EDUCATIA SI ETAPELE FORMARII EI

Stefan (Tibrin) Mihaela Mirela

Universitatea Ecologica Bucuresti
Facultatea de Psihologie – Anul I – grupa 103

2010 - 2011

0
 EDUCATIA SI ETAPELE FORMARII EI

Plecand de la motto-ul lui Mircea Eliade, “Singura batalie sigur pierduta, e cea pe
care nu am dat-o niciodata”, voi sustine ideea ca, argumentand castigul in urma
unei batalii date inseamna totodata ca si reciproca e valabila.

Voi abordand cateva aspecte legate de educatie/ invatamant, progresul si

dezvoltarea omului si a societatii contemporane.

Argumente:

Primul argument va sublinia ca: neparticiparea, neintegrarea cat mai timpurie la

treptele de invatamant existente, conduce la ratarea startului informational
curricular, organizat de ministerul invatamantului prin institutiile sale;

Al doliea, va sustine ca educatia complementara sistemului obligatoriu, face ca

progresele civilizatiei, ale speciei umane sa devina notabile.

Al treilea, va demonstra ca educatia continua/permanenta, este baza dezvoltarii

si perfectionarii neincetate a vietilor noastre; fie ca e vorba de tehnologie, de
medicina, de agricultura sau alt domeniu.

1. In cadrul primului argument trebuie precizat ce inseamana educatie si ce

inseamana educatie timpurie.

1
Educatia este procesul prin care se realizeza formarea si dezvoltarea
personalitatii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ si societatea din
care face parte.

Educatia timpurie este educatia care ii priveste pe copii de la nastere pana la 6 –

7 ani si care le ofera acestora conditii specifice pentru dezvoltarea lor generala in
concordanta cu caracteristicile individuale si de varsta.

Educatia timpurie este cruciala pentru dezvoltarea si educarea ulterioara a

copilului si se realizeaza prin folosirea unei metodologii si a unui curriculum
adecvat, precum si a unui personal calificat, in stransa colaborare cu familia si
serviciile de sanatate si protectie a copilului.

Obiectivul programelor de dezvoltare timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea

psihica, emotionala si sociala a copiilor, iar pe termen lung de a promova
pregatirea copilului. Focalizarea pe educatia timpurie si anii prescolaritatii este
importanta deoarece aceasta este perioada cand copiii se dezvolta rapid , si
daca procesul de dezvoltare este neglijat in acest stadiu este mult mai dificil si
costisitor sa compensezi aceste pierderi mai tarziu. Alegerile facute acum si
actiunile intreprinse de parinti si societate in copilaria timpurie au o puternica si
mai de durata influenta asupra progresului individual al copilului.

Strategiile si programele pentru dezvoltarea timpurie a copilului trebuie sa se

adreseze nevoilor multiple ale copilului, tinandu-se cont de sanatate, nutritie,
educatia familiei de provenienta, stimularea psiho-sociala si-n acelasi timp
intarind rolul mediului in care traieste copilul.

Educatia timpurie, ca prima treapta de pregatire pentru educatia formala, se

ocupa de formare copilului de la nastere pana la intrarea in sistemul de
invatamant obligatoriu, 6-7 ani, si tine cont de caracteristicile psihologice ale
dezvoltarii fiecarui copil.

Fiecare copil este unic, cu nevoile lui specifice si particulare, educatia incepe in
primele momente ale vietii si dureaza cat aceasta.

2. Si in cazul celui de-al doliea argument, este necesar sa definim mai intai ce
inseamna educatie complementara (de tip non-formal), educatie de tip formal si
educatie de tip informal.

Educatie de tip formal (nivel institutional) urmareste dobandirea unor cunostinte

sistematizate prin programe si manuale scolare, cunostinte organizate pe
domenii disciplinare si interdisciplinare, sub indrumarea profesorului sau in mod
independent;

Educatie de tip nonformal (nivel institutional) urmareste dobandirea unor

cunostinte complementare, optionale, prin studiu independent sau orientat de

2
profesor, cu asumarea din partea elevului /studentului a unor roluri si strategii de
invatare specifice;

Educatie de tip informal (nivel noninstitutional) urmareste obtinerea unor

informatii din domenii pluridisciplinare, mai putin abordate in scoala, informatii
neprelucrate dar valorificabile in directia dobandirii unor cunostinte
complementare.

3
Educatia complementara, presupune dezvoltarea accentuata a aptitudinilor celor
interesati de astfel de cursuri pentru ca are la baza motivul si scopul fiecarui
individ/cursant in parte.

Aceste doua elemente esentiale “sustin energetic si orienteaza actiunea”

(Fundamentele Psihologiei Generale – Note de curs – Sinteze prof. univ. dr Ion
Radu Tomsa) catre progres si pot da “varfuri” in societatea de maine.

3. Ideea educatiei continue nu este noua. O gasim prezenta inca din antichitate,
la greci si la romani, iar mai tarziu la arabi au inscris-o in Coran, ca obligatie
religioasa. “Intreaga viata este o scoala” afirma J.A. Comenius, iar N. Iorga
sustinea ca “invatat este omul care se invata necontenit pe sine si invata
necontenit pe altii”.

Pentru secolul nostru, invatarea continua a devenit o cerinta fundamentala a

societatii, determinata de: cresterea exponentiala a informatiilor si uzura
accelerata a acestora, de mobilitatea profesiunilor, de progresele extraordinare
ale stiintei, tehnicii, tehnologiei si mijloacelor de informatie, de dinamismul vietii
economice si sociale, de democratizarea invatamantului, de cresterea nivelului
de aspiratie spre cultura si educatie, de folosirea cat mai utila si placuta a
timpului liber.

A invata sa inveti si a dori sa te perfectionezi continuu sunt cerinte ale educatiei

permanente, prin care omul contemporan invata sa fie el insusi, receptiv la
schimbari, capabil sa la anticipeze si sa se adapteze la ele, oferindu-se ca
participant la programul social, prin autonomia sa intelectuala si moral-civica.

Educatia permanenta , se caracterizeaza prin aceea ca este continua si globala,

integrand toate nivelurile si tipurile de educatie. Astfel, este asigurata formarea
echilibrata a personalitati, cu grad inalt de autonomie a invatarii, pe baza carei
omul stie sa identifice si sa foloseasca sursele de informatie, sa participle la
dezvoltarea societatii, la educarea celorlalti membri ai colectivitatii din care face
parte si la cresterea calitatii vietii.

In reformele actuale, privind sistemele educationale din toate tarile, se observa

preocupari de imbunatatire a diferitelor niveluri si tipuri ale educatiei, urmarindu-
se continuitatea acesteia in timp si spatiu, incercand sa transforme punctele
terminale ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si universitar in deschideri
spre invatarea continua, spre autoeducatie. 

Componenta generala si cea profesionala a educatiei permanente sunt strans

legate intre ele, permitand dezvoltarea si adaptarea omului la noile conditii, in
scopul cresterii vietii si folosirii eficiente a timpului liber, pentru desavarsirea
formarii personalitatii creatoare.

4
Putem extinde cel de-al treilea punct, adaugand cate ceva si despre
autoeducatie, intrucat ea se integreaza educatiei permanente, sporindu-I
eficienta.

Autoeducatia este o activitate constienta, orientata spre formarea sau

desavarsirea propriei persoane, in conformitate cu nazuintele, aspiratiile,
idealurile si conceptia despre rolul omului in societate.

Autoeducatia se realizeaza sub influenta unui grup de factori interni si

externi.

Autoeducatia devine posibila la varsta adolescentei, datorita celor trei

functii ale constiintei de sine:

• functia anticipativa, de proiectare a propriei persone, facilitand formarea

idealului de viata;
• functia normativa, concretizata in modul de apreciere a valorilor pe baza
unor criterii sociale;
• capacitatea omului de a se reflecta pe sine insusi, dandu-si seama de
ceea ce este si de ceea ce vrea sa devina. 

Autoeducatia devine posibila pe baza educatiei, cand adolescentul,

reflectand asupra celor invatate si dispunand de un mod propriu de
apreciere a valorilor socio- culturale, le interiorizeaza, participand astfel la
propria sa formare si dezvoltare. In acelasi timp, autoeducatia favorizeaza
asimilarea influentelor educative.
Ca urmare, in scoala vor trebui sa se transmita elevilor bazele si metodele
autoformarii, pregatindu-I pentru educatia continua/ permanenta.

Concluzie:

Cele trei forme de educatie: timpurie, complementara si permanenta sunt in

stransa legatura una cu cealalta, ele urmand una celeilalte, contureaza si
intaresc drumul spre evolutie al omului ca specie superioara si a societatii in
acelasi timp.

5
Nevoia de schimbare trebuie facuta de timpuri si intretinuta continuu cu elemente
noi, lasand loc totodata initiativelor si, neuitand de libertatea fiecarui individ din
societate, libertate care consta in “promovarea dorintelor realizabile prin noi
insine si care merita a fi cultivate intrucat ne sunt favorabile ” (Filosofie.Sinteza si
analize – Ioan N.Rosca)

Asadar, fara a reforma sistemul educational, dupa noile fete si forme pe care le
imbraca azi societatea si viata implicit, fara efortul sustinerii schimbari in planul
stiintei, tehnicii, mijloacelor de informatie, orice dorinta de progres este nula.

Bibliografie:

1. Fundamentele Psihologiei Generale – Note de curs – prof. univ. dr Ion Radu

Tomsa

2. Filosofie.Sinteza si analize – Ioan N.Rosca – Ed Eficient, Bucuresti, 1997

3. R.H. Dave – Fundamentele educatiei permanente, Bucuresti, 1991.
4. Gaston Berger – Omul modern si educatia sa (trad.), Bucuresti, 1973.
5. Steliana Toma – Autoeducatia. Sens si devenire, Bucuresti, 1983.
6. I.Gh. Stanciu – Scoala si doctrinele pedagogice in secolul XX, Bucuresti 1995