Modulul I - Particularitățile educației elevilor adulți în programul ”A doua șansă”

1.1. Privire generală asupra modelelor de învățare la adulți

Educația adulților, distinctă de educația copiilor, este o practică în care adulții se angajează în
activități sistematice și susținute de autoeducare pentru a obține noi forme de cunoștințe, abilități, atitudini
sau valori. Poate însemna orice formă de învățare a adulților care se implică dincolo de școlarizarea
tradițională, cuprinzând alfabetizarea de bază până la împlinirea personală ca student pe tot parcursul vieții.
În special, educația adulților reflectă o filozofie specifică despre învățare și predare bazată pe
presupunerea că adulții pot și doresc să învețe, că sunt capabili și dispuși să își asume responsabilitatea
pentru învățare și că învățarea în sine ar trebui să răspundă nevoilor lor. Condusă de ceea ce se are
nevoie sau se dorește să învețe, de oportunitățile disponibile și de modul în care se învață, învățarea adulților
este afectată de demografie, globalizare și tehnologie.
Învățarea are loc în multe moduri și în multe contexte, la fel cum diferă viața tuturor
adulților. Învățarea adulților poate fi în oricare dintre cele trei contexte, adică:
 Formal - Învățare structurată care are loc în mod obișnuit într-o instituție de educație sau
formare, de obicei cu un curriculum stabilit și care poartă acreditări;
 Non-formal - Învățare care este organizată de instituții de învățământ, dar non-acreditări.
Oportunități de învățare non-formală pot fi oferite la locul de muncă și prin activitățile
organizațiilor și grupurilor societății civile;
 Educație informală - Învățare care se desfășoară tot timpul, rezultată din activitățile
zilnice legate de muncă, familie, comunitate sau petrecere a timpului liber.
Educarea adulților diferă de educarea copiilor în mai multe moduri, dat fiind că adulții au
acumulat cunoștințe și experiență de lucru care se pot adăuga la experiența de învățare. Majoritatea
educației pentru adulți este voluntară, prin urmare, participanții sunt, în general, motivați de sine,
cu excepția cazului în care un angajator este obligat să participe.
Practica educației adulților este denumită andragogie pentru a o deosebi de educația tradițională
școlară pentru pedagogia copiilor. Spre deosebire de copii, adulții sunt priviți mai degrabă ca auto-
direcționați, decât să se bazeze pe alții pentru ajutor. Adulții sunt maturi și, prin urmare, au cunoștințe și
au dobândit experiențe de viață care le oferă o bază de învățare. Disponibilitatea unui adult pentru a învăța
este legată de nevoia lor de a avea informații. Orientarea lor de a învăța este mai degrabă centrată pe
probleme decât pe subiect. Motivația lor de a învăța este internă. Adulții își aplică frecvent cunoștințele
într-un mod practic pentru a învăța eficient. Ei trebuie să aibă o așteptare rezonabilă că cunoștințele pe
care le dobândesc îi vor ajuta să își atingă obiectivele. De exemplu, în anii 1990, mulți adulți, inclusiv
majoritatea lucrători de birou, s-au înscris la cursuri de formare în computer. Aceste cursuri ar preda
utilizarea de bază a sistemului de operare sau a aplicațiilor software specifice. Deoarece abstracțiile care
guvernează interacțiunile utilizatorului cu un computer erau atât de noi, mulți oameni care lucraseră de zece
ani sau mai mulți ani au urmat astfel de cursuri de formare, fie după propriul lor capriciu (pentru a dobândi
cunoștințe de calculator și, astfel, pentru a câștiga salarii mai mari ) sau la cererea managerilor lor.
Scopul educației adulților sub formă de colegiu sau universitate este distinct. În aceste instituții,
scopul este de obicei legat de creșterea și dezvoltarea personală, precum și de pregătirea profesională. Un
alt obiectiv ar putea fi nu numai susținerea societății democratice, ci chiar provocarea și
îmbunătățirea structurii sale sociale. O problemă comună în educația adulților din SUA este lipsa
oportunităților de dezvoltare profesională a educatorilor de adulți .
Majoritatea educatorilor pentru adulți provin din alte profesii și nu sunt bine pregătiți pentru a face
față problemelor de învățare a adulților. Majoritatea posturilor disponibile în acest domeniu sunt doar cu
jumătate de normă, fără beneficii sau stabilitate, deoarece sunt de obicei finanțate din subvenții
guvernamentale care ar putea dura doar câțiva ani. Cu toate acestea, în unele țări, care conțin sisteme
avansate de educație a adulților, dezvoltarea profesională este disponibilă prin intermediul instituțiilor
postliceale și asigură dezvoltarea profesională prin ministerul educației sau consiliile școlare și prin
organizațiile neguvernamentale. În plus, există programe despre educația adulților pentru practicieni
existenți și aspiranți, oferite, la diferite niveluri academice, de universități, colegii și organizații profesionale
Scopul principal al educației adulților este de a oferi o a doua șansă celor care sunt săraci în
societate sau care au pierdut accesul la educație din alte motive pentru a realiza justiție socială și acces
egal la educație. Prin urmare, educația adulților este adesea o politică socială a guvernului.
Educația continuă poate ajuta adulții să mențină certificările, să îndeplinească cerințele
postului și să fie la curent cu noile evoluții din domeniul lor. De asemenea, scopul educației adulților
poate fi vocațional, social, recreativ sau pentru auto-dezvoltare. Unul dintre obiectivele sale poate fi acela
de a ajuta cursanții adulți să își satisfacă nevoile personale și să își atingă obiectivele profesionale. Odată
cu dezvoltarea economiei și progresul societății, cerința calității umane a fost ridicată.
În anii 1960, a fost înaintată propunerea „educației pe tot parcursul vieții”, care a dus la
schimbarea conceptelor educaționale contemporane. Prin urmare, scopul său final ar putea fi atingerea
împlinirii umane. Scopul ar putea fi, de asemenea, realizarea nevoilor unei instituții. De exemplu, aceasta
ar putea include îmbunătățirea eficacității sale operaționale și a productivității. Un obiectiv la scară mai
mare al educației adulților poate fi creșterea societății, permițându-i cetățenilor să țină pasul cu schimbările
societale și să mențină o bună ordine socială.
Un sector în creștere rapidă a educației pentru adulți este engleza pentru vorbitori de alte limbi
(ESOL), denumită și engleză ca limbă a doua (ESL) sau Studenți în limba engleză (ELL). Aceste cursuri
sunt esențiale în asistarea imigranților nu numai cu achiziționarea limbii engleze, ci și prin procesul de
aclimatizare la cultura Statelor Unite, precum și a altor țări vorbitoare de limbă engleză, cum ar fi Canada,
Australia și Noua Zeelandă.

1.2.Teorii ale învățării pentru adulți

Teoriile lui Eduard C. Lindeman
Articol principal: Eduard C. Lindeman
Eduard C. Lindeman a fost primul expert care a dat o relatare sistematică a educației adulților. În
teoria sa despre educație, educația este privită ca un proces pe tot parcursul vieții. El a subliniat că,
datorită dezvoltării și schimbării constante a vieții sociale și a mediului înconjurător, cunoștințele și
informațiile se află într-un ciclu de transmitere, completare și actualizare constantă, ceea ce impune
oamenilor să învețe să se adapteze la schimbările din lumea exterioară. În același timp, el crede că
cursanții adulți nu numai că ar trebui să învețe pentru nevoile de muncă și de supraviețuire, ci să aibă
și posibilitatea de a se îmbogăți. El insistă asupra faptului că educația adulților este un instrument
inspirator care schimbă viața. Educația adulților nu numai că ar trebui să îi ajute pe oameni să își
îmbunătățească abilitățile și abilitățile în muncă, ci și să îi îndrume pe oameni să găsească fericirea în
afara muncii. În caz contrar, Lindeman a propus, de asemenea, că cea mai valoroasă resursă pentru
cursanții adulți este experiența cursantului. El crede că scopul educației adulților este de a da sens tuturor
tipurilor de experiență. Experiența poate spori învățarea autonomă a cursanților și capacitatea cognitivă. În
plus, Lindeman consideră că educația adulților este un mijloc important de îmbunătățire a societății.
Funcția de bază a educației adulților este de a promova dezvoltarea fizică și mentală a cursanților adulți. El
susține că educația adulților este un instrument puternic pentru activiștii sociali. Prin educația adulților,
codul personal de conduită și cunoștințele culturale ale cursanților adulți ar trebui îmbunătățite pentru a
îmbunătăți treptat atmosfera și ordinea socială.
Andragogie
Principiile andragogiei decurg direct din înțelegerea caracteristicilor adulților ca elevi și pot fi
recunoscute atunci când înțelegem caracteristicile adulților și vedem modul în care acele caracteristici
influențează modul în care adulții învață cel mai bine. Profesorii care respectă principiile andragogiei atunci
când aleg materiale pentru instruire și atunci când proiectează livrarea programului, constată că cursanții
lor progresează mai repede și au mai mult succes în atingerea obiectivelor lor. Malcolm Knowles introduce
andragogia ca teoria centrală a învățării adulților în anii 1970, definind andragogia ca „arta și știința de a
ajuta adulții să învețe”.
Teoria andragogică a Knowles îi ajută pe adulți să își folosească experiențele pentru a crea noi
învățări din înțelegerile anterioare. Knowles consideră că pregătirea pentru învățare este legată de relevanța
învățării pentru viața adultă și că aduc o experiență în continuă expansiune care poate servi drept resursă de
învățare.
Andragogia propune următoarele șase ipoteze principale despre adulți ca elevi:
1) Pe măsură ce o persoană se maturizează, conceptul său de sine trece de la cel al unei personalități
dependente, către unul al ființei umane care se autodirecționează;
2) Un adult are experiențe bogate acumulate prin responsabilități familiale, activități legate de
muncă și educație anterioară;
3) Disponibilitatea unui adult pentru a învăța este strâns legată de sarcinile de dezvoltare ale
rolului său social;
4) Pe măsură ce o persoană se maturizează, ea se referă la aplicarea imediată a cunoștințelor, mai
degrabă decât la aplicarea viitoare a cunoașterii care a avut loc în copilăria sa;
5) Un adult este motivat să se implice în orice formă de învățare bazată pe unitățile sale interne,
mai degrabă decât pe cele externe；
6) Adulții trebuie să știe de ce trebuie să învețe ceva. Mai mult, Knowles sugerează că aceste
caracteristici ar trebui luate în considerare la proiectarea programelor pentru adulți, precum și la facilitarea
procesului lor de învățare. De asemenea, Knowles propune un model de învățare auto-dirijată. În viziunea
lui Knowles, învățarea auto-direcționată este un proces. Indivizii își vor diagnostica activ nevoile de
învățare, vor propune obiective de învățare, vor selecta și vor implementa strategii de învățare adecvate și
vor evalua rezultatele învățării. Acest model de învățare îi face să creadă că sunt stăpânii învățării,
încurajând astfel încrederea cursanților adulți de a învăța activ.
Adulții au multe responsabilități pe care trebuie să le echilibreze cu cerințele învățării.
Datorită acestor responsabilități, adulții au bariere și provocări împotriva participării la învățare și a
continuării educației. Barierele pot fi clasificate în trei grupuri, inclusiv instituționale , situaționale și
dispoziționale. Unele dintre aceste bariere includ lipsa de echilibrare a timpului între carieră și cerințele
familiei, finanțe și transport. De asemenea, lucruri precum încrederea, interesul, lipsa de informații despre
oportunitățile de învățare, problemele de programare, cerințele de intrare și problemele de îngrijire a
copiilor pot fi bariere în învățare. Învățarea la distanță și / sau online poate rezolva unele probleme legate
de educația adulților care cauzează aceste bariere. Înțelegerea a ceea ce motivează cursanții adulți și care
sunt barierele acestora poate ajuta la înscrierea mai multor adulți. Atunci când cursanții adulți știu în mod
clar beneficiile educației lor continue, cum ar fi obținerea de promoții sau o performanță mai bună la locul
de muncă, este mai probabil să fie motivați să participe. Când profesorii sunt conștienți de
caracteristicile elevului, pot dezvolta lecții care să abordeze atât punctele forte, cât și nevoile fiecărui
elev. Adulții motivați, care au încredere și o stimă de sine pozitivă sunt mai predispuși să devină cursanți
pe tot parcursul vieții. În țările în curs de dezvoltare rapidă, calificările adulților rămân cu mult în urmă cu
cele ale tinerilor și s-ar putea să nu mai corespundă cerințelor unei economii dezvoltate . Aceasta implică o
cerere potențială puternică pentru educația și formarea adulților. Această cerere trebuie să fie satisfăcută
prin moduri de studiu flexibile, care sunt potrivite pentru adulți, căi de acces care recunosc învățarea
anterioară informală și sprijinul necesar adulților cu educație formală limitată pentru a reuși să studieze în
continuare.
Caracteristicile adulților neparticipanți la educație
Rezultatele cercetărilor anterioare sugerează că, pe măsură ce adulții îmbătrânesc, este mai puțin
probabil să participe la AE (Educația adulților). Sondajul internațional de alfabetizare a adulților (IALS),
eșantioane reprezentative la nivel național de adulți cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani în 23 de țări
OECD, a constatat că grupurile de vârstă mai în vârstă au rate de participare mai mici decât grupurile de
vârstă mai mici. este mai probabil să participe decât adulții în vârstă cu vârsta cuprinsă între 56 și 65 de ani.
Sondajul Eurobarometru, eșantioane naționale reprezentative ale adulților cu vârste cuprinse între 15 și 65
de ani din țările Uniunii Europene, a arătat, de asemenea, că adulții din cele trei tinere grupe de vârstă
examinate (cu vârste cuprinse între 15 și 24, cu vârste între 25 și 39 și cu vârste între 40 și 54 de ani) au
fost mai predispuși să participe în AE decât grupa de vârstă de peste 55 de ani. Mai mult, sondajul
Eurobarometru arată că rata de participare a scăzut de la adulții mai tineri la cei mai în vârstă. Rata de
participare a țărilor europene a fost de 59% pentru adulții cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Rata a
început să scadă cu 38% pentru adulții cu vârste cuprinse între 25 și 39 de ani și a scăzut, de asemenea,
până la 31% pentru adulții cu vârsta cuprinsă între 40 și 54 de ani. Rata de participare a fost de 17% pentru
adulții peste 55. Motivul pentru care a scăzut participarea adulților în vârstă se referă în principal la lipsa
de promovare și sprijin. Când oamenii îmbătrânesc, șansele lor de a promova pentru orice programe AE
sunt reduse. În multe țări din OCDE și din Europa, angajatorii își sprijină adesea lucrătorii să participe la
programele AE, deoarece consideră că lucrătorii cu studii superioare și calificate sunt indicatori cruciale de
dezvoltare pentru companii. Prin urmare, adulții în vârstă nu pot primi promoții de la angajatorii lor din
cauza pierderii treptate a vechimii, capacității de învățare și a performanței. Întrucât adulților mai în vârstă
li se oferă rareori o promoție de la angajatorii lor, iar costul ar fi un obstacol pentru participare, aceștia nu
sunt în măsură să urmeze cursurile chiar dacă ar dori să participe la programe. Mai mult, lipsa motivației și
indisponibilitatea oportunităților de învățare ar putea fi motive suplimentare pentru participarea scăzută a
adulților mai în vârstă). Rezultatele cercetărilor anterioare sunt destul de amestecate atunci când
participarea la AE ajunge la gen. Conform IALS, nu există o diferență semnificativă statistic între bărbați
și femei în AE. Cu toate acestea, rata medie de participare a bărbaților a fost puțin mai mare decât a femeilor.
A fost de 38,7% pentru bărbați și 37,9% pentru femei. Sondajul Eurobarometru arată un rezultat similar cu
datele IALS. Mai exact, participarea medie a bărbaților a fost de 35%; în timp ce, a fost de 30% pentru
femei. Participarea redusă a femeilor se datorează în principal poverilor familiale și lipsei de sprijin
financiar. Cu toate acestea, o tendință opusă poate fi observată în SUA. Un studiu bazat pe National
Household Education Survey [NCES] din 2001 a arătat că, deși diferența de gen nu exista mult, femeile
erau mai susceptibile de a participa la AE decât bărbații din SUA. Rata de participare a fost de 49% pentru
femei și 43% pentru bărbați. Obținerea educațională este determinată ca fiind cel mai important factor în
prezicerea participării la AE. Se știe că cei cu niveluri superioare de studii au participat mai mult la
programele AE. IALS a arătat că există o relație clară între obținerea educației anterioare și participarea la
AE. Datele constatate că persoanele cu studii scăzute au fost mai puțin susceptibile de a participa în țările
OCDE. Mai exact, rata de participare a fost de 57,6% pentru adulții care au absolvit învățământul universitar
sau universitar; în timp ce, a fost de 15,5% pentru adulții care nu au terminat liceul. Sondajul Eurobarometru
a arătat, de asemenea, că 87% dintre persoanele cu studii scăzute aparțin grupului neparticipant. Motivul
scăzut sau al neparticipării celor mai puțin educați poate fi explicat din perspectiva individului și a
angajatorilor. Punctul individual a ilustrat că încrederea în sine scăzută în ceea ce privește învățarea, care
derivă în principal din experiențe educaționale anterioare proaste, ar putea fi un obstacol major pentru cei
mai puțin educați. În afară de încrederea în sine scăzută, cei mai puțin educați s-ar putea să nu-și perceapă
nevoia de participare sau s-ar putea să nu aibă nevoia de a participa. Cu toate acestea, opinia angajatorilor
era evidentă că tindeau să susțină educația înaltă, deoarece erau mai pregătiți decât cei cu educație scăzută.
Prin urmare, participarea celor mai puțin educați a fost redusă, deoarece aceștia nu au putut primi promoții
de la angajatorii lor. În cele din urmă, adulții care provin dintr-un mediu socio-economic mai bun tind să
participe mai mult la programele AE. Datele OCDE au arătat că nivelul de educație al părinților mai ridicat
ar putea produce o rată mai mare de participare. Rezumând concluziile de mai sus, oamenii, aceștia sunt
tineri și bărbați, cu un nivel ridicat de educație, cu un statut ridicat al locurilor de muncă sunt mai predispuși
să participe la orice formă de educație și formare. Dimpotrivă, neparticipanții obișnuiți tind să fie femei,
mai în vârstă, mai puțin educați și care provin din medii socio-economice slabe. În plus, persoanele mai
puțin calificate, șomerii, imigranții, minoritățile lingvistice și rezidenții din mediul rural au mai puține șanse
să participe la programele AE.
Factori descurajatori pentru participarea la educație
Descurajantele sunt caracteristici care explică de ce adulții răspund în moduri negative pentru a
participa la educație și învățare. Împiedicările cu care se confruntă adulții sunt multiforme, incluzând atât
factori externi, cât și interni. Cu toate acestea, costul și timpul au rămas drept cele mai frecvente măsuri de
descurajare raportate. Sondaje mari eșantionate (la nivel național și internațional) privind barierele la
participare, cum ar fi un studiu al Centrului Național pentru Statisticile Educației (NCES) din SUA, IALS
și Eurobarometru, au indicat că timpul și costurile sunt principalele elemente de descurajare pentru adulți.
Mai mult, unele studii empirice au descoperit timpul și costul drept cele mai citate elemente de descurajare
prin studierea diferitelor grupuri de adulți. Costul include taxa de școlarizare a unui program, precum și
cheltuielile suplimentare pentru învățare, cum ar fi haine, alimente, transport și alte necesități școlare
(manuale și staționare). Este bine cunoscut faptul că adulții mai puțin educați, slab calificați și șomeri au
mai puține șanse de a participa la educație / învățare. Pentru șomeri, este evident că costul le poate împiedica
participarea la educație. Iar persoanelor cărora le lipsește educația și abilitățile trebuie să li se plătească
salarii mici. În acest fel, costul ar putea fi cel mai influent factor de descurajare. Chiar și adulții angajați par
să nu dorească să investească bani pentru un curs, dar ar putea participa dacă angajatorii lor îi vor sprijini
financiar. Pentru bariera timpului, majoritatea adulților implicați în studiile menționate mai sus au raportat
că nu ar putea participa la activități educaționale din cauza lipsei de timp. Adulții au avut tendința de a
spune că sunt ocupați cu rutina zilnică. În afară de factorii de descurajare a costurilor și a timpului,
angajamentele familiale și de muncă sunt alte elemente de descurajare cel mai des citate. Marile sondaje
eșantionate și studiile empirice menționate mai devreme au arătat că adulții au avut tendința de a raporta
responsabilitățile familiale și de locuri de muncă ca elemente de descurajare și au fost evaluate imediat
după costurile și timpul de descurajare. Cu toate acestea, Milana a sugerat că sarcina ocupată și
responsabilitățile familiale pot fi asociate cu bariera timpului, altfel bariera timpului în sine este un concept
vag. Adulții simt că nu au timp să învețe, deoarece sunt ocupați la serviciu și acasă. Astfel, bariera temporală
ar trebui luată în considerare în conformitate cu angajamentele familiale și de serviciu. După măsurile de
descurajare menționate mai sus, un alt element de descurajare cel mai raportat este irelevant și este
insuficient de instruire / activități. Cu alte cuvinte, programele și cursurile AE nu se potrivesc întotdeauna
nevoilor cursanților adulți. Prin urmare, este, de asemenea, important pentru planificatorii educaționali să
recunoască faptul că oportunitățile AE disponibile nu pot satisface întotdeauna nevoile cursantului.
Scăderile legate de problemele interne ale unei persoane tind să fie raportate la cea mai mică rată. De
exemplu, IALS a arătat că cel mai puțin descurajant a fost lipsa de încredere în sine. De asemenea, sondajul
Eurobarometru a indicat că percepția adulților de a fi prea bătrâni pentru a învăța a fost cel mai puțin factor
de descurajare. Mai mult, descurajarea percepută este diferențiată în grupuri sociale. Johnstone și Rivera au
descoperit că adulții mai în vârstă s-au confruntat cu mai multe bariere de dispoziție, cum ar fi încrederea
în sine scăzută și prea târziu pentru a fi elevi. De asemenea, adulții și femeile mai tinere au fost mai
experimentați cu bariere situaționale, cum ar fi costurile și acordurile de îngrijire a copiilor. Printre cei mai
puțin educați, scăderea încrederii în ceea ce privește capacitatea de învățare ar putea fi principalul factor de
descurajare.
Educația adulților poate avea multe beneficii, de la o sănătate mai bună și o bunăstare
personală la o mai mare incluziune socială. De asemenea, poate susține funcția sistemelor democratice
și poate oferi oportunități mai mari pentru găsirea unui loc de muncă nou sau mai bun. S-a demonstrat că
educația adulților are un impact pozitiv asupra economiei. Educația adulților oferă oportunități de creștere
personală, îndeplinire a obiectivelor și socializare. Cercetarea lui Chris McAllister cu privire la interviurile
semi-structurate cu studenți adulți mai în vârstă arată o motivație de a comunica cu oamenii și de a ieși din
casă pentru a rămâne activ mental. Cercetătorii au documentat aspectele sociale ale educației adulților în
vârstă. Prietenia a fost descrisă ca aspecte importante ale învățării adulților, iar clasa a fost văzută ca o parte
importantă a rețelei lor sociale. Dezvoltarea rețelelor sociale și a sprijinului sa dovedit a fi o motivație cheie
a cursanților adulți. În calitate de editor al unei cărți intitulată Educația și sănătatea adulților, Leona English
susține că includerea educației pentru sănătate ca parte a educației adulților este o comunitate mai sănătoasă.
Când a studiat programele de educație a adulților din Japonia, Nojima a constatat că clasele axate pe hobby-
uri și activități recreative foarte specifice erau de departe cele mai populare. Autorul a menționat că trebuie
să existe mai mult timp, bani și resurse, astfel încât participanții să poată profita de aceste tipuri de activități.
Withnall a explorat influențele asupra învățării vieții ulterioare în diverse părți din Marea Britanie. Unii
experți susțin că educația adulților are un impact pe termen lung asupra economiei și că există o corelație
între inovație și învățare la locul de muncă.

1.3. Dimensiuni psihologice și sociale ale învățării pentru adulți

Tot mai multe state moderne, în rândul cărora am dori să se înscrie şi România, promovează explicit
în cadrul agendelorde politică socio-culturală şi educaţională paradigma definită prin enunţul: „educaţia
adulţilor este o prioritate în cadrul eforturilor lor de a consacra obiectivul învăţării pe tot parcursul vieţii".

Analitica sistemelor europene tradiţionale surprinde câteva practici şi elemente de context.

Argumentul contextuluiinternaţional este regăsibil în documente oficiale precum: „Memorandumul asupra
învăţării permanente", lansat de ComisiaEuropeană, în 2002; „Cartea Albă asupra educaţiei şi formării",
elaborată de U.E. ş.a.

Nucleele valorice sunt definite de:

 alfabetizarea digitală şi informaţională;

 o nouă cultură şi civilizaţie tehnologică;
 o nouă politică privind accesul la învăţarea limbilor străine;
 o nouă viziune şi bune practici în materie de educaţiecivică,cetăţenie democratică,
gândire critică şi constructivă;
 creativitate individuală şi socială;
 noi modele mentale privinddezvoltarea şi evoluţia proiectului personal, proiectului
instituţional ş.a.
 De aici, pledoaria pentru promovarea societăţii cunoaşterii prin:

 penetrarea modelelor informale în nucleele educaţiei adulţilor;

 creşterea accesului la servicii de educaţie şi formare continuă;
 extensia cooperării interinstituţionale cu rol formativ;
 acceptarea modelelor decizional-practice de educaţie recurentă.

Diagnosticul aplicat contextului naţional gravitează în jurul următoarelor repere constitutive şi între
anumite limite, chiarvalorice, precum:

-culturale: există deschidere teoretică la actualizare;

-educaţionale: se manifestă o complementaritate aşteptată;

-economice: mereu în căutare de fonduri;

-legislative: cu aspiraţie de armonizare, precizie şi stabilitate;

-parteneriale: un dialog continuu, dar implicarea este slabă;

-de gestiune: lipseşte mecanismul de control executiv-procedural;

-evaluative:necriteriale, fără un sistem clar al unităţilor de credit ş.a.

Practicile frecvent utilizate în sistemele moderne de educaţie a adulţilor vizează:

a)încurajarea şi facilitarea accesului adulţilor la educaţie implicând coresponsabilizare

decizională prin metodespecifice, flexibile-orare modulare de formare, diversificarea
suporturilor financiare, concedii speciale, certificareinstituţională, cursuri de formare la distanţă
(ID), mobilizarea unor resurse instituţionale;

b)îmbogăţirea şi lărgirea ofertei instituţionale prin integrarea noilor tehnologii informaţionale şi de

comunicare (TIC);modele alternative potrivit opţiunilor clienţilor; activităţi profesionale
condiţionate de subcalificaţi, dobândirea de diplomesuperioare; abilitări cu competenţe
transversale;

c)facilitarea transparenţei şi a tranziţiei între ciclul şcolar şi cel al angajării în viaţa

profesională, între formareainiţială şi cea continuă;
 d)promovarea şi dezvoltarea cooperării, a parteneriatelor interactive între angajatori-sindicate-
adulţiprin forme deînvăţare la locul de muncă;

e)ameliorarea proceselor de orientare şi informare profesională prin intermediul consilierilor de

formare din instituţiade specialitate sau angajaţi ai agenţilor economici;

f)validarea/certificarea competenţelor nonformale dobândite într-o anumită perioadă determinată,

prin reatestare dupăun număr de ani, unificarea sistemelor de credite (unităţi de credit),
cumularea creditelor obţinute în diferite stagii deformare.Cursantul adult-element de psihologie
individuală şi diferenţialăExaminarea nivelului personalizat al adultului nu este o lucrare uşoară.

Câteva raţiuni explicative :

 Există modele (Baltes, 1980) care examinează trei vectori majori care definesc vârsta
adultă:
o evoluţia/involuţia lentă a biologicului;
o calitatea relativ stabilă a experienţelor sociale ca membru al unui grup, comunitate,
generaţie;
o spectrul larg personalizat al evenimentelor trăite la nivelul vieţii private.
 În evoluţia oricărui ins normal, biologicul, deşi fluctuează, are rol primordialîn perioadele
copilăriei şi bătrâneţii.
 Socialul are un rol crescut în perioada maturităţii, în ceea ce defineşte activitatea
productivă şi în perioada funcţionării familiei; rolul lui scade pe măsură ce încep să
apară tendinţele de retragere, de uşoară izolare socială, datorată vârstei în special;
 Individualul introduce note particulare în această evoluţie/involuţie, matricea factorială
fiind mai uşor de descrisprin studiul de caz.

Într-o primă concluzie preliminară putem afirma următoarele:

-adultul/perioada de adult este o rezultantă a interacţiunii dintre biologic + social + individual (ca
experienţă);

-învăţarea la adult reprezintă, în esenţă, celpuţin trei lucruri: valorizarea experienţei individuale şi
sociale;

-stabilizarea rolurilor de bază, cu multiplicări în prima perioadă şi reduceri spre bătrâneţe;

expresiaputerii modului de relaţionareinterindividuală;
 -rămân de explicat relaţiile între biologic şi psihologic, între evoluţie şi involuţie (ce este,
ce natură are), între experienţele sociale şi cele personale.

-Ce ne spun cercetările de vârf din domeniul psihologiei, neuroştiinţei, androgogiei, al altor
ştiinţe ale educaţiei ?Lucrurile ar putea fi sintetizate, parţial, astfel:

În planul caracteristicilor de bază:

 maturitate cognitivă;
 capacitatea de a exploata în favoarea sa experienţele anterioare;
 valorificare superioară a potenţialului comunicării (cod lingvistic eficient);
 relativă autonomie/dependenţă;
 conştiinţa apartenenţei la grup;
 eliberarea de modelul tinereţii;
 focalizează şi selectează priorităţile;
 are nevoi mai complexede comunicare, de analiză şi argumentare a deciziilor;
 dispune de un spectru mai larg de cunoştinţe utile;
 capacitate deconstrucţie a scenariilor posibile; expresivitate gestuală şi factuală
reţinută;
 interacţiuni acceptabile faţă de statutul socio-profesional;
 asumarea răspunderilor pentru insuccesul înregistrat;
 abilitate de informare mai stabilă;
 motivaţie prosocială şi individuală.

În planul valorificării bazelor educaţionale şi experienţiale:

 se înregistrează performanţe superioare în domeniul activităţilor de învăţare în

comparaţie cu vârstele anterioare;
 se valorifică mai eficient experienţa anterioară, apreciind-o drept o sursă inepuizabilă de
potenţare;
 se accentuează latura destinată coerenţei logice a dezvoltărilor argumentative;
 se sprijină pevalorizarea capacităţii de relaţionare a cunoştinţelor profesionale cu cele
nou introduse în câmpul activităţii, fără disonanţe cognitive majore;
 dezvoltă o autopercepţie socială pozitivă asupra vieţii de adult; auto-apreciere (self-
esteem) înaltă;
  se valorifică atent independenţa/autonomia în acţiuni auto-impuse, în care se sprijină
pe tehnici experienţiale, pe problem-solving reale, imediate în aplicabilitatea lor;
 îşi delimitează relativ satisfăcător nivelul de competenţă dorit cu obţinerea unei
performanţe bine precizate; se manifestă atitudini de respect mutual între profesori şi
cursanţii adulţi;
 se cultivă atitudini non-prescritive (normative) din partea formatorilor;
 se accentuează latura reflectivă, problematizatoare a conţinuturilor de învăţare;
 sunt intercalate elemente referenţiale pentru negociere într-un conţinut cu relevanţă optimă
şi o continuă deschidere practică.

De aici, logica instituţiei în definirea proceselor de instruire şi învăţare la adulţi, logică

focalizată pe ideea statuării şi respectării următoarelorcondiţii practice:

-o mai directă valorificare inteligentă a echilibrului între toate componentele ce configurează

conceptul deinteligenţă multiplă (H.Gardner), inteligenţa cristalizată şifluidă (Clattell) sau triarhică
(Sternberg), fiecare cu valenţele şi prevalenţele lor: de la cuvinte la analiza cauză-efecte, relaţii, calcul,
estimări, deducţii şi inducţii (la sunete, ritmuri,melodii şi rime), de la imagini bi-şi tridimensionale până la
experienţe reale şi virtuale, de la relaţii intrapersonale până la cele interpersonale şi transpersonale, de
la controlul la autocontrolul stărilor emoţionale, de la raţionare verbală,experienţială şi contextuală
etc., etc;

-un accent mai crescut peeconomia învăţării eficiente, pe strategii de acţiune didactică explorate şi
recomandate caavând un impact major asupra adulţilor-strategii cognitive, metacognitive, afectiv-
sociale, comunicaţionale ş.a, pealternative în materie de transmisie a cunoaşteriide la maeştri spre ucenici.

Învăţarea la adult - o necesară reconstrucţie

1. Prima idee de bază asupra căreia se impune o mai atentă examinare este cea vizând posibile
asemănări şi deosebiri între învăţarea la adulţi şi învăţarea la copii/tineri. Cert este că se gândeşte,
învaţă şi creează în moduri diferite. Dezvoltarea potenţialului uman depinde de ceea ce se învaţă
inteligent, experienţial, afectiv, acceptându-se faptul că experienţa bogată şi variată amplifică inteligenţa
şi manifestările ei la toate vârstele. Deci: învăţarea, fiind ceva special, solicită şi o instruire
diferenţială, atât intrapersonală, cât şi interpersonală, esenţială devenind creşterea capitalului uman prin
educaţie.

2.O a doua idee care necesită dezvoltări argumentative vizează în fapt o întrebare: „Care din
principalele teorii semnificativeale învăţării sunt relevante pentrur econstrucţia mentalului la adult ?”
Enunţăm aici doar câteva: teoria învăţării androgogice(Knowles, 1970); teoria învăţării autodirecţionate
(J. Mezirow, 1981); teoria învăţării contextuale, situaţionale, a mediuluidefinit ca favorizant pentru
adult (Hiemstra, 1991); teoria generală a învăţării la adult (Brookfield, 1981; Caffarella,
1991;Merriam, 1993) ş.a.

3.O a treia idee-cadru repune în discuţie natura tipurilor fundamentale de învăţare la adult.
Potrivit unui expert aldomeniului (Saljo, 1991) sunt esenţiale cele care concep învăţarea drept
creştere în cunoaştere, memorizare nonmecanică; achiziţie de cunoştinţe care pot fi utilizate practic,
numită şi cunoaştere utilă; abstractizare a semnificaţiilor pentru sine şi alţii; proces de interpretare şi
înţelegere a realităţii dinamice; autotransformatoare.

4.O a patra idee cere o mai mare gravitare în jurul conceptului de calitate a motivaţiei
învăţării, cea a adultului fiind influenţată de cel puţin şase factori, cu rol şi de resursă: puterea relaţiilor
sociale; maturitatea expectaţiilor externe; nivelul nevoilor şi al bunăstării sociale personale, de grup şi de
comunicare; de avansare personalăîn realizarea statutului social şi alsecurităţii profesionale;spectrul
intereselor cognitive; nivelul satisfacţieitrăite, urmare a timpului şi efortului investite în studiu, în
învăţare .

5.O a cincea idee esenţială consacră preocuparea pentru modelul perspectivelor privind
capacităţile de învăţare ale adultului. Experţii domeniului (Tammy Dewar, 1996; Virginia Griffin,
1988) le-au inventariat şi vorbesc de cel puţin şase perspective:

 raţională (nucleul este dat de activitatea intelectuală)

 emoţională(emoţional-afectivitatea ajută),
 relaţională (productivitatea în relaţiile cu alţii),
 fizică (încorporează pozitiv sau inhibă dezvoltarea stării fizice),
 metaforică(jocul simbolurilor, intuiţiei, analogiilor),
 spirituală(sensul adâncimii este dat de conectarea Eu-lui cu ceva dinafara
subiectuluiadult).

6.O a şasea idee forţă cere modelarea activă şi mai ales reconstrucţia principiilor
de bază care acţionează/ funcţionează/guvernează învăţarea la adulţi, fiecare desemnând o
dimensiune semantică, psihologică şi pragmatică aparte, aflate însă în conexiune şi sinergie.

Sintetic, fără a dezvolta semnificaţiile şi nominaliza autorii consacraţi,aceste principii consacră

normalitatea următoarelor construcţii/modele mentale cu tendinţă acţională:
 -menţinerea/creşterea sensului estimării desine;

-integrarea noii cunoaşteri în experienţa anterioară;

-centrarea pe probleme şi experienţă;

-căutarea activă a semnificaţiei noilor câmpuri cognitive;

-existenţa unui grad crescut şi orientat al curiozităţii;

-conexiunea între instruire şi învăţare cu încorporare de self-concept;

-asigurarea climatului suportiv;-recunoaşterea şi afirmarea stilului personal de

învăţare/cunoaştere/de viaţă;

-acceptarea validităţii reprezentărilor şi interpretărilor propriei experienţe ca resursă a învăţării;

-manifestarea anxietăţii în raport de noilor experienţe şi al ambivalenţei în învăţare;

-caracterul facilitator al activităţilor finalizate în produse evaluabile;

-slaba toleranţă la incertitudine şi inconsistenţă argumentativă;

-autoevaluarea propriilor abilităţi, scheme/deprinderi şi strategii de descoperire;

-autocontrolul facilităţilor, al relaţiei deschise, credibile profesor-cursant,

-sincronicitatea în comunicare şi limitarea desincronizărilor nemotivate;

-asigurarea sinergeticii şi raţionalizarea entropiei, a disipării;

-eficienţa grupului mic în problem-solving;

-respectarea stilurilor personalizate în învăţare, în decizia personală.

7.O a şaptea idee relevantă pentru dimensiunea instituţională a învăţării vizează o regularitate a
condiţionărilor, anume că, în mod evident, calitatea învăţării/studiului la adult este dependentă de valoarea
formatorilor/instructorilor/mentorilor/cadrelor didactice. Cu o rată crescută de sensibilitate, cu valoare
predictivă şi evaluabilă se dovedesc a fi:

 efortul de colaborare adult-formator;

 climatul de respect reciproc;
  conduita de ascultare activă;
 intervenţiile clarificatoare în înţelegerea lucrurilor;
 prudenţa în formularea unor remarci negative la adresa persoanelor adulte;
 cunoaşterea şi anticiparea corectă a nevoilor şi experienţelor adultului (se recomandă
utilizarea interviurilor structurate, focus-grupul, brainstormingul, chestionarul de evaluare
a nevoilor).

8.O a opta idee-reper pentru reconstrucţia modelului învăţării instituţionalizate o plasăm la

nivelul echilibrului între structura(S) modelului de acţiune educaţională practicat în instituţie şi
disponibilitatea(D) adultului (deschidere la) faţă de avantajele create de parcurgerea unor stagii de învăţare
(instruire, formare, pregătire, perfecţionare, completare etc.).

Regula de bază cunoaşte cel puţin trei orientări/focalizări:

(i)D. scăzută-S. crescută, cu dirijare;

(ii)D. medie-S medie, cu semidirijare;

(iii)D. ridicată-S. variabilă, cu practică de co-responsabilizare a adultului

9.O a noua idee relevantă în spaţiul abordărilor instituţionale focalizează demersurile educaţionale
pe câteva direcţii-valori:

 accesul la educaţia permanentă;

 (re)lansarea de proiecte/programe care să răspundă nevoilor beneficiarilor;
 înlăturarea barierelor individuale de participare la învăţare-timp, bani, lipsa de
încredere, absenţa informaţiilor privind oportunităţile, program orar, transport, sprijin
familial, licenţiere, recunoaşterea diplomelor, promovarea dinamică, mobilitatea
stimulativă, recompense, evitarea învăţării negative şi transferul învăţării pozitive.

În sinteză: o multitudine de probleme, de provocări, de stimuli care aşteaptă noi soluţii, noi strategii,
noi abordări.
1.4 Aspecte specifice ale programului ”A doua șansă”
I. Contextul legislativ privind organizarea şi defăşurarea
Programului ,, A doua şansă ” în educaţie

I. Precizări privind programul de ,,A doua sansă” in Legea Educaţiei

Naţionale, nr.1/2011
- Invatamanul primar
-ART. 29. Aliniat (4) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate aproba
organizarea de programe educaţionale de tip "A doua şansă", în vederea promovării învăţământului
primar pentru persoanele care depăşesc cu 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi care, din diferite
motive, nu au absolvit acest nivel de învăţământ până la vârsta de 14 ani.
- Învățământul gimnazial.
-ART. 30. Alin (2) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în colaborare cu
autorităţile administraţiei publice locale, prin inspectoratele şcolare, poate organiza programe
educaţionale de tip "A doua şansă", în vederea promovării învăţământului gimnazial pentru
persoane care depăşesc cu peste 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi care, din diferite motive, nu
au absolvit învăţământul secundar, gimnazial.

II.METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA PROGRAMULUI „A DOUA

ŞANSĂ”- ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR
Programul „A doua şansă” - învăţământ primar are ca scop sprijinirea
copiilor/tinerilor/adulţilor pentru recuperarea învăţământului primar, fiind deschis tuturor celor
care nu au finalizat acest nivel de studii și care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare
corespunzătoare clasei.
Unităţile de învăţământ interesate pot înfiinţa clase în Programul „A doua şansă” -
învăţământ primar cu avizul inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al
Municipiului Bucureşti.
Pentru a se putea organiza o clasă în Programul „A doua şansă”- învățământ primar,
numărul minim este de 12 elevi, dar nu mai mult de 20. În situaţii excepţionale, se pot organiza
clase cu un număr mai mic sau mai mare de elevi, cu aprobarea inspectoratelor şcolare. Pe durata
standard a programului este permisă funcţionarea claselor sub sau peste efectivul prevăzut la
constituirea lor, în scopul asigurării programului de pregătire individualizat al elevilor. Clasele de
elevi pot fi constituite pe nivel de studiu sau în regim simultan.
În funcţie de necesităţile locale, Programul „A doua şansă” - învăţământ primar se poate
desfăşura în limbile minorităţilor naţionale, în condiţiile în care există minimum 12 solicitări în
acest sens, consemnate în cererile de înscriere ale candidaţilor şi dacă unitatea de învăţământ poate
asigura resursele umane necesare şi traducerea, prin eforturi proprii, în limba minorităţii naţionale,
a pachetului de materialele elaborate în cadrul programului.
 Forma de organizare a procesului de învăţământ în Programul „A doua şansă”- învăţământ
primar poate fi în regim de zi, seral, comasat şi intensiv, conform deciziei Anexa 1 la ordinul
Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5248/31.08.2011 2 luate de către
consiliul de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ, după consultarea elevilor înscrişi în
program.
În cadrul Programului „A doua şansă”- învăţământ primar, învăţământul primar poate fi
parcurs în doi ani. Durata de şcolarizare se poate micşora sau mări pentru fiecare elev în parte,
în funcţie de competenţele dovedite în domeniul educaţiei de bază, conform prevederilor prezentei
metodologii.
Înscrierea în Programul „A doua sansă” - învăţământ primar
În Programul „A doua şansă” – învăţământ primar se pot înscrie
- persoane care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare
clasei şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
- (i) nu au parcurs nici o clasă din învăţământul primar;
- (ii) au abandonat pe parcurs şi au depăsit vârsta maximă legală pentru reînscrierea
în învăţământul primar.
- au abandonat pe parcurs invățămânul primar
Înscrierea elevilor se face la unităţile de învăţământ care organizează Programul „A doua
şansă” - învăţământ primar, pe baza dosarelor de înscriere. Pentru persoanele care solicită
înscrierea în Programul „A doua şansă” – învățământ primar” la nivelul I (corespunzător clasei
pregătitoare şi clasei I) înscrierea se face automat, prin completarea cererii şi depunerea actelor
solicitate. Candidaţii care declară că au achiziţii peste nivelul I de studiu, pot solicita unităţilor de
învăţământ înscrierea într-un nivel superior. Acordul va fi dat de către Comisia de evaluare, în
urma evaluării iniţiale, realizate conform art. 12. Candidatul care optează pentru studierea
programului în limba maternă, consemnează opțiunea în cererea de înscriere. La nivelul unităţilor
de învăţământ organizatoare ale Programului „A doua şansă”- învăţământ primar, directorul va
constitui o
Comisie de înscriere în program, avizată de consiliul de administraţie al unităţii, alcătuită
din:
a) director/director adjunct;
b) secretar/ secretar şef;
c) un învăţător/ profesor pentru învăţământ primar;
d) mediator şcolar, dacă există;
e) coordonatorul Programului „A doua şansă” de la nivelul unităţii de învăţământ.
Atribuţiile Comisiei de înscriere în cadrul Programului „A doua şansă” - învăţământ
primar sunt:
a) anunţă în comunitate începerea programului, condiţiile de organizare (numărul de locuri
disponibile, documentele necesare înscrierii, planificarea activităţilor etc.);
b) centralizează cererile de înscriere;
 c) verifică dosarele participanţilor; d) colaborează cu Comisia de evaluare, definită la art.
13, pentru planificarea, organizarea şi desfăşurarea procesului de evaluare a cunoştinţelor anterior
dobândite;
e) alcătuieşte clasele de elevi, după încheierea procesului de evaluare;
f) analizează cazurile deosebite (cereri ale persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale) şi
propune soluţii pentru integrarea acestora în program;
g) propune alternative flexibile pentru derularea programului, în conformitate cu cerinţele
educaţiei adulţilor şi cu nevoile personale ale participanţilor la program.
Un candidat se poate înscrie în Programul „A doua şansă” - învăţământ primar la începutul
anului de studiu, conform articolului 8 (4). Exceptie pentru proiecte.
Documente inscriere:
Înscrierea în program se face pe bază de cerere, depusă la secretariatul fiecărei unităţi de
învăţământ organizatoare, însoţită de următoarele acte: a) certificatul de naştere în copie şi în
original; în cazul inexistenţei documentelor de naştere, o adeverinţă eliberată de autorităţile locale;
b) certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie şi în original; c) actul de identitate, în copie şi
în original; d) foaie matricolă sau adeverinţe care să ateste parcurgerea anumitor clase; e) fişa
medicală; în cazul inexistenţei documentului, fişa va fi alcătuită ulterior înscrierii; f) adeverinţă de
serviciu, dacă este cazul.
In cazul în care persoanele doritoare să se înscrie în Programul „A doua şansă” - învăţământ
primar nu au documente de identitate, acestea sunt acceptate, urmând să finalizeze procedurile
pentru obţinerea documentelor până la sfârşitul nivelului IV. Unitatea de învăţământ se va adresa
autorităţilor locale/ poliţiei pentru a solicita sprijinul în vederea obţinerii documentelor de
identitate.
Organizarea procesului de învăţământ în cadrul programului „A doua şansă” –
învăţământ primar
Programul se poate organiza în regim de zi / seral (cu frecventarea cursurilor zilnic,
dimineaţa sau după–amiaza), în regim intensiv (la sfârşit de săptămână) sau comasat (în perioada
vacanţelor şcolare). Pentru organizarea programului în regim de zi / seral, fiecărui an de studiu îi
corespund un număr de 16 săptămâni. În acest mod, un elev care nu a frecventat nici un an din
ciclul primar poate finaliza recuperarea învăţământului primar în 2 ani. Pentru organizarea
programului în regim comasat sau intensiv, pentru calcularea numărului de ore se ţine seama de
numărul de săptămâni menţionat la alineatul (2) şi de numărul de ore din Planul cadru. Anul de
studiu în Programul „A doua şansă” - învăţământ primar poate începe în luna octombrie sau
februarie. Perioada de acomodare (2 săptămâni) va fi programată la începutul nivelului I de studiu.
Forma de organizare și data începerii cursurilor pot fi adaptate condiţiilor locale, decizia
aparţinând consiliului de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ, în urma consultării elevilor
înscrişi în program, cu condiţia parcurgerii orelor prevăzute în Planul cadru. Fiecare nivel de
studiu include un număr de module/discipline de studiu obligatorii şi opţionale (conform Planului
cadru din Anexe), definite pe baza curriculumului naţional şi a finalităţilor învăţământului primar,
esenţializate, adaptate nevoilor elevilor, astfel încât să faciliteze învăţarea transdisciplinară.
 Frecventarea modulelor este obligatorie. Absenţele se înregistrează în catalog. Motivarea
absenţelor se poate face în baza unei scutiri medicale, a unei învoiri scrise din partea cadrului
didactic sau în baza unei adeverinţe de la locul de muncă.

Evaluarea iniţială
La înscrierea în program, evaluarea iniţială se aplică doar acelor candidaţi care solicită
înscrierea la alt nivel decât nivelul I. În cadrul interviului care precede evaluarea inițíală,
candidatul se autoevaluează, în funcţie de numărul de clase primare urmate şi de competenţele
personale şi indică nivelul la care dorește să fie (re)înscris.
Evaluarea iniţială constă în susţinerea unor probe scrise și orale/practice. Pentru
cuprinderea candidatului la nivelul II, respectiv nivelul III, evaluarea vizează doar achiziţiile
fundamentale, corespunzătoare disciplinelor Limba și literatura română şi Matematică.
Pentru cuprinderea candidatului la nivelul IV sau pentru încheierea studiilor
corespunzătoare învăţământului primar, evaluarea iniţială vizează toate disciplinele
corespunzătoare acestor niveluri, prevăzute în Planul cadru pentru Programul „A doua şansă”-
învăţământ primar.
Un elev cuprins, în urma evaluării, la nivelul III sau IV, are responsabilitatea de a studia
individual sau de a participa la orele de curs ale colegilor înscrişi la nivelurile anterioare, pentru a
recupera modulele de limbă modernă corespunzătoare nivelurilor anterioare de studiu.
Probele de evaluare se construiesc pe baza standardelor de evaluare pentru fiecare nivel,
standarde specificate în programele şcolare aprobate. Probele de evaluare sunt concepute de către
Comisiile de evaluare.
Rezultatele evaluării iniţiale se înregistrează în procesul - verbal care se arhivează şi se
ataşează, ca anexă la registrul matricol pentru Programul „A doua şansă”. Acesta rămâne în
unitatea de învăţământ în care elevul urmează să frecventeze cursurile.
În cazul în care nivelul de pregătire a elevului pentru cele 2 discipline la care a fost evaluat
este diferit (de ex. la Limba româna nivelul III, Matematică nivelul II), elevul se va înscrie pentru
parcurgerea modulului de la nivelul inferior, cu posibilitatea de a urma cu o altă clasă de elevi
modulul la care este evaluat ca avansat.
Evaluarea iniţială se face de către o Comisie de evaluare numită de directorul unității de
învățământ cu avizul consiliului de administrație.
Comisia de evaluare este alcătuită din: a) coordonatorul judeţean pentru Programul „A
doua șansă” de la nivelul inspectoratului şcolar / metodist învăţământ primar; b) directorul şcolii;
c) coordonatorul Programului „A doua şansă” de la nivelul unităţii de învăţământ; d) doi învăţători/
profesori pentru învăţământ primar; e) profesori pentru disciplinele limba modernă și TIC -
prevăzute în Planul cadru pentru Programul „ A doua şansă”, învăţământ primar; f) profesor pentru
limba maternă în cazul studierii disciplinelor prevăzute în planul cadru în limba maternă.
Evaluarea curentă
 Pentru nivelurile corespunzătoare învăţământului primar evaluarea curentă se face
folosind calificative. Calificativul Suficient obținut ca medie a evaluărilor curente la fiecare modul
din trunchiul comun este condiție pentru susținerea evaluării finale de nivel.
Evaluarea finală
Evaluarea la sfârşitul fiecărui modul se va derula în sesiuni speciale, stabilite de consiliul
de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ. La acestea vor participa toţi elevii, indiferent de
forma de învăţământ parcursă. Probele de evaluare pot fi probe scrise, orale / practice, concepute
pe baza standardelor de evaluare corespunzătoare fiecărui modul. Ele sunt stabilite de învăţătorii/
profesorii pentru învăţământ primar, respectiv profesorii care predau în cadrul Programului „A
doua şansă” - învăţământ primar şi anunţate elevilor de la începerea cursurilor. Un modul se
consideră promovat dacă se obţine minimum calificativul Suficient. Rezultatele finale vor fi
consemnate în cataloage și în registrul matricol. Elevii care nu promovează testul de absolvire a
unui modul pot solicita susținerea evaluării finale într-o altă sesiune de examinare organizată de
unitatea de învățământ. Elevii care nu promovează testul de absolvire a unui modul se pot reînscrie
pentru frecventarea modului.

Certificarea
În urma promovării fiecărui modulul se eliberează o „adeverinţă de promovare a
modulului”. Promovarea nivelului este condiționată de promovarea tuturor modulelor. În urma
promovării fiecărui nivel, se eliberează o „adeverinţă de promovare a nivelului”. În urma
promovării tuturor nivelurilor corespunzătoare învăţământului primar, se eliberează un „certificat
de absolvire a învăţământului obligatoriu de nivel primar”. În cazul în care elevii absolvă nivelul
IV (corespunzător clasei a IV), aceștia au aceleași drepturi cu absolvenții învăţământului primar
de masă.
Portofoliul educațional al cursantului de la Programul „A doua şansă” cuprinde: rezultatele
evaluării iniţiale, adeverinţe de promovare a modulului, adeverinţe de promovare a nivelului,
certificat de absolvire a învăţământului obligatoriu de nivel primar, precum şi alte înscrisuri
obţinute în urma evaluarii competenţelor dobândite sau a participării la activităţi de învăţare în
diferite contexte, produse sau rezultate ale acestor activităţi, în contexte de învăţare formale,
nonformale şi informale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Cadrele didactice care predau la ,,A doua șansă”
Cadrele didactice încadrate la clasele din Programul „A doua şansă” - învăţământ primar
vor fi: cadre didactice calificate (titular sau suplinitor), care au participat la programele de formare
continuă pe componenta de formare „A doua şansă” - învăţământ primar, au participat la alte
programe de formare continuă specifice programului, au abilități de utilizare a calculatorului în
activitatea didactică, susținute de atestate sau certificate. (2) Disciplina de studiu Limbă modernă
(pentru nivelurile I –IV ) va fi predată de către cadre didactice cu studii de specialitate. (3)
Disciplina Tehnologia Informației și Comunicării (pentru nivelurile III şi IV) va fi predată de către
învățător/profesor pentru învățământul primar cu abilități de utilizare a calculatorului în activitatea
didactică, susținute de atestate sau certificate; în cazul în care învățătorul/profesorul de învățământ
primar încadrat la clasa de „A doua șansă” – învățământ primar nu posedă certificarea solicitată,
disciplina va fi predată de profesor de specialitate. (4) Plata cadrelor didactice pentru clasele
Programului „A doua șansă”, învăţământ primar se poate face pe post sau prin plata cu ora. (5)
Crearea de posturi în cadrul programului „A doua șansă”, învățământ primar se face în urma unui
studiu atent privind viabilitatea acelui post, cu asumarea răspunderii de către consiliul de
administraţie al unităţii de învăţământ şi cu acordul scris al cadrului didactic interesat. Art.18 (1)
În fiecare unitate de învățământ în care funcţionează Programul „A doua şansă”- învățământ
primar, consiliul de administraţie numeşte un coordonator al Programului „A doua Anexa 1 la
ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5248/31.08.2011 9 șansă”,
atât pentru programul pentru învăţământul primar, cât și pentru cel destinat învăţământului
secundar inferior, dacă există. (2) Atribuţiile coordonatorului Programului „A doua șansă” -
învăţământ primar de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ sunt: a) participă la activităţi de
formare care au ca subiect programele de tip „A doua şansă”; b) informează comunitatea în
legătură cu beneficiile programului (împreună cu mediatorul școlar); c) se implică în organizarea
activităţii Comisiei de înscriere și a Comisiei de evaluare; d) monitorizează, intern, desfăşurarea
programului. (3) Activitatea coordonatorului Programului „A doua șansă” de la nivelul unităţii de
învăţământ va fi monitorizată la nivelul inspectoratelor judeţene de către coordonatorul
programului „A doua şansă” de la nivel judeţean. Acesta va colabora cu persoanele abilitate de la
nivel judeţean precum: inspectorii pentru minorităţi, inspectorul pentru învăţământul primar,
inspectorul pentru învăţământ special, inspectorul pentru învăţământ profesional şi tehnic,
formatori, directorul Casei Corpului Didactic.

III. Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior

Programul „A doua şansă” are drept scop sprijinirea persoanelor cu vârsta de peste 14 ani care
nu au finalizat învăţământul gimnazial, astfel încât acestea să îşi poată completa şi finaliza educaţia
de bază din cadrul învăţământului obligatoriu, precum şi pregătirea pentru obţinerea unei calificări
profesionale într-un anumit domeniu. Școlarizarea în cadrul Programului „A doua șansă” pentru
învăţământul secundar inferior, se desfăşoară pe durata standard de 4 ani, prin cursuri organizate
săptămânal, îmbinând pregătirea în domeniul educației de bază cu pregătirea pentru obținerea
calificării profesionale.
• Modificări. Se pot înscrie persoane care au absolvit învățământul primar cu vârsta peste 14
ani care au absolvit învățământul primar . Se pot înscrie și persoane care au parcurs o parte
din clasele corespunzătoare învățământului gimnazial (V,VI,VII) și au abandonat pe
parcurs și care depășesc cu peste 4 ani vârsta corespunzătoare clasei
 Programul are o durată flexibilă. Durata standard de şcolarizare se poate micşora pentru fiecare
elev în parte, în funcţie de competenţele demonstrate atât în domeniul educaţiei de bază, cât şi în
cel al pregătirii profesionale. În condiţiile în care elevul nu reuşeşte să achiziţioneze şi să
demonstreze toate competenţele necesare, în domeniul educaţiei de bază şi/sau în domeniul
pregătirii profesionale, el poate beneficia de sprijin suplimentar, pe durata standard a programului
sau prin prelungirea acestuia. Situaţiile în care se recomandă micşorarea duratei standard de
şcolarizare sau acordarea sprijinului suplimentar sunt descrise în anexa b), care face parte
integrantă din prezenta metodologie.
Pregătirea pentru obţinerea calificării profesionale se poate realiza, în situaţia în care
unitatea de învăţământ care iniţiază Programul „A doua şansă” pentru învăţământ secundar
inferior, nu dispune de resursele necesare, în grupuri şcolare/unităţi de învăţământ profesional şi
tehnic dotate corespunzător şi/sau la operatori economici, pe baza unor contracte de parteneriat.
Pregătirea pentru educaţia de bază şi pregătirea profesională pentru elevii înscrişi în
Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, se organizează avându-se în
vedere următoarele principii: a) asigurarea unui program de pregătire individualizat atât pentru
educaţia de bază, cât şi pentru pregătirea profesională, în funcţie de aspiraţiile şi interesele elevilor;
Anexa 3 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5248/31.08.2011
b) recunoaşterea competenţelor dobândite anterior – pe căi formale, nonformale şi
informale – în raport cu cerinţele formulate prin standardele de performanţă, pentru educaţia de
bază şi standardele de pregătire profesională, aprobate pentru calificările profesionale şcolarizate
în învăţământul secundar inferior, pentru pregătirea profesională. Procedura de evaluare şi de
recunoaştere a competenţelor dobândite anterior este prezentată în anexa a), care face parte
integrantă din prezenta metodologie;
c) certificarea competenţelor profesionale dobândite, în baza reglementărilor stabilite la nivel
naţional, prin metodologie specifică, de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului;
Programul de pregătire se aplică pentru educația de bază, începând cu anul I, şi, pentru
pregătirea profesională corespunzătoare domeniilor de pregătire de bază, respectiv domeniilor de
pregătire generale, începând cu anul II din program.
La sfârșitul anului III, elevul poate opta pentru parcurgerea stagiului de pregătire practică
de 720 de ore, după absolvirea anului IV din cadrul programului „A doua şansă” pentru obţinerea
unei calificări profesionale de nivel 2. Oferta de pregătire profesională cuprinde calificările
profesionale prevăzute în nomenclatoarele calificărilor profesionale pentru care se asigură
pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, aprobate prin hotărâre
a Guvernului şi aplicate în învăţământul secundar inferior. Stagiul de pregătire practică poate fi
organizat într-una din unităţile de învăţământ profesional şi tehnic care are cuprinse în planul de
şcolarizare stagii de pregătire practică, în cadrul formaţiunilor de studiu constituite din absolvenţi
ai ciclului inferior al liceului – filiera tehnologică – sau în cadrul formaţiunilor de studiu constituite
numai din absolvenţi ai programului „A doua şansă” pentru învăţământ secundar inferior.
 Clasele din Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, se pot
constitui cu un număr minim de 8 elevi şi un număr maxim de 15 elevi. Situaţiile excepţionale
care nu se încadrează acestor prevederi se aprobă de către Inspectoratul Şcolar Judeţean. Pe
parcursul duratei standard a programului, este permisă funcţionarea claselor sub sau peste efectivul
prevăzut la constituirea lor, în scopul asigurării programului de pregătire individualizat al elevilor.
Limba de predare în cadrul Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior,
este limba română. În funcţie de necesităţile locale, programul se poate desfăşura şi în limbile
minorităţilor naţionale, în condiţiile în care există un minimum de 8 solicitări în acest sens,
consemnate în cererile de înscriere ale candidaţilor şi dacă unitatea de învăţământ Anexa 3 la
ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5248/31.08.2011 3 poate asigura
resursele umane necesare şi traducerea, prin eforturi proprii, în limba minorităţii naţionale
respective, a materialelor elaborate în cadrul programului. Nivelul de studiu al elevilor cuprinşi
în fiecare clasă poate fi diferit, forma de organizare fiind în regim simultan.
Înscrierea în Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior
În Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, se pot înscrie persoane
cu vârsta de peste 14 ani care au absolvit învăţământul primar. Se pot înscrie şi persoane care au
parcurs o parte din clasele corespunzătoare învăţământului gimnazial (V, VI, VII), au abandonat
pe parcurs şi au depăşit vârsta maximă legală pentru reînscrierea în învăţământul gimnazial, cursuri
de zi. Înscrierea se face la unităţile de învăţământ care iniţiază programul, pe baza dosarului de
înscriere, fără examen.
Unităţile de învăţământ colectează cererile celor care solicită înscrierea în Programul „A
doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, şi le centralizează, dacă este cazul, pe domenii
de pregătire de bază, în funcţie de opţiunea candidaţilor. Unitatea de învăţământ solicită
inspectoratului şcolar judeţean aprobarea de înfiinţare a clasei/claselor.
Persoanele care au finalizat clasa a VII-a din învăţământul gimnazial pot fi înscrise în anul
II în Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, ca urmare a alocării
creditelor, în urma aplicării procedurii de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite
anterior pe căi formale, prevăzută la pct. 3 din anexa a). Candidatul poate consemna în cererea de
înscriere opţiunea pentru studierea programului în limba maternă.
Dosarul de înscriere al persoanei care solicită înscrierea în Programul „A doua şansă”
pentru învăţământul secundar inferior, conţine:
a) cererea de înscriere, în care se completează şi opţiunile pentru calificările profesionale
aprobate conform legislaţiei în vigoare, şi opţiunea pentru studierea programului în limba maternă,
dacă este cazul;
b) copia buletinului/cărţii de identitate, certificată ca fiind conformă cu originalul; c) copia
certificatului de naştere, autentificată ca fiind conformă cu originalul;
d) copia certificatului de căsătorie, autentificată ca fiind conformă cu originalul – dacă este
cazul; Anexa 3 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr.
5248/31.08.2011
 e) acte doveditoare privind absolvirea învăţământului primar şi/sau a claselor de gimnaziu
parcurse (foaie matricolă pentru clasele V, VI sau VII).
Depunerea dosarelor de înscriere în anul I al Programului „A doua şansă” pentru
învăţământul secundar inferior, se poate face de două ori pe parcursul unui an din program, în
septembrie sau în ianuarie.
La nivelul unităţii de învăţământ se va constitui o comisie de înscriere în Programul „A
doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, alcătuită din:
a) preşedinte – directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ;
b) secretar – secretarul şef al unităţii de învăţământ;
c) membri – 1-2 consilieri educativi (diriginţi) ai claselor din Programul „A doua şansă”,
coordonatorul Programului „A doua şansă” de la nivelul unităţii de învăţământ, 1-2 cadre didactice
de specialitate – discipline tehnologice – şi, în funcţie de resursele umane existente, un mediator
şcolar şi un informatician.
Atribuţiile comisiei de înscriere în Programul „A doua şansă” pentru învăţământul
secundar inferior, sunt:
a) anunţă începerea programului, condiţiile de înscriere şi condiţiile de organizare a
acestuia;
b) oferă sprijin şi consultanţă persoanelor care solicită înscrierea în Programul „A doua
şansă” pentru învăţământul secundar inferior, în ceea ce priveşte traseul de pregătire şi ruta de
pregătire profesională, în cadrul unui interviu;
c) comunică solicitanţilor pentru Programul „A doua sansă” pentru învăţământul secundar
inferior, calificările profesionale pentru care pot opta;
d) verifică conformitatea cu legea a dosarelor de înscriere ale participanţilor;
e) analizează cazurile deosebite (de exemplu, persoane cu cerinţe educaţionale speciale) şi
propune soluţii pentru integrarea persoanelor în program;
f) centralizează cererile de înscriere şi alcătuieşte grupele pe ani de studiu; g) colaborează
cu comisia de evaluare pentru planificarea şi organizarea procesului de evaluare şi de recunoaştere
a competenţelor dobândite anterior;
h) propune alternative de organizare flexibilă a programului, în conformitate cu cerinţele
educaţiei adulţilor şi cu nevoile personale ale participanţilor la program;
i) asigură planificarea orelor corespunzătoare modulelor de iniţiere şi de îndrumare pentru
elevi (M0), la începutul fiecărui an de studiu;
j) organizează, după înscrierea în program, interviuri individuale în care analizează nevoile
şi interesele elevilor, oferind sprijin şi consultanţă privind posibilităţile de stabilire a programului
de pregătire individualizat.

Derularea procesului de învăţământ în cadrul Programului „A doua şansă” pentru

învăţământul secundar inferior
 Programul „A doua şansă”, pentru învăţământul secundar inferior, este structurat în 4 ani
de studiu, echivalenţi claselor V – VIII şi IX-X din cadrul învăţământului secundar inferior, liceu
– filiera tehnologică.
În anul I, se studiază discipline ale educaţiei de bază, repartizate în module, iar, în anii II –
IV, acestora li se adaugă modulele de pregătire profesională, conform planului-cadru specific
programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior. Fiecare an de studiu se
desfăşoară pe durata stabilită de unitatea de învăţământ, cu condiţia respectării numărului de ore
din planul-cadru, a notei privind planul-cadru de învăţământ pentru programul „A doua şansă”
pentru învăţământul secundar inferior şi a următoarei structuri:
a) o săptămână dedicată, la începutul fiecărui an de studiu, modulelor de iniţiere şi de
îndrumare pentru elevi (M0);
b) maximum 6 săptămâni/an de studiu alocate sesiunilor de evaluare a competenţelor
dobândite anterior sau/şi pe parcursul programului;
c) săptămânile de cursuri alocate desfăşurării modulelor, inclusiv perioadelor de instruire
practică comasată.
În alcătuirea schemei orare, se recomandă să nu se depăşească numărul de 4-5 ore pe zi
pentru modulele educaţiei de bază, respectiv de 5-6 ore pe zi pentru modulele de pregătire
profesională. Orele pot fi planificate în timpul săptămânii, după-amiaza sau seara, sâmbăta ori în
timpul vacanţelor şcolare. Pregătirea pentru educaţia de bază se realizează prin aplicarea unui
curriculum specific, modular, care acoperă oferta disciplinelor din curriculumul naţional, adaptată
specificului educaţiei adulţilor. Caracteristicile curriculumului din Programul „A doua şansă”
pentru învăţământul secundar inferior, elaborat pentru educaţia de bază, sunt: orientarea spre
nevoile elevilor, caracterul practic-aplicativ, esenţializarea conţinuturilor, luarea în considerare a
particularităţilor de vârstă şi psihologice ale elevilor, activarea şi valorizarea competenţelor
dobândite anterior de către aceştia, reducerea timpului de studiu.
Pregătirea profesională în domeniile de pregătire de bază, respectiv în domeniile de
pregătire generală, se realizează prin aplicarea curriculumului pentru cultura de specialitate,
pregătirea practică şi stagiile de pregătire practică/instruire, din aria curriculară „Tehnologii”,
ciclul inferior al învăţământului liceal, filiera tehnologică, clasele a IX-a şi a X-a, aprobat prin
Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3331/25.02.2010, Ordinul M.E.C.T.S. nr.3330/25.02.2010, Ordinul
M.E.C.I. nr. 4857/31.08.2009 şi Ordinul M.E.C.T.S. nr. 4463/12.07.2010, adaptat de către fiecare
unitate de învăţământ, cu condiţia respectării numărului de ore alocat culturii de specialitate în
planul-cadru de învăţământ pentru Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar
inferior.
Stagiile de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2 se
organizează conform prevederilor metodologiei, aprobată prin Ordinul M.E.C.T.S. nr.
5730/26.11.2010 şi cu aplicarea programelor şcolare pentru stagiile de pregătire practică în
vederea dobândirii unei calificări profesionale de nivel 2, aprobată prin Ordinul M.E.C.T.S. nr.
3646/04.02.2011.
 Disciplinele studiate sunt repartizate, în cadrul ariilor curriculare, în module, fiecărui
modul fiindu-i alocat un număr de credite. Întregului program îi sunt alocate 100 de credite,
conform planului-cadru pentru Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior.
La acest număr de credite, se adaugă creditele corespunzătoare parcurgerii celor 720 de ore din
stagiile de practică, respectiv creditele alocate studiului Limbii și literaturii materne, în cazul în
care programul se desfăşoară în una din limbile minorităţilor naţionale.
Frecventarea modulelor este obligatorie. Absenţele se înregistrează în catalog. Motivarea
absenţelor se face în baza unei scutiri medicale obţinute în condiţii legale, a unei învoiri scrise din
partea consilierului educativ (dirigintelui) sau în baza unei adeverinţe de la locul de muncă, pentru
cei care lucrează.
Un elev poate fi scutit de la frecventarea modulelor în următoarele situaţii:
a) elevul promovează modulul educaţiei de bază şi/sau al pregătirii profesionale anticipat,
în sesiunea de evaluare iniţială, programată înaintea începerii modulului;
b) elevul demonstrează, pe parcursul unui modul din trunchiul comun, care are alocate şi
ore de sprijin suplimentar, o prezenţă activă, implicată şi competenţele necesare promovării
modulului. Cadrele didactice care predau modulele ce au alocate şi ore de sprijin suplimentar
apreciază situaţia şi îi recomandă elevului modul de frecventare a orelor de sprijin suplimentar;
c) în cazul în care elevul prezintă unităţii de învăţământ un certificat de competenţe
lingvistice sau/şi de competenţe digitale eliberate de un centru autorizat, caz în care el poate fi
scutit de frecventarea modulelor limbii moderne pentru care şi-a certificate competenţele, respectiv
a orelor de Tehnologia informaţiei şi comunicării (M1);
d) în urma evaluării iniţiale de modul, aparţinând pregătirii profesionale, elevul
demonstrează o parte dintre competenţele profesionale. În această situaţie, elevul poate să nu
frecventeze orele respective din cadrul modulului de cultură de specialitate sau poate să opteze
pentru un program de pregătire individualizat, cu un plan de învăţământ individualizat, care îi
asigură reducerea duratei programului;
e) dacă elevul dovedeşte că lucrează în domeniul corespunzător pregătirii profesionale de
bază şi generale pentru care se pregăteşte în cadrul Programului „A doua şansă” pentru
învăţământul secundar inferior, orele de instruire practică comasată, precum şi orele de instruire
practică, din stagiile de practică, pot fi echivalate în baza unei adeverinţe de la agentul economic
unde acesta este angajat. În adeverinţă, sunt precizate şi sarcinile de la locul lui de muncă;
f) în cazul în care elevul prezintă unităţii de învăţământ un certificat de calificare
profesională, obţinut într-un sistem de formare continuă şi eliberat de un centru autorizat, poate
beneficia de un program de pregătire individualizat.

Evaluarea în cadrul Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior

Evaluarea în Programul „A doua şansă”, pentru învăţământul secundar inferior, se face în
scopul recunoaşterii competenţelor dobândite anterior pe căi formale, informale, nonformale şi/sau
a competenţelor dobândite pe parcursul programului, pe baza creditelor alocate atât pentru educaţia
de bază, cât şi pentru pregătirea profesională.
 Evaluarea în cadrul Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, are
următoarele componente:
a) evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior pe căi formale, care constă
în: recunoaşterea şi echivalarea documentelor şcolare, în cazul educaţiei de bază, clasele a V-a, a
VI-a şi a VII-a; recunoaşterea unor competenţe digitale şi/sau lingvistice; recunoaşterea
certificatului de calificare profesională, în cazul pregătirii profesionale; echivalarea adeverinţei de
experienţă în muncă;
b) evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior pe căi informale şi
nonformale, care constă în: evaluarea şi recunoaşterea competenţelor corespunzătoare unui modul
sau mai multor module pentru educaţia de bază; evaluarea şi recunoaşterea competenţelor
profesionale pentru una sau mai multe unităţi de competenţă din standardul de pregătire
profesională;
c) evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite pe parcursul programului.
Organizarea procesului de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior şi pe
parcursul programului se realizează conform procedurii menţionate în anexa a). Organizarea
procesului de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior, pe căi informale şi
nonformale, pentru educaţia de bază, îi revine comisiei de evaluare de la nivelul unităţii de
învăţământ organizatoare.
Componenţa comisiei şi atribuţiile acesteia sunt precizate în anexa a).
Organizarea procesului de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior,
pentru pregătirea profesională, îi revine comisiei de evaluare de la nivelul fiecărei unităţi de
învăţământ, precizată la alin. (1) sau, după caz, unui centru de evaluare şi certificare a
competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale sau unui evaluator de
competenţe profesionale, autorizat, respectiv certificat de către Autoritatea Naţională pentru
Calificări (A.N.C.), conform precizărilor din anexa a). Evaluarea competenţelor dobândite pe
parcursul programului este realizată de către cadrul didactic care a predat modulul respectiv.
Formele de evaluare utilizate în cadrul Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar
inferior, sunt:
a) evaluare iniţială – se desfăşoară înainte de debutul unui modul/modulelor corespunzătoare unui
an de studiu. Se realizează, în cadrul sesiunilor de evaluare, de către comisia de evaluare. Se
adresează acelor elevi care consideră că deţin competenţele necesare promovării unui modul, fără
a-l parcurge, şi solicită anticipat evaluare; constă în evaluarea unui portofoliu tematic şi într-o
probă de evaluare de modul.
b) evaluare curentă, formativă – se desfăşoară pe parcursul unui modul/modulelor corespunzătoare
unui an de studiu, de către cadrul didactic care predă modulul. Se adresează tuturor elevilor care
parcurg şi frecventează modulele.
c) evaluare finală de modul, pentru educaţia de bază – se desfăşoară după încheierea procesului de
predare-învăţare al unui modul. Se realizează de către cadrul didactic care predă modulul sau, în
situaţii speciale, în cadrul sesiunilor de evaluare, de către comisia de evaluare. Se adresează tuturor
elevilor înscrişi în program; constă în evaluarea unui portofoliu tematic şi într-o probă de evaluare
de modul. În cadrul sesiunilor de evaluare programate în cursul unui an şcolar, elevii pot susţine
evaluări la modulele nepromovate, indiferent de numărul acestora
Evaluarea are drept scop definirea nivelului de dezvoltare a competenţelor individuale intenţionate
şi susţinerea procesului de învăţare conştientă.
Pe baza evaluării cu rol de diagnoză, realizată de cadrul didactic după debutul modulului,
se stabileşte programul de pregătire individualizat. (3) În ceea ce priveşte pregătirea profesională,
pe baza rezultatelor evaluării, elevul, împreună cu unitatea de învăţământ şi cu partenerii sociali ai
acesteia, identifică ocupaţiile prioritare care urmează a fi practicate de către absolvent;
identificarea se face astfel încât absolventul să poată practica cel puţin una dintre ocupaţiile pentru
care pregătirea în calificarea profesională respectivă asigură dobândirea competenţelor
profesionale corespunzătoare.
Pentru educaţia de bază, probele de evaluare se construiesc pe baza standardelor de
performanţă pentru modulele specifice fiecărei discipline, standarde specificate în curriculumul
prevăzut în cadrul programului. Pentru pregătirea profesională, probele de evaluare se construiesc
pe baza standardelor de pregătire profesională menţionate la art. 3 alin. (1) lit. b). Unitatea de
învăţământ păstrează, pentru fiecare elev, respectând condiţiile legale, documentele referitoare la
evaluare.

Încheierea situaţiei şcolare a elevilor în cadrul Programului „A doua şansă” pentru

învăţământul secundar inferior
Modalitatea de calcul a mediei unui modul şi procedura de alocare a creditelor sunt
prezentate în anexa a). Un modul se consideră promovat, dacă elevul obţine minimum media
5(cinci). Dacă în urma evaluării iniţiale, anticipate, elevul demonstrează că deţine competenţele
aferente modulului respectiv, el nu mai este obligat să frecventeze modulul. Media modulului, în
acest caz, este media obţinută în urma evaluării anticipate. Anexa 3 la ordinul ministrului educaţiei,
cercetării, tineretului şi sportului nr. 5248/31.08.2011 10 (4) În urma promovării unui modul, se
eliberează, la cerere, o adeverinţă de modul. (5) Elevii care au acumulat cel puţin 75% credite din
numărul total de credite alocate unui an de studiu pot fi înscrişi în anul de studiu următor. Ei se
vor putea prezenta la oricare dintre sesiunile de evaluare ulterioare, programate de şcoală, pe durata
standard a programului, urmând să fie evaluaţi doar pentru modulele nepromovate. În situaţia în
care, pe durata desfăşurării programului în şcoală, un elev nu a reuşit să promoveze integral
programul şi să obţină numărul de credite necesar finalizării acestuia, acesta se poate înscrie pentru
evaluarea modulelor nepromovate la altă unitate şcolară unde se desfăşoară programul Programul
„A doua şansă”pentru învăţământul secundar inferior.

Absolvirea Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior

Se consideră că un elev a absolvit Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar
inferior, dacă a promovat toate modulele din program atât pentru educaţia de bază, cât şi pentru
pregătirea profesională şi a acumulat numărul de credite alocate, în planul-cadru de învățământ,
pentru întregul program. Absolvenţii Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar
inferior, beneficiază de toate drepturile absolventului de învăţământ obligatoriu. Absolvenţii
Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, dobândesc certificat de
absolvire a ciclului inferior al liceului, portofoliu personal pentru educaţie permanentă şi, la cerere,
foaia matricolă. Absolvenţii Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior,
care urmează stagiul de pregătire practică de 720 de ore şi care susţin şi promovează examenul de
certificare a competenţelor profesionale, dobândesc şi certificat de calificare profesională de nivel
2.
Absolvenţii Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, menţionaţi
la alin. (1) şi la alin. (2), au dreptul la continuarea studiilor în învăţământul secundar superior, în
conformitate cu prevederile legale.
Absolvenţii Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, care nu
parcurg stagiile de pregătire practică sau nu promovează examenul pentru certificarea
competenţelor profesionale beneficiază de o recunoaştere parţială a pregătirii profesionale, prin
recunoaşterea adeverinţelor de modul şi prin nominalizarea competenţelor profesionale Anexa 3
la ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5248/31.08.2011 11
dobândite în portofoliul personal pentru educaţie permanentă, care să îi permită continuarea
studiilor în sistemul de formare continuă a adulţilor.
În fiecare unitate de învăţământ în care funcţionează Programul „A doua şansă” pentru
învăţământul secundar inferior, indiferent de numărul de clase înfiinţate sau de nivelul acestora,
consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ numeşte un coordonator al programului. Dacă
în unitatea respectivă funcţionează şi clase din Programul „A doua şansă” pentru învăţământul
primar, se numeşte un singur coordonator al Programului „A doua şansă”.
Atribuţiile coordonatorului Programului „A doua şansă” de la nivelul fiecărei unităţi de
învăţământ sunt:
a) monitorizarea internă a programului;
b) informarea comunităţii în legătură cu beneficiile programului (realizată împreună cu
mediatorul şcolar);
c) coordonarea activităţii comisiei de înscriere şi a comisiei de evaluare de la nivelul unităţii
de învăţământ;
d) participarea la activităţi de formare care au ca subiect programele de tip „A doua şansă”.
Activitatea coordonatorului Programului „A doua şansă”, de la nivelul unităţii de
învăţământ, va fi coordonată şi monitorizată, la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene/al
municipiului Bucureşti, de către coordonatorul Programului „A doua şansă” de la nivel judeţean.
Acesta din urmă va colabora cu persoanele abilitate, participante la cursuri de formare specifică,
de la nivel judeţean, precum: inspectorul pentru învăţământul în limba minorităţilor naţionale,
inspectorul pentru învăţământ profesional şi tehnic, inspectorul pentru învăţământ special, alţi
inspectori, metodişti, formatori, directori ai casei corpului didactic.
Cadrele didactice încadrate la clasele din Programul „A doua şansă” pentru învăţământul
secundar inferior, se recomandă să fie: a) cadre didactice calificate; b) cel puţin cu grad didactic
definitiv; c) participante la programele de formare continuă organizate în cadrul Programului „A
doua şansă” sau la alte programe de formare continuă.
De regulă, orele rezultate din aplicarea curriculumului nu se includ în norma didactică de
bază a personalului didactic (titular sau suplinitor). Plata acestor ore se realizează în regim de plata
cu ora. Încadrarea orelor în norma didactică se poate face, în cazuri excepţionale, în scopul
completării normei didactice şi cu acordul cadrului didactic respectiv. Activitatea desfăşurată de
cadrele didactice care fac parte din comisiile de înscriere şi din comisiile de evaluare este retribuită
în regim de plata cu ora. Clasele cuprinse în Programul „A doua şansă” pentru învăţământul
secundar inferior, beneficiază de coordonarea unui profesor consilier educativ (diriginte), salarizat
conform prevederilor legale în vigoare. La cererea elevului, se poate realiza transferul acestuia de
la o unitate de învăţământ la altă unitate de învăţământ în care se derulează Programul „A doua
şansă” pentru învăţământul secundar inferior, cu acordul celor două unităţi de învăţământ.
Transferul se poate realiza în orice moment al anului şcolar, cu condiţia ca unitatea de învăţământ
la care elevul se transferă să poată oferi pregătirea corespunzătoare atât în ceea ce priveste educaţia
de bază, cât şi în ceea ce priveşte pregătirea profesională.
Procedura de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior şi pe parcursul
Programului „A doua sansă” pentru învăţământul secundar inferior Capitolul 1 Componenţa şi
atribuţiile comisiei de evaluare de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ .
Comisia de evaluare, de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, este alcătuită din:
a) preşedinte: directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ (sau un cadru
didactic de specialitate, şef de catedră/comisie metodică, dacă sunt evaluate competenţele
profesionale);
b) vicepreşedinte - reprezentantul agentului economic pentru calificarea profesională
evaluată, dacă sunt evaluate competenţele profesionale, sau un cadru didactic din unitatea de
învăţământ, dacă probele de evaluare vizează doar disciplinele educaţiei de bază, cu rol de
observator;
c) membri evaluatori: două cadre didactice de la educaţia de bază sau cadre didactice de
specialitate (cu experienţă de predare la învăţământul profesional şi tehnic şi cu experienţă, în
calitate de membri, în comisii de examinare la examene de certificare a competenţelor profesionale
sau cu abilităţi de evaluator dobândite în urma participării la cursuri de formare), în funcţie de
apartenenţa competenţelor evaluate la educaţia de bază sau la pregătirea profesională;
d) reprezentantul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, de regulă
inspector şcolar de specialitate, care are rolul de a monitoriza modul de organizare şi desfăşurare
a procesului de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior pe căi formale,
nonformale şi informale.
Comisia de evaluare este numită prin decizie a directorului unităţii de învăţământ şi are
următoarele atribuţii:
a) realizează procesul de echivalare/recunoaştere a documentelor şcolare/actelor de
studii/adeverinţelor de experienţă în muncă, conform prevederilor programului;
b) realizează procesul de evaluare, conform prevederilor programului;
 c) tratează candidaţii la evaluare fără discriminare pe criterii de sex, vârstă, rasă, origine
etnică, apartenenţă politică sau religioasă; Anexa 3 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării,
tineretului şi sportului nr. 5248/31.08.2011
d) adaptează instrumentele/metodele de evaluare la nevoile elevilor cu cerinţe educaţionale
speciale;
e) permite accesul candidaţilor la rezultatele evaluării proprii;
f) pune la dispoziţia persoanelor împuternicite să exercite controlul sau monitorizarea
procesului de evaluare toate informaţiile şi documentele solicitate, referitoare la activitatea de
evaluare.
În vederea realizării evaluării, la nivelul unităţii de învăţământ, se parcurg următoarele
etape:
a) centralizarea opţiunilor candidaţilor pentru evaluare, de către comisia de înscriere;
b) selectarea evaluatorilor de competenţe profesionale şi/sau constituirea comisiei de
evaluare;
c) elaborarea instrumentelor de evaluare cu respectarea recomandărilor din ghidurile de
evaluare a modulelor din cadrul programului;
d) planificarea evaluărilor; e) culegerea dovezilor necesare demonstrării rezultatelor
evaluării;
f) întocmirea listei dovezilor şi comunicarea rezultatului evaluării.

Principiile care stau la baza procesului de evaluare de competente dobândite anterior sau
pe parcurs
Procesul de evaluare a competenţelor are următoarele caracteristici: a) este un proces
voluntar; elevii înscrişi în Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, care
doresc să li se recunoască documentele şcolare/actele de studii, se adresează, în scris, comisiei de
înscriere din cadrul unităţii de învăţământ; b) este un proces transparent; elevul care urmează a fi
evaluat este informat cu privire la modul de desfăşurare a procesului de evaluare după înscriere,
în perioada de iniţiere şi orientare (M0).
Evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior pe căi formale
Repere în evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior pe căi formale
Documentele școlare/actele de studii doveditoare (certificate de calificare profesională,
adeverinţe, foi matricole) care pot fi echivalate sunt:
a) actele doveditoare (foaie matricolă) că elevul a absolvit un număr de clase în
învăţământul obligatoriu (5, 6 sau 7 clase);
b) acte doveditoare (certificate de calificare profesională) corespunzătoare unei calificări
profesionale/ocupaţii, recunoscută la nivel naţional; dacă actele prezentate de elev nu conţin
informaţii legate de disciplinele/modulele studiate şi mediile aferente, se solicită şi foaia matricolă.
În cazul pregătirii profesionale, recunoaşterea competenţelor dobândite anterior pe căi
formale se poate face doar pentru calificări profesionale pentru care există standard de pregătire
profesională.
 c) acte doveditoare (adeverinţă de experienţă în muncă, eliberată de operatorul economic)
că elevul lucrează în domeniul calificării profesionale pentru care s-a înscris în cadrul programului;
d) acte doveditoare (certificate) că elevul deţine competenţe lingvistice sau/şi competenţe
digitale, eliberate de un centru autorizat.

Posibilităţi de echivalare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior pe căi

formale

Echivalarea şi recunoaşterea documentelor şcolare/actelor de studii doveditoare se

realizează de către comisia de evaluare de la nivelul unităţii de învăţământ. Echivalarea şi
recunoaşterea competenţelor dobândite anterior pe căi formale poate fi integrală sau parţială. 3.
Pentru educaţia de bază, echivalarea integrală constă în recunoaşterea tuturor documentelor
şcolare/actelor de studii (cls. a V-a, aVI-a, a VII-a) doveditoare menţionate la pct. 3.1. Pentru
pregătirea profesională, echivalarea integrală presupune compararea competenţelor înscrise pe
certificatul de calificare profesională prezentat de elev cu competenţele din standardul de pregătire
profesională. Dacă se stabileşte integral corespondenţa dintre aceste competenţe, se face
echivalarea integrală. Echivalarea parţială, pentru pregătirea profesională, se realizează în cazul în
care nu se poate stabili integral corespondenţa dintre competenţele înscrise în certificatul de
calificare profesională prezentat de candidat şi competenţele din standardul de pregătire
profesională al calificării profesionale. În acest caz, se compară competenţele înscrise pe
certificatul prezentat de candidat cu competenţele din standardul de pregătire profesională al
calificării căreia i se poate asocia ocupaţia respectivă. În urma echivalării, candidatul trebuie să
mai parcurgă sau să i se evalueze direct modulele/părţile din module în care sunt agregate
competenţele ce nu sunt încă recunoscute.
Termene pentru procesul de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite
anterior pe căi formale
Echivalarea şi recunoaşterea documentelor şcolare/actelor de studii se realizează conform
unui grafic stabilit, înainte de debutul programului de pregătire, după înscrierea elevilor. Pentru
pregătirea profesională, echivalarea şi recunoaşterea se poate face şi în următoarea situaţie: a) dacă,
la începutul modulului de instruire practică comasată, un elev are cel puţin 6 luni de la angajare la
un operator economic, în domeniul de pregătire profesională al calificării, acesta îşi poate echivala
adeverinţa de experienţă în muncă, pe care o înaintează consilierului educativ (dirigintelui),
conform prevederilor art. 13, alin. (3), lit. e) din metodologie.
Documente care atestă obţinerea echivalării în urma aplicării procedurii de evaluare
şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior pe căi formale
În urma recunoaşterii/echivalării competenţelor dobândite anterior pe căi formale, elevul
primeşte, la cerere, atât pentru educaţia de bază, cât şi pentru pregătirea profesională, adeverinţă
de modul care consemnează modulul echivalat, numărul de credite obţinut şi media modulului,
calculată în urma echivalării integrale. În cazul pregătirii profesionale, adeverinţa de modul se
eliberează, dacă toate competențele agregate modulului respectiv au fost recunoscute (echivalate)
în urma comparării competențelor înscrise pe certificatul prezentat de candidat cu competenţele
din standardul de pregătire profesională al calificării profesionale. c) În cazul pregătirii
profesionale, echivalarea parţială a certificatului de calificare presupune existenţa unor competenţe
profesionale ce nu au fost recunoscute/echivalate încă. Elevul poate solicita un proces de
recunoaştere a acestor competenţe sau poate parcurge modulele/părţile din module în care sunt
agregate acestea. Ca urmare, acestuia i se eliberează, la cerere, o adeverinţă de modul/module,
dacă setul de competenţe recunoscut completează integral competenţele agregate unuia sau mai
multor module. Pentru celelalte competenţe (care nu completează integral setul de competenţe
agregat la unul sau mai multe module), i se eliberează o adeverinţă de competenţe. Aceasta
consemnează notele obţinute pentru competenţele recunoscute.

Alocarea creditelor în urma aplicării procedurii de recunoaştere şi echivalare a

competenţelor dobândite anterior pe căi formale
A. Alocarea creditelor în cazul educaţiei de bază
a) În cazul în care elevul dovedeşte că a absolvit clasa a V-a, acesta obţine un număr de 5 credite;
în cazul în care elevul dovedeşte că a absolvit clasa a VI-a, acesta obţine un număr de 10 credite;
în cazul în care elevul dovedeşte că a absolvit clasa a VII-a, acesta obţine un număr de 15 credite.
b) Pentru a absolvi pregătirea în domeniul educaţiei de bază în cadrul Programului „A doua şansă”
pentru învăţământul secundar inferior, elevul trebuie să acumuleze numărul total de 100 de credite,
prevăzut în planul-cadru. Condiţii pentru alocarea creditelor în cazul educaţiei de bază.
Procesul de echivalarea şi recunoaştere presupune scutirea de frecvenţă şi de evaluare
pentru un număr de module ale educaţiei de bază din cadrul programului, astfel:
a) în cazul educaţiei de bază, în urma procesului de recunoaştere şi echivalare, candidatul poate
obţine un număr de 5, 10 sau maximum 15 credite;
b) pentru cele 5, 10 sau 15 credite obţinute, elevul este scutit de frecventarea şi de evaluarea unor
module din programul educaţiei de bază, ale căror credite însumate constituie 5, 10 sau 15 credite;
c) stabilirea modulelor pentru care elevul, prin echivalare, obţine scutirea de frecvenţă şi de
evaluare şi pentru care i se eliberează, la cerere, adeverinţa de modul este realizată de comisia de
evaluare împreună cu elevul, cu îndeplinirea condiţiei ca elevul să nu ajungă în situaţia de a obţine
echivalarea, respectiv scutirea de frecvenţă pentru toate modulele unei discipline din program;
d) elevul nu poate obţine recunoaşterea şi echivalarea unor module ale unei discipline pe care el
nu a urmat-o în învăţământul obligatoriu şi, ca atare, pentru care nu are medie încheiată anterior
intrării în program; în această situaţie, încheierea mediei la un modul din cadrul programului,
corespunzător unei discipline pe care elevul nu a parcurs-o în învăţământul obligatoriu, se poate
face doar în urma parcurgerii şi/sau a evaluării modulului respectiv şi nu poate face obiectul
echivalării;
e) elevul care, prin echivalare, poate beneficia de scutirea de frecvenţă, la anumite module, poate
opta pentru participarea la cursurile modulelor echivalate.
B. Alocarea creditelor în cazul pregătirii profesionale
Acumularea de credite, în cazul echivalării şi recunoaşterii competenţelor profesionale dobândite
anterior pe căi formale, constă în:
a) acumularea unui număr total de credite pentru fiecare modul echivalat, conform standardului de
pregătire profesională pentru domeniul respectiv de pregătire de bază şi generală;
b) calcularea numărului de credite, pentru echivalare parţială, în cazul în care se eliberează
adeverinţă de modul (toate competenţele agregate unui modul au fost recunoscute) conform
standardului de pregătire profesională.
Încheierea mediei modulelor echivalate
A. În cazul echivalării pentru disciplinele educaţiei de bază trebuie urmaţi paşii: 1. elevul
informat despre procedura de echivalare şi de obţinere a creditelor trebuie să opteze, în
scris, pentru acele module ale educaţiei de bază pe care nu doreşte să le urmeze în contul
numărului de credite obţinut prin echivalarea actelor de studii gimnaziale (5, 10 sau 15
credite); 2. elevul nu poate opta pentru un număr de module ale căror credite însumate
depăşesc numărul creditelor obţinute de el prin recunoaşterea actelor de studii anterioare
(5, 10 sau 15 credite); 3. după alocarea numărului de credite pentru clasa/clasele
absolvită/absolvite şi după stabilirea modulelor pentru care elevul, prin echivalare, obţine
scutirea de frecvenţă şi de evaluare, comisia de evaluare calculează mediile pentru
modulele echivalate; 4. media unui modul/module din cadrul programului, pentru care
elevul, prin echivalare, obţine scutirea de frecvenţă şi de evaluare, va fi calculată astfel: a)
în cazul acumulării a 5 credite, echivalentul absolvirii clasei a V-a parcurse anterior, elevul
îşi alege modulele pe care nu le va frecventa; în acest caz, valoarea totală a modulelor nu
poate fi mai mare decât 5 credite; media modulului pentru care elevul, prin echivalare,
obţine scutirea de frecvenţă şi evaluare este media pe care elevul a obţinut-o la disciplina
respectivă în învăţământul gimnazial; b) în cazul acumulării a 10 sau 15 credite,
echivalentul absolvirii clasei a VI-a/a VII-a, elevul îşi alege modulele pe care nu le va
frecventa; valoarea totală a modulelor nu poate fi mai mare decât 10 sau 15 credite, de la
caz la caz; media modulului pentru care elevul, prin echivalare, obţine scutirea de frecvenţă
şi evaluare se calculează astfel: suma tuturor mediilor anuale ale disciplinei/disciplinelor
pe care nu le va frecventa şi la care nu va fi evaluat împărţită la numărul de ani în care
aceasta a fost studiată; nota astfel obţinută va deveni media pentru un modul sau pentru
mai multe module ale disciplinei respective, scutite de frecvenţă şi de evaluare, în cadrul
Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior; c) media modulului se
calculează cu două zecimale, fără rotunjire. B. Media de modul, în cazul echivalării
competenţelor profesionale dobândite anterior pe căi formale, se determină astfel: a) în
cazul recunoaşterii integrale a certificatului de calificare profesională, cu recunoaştere la
nivel naţional, se identifică şi se asociază disciplina/modulul parcurs la cursul de calificare
modulelor din curriculumul pentru pregătirea profesională. Asocierea
disciplinelor/modulelor se face pe baza asocierii competenţelor corespunzătoare acestora.
Media modulelor echivalate este media disciplinei (disciplinelor)/modulului (modulelor)
 căreia/cărora i se poate asocia competenţa sau setul de competenţe recunoscut. În cazul în
care unui modul din curriculumul pentru pregătirea profesională i se asociază mai multe
discipline/module corespunzătoare cursului de calificare parcurs, media modulului va fi
media aritmetică a acestora. În cazul în care o disciplină/modul înscrisă/înscris în certificat
corespunde în aceeaşi măsură mai multor module din curriculumul pentru pregătirea
profesională, media disciplinei/modulului se transferă fiecăruia din modulele de pregătire
profesională; b) în cazul recunoaşterii parţiale a certificatului de calificare profesională, cu
recunoaştere la nivel naţional, la calculul mediei unui modul din curriculumul pentru
pregătirea profesională se iau în considerare notele acordate competenţelor individuale
recunoscute şi agregate la modulul respectiv. Nota acordată fiecărei competenţe
individuale este nota disciplinei/modulului, înscrisă pe certificat sau în foaia matricolă,
care se poate asocia acestei competenţe; c) media la modulul de instruire practică comasată
se încheie în urma susţinerii unei probe de evaluare, propusă de către profesorul de
specialitate, în conformitate cu probele de evaluare din standardele de pregătire
profesională.
Înregistrarea rezultatelor evaluării
1. Unităţile de învăţământ păstrează, pentru fiecare candidat căruia i s-au recunoscut/echivalat
documentele şcolare/actele de studii, respectând condiţiile legale de arhivare ale actelor de
studii, următoarele documente:
a) cererea de înscriere în procesul de echivalare, cu menţionarea clară a
claselor/competenţelor pentru care se solicită echivalarea;
b) dosarul de echivalare a competenţelor dobândite anterior pe căi formale, împreună cu
actele de studii doveditoare sau copii ale acestora. Anexa 3 la ordinul ministrului educaţiei,
cercetării, tineretului şi sportului nr. 5248/31.08.2011
Dosarul de echivalare a competenţelor dobândite anterior pe căi formale include:
a) elementele de identificare: numele candidatului, denumirea calificării profesionale,
componenţa comisiei de evaluare, unitatea de învăţământ, data echivalării;
b) fişa de înregistrare a rezultatelor echivalării (semnată de elev, cu luare la cunoştinţă),
conţinând: număr de credite, medii şi adeverinţe obţinute de elev;
c) fişa (semnată de elev, cu luare la cunoştinţă) care stabileşte traseul individual în urma
evaluării: ce module mai are de parcurs, ce număr de credite mai are de obţinut, alte
informaţii;
d) feed-back-ul din partea candidatului, referitor la modul de îndrumare şi de manifestare
a comisiei de evaluare, modul de derulare a întregului proces.
În urma aplicării procedurii de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior pe căi
formale, persoanele care au obţinut recunoaşterea integrală sau parţială pot beneficia de programe
individualizate de pregătire, cu un număr redus de ore.
Evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior pe căi nonformale şi
informale
 Repere pentru evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior pe căi
nonformale şi informale Procesul de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite
anterior pe căi nonformale şi informale se raportează la standardele de performanţă, pentru
educaţia de bază, şi la standardele de pregătire profesională, pentru pregătirea profesională, astfel:
a) în vederea evaluării competenţelor pentru educaţia de bază, fiecare candidat va fi sprijinit
şi consiliat de către consilierul educativ (diriginte), membru în comisia de înscriere, care îi prezintă
candidatului metodele de evaluare ce vor fi utilizate şi competenţele care trebuie demonstrate;
b) înainte de intrarea în procesul de evaluare propriu-zis, anticipat, candidatul analizează,
asistat de către consilierul educativ (diriginte), membru în comisia de înscriere, propriile
competenţe, în raport cu competenţele şi standardele de performanţă ale modulelor pentru care
solicită evaluare iniţială. Candidatul este informat cu privire la metodele de evaluare care vor fi
utilizate;
c) în funcţie de rezultatul analizei, consilierul educativ (dirigintele) îi recomandă
candidatului să participe sau să nu participe la procesul de evaluare. Decizia de a participa la
procesul de evaluare îi aparţine candidatului care menţionează, în cererea depusă, modulele pentru
care solicită evaluare anticipată;
d) în vederea evaluării competenţelor profesionale corespunzătoare unei calificări
profesionale, fiecărui candidat îi este repartizat un cadru didactic de specialitate, membru evaluator
din cadrul comisiei de evaluare a competenţelor profesionale (denumit, în continuare, evaluator),
care răspunde de punerea în aplicare a întregului proces de evaluare. Înainte de intrarea în procesul
de evaluare propriu-zis, candidatul analizează, asistat de evaluator, propria performanţă
profesională, în raport cu conţinutul standardului de pregătire profesională, în cadrul unui interviu,
care se finalizează cu completarea unei fişe de autoevaluare.
Evaluatorul explică şi detaliază, la cerere, conţinutul şi prevederile standardului de
pregătire profesională. În funcţie de rezultatul autoevaluării, evaluatorul îi recomandă candidatului
să participe la procesul de evaluare, pentru întregul standard sau pentru o parte a acestuia, ori să
nu participe la procesul de evaluare. Decizia de a participa la procesul de evaluare îi aparţine
candidatului, care menţionează, în cererea depusă, unităţile de competenţă pentru care doreşte să
fie evaluat, din lista unităţilor de competenţă ale standardului pus la dispoziţia sa de către evaluator.
Evaluatorul îi prezintă candidatului metodele de evaluare care vor fi utilizate şi stabileşte
programul de desfăşurare a procesului de evaluare, de comun acord cu candidatul. Programul
stabilit de evaluator cu candidatul este comunicat centrului autorizat sau comisiei de evaluare din
unitatea de învăţământ, în scopul aprobării de către acesta/aceasta.
Organizarea procesului de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite
anterior pe căi nonformale şi informale
Organizarea procesului de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior
pe căi nonformale şi informale este efectuată de către: a) comisia de evaluare de la nivelul unităţii
de învăţământ, pentru evaluarea modulelor educaţiei de bază, cu participarea unui reprezentant al
inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti; b) centrul de evaluare şi certificare a
competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, autorizat de către A.N.C. sau
de către evaluatori de competenţe profesionale, certificaţi de A.N.C. În cazul în care evaluarea nu
se poate face, din motive întemeiate, de către un centru autorizat de către A.N.C. sau de către
evaluatori de competenţe profesionale certificaţi de către A.N.C., aceasta se va realiza de către
comisia de evaluare din unitatea de învăţământ, care are în componenţă doi membri, cadre
didactice de specialitate – discipline tehnologice.
Elevul poate solicita aplicarea procedurii de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor
dobândite anterior pe căi nonformale şi informale, astfel:
a) pentru educaţia de bază, pentru unul sau mai multe module;
b) pentru pregătirea profesională, pentru unul, mai multe sau toate modulele din
curriculumul pentru pregătirea profesională specific unei calificări profesionale, respectiv pentru
una, mai multe sau toate unităţile de competenţă ale unui standard de pregătire profesională.
Dovezile de competenţă rezultate pe parcursul evaluării sunt analizate şi judecate de
comisia de evaluare/evaluator, în raport cu cerinţele standardului de performanţă/standardului de
pregătire profesională.
Evaluarea, în vederea recunoaşterii competenţelor dobândite anterior pe căi nonformale şi
informale, se face în cadrul sesiunii de evaluare iniţială – înainte de debutul modulelor
corespunzătoare unui an de studiu – şi li se adresează acelor elevi care consideră că deţin
competenţele necesare promovării unui modul, anterior parcurgerii acestuia.
Termene pentru procesul de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite
anterior pe căi nonformale şi informale
Competenţele dobândite anterior, pe căi nonformale şi informale, atât pentru educaţia de
bază, cât şi pentru pregătirea profesională, sunt evaluate în oricare dintre sesiunile de evaluare
programate de instituţia de învăţământ, înainte de începerea predării modulului/modulelor pentru
care se solicită evaluarea; ele se desfăşoară conform unui grafic stabilit. b) Durata procesului de
evaluare a competenţelor profesionale se stabileşte de către fiecare centru, respectiv unitate de
învăţământ, în funcţie de specificul şi de complexitatea domeniului pregătirii profesionale, fără a
se depăşi o săptămână în cadrul celor şase săptămâni de evaluare alocate; procesul este planificat
de comisia de evaluare, în funcţie de numărul solicitărilor şi de specificul calificărilor profesionale.
Alocarea creditelor în urma aplicării procedurii de evaluare şi de recunoaştere a
competenţelor dobândite anterior pe căi nonformale şi informale
Pentru educaţia de bază, numărul de credite se alocă conform planului-cadru pentru
modulul/modulele respective. b) Pentru pregătirea profesională, se estimează numărul de credite
pentru modulul de cultură de specialitate, în funcţie de numărul de ore alocate în curriculum, din
numărul total de credite al blocului de module de pregătire profesională al fiecărui an, conform
planului-cadru. c) În cazul recunoaşterii doar a unor competenţe din cadrul unor unităţi de
competenţă/module (valabil numai pentru pregătirea profesională), se estimează valoarea
creditului pentru competenţa individuală recunoscută, în raport cu numărul de competenţe al
unităţii si cu valoarea totală a creditului unităţii din care aceasta face parte.
Încheierea mediei modulelor evaluate
 Media unui modul din cadrul programului, care este promovat, pentru care se recunosc
competenţele prin evaluare şi care nu va mai fi parcurs de elev în cadrul programului, va fi
calculată ca medie aritmetică a notelor obţinute la probele de evaluare aplicate. b) Pentru educaţia
de bază, media obţinută la evaluare devine media modulului respectiv şi se calculează ca şi medie
aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, între nota acordată pentru portofoliul tematic şi din
nota acordată la evaluarea finală a modulului; c) Pentru pregătirea profesională, pentru ca un modul
din curriculumul de pregătire profesională să fie considerat promovat, trebuie să i se recunoască
candidatului toate competenţele agregate acelui modul. d) Notele din adeverinţa de competenţe
primită de către persoanele care beneficiază de recunoaştere parţială a modulelor/unităţilor de
competenţă vor intra în alcătuirea mediei modulului (pentru a atesta finalizarea şi promovarea
programului), alături de notele obţinute pe parcurs de către candidat la evaluarea din cadrul
modulelor din programul individualizat de pregătire. Pentru pregătirea profesională, se aplică
media aritmetică a notelor obţinute la evaluarea competenţelor incluse în lista unităţilor de
competenţă relevante pentru modul.
Elaborarea instrumentelor de evaluare în vederea evaluării competenţelor dobândite
anterior pe căi nonformale şi informale
În cazul educaţiei de bază, pentru evaluarea competenţelor dobândite anterior pe căi
nonformale şi informale, instrumentele de evaluare sunt elaborate de către cadrele didactice de
specialitate din cadrul comisiei de evaluare de la nivelul unităţii de învăţământ. 2. Pentru evaluarea
competenţelor profesionale dobândite anterior, pe căi nonformale şi informale, instrumentele de
evaluare sunt elaborate pe baza standardelor de pregătire profesională, după caz, de către: a) centrul
de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale,
autorizat de către A.N.C.; b) evaluatorul de competenţe profesionale, certificat de către A.N.C.; c)
cadrele didactice de specialitate – discipline tehnologice – din cadrul comisiei de evaluare de la
nivelul unităţii de învăţământ. 3. Fiecare centru de evaluare/evaluator de competenţe
profesionale/comisie de evaluare stabileşte modalitatea concretă de evaluare, astfel încât metodele
aplicate să conducă cu consecvenţă la demonstrarea competenţei în ansamblul ei.
Documente care atestă obţinerea recunoaşterii în urma aplicării procedurii de evaluare
şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior pe căi nonformale şi informale
Elevul este informat că i se eliberează, la cerere, adeverinţă de modul, fiind eliminată
obligativitatea parcurgerii modulului, dacă toate competenţele relevante pentru modul sunt
recunoscute în urma aplicării procedurii de evaluare şi de recunoaştere. În adeverinţa de modul, se
consemnează media modulului şi numărul de credite obţinute. b) În cazul în care lista
competenţelor relevante pentru un modul din cadrul pregătirii profesionale include competenţe din
diferite unităţi de competenţă, eliberarea adeverinţei de modul este condiţionată de demonstrarea
tuturor acestor competenţe. c) Elevul este informat că, în cazul pregătirii profesionale, poate
beneficia de recunoaşterea parţială a unui modul/unităţi de competenţă, adică numai de o parte a
competenţelor agregate unui modul sau incluse în unitatea de competenţă. Candidatul primeşte, în
urma recunoaşterii parţiale, o adeverinţă de competenţe în care sunt consemnate notele obţinute
pentru fiecare competenţă în parte, indicându-se modulul şi unitatea de competenţă în care este
inclusă competenţa. Decizia privind competenţa candidatului se stabileşte pentru fiecare
competenţă pentru care a fost evaluat elevul. Dovezile de competenţă rezultate pe parcursul
evaluării sunt analizate şi apreciate de către comisia de evaluare/evaluator, în raport cu cerinţele
standardului de pregătire profesională.
Înregistrarea rezultatelor evaluării şi a recunoaşterii competenţelor dobândite anterior
pe căi nonformale şi informale
Unităţile de învăţământ păstrează, pentru fiecare elev evaluat, respectând condiţiile legale de
arhivare a actelor de studii, următoarele documente: a) cererea de înscriere în procesul de evaluare
şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior pe căi nonformale şi informale; b) dosarul
de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite anterior pe căi nonformale şi informale,
împreună cu dovezile de competenţă colectate. 2. Dosarul de evaluare şi recunoaştere a
competenţelor dobândite anterior, pe căi nonformale şi informale, include: a) elementele de
identificare: numele candidatului, denumirea calificării profesionale, numele evaluatorului,
unitatea de învăţământ, data susţinerii fiecărei evaluări; b) lista modulelor/unităţilor de competenţă
la care se face evaluarea; c) seturile de probe de evaluare, testele administrate candidatului
(întrebări specifice pentru testul scris şi pentru testul oral, activităţi realizate la o simulare sau
demonstraţie structurată ori urmărită la observarea directă, temă de proiect şi detaliile tehnice
necesare realizării acestuia, fişă de autoevaluare completată), portofoliul realizat de elev pentru
evaluare; d) dovezile de competenţă care rezultă din aplicarea probelor; e) fişa de înregistrare a
rezultatelor; f) feed-back-ul din partea candidatului, referitor la modul de îndrumare şi de
manifestare a evaluatorului, la modul de derulare a întregului proces de evaluare, la accesul la
materiale şi documentaţie
Valorificarea recunoaşterii competenţelor profesionale obţinute pe căi nonformale şi
informale
Prin evaluarea şi recunoaşterea tuturor competenţelor profesionale din toate unităţile de
competenţă tehnică generală şi specializată, participantul în Programul „A doua şansă” pentru
învăţământul secundar inferior, nu mai parcurge modulele de specialitate din anii II, III şi IV.
Recunoaşterea anumitor competenţe din standardul de pregătire profesională atrage eliminarea,
din programul individualizat de pregătire al elevului respectiv, a competenţelor şi a conţinuturilor
aferente din curriculumul de specialitate. Conţinuturile pe care candidatul le mai are de parcurs
însumează un număr total de ore care vor fi distribuite, începând cu anul II, astfel încât candidatul
se poate afla în una din următoarele situaţii: a) finalizează şi promovează modulele/conţinuturile
din modulele rămase, conform programului individualizat de pregătire, la sfârşitul anului II; b)
finalizează şi promovează modulele/conţinuturile din modulele rămase, conform programului
individualizat de pregătire, la sfârşitul anului III; c) finalizează şi promovează
modulele/conţinuturile din modulele rămase, conform programului individualizat de pregătire, în
timpul anului IV. Participanţii din cadrul Programului „A doua şansă” pentru învăţământul
secundar inferior, care au obţinut nivelul 1 sau 2 de calificare, recunoscut la nivel naţional, în urma
finalizării unui program de formare profesională continuă oferit de către un furnizor de formare
profesională autorizat conform legii, au posibilitatea fie să urmeze Programul „A doua şansă”
pentru învăţământul secundar inferior, fără pregătirea de specialitate, fără instruirea practică
comasată şi fără parcurgerea stagiilor de pregătire practică, fie să opteze pentru un alt domeniu
şi/sau o altă calificare profesională, caz în care beneficiază de pregătire profesională după un
program individualizat de pregătire.
Procesul de evaluare şi de recunoaştere a competenţelor dobândite pe parcursul
programului
Repere pentru evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite pe parcursul
programului Elevii înscrişi în Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, în
urma parcurgerii modulelor, vor fi evaluaţi în vederea recunoaşterii competenţelor dobândite pe
parcurs, pe baza standardelor de performanţă, în cazul educaţiei de bază, şi a standardului de
pregătire profesională, în cazul pregătirii profesionale. Evaluarea competenţelor dobândite pe
parcursul programului este efectuată de către profesorul de specialitate de la modul sau, în cazuri
speciale, de către comisia de evaluare.
Posibilităţi de evaluare a competenţelor dobândite pe parcursul programului Formele de
evaluare utilizate în cadrul Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior,
pentru evaluarea competenţelor dobândite pe parcursul programului sunt:
a) evaluarea cu rol de diagnoză, pentru modulele educaţiei de bază; reprezintă strategia de
măsurare-apreciere-decizie, realizată la începutul studierii modulului, pentru detectarea
potenţialului de instruire, potenţialului de dezvoltare şi a potenţialului de educare a elevului;
b) evaluarea curentă, formativă; scopul evaluării este acela de a orienta și de a optimiza
învățarea;
c) evaluarea finală de modul; constă în evaluarea portofoliului tematic şi administrarea unei
probe orale și/sau scrise și/sau practice, la final de modul.
Termene pentru procesul de evaluare şi recunoaştere a competenţelor dobândite pe
parcursul programului
a) Pentru competenţele dobândite pe parcursul programului, evaluarea elevilor se
realizează atât pentru educaţia de bază, cât şi pentru pregătirea profesională, în cadrul săptămânilor
de curs.
b) Evaluarea iniţială, anticipată şi evaluarea finală de modul (pentru cazurile speciale) se
realizează conform intervalelor stabilite la art. 10 şi 18 din metodologie. c) Modulele restante din
toţi anii de studiu (într-o proporţie mai mică decât 25% pentru fiecare an) pot fi evaluate în cadrul
sesiunilor de evaluare organizate anual.
Alocarea creditelor în urma aplicării procedurii de evaluare şi de recunoaştere a
competenţelor dobândite pe parcursul programului
a) Evaluarea competenţelor dobândite pe parcursul programului se finalizează prin
obţinerea unui număr de credite corespunzătoare fiecărui modul, conform planului-cadru de
învățământ pentru Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior.
b) Creditele sunt acumulate de către fiecare elev potrivit numărului de credite alocat
modulelor prin planul-cadru de învăţământ al programului.
 c) Numărul de credite pentru fiecare modul din curriculumul pentru pregătirea profesională
este estimat, în baza numărului de ore alocat, din numărul total de credite al blocului de module
de pregătire profesională al fiecărui an de studiu conform planului-cadru de învăţământ.
d) Pentru a aloca unui candidat numărul de credite corespunzător unui modul, procedura
de evaluare trebuie să se finalizeze cu promovarea modulului.
Încheierea mediei modulelor
a) Media unui modul pentru educaţia de bază se calculează ca medie aritmetică, cu două
zecimale, fără rotunjire, din nota acordată pentru portofoliul tematic elaborat pentru modulul
respectiv şi din nota acordată la evaluarea finală a modulului, prin administrarea unei probe orale
și/sau scrise și/sau sau practice.
b) Nota acordată pentru portofoliul tematic elaborat pentru modulul respectiv şi nota
acordată la evaluarea finală a modulului se consemnează în catalog, la rubrica note.
c) Un modul pentru educația de bază se consideră promovat dacă atât nota acordată pentru
portofoliul tematic, cât și nota acordată la evaluarea finală a modulului, precum și media modulului
sunt minim 5 (cinci).
d) Media la modulele studiate pe parcursul programului, pentru pregătirea profesională, se
calculează conform prevederilor din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de
învăţământ preuniversitar. e) Numărul minim de note acordate, obligatorii pentru încheierea
mediei unui modul, este de 2, la modulele specifice educaţiei de bază (o notă acordată pentru
portofoliul tematic şi o notă acordată pentru evaluarea finală a modulului) şi de 4, la modulele din
trunchiul comun pentru pregătirea profesională (două note pentru cultura de specialitate şi două
note pentru instruirea practică săptămânală); pentru încheierea mediei la modulul de instruire
practică comasată, sunt necesare minimum două note.
Documente care atestă promovarea modulelor în urma aplicării procedurii de evaluare a
competenţelor dobândite pe parcurs În urma promovării modulelor, i se eliberează, la cerere,
fiecărui elev o adeverinţă de modul în care se consemnează numele modulului, numărul de credite
şi media la modulul respectiv.
Înregistrarea rezultatelor evaluării
a) Rezultatele evaluării modulelor, pentru fiecare elev înscris în Programul „A doua şansă”
pentru învăţământul secundar inferior, sunt consemnate în catalog, în fiecare an de studiu din
program.
b) Evaluarea se consemnează în documentele şcolare prin note de la 10 la 1 şi prin medii
acordate pentru fiecare modul.

Situaţiile în care se recomandă micşorarea duratei standard de şcolarizare sau

acordarea sprijinului suplimentar în cadrul Programului „A doua şansă” pentru
învăţământul secundar inferior
 Situaţiile în care se recomandă micşorarea duratei standard de şcolarizare
În unele situaţii, experienţa, competenţele dobândite anterior şi nivelul de pregătire ale unui
elev îi pot permite parcurgerea parţială (prin frecvenţă) a unuia sau a mai multor module,
corespunzătoare pregătirii în domeniul educaţiei de bază sau al pregătirii profesionale, ceea ce
poate duce la reducerea duratei standard de şcolarizare, pentru fiecare elev în parte.
Reducerea duratei standard de şcolarizare este posibilă în condiţiile în care:
a) elevul deţine o adeverinţă de absolvire a claselor a V-a, a VI-a sau a VII-a din
învăţământul gimnazial; în acest caz, el poate solicita recunoaşterea şi echivalarea claselor
parcurse în învăţământul gimnazial.
b) în urma interviului şi a probelor de evaluare iniţială, indiferent de numărul de ani de
studiu parcurşi anterior în învăţământul gimnazial, elevul apreciază şi/sau i se recomandă că este
pregătit pentru evaluarea modulelor, fără parcurgerea acestora.
c) în cazul în care elevul prezintă unităţii de învăţământ un certificat de calificare
profesională, obţinut într-un sistem de formare continuă şi eliberat de un centru de calificare
autorizat, pentru o ocupaţie, acesta poate beneficia de un program de pregătire individualizat, în
care: (i) poate parcurge doar modulele alocate educaţiei de bază; (ii) trebuie să recupereze
competenţele care nu apar pe certificatul său, dar sunt înscrise în standardul de pregătire
profesională al calificării care se poate asocia, conform reglementărilor, acelei ocupaţii. În ambele
situaţii, programul de pregătire individualizat poate asigura reducerea duratei standard a
programului.
Situaţiile în care se recomandă acordarea sprijinului suplimentar
Unii elevi aparţinând unor categorii dezavantajate (persoane care locuiesc în zone
defavorizate, persoane fără adăpost stabil, copiii străzii, persoane private temporar de libertate,
şomeri pe termen lung, refugiaţi în urma calamităţilor naturale etc.), precum şi persoane cu cerinţe
educaţionale speciale, participante la Programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar
inferior, din cauza condiţiilor de viaţă, nu reuşesc, pe parcursul celor 4 ani – durata standard a
programului – să aibă o frecvenţă minimă care să le asigure promovabilitatea modulelor.
Aceste categorii de elevi au nevoie de sprijin suplimentar. Acesta se acordă în situaţiile în
care elevul:
a) a înregistrat un număr de absenţe egal cu jumătate plus unu din numărul total de ore;
b) nu a participat/nu a promovat evaluarea/evaluările de modul; c) nu a dovedit
competenţele necesare pentru promovarea examenului de certificare a competenţelor
profesionale; d) consideră că are nevoie de sprijin suplimentar în vederea continuării
studiilor. Recomandarea ca elevul să urmeze o pregătire suplimentară poate fi realizată
de către profesorul de la modulul respectiv, dacă acesta constată că progresul realizat
de către elev, în raport cu ţintele stabilite (standardele de performanţă şi standardele de
pregătire profesională), nu este cel aşteptat.
Sprijinul suplimentar poate viza unul sau mai multe module şi se realizează, de regulă, pe
durata standard a programului, astfel: a) prin orele de sprijin suplimentar, la dispoziţia
profesorului, alocate modulelor din trunchiul comun; b) prin participarea la activităţile de
predare/învăţare ale modulului nepromovat cu alte grupe de studiu (dacă există cel puţin două
grupe specifice unui an de studiu, fie care au început simultan, fie care au început succesiv, în
octombrie şi în februarie); c) pentru pregătirea profesională, prin alegerea, în funcţie de situaţie, a
uneia dintre următoarele opţiuni: (i) participarea la orele de curriculum în dezvoltare locală (CDL)
pentru modulele din aria curriculară „Tehnologii”, propuse de unitatea de învăţământ, conform
recomandărilor, în situaţia în care este necesară completarea impusă de numărul total de ore alocat
prin planul cadru, cu un număr mai mic de 30 de ore;
(ii) desfăşurarea activităţii la operatorul economic, în cazul în care activitatea se desfăşoară
în cel puţin două schimburi, şi elevul, potrivit unui ritm propriu de învăţare, realizează activităţi
de învăţare la instruirea practică într-un program cu un număr mai mare de ore peste cel normat.
În acest caz, sunt necesare aprobarea din partea operatorului economic şi supravegherea elevului
de către un maistru instructor de la locul de muncă. Sprijinul suplimentar se poate acorda şi prin
prelungirea duratei standard a programului, de regulă, cu un semestru, cu durata de cel mult 6 luni.
Realizarea unei pregătiri suplimentare poate fi solicitată şi de către elev, fără a avea nevoie de
recomandarea unui cadru didactic, de exemplu, în cazul elevilor cu cerinţe educaţionale speciale
sau al celor care solicită amânarea de modul din motive medicale. Solicitantul va înainta, în acest
caz, o cerere coordonatorului Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior,
în care va consemna titlurile modulelor pentru care doreşte planificarea unei pregătiri
suplimentare. Coordonatorul Programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior,
vizează cererea elevului şi o înaintează, spre aprobare, directorului unităţii de învăţământ. Sprijinul
suplimentar va fi programat în acelaşi interval de timp în care se va desfăşura stagiul de pregătire
practică. În funcţie de situaţie, se pot aplica unele dintre următoarele opţiuni: a) replanificarea
parcurgerii modulelor nepromovate cu alte grupe de studiu; b) studiu individual şi organizarea
unor şedinţe de consultaţii; c) planificarea unei sesiuni suplimentare de evaluare a modulelor.
Situaţiile care necesită prelungirea duratei standard a programului se avizează de consiliul de
administraţie al unităţii de învăţământ şi se aprobă de către inspectoratul şcolar judeţean/al
municipiului Bucureşti.

1.5 Tipuri de activități care promovează principiul egalității de șanse și de gen în programul
”A doua șansă”

Metodele de învăţământ reprezintă modalităţile sistematice de lucru de care se pot servi

profesori în activitatea de instruire şi elevii în cea de învăţare, capabile să conducă la rezolvarea
obiectivelor pedagogice propuse.

Pentru profesor, metodele de învăţământ servesc la organizarea şi conducerea unei acţiuni

sistematice prin care elevii vor realiza obiectivele pedagogice, arătându-i de asemenea ce să facă?
şi cum să acţioneze?.

Alegerea uneia sau alteia din metode de către profesor, depinde de mai mulţi factori
subiectivi sau obiectivi, cum ar fi:

o personalitatea profesorului;
o imaginaţia şi puterea lui de adaptare;
o competenţa profesională;
o capacitatea de reflexie pedagogică şi de analiză.
Pentru elev, metodele de învăţământ au rolul de al sprijini să parcurgă calea spre
cunoaştere, spre dobândirea de noi comportamente care îi sporesc valoarea personalităţii.

În sens restrâns, metoda este o tehnică de care profesorul şi elevii se folosesc pentru
efectuarea acţiunii de predare-învăţare; ea asigură realizarea practică a unei activităţi proiectate
mintal, conform unei strategii didactice.

Clasificarea metodelor

1 Metode expozitive – se realizează pe baza audierii unor prezentări orale efectuate de

profesor. Acesta transmite cunoştinţele prin: descriere, explicaţie, prelegere, instructaj. Elevii
urmăresc expunerea şi participă pe plan mental la înţelegerea noilor cunoştinţe.

a. Descrierea este o formă de expunere care, realizată pe baza observaţiei, îndeosebi,

prezintă caracteristicile şi detaliile exterioare tipice ale obiectelor, proceselor, fenomenelor etc.
care se studiază, urmărind să evidenţieze aspectele fizice ale acestora. Descrierea se bazează pe
intuiţie (observaţie directă) şi se îmbină cu datele experienţei şi nivelului pregătirii cognitive a
tinerilor dintr-un anumit domeniu de specialitate. Descrierea trebuie să îmbine observaţia dirijată
cu observaţia individuală, dezvoltând spiritul de observaţie al elevului (studentului).

b. Explicaţia este una din metodele cu cea mai frecventă utilizare la toate obiectele de
învăţământ şi în toate ciclurile şcolare. Ea constă în expunerea continuă şi sistematică a
cunoştinţelor bazate pe demonstrarea logică şi argumentarea raţională. Explicarea intervine în
toate formele de instruire tehnică. Ea este folosită în descrierea structurii şi a modului de
funcţionare a maşinilor, aparatelor şi instalaţiilor atât în instruirea teoretică, cât şi în instruirea
practică (în cadrul lecţiilor şi activităţilor din atelier).

În desfăşurarea explicaţiei este necesară exprimarea îngrijită, clară şi concisă a cadrului

didactic, utilizarea unei terminologii accesibile elevilor şi explicarea termenilor tehnici noi pentru
elevi.

Folosirea explicaţiei nu poate fi ruptă de respectarea principiului intuiţiei şi, ca urmare, ea

este însoţită de instruirea/ demonstrarea cu obiecte şi materiale didactice.

c. Prelegerea este o expunere clară, logică o prezentare sistematică a faptelor, elementelE

ei apelând la capacităţile intelectuale ale elevilor. Ea necesită o atenţie concentrată a elevilor şi o
maturizare în gândire.

Acest procedeu permite transmiterea unui volum mare de cunoştinţe într-un timp scurt.
Asigură desfăşurarea procesului de învăţământ într-un timp planificat. De asemenea constituie un
cadru corespunzător de argumentare ştiinţifică, solicitând în acelaşi timp mai multe procese psihice
cum este gândirea, imaginaţia, afectivitatea. Sporeşte motivaţia de participare a elevilor în situaţia
când profesorul se bucură de prestigiu recunoscut.

Metodele expozitive au o serie de avantaje şi dezavantaje.

Ca avantaje se pot enumera:

o permit transmiterea unui volum mare de cunoştinţe în timp redus;

o asigură desfăşurarea procesului de învăţământ conform planificării;
o constituie un cadru corespunzător de argumentare ştiinţifică;
o solicită concomitent gândirea, imaginaţia, afectivitatea;
o sporeşte motivaţia de participare a elevilor în situaţia în care profesorul se bucură
de un prestigiu recunoscut.
Dezavantajele acestor metode ar consta în faptul că:

o comunicarea se face într-un singur sens, profesor spre elevi, elevi nu pot influenţa
prin reacţie inversă cursul prelegerii, iar profesorul nu poate constata imediat
efectele expunerii sale;
o solicitarea mică măsură a gândirii independente;
o gradul redus de participare a elevilor la actul de învăţare;
o nu se pot folosi în cazul în care noile cunoştinţe nu sunt sprijinite de materiale
intuitive şi de experienţe;
o participarea la dialog este condiţionată de interesul şi pregătirea elevilor.

2 Metode conversative

Instruirea elevilor prin metode conversative se realizează pe baza unor convorbiri

organizate şi desfăşurate sub conducerea profesorului.

Conversaţia este metoda care vehiculează cunoştinţele prin intermediul dialogului

(întrebărilor şi răspunsurilor), discuţiilor sau dezbaterilor. Pe parcursul lecţiei ea se foloseşte în
toate etapele acesteia: verificare, transmitere şi fixare.

Conversaţia se realizează prin dialogul dintre cadrul didactic şi elevi. Aceasta îi ajută pe
tineri să exprime, să judece (să gândească) şi să răspundă, să reproducă şi să folosească
cunoştinţele asimilate, caracteristici absolut necesare comunicării eficiente între oameni.
Condusă cu măiestrie şi competenţă pedagogică, conversaţia stabileşte o relaţie şi o comunicare
intimă şi eficientă între inteligenţa profesorului şi cea a elevului, permiţând o activitate
intelectuală şi profesională elevată, care poate asigura progresul învăţării şi satisfacţia acesteia.

Conversaţia angajează un sistem determinat de interacţiuni verbale profesor-elevi, şi are o

multitudine de funcţii, cum ar fi:
 a. funcţia euristică, de descoperire a noi adevăruri (de asimilare a noi cunoştinţe) şi
formativă în acelaşi timp (conversaţie de tip euristic);

b. funcţia de clarificare, de sintetizare şi aprofundare a cunoştinţelor, cu acare elevii au

avut un anumit contact cognitiv în prealabil (conversaţia de aprofundare);

c. funcţia de verificare sau de control (de examinare şi evaluare) a performanţelor învăţării

(conversaţia de verificare).

Metoda conversaţiei favorizează perfecţionarea relaţiei profesor-elev, stimulează efortul

elevilor pentru exprimări clare şi răspunsuri corecte şi dezvoltă ambiţia elevilor de exprimare
intelectuală, curiozitatea şi iniţiativa lor.

Conversaţia euristică.

Acest tip de conversaţie se desfăşoară pe baza unei succesiuni de întrebări puse de

profesor, în alternanţă cu răspunsurile elevilor. Întrebările enunţate, au menirea:

- să succinte curiozitatea, necesitatea de cunoaştere;

- să incite la căutări, la sesizarea unor relaţii cauzale, la descoperirea notelor caracteristice

şi comune unui grup de obiecte sau categorii de fenomene;

- să conducă la însuşirea de noi generalizări, la formularea de noi concluzii;

- să imagineze şi să propună soluţii şi variante originale de rezolvare;

- să prelucreze propriile cunoştinţe şi să ajungă la noi structuri cognitive.

Această metodă nu poate fi aplicată la însuşirea unui material complet nou pentru elevi
(studenţi), despre care aceştia nu posedă nici un fel de informaţie anterioară.

Dezbaterea (discuţia) - este o formă complexă şi eficientă de „conversaţie”, care se

caracterizează printr-un schimb de păreri (vederi), pe baza unei analize aprofundate asupra unei
probleme (teme) ştiinţifice sau practice, în vedere (ştiinţifice) sau practice, încheiat cu anumite
deliberări, omologate de către profesor, în cadrul unei activităţi de predare-învăţare. Ea poate fi
folosită ca procedeu didactic, îmbinată cu dialogul în cadrul unor prelegeri, la seminarii, în cadrul
lucrărilor de laborator, proiectelor şi practicii, precum şi în cadrul unor simpozioane, mese rotunde,
sesiuni ştiinţifice etc.

Avantajele metodelor conversative sunt:

o favorizează perfecţionarea relaţiei profesor-elev;

o stimulează efortul elevului pentru exprimări clare şi răspunsuri corecte;
o dezvoltă ambiţia elevilor de afirmare intelectuală, curiozitatea, înţelegerea şi
iniţiativa lor.
 Dezavantajele metodei sunt:

o nu asigură în suficientă măsură sistematizarea cunoştinţelor;

o participarea afectivă la conversaţie revine numai unui grup de elevi din clasă;
o fragmentează problemele şi nu asigură continuitatea activităţilor individuale;
o nu se poate folosi în cazul în care noile cunoştinţe nu sunt sprijinite de materiale
intuitive şi de experienţă;
o participarea la dialog este condiţionată de interesul şi pregătirea elevilor;
o de regulă aceste metode nu creează fond emoţional;
o se manifestă tendinţa de a depăşi timpul afectat unei lecţii.

3. Metode de comunicare ce folosesc limbajul scris sau oral vizual

Instruirea elevilor se realizează fără participarea directă a profesorului, prin organizarea

unei activităţi de învăţare desfăşurată cu ajutorul unor materiale elaborate special în acest scop
(cărţi, reviste de specialitate, albume pe diferite teme etc.).

Instruirea se bazează pe autoinformare, având două căi de realizare:

- primirea de informaţii;
- prelucrarea de informaţii.
Primirea de informaţii se poate obţine prin citire sau vizionare de materiale grafice,
fotografii, ilustraţii, materiale proiectabile statice ori dinamice, respectiv prin audiere sau audio-
vizionare.
Prelucrarea de informaţii are în vedere formarea tehnicilor de muncă intelectuală a
elevilor.

Modalităţile principale de realizarea sunt:

o întocmirea planului pentru lucrările individuale;

o alcătuirea de rezumate;
o extragerea de date şi citate;
o întocmirea de conspecte;
o întocmirea de fişe;
o întocmirea de clasificări;
o efectuarea de operaţii matematice şi aplicarea de tehnici statistice.
Avantajele metodei sunt:

o dezvoltă capacităţile individuale de planificare şi organizare;

o formează algoritmii de lucru;
o stimulează spiritul de iniţiativă şi capacitatea individuală de activitate nedirijată de
profesor;
o sporeşte încrederea în forţele proprii.
 Dezavantajele metodei sunt:

o favorizează decalajul în pregătirea clasei;

o necesită eforturi importante care depind de motivaţia proprie;
o până la formarea deprinderilor de gândire independentă, elevul va acţiona pe bază
de memorie;
o conexiunea inversă, se realizează pe baza parcurgerii materialului studiat;
o necesită dotări de aparatură specială (tehnice);
o solicită un timp mai îndelungat de aplicare;
o necesită o perioadă de iniţiere şi exerciţiu.

4. Metode prin problematizare.

Problematizarea este modalitatea de a crea în mintea elevului (studentului) o stare (situaţie)

conflictuală intelectuală pozitivă, determinată de necesitatea cunoaşterii unui obiect, fenomen,
proces sau a rezolvării unei probleme teoretice sau practice pe cale logico-matematică şi (sau)
experimentală.

Problematizarea este o metodă cu caracter activ-participativ, formativ şi euristic, capabilă

să determine activitatea independentă, să antreneze şi să dezvolte capacităţile intelectuale –
imaginaţia şi gândirea logică, de investigaţie şi explorare a capacităţilor productive şi creative, prin
formularea de ipoteze, variate soluţii de rezolvare. Ea contribuie la transformarea elevului
(studentului) în subiect al educaţiei, în participant la dobândirea noilor cunoştinţe, creând
posibilitatea de a mobiliza resursele personalităţii şi de a aduce satisfacţii pe toate planurile ei.

Realizarea unei predări –învăţări problematizate se realizează prin următoarele tipuri

de problematizare:

1. Întrebarea-problemă – se referă şi produce o stare conflictuală intelectuală relativ

restrânsă ca dificultate sau complexitate, abordând, de regulă, o singură chestiune. Acest tip de
problematizare se foloseşte în verificările curente, în seminarii, la examenele orale, etc.

2. Problema – este un tip de problematizare care produce un conflict intelectual mai

complex şi are anumite dificultăţi de aflare (rezolvare), incluzând anumite elemente cunoscute,
date şi anumite elemente necunoscute, care se cer aflate sau rezolvate.

3. Situaţia – problemă – este tipul de problematizare care produce o stare conflictuală

puternică şi complexă, incluzând un sistem de probleme asociate teoretice sau practice e se cer
rezolvate, aşa cum ar fi obţinerea unei anumite substanţe într-o lucrare de laborator, rezolvarea
unei teme de proiect, aplicarea unui procedeu, a unei metode sau a unui proces tehnologic nou,
etc.
 Etapele problematizării:

o crearea (alegerea) tipului de problematizare;

o reorganizarea fondului, dobândirea de noi date (informaţii) şi restructurarea datelor
vechi cu cele noi într-un sistem unitar cerut de rezolvarea tipului de problematizare;
o stabilirea (elaborarea) variantelor informative sau acţionale de rezolvare şi alegerea
soluţiei optime;
o verificarea experimentală a soluţiei alese – daca este cazul.
Avantajele metodei sunt:

o stimulează participarea elevilor la cunoaşterea prin efort propriu;

o contribuie la educarea sistemului de gândire;
o sprijină formarea unor deprinderi de muncă intelectuală;
o familiarizează elevul cu modul de soluţionare a unor situaţii tipice;
o contribuie la perfecţionarea relaţiei profesor-elev;
o sprijină formarea capacităţi cognitive (sesizarea situaţiilor problemă, capacitatea de
rezolvare a problemelor, capacitatea de recunoaştere a noilor soluţii etc.).
Dezavantajele acestei metode constă în faptul că:

o timpul de desfăşurarea este impus de posibilitatea de rezolvare a majorităţii

elevilor;
o la elevii neantrenaţi se produce frecvent o stare de oboseală;
o participarea elevilor este condiţionată de motivaţia de învăţare;
o elevii pot pierde continuitatea învăţării dacă nu este asigurată o conexiune
inversă de reglaj.

5 Metode de explorare/investigaţie directă

Instruirea prin metode de explorare/investigare directă este înţeleasă ca modalitate de lucru

datorită căreia elevii sunt puşi să descopere adevărul refăcând drumul elaborării cunoştinţelor prin
activitate proprie, independentă. A apărut ca necesitate de a-l situa pe elev în ipostaza de subiect
al cunoaşterii ştiinţifice.

Aceste metode au un caracter participativ şi euristic, fiind folosite cu succes pentru

pregătirea studiului teoretic al unui utilaj, privind construcţia şi funcţionarea sa. Astfel, observarea
poate merge până la executarea schemelor tehnologice şi cinematice ale utilajelor de către elevi şi
explicarea funcţionării acestora.

Descoperirea la care îi duce această metodă pe elevii este o descoperire şcolară sau
redescoperire dirijată în care rolul profesorului (cadrului didactic) este de a asigura o îndrumare
suficientă şi stimulatoare, de a conduce etapele activităţilor elevilor şi de a grada sarcinile.

Instruirea prin explorare se realizează prin variantele:

- observarea dirijată are drept obiect observarea unor materiale, fenomene, utilaje, scule
 etc., descrierea, interpretarea şi interpretarea rezultatelor;
- observarea independentă urmăreşte în afara scopului informaţional şi formarea
deprinderilor de a sesiza uşor ce este esenţial şi semnificativ în realitatea înconjurătoare,
necesitatea de prim ordin în formarea omului modern;
- efectuarea de încercări;
- efectuarea de experienţe.
Instruirea prin efectuarea de încercări şi experienţe (dirijată sau independentă) are ca
obiect realizarea de activităţi de tip experimental. Această metodă implică realizarea unui plan de
încercări succesive pentru toate posibilităţile de rezolvare. Are un pronunţat caracter ştiinţific,
având la bază fapte certe. Necesită însă investigaţii paralele şi deci se poate aplica la fenomene cu
complexitate redusă.

Instruirea prin căutare de soluţii noi vizează rezolvarea de probleme practice prin
formularea unor soluţii care incorporează elemente creative noi pentru momentul instruirii.

Instruirea prin experimentare are ca scop iniţierea elevilor în aplicarea metodei

experimentale. În acest caz elevii concep şi efectuează observaţii, verificări, măsurători pentru
raporturile cauză-efect.

Elementele caracteristice acestei metode sunt:

o formularea unei ipoteze de cercetare;

o desfăşurarea unui plan experimental;
o compararea rezultatelor cu ipoteze.
Avantajele metodelor de explorare directă sunt:

o asigură însuşirea unei metodologii de descoperire a cerinţelor prin

investigaţie ştiinţifică individuală;
o dezvoltă spiritul de observaţie, gândire, logică, creativitate;
o formează spiritul analitic (deprinderea de a analiza cu uşurinţă situaţii
diferite);
o asigură posibilitatea ca elevul să surprindă legăturile cauzale dintre
fenomene;
o solicită elevii pentru atitudini active, îmbinând gândirea cu activităţi
motrice;
o favorizează gândirea, diminuând tendinţa de memorare;
o sporeşte motivaţia şi creşte încrederea în forţele proprii;
o asigură remanenţa cunoştinţelor, uşurează transferul lor ulterior;
o deschide posibilitatea participării active la educaţia permanentă.
Dezavantajul metodei fiind timpul îndelungat necesar rezolvării problemei, comparativ cu
celelalte metode de învăţământ.
 6 Metode de explorare indirecte

6.1. Metode demonstrative

Demonstraţia ca metodă înseamnă a prezenta elevilor obiecte şi fenomene reale sau

substitute acestora în scopul uşurării efortului de explorare a realităţii, a asigurării unui suport
perceptibil suficient de sugestiv, al confruntării consistenţei unor adevăruri ori al facilitării
execuţiei corecte a unor acţiuni.

Funcţia principală a metodei demonstraţiei este implicarea suportului material în

comunicare/însuşirea, consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor vehiculate în lecţie. Aceste
suporturi pot fi în cazul instruirii tehnice obiecte naturale (piese, unelte, maşini, maşini-unelte,
aparate, instalaţii), machetele, modelele şi simulatoarele acestora precum şi imaginile lor (redate
în planşe, desene, schiţe, imagini proiectate static sau dinamic cu ajutorul dispozitivelor,
diafilmelor,şi filmelor didactice etc.)

Avantajul instructiv şi formativ pe care îl aduce metoda demonstraţiei constă în faptul că

însuşirea verbală a cunoştinţelor este întemeiată pe formarea de imagini şi reprezentări care vor
conduce la însuşirea mai temeinică a noţiunilor tehnice. Aceasta presupune ca demonstraţia să nu
rămână la nivelul simplei ilustrări, ci să asigure posibilitatea degajării abstracţiilor. În procesul
demonstrării elevul să fie sprijinit să depăşească nivelul informaţiilor senzoriale., să treacă aceste
informaţii în acţiune proceselor superioare de cunoaştere., să ajungă la găsirea ideii şi esenţei din
imagini (obiecte) şi fenomene pentru a putea apoi să opereze abstract cu primele.

6.2. Metoda modelării

Modelarea este acea operaţie de studiere a fenomenelor din natură şi societate cu ajutorul
modelelor ideale sau materiale; la baza sa stă analogia dintre model şi sistemul pe care îl
reprezintă. Analogia se referă la forma, structura, funcţionarea în ansamblu sau a unor componente
ale sistemului. Noţiunea fundamentală cu care se operează este modelul prin care se înţelege un
sistem material ideal, care reproduce mai mult sau mai puţin fidel originalul cu scopul de a uşura
descoperirea unor noi proprietăţi.

După formă modele se împart în:

- modele materiale sau similare (machete, modele spaţiale ale moleculelor, hărţi în
relief, scheme refluxului, str. atomului, modele materiale analogice etc.) - care
reprezintă o reproducere simplificată a unui fenomen, proces sau obiect prin păstrarea
caracteristicilor esenţiale;
- modele ideale sau analogice - sprijină elaborarea raţionamentelor prin analogie, pe
baza studierii comparative a două sisteme analoge şi stabilirii de echivalenţe între unele
din însuşirile lor. Efectuarea raţionamentului se sprijină pe un model ideal sub forma
modelelor grafice, logico-matematice, cibernetice.
 În funcţie de rolul îndeplinit modele pot fi explicative cele care sprijină procesul de
înţelegere şi predicative acelea care dezvăluie transformările care vor surveni pe parcurs în
procesul sau obiectul cercetat.

7. Metode de acţiune efectivă

Metoda constă în instruirea elevilor prin efectuarea repetată şi sistematică a acţiunii sau
operaţiei cu scopul formării deprinderilor şi priceperilor, a abilităţilor de învăţare şi algoritmilor
de rezolvare.

La predarea disciplinelor tehnice de specialitate principalele metode din această grupă se

referă la:
- efectuarea de exerciţii şi aplicaţii;
- analiza (studiul de caz);
- efectuarea de lucrări individuale.
A. Exerciţiul este modalitatea de efectuare repetată a acţiunilor de învăţare teoretică şi
practică, în vederea fixării şi consolidării cunoştinţelor dobândite şi a formării şi dezvoltării
priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi aplicative.

Exerciţiul didactic, constă în repetarea conştientă şi sistematică a unei activităţi

intelectuale sau practice în scopul fixării conţinutului şi modului ei de desfăşurare. În funcţie de
demersul didactic şi de obiectivele instructiv-educative proiectate, exerciţiile pot fi de mai multe
tipuri:

1. exerciţii de iniţiere (introductive sau de acomodare), care se folosesc la începutul

activităţilor de învăţare teoretică şi practică; ele au un caracter demonstrativ-ilustrativ,
urmărind familiarizarea elevilor (studenţilor) cu repetarea şi aplicarea cunoştinţelor;
2. exerciţii curente (bază) de fixare şi consolidare a cunoştinţelor dobândite şi de formare
a priceperilor şi deprinderilor, care se efectuează în cadrul activităţilor didactice cu
caracter aplicativ, din timpul anului de studiu;
3. exerciţii recapitulative (de sinteză) sau de verificare, care se folosesc în activităţile
didactice care urmăresc restructurarea materiei de studiu sau evaluarea cunoştinţelor,
după predarea unor capitole, părţi sau întregii discipline.

B. Studiul de caz este o metodă de instruire şi de învăţare activă şi de cercetare şi constă în

analiza şi dezbaterea unui caz propus, care mijloceşte confruntarea directă cu o situaţie din viaţa
reală, autentică. Cazul condensează în sine esenţialul şi arată ceea ce este general valabil pentru
lumea obiectelor, fenomenelor, sau evenimentelor din care el a fost selecţionat. Se foloseşte nu
pentru îmbogăţirea cunoştinţelor cu noi achiziţii, ci pentru aplicarea creatoare a unei experienţe
deja însuşite.

Studiul de caz are ca scop analiza unuia sau mai multor cazuri particulare în urma căreia
se poate ajunge la concluzii generale, la formularea de soluţii, decizii, principii sau legi. Această
metodă s-a impus treptat ca una din cele mai active metode cu largi posibilităţi de rezolvare în
învăţământul liceal tehnic.

C. Metoda lucrărilor practice. constă în executarea de către elevi (sub supravegherea

profesorului) a diferitelor sarcini practice, în scopul aplicării cunoştinţelor la soluţionarea unor
probleme practice, tehnice, productive şi al dobândirii unor deprinderi motorii, practice şi tehnice,
necesare pentru viaţă, pentru activitatea profesională, al însuşirii unor priceperi şi deprinderi de
aplicare a teoriei cu practica.

Lucrările de laborator, tind să apropie activitatea elevilor de specificul actului de

cercetare, experimentală, de descoperire a adevărului.

Lucrările practice au un caracter tranzitiv, sunt orientate spre aplicarea cunoştinţelor, spre
transformarea într-un fel oarecare, a realităţii, a stării de existenţă a lucrurilor şi fenomenelor, în
scopuri utile.

8. Metode de acţiune simulată

Simularea mai este denumită şi joc de rol, joc simulat sau dramatizare.

Simularea este modalitatea de predare-învăţare prin intermediul acţiuni, roluri sau mijloace
(instalaţii) tehnice analoge (similare) – după caz, realizate la o scară redusă, în condiţii
asemănătoare sau care le imită (înlocuiesc) pe cele originale.

Predarea - învăţarea prin simulare cunoaște o utilizare tot mai largă în învăţământul modern
şi se realizează prin:

- efectuarea de proiecte/teme de cercetare;

- jocurile didactice;

- învăţarea pe simulatoare.

Proiectul/tema de cercetare - este o modalitate de instruire/ autoinstruire datorită căreia

elevii efectuează o cercetare îndreptată spre obiective practice şi finalizată într-un produs: obiecte,
instalaţii, aparate, albume tematice etc., produsele sunt rodul unei cercetări, proiectări şi acţiuni
practice efectuate individual sau în grup, caracterizându-se prin originalitate şi utilitate practică.
Tema de cercetare poate fi utilizată în diferite forme şi concretizată în diverse activităţi:

Proiectul este o acţiune care surprinde într-o formă sintetică informaţii şi comportamente,
trăiri şi atitudini, deci este o metodă globală şi cu caracter de interdisiplinaritate, susceptibilă să
stimuleze şi să dezvolte pe multiple planuri personalitatea în curs de formare a celor pe care îi
instruim, însuşirea deprinderilor de bază ale unei profesiuni.
 Instruirea prin jocuri didactice care urmăreşte instruirea elevilor prin practicarea unor
activităţi de destindere, în scopul formării şi consolidării de cerinţe, algoritmi, capacităţi, etc.

Jocul este o acţiune specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni, desfăşurat după reguli
acceptate de bună voie şi în afara sferei utilităţii sau necesităţii materiale, însoţit de sentimente
de încordare, voioşie şi destindere. El este “spontaneitatea originală”, este acţiune urmărită
prin ea însăşi, fără utilitate imediată, generatoare de distracţie şi de reconfortare, de
sentimente de plăcere şi bucurie
Instruirea pe simulatoare - este metoda la care instruirea nu se realizează direct pe un
sistem tehnic autentic ci pe un simulator didactic, înţeles ca mijloc de învăţământ, care este un
sistem tehnic artificial şi care se află într-o corespondenţă biunivocă a elementelor structurale,
funcţionale şi contextuale cu sistemul luat drept model de bază.

Simulatoarele sunt machete, instalaţii care imită (simulează) originalul (care poate fi o
maşină-unealtă, o maşină, o instalaţie, etc.) sub anumite aspecte sau părţi componente.

Simulatorul didactic, înţeles ca mijloc de învăţământ, este un sistem tehnic construit

artificial, prin analogie cu un sistem tehnic original, astfel încât să existe corespondenţă biunivocă
între elementele structurale, funcţionale şi contextuale ale acestuia şi sistemul luat drept bază.

Programul acestui exemplar experimental, precum şi prezentarea situaţiilor, evenimentelor,

semnalelor, poate fi făcută manual, de către subiect, sau prin mijloace semiautomatizate sau
automatizate (calculator electronic).

Prin introducerea simulatoarelor se urmăreşte să se realizeze în cadrul activităţii şcolare o

ambianţă cât mai apropiată de acţiunea reală. O asemenea situaţie analoagă face posibilă studierea
şi explicarea acţiunilor complexe, uşurează observarea elementelor componente şi funcţionalitatea
lor, execuţia operaţiilor, obţinerea rapidă a unor deprinderi tehnice corecte.

9 Metoda de instruire programată şi asistată de calculator

Instruirea programată este modalitatea în care elevul parcurge în ritm propriu şi prin efort
independent un conţinut de instruire, cu ajutorul unui program de un anumit tip care, îi dă
posibilitatea autoverificării după fiecare pas de rezolvare şi îi oferă, prin tehnica de elaborare,
condiţii de reuşită. Tipurile de programe aplicate în cadrul acestei metode sunt:

Programarea lineară a răspunsurilor construite corespunde concepţiei de învăţare care se

bazează pe furnizarea de către elevi a răspunsurilor aşteptate, iar parcurgerea secvenţelor urmează
o singură înlănţuire.

Programarea ramificată cu răspunsuri la alegere şi integrarea unor elemente

complementare. I se sugerează elevului mai multe răspunsuri, dintre care numai unele sunt corecte,
restul sunt false, cerându-se alegerea celor corecte.
 Instruirea asistată de calculator, prescurtat IAC, necesită un program de instruire, care
este un produs pedagogic, respectiv rezultatul programării pedagogice; acesta urmează să fie
transpus într-un program –computer, care reprezintă un produs informatic.

Avantajele metodei:

o activează şi individualizează maximal instruirea;

o dezvoltă un stil eficient de muncă individuală;
o are un puternic caracter formativ;
o poate fi adaptat la colective de elevi cu o pregătire eterogenă;
o realizează conexiunea inversă la cel mai înalt nivel;
o asigură o remanenţă ridicată pentru cunoştinţele formulate;
o conţinutul poate fi adaptat la principalele necesităţi de instruire adăugând
informaţii noi, exemplificări, exerciţii, sinteze.
Dezavantaje:

o elevii obosesc repede;

o serveşte la instruire şi mai puţin la educaţie;
o creează decalaje mari în ritmul de instruire al elevilor;
o pentru elaborarea textelor sunt necesare echipe de specialişti, utilaje de
multiplicare;
o implică cheltuieli mari.

Alegerea metodelor de învăţământ

La alegerea metodei de învăţământ se tine cont de următori factori:

1. Obiectivele instruirii. - În acest caz se aleg metodele ce deţin ponderea cea mai ridicată
în potenţialul pedagogic. Pentru dobândirea de cunoştinţe despre operaţiile unei acţiuni –
deprinderi, se pot folosi procedee precum demonstraţia, observaţia, instructajul, conversaţia,
problematizarea etc.

Pentru realizarea obiectivelor ce urmăresc formarea de priceperi şi deprinderi se recomandă

mai ales efectuarea de exerciţii, aplicaţii, lucrări practice.

2. Elevii participanţi - În acest caz intervine etapa de pregătire în care se află, gradul lor de
pregătire, de experienţă pe care o deţin. În funcţie de experienţa anterioară, timpul necesar obţinerii
deprinderilor poate fi mai scurt sau mai lung. De regulă, la prima încercare elevii vor întâmpina
greutăţi, nefiind obişnuiţi cu organizarea şi efectuarea activităţilor, ori cu folosirea diferitelor
mijloace de învăţământ (de muncă).

3. Mijloace de învăţământ existente în dotarea unităţii (atelier, laborator, cabinet).

Prezenţa sau absenţa lor poate influenţa alegerea metodei mai mult sau mai puţin potrivită.

4. Conţinutul de instruire. În funcţie de conţinut se alege metoda adecvată. Astfel, în cazul

informaţiilor asupra fenomenelor sunt mai potrivite mijloacele audiovizuale sau chiar
experimentale, pe când în activităţile practice sunt eficiente cele de efectuare a lucrărilor practice,
exerciţiile, studiile de caz. Organizarea momentelor de conexiune inversă (feed-back) poate
influenţa alegerea metodei de învăţământ.

CURRICULUM ,,A DOUA ŞANSĂ”

PLANUL CADRU DE ÎNVĂȚĂMÂNT PENTRU PROGRAMUL „A DOUA ŞANSĂ”-

ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR

Planul cadru cuprinde o zonă comună pentru toţi elevii – trunchiul comun,
reprezentată de numărul minim de ore prevăzut pentru fiecare disciplină. În orele de trunchi
comun se parcurge programa şcolară, cu excepţia elementelor notate cu asterisc, care
reprezintă extinderi.

Note specifice Programului „A doua șansă” - învăţământ primar – trunchi comun

a) Orele de consultații pentru disciplinele Limba și literatura română şi Matematică

sunt alocate pentru activități diferențiate obligatorii pentru toți elevii (extindere,
aprofundare, remediere). Extinderile reprezintă conținuturile cu asterisc din
programe, care pot fi selectate și nu sunt obligatorii pentru toți elevii aceleiași clase.
b) Pentru nivelul I și nivelul II, la disciplina Limba și literatura română precum și la
disciplina Matematică, una dintre orele din trunchiului comun este alocată
alfabetizării prin intermediul noilor tehnologii. Aceasta presupune abordarea
integrată a conținuturilor de Limba și literatură română, respectiv Matematică și
unor elemente de conținut privind Tehnologia Informației și Comunicării.
c) În cadrul Programului „A doua șansă” - învăţământ primar se poate opta pentru
studierea limbii moderne 1 pentru limba engleză (pentru care au fost elaborate
programă, ghidul cadrului didactic și ghidul elevului). Modulul de Limba modernă 1
se introduce din primul nivel, cu focalizare exclusivă pe nivelul comunicaţional.
d) Modulul de Educaţie civică are loc la nivelul în care se înscrie elevul, este urmat de
acesta în mod individualizat, la intrarea sa în program şi se constituie în modul iniţial
cu funcţie de alfabetizare civică şi motivare pentru învăţare. Acest modul poate fi
urmat de elev la nivelul I, II, III sau IV. Modulul este urmat o singura dată de către
cursant, iar în Planul cadru este marcat ( 1*).
e) La nivelul III și IV se introduce în trunchiul comun disciplina Tehnologia Informației
și Comunicării, câte 1 ora pe săptămână. La finalul parcurgerii nivelului IV, elevii vor
fi evaluați pe baza standardelor de evaluare din programa şcolară corespunzătoare.
f) Disciplina Consiliere și orientare se introduce în trunchiul comun, câte 1 oră pe
săptămână pentru fiecare nivel de studiu. La această disciplină nu se acordă
calificative.

Note specifice Programului „A doua șansă” - învăţământ primar – CDȘ

a) Curriculum la Decizia Şcolii se va derula prin activități de tip Școală după Școală,
înainte sau după orele de curs.

b) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în urma consultării elevilor şi pe

baza resurselor disponibile, stabileşte curriculum la decizia şcolii. Cadrele didactice
din unitatea de învăţământ care predau la „A doua șansă” - învăţământ primar propun
elevilor 3-4 discipline opționale, urmând ca aceștia să opteze pentru cel puțin 2 dintre
ele. La nivelul unităţii de învăţământ se pot constitui grupe eterogene din punct de
vedere al nivelului de studiu. Disciplina opțională se poate desfășura cu un minimum
de 12 elevi de la Programul „A doua șansă” - învăţământ primar. Elevul are obligația
de a participa la 2 discipline opționale pentru fiecare nivel de studiu.

c) În funcție de solicitările elevilor din clasa de tip „A doua șansă” - învăţământ primar,
încă de la nivelul I se poate introduce un modul opţional de studiere a Limbii și
literaturii rromani.

d) Disciplinele opționale pot fi concepute la nivelul unei singure arii curriculare, inter
sau transcurricular. (Anexa )

PLANUL - CADRU DE ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU PROGRAMUL „A DOUA ŞANSĂ”

PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL
SECUNDAR INFERIOR

Planul-cadru de învăţământ pentru programul „A doua şansă” pentru învăţământul

secundar inferior reprezintă un document esenţial, un instrument de bază în aplicarea
programului.
În cadrul programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior se aplică
planul-cadru de învăţământ pentru programul „A doua şansă” pentru învăţământul secundar
inferior şi Nota privind elaborarea planului-cadru de învăţământ pentru programul A doua
şansă”, pentru învăţământul secundar inferior.
Nota privind elaborarea planului-cadru de învăţământ pentru programul ,,A doua
şansă” pentru învăţământul secundar inferior

Conform planului-cadru de învăţământ pentru programul „A doua şansă” pentru

învăţământul secundar inferior, fiecare dintre cele şapte arii curriculare includ una sau mai
multe discipline. Pentru fiecare disciplină au fost proiectate module repartizate, pentru
educaţia de bază, pe cei patru ani de studiu (anul I, II, III şi IV). Modulele curriculumului
pentru pregătirea profesională sunt distribuite pe trei ani în cadrul programului (anul II, III şi
IV).
Unul dintre principiile programului „A doua şansă”, pentru învăţământul secundar
inferior constă în promovarea anilor de studiu în baza numărului de credite acumulat. Întregul
program este echivalat cu 100 de credite, conform planului-cadru pentru Programul „A doua
şansă” pentru învăţământul secundar inferior. La acest număr de credite, se adaugă creditele
corespunzătoare parcurgerii celor 720 de ore din stagiile de practică, respectiv creditele
alocate studiului Limbii și literaturii materne, în cazul în care programul se desfăşoară în una
din limbile minorităţilor naţionale. Conform acestui principiu, fiecare modul înscris în
planul-cadru de învăţământ, atât pentru educaţia de bază, cât şi pentru pregătirea profesională,
are alocat un anumit număr de credite (credite consemnate în planul-cadru, pentru fiecare
modul)

Planul-cadru pentru educaţia de bază

Pregătirea pentru educaţia de bază se realizează prin discipline incluse în cadrul unor module,
astfel:
I. Aria curriculară „Limbă şi comunicare”

1. Limba şi literatura română: modulele M1, M2 şi M3;

2. Limba modernă 1: modulele M1, M2 şi M3;
3. Limba modernă 2: modulele M1, M2 şi M3;

În cazul în care programul “A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior se

organizează în una din limbile minorităţilor naţionale, în planul-cadru de învăţământ se
include, în cadrul ariei curriculare „Limbă şi comunicare”, și disciplina “Limba şi literatura
maternă”. Disciplinelor “Limba şi literatura matern㔺i “Limba şi literatura română” li se
alocă acelaşi număr de ore, acelaşi număr de credite şi aceeaşi poziţie în planul-cadru de
învăţământ. Programa şcolară după care se va studia în acest caz este programa de “Limba şi
literatura maternă” de la învăţământul de masă, adaptată, după modelul programei de “Limba
şi literatura română” şi a programelor de limbi moderne, elaborate în cadrul programului “A
doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior, nevoilor şi intereselor grupului de elevi
din cadrul programului.
 Complementar, în cadrul unor pachete cu discipline opţionale, cărora le sunt alocate
credite, programul “A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior oferă elevilor şi
posibilitatea de a studia elemente de limba şi cultura unor minorităţi naţionale. Indiferent de
limba în care se desfăşoară programul, de etnia elevilor participanţi la program, aceştia pot
opta pentru studierea pachetului de discipline opţionale menţionat.

În cazul limbilor moderne - “Limba engleză” şi “Limba franceză”- grupul de elevi

poate opta pentru studierea uneia din cele două discipline, ca şi limbă modernă 1. În această
situaţie se va respecta numărul de ore şi alocarea de credite, pe anii de studiu a limbii
moderne 1, conform planului-cadru de învățământ, indiferent pentru care dintre cele două
limbi moderne se face opţiunea. Cealaltă limbă modernă va avea statutul de limbă modernă 2
şi vor fi respectate numărul de ore și alocarea de credite pe anii de studiu din planul cadru.
În cazul în care programul “A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior se
organizează în una din limbile minorităţilor naţionale studiul disciplinei “Limba modernă
2”este la decizia şcolii. Aceasta va fi oferită dacă există cel puţin 8 solicitări scrise ale
elevilor, în acest sens.

II. Aria curriculară „Matematică şi ştiinţe ale naturii”

1. Matematică: modulele M1, M2, M3 şi M4;
2. Ştiinţe: modulele M1, M2 şi M3.
III. Aria curriculară „Om şi societate”
1. Cultură civică/Educaţie antreprenorială: modulele M1 şi M2;
2. Istorie: modulele M1, M2 şi M3;
3. Geografie: modulele M1 şi M2;
4. Religie.
IV. Aria curriculară „Arte”
Educaţie muzicală/Educaţie plastică: modulul M1.
V. Aria curriculară „Educaţie fizică şi sport”
Educaţie fizică.
VII. Aria curriculară „Consiliere şi orientare”
Orientare şi consiliere vocaţională: modulele M0 şi M1.

În cadrul disciplinei „Orientare şi consiliere vocaţională”, în fiecare an de studiu se

parcurge câte un modul de iniţiere şi orientare (M0), pentru a asigura sprijin în parcurgerea
programului, a traseelor individualizate şi pentru a evalua pe tot parcursul programului stadiul
de atingere a ţintelor propuse, şi câte un modul de consiliere (M1) în scopul acordării unei
îndrumări eficiente tinerilor înscrişi in program.

VIII. Pachetele de discipline opţionale sunt oferite elevilor din programul ”A doua
şansă” pentru învăţământul secundar inferior, în cadrul anului IV de studiu în interiorul cărora
se găsesc module specifice. Elevul trebuie să opteze pentru parcurgerea unuia din pachetele
de discipline opţionale. Indiferent de opţiune, parcurgerea modulelor din interiorul pachetului
ales îi asigură elevului obţinerea a 6 credite.

Planul-cadru pentru pregătirea profesională

În cadrul programului “A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior,

pregătirea profesională este organizată pe baza creditelor transferabile conform planului –
cadru de învăţământ pentru programul „A doua şansa” pentru învăţământul secundar inferior.
Numărul de credite alocat pregătirii profesionale de bază şi generală în programul ”A
doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior este cel prevăzut în Standardele de
Pregătire Profesională.

În planul - cadru de învăţământ pentru programul ”A doua şansă” pentru învăţământul

secundar inferior modulelor corespunzătoare culturii de specialitate şi instruirii
săptămânale le sunt alocate blocuri de module (M1, M2 şi M3), care au alocate un anumit
număr de credite, corespunzător numărului de ore. Aceste module pot include numai ore din
trunchiul comun sau pot include ore şi din cadrul curriculumului în dezvoltare locală.
Aria curriculară ”Tehnologii” include următoarele discipline şi module aferente:
1. Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, cu un modul de ”Tehnologia informaţiei şi
a comunicaţiilor” M1, în trunchiul comun şi alte două module adaptate nevoilor cursanţilor,
în cadrul pachetelor de opţionale oferite în cadrul programului.

2. Cultura de specialitate şi instruirea practică săptămânală care include un număr variabil

de module, conform pregătirii profesionale în domeniile de pregătire de bază şi generală,
incluse în modulele M1, M2 şi M3.

3. Instruirea practică comasată inclusă în modulul M4. Parcurgerea modulului se va face

în afara săptămânilor alocate celor trei ani de studiu (II, III, IV), în oricare dintre aceştia.
Toate modulele din planul cadru sunt evaluate.
Întregul plan - cadru de învăţământ pentru programul ”A doua şansă” pentru
învăţământul secundar inferior este structurat pe trei componente: trunchi comun (TC), ore de
sprijin suplimentar adăugate modulelor de trunchi comun (CDŞ) şi curriculum în dezvoltare
locală (CDL)- practica comasată.

Trunchiul comun

Trunchiul comun (TC) reprezintă oferta educaţională, constând din discipline, cu un

număr fix de ore pentru toate domeniile de pregătire de bază şi generală, din cadrul
programului ”A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior.
Vizând competenţele – cheie din domeniul educaţiei de bază şi competenţele generale
din cadrul pregătirii profesionale, trunchiul comun va fi parcurs, în mod obligatoriu, de către
toţi elevii indiferent de domeniul pregătirii profesionale de bază şi generale.
Prin gruparea disciplinelor din structura trunchiului comun în cele 7 arii curriculare,
prevăzute în actualul curriculum naţional, se asigură continuitatea dintre planurile cadru
pentru învăţământul obligatoriu şi cele din programul ”A doua şansă” pentru învăţământul
secundar inferior.

Oferta de trunchi comun contribuie la:

(i) Finalizarea educaţiei de bază, prin continuarea dezvoltării competenţelor cheie

urmărite în cadrul învăţământului obligatoriu - condiţie pentru asigurarea egalităţii de şanse
pentru toţi elevii, oricare ar fi specificul domeniului de pregătire;

(ii) Asigurarea continuităţii între învăţământul gimnazial şi ciclul secundar inferior al

liceului tehnologic;

(iii) Asigurarea continuităţii între învăţământul secundar inferior al liceului tehnologic

şi stagiile de pregătire practică de 720 de ore, pentru obţinerea calificării profesionale de
nivel 2;

(iv) Formarea pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi.

Curriculumul la decizia şcolii

La nivelul planului-cadru de învăţământ pentru programul „A doua şansă” pentru

învăţământul secundar inferior, curriculumul la decizia şcolii reprezintă numărul de ore
alocate şcolii, în scopul susţinerii unor performanţe diferenţiate şi a unor nevoi şi interese
specifice de învăţare ale elevilor.

În cadrul Programului “A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior există

următoarele forme de curriculum la decizia şcolii:

a) ore pentru sprijin suplimentar (CDŞ). Predarea şi evaluarea acestor ore se va realiza
ţinând seama de recomandările din programele şcolare şi din ghidurile de evaluare elaborate
în cadrul programului “A doua şansă” pentru învăţământ secundar inferior. Tuturor
modulelor educaţiei de bază, precum şi unor module din aria curriculară ”Tehnologii”
(Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor) le sunt alocate, prin planul - cadru de
învățământ, ore de sprijin suplimentar (numite CDŞ) pentru realizarea unei oferte
educaţionale flexibile şi diferenţiate, în funcţie de aspiraţiile şi potenţialul de învăţare al
fiecărui elev din cadrul programului. Orele de sprijin suplimentar (CDŞ) sunt ore la dispoziţia
profesorului şi se utilizează de către cadrul didactic care predă modulul respectiv, astfel: ore
alocate pentru evaluarea de diagnoză, ore de consolidare a unor teme din modul, ore de
consultaţii individuale sau de grup cu elevii. Decizia repartizării exacte a orelor îi aparţine
cadrului didactic. Ele apar în planificarea calendaristică drept ore proiectate în cadrul
planificării orelor modulului.

b) ore facultative, pentru disciplina „Religie”, respectiv pentru disciplina „Educaţie

fizică”, la care există o plajă orară de la un număr minim de ore la un număr maxim posibil. În
această situație unitatea de învăţământ va decide, în funcţie de solicitările existente, realizarea
CDŞ -ului respectiv. Aceste oferte curriculare vor fi avizate de către consiliul de administraţie
al unităţii de învăţământ şi de către inspectorul de specialitate; ele sunt evaluate dar nu li se
alocă credite.

c) pachete de discipline opţionale inter- şi transdisciplinare, prevăzute în anul IV de

studiu. Predarea şi evaluarea acestor discipline se va realiza conform programelor şcolare şi
materialelor educaţionale elaborate în cadrul programului “A doua şansă” pentru învăţământ
secundar inferior.

Pachetele de discipline opţionale se adresează elevilor care intenţionează fie să-şi

consolideze dezvoltarea personală şi profesională, să urmeze stagiul de pregătire practică
şi/sau să acceseze piaţa muncii, fie să-şi consolideze dezvoltarea personală şi să îşi continue
studiile în ciclul superior al liceului.

Curriculum la decizia şcolii pentru pregătirea profesională (CDL)

Curriculum la decizia şcolii este, pentru aria curriculară “Tehnologii”, un curriculum

în dezvoltare locală (CDL). CDL cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare
specifice fiecărei unităţi de învăţământ, ofertă realizată în parteneriat cu agenţii economici.
Acesta va fi proiectat, în comun, de către profesorul de specialitate, maistrul
instructor şi reprezentantul agentului economic, astfel încât să se asigure cadrul pentru
realizarea unei instruiri care să permită, în contextul oferit de agenţii economici locali,
formarea tuturor competenţelor tehnice descrise în Standardele de Pregătire Profesională. În
orele de CDL alocate prin planurile – cadru de învăţământ, se recomandă a se desfăşura
activităţi practice/laborator pentru a se realiza situaţiile de învăţare identificate împreună cu
agentul economic partener al unităţii de învăţământ. Se oferă un cadru curricular flexibil care
permite adaptarea la nevoile de formare identificate pe baza analizelor pieţei muncii, precum
şi crearea oportunităţilor pentru rute profesionale individualizate.

La elaborarea CDL se au în vedere:

a) resursele locale pentru instruire (baza materială a şcolii/grupurilor şcolare partenere, cadrul
de colaborare cu agenţii economici);

b) cerinţele locale pentru pregătirea în diverse domenii de pregătire de bază şi generală.

Obiectivele implementării Curriculumul în dezvoltare locală sunt:

a) crearea de oportunităţi pentru dobândirea de către elevi a competenţelor profesionale
suplimentare solicitate de piaţa muncii locală, care nu sunt oferite prin curriculum;
b) crearea situaţiilor de învăţare necesare pentru dobândirea competenţelor cheie
transferabile,adaptate cerinţelor.

Nr.
Propuneri teme pentru portofoliul individual de
crt. Modul/Disciplină
evaluare

1. Stabiliţi o ierarhizare a tipurilor de activități care

1. I. Particularitățile promovează principiul egalității de șanse și de gen în
educației elevilor adulți programul ”A doua șansă”. Argumentaţi alegerea
în programul ”A doua făcută.
șansă” 2. Realizaţi un eseu pe tema Specificitatea învățării la
adulți.