l-au impiedicat sa vorbeasca. Conventia a votat pentru arestarea sa, a
fratelui sau, a lui Cotton si a lui Saint Just. Au fost inchisi la subordinea
Comunei, dar au fost eliberati si s-au intrunit la primarie. Liderii Comunei voiau
sa organizeze o insurectie in sprijinul lui Robespierre. Au ordonat membrilor
Garzii Nationael din sectiuni sa se mobilizeze sub comanda lor. S-a creat o
confuzie in seara acelei zile pentru ca si Conventia a facut apel la Garda
51

nationala ca sa o sprijine impotriva Comunei. Initial, sectiunile n-au actionat,

numai 16 dintre ele fiind trimise in ajutorul Comunei. Dar includeau si cateva
dintre unitati de artilerie, iar Conventia s-a aflat la discretia comandantului Garzii
Nationale. Robespierre nu a avut curaj si Conventia a fost salvata. Robespierre
nu avea incredere intr-o rascoala populara nepregatita dinainte si voia sa se
mentina in cadrul legii. Asteptand, Conventia i-a scos in afara legii pe deputatii a
caror arestare a fost ordonata anterior si pe liderii Comunei. Decretul de scoatere
in afara legii i-au convins pe multi sa sprijine Conventia. Cand au ajuns la Hotel
de Ville, au constatat ca Robespierre nu era aparat de nimeni, ce incerca sa se
sinucida. Dar soldatii l-au oprit, insa accidental, arma s-a descarcat impuscandu-l
lateral in fata, mutilandu-l. Robespierre a fost arestat ,si la 28 iulie, el si cu alti 21
au fost ghilotinati.

52