Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „B.P.Hașdeu” din Cahul

Facultatea Filologie și Istorie

Referat
TEMA: Autoeducația

A îndeplinit:
studenta anului I
gr.PÎP-1102
Lucaș Cornelia

Coordonator:
lector universitar
Iuzu Iuliana

Cahul 2011
 Cuprins

1. Conceptul de autoeducație ………………………………….. 3

2. Caracteristicile autoeducației ……………………………..… 4
3. Raportul educație – autoeducație in contextul educației
permanente ………………………………………………..... 4
4. Referințe bibliografice ………………………………………. 7
 1. Conceptul de autoeducație

Personalitatea nu reprezintă o creaţie a naturii, o dezvoltare spontană a datelor înnăscute ci

sub influenţa factorilor externi - mediul şi educaţia - omul se perfecţionează necontenit,
îmbogăţindu-şi zestrea nativă şi se desăvârşeşte ca fiinţă socială. Pe lângă influenţa factorilor
externi, un rol important în cadrul acestui proces complex îl au eforturile proprii îndreptate
conştient asupra sa pentru formarea de trăsături pozitive. Această activitate este cunoscută sub
numele de autoeducaţie .
Fiinţa umană are nevoie de educaţie pentru a-şi forma deprinderile pe care le cere societatea
la un moment dat. Dar pentru că ritmul de dezvoltare al societăţii este din ce în ce mai accelerat,
provocând dese schimbări în conţinutul cerinţelor sociale, omul are nevoie de o educaţie
permanentă. Aceasta se realizează printr-o acţiune continuă a fiinţei umane asupra sa însăşi.
Aşadar, educaţia permanentă implică autoeducaţia.
Cuvântul ,,autoeducaţie”, provenit din grecescul ,,autos”(,,însuşi”) şi latinescul
,,educațio”(,,educaţie”) este o activitate pe care orice individ o desfăşoară conştient pentru
formarea sau desăvârşirea propriei persoane. El este atât subiect cât şi obiect al educaţiei, asupra
lui aplicîndu-se toate influenţele.
În cadrul autoeducaţiei receptorul sau obiectul educaţiei este la rândul său subiect deoarece
toate mesajele exercitate asupra lui trec prin filtrul subiectivităţii sale. În timp ce educaţia este o
relaţie între doi poli (agentul şi receptorul, primul având rolul de a iniţia şi declanşa acţiunea, cel
de-al doilea având misiunea de a răspunde şi acţiona), în autoeducaţie cei doi poli se suprapun în
sensul preluării atribuţiilor acestora de către una şi aceeaşi persoană. Educaţia se înfăptuieşte prin
alţii, autoeducaţia se realizează „prin sine însuşi”.
Autoeducația este o activitate conștientă, planificată și sistematică desfășurată de ființa
umană asupra sa, cu scopul autoperfecționării sau formării noilor trăsături ale propriei personalități
necesare în prezent și viitor.
„Nu există o sursă mai bogată în satisfacții decît aceea de a te simți opera propriei tale
personalități și sculptor al propriei tale ființe” (V.Pavelcu)
Se consideră astfel că autoeducaţia presupune cel puţin trei condiţii :
- cel ce se educă este concomitent educator şi educat
- o parte a sa (educatorul) posedă însuşiri superioare celeilalte părţi (educatul)
- subiectul sau educatul îşi autopropune scopuri şi obiective, îşi organizează activitatea de
învăţare, îşi autoevaluează peformanţele obţinute. Autoeducaţia înseamnă deci
autodeclanşarea acţiunii de a învăţa singur, este o acţiune a fiinţei umane asupra sa. Dacă
este vorba de învăţare de cunoştinţe atunci ea îmbracă forma autoinstruirii
(autoinformării), dacă vizează aspecte ce ţin de structura personalităţii umane, îmbracă
forma autoformării (morale, estetice, intelectuale, fizice).
A învăţa să înveţi şi a dori să te perfecţionezi continuu sunt cerinţe ale educaţiei permanente,
prin care omul contemporan învaţă să fie el însuşi, receptiv la schimbări, capabil să le anticipeze şi
să se adapteze la ele, oferindu-se ca participant la progresul social prin autonomia sa intelectuală şi
moral - civică. Autoeducaţia presupune autocunoaştere, autostăpânire, autoconducere.
Pentru secolul nostru, instruirea continuă şi implicit autoinstruirea au devenit cerinţe
fundamentale ale societăţii, determinate de creşterea exponenţială a informaţiilor şi de uzura
accelerată a acestora, de mobilitatea profesiilor, de progresele extraordinare ale ştiinţei, tehnicii,
tehnologiei şi mijloacelor de informaţie, de dinamismul vieţii economice şi sociale, de
democratizarea învăţământului, de creşterea nivelului de aspiraţie spre cultură şi educaţie, de
folosirea cât mai plăcută şi utilă a timpului liber.
Omul care doreşte să se autoeduce permanent, îşi formează personalitatea echilibrat, poate
identifica şi folosi sursele de informaţie, participă la dezvoltarea societăţii şi la educarea celorlalţi
membri ai colectivităţii din care face parte. Nicolae Iorga susţinea că: ,,Învăţat e omul care se
învaţă necontenit pe sine şi învaţă necontenit pe alţii.”
Orice acţiune conştientă, îndreptată spre perfecţionarea comportamentului, este un act de
autoeducaţie. În măsura în care o persoană are o concepţie mai bine(clar) conturată despre lume şi
viaţă, o atitudine personală faţă de sistemul social de valori, un ideal propriu, în aceeaşi măsură
este capabilă să-şi aplice un program raţional de autoeducaţie.
Actul educativ şi cel autoeducativ sunt călăuzite de scop, în primul caz acesta fiind stabilit
de societate, iar în al doilea caz este stabilit de subiectul însuşi, în acord însă cu cerinţele sociale.
El este aici mai accentuat fiind în conformitate cu năzuinţele, aspiraţiile şi concepţia proprie
despre viaţă.
2. Caracteristicile autoeducaţiei:
•subiectul se confundă cu obiectul;
•este posibilă la sfârşitul pubertăţii şi începutul adolescenţei;
•este datorata nevoii de autocunoaştere, de autodezvoltare şi de afirmare a propriilor valori;
•se realizează pe baza motivaţiei (imbolduri interioare);
•este posibilă şi pe baza imboldurilor exterioare(competiţia);
•autoeducaţia este un imperativ al vieţii contemporane;
 este produs şi condiţie pentru educaţia permanentă.
Funcţia centrală a autoeducaţiei vizează în mod expres transformarea “obiectului
educaţiei” în “subiect al propriei educaţii” pe baza şi în urma unui proces care să
asigure condiţiile motivaţionale şi competenţele necesare acesteia.

« Autoeducaţia- o operă lungă si anevoioasă, durează toată viața şi nu trebuie pierdută din
vedere nici o secundă… Nu-i de ajuns ca omul să cunoască binele pentru a-l realiza, mai e
nevoie să lupte cu deprinderile rele şi să-şi formeze alte deprinderi bune. » (G. Aslan)

3. Raportul educație – autoeducație in contextul educației permanente

« Autoeducația fără educația sistematică în anumite perioade de viață înseamnă empirism,

pierdere de vreme. Educația fără autoeducație este un non-sens pentru om. » (Stoian)
Autoeducaţia este un act pregătit prin întregul proces educaţional, deci nu apare spontan. Ea
este rodul educaţiei. Aceasta face posibilă formarea unor priceperi şi deprinderi de activitate
independentă, evidenţierea unor înclinaţii, exersarea lor şi dobândirea unor succese şcolare; pe
această bază creşte încrederea în forţa devenirii proprii. Se poate spune că educația care precede
autoeducația oferă tînărului direcția devenirii sale, îi formează deprinderi și priceperi
indispensabile unui caracter independent și îi cultivă încrederea în sine.
Raportul educație – autoeducație depinde de factori interni și externi. "Nu există educație
fară autoeducație”. Educația și autoeducația trebuie să aibă un raport echilibrat si continuu.
Autoeducația nu este opusul educației și nu se identifică cu ea. Autoeducația are aceleași elemente
ca și educația (scop,obiect,subiect,mijloace,metode). Individul poate fi subiect al educației la orice
vîrstă, autoeducația implica un anumit grad de maturitate (preadolescența, adolescența).
Autoeducația și-a demonstrat necesitatea permanenței. Numai astfel se poate face fata exigențelor
dezvoltării sociale, economice si cultural - politice a epocii în care trăim. Autoeducația se
realizează numai prin forțe proprii, fără ajutorul sau apelul la factori educativi externi.
Autoeducația este o urmare, dar și o condiție a eficienței educației, este o completare a educației.

Educaţia pregăteşte autoeducaţia într-un dublu sens :

- îi oferă o „ bază de lansare” prin sistemul de cunoştinţe , priceperi şi deprinderi pe care le
asigură celui ce se educă ;
- stimulează nevoia continuă de educaţie; într-un anumit sens, am putea spune că scopul
activităţii educatorului este acela de a provoca în conştiinţa educatului nevoia de educaţie.
Această nevoie de educaţie apare atunci când se obţin rezultate care fac să crească
încrederea tânărului în capacităţile sale.

Procesul autoeducaţiei poate începe numai după ce au fost create anumite condiţii :

- s-a format un sistem de priceperi şi deprinderi de comportament independent, care poate fi

utilizat în procesul de autodezvoltare şi autoformare .
- a fost dezvoltată încrederea în forţele proprii prin relevarea unor disponibilităţi şi însuşiri
pozitive şi însuşiri pozitive .
- se manifestă dorinţa de independenţă, de ieşire, cel puţin parţială, de sub tutela absolută a
educatorilor .
- apare necesitatea de continuare pe cont propriu a procesului educativ.

Între educaţie şi autoeducaţie există un raport de complementaritate, ambele vizând

transformări în interiorul personalităţii umane. Educaţia declanşează aceste transformări prin
acţiuni întreprinse din exterior, iar autoeducaţia realizează scopuri asemănătoare prin acţiuni
autoimpuse. Fiind o activitate relativ independentă, autoeducaţia necesită din partea subiectului
mult mai multă încordare şi eforturi intelectuale. Iată câteva indicaţii ce se pot trasforma în reguli
personale :
1) Precizează-ţi scopul activităţii; mulţi îşi consumă timpul şi energia fără rost fiindcă nu îşi
reprezintă clar ce vor să facă. De aceea, precizarea scopului principal al activităţii pentru o
perioadă bine delimitată duce la o economie de timp şi de energie.
2) Concentrează-te asupra ceea ce este principal .
Notarea într-un carnet a sarcinilor de peste zi în ordinea importanţei lor este semnificativă în acest
sens.
 3) Învaţă să fii hotărât, nu amâna o activitate de la o zi la alta şi renunţă la preocupările care
nu îţi aduc un folos
4) Fixează termene precise pentru îndeplinirea sarcinilor; acestea trebuie să fie reale, în
concordanţă cu posibilităţile tale
5) Foloseşte integral timpul
6) Începe imediat lucrul la ora fixată
7) Alternează activităţile pentru a învinge senzaţia de oboseală
8) Pentru fiecare activitate foloseşte orele cele mai potrivite, învaţă dimineaţa şi nu te culca la
ore târzii
9) Formează-ţi obişnuinţa de a face mintal un autoraport asupra modului în care ţi-ai petrecut
timpul
Ca în orice proces educativ, este necesară cunoaşterea obiectului educaţiei, 
a persoanei supuse actului educaţional. În acest caz cunoaşterea este o auto
c u n o a ş t e r e . Concomitent se constituie modul de viaţă şi, pe temelia acestuia, idealul
educaţional personal.
„Învăţarea învăţării” devine un obiectiv prioritar al şcolii contemporane căci singurul lucru
pe care elevii pot să-l înveţe cu certitudinea că va fi valabil şi pe viitor este acela de a-i învăţa să
înveţe, de a-i înarma cu metode de studiu individual pentru a face faţă solicitărilor mereu altele ale
societăţii.
„Analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie să citească ci va fi cel care nu a învăţat cum
să înveţe”. (Alvin Toffler)
 Referințe bibliografice

Nicola I., Tratat de pedagogie școlară , București, EDP, 1996

www.regielive.ro
www.scribd.com