JOCUL DIDACTIC LA ORA DE MATEMATICĂ METODE DE LUCRU

UTILIZATE ÎN PREDAREA NOŢIUNILOR MATEMATICE LA COPII

CU C.E.S.; APLICAŢII PRACTICE;

HOFFMANN-BRONT I. VIORICA CORNELIA,

Liceul Tehnologic „Ioan Bococi”, ORADEA,

JOCUL-este o modalitate de predare şi evaluare la copii cu C.E.S.Una din formele de

manifestare a copilului este jocul.În mod obişnuit o asemenea activitate este izvorâtă din
nevoia de acţiune,de mişcare a copilului,o modalitate de a-şi consuma energia,sau de a se
distra,un mod plăcut de a utiliza timpul şi nu numai.
Jocul-este un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire
intelectuală,tehnica,morală şi fizică a copilului. Elementul de joc imprimă acestuia un caracter
mai viu,mai atrăgător,aduce varietate şi o stare mai bună,dispoziţie funcţională,de veselie,de
bucurie,de destindere,ceea ce previne apariţia monotoniei , plictiselii,şi a oboselii.
Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ,el dobândeşte funcţii
psihopedagogice speciale,asigurând participarea activă a elevului la lecţii sporind interesul de
cunoaştere ,faţă de conţinutul lecţiei. Ştim că jocul didactic prezintă o metodă de învăţare în
care predomină acţiunea didactică stimulativă; Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei
finalităţile adaptive de tip recreativ proprii activităţii umane,în general,în anumite momente
ale evoluţiei sale ontogenice,în mod special.Copiii, majoritatea timpului liber şi nu numai şi-l
petrec jucându-se.Jocul reprezintă pentru copii o modalitate de a-şi exprima propriile
capacităţi.Prin joc copilul capătă informaţii despre lumea în care trăieşte,intră în contact cu
oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp.
Putem spune că jocul este”Munca copilului”.În timpul jocului,copilul vine în contact cu alţi
copii ori adulţi,astfel jocul are caracter social.Jocurile sociale sunt esenţiale pentru copii cu
handicap,întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii.În aceste jocuri sunt necesare minim
2 persoane care se joacă şi comentează situaţia de joacă.(loto,rebus matematic,domino, cuburi
cărţi de joc cu cifre,jocuri de matematică distractive,imagini de colorat). Psihologia jocului
evidenţiaza importanţa activării acestei metode mai ales la copii cu CES.Analiza sa permite
cadrului didactic valorificarea principalelor 5 direcţii de dezvoltare orientate astfel:
1.)-de la grupe mici la grupe tot mai numeroase;
2.)-de la grupe instabile la grupe tot mai stabile;
3.)-de la jocuri fără subiect la jocuri cu subiect;
4.)-de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocuri cu subiect şi cu desfăşurare
sistematică;
5.)-de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate la reflectarea evenimentelor
vieţii şcolare;
Această activitate dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care
sunt subordinate scopului activităţii de predare-învăţare dar şi de evaluare . Modalităţile de
realizare angajează următoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:

1
I.După obiective prioritare:jocuri senzuale(auditive,tactile,vizuale),jocuri de observare , de
dezvoltare a limbajului,de stimulare a cunoaşterii interactive;
II.După forma de exprimare:jocuri simbolice de orientare,de sensibilizare ; conceptuale ;
jocuri;ghicitori;jocuri de cuvinte încrucişate.
III.După conţinutul instruirii:jocuri matematice;jocuri muzicale, sportive, literare / lingvistice
IV.După sursele folosite:jocuri materiale,jocuri orale,pe bază de întrebări,pe bază de fişe
individuale,pe calculator.
V.După regulile instruite:jocuri cu reguli transmise prin tradiţie,cu reguli inventate , spontane
şi protocolare.
VI.După competenţele psihologice stimulate:jocuri de mişcare,de observaţie, de imaginatie,de
atenţie,de memorie,de gândire,de limbaj şi de creaţie.
Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă aduce variaţie în
procesul de instruire a copiilor cu CES,făcându-l mai active.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive:conţinuturi;sarcină
didactică,regulile jocului, acţiunea de joc.
Prima latura-conţinuturi-este constituită din cunoştinţele anterioare ale copiilor,însuşite în
cadrul lecţiilor anterioare cu întreaga clasă.
Cea de-a II-a-sarcină didactică-poate să apară sub forma unei probleme de gândire,de
cunoaştere,de numire,ghicitoare ,comparative.
A treia latură-regulile jocului-decurge din însşsi denumirea ei.Regulile sunt menite să arate
copiilor cum să joace,cum să rezolve problema respectivă.
Ultima latură-acţiunea de joc-cuprinde momente de aşteptare, surprindere , ghicire, întrecere
şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută, şi atractivă pentru copii.
Elementele de joc:gândirea,mişcarea,întrecerea,surpriza,etc, crează stări emoţionale care
întreţin interesul şi dau colorat viu lecţiei. Relevând legăturile dintre joc şi muncă
copilului,Jean Piagette a pus în evidenţă aportul jocului la dezvoltarea intelectuală a
şcolarului.De aceea el susţine că:”toate metodele de educare active a copiilor cu CES să
furnizeze acestora un material corespunzator pentru că jucându-se,ei să reuşească să asimileze
realităţi intelectuale care,fără acestea,rămân exterioare inteligenţei copilului.
Prin joc,copii cu CES pot ajunge la descoperire de adevăruri,îşi pot antrena capacitatea lor
de a acţiona creative,pentru că strategiile jocului,sunt în fond strategii euristice,în care se
manifestă isteţimea,spontaneitatea ,inventivitatea,răbdarea, îndrăzneala.
Jocurile copiilor la ora de matematică devin metode de instruire în cazul în care ele capată o
organizare şi se succed în ordinea implicate de logica cunoaşterii şi învăţării.
În acest caz,intenţia principală a jocului nu este divertismentul,rezultat din încercarea
puterilor,ci învăţarea care pregăteşte copilul pentru muncă şi viaţă.Pentru a atinge aceste
scopuri,jocurile trebuie să fie interactive,să le evalueze cunoştiţele.Evaluarea prin joc
condiţionează în aşa maniera dinamică clasei,încât putem spune că nu există învăţare eficiente
fără evaluare.Ea nu poate şi nu trebuie redusă la simplul act al notării . Principala funcţie a
evaluării este aceea de a determina măsura în care diferite obiective pedagogice au fost
atinse.În acelaşi timp încearcă să explice randamentul nesatisfăcător.
Scopul educaţiei prin joc este acela de forma anumite deprinderi,strategii cognitive ,
atitudini şi comportamente,aceste se formează doar dacă îl punem pe elev să lucreze efectiv;să
acţioneze,atât pe plan verbal cât şi motric.În acest sens SKINNER în (1971) notează:”nu
întărim pronunţia corectă a elevului pedepsindu-l pentru că a greşit,nici mişcările abile
pedepsindu-l pentru neândemănare.Nu-l facem pe elev harnic , pedepsindu-l pentru
lene;curajos,pedepsindu-l pentru indiferenţă.Nu-l învăţăm să studieze repede pedepsindu-l

2
pentru încetineala,nici să ţină minte pedesindu-l că uită;nici să judece corect,pedepsindu-l
pentru lipsa de logică.În aceste condiţii i se va întâmpla doar uneori să descopere cum e să fii
uneori atent,muncitor,curajos,cum să ţină minte şi cum să judece.Instruirea nu va avea nici o
contribuţie aici,fiind inexistentă.Indiferent de vârsta,elevul are sentimentul demnităţii
personale,orice încercare de a-l umili,mai ales în prezenţa colegilor săi,va avea rezultate
nedorite;copilul cu CES fie că se retrage în sine,refuzând să comunice;fie ca reacţioneaza
violent la frustrare.”
Jena,ruşinea umilirea repetată,tind să dezorganizeze personalitatea copilului;duc la apariţia
unei stări psihice negative de nesiguranţă,ezitare,apoi pierderea respectului de sine,şi
încrederea în profesor.În cazuri extreme,elevul poate deveni chiar agresiv.Se întamplă adesea
ca elevul frustrat,să fie izolat în grupul de elevi deoarece reactivitatea lui exagerată din cauza
frustrării repetate se manifesta ,printr-un comportament inadaptat,elevul fiind văzut de colegi
ca un tip dificil.De aceea jocul poate fi folosit pentru a diagnostica conflicte psihologice,fiind
binecunoscută capacitatea jocului de a deveni simbol al tendinţelor,dorinţelor sau conflictelor
copilului.Formele de joc au menirea să intercepteze tulburarile de comportamente ce pot fi
declanşate de inhibirea instinctelor,ceruta de societate.Terapia prin joc are la baza efectul
armonizator,din aceasta cauza,jocul terapeutic a fost numit;”o pace încheiată cu sine şi între
ceilalţi”.
Armonizarea realizată cu ajutorul jocului se manifesta sub forma unei concordanţe
subiective între dorinţă şi putinţă.Datorită acesteia,copilul găseşte în joc un răspuns pozitiv la
încercările sale mascate de a fi înţeles şi o confirmare a sentimentului propriei valori.
Jocul constituie un sprijin necesar în organizarea evaluării,având în vedere faptul că
monotonia produsă de formele stereotipice ale exerciţiilor produce rapid plictiseală.
Acesta are ca efect secundar scăderea dorinţei de a învăţa a elevului,scăderea interesului şi
atenţiei.Jocul la ora de matematică este bine definit.Jucându-se cu cifrele ,elevul cu CES
reacţionează şi participă vioi la cerintele spuse.Ex.de jocuri:“Uneşte cifrele şi spune ce obtii”;
“Calculăm şi coloram”;“Rebus mathematic”;“Descoperă cuvântul cheie”;
Acordarea notei la sfârşitul unui joc,fie el în echipă,reprezintă clasarea elevului cu CES pe
o anumita “scara”.Notele acordate fac din elevul cu CES an analizator,realizand treptatpe care
o ocupa in “scara”clasei.
Jocul ca modalitate nu urmareste in principal evidentierea deficientei si a blocajului
copilului.O asemenea abordare exclude teza caracterului irecuperabil al copilului cu
CES.Elementele de joc incorporate in procesul de predare-evaluare pot fi motive si stimula
puternic acest proces in toate formele lui.