Educația pentru schimbare și valențele ei în

societatea cunoașterii
Multă vreme, omenirea a crezut că educaţia omului se
realizează în prima perioada a vieţii, adică în copilărie.Se
consideră că viaţă omului este segmentată în trei etape:
copilăria-epata caracterizată prin activitatea de
educaţie;maturitatea-etapă în care predomină muncă şi
bătrâneţea-etapă destinată pregătirii părăsirii acestei
lumi.Treptat, societatea a evoluat, omenirea a parcurs epocile
cunoaterii fierului, agriculturii, industriei, tehnologiei -şi
întregul conţinut al vieţii omului s-a schimbat, educaţia a
fost nevoită să se prelungească treptat, cu mult peste vârstă
copilăriei, devenind o necesitate pe tot parcursul vieţii.
 
 Vorbind de educaţie, ne gândim la un fenomen social
complex, la relaţia între generaţiile umane, la relaţia dintre
individ şi societate.Educaţia reprezintă obiectul de studiu
care este specific ştiinţelor pedagogice.
Există o relaţie specială existenţa între învăţământ şi
societate care evidenţiază contribuţia şcolii la:
dezvoltarea economică( raporturile existente între
succesul şcolar şi carieră profesională);
schimbarea socială (raporturile existente între evoluţia
şcolii şi stratificarea şi mobilitatea socială);
confirmarea unor modele culturale şi
comunitare(rolul şcolii în afirmarea modelului
cultural al societăţii industrializate sau posindustriale,
respectiv rolul şcolii în afirmarea caracterului naţional
al educaţiei).
Sistemul de educaţie include ansamblul organizaţiilor sociale(economice,
politice, culturale) şi al comunităţilor umane ( familie, comunitate locală,
naţiune) care, în mod direct sau indirect, intenţionat sau spontan, realizează
funcţii pedagogice.
Învăţământul preşcolar românesc se numără printre subsistemele de învăţământ
cu cea mai lungă tradiţie, care încă de la începuturi a răspuns prompt noutăţilor
din domeniul educaţiei copiilor mici. Primele exemple şi poate cele mai
semnificative sunt cele care privesc absorbţia rapidă a ideilor pedagogiei
froebeliene (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) şi ale pedagogiei
montessoriene (în prima jumătate a secolului al XX-lea) în spaţiul educaţiei
copilului mic.
Ambele curente au avut un puternic răsunet în plan european, dar în aceeaşi
măsură în plan naţional.
 Exceptând perioada de „închidere” a porţilor inovaţiei şi trasarea unei funcţii
îndeosebi sociale a instituţiei „grădiniţă”, în timpul celei de-a doua jumătăţi a
secolului XX, cu deosebire în anii ’70-’80, învăţământul preşcolar a fost
permanent infuzat cu idei, concepţii, practici inovative, inspirate de cercetări
din ţară sau din străinătate, care au creat premisele unor schimbări întotdeauna
benefice pentru copil dar şi, de cele mai multe ori, cu impact deosebit asupra
întregului sistem educaţional.
În acest sens, putem enumera:
prima programă curriculară de reformă a
învăţământului preşcolar românesc, care lansează ideea
de abordare transdisciplinară a conţinuturilor -1993.
 multitudinea programelor educaţionale promovate, cu
efecte atât la nivelul grădiniţei, cât şi al celorlalte
niveluri ale învăţământului: Program de educaţie
Timpurie pe Arii de Stimulare, Programa de stimulare a
interesului pentru lectură, Program de educaţie a
părinţilor, Program de înfiinţare a Centrelor de Resurse
pentru părinţi, Program de constituire a Centrelor de
Resurse şi Informare în Comunitate, Program de
educaţie ecologică, Program de generalizare
În contextul actual, când se acordă o importanţă deosebită educaţiei pentru
toţi, când societatea românească tinde spre a deveni o societate educaţională,
învăţământul preşcolar românesc parcurge o perioadă de valorizare şi de
compatibilizare cu trepte similare din alte ţări. Aşadar, obiectivul programelor
de dezvoltare Timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea psihică, emoţională şi
socială a copiilor şi, pe termen lung, de a promova supravieţuirea copilului. În
acest sens, suntem conştienţi de faptul că focalizarea pe educaţia timpurie şi
anii preşcolarităţii este importantă, deoarece aceasta este perioada când copiii
e dezvoltă rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, este
mult mai dificil şi mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. De
asemenea, este bine cunoscut şi evident faptul că alegerile făcute acum şi
acţiunile întreprinse de părinţi şi de societate în copilăria timpurie au o
puternică şi mai de durată influenţă asupra progresului individului al copilului
şi asupra progresului naţiunilor în sens larg, conducând, pe termen lung, la
dezvoltare socială. O analiză din punct de vedere economic a intervenţiilor în
perioada educaţiei timpurii arată câştiguri mari, beneficii indirecte pentru
mame în ceea ce priveşte economisire timpului şi reducerea cheltuielilor
pentru serviciile publice de sănătate şi sociale care se adresează copiilor. O
serie de evaluări ale programelor de educaţie timpurie în diferite colţuri ale
globului indică economii ulterioare de 7$ pentru fiecare dolar investit în
educaţia copilului.
Astfel, în ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a interesului
Ministerului Educaţiei în direcţia întăririi programelor de educaţie
preşcolară, cu scopul furnizării unei educaţii formale solide copiilor.
Interesul ministerului în extinderea duratei învăţământului obligatoriu
de la 10 la 12 ai este un prim pas în această direcţie. Ministerul a
promovat, de asemenea, în Strategia naţională privind educaţia
timpurie (2006), conceptul de educaţie timpurie ca şi componentă
importantă a dezvoltării unei politici coerente pentru educaţia copiilor
de la naştere până la 6-7 ani, în contextul în care creşele sunt în
responsabilitatea administrativă a autorităţilor locale şi nu răspund
nevoilor complexe şi multiple ale copiilor sub 3 ani de îngrijire,
nutriţie, educaţie, etc.
În prezent, atât priorităţile pe plan naţional, cât şi cele pe plan
internaţional impun cu stringenţă stabilirea unei politici şi a unui
sistem de educaţie timpurie în interiorul cadrului mare al programului
de Dezvoltare Timpurie a Copilului. De asemenea, este important ca
sistemul naţional de educaţie timpurie să se dezvolte în contextul dat
de Convenţia pentru Drepturile Copilului, de Ţintele Ministerului
pentru Dezvoltare, care trebuie atinse până în 2015
Trăim într-o societate dinamică, ce se află într-o continuă
transformare, adaptare,mişcare. Schimbările majore din stilul nostru
de viaţă şi din obiceiurile noastre, induse dediferite influenţe
culturale, sociale, economice şi tehnice se reflectă şi îninstruirea
educaţia noastră. Mobilitatea crescândă a populaţiei, a tehnicii şi a
tehnologiei, a
simbolurilor şi informaţiei schimbă şi modifică sensul educaţiei. Ca
urmare, astăzi omul îşi construieşte educaţia personală cu totul altfel
decât mai demult. Pentru majoritateaindivizilor, educaţia este un mod
„natural” şi general acceptat de a-şi construi identitatea,personalitatea –
„Sunt ceea ce învăţ şi cum învăţ”

 Instruirea în societatea cunoaşterii este un proiect al „Intel-

Education” care are rolulde a adapta învăţarea la cerinţele societăţii,
de a pune în centrul educaţiei nevoile individului şi de a forma
specialistul care se cere pe piaţă. Pornind de la competenţele noului
secol, programul celor de la Intel, le dezvoltă în cadrul unui sistem
unic de abordare, predare şi implementare a învăţării.
Educaţia în societatea cunoaşterii înseamnă dezvoltarea competenţelor
secolului XXI
Obiectivele învăţământului obligatoriu, reflectând cerinţele actuale şi de
perspectivă ale societăţii informatizate, “pot fi grupate în jurul a şase
mari nuclee”:
“căutarea unei veritabile egalităţi a şanselor”;
asigurarea unui învăţământ de bază, cu un trunchi comun de cultură
generală, ca ofertă socială destinată întregii populaţii până la vârsta de 16
ani;
transmiterea cunoştinţelor şi a respectului pentru patrimoniul cultural şi
istoric naţional şi universal”;
“pregătirea copilului pentru toate aspectele existenţei de adult”, pentru
adaptarea la “o lume care câştigă în complexitate, dar şi în incertitudine”;
“motivarea elevilor pentru a continua să înveţe în condiţiile unei lumi în
schimbare”, valorificând posibilităţile de formare continuă existente
“dincolo de obligaţiile şcolare”;
Învăţământul obligatoriu şi societatea cunoaşterii
Curriculumul învăţământului obligatoriu este astfel proiectat, încât să
contribuie la o dezvoltare individuală concordantă cu cerinţele unei
societăţi a cunoaşterii, ale unei societăţi bazate pe respectul pentru
fiinţa umană. În general, relaţia dintre educaţie şi societate trebuie
construită astfel încât:
membrii societăţii care sunt absolvenţi ai unei trepte de şcolaritate să
fie astfel formaţi încât să ajungă să aspire la, şi să practice efectiv,
învăţarea continuă prin: creşterea receptivităţii faţă de dinamica
schimbării, prospectarea aplicativităţii dezvoltărilor ştiinţifice şi
tehnologice, afirmarea gândirii critice sau divergente;
să permită eliminarea din învăţământ a barierelor dintre educaţia de tip
academic şi cea de tip pragmatic, respectiv dintre “a şti” şi “a face”, “a
cunoaşte” şi “a aplica”, prin accentul pus pe formarea de competenţe;
să stimuleze promovarea prin sistemul de învăţământ obligatoriu, dar şi
de către agenţii politici, economici şi sociali, a valorilor asociate
cunoaşterii continue şi activităţii eficiente;
să asigure existenţa, nu numai ca priorităţi ale curriculumului pentru
învăţământul obligatoriu, ci şi în practica efectivă din şcoală, a educaţiei
civice, a educaţiei tehnologice şi a educaţiei pentru viaţa privată.
Notiunea de Educația pentru schimbare și valențele ei în societatea cunoașterii e
Societatea cunoasterii (Knowledge Society) este utilizata astazi in intreaga
lume, fiind o prescurtare a termenului Societate bazata pe cunoastere
(Knowledge-based society). Societatea cunoasterii reprezinta mai mult decat
societatea informationala (informatica), ingloband-o de fapt pe aceasta.

Cunoasterea este informatie cu inteles si informatie care actioneaza. De aceea,

societatea cunoasterii nu este posibila decat grefata pe societatea informationala
si nu poate fi separta de aceasta. Societatea informationala se caracterizeaza prin
democratizarea informatiei, comunicarii, intelegerii si cooperarii. In esenta,
aceasta societate se bazeaza pe Internet.

Societatea informatica reprezinta o noua etapa a civilizatiei umane, un nou mod

de viata calitativ superior, care implica folosirea intensiva a informatiei in toate
sferele activitatii si existentei umane, cu un impact economic si social major.

Avansul catre societatea informationala, bazata pe cunoastere este considerat, pe

plan mondial, ca o evolutie pentru asigurarea dezvoltarii durabile in contextul
"noii economii", bazata, in principal, pe produse si activitati ntelectual-intensive,
precum si pentru realizarea unei civilizatii socio-umane avansate.
Societatea informațională bazată pe cunoaștere înseamnă
mai mult decât progresul tehnologiei și aplicațiilor
informaticii și comunicațiilor, ea integrând și dimensiunile:
socială (cu impact asupra ăngrijirii sănătății, solidarității și
protecției sociale, muncii și pieței muncii, educației și
formării continue etc)
ambientală (cu impact asupra utilizării resurselor și
protecției mediului)
culturală (cu impact asupra conservării și dezvoltării
patrimoniului cultural național și internațional, a
promovării pluralismului cultural etc)
economică (cu dezvoltarea unor noi paradigme ale
economiei digitale și ale noii economii bazate pe
cunoaștere, inovare, cultura antreprenorială și managerială,
educație a cetațeanului și consumatorului)
Un vector al societății cunoașterii este un
instrument care transformă societatea informațională
într-o societate a cunoașterii. Au fost definite două
clase mari de vectori ai societății cunoașterii:
1.vectori tehnologici
2. vectori funcționali
Vectorii tehnologici ai societății cunoasșerii sunt:
-internetul
-tehnologia cărții electronice (digitale)
-agenții inteligenti (sisteme de inteligență artificială)
-mediul înconjurător inteligent pentru activitatea și
viața omului
-nanotehnologia și nanoelectronica (care va deveni
principalul suport fizic pentru procesarea informației)
Vectorii funcționali ai societății cunoașterii sunt:
managementul cunoașterii pentru intreprinderi,
organizații, instituții, administrații locale și naționale
managementul utilizării morale a cunoașterii la nivel global
cunoașterea biologică și genomică
sistemul de îngrijire a sănătății la nivel social și individual
protejarea mediuli înconjurător și asigurarea societății
durabile și sustenabile printr-un management specific al
cunoașterii
aprofundare cunoașterii despre existență
generarea de cunoaștere noua tehnologica
dezvoltarea unei culturi a cunoșterii și inovării
un sistem de învățământ bazat pe metodele societății
informaționale și a cunoașterii (e-learning)
Accesul cetățenilor la informație este o cerință a
dezvoltării societății românești în contextul
globalizării și mondializării proceselor și fenomenelor
contemporane. Între principalele componente ale
societății informaționale pot fi amintite:
-documentele electronice
-rețeaua Internet și serviciile oferite
-bibliotecile electronice și bibliotecile virtuale
-centrele de informare
-învățământul la distanță
-comerțul electronic și plățile electronice
-telefonia mobilă etc
Societatea cunoaşterii presupune:
O extindere şi aprofundare a cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului despre
existenţă.
Utilizarea şi managementul cunoaşterii existente sub forma cunoaşterii
tehnologice şi organizaţionale.
Producerea de cunoaştere tehnologică nouă prin inovare.
O diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi cetăţenii prin mijloace
noi, folosind cu prioritate Internetul şi cartea electronică şi folosirea
metodelor de învăţare prin procedee electronice (e-learning).
Societatea cunoaşterii reprezintă o nouă economie în care procesul de inovare
(capacitatea de a asimila şi converti cunoaş-terea nouă pentru a crea noi
servicii şi produse) devine determinant (Economia nouă este economia
societăţii informaţionale si a cunoaşterii)
Societatea cunoaşterii este fundamental necesară pentru a se asigura o
societate sustenabilă din punct de vedere ecologic,
Societatea cunoaşterii are caracter global şi este un factor al globalizării.
Societatea cunoaşterii va reprezenta şi o etapă nouă în cultură, pe primul plan
va trece cultura cunoaşterii care implică toate formele de cunoaştere, inclusiv
cunoaşterea artistică, literară.
Astfel se va pregăti terenul pentru ceea ce se va numi Societatea conoştiinţei, a
adevărului, moralităţii şi spiritului.


Pentru a înţelege în profunzime conceptul de societate bazată pe cunoaştere
(knowledge society), trebuie să remarcăm faptul că acesta este utilizat în paralel cu
cel de economie bazată pe cunoaştere (knowledge-based economy). Evident, cele
două concepte sunt înrudite, nu însă identice. Am remarca mai întăi faptul că
utilizarea intensivă a cunoaşterii, inclusiv generarea de cunoştinţe reprezintă esenţa
unor procese care au rezultat economic.

S-a avansat recent ideea unei societăţi a conştiinţei care va urma societăţii
cunoaşterii. Vom ajunge în acest secol la un moment în care va trebui să intervină o
îmbinare între elementele societăţii cunoaşterii şi a societăţii conştiinţei. De fapt,
marea eră a informaţiei va cuprinde epocile societăţii informaţionale, a societăţii
cunoaşterii şi a societăţii conştiinţei. Atât cunoaşterea, după cum am văzut, este o
formă de informaţie, dar şi conştiinţa este informaţie. Înainte de a aborda îmbinarea
dintre societatea cunoaşterii şi a conştiinţei, acum de actualitate este îmbinarea
dintre societatea informaţiei şi societatea cunoaşterii.
Bibliografie
 Antonesei, L., Fundamentele culturale ale educaţiei,
EdituraPolirom, Iaşi, 1996.
Cerghit, I.,Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti,
1980.
Chiş, V.,Activitatea profesorului între curriculum şi
evaluare, Editura PUC, Cluj-Napoca, 2001.
Cucoş, C.,Pedagogie, ediţia a II-a, rev şi adăug, Editura
Polirom, Iasi,2006.
Negreţ-Dobridor, I., Didactica Nova sau arta de a-i
învăţa pe toţi (aproape) totul
, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2005.
***,Programul Intel Teach - Cursul Intel Teach -
Instruirea în societatea cunoaşterii, Versiunea 10***,