NUMERA

-LUL

PRONUM SUBSTAN
E-LE -TIVUL

PARTI DE
VORBIRE
FLEXIBI
LE

ARTICO-
LUL VERBUL

ADJECTI-
VUL
 PREPOZ
ITIA

PARTI DE
VORBIRE CON-
ADVER- NEFLEXI- JUNCTI
BUL BILE A

INTER-
JECTIA
 DEFINITIE: Este partea de vorbire flexibila
care denumeste lucruri, fiinte, fenomene, notiuni
sau idei.

Substantivele pot fi clasificate in functie de:

• inteles: - proprii care denumesc anumite
fiinţe, lucruri sau fenomene considerate
izolat, pentru a le distinge de celelalte
- comune care denumesc obiecte
de acelaşi fel
• alcatuire: - simple
- compuse: Albă-ca-zăpada,
floarea-soarelui, pierde-vară

a) masculin: baiat/baieţi
b) feminin: elevă/eleve
c) neutru: tablou/tablouri
SUBSTANTIVE MOBILE, categorie
reprezentată de substantive care, din aceeaşi
radacină, pot realiza forme şi pentru masculin şi
pentru feminin (ex. bunic-bunică, naş-naşă, văr-
vară,verişoară).
SUBSTANTIVE EPICENE care denumesc printr-
o singură formă, de masculin sau feminin,
anumite specii din regnul animal: elefant, fluture,
girafa, crocodil, viespe.

A. SINGULAR sau PLURAL. Substantivele

realizeaza opoziţia dintre cele douş numere cu
ajutorul desinenţelor : caine/caini, frate/fraţi,
pom/pomi etc.

DEFINITIE:Desinentele sunt sunetele care

marcheaza genul, numarul si cazul substantivelor
aflandu-se la sfarsitul acestora.

Unele substantive masculine au aceeaşi

formă la ambele numere întrucat desinenţa este
zero şi la singular şi la plural: crai, pui, ochi.
Substantivele feminine derivate cu sufixul
-toare au singularul la fel ca pluralul : îngrijitoare,
învăţătoare, directoare.
Şi anumite substantive neutre au pluralul la
fel ca singularul: nume, pantece, codice.
 B. DEFECTIVE DE NUMĂR sunt acele
substantive care nu pot avea formă decat fie la
singular fie la plural.
a) Defective de plural (care au formă
numai la singular):
-nume de materii: argint, tablă, zinc,
sange, miere, vată.
-sporturi: şah, fotbal, tenis, ski.
-noţiuni abstracte:fericire, foame, cinste,
lene, sclavagism.
-substantive proprii: Vasile, Dobrogea,
Mangalia, Banat.
b) Defective de singular (care au formă
numai pentru plural)
-este o categorie reprezentatădoar de
cateva substantive: zori, ochelari, icre, şale,
la care se mai adaugă anumite toponimice:
Iaşi, Carpaţi, Văleni.

A. NOMINATIV

Laacest caz substantivul poate avea funcţiile

sintactice:
1. SUBIECT: Maria citeşte o carte.
2. APOZIŢIE: Ioana, fiica mea, s-a supărat.
 3. NUME PREDICATIV: Ileana a ajuns medic.

B. GENITIV
La acest caz substantivul poate avea funcţia
sintactică de :
1. ATRIBUT: Cartea mamei e nouă.
2. COMPL. CIRCUMST. DE LOC: Maşina se
află în faţa casei.
3. COMPL. CIRCUMST. DE TIMP: Clima s-a
schimbat de-a lungul secolelor.
4. COMPL. CIRCUMS. DE CAUZĂ: M-am
supărat din pricina Ioanei.
5. COMPL. INDIRECT: Ceaiurile sunt bune
contra gripei.
6. NUME PREDICATIV: Cadoul acesta este al
Ioanei.

C. DATIV
La acest caz substantvul poate avea
urmatoarele funcţii:
1. COMPLEMENT INDIRECT: I-am adus
colegului o carte.
2. COMPLEMENT INSTRUMENTAL: Ileana a
reuşit datorită ţie
3. COMPL. CIRCUMST. DE MOD: Am
procedat conform programului.
4. COMPL. CIRCUMST. DE LOC: „Stelele-n
cer. / Deasupra mărilor/ Ard depărtărilor /
Pană ce pier.”
 5. ATRIBUT SUBSTANTIVAL: Nepot de soră
Mariei.

D. ACUZATIV

La acest caz substantivul poate avea

următoarele funcţii sintactice:
1. ATRIBUT SUBSTANTIVAL: casa: de
piatră, cu grădină etc.
2. COMPLEMENT DIRECT: L-am întalnit pe
vărul meu.
3. COMPLEMENT INDIRECT: Emil e prieten
cu toată lumea.
4. COMPL. CIRCUMST. DE LOC: Oameni vin
de la munte.
5. COMPL. CIRCUMST. DE TIMP: Am stat
pană apropae de pranz.
6. COMPL. CIRCUMST. DE MOD: A fost
pedepsit după fapta comisă.
7. COMPL.CIRCUMST. DE CAUZĂ: Dintr-o
eroare a comis accidentul.
8. COMPL. CIRCUMST. DE SCOP: Ioana a
plecat după cumpărături.
9. COMPL. DE AGENT: Ioana fusese certată
de tatăl ei.
10. NUME PREDICATIV: Cadoul acesta este
de la Ramona.

Declinarea substantivelor poate fi:

• nearticulata
 • articulata cu articol hotarat
• articulata cu articol nehotarat
exemplu: declinarea substantivului prietenul
(cu articol hotarat)
sg. N prietenul pl. N
prietenii
Ac pe prietenul Ac
pe prietenii
G al prietenului G ai,
ale prietenilor
D prietenului D
prietenilor
V prietenule! V
prietenilor!

Cele mai multe locuţiuni substantivale provin

din verbe sau locuţiuni verbale, prin
substantivizarea infinitivului lung, supinului sau a
participiului:
a) bătaie de cap, aruncătură de ochi,
cal de bătaie.
b) Aducere aminte, dare de mană,
luare în primire.
Locuţiunile substantivale mai provin din
elementul nominal al unui verb: cai verzi pe
pereţi, foc de paie, soare cu dinţi.
 DEFINIŢIE: Este partea de vorbire flexibilă
cu rol auxiliar care însoţeşte un substantiv,
arătand măsura în care obiectul cunoscut este
cunoscut vorbitorilor.

-prezinta obiectul denumit ca fiind clar

individualizat.
FORME: N. Ac. –l, -le, -a / -i, -le
G. D. -lui, i / lor

N. Ac. un, o / nişte

G. D. unui, unei / unor
Articolul nehotărat este întotdeauna prolitic.
!!! Atenţie la confuzia cu numeralul sau
adjectivul pronominal nehotărat.

Este articolul care apare ca element auxiliar

la pronumele posesive si la numeralele ordinale.
De asemenea insoţeşte un substantiv sau un
pronume în cazul genitiv. Se adaugă forma -alor
de plural la cazurile genitiv şi dativ.
 Este articolul care leagă un substantiv sau un
nume propriu de persoană de determinantul său.
Articolul demonstrativ este şi un auxiliar al
gardului superlativ relativ: cei mai buni.
Formele articolului demonstrativ au uneori
valoarea unui pronume demonstrativ redus,
concentrat: L-am întalnit pe cel ce m- ajutat.

DEFINIŢIE: Este partea de vorbire flexibilă

care exprimă o însuşire a unei fiinţe sau a unui
obiect, acordandu-se cu substantivul respectiv.

CLASIFICARE:
A. ADJECTIVE VARIABILE
1. Variabile cu două terminaţii care îşi
schimbă forma după gen şi după
număr: bun-bună, buni-bune.
2. Variabile cu o terminţie care îşi
schimbă forma numai după număr:
cuminte-cuminţi, verde-verzi, tare-tari
 B. ADJECTIVE INVARIABILE
1. adjective provenite din adverbe:
aşa, astfel, asemenea, bine.
2. nume de culori: bleu, roy, verde-
praz, galben-pai.
3. adjective neologice: perspicace,
atroce, precoce, propice, vivace.

A.POZITIV: bun.
B. COMPARATIV:
1.de superioritae: mai bun ;
2.de egalitate: tot aşa de, la fel de bun ;
3. de inferioritate: mai puţin bun.
C. SUPERLATIV RELATIV
1. de superioritate : cel mai bun;
2. de inferioritate : cel mai puţin bun.
D. SUPERLATIV ABSOLUT – realizat cu
adverbele FOARTE şi TARE.
*există adjective care nu pot avea grade de
comparaţie deoarece exprima însuşiri cu
caracter absolut: inferior, anterior, suprem, optim, viu,
mort, veşnic, perfect, principal, complet, întreg, pătrat,
rotund etc.

1. ATRIBUT ADJECTIVAL: Carte frumoasă.

2. NUME PREDICATIV: Cartea este frumoasă.
 3. COMPLEMENT INDIRECT: Din rău a devenit
bun.
4. COMPL. CIRCUMST. DE TIMP: L-am
cunoscut de mic.
5. COMPL. CIRCUMST. DE CAUZĂ: De rău nu
vrea să asculte.

A. LOCUŢIUNI VARIABILE: luat de suflet,

bătător la ochi, al naibii.
B. LOCUŢIUNI INVARIABILE: nu ştiu cum, de
ispravă, fel de fel.

DEFINITIE: Este partea de vorbire care

exprima un numar, determinarea numerica a
obiectelor sau ordinea acestora prin numarare.

1.NUMERALUL CARDINAL PROPRIU-ZIS

- simple: 1-10, 100, 1000 ...
- compuse: 11, 12... incepand cu douazeci,
datorita aparitiei prepozitiei de,
numeralul preia functia substantivului pe
care il insoteste. Am gasit douazeci de lei.
(atr. substantival)
 2.NUMERALUL COLECTIV
- amadoi, tustrei, catestrei, toti cinci,, o
duzina, ambii,
3.NUMERALUL FRACTIONAR
-doime, patrime, cincime,jumatate
4.NUMERALUL MULTIPLICATIV
-indoit, impatrit, insutit, dublu
5.NUMERALUL ADVERBIAL
-o data, de doua ori, bis.
6.NUMERALUL DISTRIBUTIV
-cate unul, cate cinci, cate o suta, doi cate
doi, trei cate trei.

primul (intaiul), al doilea, ... ultimul.

Cifrele romane: X=10, V=5, L=50, C=100,
D=500, M=1000

DEFINITIE: Este partea de vorbire flexibila

care exprima actiuni sau stari.

I.Clasificarea verbelor dupa capacitatea de a

forma un predicat
 A. VERBE PREDICATIVE , care pot forma
singure predicatul daca sunt la un mod personal.
B. VERBE NEPREDICATIVE care nu pot forma
singure predicatul si care se impart in doua
categorii:
a) verbe auxiliare care intra in alcatuirea
formelor verbale compuse. In limba romana sunt
folosite ca auxiliare verbele a fi , a avea si a vrea .
b) verbe copulative (a fi, a deveni, a ajunge, a
iesi, a ramane, a parea, a insemna etc) care intra in
lcatuirea predicatului nominal impreuna cu un
nume predicativ.

II.Clasificarea verbelor dupa continutul

semantic

A. VERBE PERSONALE, sunt acele verbe care

se definesc prin relatia pe care o realizeaza cu un
subiect cu care se acorda in persoana si numar :
Copiii alearga. Ei merg.
B. VERBE IMPERSONALE, care nu au subiect.
- verbe impersonale absolute: ninge, ploua,
tuna, fulgera, se innoreaza, se innopteaza, se
insenineaza.
- verbe onomatopeice: a guita, a latra, a
mieuna, a scartai
- verbe personale devenite impersonale: a
merita, a ajunge, a face, a strica, a urma, a merge, a
urma, a continua, a incepe.
 - verbe unipersonale prin forma si
impersonale prin continut: trebuie, se cade, se
cuvine, se intampla, importa, decurge, rezulta.

III. Clasificarea verbelor dupa posibilitatea de

a primi sau nu un complement direct

A. VERBE TRANZITIVE - care admit

complement direct. Verbele tranzitive pot deveni
intranzitive atunci cand au valoare copulativa sau
cand se transforma in impersonale reflexive :
Ioana a facut un desen (tranzitiv)
Ileana s-a facut
profesoara. (cop. intranz.)
Deci un verb va fi considerat tranzitiv doar
daca in enuntul in care apare, accepta un
complement direct.
B. VERBE INTRANZITIVE – care nu admit un
compl. direct.
Din aceasta categorie fac parte:
- verbe intranz. absolute: a veni, a fugi, a
sta, a aluneca, a cadea.
- verbe copulative;
- verbe impersonale;
- verbe la diateza reflexiva/

IV. Clasificarea verbelor din punct de vedere

morfologic are drept criterii sufixul de infinitiv
Astfel toate verbele se clasifica in patru
conjugari:
 - conjugarea I : cuprinde verbe care
formeaza infintivul cu sufixul –a: a canta,
a lucra, a da, a ruga.
- conjugarea a II-a : cuprinde verbe care
formeaza infinitvul cu sufixul –ea: a
vedea, a vrea, a avea.
- conjugarea a III-a : cuprinde verbe care
formeaza infinitivul cu sufixul –e: a
merge, a crede, a rupe.
- conjugarea a IV-a : cuprinde verbe care
formeaza infinitivul cu sufixul –i: a citi, a
veni, a cobori, a dobori.

Modurile se clasifica in PERSONALE si

NEPERSONALE (dupa capacitatea de a exprima
persoana), iar sintactic in PREDICATIVE si
NEPREDICATIVE (dupa capacitatea de a forma un
predicat). Rezulta ca modurile personale sunt in
acelasi timp si predicative, iar cele nepersonale
sunt nepredicative.

I. MODURILE PERSONALE SI PREDICATIVE

Modul indicativ
A.
1. prezent: citesc;
2. imperfect: citeam;
3. perfect compus: am citit;
4. perfect simplu: citii;
 5. m m ca perfect: citisem;
6. viitor: voi citi;
7. viitor anterior: voi fi citit.
B. Modul conjunctiv
1. conjunctiv prezent: sa citesc;
2. cinjunctiv perfect: sa fi citit.
C. Modul conditional - optativ
1. conditional prezent: este format din
infinitiv precedat de formele atone ale auxiliarului
a avea: as, ai, ar, am ati, ar.
2. conditionalul perfect: este alcatuit din
participiul verbului de conjugat precedat de
conditionalul prezent al auxiliarului a fi: as fi citit.
D. Modul imperativ - nu are timpuri.
Este singurul mod personal la care formele
pozitive se disting de cele negative (sati! / nu
sta!). Imperativul se mai deosebeste de celelalte
moduri prin faptul ca are numai persoana aII-a
singular si plural.

II. MODURILE NEPERSONALE SI

NEPREDICATIVE

A. Modul infinitiv – este precedat de

prepozitia a care a devenit o marca a infinitivului.
(a avea, a pleca, a termina). Infinitivul are si
forma lunga , realizata cu sufixul -re . Aceasta
forma s-a substantivizat si a devenit variabila,
putand fi trecuta si la plural: a pleca/ plecare –
plecarile.
 B. Modul gerunziu – se formeaza cu ajutorul
sufixelor -ind sau –and. Formele negative ale
gerunziului se realizeaza cu prefixul ne- dupa
care poate urma adverbul mai : neauzind,
nemaiauzind.
C. Modul participiu – se formeaza cu ajutorul
sufixelor -t sau -s (lovit, plecat, spus, cules).
Formele negative se realizeaza, ca si la gerunziu,
cu ajutorul prefixului ne- urmat uneori de
adverbul mai : nevazut/ nemaivazut.
D. Modul supin este omonim cu participiul de
care se deosebeste prin prezenta unei prepozitii
(de, dupa, la, pentru): S-a plictisit de citit.

DEFINITIE: Diateza stabileste raportul dintre

actiunea exprimata de verb si subiect. Din acest
punct de vedere vrbele pot aparea la trei diateze:
activa, reflexiva si pasiva.

1. DIATEZA ACTIVA arata ca actiunea

este savarsita de subiectul
gramatical: El citeste (sufera,
suporta, ajunge etc)
2. DIATEZA REFLEXIVA arata ca actiunea
e savarsita si suportata de subiect.
Un verb la diateza reflexiva se
recunoaste prin prezenta pronumelui
reflexiv. Criteriul nu este valabil cand
 pronumele reflexiv are functia de
atribut pronominal. Diateza reflexiva
se poate construi si cu un pronume
reflexiv in acuzativ.
3. DIATEZA PASIVA arata ca subiectul
suporta actiunea facuta de un
complement de agent. Diateza pasiva
se construieste cu verbul A FI la
modul si timpul exprimat, urmat de
participiul verbului de conjugat,
acordat in gen, numar si caz cu sub.

DEFINITIE: Sunt grupuri de cuvinte care

prezinta o unitate de sens cu valoarea unui verb.
Acesta are rolul gramatical de a exprima diateza,
modul, timpul, persoana si numarul. Cuvintele cu
care se combina verbul intr-o locutiune au rol
lexical: a tine minte, a avea de gand, a-si bate
joc, a baga de seama, a da bir cu fugitii, a se da
jos etc.
 DEFINITIE: Este partea de vorbire
flexibila care tine locul unui substantiv.

Este pronumele care desemneaza diferite

persoane.
FORME:
A. NOMINATIV
I. eu noi
II. tu voi
III. el/ea ei/ele (la care se
adauga formele dansul, dansa)
Functii sintactice
1. SUBIECT: Ei au intarziat.
2. APOZITIE: Maria, adica ea , s-a suparat.
3. NUME PREDICATIV: Maria este ea . Eu sunt
eu .

B. GENITIV
Functii sintactice
1. ATRIBUT PRONOMINAL: Am citit cartea lui.
2. C.C. DE LOC: Am trecut prin fata ei.
3. C.C. DE TIMP: Pe vremea lor era altfel.
4. C.C. DE CAUZA: Din cauza lui am gresit.
5. COMPL.INDIRECT: Asupra lor s-a abatut o
nenorocire.
 Prepozitiile care cer functiile de mai sus sunt
aceleasi prepozitii care preced un substantiv in
cazul genitiv.

C. DATIV
Accentuat Neaccentuat
Accentuat Neaccentuat
I. mie imi, mi
noua ne, ni
II. tie iti, ti
voua va, vi, v-
III.lui/ei ii, i
lor le, li
Functii sintactice
1. COMPL.INDIRECT: Mie mi s-a spus ca a
plecat.
2. C.C.INSTRUMENTAL: Multumita lui am
reusit.
3. DATIV POSESIV: „Tot mai citesc maiastra-
ti carte.”
4. DATIVUL ETIC: Vor sa mi te-omoare.
(valoare stilistica)

D. ACUZATIV
Accentuat Neaccentuat
Accentuat Neaccentuat
I. mine ma,m- noi
ne
II. tine te voi
va,v-
 III.el/ea il,l/o
ei/ele le
Functii sintactice
1. ATRIBUT PRON. PREPOZ.: Am cartea de la
tine .
2. COMPLEMENT DIRECT: Pe mine ma asteapta?
3. COMPLEMENT INDIRECT: Mie ce-mi dai?
4. C.C. DE LOC: Merg spre ei .
5. COMPLEMENT DE AGENT: Am fost urmarit
de ea .
6. NUME PREDICATIV: Cartea este de la el .
Si la acuzativ exista forme cu valoare
sintactica neutra: A incurcat-o .

E. VOCATIV II. tu! voi!

Exprima identitatea subiectului cu

complementul direct sau indirect. Se
caracterizeaza formal prin identitatea de
persoana cu verbul insotit.
FORME:
A. DATIV
I. imi, mi ne
II. iti, ti va, vi
III. isi, si isi, si -siesi
 Pronumele reflexiv are rolul de esential de a
forma diateza reflexiva a verbului, fara
posibilitatea de a avea si functie sintactica.

B. ACUZATIV
I. ma ne
II. te va
III. se, s se, s sine

!!! Formele dansul, dansa / dansii, dansele – nu

sunt pronume de politete ci forme ale pronumelui
personal.
Dumneavoastra Dumneata (Mata, Matale)
N.Ac. Dumneavoastra N.Ac.
Dumneata
G.D. Dumneavoastra G.D.
Dumitale/Dumnealui(ei) (lor)

In afara de aceste forme de baza exista si

forme compuse (locutiuni pronominale) folosite in
imprejurari speciale:
- Excelenta (Voastra) – Excelentei (Voastre)
- Inaltimea Voastra – Inaltimii Voastre
- Sanctitatea Voastra – Sanctitatii Voastre
- Eminenta Voastra – Eminentei Voastre
- Domnia Voastra – Domniei Voastre
- Maria Ta/ Voastra
 La acestea pot fi adaugate formele
peiorative, intalnite mai ales in basme:
Intunecimea Voastra/

In limba romana actuala nu mai este folosit

decat sporadic ca pronume, ci doar ca adjectiv
pronominal de intarire.

Masculin Feminin
Sg. I. însumi însămi
II. însuţi însăţi
III. însuşi însăşi
Pl. I. înşine însene
II. înşivă însevă
III. înşişi înseşi
(însele)

ATENŢIE la formele de G.D. pentru genul

feminin, singular.
N.Ac. eu însămi G.D. mie
însemi
tu înăţi ţie
înseţi
 ea însăşi ei
înseşi

FORME
A. UN SINGUR POSESOR
I. al meu a mea ai mei
ale mele
II. al tau a ta ai tai
ale tale
III.al sau a sa ai sai
ale sale
(al lui) (a lui) (ai lui)
(ale lui)
(al ei) (a ei ) (ai ei)
(ale ei)

B. MAI MULŢI POSESORI

I. al nostru a noastră ai noştri
ale noastre
II. al vostru a voastră ai voştri
ale voastre
III. (al lor) (a lor) (ai lor)
(ale lor)

Formele subliniate intre paranteye nu sunt

pronume posesive ci pronume personale in
genitiv.
 Funcţii sintactice
A. NOMINATIV
1. SUBIECT: Al meu s-a stricat.
2. APOZIŢIE: Aceste lucruri, adica ale mele , imi
apartin.
3. NUME PREDICATIV: Cartea este a mea .

B.GENITIV
1. ATRIBUT: Aceasta este cartea alor mei .
2. NUME PREDICATIV: Cartea este a alor mei .

C.DATIV
1. COMPLEMENT INDIRECT: Le-am spus alor
mei .
2. C.C. INSTRUMENTAL: Mulţumită alor mei am
reuşit.

D. ACUZATIV
1. ATRIBUT PRONOMINAL: Parerea ta despre ai
mei m-a dezamăgit.
2. COMPLEMENT DIRECT: L-am rugat pe al tău .
3. COMPLEMENT INDIRECT: Plec cu ai mei .
4. C.C. DE LOC: Stau langă ai mei .
5. COMPLEMENT DE AGENT: Am fost pedepsit
de ai mei .
6. NUME PREDICATIV: Cadoul este de la ai mei .

Cand se acorda in gen, numar si caz cu

substantivul pe care il determina, devine
adjectiv pronominal posesiv cu unica functie
de atribut adjectival.
FORME:
A. DE APROPIERE
N.Ac. acesta, aceasta - acestia, acestea
ăsta, asta – ăştia, ăstea
G.D. acestuia, acestea – acestora
ăstuia, ăsteia – ăstora

B. DE DEPĂRTARE
N.Ac. acela, aceea – aceia, acelea
ăla, aia – ăia, ălea
G.D. aceluia, aceleia – acelora
ăluia, ăleia – ălora

C. DE IDENTITATE
N.Ac. acelaşi, aceeaşi – aceiaşi, aceleaşi
G.D. aceluiaşi, aceleiaşi – aceloraşi

D. DE DIFERENTIERE
N.Ac. celălalt, cealaltă – ceilali, celelalte
ălălalt, ailaltă – ăilalţi
 G.D. celuilalt, celeilalte – celorlalţi,
celorlalte ăluilalt, ălorlalţi
(cestălalt, ceastălaltă, ceştialalţi,
cestealalte)

Funcţiile sintactice sunt aceleaşi ca şi la

celelalte pronume.

A. CINE
N.Ac. cine; G.D. cui (nu poate fi adj.
pronominal)

B. CE
N.Ac. ce; G.D. --- (poate fi adj. Pronominal; Ce
carte citeste?)

C. CARE
N.Ac. care; G.D căruia, căreia – cărora

D.CAT
N.Ac. cat, cată – caţi , cate G.D. ---------- cator

E. DE , atunci cand are valoare de pronume

relativ
Oamenii de s-au adunat s-au împrăştiat.
 Funcţii sintactice
1. SUBIECT: Cine a venit? Ce se aude?
2. NUME PREDICATIV: Cine eşti tu? Ce
eşti tu?
3. COMPLEMENT DIRECT: Ce citeşti?
4. COMPLEMENT INDIRECT: Despre cine
vorbesti?
5. ATRIBUT PRONOMINAL: A cui carte o
preferi?
6. C.C. DE LOC: În faţa cui stai tu?
7. C.C. DE CAUZĂ: Din cauza cui te-ai
lovit?
8. COMPLEM,ENT DE AGENT: De cine ai
fost urmărit?

Este pronumele care înlocuieşte un

substantiv dand indicaţii foarte vagi despre
obiectul denumit de acesta.
Exemple:
Cineva, ceva , careva, catva, oricine, oricum,
oriunde, fiecare, orişicine, altcineva, altceva,
altcareva, vreunul, vreuna, vreun, vreo, altul,
puţin,cutare etc
Unele din pronumele nehotşrate se folosesc
numai ca adjective pronominale: fiece, vreun,
alde, anume, anumit. Altele sunt folosite numai
ca pronume: cineva, careva, altceva, oricine,
fiecine.
Funcţiile sintactice sunt aceleasi ca si la
celelalte pronume.

1. N.Ac. nici unul, nici una, - nici unii,

nici unele
G. D. nici unuia, nici uneia – nici unora
2. N.Ac. nimeni nu pot şi adjective
pronominale negative
G. D. nimănui
3. N. Ac. nimic nu poate fi şi adjectiv
pronominal negativ
G.D. ---------

Funcţiile sintactice sunt aceleaşi ca şi la

celelalte pronume.

• cate şi mai cate, cate toate, cate alea

toate;
• cine ştie cine, cine ştie ce, nu ştiu cine,
nu ştiu ce;
• nimica toată, te miri ce şi mai nimica,
nici cat negru sub unghie
• nici ţipenie de om, nici picior de om.
 DEFINITIE: Este partea de vorbire neflexibilă
care ajuta la exprimarea raporturilor dintre
partile de prpozitie. Prepozitiile au rolul unor
cuvinte auxiliare sau instrumente gramaticale,
fara posibilitatea de a avea o functie sintactica.

CLASIFICARE

1.Prepoziţii propriu-zise :
a) Prepoziţii simple: sunt cele formate
dintr-un singur element (a, cu, de în, la fără) ;
b) Prepoziţii compuse: sunt cele formate
din două sau mai multe prepoziţii simple: de la,
pana la, pe la, de pe la, de pe, de către, fără de,
de langă.

2. Locuţiuni prepoziţionale
 = conţin de obicei, un substantiv sau un
adverb precedate sau urmate de o prepoziţie
propriu-zisă.
a) Locuţiuni de origine substantivală : în
faţa, în urma, în spatele, din pricina, din cauya
etc.
b) Locuţiuni de origine adverbială: în
jurul, în stanga, de jur îm prejurul, de-a lungul,
din fundul, în susul, înainte de, relativ la, din sus
de etc.

DEFINITIE: Conjunctiile sunt neflexibile si

invariabile, indiferent de context. Ca si
prepoyitiile au rolul de unealtă gramaticală.

Clasificare:

I.Conjunctii coordonatoare
 a) Conjuncţii copulative Ş şi, precum şi,
nici, iar, şi cu;
b) Conjuncţii disjunctive: ori, sau, fie.
c) Conjuncţii adversative: dar, însă, iar,
ci;
d) Conjuncţii conclusive : deci, aşadra,
prin urmare, de aceea, în concluzie, în
consecinţă.
Conjuncţiile coordonatoare realizeaza
joncţiunea între două sau mai multe părţi de
prpozitie de acelasi fel sau, la nivelul frazei,
intre doua sau mai multe prpozitii de acelasi
fel.

II. Conjuncţii subordonatoare exprima relaţii

de subordonare a unor propoziţii faţă de un
termen regent. (pană să, după cum, căci,
fiindcă, în caz că, pentru ca să, deşi, măcar,
cu toate că, încat)

Conjuncţiile mai pot fi şi:

a) simple: ca, ci, doar, iar, şi,
deoarece, deşi etc.
b) Compuse: ca să, fără să, cum
că, precum că, chit că etc.
DEFINIŢIE: Este partea de vorbire
neflexibila care exprima o stare afectiva,
un act de vointa sau reproduce sunete
sau zgomote. Interjectia este specifica
limbii vorbite.

Dupa forma interjectiile pot fi:

a) simple: ah, vai, poc, amin, bravo, halal,
parol, bogdaproste, salve, bre.
b) compuse: ei aş, haida-de, hei-rup,
hodoronc-tronc, tura-vura, treanca-fleanca,
tic-tac, ei na etc.

Functiile sintactice ale interjectiilor:

1. SUBIECT: Din strada se auzea poc!
poc!
2. PREDICAT: Iată şcoala!
3. NUME PREDICATIV : E vai de noi!
4. COMPLEMENT DIRECT: Am auzit buf în
uşă.
5. C:C: DE MOD: Făcea zum-zum.
6. ATRIBUT: A ieşit o mancare ţuţ!
7. Interjectia poate avea valoarea unei
intregi propozitii: Marş! , Ura!
BIBLIOGRAFIE: “Gramatica limbii romane” de
Silvestru Botoaca, Marcel Crihana, Mircea
Mardare

Powered by http://www.e-referate.ro/
Adevaratul tau prieten