MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE. ORGANIZARE ȘI REALIZARE.

Jocul - principala formă de organizare a procesului de învățământ

în grădiniță

Deoarece la vârsta preșcolară copiii sunt angrenați în joc cea mai mare parte a timpului, este evidentă importanța pe
care o atribuim caracteristicilor definitorii ale acestuia. Astfel regăsim în literatura de specialitate următoarele:
a. jocul este o activitate distractivă și stimulativă care implică curiozitate, imaginație creatoare, creativitate și
optimism;
b. jocul, în calitatea sa de activitate psihică umană, se află în relație de interdependență cu celelalte activități de
învățare, creația și munca, determinându-le pe toate acestea în contextul ludic
c. jocul presupune manipulare de obiecte
d. jocul presupune adesea rezolvare de probleme
e. jocul poate să presupună identificarea unui model
f. jocul contribuie la dezvoltarea cognitivă, fizică, socială și emoțională a personalității
Jocul activează la copiii funcţii mintale şi motrice:
-Funcţia principală este realizarea eului, manifestarea personalităţii;
-Funcţiile secundare au rolul de divertisment, de element odihnitor, relaxator.

Jocul este o formă de manifestare a copilului şi agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor şi tradiţiilor de la
ogeneraţie la alta. În joc copilul se detaşează de la realitatea obiectivă, se transpune într-o lume creată de fantazia şi
imaginaţia sa.

Așadar putem afirma că jocul este văzut ca activitate predominantă la vârsta copilăriei, efectuată de bunăvoie, cu
dimensiuni formative plurivalente pe toată durata existenței umane, dar cu finalități diferite, date de vârstă, de
personalitate și de etosul cultural al fiecărui individ angrenat în joc. (Catalano&Albulescu 2018)
 Prin joc se achiziționează: autoreglajul emoțional, complexitatea limbajului și fluxul conexiunilor logice,
gândirea logico-matematică, nivelul de rafinament al motricității fine și grosiere, pofta de viață, ascultarea
activă, atenția voluntară, receptivitatea față de nou și flexibilitatea, toate acestea contribuind la dezvoltarea
unei personalități depline.
Joaca reprezintă modalitatea principală prin intermediul căreia copiii învață să înțeleagă și să
experimenteze realitatea, fiind o activitatea „practică, multidimensională care implică o serie de simțuri:
mirosul, pipăitul și activitatea fizică.
În cadrul jocului, rolul jucăriei deține un loc deosebit de important din perspectiva dezvoltării
personalității copilului și a evoluției jocului, astfel că în perioada preșcolarității orice obiect aflat în preajmă
poate deveni jucărie, primind o varietate de semnificații.
CLASIFICAREA jocuRILOR
A. Jocuri de stimulare a gândirii, a imaginației și a creativității
B. Jocuri de stimulare a pshiomotricității
C. Jocuri de stimulare cognitivă
D. Jocuri de stimulare a abilităților socio-emoționale
 A. Jocuri de stimulare a gândirii, a
imaginației și a creativității
1. Jocurile de creație: oferă posibilitatea copilului să se identifice cu personajul pe care îl interpretează, pe
fondul fenomenului de dedublare „interpretul” devine conștient de propria lui persoană și de cea modelului
pe care îl imită. („Eu eram mama și tu copilul meu”. „De adevăratelea tu ești băiat, dar ziceam că ești
piticul lui Albă ca Zăpada, iar eu eram Albă ca Zăpada”)
2. Jocurile-dramatizare: este văzut ca variantă a jocului de creație, mai concret, jocul de creație cu subiecte
din povești și basme. La baza jocurilor-dramatizare se află motivația pe care o declanșează povestea sau
basmul învățat anterior și personajele acestora.
Perspectiva metodică a jocului-dramatizare implică o serie de cerințe:
a. Alegerea temei;
b. Amenajarea simbolică a spațiului de joc;
c. Repartizarea rolurilor;
d. Desfășurarea propriu-zisă a jocului;
e. Aprecierea și autoaprecierea activității ludice.
3. Jocurile de rol: este o metodă didactică creativă și interactivă, bazată pe experiența directă și indirectă a
participanților, care se desfășoară pe baza unui scenariu și a unor roluri variate și în eliberarea, canalizarea și structura
intereselor lor.

Etapele realizării jocului de rol sunt:

a. Identificarea, alegerea și analizarea unei ipostaze reale sau fictive;
b. Adaptarea conținutului jocului în funcție de vârsta participanților și de resursele avute la dispoziție;
c. Proiectarea scenariului și a structurii rolurilor în concordanță cu potențialul participanților;
d. Atribuirea rolurilor și conștientizarea de către participanți a sarcinilor de realizat;
e. Crearea ambientului propice desfășurării jocului de rol prin amenajarea spațiului;
f. Însușirea conținutului fiecărui rol de către fiecare participant;
g. Desfășurarea propriu-zisă a jocului de rol;
h. Analizarea modului în care s-a desfășurat jocul de rol pe baza unor discuții libere;
i. Realizarea unor generalizări și promovarea și diseminarea bunelor practici cu dovezile corespunzătoare.
4. Dramatizările: sunt expuneri realizate pe baza unor scenarii bine elaborate, repetiții, public, scenă, costumație și cadru specific cu o notă
definitorie prin transpunerea ludică în scenă a conținutului operelor literare învățate, a basmelor, a povestirilor.
Printre obiectivele pe care le vizează dramatizarea amintim:
- dezvoltarea capacității de exprimare orală și de receptare a mesajului oral;
- exprimarea clară, coerentă și expresivă
- dezvoltarea capacității de exprimare a unor sentimente prin mișcare scenică
În cadrul unei dramatizări, cadrului didactic îi revine sarcina să organizeze întreaga activitate astfel:
a. Pregătirea materialului, a locului desfășurării dramatizării
b. Discuții cu privire la conținutul povestirii;
c. Distribuirea rolurilor
d. Indicații scurte cu privire la punerea în scenă;
e. Reproducerea dialogurilor și a acțiunilor de către copii ccu ajutorul și sub îndrumarea directă a educatoarei;
f. Repetarea dramatizării cu aceeași copii sau alți copii, dacă timpul ne permite.
5. Jocurile de construcție: fac parte din categoria jocurilor create de copil și este considerat ca fiind jocul care face trecerea de la conduita ludică
la cea ocupațională., conținutul acestui tip de joc fiind reprezentat de imitarea unor construcții reale sau imaginarea unor construcții virtuale.
Copiii vor avea posibilitatea să compare unele materiale: hârtie, lemn, cauciuc, plastic.
Felurile jocurile de construcție în funcție de materialele utilizate:
- jocuri de construcție cu forme geometrice și cuburi din lemn;
- jocuri cu materiale plastice (lego);
- jocuri de construcție cu nisip;
- jocuri de construcție cu mozaic
- jocuri de construcție cu gheață colorată și cu zăpadă;
- jocuri de construcție cu materiale mărunte din natură și diferite materiale refolosite.
La grupa mică este necesar ca preșcolarii să învețe mai întâi să mânuiască materiale simple de construcție și să respecte locul de desfășurare.
La grupele mijlocii, copiii pot fi desprinși treptat, să-și organizeze singuri jocurile, să-și distribuie ei singuri sarcinile atunci când jocul se
desfășoară.
La grupele mari sunt capabili să lucreze în echipă, să utilizeze mai multe și mai diverse, pentru dezvoltarea temei.
6. Jocurile simbolice: permit evocarea unor obiecte, comportamente, situații invizibile pe baza
unor simboluri sau semne. Funcția simbolică oferă acces la gândirea reprezentative.
Prin jocul simbolic (deseori imitativ) copilul își utilizează fantezia, folosește în joc lucruri din
mediul său, cărora le atribuie însușiri pe care acestea nu le au în realitate, le oferă o identitate
simbolică. De exemplu, un tub de carton poate fi ochean, sabie, baghetă fermecată sau telefon.
Jocul simbolic are impact asupra dezvoltării copilului, este o modalitate prin care copilul își
exprimă emoțiile, își poate controla experiențele dificile și își dezvoltă inițiativa și autonomia.
Cadrul didactic trebuie să localizeze în clasă un spațiu permanent, încăpător, în care să se
desfășoare aceste jocuri. Acesta trebuie să ofere copiilor un mediu primitor, atractiv și explicit, un
decor care să fie echipat cu suficiente elemente.
 B. Jocuri de stimulare a pshiomotricității
1. Jocul de mișcare este un exercițiu fizic și un mijloc principal de dezvoltare armonioasă a copilul la
vârsta preșcolară. În concepția piagetiană, jocul de mișcare reprezintă punctul de start al procesului de
socializare progresivă a copilului.
În programul zilnic din grădiniță este obligatoriu să existe cel puțin o activitate sau un moment/o
secvență de mișcare (joc de mișcare cu text și cânt, activitate de educație fizică, moment de înviorare)
Un aspect important al desfășurării jocurilor este faptul ca trebuie să fie executate vesel, vioi, dar fără
zgomot și agitație de prisos. Este imperios necesar să stimuleze interesul copiilor pentru joc. În afară de
acestea, reușita jocului depinde adesea de amenajarea terenului și de organizarea jucătorilor
Pentru o participare cât mai activă a copiilor, trebuie să li se explice clar jocul ca să se familiarizeze cu
conținutul și regulile lui.
La grupa mică, la început se folosesc jocuri simple, ne este nevoie să se facă o explicare prealabilă a
acestuia. Cadrul didactic se joacă cu copiii, făcându-le cunoștință cu jocul în timpul desfășurării lui.
2. Jocurile sportive: acoperă coordonarea și controlul mișcărilor corporale, mobilitate generală
și rezistență fizică, abilități motorii și de manipulare fină, ca elemente de cunoaștere, legate mai
ales de anatomia și fiziologia omului.
Pentru o corectă desfășurare, activitățile de educație fizică au fost structurate în trei stadii:
a. partea pregătitoare: Organizarea colectivului, stimularea interesului pentru activitate,
pregătirea organismului pentru efort
b. partea fundamentală: exercițiile de formare/verificare sau consolidare a deprinderilor
motrice
c. partea de încheiere: revenirea organismului după efort (joc liniștitor)
 3. Jocuri cu caracter distractiv: la grădiniță, jocul distractiv sau jocul hazliu este asimilat categoriei
jocurilor de mișcare, reprezintă o variantă a acestora și își construiește conținutul pe executarea
unor mișcări. Jocurile cu caracter distractiv au ca funcţie dominantă recreerea.
Atmosfera de joc este creată prin cerinţa de a ghici ceva (jocul „Cald, rece, fierbinte”), de a rezolva o sarcină
surpriză (jocul „Ghiceşte şi taci!” care educă şi stăpânirea de sine), sau competiţia.
În desfășurarea unui joc distractiv nou cadrul didactic trebuie să aleagă bine momentul introducerii acestuia,
deoarece este antrenată în joc întreaga grupă. Este indicat ca învățarea să se facă în momentele de așteptare, de
trecere de la un tip de activitate la altul, alternând jocul nou cu jocurile cunoscute de copii. Un joc nou poate fi
introdus la sfârșitul unei activități, cu scopul de a crea o atmosferă de bună dispoziție și de destindere
Organizarea și explicarea jocului nu trebuie să dureze mai mult de 2-4 minute. Important este ca indicațiile
verbale să fie bine dozate, iar copiii să fie dirijați spre descoperirea regulilor în funcție de exemplificarea făcută.
Executarea jocului distractiv împreună cu copiii se face de câteva ori și depinde de acțiunea și regulile
jocului, ca să rămână timp și pentru repetarea unui joc cunoscut. În timpul jocului se va urmări asigurarea unei
atmosfere destinse, de bună dispoziție care să le creeze copiilor reale stări afective pozitiv
Încheierea jocului distractiv se realizează în mod firesc printr-o simplă întrerupere a acestuia și nu trebuie
marcată în mod obligatoriu.
 C. Jocuri de stimulare cognitivă
1. Jocurile educaţionale digitale „reprezintă acea categorie de jocuri care, sub cupola divertismentului și a
ludicului induce anumite tipuri de învățare care implică la rândul lor atingerea unor finalități specificate în
programa școlară, cu un grad mai mare sau mai mic de generalitate” (Catalano, 2014, p. 81). Cu alte cuvinte,
jocurile educaţionale digitale sunt jocuri care contribuie la atingerea obiectivelor procesului educațional,
desfăşurat în medii formale şi nonformale.
Conţinuturile educaţionale sunt vehiculate într-un mod atractiv, cu feedback permanent, prin recompense
sau sancţiuni oferite jucătorului sau jucătorilor. Există posibilitatea, în unele jocuri educaţionale digitale, de a
participa simultan mai mulţi jucători.
În general, jocurile educaţionale digitale contribuie la dezvoltarea abilităţilor motorii (dexteritate,
coordonare mână-ochi), sociale (cooperare, comunicare, mediere a conflictelor), atenţiei şi memoriei (prin
intermediul recompenselor, exersarea răbdării), creşterea respectului de sine (în cazul reuşitelor), creativităţii
(prin prezentarea de lumi atipice), dezvoltării competenţelor digitale, formării unui stil independent de muncă.
Jocurile educaţionale digitale sunt instrumente care sprijină activitatea didactică și fac învăţarea plăcută şi
uşoară.
2. Jocurile senzoriale sunt jocuri de învățare. Ele aparțin lumii copilului și îi sunt indispensabile, îi
stimulează copilului ele cinci simțuri, îi permit copilului să se deschidă către lume și să înțeleagă ce se află
în jurul lui.
Prin intermediul activităților senzoriale preșcolarii se pot familiariza și își pot însuși unele noțiuni de
matematică timpurie: sortare, clasificare și alcătuirea de mulțimi cu obiecte în funcție de un criteriu,
compararea mărimilor (mare-mic), aprecierea cantităților și corespondența unu la unu, număratul.
Recomandările pentru cadrele didactice sunt acelea de a se asigura că includ în activităţile didactice
zilnice jocuri sau momente de stimulare senzorială, considerând că acestea au rol multiplu: de familiarizare
cu anumite conţinuturi de noutate majoră, de consolidare a cunoştinţelor dobândite anterior, de dezvoltare a
creativităţii în utilizarea celor învăţate sau de relaxare
3. Jocurile exercițiu: În învăţământul preşcolar, jocurile-exerciţiu sunt un tip de joc frecvent utilizat,
tocmai datorită valenţelor multiple ale acestora, atât în planul achiziţiilor fizice, cât şi sub aspectul celor de
factură intelectual. Ele au calitatea de a putea fi adaptate nivelul de dezvoltare al fiecărui copil și de a
permite repetarea exercițiului de atâtea pri cât este necesar pentru a obține saltul calitativ pe o treaptă
superioară de dezvoltare a copilului.
Etape desfășurării acestor exerciții este:
- introducerea, în mod atractiv în exercițiu-joc prin trezirea interesului pentru ei;
- explicarea și demonstrarea exercițiului pe care copiii îl au de realizat;
- executarea exercițiul de către copii;
- analizarea și aprecierea muncii preșcolarilor.
Jocurile-exercițiu pot avea mai multe variante care presupun sarcini asemănătoare cu grade diferite de
dificultate.
4. Jocurile logico-matematice: sunt jocuri didactice matematice care introduc în activitatea copiilor operațiile logice.
Scopul principal al jocului logico-matematic este de a dezvolta copiilor o gândire logică care să-i sprijine în exprimarea unor
judecăți și raționamente, în investigarea realității înconjurătoare, prin utilizarea unui limbaj adecvat. Jocul pune accentul pe acțiunea
copilului cu piesele geometrice în scopul formării percepțiilor și structurilor operatorii ale gândirii copilului.
Prin intermediul jocurilor logico-matematice copiii învață să formeze mulțimi de obiecte, descoperă proprietățile caracteristice
pieselor geometrice, stabilesc relațiile dintre ele, efectuează operații cu ele: analizează, compară, generalizează etc. În cadrul jocurilor
logico-matematice, copiii sunt familiarizați cu noțiuni elementare despre mulțimi și relațiile dintre acestea
În desfășurarea jocului logico-matematic sunt respectate aceleași etape ca și în cazul jocului didactic matematic: - introducerea în
activitate;
- prezentarea şi intuirea materialului;
- anunțarea temei și a obiectivelor jocului;
- - explicarea şi demonstrarea jocului;
- - jocul de probă;
- - executarea jocului logico-matematic de către copii;
- - complicarea jocului;
- - încheierea jocului logic și evaluarea activității copiilor.
5. Jocurile de limbaj: reprezintă modalitatea prin care poate fi stimulată dezvoltarea limbajului
preşcolarilor într-un mod atractiv, în special în cadrul instituţional al grădiniţei.
Considerăm datoria cadrului didactic aceea de a fi un model de exprimare pentru copii,
vorbind clar şi corect, cald, plăcut, umoristic, relaxant. Aceste aspecte trebuie puse şi în vederea
personalului auxiliar” (Kolumbus, 1998, p. 47).

Exemplu: Un copil începe povestea spunând: „Am plecat în excursie şi mi-am luat periuţa de
dinţi.”, următorul: „mi-am luat periuţa de dinţi şi săpunul”, şi tot aşa până se enumeră atâtea
obiecte câte pot ţine minte sau până a participat fiecare copil. Într-o altă variantă, copiii pot fi
împărţiţi în grupuri mici înainte de începerea jocului.
Jocuri de stimulare a abilităților socio-
emoționale
1. Jocurile de cooperare acele jocuri în care copiii își asumă un rol într-un grup de joc, participă
la proiectarea stategiilor de joc și implicit la luarea deciziilor pe parcursul acestuia.
Într-un joc de cooperare grupul de participanţi are de rezolvat o problemă, o sarcină sau o
temă. Aceasta se face prin implicarea activă a jucătorilor, prin comunicarea dintre aceștia şi
participarea tuturor. Rezolvarea sarcinilor impune jucătorilor să colaboreze astfel încât fiecare
copil să devină la un moment dat un component important al echipei. Activitatea concretă de
implicare în diverse jocuri de acest tip formează în timp spiritul de echipă.
Jocurile cooperative permit copiilor și elevilor să colaboreze pentru a lua decizii bazate pe
gândire creativă, comunicare și colaborare.
2. Jocul liber: este principalul mijloc prin care se dezvoltă motivația intrinsecă, capacitatea de a lua decizii,
de a rezolva probleme, de a urma propriile reguli, de a-și controla emoțiile, de a-și face prieteni și a se
înțelege cu aceștia, dar și de a experimenta bucuria.
Frobel susține că jocul este forma de manifestare exterioară a trăirilor interioare ale copiilor
Jocul liber are la bază alegerea copiilor de a face ceea ce doresc, cum doresc, când și cât doresc, nefiind
concentrat pe obiectivele și conținuturile prevăzute în curriculum. Chiar dacă adulții pun la dispoziție spațiul
potrivit și resursele necesare, copiii sunt cei care preiau conducerea, iar adulții răspund cerințelor acestora.
Jocul liber oferă cadrului didactic o cunoaștere reală a personalității preșcolarului deoarece toate
cunoștințele, abilitățile, aptitudinile pe care el le deține sunt prezentate spontan, liber, fără constrângeri,
manifestarea lor fiind cât se poate de naturală. Toate acțiunile sale dovedesc cunoașterea lumii, atitudinile pe
care le are față de diverse situații, lucruri sau persoane
3. Jocurile de masă: pot fi încadrate și în tipul jocurilor de societate, ele fiind o formă de joc situat la frontiera
dintre practica ludică și practica socializării, adică practicarea unei activități ludice în cadrul unei activități de
grup, guvernat de reguli, într-un spațiu determinat, materializat cel mai adesea printr-o masă și diverse piese
(pioni, cartonașe etc). Jocurile de masă presupun soluţionarea unor probleme, de exemplu: selectarea
imaginilor după anumite criterii (ex: loto cu forme, loto cu forme şi mărimi, loto cu forme şi culori etc.),
compunerea unor imagini din bucăţi (puzzle-uri, „poze tăiate”, „din jumătăţi-întreg”, „construcţii din
beţişoare” etc.), identificarea unui traseu (jocuri de tip labirint) etc
Aceste jocuri sunt caracterizate prin efortul de gândire şi de căutarea soluţiilor la diferite probleme. Ele
dezvoltă capacitatea copilului de a găsi soluţii, încrederea în forţele proprii, curiozitatea de cunoaştere şi luarea
deciziilor cu responsabilitate.
Sectorul pentru jocul de masă trebuie să fie un spaţiu special al sălii de clasă, amenajat de regulă în
apropierea altor spaţii liniştite, cum ar fi sectorul bibliotecă sau artă. Jucăriile şi jocurile sunt aşezate pe rafturi
deschise, joase, lângă mese.
 4. Jocurile de imitație. Imitația este un fenomen psihosocial prin care copilul reproduce un model
original prin comportament verbal, motric sau social.
Copilul nu imită totul. Puterea sa de imitaţie este limitată de structura anatomică, structură care
predispune la reproducerea anumitor fenomene într-o măsură mai mare decât a altora.
Alegerea modelului de imitat prin joc variază după vârstă, după nevoile momentului. Copilul imită
ceea ce prezintă interes pentru perfecţionarea sa.
Adesea copilul imită nu pentru că îl interesează actul, ci persoana care execută obişnuit acest act. La
copilul mic imitaţia urmăreşte două lucruri:
- Copilul imită pentru a învăţa să imite, acesta este chiar jocul instinctului conformării.
- Copilul imită pentru a dobândi alte cunoştinţe cu ajutorul imitaţiei.
5. Jocul muzical se prezintă sub forma unui ansamblu armonios de elemente muzicale, ritmice, de mişcare şi ludice, împletite
într-o formă coerentă, accesibilă şi plăcută pentru învăţare, constituind calea care face lesne trecerea de la vorbire la muzică.
Jocul muzical se desfăşoară ca activitate independentă, dar nu singulară (alături de cântec sau de audiţia muzicală), „pe
discipline”, în cadrul domeniului estetic şi creativ (educaţie muzicală), prevăzut de Curriculum pentru preducație timpurie, dar
poate fi şi element component al unui demers amplu, integrat, tranziţie dintre o activitate şi alta sau dintre două etape ale
aceleiaşi activităţi.
Jocul muzical are un caracter ludic mai accentuat, ludicul devenind un instrument al didacticii muzicale. Acest specific,
stimulează participarea cu bucurie a copiilor, sprijinindu-i să-şi dezvolte simţul ritmic, simţul melodic, să pronunţe sunetele
clar, corect, ritmic şi să execute mişcări sincronice sugerate de un text.
Indiferent de tipul jocului muzical, acesta prevede, în general, trei etape de desfăşurare (Dolgoşev, 1970):
- demonstrarea jocului;
- executarea jocului împreună cu copiii;
- executarea jocului de către copii
 Jocul didactic: constituie un mijloc valoros de instruire şi educare a copiilor de vârstă preşcolară,
deoarece rezolvă, într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcini instructive complexe.
O mare parte dintre jocurile didactice recomandate în tematica programei au drept scop sistematizarea
cunoştinţelor copiilor, ca de pildă, jocurile didactice Cu ce călătorim ?, Spune unde trăieşte ?, Anotimpurile
sau După mine cine vine ?
Valoarea jocului didactic nu se restrânge însă numai la atât. El are o largă contribuţie mai cu seamă în
stimularea şi dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Cea mai mare parte a jocurilor didactice cuprind
valoroase exerciţii senzoriale şi de memorare. Astfel, jocurile didactice influenţează în mod nemijlocit
activitatea tuturor analizatorilor.
Din punct de vedere al sarcinii didactice majoritatea jocurilor didactice urmăresc fixarea cunoştinţelor
copiilor, care au fost predate în activităţi anterioare
Organizarea jocului didactic

Reuşita jocului didactic depinde, de asemenea, de felul în oare se asigură condiţiile necesare bunei lui desfăşurări,
de organizarea acestuia. Oragnizarea jocului presupune un complex de măsuri prealabile, care în majoritatea cazurilor
sînt aceleaşi ca la orice activitate obligatorie, şi anume : aranjarea mobilierului, pregătirea materialului didactic
necesar, adunarea copiilor şi aşezarea lor diupă cerinţele jocului.

Desfăşurarea jocului didactic 

Pentru a scoate mai bine în evidenţă conducerea metodică a jocului didactic, vom analiza pe rând principalele lui
momente. Introducerea în joc. înainte de a se începe activitatea, se foloseşte, de obicei, o scurtă introducere cu
caracter pregătitor şi care are în acelaşi timp menirea. de a crea o atmosferă cit mai prielnică desfăşurării jocului.

Sarcina didactică reprezintă problema de gândire și de acțiune adusă în fața copiilor

Regulile jocului conduc la realizarea sarcinii didactice și la stabilirea rezultatelor întrecerii; concretizează
sarcina didactică și realizează sudura dintre aceasta și acțiunea jocului.
◦ Realizarea jocului de probă – sub conducerea și îndrumarea directă a educatoarei
◦ Executarea propriu-zisă a jocului didactic – începe după semnalul educatoarei. La începutul jocului, dacă este
necesar, cadrul didactic intervine pentru a reaminti regulile jocului.
◦ Complicarea jocului, introducerea unor noi variante.
◦ Încheierea jocului reprezintă un moment scurt, în care preșcolarii trebuie să părăsească atmosfera plăcută a jocului
și să se pregătească pentru evaluare.
◦ Evaluarea jocului didactic este momentul final al jocului, în care cadrul didactic invită copiii la reflecție asupra
activității susținute și, împreună cu aceștia, formulează concluziile asupra modului în care s-a desfășurat jocul.
Prezentați specificul jocului didactic la vârsta preșcolară, având în vedere următoarele repere:
◦ Definirea conceptului de joc didactic
◦ Prezentarea unui exemplu de joc didactic pentru nivelul I
 Variante de organizare și de realizare a activităților
de învățare pe domenii experiențiale
CONVORBIREA
Convorbirea este o activitate prin care copiii preşcolari ajung în situaţia de a se exprima în mod independent, folosind
cuvinte din vocabularul lor activ, în urma unor activităţi de observare, povestire, jocuri didactice, lectură pe bază de
imagini sau în contactul lor direct cu obiectele şi fenomenele înconjurătoare. Caracteristicile acestei forme de activităţi
sunt:
- este o activitate complexă de evaluare a limbajului; presupune folosirea cunoştinţelor asimilate în activităţi anterioare;
- se foloseşte cu precădere metoda conversaţiei, pe o durată mai lungă, fără suport intuitiv;
- se organizează în număr relativ redus şi cu precădere în grupa mare,;
- se actualizează şi se sistematizează cunoştinţele, se formează capacitatea de a-şi ordona şi sistematiza reprezentările
despre lumea reală;
- contribuie la exersarea capacităţilor de exprimare; pentru a răspunde corect la întrebări, copiii trebuie să selecteze lexicul
adecvat, să utilizeze anumite structuri gramaticale;
 Convorbirile se pot clasifica astfel:
1. După scopul didactic:
a. convorbiri pentru fixarea cunoştinţelor, realizate
după anumite evenimente: o observare, o
plimbare în parc, o excursie, etc.;
b. convorbiri pentru sistematizarea cunoştinţelor,
când tema permite sistematizări şi
generalizări;
c. convorbiri pentru verificarea cunoştinţelor.
 2. După tematică:
a. tematică referitoare la natură: anotimpurile,
animale, plante, etc.;
b. teme din viaţa cotidiană: comportarea copilului la
grădiniţă, în familie, în societate, etc.;
c. teme referitoare la viaţa socială, care sunt
interesante şi captivante pentru copii;
d. teme abordate în unele opere literare (poveşti,
povestiri despre vieţuitoare, etc.)
 Structura activităţii de convorbire
Organizarea şi desfăşurarea activităţii de convorbire presupune:
 
- pregătirea temeinică a educatoarei;
- planificarea convorbirii la intervale optime de timp;
- elaborarea planului de discuţie sub formă de întrebări şi răspunsuri; alegerea procedeelor, care să
asigure participarea activă a copiilor pe tot parcursul activităţii.
Momentele activităţii de convorbire sunt identice cu cele ale celorlalte forme de activitate,
dar pot interveni şi elemente specifice în funcţie de tema abordată şi în funcţie de obiectivele propuse.
 Organizarea activităţii – constă în asigurarea cadrului adecvat. Desfăşurarea activităţii – cu
cele două momente distincte:

Introducere în activitate – care este orientată spre evocarea unor impresii, a unor trăiri afective
puternice, care creează motivaţia participării active a copiilor. Se recomandă utilizarea unor materiale
emoţionale: ghicitori, proiecţii, poezii, povestire scurtă, urmate de comentarii care fac introducerea în
tema abordată. Alte posibilităţ i de atragere a copiilor la activitate pot fi: proiecţia unor diapozitive,
audiţii muzicale, jocul pe roluri, urmate de scurte discuţii.

Convorbirea propriu-zisă – secvenţa principală a activităţii – se realizează pe baza întrebărilor succesive ale
educatoarei şi a răspunsurilor copiilor. Această convorbire trebuie să se desfăşoare pe baza unui plan de idei având
următoarele caracteristici:
- să conţină întrebări principale, cărora li se pot adăuga întrebări ajutătoare;

- întrebările trebuie să vizeze: scopul activităţii, conţinutul convorbirii, complexitatea tematicii, volumul de cunoştunţe
actualizat.
 Întrebările diferă în funcţie de scopul activităţii. Astfel, în cazul convorbirii de verificare, care
solicită în primul rând memoria, se poate cere copiilor să enumere diferite obiecte, fenomene, culori;
să reproducă diferite evenimente şi acţiuni din viaţa copiilor, etc. În cazul convorbirilor de
sistematizare – care solicită în primul rând gândirea – întrebările trebuie să facă apel la cunoştinţele
acumulate anterior şi la gândirea logică a copiilor.
De exemplu: De ce îngheaţă apa iarna? De ce cad frunzele copacilor toamna? (analiză –
sinteză) Cum sunt zilele şi nopţile vara? Cum sunt iarna? (comparaţie) Cum putem numi cu un singur
cuvânt ploaia, zăpada, vântul, bruma? Cum se numesc animalele care trăiesc la casa omului?
(generalizare).
 Întrebările trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
- să fie accesibile copiilor;
- să vizeze experienţa de viaţă a copiilor;
- să fie formulate simplu, concis şi corect.
Pe parcursul convorbirii se pot face sublinieri şi repetări ale aspectelor principale care stau la baza
evidenţierii concluziilor parţiale şi finale. Concluziile se realizează de către educatoare, dar se acceptă şi
observaţiile corecte ale copiilor.

Încheierea activităţii – este inclusă în concluzii. Pentru diversificarea activităţii şi pentru antrenarea
tuturor copiilor în activitate se pot utiliza elemente de joc, cântec, dramatizarea unor acţiuni discutate,
audierea – vizionarea unor programe artistice, etc.
 MEMORIZAREA este o activitate de educare a limbajului a cărei valoare formativă se centrează pe dezvoltarea memoriei
logice voluntare a copiilor în corelaţie cu procesele psihice ale vârstei lor.
 
Memoria este un proces psihic care are următoarele trei faze succesive: faza de achiziţie (memorare), faza de reţinere
(păstrare) şi faza de reactivare (actualizare) cu cele două momente: recunoaşterea şi reproducerea. Alături de gândire, memoria
stă la baza procesului de învăţare.
 
Memoria preşcolarilor se caracterizează prin:
-Caracterul concret – intuitiv;
-Mare plasticitate;
-Uşurinţa memorizării, păstrării şi reproducerii celor cu rezonanţă afectivă pentru el;
-Tendinţa memorării pasive, involuntare;
-Memorarea este deci procesul psihic care constă în înregistrarea şi reţinerea în memorie a
informaţiilor primite din lumea înconjurătoare.
 Memorarea poate fi:
1. Mecanică şi logică – în funcţie de gradul de înţelegere a informaţiilor reţinute;
2. Involuntară şi voluntară – în funcţie de existenţa/inexistenţa voinţei, intenţiei de memorare.
 
1.a. Memorarea mecanică constă în fixarea, conservarea şi reproducerea cunoştinţelor fără prelucrarea lor, fără cunoaşterea
cauzalităţilor şi fără închegarea cunoştinţelor într-un sistem.
 1.b. Memorarea logică presupune înţelegerea relaţiilor raţionale, a cauzalităţii, a legilor referitoare la cunoştinţele procurate şi
înmagazinate în memorie. Bazându-se pe gândire logică, memorarea logică realizează asociaţii între date şi le integrează în
sisteme de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.
2.a. Memorarea involuntară (neintenţionată) este o formă de memorare prin care elementele perceptive sunt reţinute fără a
exista vreo intenţie expresă în acest sens, doar forţa de impresionare a conţinutului de memorat şi proprietăţile sensibile ale
acestuia constituindu-se în factorii motivaţionali ai memorării.
2.b. Memorarea voluntară (intenţionată), în contradicţie cu cea involuntară, se caracterizează prin prezenţa intenţiei de fixare
a cunoştinţelor, este o activitate orientată conştient spre realizarea unui obiectiv, fără un efort intelectual excesiv.
 Scopul memorizării constă în:
 
-Dezvoltarea gândirii logice a copilului,
 -Dezvoltarea atenţiei şi a puterii de concentrare,
-Dezvoltarea memoriei voluntare prin comunicarea unor obiective urmărite, prin conştientizarea unui efort
intelectual minim necesar pentru fixare, prin însuşirea unor scheme mnemice;
-Dezvoltarea auzului fonematic al copiilor;
-Dezvoltzarea capacităţii de în magazinare şi de reproducere a cunoştinţelor;
-Formarea şi dezvoltarea deprinderii de a recita corect şi expresiv;
-Sensibilizarea copiilor la expresivitatea limbajului prin însuşirea unor cuvinte şi expresii cu valoare emotivă.
  

Tipurile de activităţi de memorare sunt întotdeauna determinate de sarcinile didactice propuse şi

urmărite. Astfel, putem vorbi de:
1. Activităţi de predare – învăţare;
2. Activităţi de fixare (repetare), orientate spre o conservare temeinică a celor transmise la activităţi de
predare – învăţare şi spre dezvoltarea deprinderii de reproducere corectă, conştientă şi expresivă;
3. Activităţi de verificare a însuşirii cunoştinţelor, a corectitudinii reproducerii.
Desfăşurarea activităţii de memorizare, care cuprinde doua secvenţe:
 Secvenţa I cuprinde următoarele momente:

- Introducerea copiilor în tema activităţii

- Familiarizarea copiilor cu textul literar - Recitarea-model
- Analiza textului, mesajului, cuvintelor necunoscute

 Secvenţa a II-a - predarea-învăţarea poeziei

- recitarea se face numai individual, cu ajutorul educatoarei, pentru a urmări pronunţia copiilor, fidelitatea
reproducerii, gradul de expresivitate şi gradul de înţelegere a poeziei
- obținerea performanței:
• recitări pe roluri;
• îmbinarea recitării individuale cu recitarea colectivă în condiţiile stabilite mai înainte;
• recitarea selectivă, ca posibilitate de verificare a înţelegerii textului şi a concretizării memorării.Încheierea
activităţii are ca obiect prioritar fixarea celor învăţate
 LECTURA DUPĂ IMAGINI

Lectura pe bază de imagini este o activitate de educare a limbajului specifică învăţământului preşcolar . Această
activitate are două componente de bază:
- observarea dirijată a imaginilor şi
- dezvoltarea capacităţilor de receptare şi de exprimare a mesajelor.

Prima componentă a activităţii se realizează prin perceperea organizată şi dirijată de către

educatoare a imaginilor pe baza analizei, sintezei şi a generalizării datelor din imagine. Perceperea se
realizează prin metoda conversaţiei, pornind de la elementele cunoscute de copii, de la experienţa lor
cognitivă. Componenta verbală a activităţii se realizează concomitent cu perceperea imaginilor: copiii
trebuie să analizeze imaginile, să le descrie, să le interpreteze şi să le compare, folosind un limbaj propriu.
 Materialul intuitiv are un conţinut variat şi duce la dezvoltarea gândirii copiilor. Activitatea
de lectură pe bază de imagini are următoarele sarcini:
-dezvoltarea capacităţilor intelectuale;
-dezvoltarea proceselor psihice;
-exersarea şi îmbunătăţirea deprinderilor de exprimare corectă şi fluentă;
-dezvoltarea unor trăiri afective, morale şi estetice.
Metodica lecturii pe bază de imagini este determinată de particularităţile de vârstă ale copiilor, printre care
trebuie să amintim:
-atenţie de scurtă durată;
-percepţie nesistematică, izolată a unor elemente nesemnificative, incapacitatea de a recepta esenţialul;
de aceea este nevoie de activitatea de dirijare a educatoarei;
-experienţa de viaţă redusă.
 Materialul intuitiv trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
a. Sub aspect tematic:
- să corespundă programei, fiind accesibil şi interesant;
- să asigure realizarea obiectivelor cognitive şi afective;
- să îndeplinească cerinţe didactice: claritate, vizibilitate, accesibilitate, atractivitate;
- să aibă valoare estetică.

b. Din perspectiva scopului didactic:

- să asigure unele reprezentări corecte;
- să contribuie la exersarea capacităţii de comunicare orală prin prezentarea unor acţiuni, prin prezentarea unor
relaţii dintre personaje;
- să aibă dimensiuni corespunzătoare pentru a permite analiza şi compararea elementelor componente, să permită
perceperea fără dificultate a imaginii.
 La lectura pe bază de imagini nu trebuie folosite multe imagini pentru a nu dispersa atenţia copiilor. Ilustraţiile
trebuie să fie studiate în prealabil de către educatoare pentru a alcătui un plan de întrebări şi planul de idei la care vrea
să se ajungă. Planul de întrebări trebuie să dirijeze atenţia copiilor spre perceperea elementelor semnificative. Întrebările
trebuie formulate în aşa fel, încât să conducă la concluzii parţiale şi finale. Ele trebuie să creeze situaţii-problemă, să
aibă funcţii cognitive ş i educativ -formative şi trebuie să fie: clare, precise, accesibile, să nu sugereze răspunsul prin
“da” sau “nu”.

Răspunsurile copiilor trebuie să fie, de asemenea: clare, precise, corecte, concise, să fie o formulare conştientă
bazată pe înţelegerea aspectelor principale ale ilustraţiei.
 Structura activităţii pe bază de imagini
1. Organizarea activităţii
- pregătirea sălii: aerisire, aşezarea mobilierului ca ilustraţiile să fie vizibile pentru fiecare copil;
- pregătirea şi aşezarea materialului intuitiv în mod corespunzător;
- aşezarea copiilor în mod optim.
2. Desfăşurarea activităţii conţine următoarele secvenţe:
a. Introducerea în activitate – prin anunţarea temei, prezentarea imaginilor şi pregătirea pentru perceperea acestora.
În această secvenţă se pot folosi mai multe procedee pentru captarea şi menţinerea atenţiei copiilor. Este recomandabil să
se folosească elemente -surpriză, ca: imagini aflate pe stativ /tablă acoperite sau întoarse, dezvăluindu-se treptat la
momentul potrivit. Se poate iniţia o convorbire, se pot utiliza poezii sau ghicitori. Folosirea unor păpuşi creează dispoziţii
afective optime pentru desfăşurarea activităţ ii, determină motivaţia copiilor din moment ce în cazul unor participări
active se pot juca cu jucăriile respective.
b. Perceperea / intuirea ilustraţiilor – prin analiza, descrierea, compararea şi interpretarea acestora, prin convorbire
dintre educatoare şi copii şi prin prezentarea concluziilor parţiale la care se ajunge. După acest prim contact cu
imaginea, educatoarea dirijează perceperea tabloului către planul central, apoi către planul secundar. În perceperea
fiecărui plan copiii trebuie să recunoască (să identifice) componentele, să le denumească, să enumere, să relateze
acţiuni, să descopere relaţii, cauze şi efecte, să evalueze, până se ajunge la concluzia finală.

c. Fixarea conţinutului principal al imaginilor şi sinteza finală

Cea mai frecventă şi mai plăcută formă de concluzionare este povestirea prin care se relevă semnificaţia
ansamblului. După sinteza finală se poate cere copiilor să dea un titlu semnificativ pentru fiecare ilustraţie.
3. Încheierea activit ăţii – constă în integrarea noilor cunoştinţe în sistemul celor asimilate anterior şi asigurarea
retenţiei.
OBSERVARE reprezintă una din formele de bază ale activităţii organizate pentru cunoaşterea
mediului înconjurător.
Principala sarcină a observării este de a realiza perceperea activă şi sistematică a obiectelor şi
fenomenelor lumii reale, sub îndrumarea educatoarei. Activitatea de observare este cea mai importantă
sursă de impresii pe care copiii le acumulează şi le valorifică în întreaga lor viaţă. Aceste impresii şi
cunoştinţe vor constitui punctul de plecare al întregului proces organizat de cunoaştere, de mai târziu .
Activitatea de observare desfăşurată în grădiniţă are multiple scopuri:
• să organizeze procesul de cunoaştere directă a realităţii de către copii, să lărgească baza senzorială a
procesului de cunoaştere, să dezvolte şi să stimuleze capacităţile perceptive precum şi alte capacităţi,
procese, abilităţi şi aptitudini
intelectuale ce se conturează şi se dezvoltă de la vârstele mici;
• să asigure înţelegerea, la nivelul vârstei, a relaţiilor simple dintre obiecte şi fenomene;
• să satisfacă dorinţa şi interesele cognitive ale preşcolarilor, să dezvolte curiozitatea şi spiritul de cercetare
al acestora;
• să contribuie la acumularea de impresii constituind fondul de cunoştinţe cu care copilul va opera ulterior la
niveluri din ce în ce maii complexe.
 Este important de reţinut faptul că din punct de vede re al planificării, se face distincţia între
observările dinainte planificate şi observările neplanificate sau observările ocazionale. În cazul
observărilor dinainte planificate, temele sunt stabilite În funcţie de curriculum preşcolar, grupa de copii,
anotimpul în care ne aflăm, etc. În general, de tematica observărilor vor depinde, în mare măsură,
celelalte a ctivităţi, observăriile fiind izvorul informaţi i lor, al datelor senzoriale care vor fi prelucrate.
Unele observări planificate nu pot fi fixate cu precizie, deoarece organizarea lor depinde d e momentul
apariţiei fenomenului: ploaie, vânt, brumă, ninsoare, furtună. Observările ocazionale se desfăşoară fără o
planificare prealabilă, deoarece ele sunt determinate de împrejurări care nu pot fi prevăzute dinainte:
fenomene a l e naturii ca eclipsa de soare, trăsnetul, căderea grindinei, revărsarea apelor sau evenimente
sociale: competiţii sportive, festivaluri
 Aspecte metodice ale organizării şi desfăşurării observărilor
Etapele principale ale unei activităţi clasice de observa re sunt:
• prezentarea obiectului de observat;
• perceperea liberă a obiectului, exprimarea impresiilor imediate asupra obiectului prezentat
• percepe rea sistematică a obiectului pe baza unui plan de întrebări,
• desprinderea părţilor componente;
• sintezele, generalizările simple asupra celor observate, reconstituirea întregului pe plan mintal în vederea elaborării reprezentării sau
noţiunii corespunzătoare.

Structura unei activităţi de observare cuprinde unele etape comune şi a ltor activităţi, şi anume: introducerea în activitate, cu rolul
de a familiariza copiii cu tema şi sarcinile ce le revin; perceperea sistematică a materialului de observat, care reprezintă o etapă
specifică şi încheierea, prin care se urmăreşte a oferi noilor informaţii o coloratură afectivă intensă sau un caracter aplicativ.
 În cadrul activităţii de observare, introducerea în activitate are ca obiective trezirea interesului
copiilor pentru observarea ce urmează, captarea atenţiei a cestora, dar şi încadrarea activităţii şi a
temei în categoria activităţilor cu un conţinut asemănător. Aceste obiective pot să fie realizate
astfel:
• se stabileşte legătura cu alte activităţi de acelaşi fel sau cu aceeaşi temă;
• se reactualizează experienţa de viaţă a copiilor;
• se prezintă materialul de observat, se precizează sarcinile ce le revin copiilor, reguli de
comportare, etc.
 Partea specifică şi cea mai importantă a observării este perceperea materialului de observat, analiza lui
pe baza antrenării multilaterale a analizatorilor. Este important să reţinem că în activitatea de observare
accentul cade pe perceperea sistematică a realităţii; acest lucru impune ca momente cheie, în toate
observăriile, analiza şi sinteza celor observate.
În efectuarea analizei din punct de vedere al conţinutului, există mai multe posibilităţi:
- trecerea de la amănunte, aspecte izolate, spre întreg;
• trecerea de la perceperea întregului spre părţile componente principale şi secundare;
• analizarea structurii exterioare a obiectelor şi, în legătură cu aceasta, a însuşirilor caracteristice sau
invers;
 Sinteza poate avea loc imediat după introducerea unui element nou, pentru a-i integra în
contextul dat, după parcurgerea unei unităţi logice în cadrul analizei (respectiv, sinteze parţiale) şi la
sfârşitul analizei, sinteza finală, cu scopul de a desprinde ideile principale ce se degajă din analiză,
sau pentru a elabora generalizări simple, comparaţii, concluzii etc.
Acţiunile cele mai eficiente utilizate în practică pentru a sistematiza şi sintetiza datele
senzoriale ar putea fi :
• recurgerea la unele descrieri, povestiri scurte, ghicitori-acestea fiind sinteze cu caracter verbal
formulate de educatoare sau de copii cu ajutorul educatoarei;
• se poate folosi, de asemenea, desenul educatoarei precedat, însoţit sau urmat de relatările copiilor;
• se poate realiza sistematizarea şi sintetizarea datelor senzoriale şi prin procedee de joc variate, prin
utilizarea unor materiale ilustrative concepute în a cest scop (asamblarea unui întreg din elemente
componente
 Desen. Pictură. Modelaj.
Colaj. Aplicație. Confecționare

Etape:
 Intuirea materialului
 Prezentarea modelului și analiza lui
 Explicarea tehnicii de lucru și stabilirea criteriilor de evaluare
 Încălzirea mușchilor mici ai mâinii
 Executarea lucrării de către copii
 Evaluarea lucrărilor
Aplicație

Prezentați și descrieți 3 etape ale unei activități, la alegere (convorbire, memorizare, lectură
după imagini, observare) pentru grupa mijlocie.
  Variante
de organizare și de realizare a activităţilor de dezvoltare
personală: rutine (întâlnirea de dimineață), tranziții, activități opționale,
activități din perioada după-amiezii
1. Rutinele
- sosirea copilului, întâlnirea de dimineaţă, micul dejun, igiena – spălatul şi toaleta, masa de prânz,
somnul/perioada de relaxare de după-amiază, gustările, plecarea
- Sosirea copiilor – 8.00 / 8.30
- Igiena – spălatul și toaleta – „Dacă mâinile-s curate / Bolile vor sta departe!” – 8.30
- Mic Dejun – „Poftă bună - mulțumim / Și pe jos nu risipim!” – 8.30 – 9.00
- Igiena – spălatul și toaleta – „Apa și săpunul - prietenii mei!” – 9.00- 9.05
- IGIENA – spălatul și toaleta – „Dacă mâinile-s curate / Bolile vor sta departe!” – 11.30
- Masa de prânz – „Poftă bună - mulțumim / Și la masă nu vorbim!” – 11.45
- Igiena – spălatul și toaleta – „Spală mâinile, ochii și obrazul / Și nu ocoli nici nasul!”

Întâlnirea de dimineață:
Introducerea
Prezența,
Calendarul naturii,
Mesajul zilei,
Noutatea zilei
Exemple de posibile tranziţii:

PREGĂTIREA PENTRU MASĂ

1. Jucăriile adunăm, Mâinile ni le spălăm,
Vasele le aranjăm, La masă ne aşezăm
Sala noi o pregătim, Poftă bună, mulţumim,
Şi la masă noi pornim. Şi mâncarea o servim.
( versurile se cântă pe melodia cântecului „Bate vântul frunzele”)

2. Haideţi cu toţii, de grabă ne-adunăm,

Sala de grupă frumos o aranjăm.
Fetele fac ordine, la bucătărie,
Iar baieţii strâng de zori

Masa ne-aşteaptă doar cu bunătăţi,

Mâncarea-i gustoasă, miroase şi-o pofteşti,
Fetele se aşează-n rând, una după alta,
Iar baieţii vin în grabă chiar acum.
(versurile se intonează pe melodia cântecului „Toamna ne-mbie”)
3. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 11, 12,
Toţi de grabă ne-adunăm, Către baie ne-ndreptăm,
5, 6, 7, 8, 13, 14, 15, 16,
În perechi noi ne grupăm. Mâinile ni le spălăm.
PREGĂTIREA PENTRU SOMN
1. Ora 12 a sosit, noi ne punem la dormit,
Pijamaua o – mbrăcăm,
Hainele le ordonăm,
Capul pe perna – l culcăm,
Pe Moş Ene îl chemăm.
TREZIRE
1. Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,
Hainele de grabă pe noi le luăm,
Pijamaua jos o dăm,
Plapuma o aranjăm.
Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,
Hainele de grabă pe noi le luăm,
(versurile se intonează pe melodia cântecului „Ne jucăm cu degetele”)
PREGĂTIREA PENTRU ACTIVITĂŢI
1. Astăzi noi vom număra, 2. Cel mai mult, aici la grădi,
Şi mulţimi noi vom forma. Noi am vrea să ne jucăm,
Cu jetoanele lucrăm, Dar trebuie să şi lucrăm.
În perechi le aşezăm. La măsute ne-aşezăm,
În caiete completăm
Cu creionul desenăm.
 Activitățile opționale se pot realiza prin mijloace de realizare a activității specifice domeniului din care face
respectivul opțional, la care se pot adăuga și alte mijloace specifice activităților extracurriculare.

Activitățile din perioada după-amiezii se pot realiza prin activități de recuperare, ameliorare de tipul și de
dezvoltare, recreative, de cultivare şi dezvoltare a înclinaţiilor:
- Finalizarea lucrărilor ;
- Consolidarea temei de dimineață, cântecului, poeziei;
- Repovestirea;
- Realizarea temei de dimineață prin folosirea altor mijloace;

Tura I DPM : săritura în adâncime după aparat;

Teme/ Conținuturi : DLC: exprimare fluentă, audierea unor Subiectul activității: DLC -,,Legenda Sfântului Nicolae”
poveşti de către preşcolari;
DPM : săritura în adâncime după aparat;
Subiectul activității: DLC - ,,Legenda Sfântului Nicolae”
DPM ,,Cizmulițe magice”
Mijloace de realizare: DLC: lectura educatoarei;
DPM : exerciții, joc de mișcare;
Tipul de activitate: DLC: de însușire de noi cunoștințe;
DPM : de formare de priceperi și
deprinderi;
DPM – ,,Sari la semnal”
Mijloace de realizare: DLC: repovestire;
DPM : exerciții, joc de mișcare;
Tipul de activitate: DLC: de conolidare de cunoștințe;
DPM : de formare de priceperi și
deprinderi;

Tura II
Teme/ Conținuturi : DLC: exprimare fluentă;
Relația grădiniță‒școală și relația grădiniță‒familie–comunitate.
Familia este primul grup social (mediul primar de socializare) din care face parte copilul. Este una din
cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituţie stabilă, cu rosturi fundamentale pentru indivizi şi
pentru familie (M. Voinea, 1996). Mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi
se formează pentruviaţa îl oferă
Părinţii sunt primii educatori, ei sunt primii cu care copilul interacţionează constant încă din prima zi
a vieţii. Familia este modelul pe care copilul îl imită; modul de viaţă al familiei este principalul
reper în viaţă alcopilului, el este internalizat puternic în anii copilăriei; Comunicarea intrafamilială
influenţează decisiv dezvoltarea psihofizică a copilului, formarea personalităţiilui. Copiii îşi observă proprii
părinţi cum acţionează în rolul de părinţi. Ei sunt primele modele pentru modul încare să acţioneze ulterior
ca părinţi. Rezultatele unor cercetări făcute au demonstrat că dezvoltarea copilului este influenţată în
proporţie de 70,63%de familie. Grădiniţei îi revine rolul de partener în relaţiile ei cu familia – acest rol
derivă din faptul că este unserviciu specializat, cu cadre pregătite pentru realizarea sarcinilor educaţiei
copiilor cu vârste cuprinse între 3-6/7 ani.
Relaţia grădiniţă-familie

-nu se poate constitui fără asigurarea unei condiţii de bază, fundamentală: cunoaşterea familiei de către
educatoare, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. Educatoarea trebuie să cunoască mai multe
aspecte ale vieţii de familie, deoarece aceasta o ajută în cunoaşterea şi înţelegerea copiilor cu
vârstecuprinse între 3-6/7 ani. Grădiniţa nu poate face minuni, iar educaţia dată în aceasta instituţie nu va
avea rezultate, dacă familia nu colaborează, nu comunică, nu continuă munca depusă de educatoare.

Familie poate contribui la creşterea factorilor educogeni ai familiei, prin activităţi specifice părinţii pot
fi sprijiniţi să conştientizeze rolul pe care-l au în educaţia copiilor lor, să conştientizeze şi să îndrepte
comportamente şi atitudini greşite în familie, să fie sprijiniţi să se implice în activităţi educative.
 Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familie
- Şedinţele cu părinţii.
- Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi.
- Organizarea unor întâlniri cu părinţii
- Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative
- Voluntariatul
- Asociaţiile de părinţi
Exemple : Parteneriate grădiniță – familie - PARTENERIATULUI EDUCAȚIONAL „Copilăria în ochii
adultului”
grădiniță – comunitate - ,,Copilărie, regatul mânuțelor unite”
Domeniul cultural-artistic, arte vizuale
sau
- „CARTEA-PRIETENA PITICILOR”
 Diferenţiere şi individualizare în procesul de
învăţământ

Diferenţierea presupune adaptarea activităţii de predare-învăţare-evaluare, sub raportul conținutului, al formelor de

organizare şi al strategiilor didactice la particularităţile copiilor şi la tipurile de individualităţi.
Individualizarea presupune adaptarea activităţii didactice la potenţele/particularităţile individuale ale copilului.
Strategiile de predare-învăţare individualizată reprezintă proiectări ale modului de organizare a: conţinutului,
tipurilor de activitate, metodelor şi mijloacelor ce pot fi folosite în funcţie tipul de conţinut şi modul lui de organizare,
formelor de organizare a activităţii, relaţiilor educatoare-preşcolar, specificitatea lor şi stilurilor didactice, în funcţie de
particularităţile individuale ale preşcolarului (natura motivaţiei, voinţa, capacităţi intelectuale, stil de învăţare), pentru
realizarea obiectivelor vizate.
Pentru a fi posibilă învăţarea individualizată este nevoie ca strategiile de predare să creeze condiţii optime
individualizării învăţării.
 Diferenţierea şi individualizarea în educaţia preşcolară presupun o deosebită atenţie din
partea instituţiei şcolare şi a cadrelor didactice, astfel ele implică acţiuni ale acestora precum :
 identificarea timpurie a copiilor cu cerinţe educative speciale şi cu risc de eşec şcolar ;
 derularea unor programe de diferenţiere şi individualizare curriculară care să permită evitarea apariţiei problemelor
asociate sau efectelor secundare unei rămâneri în urmă în dezvoltare sau unor aptitudini speciale;
 promovarea unor acţiuni complexe de asistenţă psiho-pedagogică, medicală, socială care să dezvolte intervenţia
educaţională diferenţiată ;
 asigurarea intervenţiei educaţionale precoce pentru depăşirea dificultăţilor respectiv potenţarea aptitudinilor
speciale într-un mediu tolerant şi flexibil, specific grădiniţei;
 asigurarea şanselor egale de dezvoltare ca individualităţi a copiilor şi de pregătire pentru integrarea socială şi
şcolară.
Diferențierea înseamnă a organiza interacțiunile și activitățile în așa fel încât fiecare
copil să fie constant sau frecvent confruntat cu situațiile didactice cele mai fecunde
pentru el.
Tratarea diferențiată trebuie să înceapă prin cunoașterea copilului, ea nu trebuie să fie o
acțiune în sine, ci să ajute la formarea personalității copiilor la potențialul lor maxim.
Încă de la vârsta preșcolarității, copiii trebuie să se autocunoască, pentru ca într-un
mediu adecvat să-și formeze deprinderile sociale și comportamentul.
La vârstele mici, diferențierea și individualizarea procesului formativ-educativ
constituie calea „de stimulare a dezvoltării individuale și sociale”
Diferențierea și individualizarea procesului de învățământ presupune o revalorizare
profesională și o responsabilitate deosebită a cadrului didactic. Astfel, cadrului didactic îi
revin următoarele atribuții:
◦ Să cunoască copiii și grupa în ansamblu
◦ Să coreleze curriculum cu particularitățile individuale și de vârstă;
◦ Să analizeze, să folosească resursele și să caute noi resurse;
◦ Să stabilească obiectivele de dezvoltare ale grupei și ale fiecărui copil în parte
◦ Să amenajeze spațiul educativ și să-l configureze în funcție de evoluția programului pe care și l-a propus;
◦ Să promoveze un climat comportamental pozitiv și relaxat
◦ Să comunice efectiv și eficient cu toți partenerii
Aplicație
Rolul jocului în predarea diferențiată, având în vedere următoarele:
◦ Precizarea legăturii dintre principiul individualizării actului educațional,
tratarea diferențiată și joc
◦ Exprimarea argumentată a unui punct de vedere despre rolul jocului în evoluția
copilului preșcolar având nevoi speciale