Holocaust

Holocaust este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ șase

milioane de evrei, de toate vârstele, marea lor majoritate din Europa, în timpul celui de-al doilea
război mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a
evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.

Etimologie și definiții

Cuvântul original grecesc (holókauston) este o traducere a termenului ebraic olah, care înseamnă
„ardere de tot” și care denumește vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăți de) animale
sau plante erau arse pe altar pentru Iahve (Elohim) căruia, după Cartea Leviticului (a treia carte
a Pentateuhului), îi era plăcut mirosul acestor jertfe.
Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui
număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în masă
de oameni de către alți oameni”), cuvântul holocaust se putea referi și la dezastre sau
catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-al doilea război mondial,
iar alții îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război Mondial.[3]
Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă și este folosită astăzi doar cu referire la masacrarea
evreilor de către naziști în ajunul și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Cuvântul biblic șoa (‫)שואה‬, cu sensul de „calamitate” a devenit termenul standard
în ebraică pentru holocaust încă din anii 1940[4] în Ierusalim într-o carte numită Sho'at Yehudei
Polin (Holocaustul evreilor din Polonia). În primăvara lui 1942, istoricul Ben Zion Dinur
(Dinaburg) din Ierusalim a folosit termenul șoa pentru a descrie exterminarea evreilor
dinEuropa, denumind aceasta o catastrofă care simboliza situația unică a evreilor. Începând din
anii 1950, termenul „holocaust” se referă de regulă la genocidul evreilor.
Termenul german oficial pentru exterminarea evreilor în perioada nazistă era Endlösung der
Judenfrage („Soluția finală a problemei evreiești”). În germană, ca și în alte limbi, printre
care engleza, termenul soluția finală este folosit ca alternativă la cel de holocaust.[7]
Atrocitățile regimului nazist nu s-au limitat la evrei. Unii autori au folosit noțiunea holocaust în
sens mai larg, pentru a descrie și alte acțiuni ale regimului nazist. Acestea includ uciderea a
aproximativ o jumătate de milion de romi, omorârea a milioane de prizonieri de război sovietici,
precum și regimul de exterminare la care au fost supuse persoanele trimise la muncă forțată,
homosexualii, persoanele handicapate fizic și/sau psihic, cetățeni polonezi și ai altor popoare
slave, opozanți religioși (martori ai lui Iehova, prelați romano-catolici) și opozanți politici.[8]
[9]
 Însă majoritatea istoricilor nu includ aceste grupuri în definiția holocaustului, restrângând
semantica acestui termen la genocidul evreilor.[10] sau ceea ce naziștii au numit Soluția finală a
problemei evreiești. Ținând cont de toate victimele persecuțiilor naziștilor, numărul morților
crește considerabil: estimările plasează numărul total de victime în general între 9 și 11 milioane.
Persecuția și genocidul s-au desfășurat în etape. Legislația privind eliminarea evreilor din
societatea civilă a fost promovată cu mai câțiva ani înainte de izbucnirea celui de-al doilea război
mondial (1933-1939). Au fost înființate lagăre de concentrare în care deținuții erau folosiți ca
sclavi până mureau de extenuare sau de boală. Unde Al treilea Reich ocupa un nou teritoriu
în Europa de Est, unități speciale numite Einsatzgruppen exterminau evrei și adversari politici,
împușcându-i în masă. Evrei și romi erau concentrați în ghetouri înainte de a fi transportați la
sute de kilometri cu trenuri de marfă înlagărele de muncă forțată și exterminare, unde, dacă
supraviețuiau călătoriei, cei mai mulți erau uciși prin gazare în încăperi special amenajate.
Fiecare ramură a aparatului administrativ al statului hitlerist a fost implicată în logistica
asasinatelor în masă și a contribuit la transformarea Germaniei în ceea ce un istoric a denumit
„un stat genocidar”.
Utilizarea cuvântului în sens mai larg a atras obiecțiile multor organizații evreiești, în particular
al celor înființate pentru comemorarea holocaustului evreilor. Organizațiile evreiești afirmă că
acest cuvânt, în sensul său prezent, este folosit pentru a descrie exterminarea evreilor și că
holocaustul evreilor a fost o crimă de o asemenea anvergură și atât de specifică, ca punct
culminant al unei lungi istorii a antisemitismului european, încât nu ar trebui să fie subsumată
într-o categorie generală cu alte crime comise de naziști.
Și mai aprins disputată este extensia termenului pentru a descrie evenimente care nu au legătură
cu al doilea război mondial. Un astfel de exemplu este folosirea sintagmei “holocaustul spaniol”,
în lucrarea “Holocaustul Spaniol, Inchiziție și Exterminare în secolul XX” [13], de către istoricul
englez Paul Preston (care este specialistul de frunte în materie de istoria Spaniei secolului XX [14]
[15]
), pentru a desemna masacrele sălbatice care au avut loc în timpul războiului civil spaniol.
(Preston evaluează numărul victimelor căzute în confruntările declanșate după ce militarii
naționaliști rebeli s-au ridicat contra guvernului republican democratic ales în 1936, la 200
000[16]. La această cifră, istoricul mai adaugă încă 170 000, care sunt victimele masacrelor
naționaliștilor de dreapta, plus încă 50 000 masacrați în ariile aflate sub controlul republicanilor.
Se mai pot adăuga încă 114 000 de victime ale dictaturii lui Franco[17], care a urmat războiului
civil. Termenul este folosit și de armeni pentru a descrie genocidul armenilor din primul război
mondial. Termeniiholocaustul  ruandez și holocaustul cambodgian sunt utilizați cu referire
la genocidul din Ruanda din 1994 și, respectiv, la masacrele în masă organizate de
regimul khmerilor roșii din Cambodgia, iar holocaustul african descrie comerțul de sclavi și
colonizarea Africii, supranumite Maafa.
Evreii
După 1945, cifra cel mai des folosită pentru numărul de evrei uciși a fost cea de șase milioane.
Centrul de comemorare al Holocaustului, Autoritatea Yad Vashem de Amintire a Eroilor și
Martirilor Holocaustului din Ierusalim, comentează:

„ Nu este cunoscut numărul exact al evreilor uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventă ”
este cea de șase milioane, avansată de Adolf Eichmann, un demnitar de rang înalt al SS-
ului. Majoritatea cercetărilor confirmă că numărul victimelor s-a situat între cinci și șase
milioane. Primele estimări plasau numărul la între 5,1 milioane (Profesorul Raul
Hilberg) și 5,95 milioane (Jacob Leschinsky). Cercetări mai recente, ale Profesorului
Yisrael Gutman și Dr. Robert Rozett în Enciclopedia Holocaustului, estimează numărul
de morți între 5,59 si 5,86 milioane, iar potrivit unui studiu coordonat de cercetătorul
 german Wolfgang Benz numărul estimativ este de 5,29 până la 6 milioane.
Principalele surse pentru aceste statistici sunt comparațiile dintre recensămintele de
dinainte de război și cele postbelice. A fost folosită și documentația nazistă cu date
parțiale privind diversele deportări și asasinate. Se estimează că centrul de comemorare
și documentare Yad Vashem are în prezent peste patru milioane de nume ale victimelor.

În a treia ediție a lucrării sale în trei volume, The Destruction of the European Jews, Raul
Hilberg a estimat numărul evreilor omorâți în Holocaust la 5,1 milioane. Această cifră include
"peste 800 000" care au murit din cauza "ghetoizării și privațiunilor"; 1 400 000 uciși prin
"împușcare în aer liber"; și "până la 2 900 000" pieriți în lagăre de concentrare
(Konzentrationslager). Hilberg estimează numărul de morți în Polonia la "până la 3 000 000".[30]
Cifrele avansate de cercetătorul Hilberg sunt în general considerate a fi o estimare minimală,
întrucât de regulă el includea numai cazurile mortale pentru care există și evita orice ajustare
statistică.[31] Istoricul britanic Martin Gilbert a folosit o abordare similară în lucrarea sa Atlas of
the Holocaust, dar a ajuns la un număr de 5,75 milioane de evrei morți, deoarece a estimat
numere mai mari de evrei uciși în Rusia și în alte locuri.[32]
Lucy S. Dawidowicz a folosit date din recensămintele de dinainte de război pentru a estima
numărul evreilor omorîți la 5,934 milioane.[33]
Unul dintre cei mai reputați cercetători germani ai Holocaustului, Wolfgang Benz, de la
Universitatea Tehnică Berlin, citează între 5,3 și 6,2 milioane de victime în Dimension des
Volksmords[34], iar Yisrael Gutman și Robert Rozett estimează în Encyclopedia
Holocaustului (1990) numărul victielor la între 5,59 și 5,86 milioane.[35]
În teritoriile controlate direct sau indirect de naziști au trăit între 8 și 10 milioane de evrei.
Incertitudinea apare din lipsa de informații privind numărul de evrei domiciliați în Uniunea
Sovietică. Cele 6 milioane de victime ale Holocaustului reprezintă astfel între 60% și 75% dintre
evreii europeni. Au fost exterminați peste 90% din evreii polonezi, care fuseseră în număr de 3,3
milioane. Aceeași proporție se înregistrează și în țările baltice Letonia și Lituania, dar mare parte
din evreii din Estonia au fost evacuați la timp. În Cehoslovacia,Grecia, Olanda și Iugoslavia, au
fost uciși peste 70%. Peste 50% au fost uciși în Belgia, Ungaria și România. Este posibil ca o
proporție similară să fi murit în Belarus și Ucraina, dar cifrele pentru aceste țări sunt mai puțin
sigure. Printre țările cu mortalitate mai mică în Holocaust se
numără Bulgaria, Danemarca, Franța, Italia și Norvegia. Dintre cei 750 000 de evrei care trăiau
în Germania și Austria în 1933, au supraviețuit doar aproximativ un sfert. Înainte de 1939 s-au
refugiat din Germania foarte mulți evrei, însă în majoritate și-au ales locuri de refugiu în
Cehoslovacia, Franța și Olanda, de unde, ca urmare a ocupării acestor țări de armata hitleristă, au
fost deportați în lagăre și în mare număr uciși.