SUBSTANTIVUL

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, acțiuni,
stări, însușiri sau fenomene ale naturii cuprinse în gramatică sub denumirea de
obiecte.
Ex.:
- nume de ființe: om, câine, albină, copil, fluture, băiat;
- nume de lucruri: masă, stilou, pană, sticlă, televizor;
- însușiri morale: demnitate, avariție ;
- însușiri fizice: oboseală, vigoare, frumusețe, urâțenie;
- acțiuni: mers, apărare, fug, muncă, defilare;
- fenomene ale naturii: vânt, ploaie, chiciură, fulger, tunet;
- stări sufletești: veselie, tristețe;
- relațiile dintre oameni: prietenie, omenie, dușmănie.
CLASIFICAREA SUBSTANTIVELOR

După natura denumirii, substantivele sunt de două feluri: comune și proprii.

Substantivele comune denumesc obiecte (ființe, lucruri etc.) dintr-o mulțime sau dintr-o clasă de
obiecte de același fel: copil, munte, scriitor, oră. Se scriu cu inițiala mică (cu excepția cazului când stau
la începutul propozitiei și al frazei).
Substantivele proprii denumesc numai anumite obiecte, spre a le deosebi de altele de același fel.
Se scriu cu inițiala majusculă.
Ele sunt:
- nume de persoane: Anca, Andrei, Mircea;
- nume ale personajelor din basme: Făt-Frumos, Greuceanu;
- nume de animale: Azor, Grivei, Joiana;
- nume geografice și teritorial-administrative: Dunărea,
 După forma lor (după numărul cuvintelor folosite pentru a denumi un obiect), substantivele sunt simple și compuse.
Substantivele simple pot fi:
 primare: carte, stilou, creion, Venus, Iași;
 derivate cu sufixe: bunătate, geamgiu, îndoială, stăruință, vrednicie.
Substantivele compuse sunt formate din două sau mai multe
 cuvinte cu sens unitar:
 două substantive în același caz: câine-lup, vagon-restaurant, Târgu-Jiu;
 al doilea substantiv e în cazul genitiv: Calea-Laptelui, rochia-rândunicii, Țara Bârsei; sau legat de prepoziția
„de”: drum-de-fier, Curtea de Argeș, Baia de Fier;
GENUL SUBSTANTIVELOR

În limba română substantivul are trei genuri:

 masculin : (un – doi): un munte – doi munti;
 feminin : (o - două): o coală – două coli;
 neutru : (un – două): un parc – două parcuri.
Exemple:
 substantive masculine: un elev (sg.) - doi elevi (pl.);
 substantive feminine: o mașina (sg.) - două mașini (pl.);
 substantive neutre: un tablou (sg.) - două tablouri (pl.).
 Substantive cu sens colectiv - denumesc o totalitate de obiecte de același fel: stol, roi, popor, grup,
oaste, grămadă, studențime, cârd, muncitorime.
Substantivele cu sens colectiv nume de clase sau grupuri sociale – muncitorime, intelectualitate - au
numai forma de singular.
 Substantive mobile - sunt acele substantive care au femininul creat de la masculin sau masculinul creat de
la feminin, prin adăugarea unui sufix pentru a desemna celălalt sex al ființei în discuție. Acest procedeu de
formare a substantivelor de gen opus de la cele existente se numește moțiune.
 Exemplu:
- elev-elevă, doctor-doctoriță, muncitor - muncitoare, croitor-croitoreasă, leu-leoaică, sătean-săteancă;
- broască-broscoi, curcă-curcan, rață-rățoi, vulpe-vulpoi.
Substantivele epicene sunt acele substantive care au o singură formă pentru masculin și feminin: țânțar,
gândac, carabuș, privighetoare.
ORTOGRAFIA SUBSTANTIVELOR

Ortografia substantivelor comune compuse

Substantivele comune se împart în două categorii în ceea ce privește modul de scriere:
I. Substantive compuse care se scriu într-un singur cuvânt:
- binefacere, bunăstare, binefăcător, primăvară, untdelemn;
- radioascultător, radioreporter;
- portarmă, portaltoi, portdrapel;
II. Substantive compuse care se scriu cu elementele componente legate prin liniuță:
- câine(le)-lup (câinii-lupi);
- redactor(ul)-șef (redactorii-șefi);
- zi-lumina (ziua-lumina, zile-lumina);
- floarea-soarelui (florii-soarelui); ochiul-boului;
- cal(ul)-de-mare (cai-de-mare);
- bună-credință (bună-credință, bunei-credințe);
- rea-voință (reaua-voință, relei-voințe);
Substantivele alcătuite dintr-un verb la modul personal și un substantiv sau un
pronume, sunt invariabile: gură-cască, papă-lapte, zgârie-brânză, nu-mă-uita, etc.
Ortografia substantivelor proprii
I. Substantivele proprii simple se scriu cu litera mare la începutul cuvântului: Ion, Soare, Broșteni, etc.
II. Substantivele proprii compuse se împart în două categorii în ceea ce privește folosirea majusculei:
1. Substantive care se scriu cu litera mare numai la începutul primului cuvânt:
- titlurile ziarelor, revistelor, ale operelor literare, științifice, etc.: Balade și idile (George Coșbuc), România literară;
- denumirile documentelor de importanță natională și internațională: Decretul nr. 328/1066, Ordonanța de urgență nr. 58,
etc.
Când în interiorul titlului se află un substantiv propriu acesta se scrie cu litera mare: Istoria lui Mihai Viteazul (de N.
Iorga).
2. Substantive proprii compuse care se scriu cu literă mare la începutul fiecărui cuvânt cu excepția cuvintelor de legătură:
- numele personajelor din basme și povestiri, unde se folosește, în general, liniuța de unire: Rilă-Iepurilă, Harap-Alb,
Sfarmă-Piatră, Jumătate-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Șchiop;
 NUMARUL SUBSTANTIVELOR

Categoria gramaticală a numărului la substantiv se manifestă prin opoziția dintre singular și plural și se
exprimă prin:
A) Desinențe
Exemplu: -e / -i (munte-munți);
a- / -i (tata-tați);
-u / -i (leu-lei);
a- / -e (clasa-clase);
a- / -i (inima-inimi);
a- / -uri (marfa-mărfuri);
-e / -uri (vreme-vremuri);
B) Alternanțe fonetice (care se produc în radicalul substantivelor, în trecerea acestora de la singular la plural).
Exemplu:
a) alternanțe vocalice: oa-o (comoară-comori);
b) alternanțe consonantice: d-z (stradă-străzi); t- (frate-frați);c- (bancă-bănci).
Substantive defective de număr
Unele substantive nu au forme pentru ambele numere, folosindu-se numai la singular sau numai la plural.
Au numai formă de singular substantivele:
 nume de materii ca: aur, fasole, mazăre, sânge, zahăr;
 nume de însușiri și de stări: curaj, cinste, foame, lene, sete;
 nume proprii de persoane, locuri, munți, ape: Maria, Dobrogea, Negoiu, Bistrița.
CAZURILE SUBSTANTIVULUI

 Nominativul este cazul:

 subiectului (Elena citește.);
 numelui predicativ (Ea este elevă.);
 Apoziției (Alina, colega mea, a plecat la mare.).

 Răspunde la întrebările cine?, ce?.

Acuzativul este, de obicei, cazul complementului direct (Am văzut-o pe Ioana. Citesc o carte.).
Dar substantivul mai poate îndeplini și alte funcți sintactice în acuzativ:
- complement indirect: Mă gândesc la mama.
- complement de agent: Sunt aplaudat de colegi.
- complement circumstanțial:
a) de loc: Vom merge la mare.
b) de timp: Se întoarce pe seară.
c) de mod: Muncește cu îndârjire.
d) de cauză: A plecat din cauza ploii.
e) de scop: Mă pregătesc pentru examene.
f) condițional: În caz de ploaie, îmi voi lua umbrela.
g) concesiv: Cu tot efortul, nu a ieșit pe primul loc.
- nume predicativ: Cadoul este de la Andrei.
- atribut substantival:
a) prepozițional: Casa de la țară o am de la părinți.
b) apozițional: L-am văzut pe colegul meu, adică pe George.
- subiect (acuzativul este precedat de prepoziția la cu valoare cantitativă: „mult”, „multe”): A venit la lume.
Cazul acuzativ al substantivului poate fi cerut de prepozițiile și locuțiunile prepoziționale: la, de, cu, despre, ca, pe, pentru, față de, în loc de, împreună cu, etc.
Genitivul este cazul atributului și exprimă valori și nuanțe variate:
 posesia (casa bunicilor),
 Apartenența (dealurile Iașilor),
 calificarea (prospețimea dimineții),
 toate subordonat ideii fundamentale de posesie.
În genitiv, substantivul poate îndeplini funcția sintactică de:
- atribut substantival:
a) genitival: Cărtile Mariei sunt noi.
b) prepozițional: Caietele din fața elevilor sunt roșii.
c) apozițional: Bijuteriile Anei, adică ale colegei, sunt veritabile.
- nume predicativ (precedat de articol posesiv genitival sau de prepozitție care cere cazul genitiv): Cărțile sunt ale Elenei.
- complement indirect: Noi luptăm împotriva minciunii.
- complement circumstanțial:
a) de loc: S-a oprit în fața casei.
b) de timp: A intrat la ora în urma profesorului.
c) de cauzal: A întârziat din cauza autobuzului.
d) condițional: În locul Irinei, aș tăcea!
e) concesiv: În ciuda greutăților, tot a învins.
- subiect: Ai casei au plecat.
Dativul este cazul complementului indirect și are ca termen regent:
 un verb (Solului nu i se taie capul.);
 o interjecie (Bravo, învingătorilor!);
 un adjectiv (Condiții favorabile dezvoltării).
Funcțiile sintactice pe care un substantiv le mai poate îndeplini în dativ sunt:
- atribut substantival:
a) prepozițional: Reușita datorită muncii ne-a bucurat.
b) apozițional: I-am scris surorii mele, adică Nelei.
c) în dativ: Trimiterea de ajutoare sinistraților este o datorie
- complement circumstanțial:
a) instrumental: A reușit datorită muncii.
b) de cauză: Nu a ajuns din cauza vremii urâte.
c) de mod: Conform înțelegerii, a telefonat.
Dativul poate fi cerut de prepozițiile: grație, mulțumită, datorită, conform, potrivit, contrar.
 Vocativul are o situație specială în sistemul cazurilor. El exprimă o chemare adresată cuiva.
În propoziție:
 poate apărea singur, constituind o propoziție
 neanalizabil (Ioane! Fetelor!);
 poate fi însoțit de o interjecție (Măi biete!);
 poate fi însoțit de alți determinanți cu funcție atributivă (Cucule, pasăre sura!);
 poate fi însoțit de un nume propriu care stă în nominativ (domnule Ionescu!)
LOCUŢIUNI SUBSTANTIVALE

- grupuri de cuvinte cu sens unitar, echivalente semantic ale substantivului

Exemple:
• băgare de seamă - atenţie
• ţinere de minte - memorie
• scăpare din vedere - uitare, omisiune
• aducere aminte - amintire
• părere de rău - regret
DECLINAREA SUBSTANTIVELOR

Totalitatea formelor cazuale ale substantivului la singular și plural constituie flexiunea sau declinarea lui.
Opozițiile cazuale se exprimă prin desinențe (care se identifică cu desinențele de număr ale substantivului) asociate
uneori cu alternanțe fonetice ale radicalului.
 ADJECTIVUL

Definiție- adjectivul este partea de vorbire care arată însușirile substantivului.

Ex: Miresme dulci vin din bucătăria bunicii.

Clasificarea adjectivelor propriu-zise: pisica blândă

provenite din alte părți de vorbire: copacul înflorit

În funcție de forma lor, adjectivele pot fi:
1 ) cu două terminații: mare, mare, mari, mari;
2 ) cu trei terminații: mic, mică, mică, mici;
3 ) cu patru terminatii: frumos, frumoasă, frumoși , frumoase;
 B. Clasificarea adjectivelor
 Adjectivele se clasifică:
 în funcție de terminație;
 în funcție de formele flexionare;
 în funcție de structura morfematică.
 În funcție de terminație, adjectivele sunt variabile și invariabile.
Adjectivele variabile au, de regulă, două terminații, dar pot avea și o terminație și tot variabile sunt:
 Adjectivele cu două terminații:
 exprimă calități:
 bun, generos, frumos,calm, serios, altruist, silitor, onest, ș.a.;
 exprimă defecte:
 rău, calic, urît,nervos, neserios, infatuat, egoist, leneș, ș.a.;
 denumesc culori:
 roșu, galben, albastru, verde, negru, alb, ș.a.;
 provin din substantive prin derivare cu sufixe adjectivale:
 medical, dentar, atomic, românesc, auriu, microbian ș.a.;
 Aceste adjective se numesc și calificative, dar mai există și șapte grupe de adjective determinative, provenite din pronume, tot
prin conversiune. Acestea sunt:
 adjective posesive: Elevii mei sunt serioși.
 adjective de întărire: Ea însăși a scris poezia.
 adjective demonstrative: Elevul acesta e olimpic.
 adjective negative: Niciun elev nu e absent.
 adjective interogative: Ce temă avem?
 adjective relative: Eu nu știu/ ce temă avem./
 adjective nehotărâte: Fiecare elev trebuie să știe gramatică.
 Tot adjective determinative sunt și cele care provin din numeral, numai că procedeul folosit pentru formarea lor
nu este nici derivarea, nici conversiunea, cum se crede de obicei; în aceste cazuri intervine a treia cale prin care
adjectivul își îmbogățește clasa, și anume prin valoarea adjectivală pe care o capătă cinci grupe de numerale diferite,
care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat:
 numeral cardinal propriu – zis: Trei elevi au luat premii la olimpiadă.
 numeral cardinal colectiv: Ambii copii sunt medici.
 numeral cardinal multiplicativ: Copiii mei au depus un efort înzecit.
 numeral cardinal distributiv: Câte trei elevii au primit diplome.
 numeral ordinal propriu – zis: Primul copil se numește Andrei.
 Adjectivele cu o terminație sunt terminate în desinența –e; de exemplu:
 mare, tare, subțire, moale, veche, rece, tulbure;
 cuminte, fierbinte, iute;
 limpede, verde;
 rapace, sagace, tenace, vorace;

 Adjectivele invariabile au mai multe surse de proveniență:

 provin din adverbe prin conversiune:
 așa, asemenea, astfel(de), altfel (de), anume, atare, aparte, aievea;
 bine, gata, mai presus, mai prejos;
În funcție de formele flexionare, adjectivele pot avea:
1) patru forme flexionare (unde -O, -ă, -i, -e sunt desinențe, adică o secvență care se schimbă cu alta)
 Bun, bună,buni, bune;
 Modern, modernă, moderni, moderne;
 Luminos,luminoasă,luminoși, luminoase;
 Înalt, înaltă, înalți, înalte;
 Gras, grasă, grași, grase;
 Crud, crudă, cruzi, crude;
 Negru, neagră, negri, negre ș.a.
2) trei forme flexionare:
 Mic, mică, mici;
 Lung, lungă, lungi;
 Larg, largă, largi;
 Drag, dragă, dragi;
 Adânc, adâncă, adânci;
 Românesc, românească, românești ș.a.
4) o formă flexionară (de fapt au desinența zero, adică nu se mai schimbă cu altceva):
 maro, gri, bej, kaki, lila, bordo, oranj, mov ș.a.
DUPĂ STRUCTURA

III.Din punctul de vedere al structurii morfematice, adjectivele sunt:

adjective simple:
 bun, rău, albastru, luminos, atrăgător, auriu ș.a.;

adjective compuse:
 atotștiutor,binefăcător, cuminte, cumsecade ș.a.;
 galben – auriu, latino – american, propriu – zis ș.a.;

 
ADJECTIVE INVARIABILE

Adjectivele invariabile sunt adjectivele care nu își schimbă forma în timpul flexiunii. (gata, cumsecade, ferice,
vivace, eficace, vernil, atare, asemenea)
GRADELE DE COMPARAȚIE ALE ADJECTIVULUI
-pozitiv Mărul este dulce.

-comparativ de superioritate- Nectarul este mai dulce decât siropul.

de egalitate- Nectarul este la fel de dulce ca și mierea.

de inferioritate- Siropul este mai puțin dulce decât mierea.

-superlativ relativ de superioritate Cea mai dulce băutură este nectarul.

de inferioritate Cea mai puțin dulce băutură este apa.

absolut Nectarul este foarte dulce.

ADJECTIVE NECOMPARABILE SAU FĂRĂ GRADE DE
COMPARAȚIE

 
1)Conțin ideea de comparativ ( din limba latină): -or
 major, minor, superior, inferior, anterior, ulterior;

2) conțin ideea de superlativ ( din limba latină): -im, -em

 optim, minim, ultim, suprem, extrem; 

3) exprimă caracteristici ce nu pot fi comparate:

 mort, viu, întreg, complet, perfect, desăvărșit
 unic, etern, colosal, teribil, superb;
 studențesc, românesc, grecesc, rusesc, muncitoresc;
 pulmonar, endemic, microbian, hormonal;
 pătrat, triunghiular, sferic, rotund ș.a.
CE SE ANALIZEEAZĂ LA UN ADJECTIV?

A. Funcțiile sintactice
 1. Funcțiile sintactice ale adjectivelor fără prepoziție:
 a) atribut adjectival, în diferite cazuri:
 N. – Copiii buni sunt ajutați de destin.
 G. – Temele elevei serioase sunt corecte.
 D. – I –am dat unei eleve harnice nota zece.
 Ac. – Toată lumea îi respectă pe elevii silitori.
 – Dragă mamă! Dulce Românie!
b) nume predicativ (numai în N.)
 Copilul este drăgălaș.
 Rezultatele sunt excelente.
 Trandafirii sunt roșii.
 Pepenele e copt. *Caisul e înflorit.
 El părea dominat de fobii. Adjectiv participal
 „ Nu-i frumos1/ ce e frumos 2/, ci-i frumos 3/ ce –mi place mie.4/”

c) element predicativ suplimentar:

 Elevele privesc atente la profesoara lor.
 „ De la gârlă-n pâlcuri dese/ Zgomotoși copiii vin.”
 O știam blândă și generoasă. * Îi credeam serioși.
2) Funcțiile sintactice ale adjectivelor cu prepoziție:
a) complement indirect:
 Din galben s-a făcut roșu.
 Din leneș și impertinent a devenit harnic și respectuos.
b) complement indirect :
 „ De frumoasă e frumoasă 1/, dar nu știe - a ține - o casă.2/”
c) complemet circumstanțial de timp:
 Îl cunosc de tânăr.
 De mică mințea.
d) complemet circumstanțial de mod:
 Era mai mult moartă decât vie.
e) complemet circumstanțial de cauză:
 De rea1/ce e2/, n-are un amic.1/
 De infatuat1/ ce e2/, nu-și mai încape în piele.1/
SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE A ADJECTIVULUI

O metodă de schimbare a valorii gramaticale este prin conversiunea adjectivului. Are loc pierderea valorii de
adjectiv prin eliminarea substantivului dintr-o construcție formată din substantiv și adjectiv. (Omul înțelept își
cumpără vara sanie și iarna căruță.) După eliminarea substantivului, adjectivul câștigă valoarea de substantiv
(Înțeleptul își cumpără vara sanie și iarna căruță.)
O mare parte din adjective pot fi folosite ca adverbe de mod astfel încât să exprime o caracteristică a unei acțiuni
sau însușirea, exprimată de alt adjectiv. În acest fel, adjectivele cu valoare de adverb nu se mai comportă ca o parte de
vorbire flexibilă, pentru că nu se mai referă la un substantiv. (Casa avea pereții frumos ornați.).
VERBUL

 Partea de vorbire flexibilă în raport cu modul, timpul, persoana și numărul, care exprimă acțiuni, stări
sau calități privite ca procese în derulare.
PERSOANA. NUMĂRUL

 Persoanele verbului:
 Persoana I – a emițătorului (vorbitorului) învăț, învățăm
 Persoana a II-a – a receptorului (înveți)
 Persoana a III- a – despre care se vorbește în mesaj (el, ea)crede
 Numărul verbului:
 Singular – (acțiunea este făcută de o singură persoană: cânt, vezi)
 Plural – (acțiunea este făcută de mai multe persoane: cântăm, vedeți)
CLASIFICĂRI

 a)după rolul sintactic și morfologic:

-predicative: îndeplinesc singure, la un mod personal, funcția de predicat verbal (a citi, a merge, a vedea etc)
-copulative: leagă numele predicativ de subiect și îndeplinesc la un mod personal, împreună cu numele
predicativ, rolul de predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)
-auxiliare: ajută la formarea modurilor și timpurilor compuse, precum și a diatezei pasive (a fi, a vrea, a avea)
 b)dupa posibilitatea de a avea complement direct:

-tranzitive: care pot avea complement direct (a face, a iubi etc)

-intranzitive: care nu pot avea complement direct (a alerga, a fi, a merge etc.)
 c)dupa referirea la persoana:

-personale: au forma pentru toate persoanele (a căuta, a citi etc.)

-impersonale: nu au subiect și, de obicei, au numai forma de persoana a III-a (a ploua, a ninge, a se zice etc.)
-unipersonale: se folosesc numai la persoana a III-a (a lătra, a măcăi, a oua etc.) a trebui este unipersonal ca
formă și impersonal prin conținut.
CONJUGĂRILE VERBULUI

Flexiunea verbului după diateză, mod, timp, timp, persoană și număr se numește conjugare.

Nu uita! După terminația infinitivului (forma de dicționar a verbelor) verbele se clasifică în patru conjugări:
 Conjugarea I: verbe terminate în -a (a lucra, a cânta, a visa etc.)
 Conjugarea II: verbe terminate în -ea (a plăcea, a vedea etc.)
 Conjugarea III: verbe terminate în -e (a bate, a merge, a spune etc.)
 Conjugarea IV: verbe terminate în -i sau -i (a fugi, a dori, a cobori etc.)
FUNCTIILE VERBULUI ÎN PROPOZIŢIE

 PREDICAT: a) verbal
Apa curge lin.
b) nominal
Pădurile sunt pline de fiare.
 SUBIECT:,, E uşor a scrie versuri”-MihaiEminescu
 ATRIBUT: Dorinţa de a avea un pian ţi-a fost
îndeplinită.
Acestea sunt nişte cărţi de colorat.
 COMPLEMENT: Şi-a făcut apariţia ţipând .
FUNCȚIA SINTACTICĂ A VERBELOR:

 Funcția sintactică a verbelor la modurile personale (predicative)

 Predicat verbal ex: el desenează
 Verbul copulativ – parte a predicatului nominal : El va fi medic.
 Predicat verbal incomplet (verbul copulativ urmat de o prpoziție subordonată predicativă) ex: Tu ai rămas/ cum
te-am cunoscut.
FUNCȚIILE SINTACTICE ALE VERBELOR NEPREDICATIVE:

 Subiect: A munci este datoria tuturor.

 Nume predicativ: Alimentele sunt de mâncat.
 Complement direct: Nu pot aștepta.
 Complement indirect: M-am săturat de a scrie.
 Complement circumstanțial: A promis fără a gândi.
 Atribut: Temele de scris sunt dificile.
LOCUȚIUNILE VERBALE

Grupuri de cuvinte, care conțin în mod obligatoriu un verb, cu sens unitar și cu trăsături morfologice și sintactice
specifice verbului.

Structura locuțiunilor verbale:

-verb+prepoziție+substantiv: a avea de gând
-verb+interjecție: a face tusti
-verb+substantiv: păziti-vă gura (pronume între verb și substantiv)
-verb+etc: a o lua la sănătoasa, a-și aduce aminte
     Cele mai frecvente verbe întâlnite în locuțiunile verbale: a face, a da, a lua, a avea, a pune, a trage, a băga, a da
de furcă, a o lua la sănătoasa, a-şi da seama, a ţine cont, a da de ştire, a ţine seama
Atenție! O locuțiune verbală se recunoaște dacă:
-se poate substitui printr-un singur cuvânt (a o lua la fugă=a fugi)
-înțelesul unitar este altul decât sensul fiecăreia dintre componente;
-există un cuvânt care, luat izolat, nu are inteles clar (a-și aduce aminte; aminte=?)
ALGORITMUL DE ANALIZĂ MORFOSINTACTICĂ A LOCUȚIUNII VERBALE:

 A dat de veste - locuțiune verbală alcătuită din verb, conjugarea I, diateza activă, modul indicativ, timpul perfect
compus, persoana III , numărul singular + prepoziția ”de”+ substantivul veste (genul feminin, singular,
nearticulat), funcția sintactică de predicat verbal
DIATEZA VERBULUI

Categorie gramaticală specifica verbului care exprimă raportul dintre subiect, verb și obiect: diatezele activă,
pasivă și reflexivă
Diateza activă: arată ca subiectul face acțiunea exprimată de verb, făra a suferi consecințele acesteia; se
formează din tema verbului de conjugat la care se adaugă terminațiile modurilor și timpurilor respective;
 Diateza pasiva: arată că subiectul suferă acțiunea făcută de complementul de agent (exprimat sau subinteles); se
formează din participiul verbului de conjugat precedat de diateza activă a verbului auxiliar a fi; diateză pasivă au doar
verbele care la diateza activă sunt tranzitive;
Diateza reflexivă: arată ca subiectul face acțiunea și tot el o suferă; se formează din diateza activă a verbului de
conjugat precedat de pronumele reflexiv în dativ sau acuzativ cu rol de marcă morfologică.
MODURILE VERBULUI

Categoria gramaticală verbală care indică forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul cum consideră vorbitorul
acțiunea.
Modurile: -personal: dacă are forme distincte pentru exprimarea persoanei;
-nepersonal: dacă prezintă acțiunea fără referire la persoana care o săvârșește;
-predicativ: dacă verbul poate îndeplini funcția de predicat;
-nepredicativ: dacă verbul nu poate îndeplini funcția de predicat;
MODURI PERSONALE, PREDICATIVE

-indicativ: exprimă o acțiune prezentată de vorbitor ca reală, sigură (eu lucrez, tac, culeg, fug);
-conjunctiv: exprimă o acțiune realizabilă, posibilă în prezent, ireală în trecut (eu să lucrez, să tac, să culeg, să fug;
eu să fi lucrat, să fi tăcut, să fi cules, să fi fugit);
-conditional-optativ: exprimă o acțiune realizabilă în funcție de o condiție (eu aș lucra, aș tăcea, aș culege, aș fugi);
-imperativ: exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte (lucrează! taci! culege! fugi!);
MODURILE NEPERSONALE, NEPREDICATIVE

-infinitiv: exprimă acțiunea în mod general, denumește numele acțiunii (a citi, a lucra etc.);
-gerunziu: exprimă o acțiune în desfășurare, fără referire precisă la momentul vorbirii (citind, lucrând etc.);
-participiu: denumește sub formă de adjectiv acțiunea suferită de un obiect (citit, văzut, etc.);
-supin: forma verbală omonimă cu participiul, având în plus prepozițiile de, la, pentru și sinonimă cu infinitivul (de
mâncat, pentru citit, la cules etc.);
 TIMPURILE VERBALE

Categorie gramaticală verbală care exprimă momentul sau durata săvârșirii acțiunii
Timpurile indicativului
-prezent: acțiune simultană cu momentul vorbirii (lucrez, tac, culeg, fug);
-imperfect: acțiune trecută, nedeterminată în momentul la care se referă vorbirea (lucram, tăceam, culegeam, fugeam);
-perfectul simplu: acțiune trecută, încheiata în trecut (lucrai, tăcui, culesei, fugii);
-perfectul compus: acțiune trecută, terminată, fără a preciza momentul încheierii față de prezent (am lucrat, am tăcut,
am cules, am fugit);
-mai mult ca perfectul: acțiune trecută, încheiată înaintea altei acțiuni trecute (lucrasem, tăcusem, culesesem,
fugisem);
-viitorul: acțiune ce se petrece după momentul vorbirii (voi lucra, voi tăcea, voi culege, voi fugi);
-viitorul anterior: acțiune care se va petrece în viitor și se va încheia înaintea unei alte acțiuni viitoare (voi fi lucrat,
voi fi tăcut, voi fi cules, voi fi fugit);
Timpurile conjunctivului
-prezent: să lucrez, să tac, să culeg, să fug;
-perfect: să fi lucrat, să fi tacut, să fi cules, să fi fugit;
Timpurile conditional -optativului
-prezent: aș lucra, aș tăcea, aș culege, aș fugi;
-perfect: aș fi lucrat, aș fi tăcut, aș fi cules, aș fi fugit;

Nu uita! Imperativul, deși este mod predicativ, nu are forme decât pentru prezent.
Atenție! Dintre modurile nepredicative doar infinitivul are forme distincte pentru timp, prezent și perfect, celelalte
moduri neavând forme pentru mai multe timpuri.
ALGORITMUL DE ANALIZĂ MORFOSINTACTICĂ A VERBULUI:

 Ionel era intrebat cel mai des la lecție.

 Era întrebat – verb predicativ, conjugarea I -a , diateza pasivă, modul indicativ, timpul imperfect, persoana a III-a
singular, funcția sintactică de verb predicativ