UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE STIINTE
SOCIO –UMANE
SPECIALIZAREA:PIPP-BEIUȘ

PROFESOR:ERDELI IONUT STUDENTA:LINGURAR REBECA

 Autoeducația

A învăţa să înveţi şi a te perfecţiona continuu sunt condiţiile educaţiei permanente.

Ideea autoeducației nu este nouă, necesitatea permanenţei educaţiei în plan individual şi istoric
fiind intuită de mult timp, în primul rând de la clasicii pedagogiei tradiţionale. Incă din secolul
al XVII-lea, Jan Amos Comenius (1592-1670) afirma în lucrările sale că „tota vita schola est” -
reflecţie teoretică, pe care realitatea obiectivă, practica, specialiştii şi ştiinţa, aveau să o
valideze ulterior. S-a afirmat că „pentru fiecare om, viaţa sa este o şcoală, de la leagăn până la
mormânt” (J. A. Comenius).

Pentru a face faţă situaţiile multiple de provocare a lumii contemporane este firesc să ne
punem următoarea întrebare: Dacă, astăzi, educaţia dată în şcoală este suficientă a face faţă
avalanşei de probleme cu care se confruntă omenirea ? Răspunsul este clar, educaţia dată în
şcoală nu mai este suficientă pentru întreaga viaţă a omului; de aceea reprezentanţii pedagogiei
moderne au emis teza educaţiei prelungite sau a autoeducației care străbate întreaga viaţă
personală a omului, astfel încât nevoia de educaţie şi perfecţionare devine permanentă, pentru
toată viaţa.

Autoeducația se defineste ca fiind activitatea constienta si complexa a fiintei umane

desfasurata in scopul desavarsirii propriei personalitati.Cuvantul ,,autoeducatie", provenit din
grecescul ,,autos" (,,insusi") si latinescul ,,educatio" (,,educatie") este o activitate pe care orice
individ o desfasoara constient pentru formarea sau desavarsirea propriei persoane.
Funcţia principală a autoeducaţiei angajează transformarea obiectului educaţiei în subiect al
educaţiei în urma unui proces care implică valorificarea unui ansamblu de acţiuni educaţionale,
proiectate şi realizate permanent la un nivel calitativ superior, într-o perioadă de timp
determinată.

Pentru secolul nostru, instruirea continuă şi implicit autoinstruirea au devenit cerinţe

fundamentale ale societăţii, determinate de creşterea exponenţială a informaţiilor şi de uzura
accelerată a acestora, de mobilitatea profesiilor, de progresele extraordinare ale ştiinţei, tehnicii,
tehnologiei şi mijloacelor de informaţie, de dinamismul vieţii economice şi sociale, de
democratizarea învăţământului, de creşterea nivelului de aspiraţie spre cultură şi educaţie, de
folosirea cât mai plăcută şi utilă a timpului liber.

Ca activitate a insului asupra propriei sale formaţii, autoeducaţia este posibilă datorită
anumitor particularităţi şi funcţii ale conştiinţei de sine, şi anume, avem în vedere:

funcţia anticipativă, potrivit căreia omul se poate autoproiecta în viitor,şi, în consecinţă, îşi poate
orienta activitatea şi preocuparile sale spre obiective formative urmărite cu perseverenţă;

funcţia normativă, constituită ca urmare a interiorizării treptate a cerinţelor sociale,  care

intervine ca un foc interior în formarea unor judecăţi de valoare, în determinarea conduitei, în
modelarea şi remodelarea continuă a propriilor comportamente;

capacitatea omului de a se reflecta pe sine însuşi şi de a-şi dedubla constiinţa de sine în contrarii
– în ceea ce este şi ceea ce vrea să devină el.
 Omul care doreşte să se autoeduce permanent, îşi formează personalitatea echilibrat, poate
identifica şi folosi sursele de informaţie, participă la dezvoltarea societăţii şi la educarea
celorlalţi membrii ai colectivităţii din care face parte. Nicolae Iorga susţinea că: ,,Învăţat e omul
care se învaţă necontenit pe sine şi învaţă necontenit pe alţii.”

Autoeducaţia devine posibilă la vârsta adolescenţei, deoarece tânărul îşi proiectează în viitor
propria persoană, formându-şi idealul în viaţă. El meditează asupra celor învăţate şi dispunând de
un mod propriu de apreciere a valorilor
socio-culturale, le interiorizează, participând astfel la propria sa formare şi dezvoltare.

Orice acţiune conştientă, îndreptată spre perfecţionarea comportamentului, este un act de

autoeducaţie. În măsura în care o persoană are o concepţie mai bine conturată despre lume şi
viaţă, o atitudine personală faţă de sistemul social de valori, un ideal propriu, în aceeaşi măsură
este capabilă să-şi aplice un program raţional de autoeducaţie .

Omul se cunoaşte pe sine în mod mijlocit, prin intermediul actelor sale de conduită, al
prestaţiilor personale, al relaţiilor sale cu alţii.
Marx spunea: ,,Deoarece nu vine pe lume cu o oglindă în mână, omul se oglindeşte mai întâi în
alt om”. El va ajunge la autocunoaştere, raportându-se şi comparându-se necontenit cu alţii.

In contemporaneitate, caracteristicile autoeducației sunt ( Instrucţie şi educaţie,):

- caracterul continuu, permanent - ca activitate socială educaţia permanentă este analizată în:
- planul social-istoric reprezentând premisa dezvoltării personalităţii umane şi a umanizării
omului.
- planul individual (ontogenetic) al membrilor societăţii, în sensul că educaţia este continuă,
dispărând limita cronologică a învăţării. Educaţia nu se termină la sfârşitul instrucţiei şcolare,
ci constituie un proces permanent. Educaţia permanentă acoperă întreaga existenţă a unei
persoane;
- caracterul formativ - formarea, dezvoltarea şi modelarea personalităţii umane şi
autoperfecţionarea ei se realizează pe tot parcursul vieţii, datorită caracterului său formativ,
datorat influenţelor formative sistematice şi integratoare exercitate asupra fiinţei umane pe
întreaga existenţă a unei persoane;
- caracterul generalizat - educaţia permanentă reprezintă o activitate socială generalizată,
omniprezentă şi de amploare, care a pătruns în toate sferele societăţii contemporane;
- caracterul dinamic, evolutiv şi integrator - educaţia permanentă angajează un ansamblu de
activităţi, şi procese evolutive, care integrează şi articuleză toate formele şi tipurile de educaţie
cu care omul vine în contact, toate stadiile şi formele educaţiei, toate actele şi experienţele
educative pe care acesta le trăieşte, toate influenţele şi înrâuririle educative care se exerită
asupra omuli, precum şi autoeducaţia, într-un ansamblu funcţional integrat, unitar şi coerent,
care contribuie la modelarea personalităţii umane;
-caracterul flexibil - oferta educaţională a societăţii este extrem de diversificată şi flexibilă, fiind
modelată în sensul favorizării dezvoltării umane în direcţia nevoilor sale educaţionale, a
aspiraţiilor, intereselor, dorinţelor, aptitidinilor, talentelor personale, a propriului profil de
inteligenţă.

Metodele si procedeele folosite in practica autoeducatiei sunt moduri de actiunea supra propriei
persoane de cunoastere si evaluare de sine, proiectare, influentare si formare, autocorectare si
transformare.
 Autoobservația -consta in observarea conduitei si a trairilor personale. In cazul autoobservatiei,
individul, desfasurand o anumita activitate, urmareste in acelasi timp si conduita sa, reactiile,
trairile sale proprii. Autoobservatia trebuie sa fie corecta, fidela, nu deformata. Important e ca
faptul supus observatiei sa fie vazut asa cum este, nu cum am vrea sa fie, sau cum ar trebui sa
fie.
Autoanaliza- presupune obtinerea unei imagini cat mai complete despre sine prin investigatii si
meditatii, orientate spre propria persoana. Prin descompunerea mintala a propriei coportari si a
activitatii efectuate, sunt evidentiate laturile pozitive si negative, motivele si scopurile activitatii,
reactiile si starile emotionale urmandu-se perfectionarea activitatii si a conduitei.Autoanaliza
reprezinta o forma de autoperfectionare a personalitatii si autoreglare a conduitei. Folosirea
acestei metode necesita un grad redicat de maturitate. Ea impune individului sa se priveasca cu
ochii altuia,dar nu a unui observator trecator.
Autoconvingerea -poate fi folosita atat in luarea unei decizii majore din viata noastra (alegerea
facultatii, a locului de munca, etc.) cat si in rezolvarea unor probleme din viata cotidiana.
Eficienta autoconvingerii depinde intr-o masura considerabila de optimismul subiectului, starea
lui afectiva traita in momentul respectiv, maturitatea, cultura si inteligenta tanarului.. A. se
incheie de regula prin luarea unei hotarari care pate fi exprimata sintetic prin
cuvintele:Gata!,Trebuie!,Ajunge!,etc.
Autocomanda. In activitatea cotidiana deseori suntem pusi in situatia de a ne concentra la
maximum toate eforturile pentru realizarea hotararii luata, pentru a ne determina sa actionam
intr-o anumita directie sau, dimpotriva, sa ne abtinem de la actiunea nedorita, astfel spus sa ne
comandam noi insine.Ea se realizeaza prin pronuntarea cu glas tare sau in gand a unor cuvinte
sau propozitii scurte formulate la imperativ.Voi reusi!,Curaj!,Inainte!,etc.!
Autoaprecierea si autocritica .Autoaprecierea vizeaza cunoasterea calitatilor si defectelor
proprii, a capacitatilor si aptitudinilor, a trasaturilor de presonalitate si a gradului lor de
dezvoltare.Din perspectiva autoeducatiei este necesara autoaprecierea obiectiva, realista atat a
calitatilor cat si a defectelor proprii. Autocritica este utila in masura in care este realista si
orientata autoeducativ, ajungand sa elimine erorile de conduita si sa determine restructurari
profunde ale personalitatii. Eficienta ei este cu atat mai mare cu cat sunt mai profunde trairile
afective ale nemultumirii fata de neajunsurile pe carele avem.
Autosugestia se bazeaza pe forta specifica de reglaj a cuvantului. Daca prin sugestie se intelege
o influenta exercitata prin intermediul cuvantului asupra vointei ciuva, autosugestia reprezinta
influenta exercitata asupra propriei noastre vointe. Timpul cel mai prielnic pentru autosugestie
este seara inaintede a adormi si dimineata, imediat dupa trezirea din somn. Pot fi folosite in acest
scop si framentele mai mici de timp cu mar fi: deplasarea la si de la serviciu, pauzele, timpul
petrecut in timpul mijloacele de transport etc.
Autoexersarea rerpezinta metoda fundamentala in procesul de autoeducatie. Ea se regaseste
intr-o forma sau alta in toate celelalte metode si procedee folosite in scopul autoperfectionarii
personalitatii. Autoexersarea consta in executarea, indeplinirea cu strictete a sarcinilor
profesionale si extraprofesionale pe care ni le-am fixat. De ex:sa terminam lucrarile planificate,
sa citim un numar de pagini din literatura despecialitate sau beletristica, sa rezolvam un numar
de probleme sau exercitii,sa cantam la intrumentul preferat, sa facem antrenament fizic etc.nu
trebuie sa recompensam o activitate pe care copilul o intreprinde cu placere(de exemplu o
activitate sportiva agreata de copil).Recompensa nu trebuie promisa inaintea desfasurarii
activitatii, ci imediat dupa aceasta activitate, explicandu-i-se clar pentru ce anume este rasplatit.
Autoeducaţia presupune autocunoaştere, autostăpânire, autoconducere. Este o activitate
conştientă, orientată spre formarea sau desăvârşirea propriei persoane, în conformitate cu
năzuinţele, aspiraţiile, idealurile şi concepţia despre rolul omului în societate.

Concluzie: În sens mai larg sau mai restrins, înțeleg că autoeducația este cunoașterea de sine în
mod conștient, perfecționarea propriei personalități,transformarea ta permanentă și valorificarea
resurselor personale în contextul oricărei activități a vieții. Cizelarea noastra,implinirea de sine,
dezvoltarea personală, conștiința de sine și capacitatea de a deveni o personalitate unică și
puternică în viață-constau în autoeducție. Culivarea mea individuală depinde doar de mine si
doar prin autoeducatie.!!!

Invatat e omul care se invata necontenit pe sine si invata necontenit pe altii!!!

Facultatea te va ajuta sa supravietuiesti, iar autoeducarea te va face un om de succes!!!