TEMA 6.

TEORIA LUI HOWARD

GARDNER ASUPRA INTELiGENȚEI

( Textul literar privit din mai multe unghiuri )

Ţinând cont de faptul că elevii noştri au maniere proprii de exprimare şi că

potenţialul lor unic trebuie dezvoltat, putem aborda într-un mod diferit textul literar
astfel încât să fie pe gustul micilor cititori, bazându-ne pe teoria lui Howard
Gardner (1983), teorie care solicită o nouă viziune asupra inteligenţei. Gardner
include în categoria inteligenţă ceea ce în mod tradiţional este considerat doar
capacitate sau talent. Valorizarea în şcoală doar a abilităţilor lingvistice şi logico
matematice este după Gardner o prejudecată care aduce multe prejudicii, întrucât
succesul şcolar nu este continuat de cele mai multe ori de succesul profesional.
Definiţia pe care el o propune pentru inteligenţă este aceea de capacitate umană de
rezolvare de probleme şi de dezvoltare de produse care sunt valorizate de cel puţin
o cultură. Howard Gardner prezintă mai multe tipuri de inteligenţă.

Una dintre ele ar fi inteligenţa lingvistică, care presupune ca individul să aibă

capacitatea de manipulare efectivă a limbajului pentru a se manifesta retoric sau
poetic şi constă în capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse cu
ajutorul codului lingvistic .

Abilitatea de detectare a căilor, a mijloacelor de raţionare deductivă, de gândire

logică şi de dezvoltare de produse cu ajutorul schemelor logice şi al limbajului
matematic poartă numele de inteligenţă logico-matematică

. Inteligenţa spaţial – vizuală constă în capacitatea individului de manipulare şi de

creare de imagini mentale pentru a rezolva probleme.

Capacitatea de rezolvare a problemelor cu ajutorul ritmului şi a melodiei este

inteligenţa muzicală,

iar capacitatea de folosire a abilităţilor mentale, coordonate cu mişcările corpului

este inteligenţa corporal-kinestezică.

1
 Inteligenţa naturalistă presupune capacitatea de rezolvare a problemelor şi de
dezvoltare a produselor cu ajutorul clasificărilor/taxonomiilor şi a reprezentărilor
din mediul înconjurător,

inteligenţa interpersonală constă în capacitatea de a rezolva probleme şi de a

dezvolta produse prin cunoaşterea şi interacţiunea cu ceilalţi,

iar inteligenţa intrapersonală - rezolvarea de probleme şi dezvoltarea de produse

prin cunoaşterea de sine.

Din aceste perspective, îndatorirea şcolii este considerată ca fiind aceea de a

identifica şi a dezvolta toate aceste tipuri de inteligenţă. Şcoala trebuie să permită
elevului să atingă obiectivele profesionale şi personale care corespund evantaiului
propriu de inteligenţe, pentru că ceea ce prezintă Gardner este un învăţământ
individualizat bazat pe cunoaşterea elevului, nu din punctul de vedere al
personalităţii sale, ci din cel al inteligenţelor pe care acesta le prezintă.

Ideea centrală a acestei teorii este aceea că fiecare individ are interese şi talente
diferite, învaţă în mod diferit. De aceea şcoala trebuie să ofere materii de studiu
diversificate şi modele de instruire diferite şi adecvate.

Pentru ca aceste propuneri să devină realitate, Gardner consideră necesară

modificarea rolului pe care îl are profesorul.

Acesta trebuie să fie un specialist în evaluarea intereselor, capacităţilor

şi aptitudinilor copiilor, făcând astfel să dispară conceptul de inteligenţă
globală. Conţinuturile de învăţare trebuie abordate cu metode diferite
(expunerea logică, cercetarea artistică, experimentarea practică, simularea), care au
un rol important în teoriainteligenţelor multiple, întrucât nu toţi elevii învaţă la fel.
Aceste metode au efecte pozitive dacă sunt folosite sistematic, mai ales pentru că
elevii, văzând că profesorul poate prezenta un conţinut în mai multe forme, sunt
încurajaţi, la rândul lor , să gândească în propria lor formă conţinutul respectiv.
Pornind de la ideea că valorizarea abilităţilor lingvistice şi a celor matematice sunt
doar prejudecăţi, că în viaţa adultă rezolvarea unei sarcini solicită multiple
2
activităţi, există această nevoie de stimulare a tuturor acestor abilităţi pentru a pune
cu adevărat în valoare potenţialul elevilor. Punerea în practică a acestei teorii a
inteligenţelor multiple reprezintă o provocare pentru profesori. La orele de limbă şi
literatură română, spre exemplu, se poate stabili ca obiectiv general dezvoltarea
potenţialului de inteligenţe pornind de la un text literar. Sarcinile grupelor se pot
distribui şi înaintea desfăşurării lecţiei. Elevii se pot înscrie în ce grupă doresc să
lucreze la aflarea sarcinilor de lucru, întrucât ei îşi cunosc cel mai bine talentele şi
interesele.

MODEL

1. Inteligenţa lingvistică – Actorii: Puneţi în scenă momentele principale ale

lecturii poveștiii Fata babei și fata moșneagului.

2. Inteligenţa corporal-kinestezică – Mimii: pe baza mimicii, gesticii şi mişcării,

interpretează rolul unuia dintre personajele poveştii.

3. Inteligenţa logico-matematică - Matematicienii: Compuneţi şi rezolvaţi cel

puţin o problemă cu o temă inspirată din textul citit.

4. Inteligenţa spaţial – vizuală - Pictorii: Realizaţi un desen în care să ilustraţi o

scenă din textul citit.

5. Inteligenţa muzicală - Muzicienii: Compuneţi un scurt cântecel despre

personajul principal din poveste.

6. Inteligenţa intrapersonală - Psihologii - Joc: Mi-ar plăcea să fiu personajul…

Argumentaţi alegerea făcută.

7. Inteligenţa naturalistă - Naturaliştii: Prezentaţi cât mai multe informaţii despre

o vieţuitoare care apare ca personaj în lectura citită.

8. Inteligenţa interpersonală - Acuzatorii: construiţi trei argumente „contra”

babei din povestea citită. Avocaţii: construiţi trei argumente „pro” babă. Juraţii:
Analizând argumentele „pro” şi „contra”, stabiliţi verdictul şi stabiliţi dacă e

3
necesară o pedeapsă pentru modul în care s-a comportat baba cu celelalte
personaje din poveste.

În concluzie, utilizarea inteligenţelor multiple în procesul de predare-

învăţare evaluare, mai ales în orele de limba şi literatura română, va dezvolta la
elevi dragostea pentru citit, curiozitatea şi încrederea în forţele proprii, iar nouă,
dascălilor, ne va aduce multe satisfacţii.

Metodologia didactică

Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de

învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare:
natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi caracterizarea,
descrierea lor, cu precizarea cerinţelor de utilizare. Metodologia ajută cadrul
didactic să-şi aleagă căile cele mai adecvate în vederea valorificării potenţialului
elevilor şi atingerii obiectivelor instructiv-educative, prevăzute în programele
şcolare ale fiecărui obiect de studiu. În acest context intervin creativitatea şi
inspiraţia profesorului, care intră în contact cu teoria şi metodele şi, apoi, le
selectează şi le foloseşte în diferite ipostaze, în funcţie de resursele umane şi
materiale de care dispune la un moment dat. Metodologia se transformă, astfel,
prin mijlocirea cadrului didactic, dintro problemă pur teoretică într-una de ordin
practic, ajutându-ne să înţelegem nu numai diferenţa dintre metode, ci şi principiile
care stau la baza utilizării lor optime în procesul de

METODE MODERNE CE POT FI UTILIZATE ÎN PROCESUL DE PREDARE-

ÎNVĂŢARE-EVALUARE

Încercaţi, îndrăzniţi, ieşiţi din vechile tipare şi veţi fi mulţumiţi de rezultatele

dumneavoastră, dar mai ales ale copiilor. Metodele moderne sunt definite ca

4
acţiuni pedagogice prin care se permite copilului satisfacerea trebuinţelor sale de
activitate, de cercetare, de creativitate, de comparare şi de înţelegere a
cunoştinţelor prin el însuşi sau în colaborare cu alţi copii, în loc să primească de-a
gata de la învăţător sau din manualul şcolar.

Printre valenţele metodelor moderne amintesc: solicită elevului efortul

personal; provoacă participarea elevului la explicaţiile învăţătorului; valorifică şi
activitatea senzoriomotorie; oferă elevului mai multă autonomie, iniţiativă,
motivaţie personală, creativitate. Metodele şi mijloacele moderne produc schimbări
în planul gândirii (idei, opinii), în plan verbal şi acţional, activează elevii, îi
motivează, reducând încorsetarea pe care ei şi învăţătoarea o resimt într-o activitate
tradiţională. Variate şi etapizate, aceste metode trebuie să fie aplicate ca un joc cu
reguli. Prezentate ca nişte jocuri de învăţare, cooperare, distractive, nu cu efort de
concentrare, metodele moderne determină elevii să rezolve în grup problemele cu
care se confruntă, să ia decizii, şi să aplaneze conflictele ce pot apărea. Astfel, ei
descoperă o noua experienţă interrelaţionând în grupuri de învăţare activă: aceea de
a studia, de a investiga împreună şi capătă încredere în forţele proprii, dar şi în ale
grupului.

Clasificarea metodelor şi tehnicilor interactive de grup După funcţia didactică

principal le putem clasifica astfel:

A. Metode de predare-învăţare interactivă în grup: - Metoda predării / învăţării

reciproce (Reciprocal teaching - Palinscar); - Metoda Jigsaw (Mozaicul); - Citirea
cuprinzătoare; - Cascada (Cascade); - STAD (Student Teams Achievement
Division) – Metoda învăţării pe grupe mici; - TGT (Teams/Games/Tournaments) –
Metoda turnirurilor între echipe; - Metoda schimbării perechii (Share-Pair Circles);
- Metoda piramidei; - Învăţarea dramatizată; B. Metode de fixare şi sistematizare a
cunoştinţelor şi de verificare: - Harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive
map, Conceptual map)

5
Harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map); -
Matricele; - Lanţurile cognitive; - Fishbone maps (scheletul de peşte); - Diagrama
cauzelor şi a efectului; - Pânza de păianjen (Spider map – Webs); – 53 –- Tehnica
florii de nufăr (Lotus Blossom Technique); - Metoda R.A.I. ; - Cartonaşele
luminoase; C. Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii: -
Brainstorming; - Starbursting (Explozia stelară); - Metoda Pălăriilor gânditoare
(Thinking hats – Edward de Bono);

Caruselul; - Multi-voting; - Masa rotundă; - Interviul de grup; - Studiul de caz; -

Incidentul critic; - Phillips 6/6; - Tehnica 6/3/5; - Controversa creativă; - Fishbowl
(tehnica acvariului); - Tehnica focus grup; - Patru colţuri (Four corners); - Metoda
Frisco; - Sinectica; - Buzz-groups; - Metoda Delphi; D. Metode de cercetare în
grup: - Tema sau proiectul de cercetare în grup; - Experimentul pe echipe; -
Portofoliul de grup;

Explozia stelară este o metodă de stimulare a creativităţii în munca de explorare a

unui subiect, care conduce investigaţia elevilor în cinci direcţii precise, determinate
de întrebări. Abordarea investigaţiei se iniţiază din central conceptului şi se
„împrăştie” în afară spre obţinerea de idei conexe. Atmosfera în care se desfăşoară
lecţia este una de relaxare, dar şi de interes. Denumirea originală a metodei este
„starbursting” (engl.star = stea; burst = a exploda). CE PRESUPUNE? Formularea
de întrebări şi realizarea de conexiuni între ideile descoperite de elevi, în grup, prin
interacţiune şi individual, pentru rezolvarea unor probleme.

MATERIAL

O stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă, tablouri, ilustraţii, jetoane,
siluete. DESCRIERE

6
1. Elevii sunt aşezaţi în semicerc, după ce au fost cunoscuți cu tema . Pe steaua
mare se scrie sau se desenează idea centrală.

2. Pe cele cinci steluţe se scrie câte o întrebare: „ce?”, „cine?”, „unde?”, „când?”,
„de ce?”, toate acestea fiind notate separat şi pe bileţele. Cinci copii extrag câte un
bileţel cu întrebarea. Fiecare dintre cei cinci îşi aleg 4 colegi, organizându-se 5
grupuri care lucrează separat.

3. Se stabileşte timpul de lucru (aprox. 5’). Membrii grupurilor cooperează în

elaborarea răspunsurilor.

4. Reprezentantul grupului prezintă răspunsurile elaborate, eventual ajutat de

colegi. Ceilalţi pot pune întrebări, în cazul în care există neclarităţi.

5. Răspunsurile sunt apreciate, precum şi efortul, modul de interacţiune şi de

cooperare. CERINŢE: respectarea etapelor; familiarizarea cu întrebări deschise;
întrebările se scriu cu diferite culori pentru a fi reţinute mai uşor; întrebările
elevilor se înregistrează în „portofoliul exploziei stelare”. Avantajele utilizării
metodei sunt multiple: - exersează şi dezvoltă gândirea cauzală, divergenţa,
deductivă, limbajul, atenţia distributivă şi antrenează inteligenţele multiple; -
costurile reduse necesare folosirii metodei; - aplicabilitatea largă: lectura după
imagini, convorbire, povestire, joc didactic, poezii, dar şi la activităţi matematice şi
de evaluare; - stimulează participarea activă; - dezvoltă creativitatea în grup şi
individuală, spontaneitatea - dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă;

Limite: - depinde de calităţile moderatorului de a anima şi dirija discuţia pe

făgaşul dorit; - uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanţi.

Exemplu de aplicare a acestei metode la clasa pregătitoare, la disciplina

comunicare în limba română, tema: Predarea literei şi sunetului „D”, în etapa
reactualizării cunoştinţelor.

…Pe covor este aşezată steluţa mare, unde este desenată o imagine sugestivă din
povestea „Degeţica”, iar în jurul ei 5 steluţe cu întrebările aferente, în culori

7
diferite. Pentru a povesti „Degeţica” copiii sunt împărţiti în 5 echipe, prin
numărare, iar copiii au primit întrebări pe baza textului.

Fiecărei echipe i s-a atribuit câte o întrebare: ce?/cine?/unde?/când?/de ce?.

La final se realizează un rezumat al poveştii.

Întrebările pentru elevi:

1. • Ce a primit bătrâna de la Zâna Florilor?/Ce a ieşit din bobul de orz?/Ce a

făcut broasca? etc.
2. • Cine a furat-o pe Degeţica?/Cine a salvat-o de broscoi? etc.
3. • Unde a dus-o broasca?/Unde a găsit adăpost Degeţica?/Unde a zburat
rândunica? etc.
4. • Când a furat-o broasca?/Când a plecat Degeţica împreună cu rândunica?
etc.
5. • De ce îşi dorea bătrâna un copil?/De ce a fugit Degeţica împreună cu
rândunica? etc.

Concluzie : Utilizarea metodelor nu trebuie făcută în lipsa unor

combinări şi armonizări cu metodele tradiţionale, deoarece avantajele şi
dezavantajele lor sunt complementare.