Valențe formative și informative ale

jocului didactic în școala specială

 Rolul educației în școala specială
• Dreptul la educație este un drept universal, în cadrul căruia se dezvoltă, pană la generalizare, libertatea de a
învăța, precum și învățarea liberă

• Problema educațională constituie astăzi o temă prioritară

• Reforma învătământului impune reconsiderări la nivelul structurii sistemului școlar, al finalităților si

obiectivelor de instrucție și educație, precum și o permanentă perfecționare a metodologiilor de lucru

• Alături de copiii din școlile de masă, cresc și se dezvoltă și o altă categorie de copii și anume, cei cu cerințe
educative speciale (CES)

• Copiii cu CES au aceleași trebuințe de bază în creștere și dezvoltare ca toți copiii: nevoia de afectivitate și
securitate, de apreciere și întărire pozitivă, de încredere în sine, de responsabilitate și independență, dar în
același timp au și anumite necesități particulare, specifice și individualizate

• Aceste condiții particulare le oferă școala specială, care îi sprijină

• Dacă în școala de masă, un copil cu CES este comparat prin posibilitățile sale inferioare de
înțelegere și adaptare la colectivitate, în școala specială acest complex dispare, iar copilul ia contact
cu un personal didactic specializat în instruire și educare și beneficiază de programe adaptate
nevoilor sale

• Obiectivele instructiv-educative ale învățământului special au o arie mai restrânsă, bazându-se nu

atât prin a-i forma elevului o vastă cultură generală, cât prin a-l abilita în domeniul practic

• Învățământul special are ca obiective valorificarea maximă a potențelor biologice și psihice ale
copiilor cu CES, stimularea și corectarea dezvoltării lor fizice și intelectuale, pregătirea pentru
integrarea socio-profesională

• Aceste obiective generale se concretizează în două categorii de sarcini ce se întregesc reciproc:

1. Sarcini comune cu cele ale învațământului de masă, urmărind înarmarea copiilor deficienți cu un
sistem de cunoștințe, priceperi și deprinderi necesare adaptării
2. Sarcini speciale care decurg din caracterul terapeutic pe care îl are actul educativ: este vorba de
corectarea și reeducarea funcțiilor instrumentale, de o diminuare a insuficiențelor
 Jocul 

Jocul este o activitate specific umană, dominant în copilărie, prin care omul își satisfice imediat, după posibilități,
propriile dorințe acționând conștient și în lumea imaginară ce și-o creează singur

Jocul este o formă de ”activitate specifică pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică” (U. Schiopu în
Dictionar de psihologie, 1997)

Prin intermediul jocului, copilul ”pune în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa particulară, traduce în fapt
potențele virtuale care apar succesiv la suprafata ființei sale, le asimilează si le dezvoltă” ( U. Schiopu în
Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, 1970)

”Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale. Sufletul și inteligenţa devin mari prin joc.
Despre un copil nu se poate spune că el creşte și atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc”. (Jean
Chateau, 1972)
 Jocul didactic

• Jocul didactic este o formă de activitate atractivă ce ajută la instruirea copiilor, le consolidează și
precizează cunoștințele despre lumea înconjurătoare. Ele îmbină armonios elementele instructive
și exercițiul cu elemente distractive

• Jocul didactic presupune valorificarea elementelor de joc în atingerea unor obiective educaționale

• Rolul și locul jocului didactic în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut de către
marea majoritate a pedagogilor lumii. Prin urmare, jocul este activitatea dominantă a copilului.
Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale, diferă de la o perioadă de vârstă la alta.
Dacă în perioada copilăriei jocul îndeplinește funcții cognitive sau formativ-educative, mai târziu
funcțiile sale devin de recreere și reconfortare fizică și psihică

• Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic constă tocmai în aceea că el îmbină într-un tot
unitar și armonios atât sarcini cât și funcții specifice învățării, dar și sarcini și funcții specifice
jocului.
• Se poate spune că ”jocurile constituie o şcoală a energiei, a educaţiei, a conduitei, a gesturilor, a
imaginaţiei; jocul educă atenţia, abilităţi și capacități fizice și intelectuale, trăsăturile operative ale
caracterului (perseverenţa, promptitudinea, spiritul de ordine, dârzenia etc.), trăsături legate de
atitudinea față de colectiv, corectitudinea, spiritul de dreptate, cel de
competiție, sociabilitatea în genere. În felul acesta jocul modelează dimensiunile etice ale conduitei.”
( U.Schiopu, 1970)

• Principala funcție a jocului este asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vieții, este o
funcție de cunoaștere, care scoate în evidență amplitudinea caracteristicilor cognitive ale jocului  

• Cadrul didactic are menirea de a stabili conținutul informațional, alegând jocul cel mai adecvat ca mijloc și
procedeu de influențare a dezvoltării copilului

• Jocul are atât funcții formative cât și informative

După conținutul și obiectivele urmărite, jocurile didactice pot fi incluse în mai multe categorii:

•Jocuri senzoriale (vizual-motorii, tactile, auditive);

•Jocuri de observare a naturii;
•Jocuri de dezvoltare a limbajului;
•Jocuri de raționament; •Jocuri de creație;
•Jocuri matematice; •Jocuri de memorie;
•Jocuri de construcții tehnice; •Jocuri de îndemânare;
•Jocuri muzicale; •Jocuri de cooperare;
•Jocuri de orientare; •Jocurile pe computer;
•Jocuri aplicative; •Jocuri de energizare;
•Jocuri de strategie și gândire;
•Jocuri de decizie, etc.

Obiectivele jocului definesc achizițiile de învățare, concrete, observabile și măsurabile. Numărul

acestora variază în funcție de participanți și complexitatea jocului.
• Jocul didactic contribuie la dezvoltarea psihică a copilului, stimulând funcțiile intelectuale prin intermediul
cărora se realizează cunoașterea realității

• Prin jocul didactic se dezvoltă spiritul de observație, imaginația creatoare, memoria

• Prin jocul didactic se stimulează și modelează procesele afective

• Copilul cu CES poate învăța să reacționeze sincer, pozitiv față de ceea ce este bun, frumos, moral și
negativ față de ceea ce este urât, rău, imoral

• Latura volițională este intens solicitată in jocurile cu reguli

• Prin jocul didactic este cultivată și funcția de comunicare

• Jocul este un bun prilej de pregătire psihologică a copilului și care-i dă posibilitatea de a avea preocupări
variate sub aspectul conținutului

• Caracterul formativ al jocului este cu atât mai evident cu cât prin intermediul său copilul asimilează nu
numai caracteristicile modelelor, ci şi felul relaţiilor acestora cu mediul social în care trăieşte
• Jocul ocupă un loc central în sistemul de educație al copiilor cu CES, fiind vorba de activitatea de bază în
dezvoltarea și în satisfacerea cerințelor vitale ale acestuia

• Jocul trebuie să fie compatibil cu nevoile şi preferinţele ludice ale copiilor cu CES şi să fie centrat pe elev

• Prin joc, copilul cu CES iși lărgește și iși imbogățește sfera cognitivă, iși conturează interesele, se
îndreaptă spre o activitate socio-profesională, sporind afectivitatea și câmpul acțional, fantezia și
investigația

• Jocul didactic exercită asupra copilului cu CES o influență multilaterală mai ales asupra dezvoltării lui
psihice

• În ultimii ani s-a intensificat tendința de sistematizare a tehnicilor terapiei prin joc. Prima tendință pune
accent pe tehnica orientală în cadrul căreia învățătorul terapeut își asumă raspunderea privind organizarea
și intervenția terapeutică în desfășurarea jocului. A doua tendință în tehnica terapiei prin joc consideră
jocul ca un mijloc natural de autoexprimare, în care copilul se joacă cu ce dorește și cum dorește, în
camera specială de joc, iar învățătorul nu mai oferă indicații directe.
• Jocul în procesul de evaluare este o activitate prin care sunt colectate, asamblate și interpretate informații
despre starea, funcționarea sau evoluția viitoare a copilului cu CES

• Jocurile educative au forță predicativă, fapt care l-a determinat pe H. Wallon să le considere veritabile
teste de dezvoltare și totodată au și o forță propulsoare pe planul dezvoltării psihice a copiilor cu CES,
jocul constituind un adevărat revelator al evoluției mentale, un instrument pentru a masura procesul de
maturizare și dezvoltare mentală și afectivă.

• Ed. Seguin afirma că : ”idiotul care se joacă nu mai este idiot” sau că: ”idiotul care se joacă merită alt
nume”

• Jocul ca modalitate de evaluare are un rol important în ceea ce-i privește pe copii cu CES. Prin joc
evaluarea este mai eficientă și totodată antrenantă

• Jocul în procesul de evaluare este o activitate prin care sunt colectate, asamblate și interpretate informații
despre starea, funcționarea sau evoluția viitoare a copilului cu CES
Jocul aduce copiilor ocazia de a asimila ceea ce în viața reală ar putea fi dificil să înțeleagă, este modul în
care se poate lucra asupra confuziilor, anxietăților și conflictelor lor, intr-o formă facilă și usor acceptată.
Mulți copii nu sunt capabili să exprime nevoile, trăirile și sentimentele proprii, dar jocul devine un mijloc de
exprimare accesibil.

Aria terapiei prin joc este special adaptată diferitelor nevoi ale copiilor, pentru a le da acestora siguranță,
sentimentul caminului și posibilitatea unui contact normal cu cei din jur

Terapia prin joc încorporează abilitățile fizice, funcțiile cognitive și nevoile emoționale ale copilului într-un
mediu sigur și suportiv. Este o intervenție terapeutică și psihologică care folosește jocul pentru ai ajuta pe
copii să-și dezvolte un mai bun simț al incluziunii. Crește încrederea în sine, nivelul de interacțiune socială
și sentimentul de cunoaștere de sine. Joaca este activitatea care aduce cea mai mare bucurie în viețile
copiilor
Bibliografie:

Chateau, J. (1967) Copilul si Jocul, București, Editura Didactică și Pedagogică

Radu, G. (1999) Psihopedagogia dezvoltării școlarilor cu handicap, București, Editura Didactică și
Pedagogică
Schiopu, U. (1970). Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, București, Editura Didactică și
Pedagogică