DRAMA EXPRESIONISTA

MESTERUL MANOLE

IPOTEZA - TVL

„Artă a cuvântului”, literatura este cea care încununează operele de arta ale unui popor, sub forma cărților. O specie a
epicului, drama este considerată „mit al miturilor”, capodoperă a literaturii române, ca de altfel întreaga creație a lui
Lucian Blaga, drama „Meșterul Manole” aduce dovada măiestriei, a talentului scriitoricesc, a concepțiilor filosofice,
artistice și de limbă românească ridicare la rafinamentul intelectual circumscris în universalitate. „Meșterul Manole”
este una dintre scrierile reprezentative ale lui Lucian Blaga în care „Totul se raporteaza la etern” (K. Edchmidt),
recomandându-se prin tema și viziunea despre lume.

OPINIE - TVL

Pe marginea celui considerat ( poate cel mai original creator de imagini pe care l-a cunoascut literatura
romana) au fost emise numeroase opinii critice.
În opinia mea, textul lui Lucian Blaga, „Meșterul Manole” își dovedește originalitatea la nivel de conținut și
realizare artistică.
- Mănăstirea Argeşului şi drama Meşterul Manole de Lucian Blaga

- ambele opere pornesc de la acelaşi mit: cel al meşterului Manole, mitul creaţiei prin jertfă(jertfa de sine)

- spaţiul este pe Argeş în gios

- timpul, însă, este diferit: în baladă poate fi fixat în vremea domniei lui Negru-Vodă, iar în drama blagiană timpul este
mitic, nedeterminat-subiectul baladei e construit pe momentele clasice ale subiectului, dar în creaţia blagiană începe
cu surparea zidurilor care în baladă constituie intriga-în ambele opere meşterii construiesc pentru eternitate şi de aceea
se cere un sacrificiu. De asemenea, apare ideea destinului pentru că nu există tragedie în afara destinului-lumea
creştină e o lume care exclude tragedia pentru că destinul devine o chestiune de dat divin-meşterul Manole are destinul
creatorului: eroul aspiră la condiţia divină, el se vrea asemenea eului, ceea ce implică o confruntare între sacru şi
profan-numele Manole confirmă originea românească a baladei, iar în Grecia e simbolul însuşi al arhitectului

- vina tragică se situează între orgoliu şi jertfa soţiei. Ambele opere au aceeaşi pondere legată devină care decurge din
destinul meşterului, din structura sa intimă şi din încercarea de a se substitui lui Dumnezeu-personajul este pus într-o
situaţie limită în ambele opere: ameninţarea stăpânului pământesc şi apoi cea legată de alegerea de a zidi sau nu pe
cineva

- ameninţarea are efecte asupra eroului: cel din baladă apelează la ajutorul divin(pe care îl primeşte: visul, îndeplinirea
rugilor), iar în dramă ameninţarea devine o problemă la nivelul conştiinţei: conflictul interior( cine ne cere această
jertfă?) eroul tragic este demn şi dilematic Celelalte personajele:

- meşterii: în baladă sunt în număr de 9 ( nouă meşteri mari/şi Manole zece/care-i şi întrece). Numărul 9, fiind ultimul
din seria de cifre, anunţă deopotrivă un sfârşit şi o reîncepere, adică o mutare pe alt plan; acesta exprimă sfârşitul unui
ciclu, închiderea unei verigi. În dramă primii 4 sunt adunaţi din cele 4 zări, reconstituie forţele stihiale ale naturii (I era
cioban şi face trimitere la elementul vânt, al II-lea era pescar – apă, al III-lea era călugăr – lumină şi al IV-lea era
ocnaş - pământ). În secvenţa în care se anunţă hotărârea de a jertfi o fiinţă, Manole le dă zidarilor nume de mucenici şi
de apostoli, astfel trimiterile sunt de natură mitică. Semnificativ este al VI-lea meşter care joacă rolul lui Iuda: acesta l-
a urât şi l-a iubit cel mai mult pe Manole, deci trăieşte sentimente contradictorii (Iuda era singurul străin din cei 12
apostoli, rolul acesta jucându-l şi al VI-lea meşter)

1
DRAMA EXPRESIONISTA

- personajul feminin în baladă este Ana, iar în dramă este Mira. Mira îi devine superioară Anei deoarece ea a
fost aleasă pentru că s-a dovedit a fi cea mai bună şi mai pură,dorind să scape un om de la moarte

ARGUMENTUL 1 – TVL

Un prim argument îl constituie apartenența operei lui Lucian Blaga la DRAMA, evidențiindu-se astfel tema și
viziunea despre lume. Drama lui Blaga se constutuie ca o meditație asupra omului creator, „Meșterul Manole” fiind
pentru Blaga un nou Faust.

1. Din acest punct de vedere, dramaturgia blagiană, ca de altfel întreaga sa poezie, poartă pecetea curentului
expresionist. EXPRESIONISMUL poate si gândit drept o revitalizare a romantismului, o redescoperire a
eului, acolo unde în centrul universului se află tentativa omului de a cunoaște absolutul. Scriitorul expresionist
are constiința culpabilității, sentimentul apocalipticului, nostalgia purității și armoniei universale. Are un
anumit sentiment al tragicului,este terorizat de cotidian, caută esențele, se întoarce la mituri. Scriitorului
expresionist nu-i sunt străine elementele filozofiei romantice pe care însă, le transmite într-un limbaj exploziv,
de o tensiune emoțională necunoscută romantismului. „Meșterul Manole” este o DRAMA A OMULUI în
lupta cu forțele ascunse apărate de sugestie. Pornind de la balada populară „Monastirea Argeșului”, Blaga
demonstrează cum se poate crea un mit dramatic în condițiile ralierii la principiile esteticii moderne
expreioniste.
2. O primă trăsătură este reprezentată de PLASAREA OMULUI IN CENTRUL UNIVERSULUI, Meșterul
Manole fiind reprezentat de „lumina mea”, în timp ce „lumina altora” sunt toti ceilalti meșteri. Personajele
sunt idei în acțiune, vorbindu-se astfel despre o adevărată depersonalizare a personajului, acesta fiind redus la
o idee; Meșterul Manole reprezintă un personaj ce amintește de tragedia antică, sfâșiat între dragostea pentru
Mira și dragostea pentru frumos. Metaforele pe care Blaga le folosește în caracterizarea Mirei adâncesc
lirismul textului dramei: „căprioară neagră”, „izvor de munte” - simboluri ale frumuseții și ale purității - ea
fiind singura capabilă de a deveni „altar”. Actul al cincilea relevă moartea eroică, într-o comuniune de
dreptate și iubire; autosacrificarea duce la unirea din nou cu Mira, după credința populară - în viața de dincolo.
Ipostaza morții explică puterea creatoare a omului în folosul colectivității. Prin creație, prin perfecțiunea ei,
creația intră în eternitate și o dată cu ea iubirea de viață, de artă
3. O a doua trăsătură este cea legată de CONFLICTUL care se desfășoară în plan simbolic, ideatic, de sorginte
cosmică, nu între indivizi, ci între forțe elementare (Găman, zidul..). De asemenea, conflictul se desfășoară și
între principii cosmice: Meșterul Manole fiind creatorul. Există un CONFLICT TRAGIC DE NATURĂ
INTERIOARĂ, „De șapte ani pierd credință, ziduri și somn”, desfășurat între:
 luciditatea rațională a meșterului și necesitatea irațională de a sacrifica pentru a-și împlini visul creator
 devoranta pasiune pentru construcție și intensa dragoste pentru viață, frumusețea și puritatea ei întruchipate de
Mira
 vocația creatoare și implinirea umană prin dragoste
 BISERICA- simbol al vocației creatoare, al transcendentului și MIRA – simbol al vieții, uibirii și purității.
Biserica si Mira reprezintă ceke două părți consubstanțiale personalității lui Manole: „Intre voi două nicio
deosebire nu fac!”

De asemenea, există un CONFLICT DE NATURĂ EXTERIOARĂ, între Manole și călugărul Bogumil, între
Manole și Găman etc., pe temeiul concepției asupra jertfei umane.

4. TRAGICUL Manole poartă o vină tragică, el trebuie sa aleagă; fie își abandonează munca și devine un o
comun, fie jertfește pe cineva și mănăstirea poate fi terminată. Faptul că se află într-o dilemă, într-un cerc din
care nu poate ieși, determină tragedia sa insuportabilă. El îi convinge pe meșteri să accepte jertfa de bună voie,
pentru a permite „realizarea creației”. Se observă o transcenderea a realității deoarece o dată cu Ana, Manole
„se zidește pe sine” .

2
DRAMA EXPRESIONISTA

ARGUMENTUL 2

Un al doilea argument ce pune in valoare tema si viziunea despre lume aduce în prim plan componentele
textului: problematica, cronotop, incipitul si finalul.

Blaga prezintă o piesă cu DOUĂ TEME MAJORE: mitul/ drama creației si mitul/ drama cunoașterii. Temele
grave, construite pe temelia conflictului baladesc, focalizează atenția pe JERTFA CREATOARE, drama existenței
umane în năzuința spre absolut, aducând în spirit modernist, un evantai de teme și motive: viață, moarte, timp, iubire,
adevăr etc. Moartea, este ca o jertfă implicată în orice act creator („Manole s-a aruncat în văzduh.”). Pe Manole nu-l
mai poate atinge ceea ce e omenesc. Întru-un gest iconoclast, el se adresează unui Dumnezeu care a creat doar prin
cuvânt, în timp de lui, omului-creator, i-a cerut totul: „Doamne, pentru ce vină neștiută am fost pedepsit cu dorul de a
zămisli frumusețe?”. Cu o semnificație adâncă, gravă, de substanță a dramei gravitează în jurul a 2 IDEI:

1. Cultura este singurul spațiu în care omul își poate prelungi viața dincolo de limitele biologicului. Mitul
este o modalitate fundamentală de reprezentare artistică a vieții anterioare a personajelor.
2. Zugrăvirea unei personalități exemplare, a unui destin simbolic. Pornind de la ideile lui George Călinescu,
care considerp miul estetic drept unul dintre cele care definesc spiritualitatea poporului nostru, Manole
este un tita, un prometeu național care esențializează mitul estetic al poporului român.

MOTIVELE sunt multe, printre care care cele MITOLOGICE sunt cel mai des întâlnire, în care semnificatic
este mecanismul trecerii de la hipotext (elementele baladești) la hipertext (creție blagiană, în care accentul cade pe
căutarea unui adevăr ce depășește simpla putere de percepție a umanului). Motivul surpării zidului („MANOLE: Nici
noul amestec n-a tinut?/ AL DOILEA: N-a tinut. ... MIRA: Din nou totul s-a prbusit?”), al femeii zidite, sau al jertfei
(„Sufletul unui om cladit in zid ar tine laolalta incheieturile lacasului pana-n veacul veacului”), motivul zidirii, al
jocului. De asemenea, nu trebuie uitate MOTIVELE ORIGINALE, tributar propriei filosofii a autorului. Toate
personajele lui Blagasunt purtatoare de semnificații majore. Acestea se autocaracterizează prin acțiuni proprii, prin
gesturi, sunt caracterizate între ele prin replică și situații, dar și prin caracterizările realizate de scriitor. Manole
reprezintă CREATORUL, fiind exponent al voinței istorice, clădește din iubire cu iubire, caracter cu o puternica și
problemaică personalitate. Mira reprezintă PURITATEA, JERTFA, fiind simbolul frumuseții, al vieții. Starețul
Bogumil este emblematic pentru DOCTRINA religioasă „bogumilism”, iar Gaman este caracterizat de mentalitatea
PRIMITIVULUI ce reprezintă forțele magice.

A două trăsătură ce pune în valoare tema și viziunea despre lume este reprezentată de CRONOTOP.

Spațiul este unul diegetic, în primul rand fiind

 simbolic „Pe Argeș în jos”, dar si mitic, conturat de ideea de transhumanță care adaugă în ea ideea de curgere,
de perinitate, permanență.
 spațiul regizoral. Blaga lărgește cadrele teatrului obișnuit, operând cu simboluri, metafore, focalizând atenția
pe o serie de toposurireprezentative: conjugarea spațiilor aferente primordialului: pământ, apă, lumină, vânt...,
spații care cer o jertfă „care să țină închegată o biserică” „în năvala apelor – un sicriu plutind văzui”, „au
dezgropat cimitirul ca să nu mai rămână niciun mort în pământ”. Se poate vorbi și de un spațiu modern,
datorită descrierii cămării de lucru a lui Manole.
 spațiul interior ce ordonează adevărata semnificație a operei, spașiu al frământărilor și tulburărilor lui
Manole, pe care Mira vrea sa le descifreze.
 Spatiul ludic, al jocului la care participă nu doar zidarii si Mira, ci intregul Univers.

Timpul este si el diegetic, dar si simbolic, raportabil la indeterminarea expresionista: „Timp mitic românesc”.

 Timpul actiunii muta accentul din planul exteriorului (7 ani) in planul interioritatii „personajele
îmbătrânesc înainte de vreme”.
3
DRAMA EXPRESIONISTA

 Timpul reprezentarii dramatice – simbolic, se focalizeaza pe doua momente cheie: lumina si intuneric,
din conjugarea cărora ia nastere un timp al creatiei
 Exista si timpul de spectacol, care dureaza circa 3 ore

O a treia coordonata in ceea ce priveste constructia textului este INCIPITUL. Titlul operei are valoare
simbolic anticipativa, fiind chiar numele personajului eponim – „Mesterul Manole” – figura monumentala, ceea ce
trimite catre mitul jertfei, mitul lui Pygmalion. De asemenea, foaia de titlu contine si lista cu personaje, care are
valoare expozitionala, in care sunt fixate o serie de coordonate spatio-temporale. Se gasesc de asemenea, o serie de
elemente ce tin de dimensiunea expresionista a operei: prezenta denominalizarii, absenta numelor personajelor,
precum si raportarea la anumite categorii (cioban, pescar etc..) ce tin de existenta atemporala. Verbele la perfect
compus trimit catre intarirea valorii legendare, unicizare. DIDASCALIILE ce deschid textul dialogat, fixeaza
cronotopul si cele doua tipuri de conflict, avand valoare anticipativa. Tot la incipit intra si DIALOGUL INITIAL
DINTRE MANOLE SI BOGUMIL, ce anticipeaza foarte bine ideea de jertfa. Replicile lui Bogumil: „De sapte ani..”,
dar si masuratorile acetuia sunt de sorginte malefica..„Numai in iad se socoteste...Orice numar este o semnatura
schimonosita de drac!”, trimitand catre ideea arhaica „CREDE SI NU CERCETA” („Jertfa aceasta este de
neinchipuit cine o cere? Din lumina Dumnezeu nu poate s-o ceara, fiindca jertfa de sange, din adancimi puterile
necurate nu pot s-o ceara, fiindca jertfa e impotriva lor”).

Finalul ests inchis la nivelul actiunii, care nu respecta detaliile sursei baladesti. Este simbolic, in ceea ce
priveste finalul Mesterului Manole, deoarece creatorul si opera se contopesc, albolindu-se astfel orice urma de
vinovatie a acestuia, dar si pentru ca, prin intermediul creatiei, mesterul se pune pe sine jertfa. Pentru ca prin ctitoria
unui lacas sacru mesterul insuso se „împărtășește” cu eternitatea, moartea jertfelnica a mesterului este un exemplu
pentru durabilitatea cu eternitatea. Replica „Doamne, ce strălucire aici și ce pustietate în noi!”, conturează
incapacitatea dea a mai ieși din mediocritate, de a crede în ceva ce nu este adevărat, ceea ce contrează ideea potrivit
cpreia arta autentică își poate distruge creatorul. De asemenea, se poate vorbi despre o RESURECȚIE FIZICĂ A
MESTERILOR („ce pustietate în noi”) fiecare dintre zidari este un fel de M.M., astfel Blaga sporind intensitatea
dramatică, „el însuși trebuia să se jertfească pentru a-și desăvârși creația, asigurând durabilitatea zidurilor ridicate pe
trupul soției lui” (E. Teodoran).

Argumentul III

O secventa reprezantativa pentru relatia dintre Mira si Manole o constituie momentul in care Mira incearca sa
descopere ce se petrece cu sotul ei, actul 1, scena 3 ,, Fruntea asta nu se netezeste niciodata’’ , ,,Ce ascunzi in tine?’’,
acesta raspunzandu-i ,,Frica, Mira. Frica de drumul pe care nu il gasesc.’’. Femeia doreste sa il indeparteze pe Manole
de la ceea ce il framanta, indemnandu-l ,,Vreau sa nu mai visezi’’’. In ceea ce priveste caracterizarea personajelor,
Manole se autocaracterizeaza simtindu-se umilit ,, umilit de fiecare copac’’, ,,umilit de fiecare piatra’’, Mira ii
considera un copil,,esti un copil’’, ceea ce sugereaza ca este neinitiat, nu poate vedea in profunzime sensul creatiei, de
catre Bogumil e vazut ,,credincios’’. Zbuciumul interios al acestuia se reliefeaza la nivelul misterului cladirii bisericii
care il consuma,, De ce nu se inalta biserica? Cum mai iau lupta cu tainele?’’. Personajul feminin este caracterizat in
mod direct de catre sot ,,tu inceput si sfarsit, tu totul’’, totodata fiind asemanata bisericii ,, intre voi doua nici o
deosebire nu fac’’, ceea ce subliniaza contopirea a celor doua iubiri ale mesterului ,,pe ea sa o numesti Mira, iar pe
mine Biserica’’ avand rol de anticipare.

 ,,ferestrele sunt prea mici’’ limitarea gandirii omului de rand

 ,, turlele sunt prea joase’’ aspiratia

 ,,prin suferinta pana la urma multe se pot savarsi’’ solutia

4
DRAMA EXPRESIONISTA

O a doua secventa reprezentativa este pusa in valoare de momentul zidirii Mirei de catre Mester singurul capabil sa
desavarseaca creatia ,,Tu esti singur, dar tu ai puterea cuvantului’’ (CD) , el fiind victima patimei sale ,,a mea a fost
patima, eu a fost al patimei’’. Mira nu poate intelege de ce este necesar acest sacrificiu, impotrivindu-se ,, Manole, ai
mai vazut minuni inaltate pe moarte?’’, ea devine acum altarul creatiei ,,Acum esti aici inca o data, nici caprioara, nici
izvor, ci altar. Altar viu intre bestemul ce ne-a prigonit si juramantul cu care l-am invins’’. Aceasta se
autocaracterizeaza ,, poate sunt cam prostuta’’, ,, eu glumesc des, dar cand glumesc altii cu mine nu prea inteleg.’’

 Jocul : ,,Povestea cu jertfa omeneasca-e numai un joc. Un joc de vraja alba si magie neagra’’

 Rememorare ,,am fost intai copii si am inceput in nestire sa ne jucam de-a viata’’

OPINIA – relație

Pe marginea relației dintre cele două personaje, Manole și Mira, s-au construit numeroase afirmații, opinii
critice care pun în valoare măiestria celui considerat „...”

În opinia mea, textul lui Lucian Blaga își dovedește originalitatea atât la nivel de conținut/ poetică, cât și
realizare artistică/ poietică, (în termenii Irinei Mavrodin).

1. Din punct de vedere al CONȚINUTULUI, ceea ce individualizează relația dintre cele două personaje este
tipul de relație, COMPLEMENTARITATEA, reprezentând două lumi, viata-moarte, masculin-feminin.
Relația dintre cei doi este una aparte, Mira reprezentând „femeia adusă de peste apă”, fiind destinată zidirii,
simbolizand dragostea ca spirit al lumii si al creatiei. Ea reprezinta muza cu ajutorul careia Manole reuseste sa
isi duca destinul creator la final. De asemenea, exista si o relatie de SIMETRIE intre cei doi, intrucat Mira
este cea impreuna cu care Manole intregeste cuplul primordial, ei fiind suflet-pereche, uniti in moarte asa cum
au fost si in viata. Pe ei nici moarte nu ii desparte, aceasta chiar unindu-i. Prin moarte, puterea de sacrificiu a
lui Manole, face posibila atingerea absolutului si intrarea in eternitate.

ARGUMENTUL 1 – relatie

Un prim argument care susține relația dintre cele două personaje este reprezentat de situațiile celor doi,
surprinse pe tot parcursul romanului. Cele două personaje care se constituie prin relația de complementaritate pe tot
parcursul operei, sunt Mesterul Manole si sotia sa, Mira.

Personajul central al dramei de idei „Mesterul Manole” este mesterul Manole, la care se raporteaza toate
celelalte personaje. El este creatorul de arta, un martir al frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si
mistuire: „Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste!...”. Portretul fizic al lui
Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin
intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are „par negru”. Celelalte
trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace de caracterizare directa, cat si prin mijloace de
caracterizare indirecta. Astfel, drama incepe cu cu motivul suruparii zidurilor: mesterul se lupta de sapte ani, lupta
zadarnic de cele saptezeci si sapte de prabusiri. El cauta prin ratiune, prin socoteli sa invinga raul. Efortul prelungit si
zadarnic este exprimat chiar de mester: „De sapte ani pierd credinta, pierd ziduri si somn”. Drama personajului este
amplificata de constientizarea caracterului traditional, absurd al jertfei care i se cere: „Savarsirea unui act pagan
pentru spiritualitatea crestina”. Inca din situatia initiala, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca
Manole este stapanit de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. („...pentru biserica zilnic mor”, „e
foc ce mistuie [...] si e pedeapsa si e blestem”). Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt
reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Prin destinul său creator, Manole este un erou de tragedie antică şi, in acelaşi
5
DRAMA EXPRESIONISTA

timp, este un Prometeu, un erou civilizator fiindcă este nevoit să aleagă intre pasiunea devastatoare pentru creaţie şi
iubire, dragoste de viaţă. Situatia mediana il ilustreaza pe Manole in zbuciumul sau interior avand regretul ca nu poate
zidi manastirea. Faptele lui Manole releva faptul ca este tipul creatorului, pasionat de arta, de frumos, din aceasta
cauza fiind dominat de un hybris. Este un erou tragic pentru ca incearca sa atinga absolutul, dar isi constientizeaza
neputinta de a avea totul in plan uman. Surprins intr-o situatie limita, este fortat sa aleaga intre cele doua jumatati:
Mira si biserica, si este constient ca pierderea uneia dintre ele il va anihila. Gandurile lui reflecta zbuciumul launtric si
conflictul interior, fiinf infatisate prin intermediul monologului interior si al introspectiei. Ele stabilesc cele doua forte
ale conflictului: dragostea pentru Mira si patima pentru creație. Tot prin intermediul gandurilor sunt relevate
superioritatea si inteligenta personajului. Initial, acestea exprima indoiala, refuzul jertfei, iar in final exprima
constientizarea si hotararea, ilustrata si prin sintagma „biserica se va înălța!”, care devine lait motiv pentru Manole. In
situatia finala, cu pretul unor framantari dramatice, mesterul opteaza pentru creatie. din acest moment el este cuprins
de o adevarata febra creatoare. Dupa ridicarea zidurilor, Manole este obsedat de chinurile femeii, framantat de
remuscari si simte o mare secatuire sufleteasca. Mesterul vrea sa zdrobeasca zidurile pentru a-si elibera sotia, dar este
impiedicat de ceilalti esteri pentru ca biserica nu mai apartine unui individ, ci eternitatii. Dupa ce domnitorul urmat de
boieri ajung sa vada manastirea, Manole este acuzat de crima si condamnat la moarte pentru crima. Pedeapsa nu-l mai
poate ajunge pe mester pentru ca acesta si-a depasit conditia cucerind eternitatea atingand absolutul prin creatia sa
nascuta din suferinta si sacrificiu. Tragismul morţii lui Manole constă in faptul că el era deja mort in plan spiritual
când a zidit-o pe Mira şi nu-i mai rămânea să moară decât in plan fizic. Astfel, are loc întregirea cuplului primordial,
ei fiind suflete-pereche, uniţi in moarte aşa cum au fost in viaţă. („Manole s-a aruncat in vazduh”)

La fel, personajul feminin din drama „Mesterul Manole” de L. Blaga, Mira, are un rol primordial in opera,
caci de decizia (sacrificiul) ei depinde soarta bisericii ce trebuia construita: „Tu inceput, tu sfarsit, tu totul!”. Mira e
nevasta Mesterului Manole, fiind personajul contrast al dramei. Numele ei n-a fost ales intamplator de Blaga, deoarece
acesta semnifica pe d eo parte pace, biruinta, dar si intrebare, mirare, ea de fapt gasindu-si moartea, sacrificandu-se in
numele creatiei pentru sotul ei.

Portretul fizic nu este deloc conturat, situatia initiala descriind-o„intr-o simpla camasa lunga, alba, desculta”.
Este o femeie tanara, plina de viata, voiasa, șăgalnică care aduce inseninare si cere seninatate: „Seninatate vreau,
nestapanitilor, ca toti sunteti innorati si prăpăstioși”. Găman o numeste „tu – inger, tu copil, tu piatra” sugerandu-i
astfel, ca va trebui sa se jertfeasca. Pentru Manole ea reprezinta puritatea si viata insasi: „sufletu bun si inalt esti tu”,
„viata fara pereche esti. Trup tanar. Sange fara pacat. Ochii acestia au fost facuti sa se bucure de verdeata, de lucruri
mici, de ape si de furtuni. Inima a fost facuta sa iubeasca si niciodata sa taca”. Mira se autocaracterizeaza ca pe o
persoana glumeata si naiva in acelasi timp: „Eu glumesc des, dar cand glumesc altii de mine, nu prea inteleg. Poate
sunt cam prostuta...Dar las ca rad si eu o data cu voi”. Situatia mediana aduce in prim plan o „caprioara neagra”, ceea
ce semnifica tendinta spre absolut, este ca „un izvor de munte”, reprezentand puritate si ratiune. Ea este chiar si
„altar”, fiind fiinta ce va deveni sacra. Metafora femeie – biserica trimite cu gandul la vocatia zamislirii, in care
biserica e simbol al plasmuirii unei valori estetice eterne, asa cum femeia reprezinta simbolul eternitatii prin neclintitul
ei destin de a perpetua, nascand, Omul. Mira, ca personaj, nu are o individualitate psihologica bine conturata, servind
mai degraba intentiilor lui Blaga de a exterioriza fortele conflictului interior al artitului obsedat de perfectiunea
creatiei. Sotia lui Manole este o prezenta pura, de o inocenta care aminteste de lumea copilariei. Ca si Ana, eroina
baladei din care se inspira Blaga, es este dominata de o dragoste neconditionata pentru Manole. Momentul zidirii
Mirei in temelia bisericii din situatia finala, este unul emblematic, deoarece Manole savarseste implicarea totala a
creatorului, dar in acelasi timp, reprezinta si neutralizarea opozitiei dintre natura si cultura.