1

ÎNVĂȚAREA
ÎN CONTEXTUL
PSIHOLOGIEI EDUCAȚIEI Buda Anna Maria
Floricel Rareș
Maier Alexandru
Luscan Iasmina
Olariu Ramona - Teodora
 CUPRINS:
1. Conceptul de învățare;
2. Învățarea școlară, caracteristici,
modele reprezentative, factori;
3. Învățarea tradițională;
4. Învățarea Waldov;
5. Conceptul de învățare
autonomă. Cum se mai poate face
învățarea. Formele învățării.
 3

1. Conceptul de învățare
În sens larg, învăţarea este definită ca un proces de însuşire de
cunoştinţe sau deprinderi prin practică, educaţie sau experienţă, această
accepţiune fiind utilizată în cadrulmai multor discipline, inclusiv în
psihologia educaţiei.

. Învăţarea mai poate fi definită şi ca un proces evolutiv,

de esenţă informativ-formativă costând în dobândirea de către
fiinţa vie - într-o manieră activă, explorativă - a experienţei proprii
de viaţă și, pe această bază, în modificarea selectivă şi sistematică a
conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea ei controlată şi continuă sub
influenţa acţiunilor variabile ale mediului ambiant.
 4

Învăţarea este o schimbare

relativ permanentă a
Învăţarea este o schimbare cunoştinţelor şi
relativ permanentă a comportamentelor, atât a
activităților de bază, cât și a
cunoştinţelor şi
celor școlare ca urmare a
comportamentelor rezultate
experienţei sociale și școlare,
în urma experienţei. căpătată în urma studiului.
 5

“
Identificăm două forme ale învăţării:
- învăţarea spontană, neorganizată pe
care o întâlnim în familie, în grupurile de
joacă, în timpul exercitării profesiunii, ea
fiind denumită şi învăţare socială;
- învăţarea sistematică care
este realizată în cadrul şcolii, ori în cadrul
diferitelor stagii de instruire, calificare.
 6

În ceea ce privește învățarea achiziților de bază, aceasta reprezintă

fundația tuturor cunoștințelor ce vor urma a fi dobândite. Ea se
realizează în primii ani de viață, în cadrul familiei în mod instinctiv,
inconștient, prin imitație. Achiziții precum respiratul, mancatul, ne naște
cu ele, iar achiziții precum mersul, vorbitul le dobândim in primii ani de
viață.
În ceea ce priveşte învăţarea realizată în cadrul şcolii,se pot
distinge două tipuri de învăţare:
- învăţarea senzorio-motorie, constând în formarea de priceperi şi
deprinderi (învăţarea scrisului, a desenului tehnic, învăţarea
practicării unor sporturi).
- învăţarea verbală care cuprinde însuşirea de cunoştinţe şi formarea
de capacităţi, priceperi intelectuale (memorarea unor formule, legi şi
date, dobândirea posibilităţii de interpretare a unor texte, de soluţionare
a unor probleme).
 7

2. Învățarea școlară, caracteristici, modele

reprezentative, factori;
Caracteristicile învățării școlare
Orice învățare școlară este dependentă de predare/instruire școlară și
apare că rezultat al comunicării dintre cadrul didactic și copil/elev
• Caracter acțional – elevul trebuie să participe activ și conștient
• Caracter gradual – se pleacă de la simplu pentru a se ajunge la complex; se
pleacă de la concret pentru a se ajunge la abstract
• Caracter transformator – produce transformarea conținuturilor prevăzute în
programe școlare în achiziții psihice
• Caracter procesual – trebuie văzut sub aspect dinamic prin implicare
psihologică.
 Din punct de vedere pedagogic,
învățarea școlară se poate desfășura
plurimodal (individual, frontal, pe
grupuri, euristic, algoritmic,
programat).

Din perspectivă psiho-pedagogică,

învățarea este un proces ce ține de
informare (asimilare, memorare) și
aspect formal, adică dezvoltarea
proceselor psihice ce conduc la
dezvoltarea personalității umane.
 9
Modelele învățării:
Din abordările învățării se poate deduce faptul că fiecare dintre acestea descrie un
aspect general sau un tip general de învățare, utilitatea și eficiența învățarii fiind dependentă
însă de alegerea pe care cadrul didactic o face, a modelului de învățare care trebuie sa fie în
concordanță cu disciplinele de învățământ, cu un anumit conținut și cu clasa de elevi.
Din acest punct de vedere, Samuel Ball si Joel Davitz realizează o prezentare a
modelelor de învățare, o ierarhizare a lor pe care le expun grafic sub forma unei piramide.
 10
Factorii învățării:

Factorii de care depinde învățarea pot fi împărțiți în două categorii:

- factori interni;
- factori externi.

Factori interni:
1. Factori biologici, condiții biofizice, în categoria acestora intrând: vârsta,
starea de sănătate, dezvoltarea mecanismelor neuro­dinamice ale învățării, somnul
și bioritmul intelectual.
2. Factori psihologici, condiții psihoindividuale (factori cognitivi și
noncognitivi), cu referire la procesele psihice, cognitive, afective, caracteristicile
dezvoltării atenției si capacității de comunicare, motivația si gradul ei de
intensitate, prezența sau absența unor aptitudini, voința, stilul de învățare,
interesele de cunoaștere și cele profesionale, nivelul de cultură generală.

.
 11
Factori externi:
1. Factori pedagogici, socio- organizaționali,
structurarea sistemului de cerințe, aspecte ale
proceselor de comunicare-codificare a
mesajului didactic, caracteristici ale clasei, calitatea
instruirii anterioare si gradul de posesie a cunostințelor
prevăzute de programă, la nivelul clasei cu care se ucrează sau la care
ne raportăm; competența reală a profesorului, factorii săi de personalitate,
angajarea sa în activitatea cu elevii, aspecte legate de logica didactică, care
trebuie să fie cât mai apropiată de logica științei, factori la care putem adaugă pe
aceia ce țin de igiena clasei și a școlii, de atmosfera din scoală, de colaborarea
dintre profesorii clasei, elemente de ergonomie scolară și de timp.
2. Factori culturali, cu referire la factorii familiali, la mediul cultural din care
provin părinții, aspecte definitorii ale comunității locale, cartierul din care provin
elevii, regimul alimentar, viața culturală a familiei.
 12

3. Învățarea tradițională
Structura educației tradiționale se bazează pe producția de
masă, axându-se pe învățarea elevilor într-o manieră fixă, rigidă, cu
pretenția ca aceștia să se adapteze sistemului. Principala metodă de
educare a gândirii în învăţământul tradiţional o constituie
expunerea profesorului, completată
cu studiul individual al elevului.
Modelul tradițional de predare presupune ca
elevii să primească informații și să le
redea ulterior cât mai fidel.
 13
Metodele tradiţionale au următoarele caracteristici:
- pun accentul pe însuşirea conţinutului, vizând, în principal, latura
informativă a educaţiei;
- sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind
văzut ca un obiect al instruirii, așadar comunicarea este unidirecțională;
- sunt predominant comunicative,;
- sunt orientate, în principal, spre produsul final, evaluarea fiind de
fapt o reproducere a cunoștințelor; au un caracter formal şi stimulează
competiția;
- stimulează motivaţia extrinsecă pentru învăţare; relaţia profesor-elev
este autocratică, disciplina şcolară fiind impusă.
 14

4. Învățarea Waldov
Pedagogia Waldorf este o formă de învățământ bazată pe
metode antroposofice de predare și educare. Pedagogia Waldorf
urmărește să dezvolte personalitatea copilului în
ansamblul ei și să își orienteze oferta de predare în
funcție de particularităților diferitelor
trepte de vârstă ale copiilor și de cerințele acestor trepte.
Ea nu este orientată spre oferirea unei anumite pregătiri
profesionale înguste sau a unei specializări.
 15
Prima școală Waldorf a fost întemeiată în 1919 în Stuttgart,
Germania, și a fost condusă de un colectiv de dascăli pregătiți de
Rudolf Steiner, finanțată de către adeptul său Emil Molt, proprietarul
fabricii de tutun Waldorf din Stuttgart, pentru copiii angajaților fabricii
sale. Aceasta a avut 8 clase și 12 pedagogi. La patru ani distanță de la
înființarea primei școlii Waldorf, această pedagogie părăsește hotarele
Germaniei și ajunge în Olanda, Marea Britanie, Elveția, Norvegia,
Portugalia, Ungaria. Astfel, în primii șapte ani pedagogia Waldorf se
transformă într-o mișcare internațională care cuprindea 11 școli în 7 țări
de pe continentul european.
Prima grădiniță Waldorf a fost înființată în 1921, apoi s-a
dezvoltat paralel cu școlile. În 1978 erau 240 de grădinițe, iar în
prezent în jur de 1706.
 Metodica școlilor Waldorf este bazată
pe o serie de noțiuni despre dezvoltarea
omului în domeniile trupesc, sufletesc și
spiritual, ce sunt menite să îi ofere
dascălului înțelegere pentru ființa lăuntrică
a copilului. Acestea rămân însă numai
metode de lucru și nu devin conținuturi
propriu-zise de predare. De pildă, se
consideră că fiecare copil parcurge o
dezvoltare în septenarii (perioade de câte 7
ani) și în funcție de caracteristicile acestora
se stabilesc unele aspecte ale desfășurării
educației.
 17
Principalele fundamente și caracteristici ale pedagogiei Waldorf sunt:
1. Vizează transformarea ființei omenești, dezvoltarea sa și crearea unei relații
între individ și lumea înconjurătoare, vizând integrarea sa în viața socială;
2. În curriculum-ul Waldorf un loc important îl ocupă artele, lucrul manual,
care oferă elevilor un contact cu diverse materiale și nenumărate activități de
bază ale omului (sculptură, modelare, pictură etc.), la acestea se adaugă limbajul,
istoria, geografia, matematica etc.;
3. Elevii reprezintă scopul și rațiunea existenței școlilor Waldorf, aceștia sunt
considerați individualități și acceptați fără nicio prejudecată socială;
4. Unitatea o reprezintă clasa, iar în cazul școlii Waldorf copiii nu sunt lăsați
repetenți, considerându-se ca acest fapt are consecințe dezastroase asupra
dezvoltării armonioase a copilului;
 18
5. Relația elev- profesor are un rol esențial;
6. Activitatea pedagogică are o caracteristică mai personală,
deoarece profesorul ia mereu legătura cu părinții copiilor referitor la
activitățile copiilor, în vederea îmbunătățirii actului didactic;
7. Timp de 8 ani profesorul predă mai multe discipline, pentru a
descoperi vocațiile elevilor, practic scopul său nu este o materie, nici
toate materiile, ci clasa, din clasa a IX-a materiile sunt predate de
profesori specialiștii;
8. Profesorul predă materia cu propriile cuvinte, fără a recurge la
cărți, iar elevii își alcătuiesc propriile „cărți”, care conțin esențialul
materiei predate, redate pe baza memoriei;
 19
Evaluare în școlile Waldorf nu se bazează pe probe, teste,
extemporale, teze sau examene, ci are în vedere toți factorii ce permit
să fie evaluată personalitatea elevului: scrisul, forma, fantezia, logica,
gândirea. De asemenea, se va lua în considerare efortul real pe care
elevul l-a făcut pentru a atinge un anumit rezultat.
Evaluarea constă într-o caracterizare calitativă, care evidențiază
ceea ce e pozitiv și care critică ceea ce este negativ doar în legătură cu
ceea ce elevul ar fi în stare să realizeze.
În România, învățământul Waldorf funcționează atât ca
învățământ de stat, cât și ca învățământ privat, fiind o alternativă la
sistemul tradițional de învățământ.
 În prezent în România există
39 de școli Waldorf, care se
împart în grădinițe, școli primare,
gimnaziale și liceale. Orașele în
care se găsesc școli de tip
Waldorf sunt: Alba Iulia, Baia
Mare, Bistrița, Cluj-Napoca,
Buzău, București și Târgu Mureș
fiind cele mai importante.
 21
5. Conceptul de învățare autonomă. Cum se mai
poate face învățarea. Formele învățării.
Învățarea autonomă este un mod de a dobândi cunoștințe, idei sau atitudini
care este produsa independent de către cursant.
 Elevul își alege propriile obiective și metode:
În majoritatea tipurilor de învățare, elevii nu pot alege ce cunoștințe doresc
să dobândească sau pentru ce vor să o facă. În unele cazuri, acest lucru se
datorează faptului că obiectivele li se impun din exterior, așa cum se poate
întâmpla, de exemplu, în sistemul educațional formal; iar la alții, învățarea nu
este conștientă.
Cu toate acestea, într-un proces de învățare autonom, individul însuși
trebuie să poată alege ceea ce vrea să învețe și să stabilească obiective specifice
legate de acesta. În acest fel, atunci când este promovată învățarea autonomă,
fiecare persoană va dobândi cunoștințe diferite pe baza intereselor și abilităților
sale.
 22
 Generează o motivație intrinsecă mai mare:
Unul dintre factorii care influențează toate tipurile de învățare este
motivația. Când o persoană dorește să învețe, rezultatele sale vor fi mai bune și
procesul va fi mai ușor.
Cercetările în acest sens arată că învățarea autonomă este una dintre cele
care măresc cel mai mult motivația elevilor.
Într-un proces de învățare reglementat, în care atât obiectivele, cât și
metoda și ritmul de studiu sunt impuse din exterior, elevii au în general mari
dificultăți în dorința de a dobândi noi cunoștințe. Din această cauză, ele tind să
depindă de întăriri externe, cum ar fi calificativele bune.
Dimpotrivă, atunci când un student decide să învețe ceva în mod autonom,
o face pentru că motivația sa intrinsecă este foarte mare. Din acest motiv, vă va fi
mai ușor să dobândiți noi cunoștințe rapid și vă veți simți mai puțin frustrat și
mai vesel pe tot parcursul procesului.
 23
 Pune responsabilitatea asupra elevului:
În majoritatea abordărilor educaționale tradiționale, profesorii sau mentorii
sunt responsabili de o bună învățare. Aceștia pot lua rolul de transmițătoare de
informații, experți sau mentori, care oferă studenților toate cunoștințele pe care
trebuie să le internalizeze.
În învățarea autonomă, în schimb, studenții sunt cei care joacă cel mai
important rol. Întregul proces de dobândire a unor idei, date sau abilități noi
depinde de ele. Profesorul, spre deosebire de restul tipurilor, se limitează să ajute
elevii atunci când solicită acest lucru, trecând la un nivel mai secundar.

 Funcționează mai bine pentru unele persoane:

Toate tipurile de învățare care există sunt mai mult sau mai puțin utile în
funcție de anumite caracteristici psihologice ale elevilor, cum ar fi inteligența lor
sau simțul responsabilității. Cu toate acestea, în învățarea autonomă aceste
diferențe sunt deosebit de marcate.
 24

Astfel, studiile în acest sens arată că pentru a desfășura corect un proces de

învățare autonom, este necesar să existe cel puțin niveluri relativ ridicate ale unei
serii de caracteristici. Unele dintre cele mai importante sunt inteligența,
încrederea, responsabilitatea personală, curiozitatea și capacitatea de auto-
motivare.
În plus, s-a constatat, de asemenea, că persoanele cu niveluri bune de
autoreglare (atât emoționale, cât și cognitive) obțin, în general, rezultate mai
bune atunci când realizează un proces de învățare autonom.
 25
Autori și idei recomandate:
Primul autor care a vorbit despre învățarea autonomă a fost Henry Holec, în
1981. Pentru acest psiholog educațional, cel mai important lucru pentru ca un
proces de acest tip să aibă loc este responsabilitatea elevului pentru ceea ce vrea
să lucreze, fie că este vorba de abilități. , cunoștințe sau atitudini.
Unele dintre cele mai relevante idei ale sale sunt următoarele:
- Pentru Holmes și Ramos, studenții care reușesc să desfășoare o bună învățare
autonomă sunt cei care pot identifica acele strategii pe care le foloseau în mod
inconștient.
- Autorul David Little a crezut că autonomia depinde în mare măsură de relația
psihologică a elevului atât cu conținutul pe care dorește să îl interiorizeze, cât și
cu procesul de învățare în sine.
- - Pentru Dickinson, cheia învățării autonome este asumarea responsabilității
totale de către elev în raport cu toate deciziile implicate în procesul lor de
învățare.
 26
În general, toți autorii care au studiat subiectul învățării autonome sunt de
acord că cei mai importanți factori sunt cei care ne permit să ne concentrăm nu
numai asupra conținutului care urmează să fie dobândit, ci asupra procesului de
interiorizare a acestuia. Cu toate acestea, astăzi este încă nevoie de mai multe
cercetări pe această temă.

Strategii pentru învățarea autonomă:

Diversi cercetători au încercat să afle care este
cel mai eficient mod de a realiza o bună învățare autonomă.
Deși nu a fost găsit un sistem valabil pentru toate
situațiile posibile, au fost detectate câteva principii de bază care pot
ajuta în acest proces.
 27
Unele dintre cele mai utile strategii pentru o bună învățare independentă
sunt:
- Creați o serie de obiective clare și specifice care sunt destinate a fi atinse cu
procesul de învățare.
- Găsiți modele care au atins deja aceste obiective și detectați abilitățile sau
cunoștințele pe care le-au permis să le atingă.
- Investigați cel mai eficient mod de a realiza fiecare dintre aceste abilități,
atitudini sau cunoștințe.
- Creați un plan de acțiune independent pentru fiecare dintre învățările pe care
doriți să le efectuați, pe baza a ceea ce a fost detectat în fazele anterioare.
- Concentrarea nu numai asupra rezultatelor, ci asupra procesului de învățare în
sine, de exemplu crearea unor obiective intermediare care sporesc motivația
intrinsecă la atingerea lor.
 28

BIBLIOGRAFIE!
-
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pedagogie_Waldorf?fbclid=IwAR3gUx4WqviviTJUk92bKDKx-Dusf6pb
ddjgFGGl-T87tx_2SBed_v4TUrM
;
-
http://waldorf.ro/pedagogia-waldorf/?fbclid=IwAR1OVYiI4xWg6kSDpPT8PbTSlsFMEQeDGVntsF7
LJ1qXR_2hhsRT37rj1fY
;
-
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-oradea/psihologia-educatiei/conceptul-de-inv
atare/3169989
;
- https://www.academia.edu/3790999/invatarea_scolara;
- https://www.10plus.ro/ro/blog/article/23;
- https://ro.warbletoncouncil.org/aprendizaje-autonomo-1520;