JOCUL ȘI PREGĂTIREA PENTRU VIAȚĂ

Autor: Prof. Sergiu Neichi

JOCUL ȘI PREGĂTIREA PENTRU VIAȚĂ

Copilăria este un timp al jocului, dar mulți părinți au ajuns să creadă că jocul este necesar doar la
vârsta preșcolarității. Se așteaptă cumva ca, după 6 ani, copiii să-și piardă interesul și plăcerea
de-a se juca și să se dedice doar școlii, sportului și studiului limbilor străine. Părinții cred că
succesul în viață presupune să îndopi copilul cu informații și să-l supui la tot soiul de
activități inițiate și conduse de adulți, activități în care copiii sunt un soi de materie-primă supusă
transformării înțelepte a adultului, până când devine un produs final lucios și valoros.
Însă lucrurile nu stau deloc așa. Realitatea ne arată că puii tuturor vieţuitoarelor se joacă şi, în
joaca lor, se pregătesc pentru viaţă, învăţând tot ceea ce au nevoie să ştie pentru supravieţuire. Şi
puiul de om se joacă, de la bebeluşul care-şi zornăie jucăria până la adolescenţii care se
îmbrâncesc şi se hlizesc.
Joaca este mişcare, explorare, comunicare, socializare, observaţie şi imitaţie, exerciţiu, învăţare
şi, mai ales, plăcere. Jocul înseamnă reflectarea şi transformarea, într-un plan imaginar, a
realităţii înconjurătoare, astfel încât copilul să o poată înțelege și integra.
Jocul nu este doar distracţie, nu este pierdere de timp. Copilul are nevoie să se joace pentru că o
astfel de activitate îi dezvoltă imaginaţia, vorbirea, logica, creativitatea, mobilitatea, abilităţile
sociale, îi conferă o stare generală fizică şi psihică bună şi îl ajută să obţină performanţe şcolare
mai bune. Copilul învaţă cel mai bine în joacă, dobândește experienţă personală și își dezvoltă
abilități importante, pe care le va folosi pe tot parcursul vieții. Evident, are nevoie de
un management corect al timpului, astfel încât să aibă vreme suficientă și pentru studiu, dar și
pentru odihnă, activități casnice și activități extrașcolare.
Copiii cu o „agendă de lucru” foarte încărcată
În 2012, Dr. David Whitebread de la Universitatea Cambridge a redactat împreună cu un grup de
cercetători un studiu intitulat „Importanța jocului”. Acesta arată că studiile de psihologie au
indicat existența a cinci tipuri de jocuri fundamentale: jocurile fizice (de mișcare), jocurile cu
obiecte, jocurile simbolice, jocurile de rol („de-a ceva”), jocurile cu reguli. Fiecare tip de joc
sprijină dezvoltarea cognitivă și emoțională în manieră proprie, de aceea fiecare tip de joc trebuie
să se regăsească într-o „dietă sănătoasă de joc” a copilului. Unele jocuri sunt mai bine studiate și
de aceea înțelegem mai bine valoarea lor pentru dezvoltare, dar încă nu înțelegem pe deplin
procesele psihice implicate în joc.
Dr. Whitebread afirmă că sărăcia din zonele urbane ale Europei presupune limitarea accesului
copiilor la natură și îi privează de oportunitatea de-a se juca. Știm cu toții că, în multe familii,
distracția cea mai ieftină și mai accesibilă este televizorul. Însă nici copiii din familiile înstărite
nu o duc mult mai bine din punctul acesta de vedere: părinții lor le micro-manageriază existența,
astfel încât nici un moment să nu fie „irosit” ori copiii scăpați cumva din ochi. Îi urmăresc
pe webcam chiar și atunci când dorm, să vadă dacă nu cumva visează urât sau se sufocă în somn.
Acești copii au o „agendă de lucru” foarte încărcată, sunt în permanență supervizați de un adult,
nu au timp pentru joacă nestructurată, nu au timp pentru a face nimic altceva decât ce le indică
adultul din preajma lor, nu au timp pentru prieteni și trăiesc în permanență ca și cum ar fi sub un
clopot de sticlă. Dacă se îmbrâncesc în spațiul de joacă, ori se mai mușcă, ori se trag de păr,
părinții se isterizează și iau măsuri dintre cele mai stupide pentru a-i proteja de ceva atât de
„nociv”, fără să realizeze nici o secundă că efectele secundare ale privării de joacă sunt de multe
ori mai nocive decât incidentele care apar spontan între copii.
Părinții ajung să nu-și mai dea seama de ce copiii lor nu sunt ceea ce ar trebui să fie, de ce nu
sunt hiper-fericiți, hiper-cuminți și hiper-eficienți, de ce sunt adesea bolnavi de frică, de angoasă,
de singurătate, de ce se retrag în carapacea lor, de ce nu știu să comunice, de ce nu pot să trăiască
cu ceea ce sunt, de ce nu pot să-i tolereze nici pe ceilalți așa cum sunt. Psihologii, psihiatrii și
neurologii constată că privarea de joacă la vârsta copilăriei poate să conducă la apariția de
anomalii în dezvoltarea creierului copilului și în dezvoltarea sa psihică.
Beneficiile jocului
Jocul contribuie la dezvoltarea musculaturii, oaselor, articulaţiilor, la arderea caloriilor, întărirea
muşchiului cardiac, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi limfatice, dezvoltarea capacităţii
pulmonare, oxigenarea sângelui şi a creierului şi creşterea imunităţii. Joaca previne instalarea
unor boli grave, precum obezitatea şi diabetul. Jocurile de mişcaresunt valoroase în acest sens.
În plus, dezvoltă şi motricitatea, echilibrul, coordonarea mişcărilor, abilităţile manuale. Sunt
jocuri sportive, cu reguli ce trebuie explicate, însuşite şi aplicate, prin urmare aceste jocuri sunt
valoroase şi pentru disciplinarea copilului. Dansul şi cântecele însoţite de mişcări sunt excelente
jocuri de mişcare, la fel jocurile cu mingea, săritul corzii, şotronul, joaca în spaţiile special
amenajate. Toboganele, leagănele, balansoarele, sistemele de căţărat, caruselele, jocurile cu
mingea, cercurile și alte obiecte care trebuie aruncate şi prinse contribuie la dezvoltarea
abilităţilor motorii.
Copiii de până la 7 ani au nevoie de minim șaizeci de minute de joacă, plus alte treizeci-șaizeci
de minute alocate zilnic unor activităţi care implică mişcare (de pildă, mers pe jos), iar şcolarii
mici (7-10 ani) au nevoie de minim o oră de activitate fizică şi joacă, organizată în reprize.
Reproducând şi simulând interacţiunea dintre persoane, jocul de rol contribuie semnificativ la
dezvoltarea vorbirii şi a abilităţilor sociale ale copilului. Jocul de rol este cel în care partenerii îşi
asumă un rol: „de-a doctorul şi pacientul”, „de-a şcoala”, „de-a vânzătorul şi cumpărătorul” etc. 
În acest tip de joc, copilul reproduce relaţia dintre el şi părinţii săi, dintre el şi prietenii săi, dintre
el și alte persoane semnificative pentru el. Dacă îşi ceartă des păpuşa, dacă o insultă, dacă o
ameninţă sau o bate – atenţie, părinţi, schimbaţi-vă stilul de-a vă educa copilul! Urmărindu-l cum
se joacă sau jucându-te cu el, părinţii vor înţelege nu doar cum sunt ei înșiși percepuţi de copil, ci
şi care sunt problemele cu care acesta se confruntă (de pildă, de ce îi e frică de ceva anume), ce
simte în legătură cu anumite solicitări, situaţii, persoane.
Jocul de rol este valoros şi pentru că îl ajută pe copil să-şi controleze emoţiile şi comportamentul,
să reziste impulsurilor de moment şi să-şi înfrâneze pornirile, să-şi impună obiective şi să
urmărească îndeplinirea lor, să respecte reguli, să fie disciplinat. Abilităţile sociale sunt esenţiale
pentru succesul şcolar al copilului, atât pentru studiu, cât şi pentru o conduită adecvată la şcoală.
Jocurile de cărţi, cartonaşe sau jetoane, şotronul, jocurile cu mingea, jocurile cu pioni şi zaruri
ajută copilul să înveţe să respecte un set de reguli, deci să fie disciplinat.
Jocurile de construcţie, bricolajul, modelajul, desenul, jucăriile care trebuie împinse sau trase,
cele pe care copiii le pot călări dezvoltă imaginaţia, creativitatea, logica, simţul estetic, abilităţile
motorii fine. Sortarea jucăriilor îl învaţă pe copil să numere, să grupeze lucrurile pe categorii şi
în perechi. Puzzle-urile îl ajută să înveţe formele, mărimile, numerele, să îmbine lucrurile şi să le
potrivească după mărime şi formă. Joaca cu obiecte care se pun în mişcare prin lovire îl învaţă
relaţia cauză-efect și cum să-şi controleze impulsurile. Cărţile de poveşti şi povestirile, cântecele,
poezioarele, cutiuţele muzicale îi dezvoltă copilului limbajul.
Joaca nu înseamnă jucării, ci acţiune şi interacţiune! Jucăriile sunt valoroase numai în măsura în
care sunt folosite. În loc să umple camera copilului cu jucării, părinții ar trebui să-i ofere ocazii
numeroase de-a se juca cu alți copii, singuri și cu părinții lor.