1

Idealul educațional, finalitățile

educației și fecunda
contaminare prin imitație
PROF. UNIV. DR. ADRIAN GORUN
 2
Idealul educaţional, finalităţile educaţiei şi fecunda
contaminare prin imitaţie
I.Aspecte generale
Asumpții verificate și validate

1.Dezideratele umane sunt nelimitate în diversitate. Orice om manifestă

înclinația de a dori, comparând năzuinţele lui cu ceea ce se petrece în
realitate şi îi afectează existenţa, modul de viaţă.
 3
2. Natura, societatea sunt continuu afectate de evenimente și procese:
 inevitabile, implacabile, izvorâte dintr-o necesitate:
previzibilă
imprevizibilă
nepredictibile
 întâmplătoare incerte, cu predictibilitate scăzută

contingentul are rol important în viaţa individului

 4

 Ca fiinţă prin excelenţă valorizatoare, omul dispune de capacitatea de a

alege în cunoştinţă de cauză, însă câmpul său opţional este limitat,
manifestându-se într-un interval definit pe axa real – posibil – imposibil în
care: realul = posibilitatea înfăptuită,
posibilul = realitatea virtuală,
imposibilul = irealizabilul (posibilitatea de probabilitate nulă).
 5

Năzuinţele umane cu şansă pot fi exprimate în intervalul amintit, pe o scară

de la 1 la 0, după următorul model simplificat:

________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
1 0

Real – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – Imposibil
 6
De reținut!

A. Limitele impuse de real şi imposibil sunt inevitabile condiţiei umane,

orice depăşire a lor fiind doar de domeniul imaginarului întrucât
probabilitatea de înfăptuire este:
 nulă – cazul limitelor impuse prin ireal
 lipsită de sens – cazul limitelor impuse de real, ca posibilitate înfăptuită
 7

B. Dezideratele în funcţie de care se întemeiază raţional alegerile

oricărui individ pot dobândi contur în realizabil în intervalul

0,001...(niciodată 0) şi 0,999... (niciodată 1).
 8

C. Idealul de viaţă – ca proiecţie a năzuinţelor umane asupra existenţei

individuale / de grup –

reprezintă asumarea conştientă a limitelor şi, în această bază, evaluarea

obiectivă a şanselor de reuşită.
 9

D. Idealul (individual, al unei comunităţi, social, educaţional etc.) se

circumscrie aspiraţiei la perfecţiune, aspiraţie care, în sine, conţine grade
diverse de subiectivitate.

Cu cât gradul de subiectividate este mai ridicat, cu atât idealul se apropie de

plăsmuire (idealul își diminuează şansele de realizare, de a fi «atins»).

Utopia – prototipul de ideal nerealizabil

 10

E. Înţelegerea conturării idealului și a şanselor lui de înfăptuire depind de

răspunsurile la triada interogativă:
a) Ce pot să sper?
b) Ce trebuie să fac?
c) Ce pot să fac?

Indică şi constrângeri la care se raportează aria libertăţii.

 11

a) măsura în care opţiunile noastre (întemeiate în deziderate) sunt

supuse unor constrângeri, respectiv măsura exerciţiului libertăţii de
alegere.
Universul dezideratelor umane este unul inepuizabil, comparativ cu
potenţialul uman de realizare care este diminuat prin constrângerile
(exterioare şi interioare) existente.
 12
b) introduce un cenzor suplimentar – imperativul categoric în
funcţie de care, în mod inevitabil, trebuie acţionat.
peste relaţia real – ideal se suprapune relaţia moral – imoral: sfera
acţională este circumscrisă unor comandamente de care nu se poate face
abstracţie în opţiuni.

Certitudine: Şi în acest caz operează, deopotrivă, constrângeri exterioare şi

interioare (conceptul grec tuchè prin care se exprima în antichitate
tensiunea dintre pasiune şi datorie este edificator în înţelegerea
imperativului categoric acţional).
 13

c) indică esenţa: distanţa dintre dorinţă şi putinţă, dintre aspiraţii şi

capacitatea reală, efectivă a fiecărui individ (comunităţi / societăţi) de a
răspunde acestor aspiraţii în condiţiile manifestării unor limite:
 limite prescrise de codul genetic
 (în plus) limite originate în ipostaze ale implacabilului natural / social.
 14

Ce rezultă din această triadă interogativă?

Triada interogativă, în sinteză de maximă rigoare, indică o realitate de

care nu se poate face abstracţie: aceea că ideea de perfecţiune nu este o idee
în sine, abstractă, care ar caracteriza sfera absolutului pur.
Dimpotrivă! 15
Ideea de perfecţiune, în cazul idealului, dobândeşte semnificaţii
existenţiale, rezultate, (ca şi în cazul valorizării, unde relaţia de apreciere
este exprimată de individ sub forma unor judecăţi normative) dintr-un
context dat.

microuniversul dezideratelor
Judecăţile au întotdeauna ca termeni de comparaţie
nivelul real al înfăptuirii lor
în contextul respectiv
 16

Așadar!

Perfecţiunea este un etalon în conturarea ipostazelor

idealului doar în măsura în care caracterul relativ al ideii de perfecţiune
este conştientizat.
 17
II. Idealul educațional și finalitățile educației
Pe baza asumpțiilor de mai sus, care prezintă elemente definitorii și
pentru idealul educațional al unei societăți, se poate conchide că:

a) Idealul educațional exprimă chintesenţa cerinţelor pe care

societatea le pretinde de la membrii săi.
b) Ca proiecţie ideală a tipului de om dezirabil al comunităţii / 18

societăţii, idealul educaţional presupune:

 un set de valori împărtăşite de majoritatea membrilor

comunităţii / societăţii respective, circumscrise educației;
 un complex de cerinţe izvorâte din năzuinţele generale privind
prototipul de om dezirabil (educat);
 un set de criterii în baza cărora se înfăptuieşte alegerea raţională.
 19
c) Vectorii prin care idealul educaţional se
obiectivează (dobândeşte contur real) sunt
reprezentaţi de finalităţile educaţiei.

se exprimă în termeni operaţionali,

indicând standarde de atins / grade
de performanţă în formarea
individuală şi integrarea socială.
 20

Prin standarde se fixează competenţe şi capacităţi

obligatoriu de dobândit într-un perimetru circumscris
ipostazelor idealului educaţional, normele (informale şi
formale, deopotrivă) având rol de vehicule pentru finalităţile
educaţiei.
 21

d) Idealul educaţional reflectă concepţia unei societăţi /

comunităţi cu privire la rolul şi funcţiile dezirabile ale
educaţiei, semnificaţiile şi obiectivele formării indivizilor,
valorile educaţiei etc.
El exprimă, de asemenea, viziunea unei societăţi asupra
educaţiei şi misiunea educaţiei într-o comunitate / societate.
 22

 Viziunea exprimă, în chintesenţă, concepţia societăţii / comunităţii

asupra educaţiei în sincronia şi diacronia ei.

Concepţia – ca set de idei articulate, sedimentate şi promovate – se

întemeiază în imperative transformate în comenzi sociale, asigurându-se
astfel un anumit tip de ordine educaţională.
 23

Exemplu: Viziunea societăţii româneşti actuale asupra

educaţiei se întemeiază pe:
imperativele societăţii cunoaşterii
coordonatele erei informaţiei şi impactul
globalizării
valorificarea tradiţiilor performante, garanție a
relansării identităţii, creşterii prestigiului şi
competitivității în condiţii de concurenţă.
 24

Misiunea educaţiei este dată de scopul ei esențial: formarea

personalităţii individuale, prin integrare socială şi transmitere culturală, în
conformitate cu idealul educaţional.
 25

Deci: misiunea exprimă ansamblul responsabilităţilor asumate în

vederea realizării scopului fundamental al educaţiei, scop derivat, la
rândul lui din idealul educaţional.
Relaţia ideal educaţional – finalităţile educaţiei este una mediată prin
viziune şi misiune, întrucât ambele se desprind din idealul educaţional,
întemeiat în raţionalitatea alegerii şi selecţiei valorilor producătoare de
capital educaţional.
 26

 De asemenea, misiunea educaţiei se circumscrie setului de valori pe

care se întemeiază idealul social: valori ce ţin nemijlocit de
cunoaştere, înţeleasă ca ascensiune spre informaţii temeinice, cu
valoare de adevăr, de formare a deprinderilor şi transferul acestora,
dar şi de valori circumscrise moralei şi civismului.
 27
Capital social / capital educațional

Idealul educațional

Misiune
(planul acțional)
Viziune -----------------------------------------
(planul ideatic) Scop – finalități proiectate;
Mijloace;
Obiective;
Finalități realizate.
 28

Educaţia şi formarea profesională se subordonează valorilor

universale. Circumscrise idealului educaţional, finalităţile educaţiei
presupun formarea competenţelor înţelese ca ansamblu multifuncţional şi
transferabil de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi şi aptitudini necesare pentru:
 29

 dezvoltarea personală, prin atingerea propriilor obiective în viaţă, în

condiţiile armonizării aspiraţiilor individuale cu solicitările societăţii în
schimbare;
 30

 dezvoltarea structurilor cognitive care să asigure acumularea selectivă de

cunoştinţe şi operarea cu acestea în contexte diferite, rezolvarea de probleme,
gândirea critică, precum şi exersarea unor operaţii ale gândirii logice:
comparaţia, analiza, concretizarea, sintetizarea, abstractizarea, generalizarea,
modelarea teoretică, axiomatizarea, inducţia, deducţia etc;
 31

 dezvoltarea capacităţilor specifice raţionalităţii alegerilor pentru a

opera cu distincţii, a surprinde gradualităţi, a manifesta spirit critic, a
recunoaşte propriile limite etc;
 32

 dezvoltarea de capacităţi şi deprinderi acţional – practice pentru a

valorifica aptitudini, a efectua operaţii specifice şi a întreprinde
acţiuni, a dezvolta spiritul de observaţie, atenţia distributivă,
capacitatea de concentrare, a exersa transferul de deprinderi etc.
 33

 dezvoltarea de capacităţi şi deprinderi comportamental – civice pentru a

forma spiritul corectitudinii, cinstei, solidarizării şi solidarităţii, onestităţii,
dreptăţii, demnităţii, echităţii, armoniei, întreţinerii dialogului,
intransigenţei, respectării valorilor, respectului reciproc, toleranţei,
responsabilităţii, a dezvolta capacităţi de apreciere şi autoapreciere etc.
 Atinse prin standarde şi obiective specifice fiecărui nivel de
34
educaţie, finalităţile educaţiei se validează prin:

 integrare socială şi implicare activă în viaţa comunităţii;

exercitarea profesiei pentru care s-a realizat formarea;

 conturarea şi sedimentarea unei concepţii de viaţă bazată pe valorile

umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi stimularea
dialogului intercultural;
 35

 adoptarea unei conduite orientate spre sensibilitate faţă de problematica

umană, respect pentru valorile moral – civice, pentru natură şi mediul
înconjurător, pentru valorile şi tradiţiile naţionale;

 automotivare în perfecţionarea continuă.

 36

III. Aplicație

Idealul educațional și fecunda contaminare prin imitație

 37
A. Premise

1. Idealul educaţional exprimă şi o stare de spirit a unei societăţi anume cu

privire la educaţie şi valenţele ei. O stare de spirit fundamentată în
identitatea acelei societăţi în care tradiţia şi inovaţia se îngemănează.

2. Vreme îndelungată idealul educaţional a contribuit la ordine şi armonie

socială în viaţa multor popoare, specificitatea şi originalitatea făcându-le
recunoscute şi preţuite în lume.
 A. Premise 38
3. Contactele inevitabile dintre civilizaţii au generat şi contacte în sferele
educaţiei, producându-se schimbări semnificative nu doar în concepţia
despre educaţie, ci şi la nivelul idealului educaţional.
4. Mutaţiile produc efecte majore în plan social, multe pozitive şi la fel de
multe negative. Serii de probleme în legătură cu redefinirea
idealului educaţional, fie în integralitatea sa, fie doar la nivelul unor
ipostaze.
 A. Premise 39

5. O evidenţă: Aşa cum societăţile / comunităţile nu sunt imuabile, nici

idealurile educaţionale propuse şi promovate de ele nu sunt imuabile,
acestea de pe urmă fiind «modelate» şi în funcţie de transformările
produse la nivelul concepţiei despre educaţie a societăţilor /
comunităţilor care le propun. Multe dintre mutaţiile produse sunt
provocate din interior însă există şi multe situaţii de contaminare
provocate din afara acestor societăţi / comunităţi.
 40
A. Premise

6. Indiferent că provine din interior sau exterior, contaminarea conţine

în sine imitaţie. Indiferent de referentul său, imitaţia constă în
contaminarea cu viruşi ai minţii, vehicule pentru memele care
„ocupă” mintea indivizilor, modificându-le comportamentul, ca
urmare a modificărilor produse în sistemul lor propriu de idei.
 41
A. Premise

7. Prin natura ei, educaţia – înţeleasă ca formare individuală prin

transmitere culturală şi integrare socială – implică imitaţia, din
moment ce propune modele şi operează cu modelarea.
 A. Premise 42

8. Ca în orice alt domeniu şi în domeniul educaţiei imitaţia se exprimă,

în esenţă, în termeni comparativi, termeni ce reflectă diferenţieri
real – factuale în acest domeniu.

Dar aceste diferenţieri sunt real – contextuale din moment ce

inclusiv progresul trebuie evaluat tot prin raportare la context.
 O judecată în privinţa progresului trebuie
Foarte important probată prin criterii pozitive spre a conduce la 43
concluzii valide, ceea ce este dificil de realizat.
Iar dificultatea provine tocmai din tipul
demersului, acesta fiind unul pur apreciativ,
deci susţinut printr-o judecată normativă.

O problemă legată de percepţia diferenţelor de potenţial în privinţa

«modernizării» în educaţie, percepţie conştientizată şi asumată la nivelul
mentalului individual şi comunicată prin termeni ai limbajului ce converg spre
clasificări şi ierarhizări: inferior, similar, superior, excepțional (excelent).
Ori, logica exclusiv bivalentă nu răspunde nevoii de rezolvare a ecuaţiei
complexităţii comunităţilor umane, absenţa unor relaţii sau instituţii
nepresupunând neapărat inferior, aşa cum nici prezenţa lor nu indică obligatoriu
superior. Lucru valabil şi în educaţie.
B. Aspecte privind teoria imitației
44
 Teoria imitaţiei presupune implicit:
a) o asumare a unei poziţii
b) o năzuință.

a) promovează ideea stării de inferioritate a celui ce imită

b) năzuinţă exprimată în nevoia de reproducere a stării de
superioritate (a calităţilor considerate superioare) a imitatului.
imitatul reprezintă etalonul, modelul spre care aspiră imitatorul şi
care, reprodus, face din imitator modelat.
Procesul imitaţiei poate fi descompus în secvenţe succesive:
45
 evaluarea stării proprii de către imitator;

 evaluarea stării imitatului;

 desprinderea – prin comparaţie – a unui set de parametri prin care

imitatul se diferenţiază;

 valorizarea (de către imitator) a parametrilor de diferenţiere,

conferindu-le celor aparţinători imitatului o încărcătură
superioară;

 Habitation – acomodarea cu starea de inferioritate şi asumarea ei

la nivelul conştiinţei de sine a imitatorului;
 Procesul imitaţiei poate fi descompus în secvenţe succesive:
46
 transferul parametrilor de diferenţiere din planul real – factualului în
planul apreciativului;
 inducerea năzuinţei prin transformarea indicativului în condiţional
optativ (trecerea de la judecata constatativă la judecata normativă);

 decretarea imitatului ca etalon, prin utilizarea gradelor de comparaţie şi

subsumarea parametrilor diferenţiali în sfera «superiorului»;

 transformarea aspiraţiei în acţiune (aspiraţia motivează acţiunea şi

devine suportul ei ontic);

 devenirea imitatorului: reproducerea modelului imitat, automodelarea.

 NOTE
47
1. Succesiunea secvenţelor nu se derulează obligatoriu ca etape distincte ale

imitaţiei, multe dintre ele suprapunându-se în realitate. Prezintă

importanță îndeosebi pentru înţelegerea corectă a procesului.
2. Având ca rezultat automodelarea imitatorului, imitaţia poate fi definită
drept procesul de reproducere a unor modele etalon sau a unor parametri
cu valoare de reper, la nivelul unei entităţi de aceeaşi specie cu modelul,
având ca suport principal năzuinţa imitatorului, întemeiată în modul
propriu de percepţie şi conştientizare a progresului.
 48

Există situaţii în care năzuinţa imitatorului se întâlneşte cu năzuinţa

imitatului, adjectivul «principal» ataşat substantivului «suport» indicând
tocmai acest aspect.
Exemplu: cazul relaţiei educaţionale, ca relaţie dintre educator şi educat,
relaţie în care şi năzuinţa educatorului şi cea a educatului sunt orientate spre
înfăptuirea scopului fundamental al educaţiei, spre formarea personalităţii şi
realizarea individuală / socială a celui supus formării.
 NOTE
49

3. Imitaţia, indiferent în ce domeniu se realizează, este un proces de

acceptare şi asumare a poziţiei de inferioritate, poziţie ce se doreşte a fi
depăşită prin reproducerea modelului imitat, cu precizarea că termenul
«inferioritate» nu semnifică întotdeauna un stigmat, ci o
incompletitudine, o lipsă ce poate fi recuperată (un elev nu este inferior
profesorului ca fiinţă, ci ca nivel de cunoaştere, experienţă de viaţă). În
acest caz imitaţia fiind şi inerent dezirabilă şi inerent inevitabilă.
 NOTE 50

4. Privit în dinamicitatea sa, procesul imitaţiei presupune, într-o succesiune

logică, renunţare, preluare, recompunere, instrumentalizare (în multe
cazuri, hibridare). Fiecare dintre aceste faze este precedată, în condiţii
normale, de deliberare.
 51

Dacă deliberarea se întemeiază într-o raţionalitate a alegerilor, printr-o

evaluare atentă a riscurilor, beneficiilor şi potenţialului de compatibilizare,
şansele ca modelul imitat să fie funcţional sunt ridicate, fără a se putea vorbi,
însă, de certirudini.

Pilotările rezolvă problema certitudinii funcționării modelului?

C. Fecunda contaminare prin imitație
52
 Înțelegerea mai profundă a imitației se poate realiza prin apelul la
sintagma fecunda contaminare de vecinătate. (Sintagma a fost lansată
inițial pentru a exprima impactul sistemului internaţional asupra
proceselor de democratizare şi destrămare a democraţiilor, însă are valoare
metodologică şi explicativă şi în explicarea imitaţiei).
Imitaţia are ca finalitate un aspect anume al modernizării, efectul de
contaminare (efectul de domino), ea obţinându-se prin invocarea nevoii
acute de modernizare.
 53
 Fecunda contaminare poate fi, însă, pozitivă sau negativă, în funcţie
de întemeierea raţională a alegerilor în faza deliberării sau de o întemeiere
pur şi simplu subiectivă, aleatorie, în cele mai multe cazuri, spontană.
 În cazul de față, contaminarea pozitivă poate genera efecte ce converg spre
creşterea gradului de funcţionalitate a modelului rezultat din imitaţie.
 Fecunda contaminare negativă amplifică riscurile, sporeşte
disfuncţionalităţile, cronicizează crizele de identitate, extinde transferul
nelegitim de loialităţii.