Substantivul

Prof.dr. Dorcu Corina

Substantivul este o parte de vorbire flexibilă care denumeşte ființe, lucruri, fenomene ale
naturii, stări sufletești, obiecte.
Categoriile gramaticale ale substantivului sunt: genul, numărul şi cazul.

I. Clasificare:
1. După felul lor:
a) comune: denumesc toate obiectele de același fel sau din aceeași categorie: om, munte, fluviu,
țară, continent, apă, ocean, casă, clădire, ceas, inel, floare, plantă, brad, grădiniță, școală,
stradă, măr, profesor, medic, instituție, minister etc.;
b) proprii: denumesc un singur obiect pentru a-l deosebi de celelalte obiecte de același fel: Mihai
Popescu, Ministerul Educației și Cercetării, Grădinița nr.4, Școala Generală ”Avram Stanca”,
Ceahlău, Parâng, Valea Jiului, Marea Neagră, Delta Dunării, Triumf, Casio etc.
c) concrete:lampadar, vază
d) abstracte: curaj, frumusețe

Substantivele comune se pot împărţi în:

- substantive mobile - substantivele care au femininul format de la masculin sau masculinul
format de la feminin: nepot-nepoată, pieten-prietenă, urs-ursoaică, vulpe-vulpoi, rață-rățoi.
!!! Aceste substantive se formează cu ajutorul unor sufixe numite sufixe moționale. Acestea
sunt sufixe lexico-gramaticale, fiindcă dau în același timp o informație gramaticală, dar
formează și cuvinte noi.
- substantive epicene - substantive care au o singură formă pentru a denumi ambele sexe:
elefant, vultur, dihor, veveriță, fluture, barză, jder, papagal, albatros etc.
- substantive colective (au formă de singular și înțeles de plural; aceste substantive se pot obține
și prin derivare cu sufixe, numite sufixe de colectivitate) – stol, buchet, armată, mulţime, grup,
brădet, turmă, herghelie, porumbiște, grânar, lan, echipă etc.

2. După structură sau compoziție:

a) simple: grădină, floare, cireș, măr, copil, ceas, casă, ghiozdan, învățător, carte etc.
b) compuse:
- prin sudarea elementelor componente: bunăstare, binefacere, bunăvoință, răufăcător, binevoitor,
răuvoitor, primăvară, untdelemn, binefăcător, biosferă, microorganism, politehnică, filolog,
monoteism, radioreporter etc.
- prin alăturarea cu cratimă a elementelor componente: câine-lup, redactor-șef, zi-muncă, zi-
lumină, ciuboțica-cucului, floarea-soarelui, ochiul-boului, pasărea-paradisului, papucul-doamnei, cal-de-
mare, drum-de-fier, stea-de mare, bună-credință, rea-credință, rea-voință, bună-cuviință, gură-cască, papă-
lapte, târâie-brâu, zgârie-brânză, zgârie-nori, nu-mă-uita etc.
- prin alăturarea fără cratimă a elementelor componente: Valea Jiului, Râul Doamnei, Parcul
Tineretului, Podișul Transilvaniei, Câmpia Română, Delta Dunării, Marea Neagră, Munții Bucegi, Munții
Măcinului, Piatra Craiului, Vatra Dornei, Munții Apuseni, Grădina Botanică, Strada Frumoasă, Balta fără
Fund, Vârful cu Dor, Câmpia de Vest, Sâmbăta de Sus etc.
- prin abreviere: CFR.

3. După gen:
- masculin: un frate, doi frați; un băiat, doi băieți;
- feminin: o soră, două surori; o fată, două fete;
- neutru: un drum, două drumuri; un penar, două penare.

1
 !!! Un număr mic de substantive compuse sau derivate au o formă invariabilă atât pentru
masculin, cât și pentru feminin, aparținând unei grupe în care cele două genuri interferează. Grupa
este numită GEN COMUN.
Exemple:
Mircea este un încurcă-lume.
Maria este o încurcă-lume.
El este un nătăfleață.
Ea este o nătăfleață.

II. Numărul substantivelor:

- Nr. singular: casă, frate, copac, școală, tablou;
- Nr. plural: case, frați, copaci, școli, tablouri.
!!! Există substantive numărabile și nonnumărabile. Cele nonnumărabile pot fi:
 defective de plural (singularia tantum) – au numai număr singular: Ion, Oltul,
Constanța, sclavagism, feudalism, capitalism, socialism, comunism, înțelepciune, curaj,
dreptate, cinste, foame, sete, aur, fier, zinc, miere, mazăre, făină, zahăr, mălai, unt, fotbal,
volei etc.
 defective de singular (pluralia tantum) - au numai număr plural; aplauze, spaghete,
câlți, zori, ochelari, pantaloni, Carpați, Bucegi, București, Iaşi, Galați etc.

!!! Unele substantive nonnumărabile au contexte specifice de gen, altele nu, așa încât genul
este greu de stabilit, vorbindu-se în această situație de ARHIGEN , care poate fi masculin-neutru
(curaj) sau feminin-neutru (aplauze), aceste substantive figurând în dicționare la genul neutru.

!!! Substantivele masive sunt substantivele nonnumărabile care denumesc materii și își păstrează
caracteristicile, chiar dacă sunt împărțite (brânză, apă, nisip). Există diferențe de sens între numele materiei
(ulei) și sorturile din materia respectivă (uleiuri).

Clasa substantivelor defective este alcătuită în special din substantive masive (nume de materie)
şi o parte dintre substantivele abstracte, pentru că acestea desemnează referenţi care nu se pot număra:
lapte, unt, pace, curaj. În general, masivele şi abstractele au formă de singular; rar acestea au formă de
plural: tăieţei/tăiţei; funeralii.
Unele substantive abstracte sunt numărabile: idee — idei, opinie - opinii, talent - talente, gelozie
— gelozii.

- Substantive cu forme multiple de plural, fiecare având alt sens:

 Cap - capi, capete, capuri;
 corn – corni, coarne, cornuri;
 cot – coate, coţi, coturi;
 arc – arce, arcuri;
 bandă – bande, benzi;
 blană – blănuri, blăni.
- Substantive care au la plural sens diferit de cel de la singular:
 Lapte-lapţi;
 Profil – profile (contur de obiecte) – profiluri (domeniu).
- Substantive cu o singură formă pentru singular şi plural: pui, arici, unchi, nume, autoare,
învăţătoare, marţi, tei, ardei,puşti etc.

2
 III. Cazurile substantivului

1. Nominativ (N).
a. funcția de subiect - substantivul la nominativ arată cine face acțiunea sau cine are însușirea
exprimată prin predicat: Un copil se apropie de noi. Cine se apropie de noi? – un copil. Copilul e vesel.
b. Funcția de nume predicativ: Negreșit, muncitorul e stâlpul României!” (Al. Odobescu,
”Muncitorul român”) Ce e muncitorul? – stâlpul
c. Funcția de atribut substantival apozițional: Prietenul meu, Andrei, este medic.

2. Acuzativ (Ac.) - substantivele au aceleași forme ca și la nominativ. Substantivele la cazul acuzativ pot fi
folosite fără prepoziție sau cu prepoziție (sau locuțiune prepozițională).
a. Nume predicativ (cu prepoziție): Vaza este cu flori (cu ce este vaza?)
b. Complement direct (cu/fără prepoziție): Am mâncat un măr. (Ce?) L-am văzut pe Mihai. (Pe
cine?)
c. Complement de agent: Andrei a fost anunţat de către colegi să plece.
d. Subiect precedat de prepoziţia la cu valoare cantitativă: A venit la lume în piaţă.
e. circumstanțial de loc (cu prepoziție): Corabia se afla lângă mal. (Unde?)
f. circumstanțial de mod (cu prepoziție): Învârtea în sens invers acele ceasornicului. (Cum?)
g. circumstanțial de timp – M-am întors acasă la prânz.
h. circumstanțial de scop – Am fost la piaţă după cumpărături.
i. circumstanțial de cauză – Îngheţ de frig.
j. Atribut substantival prepozițional: Vaza cu flori este în sufragerie. (Care vază?)
k. Atribut substantival apozițional: Am văzut-o pe Diana, pe colega ta. Care Diana? (pe) colega.
l. Complement prepozițional: Vorbește frumos despre tine.

3. Dativ (D). Substantivul la cazul dativ determină în genere un verb și are, cel mai adesea, funcția de
complement indirect. El răspunde la întrebarea cui?, pusă pe lângă verbul determinat.
a. Complement indirect (fără prepoziție): ”I-am dus băiețelului o minge…” (I.L. Caragiale,
”Vizită”) Cui am dus? – băiețelului.
b. Atribut substantival apozițional (în D). I-am dus băiețelului, lui Denis, o minge. Care băiețel? –
(lui) Denis.
c. circumstanțial de loc – Stai locului.
d. circumstanțial de mod – El a procedat conform planului.
e. circumstanțial de cauză – Accidentul s-a produs datorită întreţinerii defectuase.
f. Nume predicativ – Copilul este aidoma părinţilor.

4. Genitiv (G). La cazul genitiv substantivele au aceleași forme ca și la cazul dativ. Deosebirea dintre
aceste două cazuri cu forme comune constă în faptul că substantivul la genitiv determină un substantiv,
răspunde la întrebarea al (a, ai, ale) cui? și are funcția de atribut substantival genitival, pe când
substantivul la dativ determină un verb, răspune la întrebarea cui? și are funcția de complement indirect.
a. Nume predicativ (în G.): Floarea roz este a mamei. A cui este floarea roz? – a mamei
b. Atribut substantival genitival (caz G): Dă-mi creionul Mariei. Al cui creion? – al Mariei.
c. Atribut substantival apozițional (în G.): Florile Mariei, ale prietenei tale, sunt bine îngrijite.
Care Maria? Prietena/Ale prietenei (tale).
d. Atribut substantival prepozițional (în G.) (cu prepoziție sau locuțiune prepozițională):
Cartea din fața elevului este deschisă. Care carte? – din fața elevului.

e. circumstanțial de loc (în G.) (cu prepoziție): S-a lăsat deasupra cuibului de
3
 cuci. Unde? deasupra cuibului.

5. Vocativ (V). Vocativul este cazul care exprimă o chemare adresată cuiva pentru a-i atrage atenția
asupra unei comunicări. Nu are funcție sintactică.
”Codrule, codruțule, mult mă-nchin, drăguțule.” (Folclor)

!!! Atribut substantival apozițional: Copile, Ioane, vino și mă ajută la treburi!... Care copil?...
Ion/Ioane.

IV. Locuțiunea substantivală

Def. Numele unui obiect poate fi exprimat și printr-un grup de două sau mai multe cuvinte care,
împreună, au înțelesul unui substantiv. Grupurile de cuvinte care au înțelesul unui substantiv se
numesc locuțiuni substantivale.

Obs. Cele mai multe din locuțiunile substantivale au rezultat din locuțiuni verbale, prin
substantivizarea verbului la infinitivul lung:

loc. verbale loc. subst. Sensul locuțiunii

a aduce aminte aducere-aminte amintire
a ține minte ținere de minte memorie
a băga de seamă băgare de seamă atenție, grijă
a(-i) părea rău părere de rău căință, regret
a-și bate capul bătaie de cap caznă, încurcătură
a-și bate joc bătaie de joc batjocură, ironie
a-și da seama dare de seamă expunere, explicație
a rămâne în urmă rămânere în urmă întârziere
a scăpa din vedere scăpare din vedere omitere
a(-l) trage inima tragere de inimă dorință, imbold

Obs. Din punct de vedere gramatical, locuțiunea substantivală se comportă ca un substantiv.

Cuvintele din care este alcătuită locuțiunea substantivală nu se pot analiza separat. Se analizează
morfologic substantivul din cadrul locuțiunii și se va găsi funcția sintactică pe care o îndeplinește
locuțiunea substantivală.

4
5