Sunteți pe pagina 1din 2

CARACTERIZAREA MESTERULUI MANOLE

Lucian Blaga, unul dintre scriitorii literaturii romane, a manifestat o bogata


activitate literara, dovada fiind operele sale: poezii (“Poezii”, “Lauda somnului”,
“La cumpana apelor”, “Poemele luminii”), piesele de teatru (“Zamolxe”, “Anton
Pann”, “Arca lui Noe”, “Mesterul Manole”) sau lucrarile sale de eseistica, filozofie,
aforisme si memorialistica (“Filozofia stilului”, “Trilogia cunoasterii”, “Spatiul
mioritic”, “Geneza si sensul culturii”, “Pietre pentru templul meu”).
Drama “Mesterul Manole” a aparut in 1927 la Sibiu, iat in 1929 are loc
premiera piesei la Teatrul National din Bucuresti. Este o drama mitica
expresionista si de idei, datorita influentelor mitice si expresioniste pe care le are.
Tema piesei o constituie destinul tragic al creatorului, stapanit de patima
sa, ca de o boala.
Personajul central al dramei de idei “Mesterul Manole” este mesterul
Manole, la care se raporteaza toate celelalte personaje. El este creatorul de arta,
un martir al frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si mistuire:
“Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga:
jertfeste!…”
Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu
desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin intermediul
caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are
“par negru”.
Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace
de caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta.
Astfel, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este
stapanit de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. (“…
pentru biserica zilnic mor”, “e foc ce mistuie […] si e pedeapsa si e blestem”).
Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt
reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Mira il vede ca pe o “inima fara odihna,
gand treaz, visare fara popas”, si in momentul in care afla ca acesta, impreuna
cu cei noua zidari, vor sa jertfeasca pe cineva pentru zidirea bisericii nu se abtine
sa il numeasca ucigas (“noua ucigasi si cu Manole zece”).
Solul il considera un mesager al adevarului, zidarii il numesc “Mesterul
Nenoroc”, cel de-al saselea marturisindu-I ca “Eu te-am urat si te-am iubit cel mai
tare”.
Faptele lui Manole releva faptul ca este tipul creatorului, pasionat de arta,
de frumos, din aceasta cauza fiind dominat de un hybris. Este un erou tragic
pentru ca incearca sa atinga absolutul, dar isi constientizeaza neputinta de a
avea totul in plan uman. Surprins intr-o situatie limita, este fortat sa aleaga intre
cele doua jumatati: Mira si biserica, si este constient ca pierderea uneia dintre
ele il va anihila.
Gandurile lui reflecta zbuciumul launtric si conflictul interior, fiind infatisate
prin intermediul monologului interior si al introspectiei. Ele stabilesc cele doua
forte ale conflictului: dragostea pentru Mira si patima pentru creatie.
Tot prin intermediul gandurilor sunt relevate superioritatea si inteligenta
personajului. Initial, acestea exprima indoiala, refuzul jertfei, iar in final exprima
constientizarea si hotararea, ilustrata si prin sintagma “biserica se va inalta!”,
care devine lait motiv pentru Manole.
Din punctul de vedere al limbajului, Manole are un limbaj profetic, pentru
ca Mira ii spune “Tu inceput si tu sfarsit, tu totul”, metaforic, numind-o pe Mira
“altarul bisericii”. Limbajul sugereaza revolta mesterului, prin interogatii si
exclamatii retorice.
Mediul in care traieste Manole este un spatiu specific, care il ajuta sa se
detaseze de lume, drama fiindu-I inteleasa doar de cateva dintre personaje,
Bogumil, Mira si Gaman. Mediul este cel care diferentiaza o lupta intre Manole
omul si Manole artistul.
Din relatiile cu ceilalti se observa superioritatea personajului, el reusind sa
ii inchida pe mesteri intr-un “cerc de vraja”. De asemenea, toti ceilalti recunosc
fascinatia pe care o exercita Manole asupra zidarilor.
Bogumil a fost considerat o alta fata a creatorului, fiind cel care
constientizeaza necesitatea jertfei. El este cel care raspunde revoltei creatorului:
“Cine e? Ce e? Nu e apa, nu e foc, sunt puterile”. Numele lui sugereaza
dualitatea umana, intre bine si rau, Dumnezeu si Satana, suflet si trup, sacru si
profan.
Gaman este simbolul stihiilor ce se opun zidirii. A fost socotit unul dintre
profetii teatrului romanesc, in piesa, fiind cel care intuieste ca Mira va fi jertfita:
“Tu-inger, tu-copil, tu-piatra”.
Premonitia lui Gaman se adevereste: “Sa tacem, sa tacem, visul se va
implini, dar linistea nu o vom mai gasi”. Relatia dintre ei este indisolubila, el fiind
cel care in final intuieste starile creatorului si aude impreuna cu acesta cantecul
din zid.
Al saselea zidar este razvratit, dar credincios vesnic lui Manole. Destinul
lui se apropie de cel al lui Iuda, dar in final ajunge sa creada in minunea
savarsita.
Mira este cea impreuna cu care Manole intregeste cuplul primordial, ei fiind
suflete-pereche, uniti in moarte asa cum au fost in viata.
Prin moarte, puterea de sacrificiu a lui Manole, artistul de geniu, face
posibila atingerea absolutului si intrarea in eternitate. El se urca in turla bisericii,
tragand pentru prima oara clopotul pentru “aceea care cantare de clopot n-a
avut”, dupa care se arunca “in vazduh”, lasand in viata pe cei noua mesteri,
pentru a rataci in continuare.