LUCEAFARUL

Tema Spatiului este ilustrata de cele doua planuri spatiale: planul uman-terestru: “in

vremea asta Catalin/ Viclean copil de casa; Ce imple cupele de vin/ Mesenilor la
masa”, planul universal-cosmic: “Caci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaste,/
Si vremea-ncearca in zadar/ Din goluri a se naste.” Tema Cosmosuluieste reprezentata
de axa luminii care strabate intreg poemul, definita printr-o foarte variata gama
de motive romantice: luna, luceafarul, noaptea, cerul, stelele, haosul, geneza, zborul
intergalactic: “O, vin, in parul tau balai/ S-anin cununi de stele,/ Pe-a mele ceruri sa rasai/
Mai mandra decat ele”. Tema naturii este sugestiva prin crearea celor doua formule
artistice de pasteluri: pastelul cosmic: “Un cer de stele dedesubt/ Deasupra-i cer de stele-/
Parea un fulger ne-ntrerupt/ Ratacitor prin ele”, pastelul terestru: “Caci este sara-n
asfintit/ Si noaptea o sa-nceapa;/ Rasare luna linistit/ Si tremurand din apa.” Tema
iubiriieste chiar substanta ideatica a poemului, fiind ilustrata prin ideile specific
eminesciene: idealul absolut de iubire, incompatibilitatea celor doua lumi, din care
cauza cuplul nu se realizeaza, forta geniului de a face sacrificiul suprem pentru
implinirea iubirii. Tema folcloruluieste evidenta prin sursa de inspiratie (basmul
Popular), formulele specifice basmului, cuvinte si expresii ale limbajului popular si intreg
tabloul al II-ea care ilustreaza o idila rustica. Tema filozofieieste dominanta in poemul
“Luceafarul” prin cateva idei profund filozofice: conditia nefericita a omului de geniu
intr-o lume meschina, ”Norocul va petrece,-/ Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemritor si
rece.”, ideea genezei si stingerii Universului: “Nu e nimic si totusi e/ O sete care-l soarbe/ E
un adanc asemene/ Uitarii celei oarbe.”, ideea timpului filozofic bivalent: individual si
universal, ideea filozofica. Motivele utilizate sunt de factura romantica: teiul, motivul
naturii, noptii, visul, metamorfoza, cosmosul/zborul cosmic, motivul timpului,
metempsihoza, codrul, iubita blonda. Intalnim si motive mitologice preluate din
sistemul de gandire al filozofilor greci Platon si Aristotel, din “Poemele Vedelor”
apartinand filozofiei indiene si din mitologia crestina, mai ales notiunea de “pacat
originar” si viziunea cosmogoniei crestine si a apocalipsei. Poemul “Luceafarul” este cea
mai inalta expresie a poeziei romanesti deoarece ea reuneste “aproape toate motivele,
toate ideile fundamentale, toate categoriile lirice si toate mijloacele lui Eminescu, poemul
fiind intr-un fel si testamentul lui poetic, acela care lamureste posteritatii chipul in care
si-a conceput propriul destin”. (Tudor Vianu)

PLUMB

O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este aceea a mediului închis,

sufocant al cimitirului. Cromatica cenușie, opacizată se asociază cu sentimentul
dezolă rii, al depresiei acutizate, fă ră posibilitate de eliberare. ”Dormeau adâ nc sicriele
de plumb/ Ș i flori de plumb și funerar vestmâ nt”. Multe poezii bacoviene încep cu caii-
putere ai verbului. ” Dormeau”, la imperfect,  ală turi de epitetul ”adâ nc” sugerează
nemișcarea, încremenirea într-o durată nedeterminată .  Imaginile vizuale, în structura
antitetică - flori -gingă ție, viață - de plumb- natură mineralizată , moartă , sunt completate
de imagini auditive cu sonorită ți lugubre sau tactile ( sinestezii) ce subliniază
amenințarea sfâ rșitului:  ” și era vâ nt”, ”și scâ rțâ iau coroanele de plumb”. Tabloul
culminează cu  claustrarea în spațiul cavoului, ilustrare a ”sfâ rșitului continuu
bacovian”.

A doua imagine semnificativă  este cea simbolică a ” amorului de plumb” ce apare în
strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind
confesiv. Metafora ”amorul meu de plumb” sugerează ” mineralizarea” sentimentului,
apă sarea pierderii iubirii. Imaginea sinestezică ” dormea întors…și-am început să -l
strig…” amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere că tre apus. El se asociază cu
un efort disperat al eului liric de recuperare a sentimentului. Metafora finală ”și-i
atâ rnau aripile de plumb” pune în opoziție zborul și că derea ca pierdere definitivă a
speranței.

TESTAMENT

 tema– creația literară , o moștenire creată prin efort și inspirația și lă sată unui fiu
spiritual

 secvențe: – cartea e o „treaptă ”, un pas al maturiză rii -cartea este o legă tură
strâ nsă între generații: bă trâ ni- poet- fiu; cartea este un element important al
maturiză rii („cartea mea fiule e o treaptă ”) ce trebuie apreciat („Așeaz-o cu
credință că pă tâ i”)

 – realitatea crudă se transformă în artă („din bube mucegaiuri și

noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”)- poetul filtrează și transformă
realitatea (chiar urâ tă și dureroasă ) în poezie ( sapa se schimbă în condei, brazda
în că limară , graiul cu îndemnuri pentru vite în cuvinte potrivite, zdrențele în
muguri și coronae, veninul în miere, bube și mucegaiuri în frumuseți și prețuri
noi,)

 dubla viziunea despre lume enunțată :

 prima, legată de estetica urâ tului: se poate crea artă din orice aspect al
realită ții (chiar și din cele mai puțin frumoase)

 a doua, prezintă rolul de fă uritor al poetului care cultivă în creația sa

efortul personal pentru a filtra și transmite sentimentele poporului să u
EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

TEMA - este de factură filosofică : DUALITATEA CUNOAȘ TERII (paradisiacă și luciferică )

- RAPORTUL POET-LUME-CREAȚ IE - tema poetică este susținută de metafora „lumina”,
dar și de atitudinea poetului în fața marilor taine ale Universului: la Blaga, cunoașterea
lumii în planul poetic este posibilă doar prin iubire. „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii/(…)/că ci eu iubesc/și flori și ochi și buze și morminte” - enumerația de metafore
revelatorii desemnează temele fundamentale ale creației poetului, drept pentru care
arta poetică joacă rol de manifest/program literar al operei lui Blaga • „flori” -
viața/efemeritatea/frumosul • „ochi” - cunoașterea/spiritualitatea/contemplarea
poetică a lumii • „buze” - iubirea/rostirea poetică • „morminte” - moartea/eternitatea

JOC SECUND

O prima scena semnificativa este insasi prima strofa in care autorul surprinde lumea
inca de la inceputul timpului, aceasta fiind prima dimensiune, de unde totul ia nastere,
idee dedusa din epitetul “din ceas, dedus”.

O a doua scena semnificativa este in a doua strofa, in care poetul isi extrage substanta
lirica din nadir. Din ipostaza intelectualizata a lui Hermes, devine o ipostaza lirica a lui
Orfeu. Astfel poezia devine un cantec de Harfe, deziderat comun cu poetul francez
Malarmè. Cantecul vizat este insa incifrat, accesibil numai celor initiati.