Psihopedagogia jocului

Definiție: Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface
imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şio creează
singur.
Funcțiile jocului:
Funcţiile jocului au fost puse în evidenţă de numeroase studii şi observaţii.
Astfel, au fost identificate, in raport cu etapa de dezvoltare si cu aportul în procesul de evoluţie sşi
integrare sociala următoarele funcţii ale jocului:
-functii principale sau esenţiale;
-funcţii secundare;
-funcţii marginale ale jocului.
1.Funcţia principală a jocului se exprimă în:
-asimilarea practica si mentala a caracteristicilor lumii si vietii: este o funcţie de cunoaştere, care scoate in
evidenta amplitudinea caracteristicilor cognitive ale jocului pe parcursul dezvoltarii copilului;
-exersare complexa stimulativă a misşcărilor, de contribuţie activă la creşterea şi dezvoltarea
organismului. Este funcţia pusa in evidenta de Carr si Gross. Se manifesta ca funcţie principală în
copilărie, devenind, treptat, funcţie marginală in perioada adolescenţei. Aceasta funcţie apare ca
principală în jocurile de mişcare sau în jocurile sportive de competiţie si secundară in jocurile simple de
mânuire de obiecte proprii copiilor mici sau in jocurile didactice de tipul loto-urilor, şah-ului etc.
-Funcţia formativ-educativă a fost pusă in evidentă de timpuriu de pedagogul Frobel si dezvoltată de
pedagogia modernă. Prin joc se dezvoltă întreaga personalitate a copilului. Se poate spune, arata Ursula
Schiopu, că jocurile constituie o şcoala a energiei, a educaţiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginaţiei ;
jocul educă atenţia, abilităţi si capacităti fizice si intelectuale, trăsăturile operative ale caracterului
(perseverenţa, promptitudinea, spiritul de ordine, dârzenia etc.), trăsături legate de atitudinea fata de
colectiv, corectitudinea, spiritul de dreptate, cel de competitie, sociabilitatea in genere. In felul acesta
jocul modeleaza dimensiunile etice ale conduitei.(cf. U Şchiopu).
Exista etape ontogenetice in care copiii trebuie invatati sa se joace. Copiii mici de sub si peste un an
privati de joc au o dezvoltare lenta si sinuoasa. Experimentul realizat de Rene Spitz, care a studiat
dezvoltarea psihomotorie a unor copii aflati in conditii de ingrijire optima in orase ultramoderne, fara
mamele lor si, in paralel, dezvoltarea unor copii nascuti si crescuti in penitenciare impreuna cu mamele
lor, a scos in evidenta faptul ca cei din urma au o dezvoltare mult mai favorabila, psihica, intelectuala, in
primii ani de viata, datorita prezentei mamei care faciliteaza invatarea de contact social si de joc a
copilului (cf. Ursula Schiopu, p.53).
2.Printre funcțiile secundare ale jocului se numara:
-functia de echilibru si tonificare prin caracterul activ si compensator pe care-l intretine complementar
jocul fata de activitatile cu caracter tensional (jocul ca activitate de tip loisir);
-functia de compensare este strans legata de functiile catartice si proiective ale jocului. Cu cat viata
sociala este mai tensionata cu atat loisir-urile capata un rol mai important compensator si complementar
in existenta individului.
3.Funcția terapeutică, considerata ca marginală, se utilizeaza cu succes in cazuri maladive (copii care
nu stiu sa se joace). Se constituie pe seama proprietatilor proiective ale jocului precum si pe functia de
integrare in rol prin transfigurarea trasaturilor de personalitate individuale si a comutarii lor in trasaturile
personajelor substituite in joc.
Functia terapeutic-compensatorie devine functie principala in procesul de terapie complexa
recuperatorie integrata la diferitele categorii de copii cu tulburari de dezvoltare. Jocul poate fi intarziat la
copiii cu retard intelectual sau cu deficiente senzoriale.
 De asemenea, jocul poate dezvolta forme anormale sau poate fi intarziat in cazul copiilor care au
perturbari emotionale sau tulburari de comportament. In aceste situatii, interventia specialistilor pentru
crearea unor programe structurate de dezvoltare si sustinere a jocului este imperios necesara.
Clasificare jocurilor după J. Piaget
După criteriul psihologic.
a) jocuri exerciţii
b) jocuri simbolice
c) jocuri cu reguli
A. Jocurile exerciţii sunt divizate de către J. Piaget în alte două categorii :
1) jocuri senzorio- motorii sau de mânuire (manipulare)
- jocuri exerciţiu simple care facilitează însuşirea unei conduite ludice, în care se trage, se împinge, se
târăşte, se divide, se manevrează butoane etc.; adesea ele au la bază reacţii circulare terţiare, experienţe
proprii inteligenţei senzorio-motorii
- jocuri de combinaţi fără scop caracterizate prin faptul că recurg la dezmembrarea şi reconstituirea de
obiecte, adesea fortuită: sunt mai mult exerciţii funcţionale. În această categorie autorul integrează
jocurile de distrugere care adesea sunt animate de curiozitatea ce stă la baza inteligenţei.
- jocuri de combinaţii de obiecte şi acţiuni cu scopuri
Toate se caracterizează prin plăcerea acţiunii, prin dorinţa de manifestare activă şi de stăpânire a
activităţii. Acest gen de jocuri se dezvoltă ulterior în cel puţin trei direcţii: 1. fie că se încorporează în
acţiune, reprezentări ale imaginatiei şi se transformă în jocuri simbolice; 2. fie că 11 se socializează
angajându-se în direcţia jocurilor cu reguli; 3. fie că duc la formarea de mişcări utile în adaptarea la viaţa
cotidiană, desprinzându-se de conduita ludică.
2) jocuri de exersare a gândirii (de tip calamburi, anagramări, discuţii spirituale realizate în forma ludică)
se clasifică după o schemă asemănătoare:
- autorul afirmă că întrebările exasperante de tipul "Ce este asta?" "De ce?" ce apar în conduita verbală a
copilului antepreşcolar şi preşcolar fac parte din astfel de manifestări ludice destinate exersării în plan
intelectual, dacă ele sunt însoţite de tending de amuzament.
- Fabulaţiile sunt şi ele astfel de jocuri
B. Jocuri simbolice pot fi divizate astfel:
1) jocuri cu o simbolistică conştientă; ele sunt legate de aspecte multiple ale vieţii ce se asimilează
2) jocuri cu o simbolistică inconştientă (cu o anume valoare chatartică şi compensatorie uneori: de
exemplu, copilul neglijat de mama care are un bebeluş se joacă cu două păpuşi inegale: cea mai mică este
trimisă în călătorie iar cea mare rămâne cu mama)
C. Jocuri cu reguli
Şi aceste tipuri de joc cunosc o interesantă evoluţie ontogenetică. Ele apar odată cu preşcolaritatea şi se
dezvoltă plenar în şcolaritatea mică. Cuprind următoarele subgrupe: cu reguli spontane, respectiv cu
reguli transmise de la o generaţie la alta.
De asemenea, după sfera antrenată pot fi: senzoriale (cu mingea, cu bile) simple sau mai complexe,
respectiv intelectuale (jocuri cu cărţi, jocuri cu jetoane etc.) simple sau mai complexe.
Alte criterii de clasificare: ƒ
 rolului formativ al jocului ƒ
 caracterul de complexitate ƒ
 numărul partenerilor ƒ
 natura activităţilor antrenate:
-jocuri de creaţie, ca o creaţie cu materiale şi obiecte, inclusiv vizând construcţiile, sau ca o creaţie cu
roluri; în acest din urma caz apar jocuri cu subiecte diversificate: cu subiecte din viaţa cotidiană, respectiv
cu subiecte din basme şi povestiri, în ambele simbolistica ludică putând să fie plenar antrenată;
- jocul cu reguli: în care se află pe primul plan mişcarea însoţită sau nu de text şi muzică sau sub forma de
competiţie sportivă / desfăşurate doar pe plan mental cu exersare a memoriei, gândirii, imaginaţiei.
Clasificarea jocurilor după E. Claparede
E. Claparède elaborează o clasificare din perspectiva funcţiei formative a jocurilor:
Conform teoriei sale, jocurile se împart în două categorii, după cum ele exersează funcţii generale sau
numai unele funcţii speciale. Din prima categorie fac parte jocurile senzoriale, motrice şi psihice
(intelectuale şi afective). Din a doua categorie: jocuri de luptă, vânătoare, sociale, familiale, de imitaţie.
Analizând diverse categorii de jocuri, Claparede conchide că fiecare din aceste jocuri exersează o
funcţie psihologică sau fiziologică.
1.jocuri de funcţii generale - cu următoarele subcategorii:
• jocurile senzoriale; în acest cadru a grupat toate jocurile care antrenează capacităţile senzoriale;
exemple: jocurile cu trâmbiţe, fluiere, zbârnâitori, cutii de muzică, caleidoscoape, mâzgăleală cu creioane
colorate sau cu alte instrumente de colorat. Cu degetele cu vopsea etc.
Jocurile senzoriale sunt tipice copiilor mici care, explorând realitatea, gustă substanţele cele mai
diverse, produc sunete cu diferite jucării, examinează culorile.
• jocurilor motrice antrenează îndemânarea, coordonarea mişcărilor, agilitatea. Exemple de astfel de
jocuri sunt: jocul cu mingea, cu elasticul, cu coarda, gimnastică, aruncatul cu praştia, etc.
Jocurile motrice sunt specifice tot vârstei mici, ajungând la coordonarea mişcărilor, dezvoltarea forţei,
a promptitudinii şi chiar a vorbirii (apreciază Claparede).
• jocurile psihice sunt, la rândul lor de două feluri:
a)intelectuale, care solicită o activitate intelectuală complexă, antrenează strategii ale gândirii cu grade
diferite de complexitate; ex: loto, domino, şah, asociaţii verbale, jocuri ghicitoare, enigme etc.
Jocurile intelectuale se bazează pe comparaţie şi recunoaştere, pe asociaţie prin asonanţă, prin
raţionament şi imaginaţie creatoare. Oprindu-se asupra jocurilor în care imaginaţia este procesul de bază,
afirmă că „copilul dovedeşte o neînchipuită bogăţie a fanteziei când atribuie unui obiect neînsemnat cu
care se joacă toate calităţile dorite de el.”
Jocurile intelectuale se sprijină pe curiozitate şi apar din dorinţa de cunoaştere, de pătrundere a
copilului în realitatea unde încă nu s-a integrat.
b)afective antreneaza o gamă variată de emoţii cu conotaţii negative sau pozitive (suportarea apei foarte
reci, jocuri ce antrenează emoţii estetice în desen, pictură, de pildă, jocurile tip farsă etc.).
Autorul trece autostăpânirea jocurilor de inhibiţie în categoria aceasta, deşi în acest caz apar elemente
volitive.
2. jocuri cu funcţii speciale care cuprind următoarele cinci subcategorii:
 jocuri de luptă exersează forţa fizică şi îndemânarea
 jocuri de vânătoare îmbracă în copilărie forma jocului de urmărire, cum ar fi „De-a v-aţi ascunselea”;
 jocuri sociale - dezvolta instinctele sociale prin imitarea unor comportamente sociale: plimbările,
organizarea taberelor, raporturile colective
 jocurile familiale – jocuri de imitaţie dar a comportamentelor specifice cadrului social familial; se
bazează pe instinctul matern sau pe instinctul de familie (jocul cu păpuşa, „de-a mama şi de-a tata” etc.).
 jocuri de imitaţie
Claparede distinge două tipuri de imitaţie
1. imitaţia ca atare şi care ar avea mai ales scopul de a procura elemente pentru îndeplinirea jocului
2. imitaţia-joc în care copilul imită pentru simpla plăcere de a imita.
Se nasc următoarele întrebări: de ce imită copilul? Ce imită el? Cum imită?
Claparede respinge ideea instinctului de imitare, afirmând că, în timp ce instinctul este un act bine
determinat, actele imitate sau pe care le imităm sunt nedefinite.
 Este de acord cu Gross, după care imitaţia este un caz particular al puterii motrice a imaginilor (în
general imaginile au tendinţa de a se traduce în mişcări).
Copilul nu imită totul. Puterea sa de imitaţie este limitată de structura anatomică, structură care
predispune la reproducerea anumitor fenomene într-o măsură mai mare decât a altora.
Alegerea modelului de imitat prin joc variază după vârstă, după nevoile momentului. Copilul imită
ceea ce prezintă interes pentru el.
Claparede consideră că imitaţia apare la copilul mic din două motive:
- pentru a învăţa să imite; acesta este chiar jocul instinctului conformării.
- Copilul imită pentru a dobândi alte cunoştinţe cu ajutorul imitaţiei. Funcţia imitaţiei este astfel, în
acelaşi timp, şi scop şi mijloc.
„Jocul – spune Claparede – este cea mai bună introducere în arta de a munci”.
Teoria despre joc la Claparede rămâne ca una dintre cele mai cuprinzătoare.

Jocul didactic
Definiție:
 Jocul didactic - „ acţiune ce valorifică la nivelul instrucţiei finalităţile adaptative de tip recreativ
propriu activităţii umane” (Cristea S. –(1998) – „ Dicţionar de termeni pedagogici”, EDP,
Bucureşti)
 Jocul didactic - „ specie de joc care îmbină armonios elementul instructiveducativ cu cel
distractiv”.( Manolache A. şi colaboratorii (1979) – „ Dicţionar de pedagogie”, EDP, Bucureşti)
Clasificare:
A.După scopul educaţional urmărit:
a)jocuri de mişcare (jocuri motrice) - care urmăresc dezvoltarea calităţilor, priceperilor şi deprinderilor
motrice
b) jocuri ce vizează dezvoltarea psihică - acestea se pot clasifica în:
- jocuri senzoriale ce vizează, în principal dezvoltarea sensibilităţii. Se pot organiza jocuri diferite pentru:
dezvoltarea sensibilităţii auditive; dezvoltarea sensibilităţii tactile şi chinestezice; dezvoltarea sensibilităţii
vizuale; dezvoltarea sensibilităţii gustativ - olfactive.
- jocuri intelectuale care, la rândul lor, se pot diferenţia în: jocuri vizând precizarea, îmbogăţirea
cunoştinţelor (jocuri cognitive); jocuri de dezvoltare a capacităţii de comunicare orală sau scrisă; jocuri de
exersare a pronunţiei corecte; jocuri de atenţie şi orientare spaţială; jocuri de dezvoltare a memoriei;
jocuri de dezvoltare a gândirii; jocuri de dezvoltare a perspicacităţii; jocuri pentru dezvoltarea imaginaţiei
şi creativităţii; jocuri pentru stimularea inhibiţiei voluntare şi a capacităţii de autocontrol.

B.După sarcina didactică urmărită cu prioritate, jocurile didactice se împart în:

• jocuri pentru fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor;

• jocuri de verificare şi evaluare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
• jocuri de transmitere şi însuşire de noi cunoştinţe.
C.După conţinut, jocurile didactice se pot grupa în:
• jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător;
• jocuri didactice pentru educarea limbajului - ce pot fi jocuri fonetice, lexical - semantice, gramaticale;
• jocuri didactice cu conţinut matematic, jocuri logico – matematice
• jocuri pentru însuşirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi şi obişnuinţe de
conduită morală, de circulaţie rutieră
D.După prezenţa sau absenţa materialului didactic
•jocuri cu material didactic natural sau confecţionat: jucării, jocuri de masă, imagini, diafilme,
diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natură (conuri de brad, ghinde,
castane, frunze, flori, scoici) ş.a.
•jocuri fără material didactic.
E.După locul pe care-l ocupă în activitate:
•jocuri organizate ca activitate de sine stătătoare;
•jocuri integrate în activitate, ca momente ale acesteia sau în completarea ei.
Criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:
•după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale,motorii, tactile ), jocuri de observare,
jocuri de dezvoltare a limbajului,jocuri de stimulare a cunoaşterii interactive;
•după conţinutul instruirii : jocuri matematice, jocuri muzicale,jocuri sportive, jocuri literare/ lingvistice ;
•după formă de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri
conceptuale, jocuri-ghicitori,jocuri de cuvinte încrucişate ;
•după resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări,jocuri pe bază de fişe
individuale, jocuri pe calculator ;
•după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiţie,jocuri cu reguli inventate,jocuri
spontane,jocuri protocolare ;
•după competenţele psihologice stimulate: jocuri de mişcare, jocuri de observaţie, jocuri de
imaginaţie,jocuri de atenţie, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj, jocuri de creaţie.
Laturi ale jocului didactic:
a. Conţinutul jocului didactic: este format din cunoştinţele despre plante, animale, anotimpuri,
reprezentări matematice, limbă, pe care copiii le-au acumulat anterior
b. Sarcina didactică, poate să apară sub forma unei problem de gândire, de recunoaştere, de comparare.
Sarcinile didactice pe care le au de rezolvat copiii sunt de fiecare dată altele., pentru ca jocul să-I pară
copilului de fiecar dată, nou.
c. Regulile jocului: au rolul de a arăta copilului cum să se joace, cum să resolve o problemă şi au funcţie
reglatoare în relaţiile cu ceilalţi copii.
d. Acţiunea de joc cuprinde moment de aşteptare, surpriză, întrecere, este atractivă şi plăcută de copii.
Funcțiile jocului didactic:
Funcţia formativ-educativă: jocul didactic reprezintă prima treaptă în realizarea învăţământului
formativ, are ca finalitate dezvoltarea capacităţilor intelectuale, deprinderile de muncă intelectuală, a
conduitei morale.
Funcţia terapeutică este utilizata cu succes in cazurile copiilor cu diverse tipuri de handicap.