Sunteți pe pagina 1din 7

EDUCATIA SI ETAPELE FORMARII EI

Stefan (Tibrin) Mihaela Mirela


Universitatea Ecologica Bucuresti
Facultatea de Psihologie – Anul I – grupa 103

2010 - 2011

1
EDUCATIA SI ETAPELE FORMARII EI

Plecand de la motto-ul lui Mircea Eliade, “Singura batalie sigur pierduta, e cea pe
care nu am dat-o niciodata”, voi sustine ideea ca, argumentand castigul in
urma unei batalii date inseamna totodata ca si reciproca e valabila.

Voi abordand cateva aspecte legate de educatie/ invatamant, progresul si


dezvoltarea omului si a societatii contemporane.

Argumente:

Primul argument va sublinia ca: neparticiparea, neintegrarea cat mai timpurie la


treptele de invatamant existente, conduce la ratarea startului informational
curricular, organizat de ministerul invatamantului prin institutiile sale;

Al doliea, va sustine ca educatia complementara sistemului obligatoriu, face ca


progresele civilizatiei, ale speciei umane sa devina notabile.

Al treilea, va demonstra ca educatia continua/permanenta, este baza dezvoltarii


si perfectionarii neincetate a vietilor noastre; fie ca e vorba de tehnologie, de
medicina, de agricultura sau alt domeniu.

1. In cadrul primului argument trebuie precizat ce inseamana educatie si ce


inseamana educatie timpurie.

2
Educatia este procesul prin care se realizeza formarea si dezvoltarea
personalitatii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ si societatea
din care face parte.

Educatia timpurie este educatia care ii priveste pe copii de la nastere pana la 6 –


7 ani si care le ofera acestora conditii specifice pentru dezvoltarea lor
generala in concordanta cu caracteristicile individuale si de varsta.

Educatia timpurie este cruciala pentru dezvoltarea si educarea ulterioara a


copilului si se realizeaza prin folosirea unei metodologii si a unui curriculum
adecvat, precum si a unui personal calificat, in stransa colaborare cu familia
si serviciile de sanatate si protectie a copilului.

Obiectivul programelor de dezvoltare timpurie este acela de a ajuta dezvoltarea


psihica, emotionala si sociala a copiilor, iar pe termen lung de a promova
pregatirea copilului. Focalizarea pe educatia timpurie si anii prescolaritatii
este importanta deoarece aceasta este perioada cand copiii se dezvolta
rapid , si daca procesul de dezvoltare este neglijat in acest stadiu este mult
mai dificil si costisitor sa compensezi aceste pierderi mai tarziu. Alegerile
facute acum si actiunile intreprinse de parinti si societate in copilaria timpurie
au o puternica si mai de durata influenta asupra progresului individual al
copilului.

Strategiile si programele pentru dezvoltarea timpurie a copilului trebuie sa se


adreseze nevoilor multiple ale copilului, tinandu-se cont de sanatate, nutritie,
educatia familiei de provenienta, stimularea psiho-sociala si-n acelasi timp
intarind rolul mediului in care traieste copilul.

Educatia timpurie, ca prima treapta de pregatire pentru educatia formala, se


ocupa de formare copilului de la nastere pana la intrarea in sistemul de
invatamant obligatoriu, 6-7 ani, si tine cont de caracteristicile psihologice ale
dezvoltarii fiecarui copil.

Fiecare copil este unic, cu nevoile lui specifice si particulare, educatia incepe in
primele momente ale vietii si dureaza cat aceasta.

2. Si in cazul celui de-al doliea argument, este necesar sa definim mai intai ce
inseamna educatie complementara (de tip non-formal), educatie de tip formal
si educatie de tip informal.

Educatie de tip formal (nivel institutional) urmareste dobandirea unor cunostinte


sistematizate prin programe si manuale scolare, cunostinte organizate pe
domenii disciplinare si interdisciplinare, sub indrumarea profesorului sau in mod
independent;

3
Educatie de tip nonformal (nivel institutional) urmareste dobandirea unor
cunostinte complementare, optionale, prin studiu independent sau orientat de
profesor, cu asumarea din partea elevului /studentului a unor roluri si strategii de
invatare specifice;

Educatie de tip informal (nivel noninstitutional) urmareste obtinerea unor


informatii din domenii pluridisciplinare, mai putin abordate in scoala, informatii
neprelucrate dar valorificabile in directia dobandirii unor cunostinte
complementare.

4
Educatia complementara, presupune dezvoltarea accentuata a aptitudinilor celor
interesati de astfel de cursuri pentru ca are la baza motivul si scopul fiecarui
individ/cursant in parte.

Aceste doua elemente esentiale “sustin energetic si orienteaza actiunea”


(Fundamentele Psihologiei Generale – Note de curs – Sinteze prof. univ. dr
Ion Radu Tomsa) catre progres si pot da “varfuri” in societatea de maine.

3. Ideea educatiei continue nu este noua. O gasim prezenta inca din antichitate,
la greci si la romani, iar mai tarziu la arabi au inscris-o in Coran, ca obligatie
religioasa. “Intreaga viata este o scoala” afirma J.A. Comenius, iar N. Iorga
sustinea ca “invatat este omul care se invata necontenit pe sine si invata
necontenit pe altii”.

Pentru secolul nostru, invatarea continua a devenit o cerinta fundamentala a


societatii, determinata de: cresterea exponentiala a informatiilor si uzura
accelerata a acestora, de mobilitatea profesiunilor, de progresele
extraordinare ale stiintei, tehnicii, tehnologiei si mijloacelor de informatie, de
dinamismul vietii economice si sociale, de democratizarea invatamantului, de
cresterea nivelului de aspiratie spre cultura si educatie, de folosirea cat mai
utila si placuta a timpului liber.

A invata sa inveti si a dori sa te perfectionezi continuu sunt cerinte ale


educatiei permanente, prin care omul contemporan invata sa fie el insusi,
receptiv la schimbari, capabil sa la anticipeze si sa se adapteze la ele,
oferindu-se ca participant la programul social, prin autonomia sa intelectuala
si moral-civica.

Educatia permanenta , se caracterizeaza prin aceea ca este continua si


globala, integrand toate nivelurile si tipurile de educatie. Astfel, este asigurata
formarea echilibrata a personalitati, cu grad inalt de autonomie a invatarii, pe
baza carei omul stie sa identifice si sa foloseasca sursele de informatie, sa
participle la dezvoltarea societatii, la educarea celorlalti membri ai
colectivitatii din care face parte si la cresterea calitatii vietii.

In reformele actuale, privind sistemele educationale din toate tarile, se


observa preocupari de imbunatatire a diferitelor niveluri si tipuri ale educatiei,
urmarindu-se continuitatea acesteia in timp si spatiu, incercand sa
transforme punctele terminale ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si
universitar in deschideri spre invatarea continua, spre autoeducatie.

Componenta generala si cea profesionala a educatiei permanente sunt


strans legate intre ele, permitand dezvoltarea si adaptarea omului la noile
conditii, in scopul cresterii vietii si folosirii eficiente a timpului liber, pentru
desavarsirea formarii personalitatii creatoare.

5
Putem extinde cel de-al treilea punct, adaugand cate ceva si despre
autoeducatie, intrucat ea se integreaza educatiei permanente, sporindu-I
eficienta.

Autoeducatia este o activitate constienta, orientata spre formarea sau


desavarsirea propriei persoane, in conformitate cu nazuintele,
aspiratiile, idealurile si conceptia despre rolul omului in societate.

Autoeducatia se realizeaza sub influenta unui grup de factori interni si


externi.

Autoeducatia devine posibila la varsta adolescentei, datorita celor trei


functii ale constiintei de sine:

• functia anticipativa, de proiectare a propriei persone, facilitand


formarea idealului de viata;
• functia normativa, concretizata in modul de apreciere a valorilor pe
baza unor criterii sociale;
• capacitatea omului de a se reflecta pe sine insusi, dandu-si seama de
ceea ce este si de ceea ce vrea sa devina.

Autoeducatia devine posibila pe baza educatiei, cand adolescentul,


reflectand asupra celor invatate si dispunand de un mod propriu de
apreciere a valorilor socio- culturale, le interiorizeaza, participand astfel
la propria sa formare si dezvoltare. In acelasi timp, autoeducatia
favorizeaza asimilarea influentelor educative.
Ca urmare, in scoala vor trebui sa se transmita elevilor bazele si
metodele autoformarii, pregatindu-I pentru educatia continua/
permanenta.

Concluzie:

Cele trei forme de educatie: timpurie, complementara si permanenta sunt in


stransa legatura una cu cealalta, ele urmand una celeilalte, contureaza si
intaresc drumul spre evolutie al omului ca specie superioara si a societatii in
acelasi timp.

6
Nevoia de schimbare trebuie facuta de timpuri si intretinuta continuu cu elemente
noi, lasand loc totodata initiativelor si, neuitand de libertatea fiecarui individ
din societate, libertate care consta in “promovarea dorintelor realizabile prin
noi insine si care merita a fi cultivate intrucat ne sunt favorabile ”
(Filosofie.Sinteza si analize – Ioan N.Rosca)

Asadar, fara a reforma sistemul educational, dupa noile fete si forme pe care le
imbraca azi societatea si viata implicit, fara efortul sustinerii schimbari in
planul stiintei, tehnicii, mijloacelor de informatie, orice dorinta de progres este
nula.

Bibliografie:

1. Fundamentele Psihologiei Generale – Note de curs – prof. univ. dr Ion Radu


Tomsa

2. Filosofie.Sinteza si analize – Ioan N.Rosca – Ed Eficient, Bucuresti, 1997


3. R.H. Dave – Fundamentele educatiei permanente, Bucuresti, 1991.
4. Gaston Berger – Omul modern si educatia sa (trad.), Bucuresti, 1973.
5. Steliana Toma – Autoeducatia. Sens si devenire, Bucuresti, 1983.
6. I.Gh. Stanciu – Scoala si doctrinele pedagogice in secolul XX, Bucuresti
1995