Educația

Nonformală
Rezumat Coombs, Philip H - ”THE WORLD EDUCATIONAL CRISIS – a System Analysis”,
New York, London, Toronto, Oxford University Press 1968 p.138 -144

Ciubotariu (actual Bârlădeanu) Ioana Alina

ANUL I PPS | GRUPA 1
 Educația nonformală

În capitolul V din cartea sa, ”THE WORLD EDUCATIONAL CRISIS – a System

Analysis”, Philip H. Coombs ne vorbește despre educația nonformală, importanța acesteia și
despre faptul că ar trebui să i se acorde o mai mare atenție acestui alt sistem de învățare, un
sistem care ar trebui să vină în completarea formării educaționale al fiecărui individ în parte și
a educației naționale în ansamblu. Indiferent de cum este denumită educația nonformală
(educația adultului, educație continuă, educație la locul de muncă, educație acelerată) ea se
adresează tuturor și atunci când este bine orientată are un potential ridicat de a contribui rapid
și în mod substanțial la dezvoltarea individuală și națională. Autorul arată că au fost efectuate
prea puține studii în ceea ce privește educația nonformală, iar acest lucru duce la o lipsă de
informație statistică și de coerență, ceea ce nu permite o evaluare a nevoilor viitoare și nici o
inovare a activităților, nici măcar în cadrul tărilor cu un sistem educational mai dezvoltat.
Obiectivele sunt cel mai adesea neclare, grupurile țintă sunt nedefinite iar responsabilitatea
pentru gestionarea și finanțarea acestei forme de învățare este efectuată la o scară redusă, se
realizează spontan și tot așa este abandonată, iar nimeni nu este în măsură să monitorizeze, să
evalueze și să identifice decalajele ce trebuie remediate pentru sporirea eficienței. Philip
Coombs ne prezintă educația nonformală din două perspective, educația în cadrul tărilor
industrializate și educația în cadrul tărilor în curs de dezvoltare.

În cadrul tărilor dezvoltate și industrializate din Europa și America de Nord s-a ajuns
din ce în ce mai mult să se recunoască că educația formală indiferent de nivelul la care este
realizată trebuie urmată de forme adecvate de educație continuă în viața fiecărei persoane.
Educația este necesară societății conform lui Coombs pentru trei principii: primul principiu
fiind asigurarea mobilității angajaților și crearea de locuri de muncă necondiționate,
renunțanduse la somaj; al doilea principiu se referă la păstrarea persoanelor bine instruite în
legătură cu noile cunoștințe și tehnologii esențiale pentru a-și menține productivitatea ridicată
în domeniile lor respective; și al treilea principiu se referă la ameliorarea calității și a satisfacției
vieții individuale prin cultură lăsând timpul liber în expansiune. Din această perspectivă autorul
subliniază importanța educației continue a cadrelor didactice pentru a transmite mai departe o
educație de calitate, actualizată cu noile tehnologii și nu una invechită ” dacă nu reușesc să țină
pasul cu frontierele cunoașterii, vor oferi educație de ieri cetățenilor de mâine”. Ca rezultat a
acestor constatări autorul a observat că majoritatea tărilor industrializate a evoluat și a realizat
rapid o rețea uimitoare de programe de "educație continuă", și că este posibil ca în anumite țări
( și ne dă exemplul, Statele Unite și Uniunea Sovietică) agregatul resurselor economice și al
energiilor umane deja angajate în educatia nonformală să se apropie de totalul implicat în
învățământul formal. Pentru susținerea afirmațiilor sale ne dă exemplu concluziile uimitoare la
care a ajuns studiul profesorulului Harold Clark de la Columbia University în urma analizei
situației din Statele Unite unde s-a descoperit că în afară de sistemul educațional "formal", au
existat cel puțin trei sisteme educaționale "informale", în mare parte ascunse de vedere, dar
care se ocupau în mare măsură de predarea multor lucruri identice. Unul a fost condus de
companii private care alocau bugete uriașe pentru pregătirea la nivel înalt a angajaților, unele
bugete depășind bugetele marilor universități, al doilea de către unitatea militară, iar al treilea
a îmbrățișat o varietate bogată de activități educaționale sponsorizate de organizații private
voluntare. Philip Coombs ne spune că și în Europa de Vest a avut loc același fenomen ca și în
Stale Unite însă nu cu acceași amploare menționând rezultatele tărilor scandinave în domeniul
educației, a Franței, al Germaniei și a Marii Britanii. De asemeni ne prezintă evoluția țărilor
socialiste din Europa care au acordat o importanță majoră educației continue și au făcut pași
importanți în căutarea ei. Ele par să fi depășit mai mult decât majoritatea națiunilor occidentale
barierele care au perpetuat de prea multă vreme o separare nepătrunsă între educația formală și
cea nonformală. Ca urmare, există un dialog continuu în țările socialiste între universități și
școli tehnice, industriile pe care le servesc și pionierii cercetării industriale. Două întrebări sunt
esențiale pentru dialog în viziunea lui Coombs (1) adecvarea programelor educaționale
existente și modul în care acestea ar putea fi îmbunătățite și (2) ce tipuri noi de forță de muncă
vor fi necesare pentru noile tipuri de tehnologii aflate încă la orizont și, prin urmare, ce inovări
sunt necesare acum în programele educaționale pentru a răspunde acestor noi nevoi. Dincolo
de aceasta, sistemele educaționale din aceste țări au creat o relație neobișnuită și apropiată între
muncă și studiu. Ca o concluzie a educației în țările industrializate autorul ne subliniază
importanța dezvoltării unei concepții mai coerente a "sistemului educațional nonformal" pentru
a facilita o coordonare mai eficientă a mai multor părți ale acestuia cu celelalte și cu educația
formală. Aceleași condiții care au creat nevoia de "educație continuă" în aceste țări au făcut de
asemenea necesară o redefinire fundamentală a rolului educației formale. În acest nou context
de schimbare rapidă, rolul principal al educației formale - așa cum a subliniat în mai multe
rânduri Philip Coombs - trebuie să fie "să învețe pe oameni să învețe pentru ei înșiși"astfel încât
aceștia să poată absorbi mai târziu noile cunoștințe și abilități în mod eficient pe cont propriu.
 În cazul țărilor în curs de dezvoltare Philip Coombs remarcă poziția diferită a educației
nonformale. Din lipsa bazei materiale, economice și educaționale tările în curs de dezvoltare
se confruntă cu un alt set de nevoi și priorități și din acest motiv metodele din tările dezvoltate
industrial nu se pot aplica în cazul țărilor în curs de dezvoltare. Țările mai sărace se confruntă
acum cu o sarcină prioritară a educației nonformale, care, cu ani în urmă, s-au confruntat și
țările industrializate de astăzi. Este vorba de aducerea unui număr mare de persoane (fermieri,
muncitori, mici antreprenori și alții) care nu au fost niciodată într-o sală de clasă și poate nici
nu vor ajunge - o mulțime de abilități și cunoștințe utile pe care să le poată aplica cu
promptitudine propriei dezvoltări. Prioritar în țările în curs de dezvoltare nu este procesul de
alfabetizare în masă după cum recunoaște și UNESCO și mai degrabă în gasirea unor metode
și tehnici pentru dezvoltarea sectoarelor agricole și rurale. Problema instruirii persoanelor din
țările în curs de dezvoltare, se pare, este mai puțin una de a ști ce este necesar, și mai mult o
problemă de organizare din cauza lipsei unei strategii clare, a unei bune planificări, a unor
priorități ferme și a unor aranjamente administrative eficiente și de lipsa personalului calificat
care să poată transmite informația.

În incheiere Philip Coombs ne spune că în pofida diferențelor mari observate între țările
industrializate și țările în curs de dezvoltare, ele au, totuși, anumite nevoi importante în ceea ce
privește educația nonformală. În primul rând, trebuie să obțină o imagine mai clară a ceea ce
fac deja și cât de bine o fac, aceasta ca bază pentru modelarea tehnicilor de a face mai bine,
pentru a umple lacune importante și pentru a reduce activitățile mai puțin importante în
favoarea celor mai importante. În al doilea rând, acestea trebuie să creeze o relație mai eficientă
între educația formală și cea nonformală, să dărâme zidul dintre ele și să realizeze o diviziune
mai eficientă a muncii între cele două. În al treilea rând, pentru a face toate aceste lucruri,
trebuie aplicate forme eficiente de cercetare pentru acest sector educational important. În
eforturile de a răspunde acestor nevoi, toate țările pot învăța și se pot ajuta reciproc.