MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

FACULTATEA PEDAGOGIE
CATEDRA PEDAGOGIE ȘI METODICA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR

Domeniul general de studii:

Ştiinţe ale Educaţiei

Programul de Masterat:
Pedagogia și metodologia învățământului primar

TEZĂ DE MASTER

Tema:
FORMAREA LA ELEVI DE VÂRSTĂ SCOLARĂ
MICĂ A COMPETENȚEI DE COOPERARE CU
PERSOANE DIN ALTE CULTURI

Autor:
studentul ciclului II, Sîrbu Teodora
Conducător stiinţific:
conf. univ., dr. Posțan Liliana
CHISINĂU, 2021
 C U P R I N S:
INTRODUCERE
1. INTERCULTURALISMUL ÎN EDUCAŢIE: TENDINŢE ACTUALE, NIVELURI
INTERNAŢIONAL ŞI NAŢIONAL
1.1.Politicile educaţiei interculturale: context internaţional …………………..………………
1.2.Politicile educaţiei interculturale: context naţional …………………………..…………..
1.3.Concluzii la capitolul 1 …………………………………………………..……………
2. BAZELE TEORETICE ALE EDUCAŢIEI INTERCULTURALE ÎN CADRUL
ÎNVĂŢĂMÎNTULUI PRIMAR …………………………………………………………
2.1 Cultura – variabilă centrală în paradigma educaţională………………………………
2.2.Abordarea psihologică a educaţiei interculturale ……………………………………
2.3.Abordarea sociologică a educaţiei interculturale …………………………………
2.4.Abordarea pedagogică a educaţiei interculturale ……………………………………
2.5.Concluzii la capitolul 2………………………………………………………………
3. STUDIUL PROFESIONAL AL FORMĂRII LA ELEVII DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ
A COMPETENTEI INTERCULTURALE CU COPII DIN ALTE CULTURI………………
3.1 Metodologia formării la elevi a competentei interculturale…………………………………
3.2 Diagnosticarea situației reale privind formarea competentei interculturale la elevi………..
3.3 Validarea experimentală a programului……………………………………………………
3.4 Analiza rezultatelor experimentale………………………………………………………….
3.5 Concluzii la capitolul 3…………………………………………………………………………..
CONCLUZII GENERALE…………………………………………………………………….
RECOMANDARI PENTRU CADRELE DIDACTICE……………………………………….
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………….
ANEXE ……………………………………………………………………………………………..

2
 INTRODUCERE
Actualitatea temei: Educaţia interculturală, ca element al educaţiei pentru cultura
democratică, nu mai este o noutate pentru mediul multicultural moldovenesc, în particular, şi pentru
cel european, în general, reclamând exigenţe personale, instituţionale şi sociale tot mai diverse şi,
deseori, neprognozate/neaşteptate. Conform Cadrului de Referinţă al Competenţelor pentru Cultura
Democratică, educaţia interculturală contribuie la realizarea obiectivelor majore, inclusiv:
pregătirea pentru piaţa muncii; pregătirea pentru o viaţă de cetăţeni activi în societăţi democratice şi
dezvoltarea personală. În acest context, pe cât de multe avantaje pe deplin recunoscute are acest tip
de ”noi educaţii”, urmează să atragem atenţia şi la existenţa unei tensiuni ”potenţiale între
valorizarea drepturilor omului şi valorizarea diversităţii culturale, (...) la unele limite, impuse de
nevoia de a promova, a respecta şi a apăra drepturile omului şi libertăţile altor oameni. Astfel, se
presupune aici că diversitatea culturală ar trebui să fie întotdeauna apreciată doar dacă nu încalcă
drepturile omului şi libertăţile altora”[ Cadrul de Referinţă al Competenţelor pentru Cultură
Democratică. Vol. 1. Context, concepte şi model de competenţe. Consiliul Europei.
Strasbourg, 2018, p.40]

În cadrul procesului de învăţământ primar din Republica Moldova, cadrul oficial în care se
desfăşoară de aproape 10 ani, într-un mod foarte extins, educaţia interculturală este considerate
disciplina opţională Cultura bunei vecinătăţi, care a fost pilotată pe parcursul a 4 ani (2014-2018)
şi, ulterior, recomandată pentru a fi aleasă în toate şcolile din ţară de către minister.

Scopul principal al disciplinei date constă în ”educarea unor personalităţi tolerante, social
competente, înzestrate cu gândire critică, cetăţeni conştienţi şi patrioţi ai ţării lor, care îşi cunosc
bine ţara şi îşi doresc să-i păstreze şi să-i sporească potenţialul natural, economic şi cultural” [h t t p
: / / p r o d i d a c t i c a . m d / w p - c o n t e n t / uploads/2017/10/Curriculum_CBV_RO.pdf,
p. 6].

În cadrul orelelor de Cultura bunei vecinătăţi, pedagogii le prezintă copiilor momente atât
generale câ şi particulare în baza exemplului mai multor culturi, accentuând fiind pus pe elementele
care îi unesc pe oameni, precum şi faptul că anume diferenţele obiective îi fac pe aceştia interesanţi
unii pentru alţii; a fi altfel nu trebuie să provoace duşmănie, ură, ci curiozitate şi dorinţa de a
înţelege. Este esenţial ca lecţiile să fie concepute într-o cheie paşnică, binevoitoare, fără divizarea
culturilor în „dominante” şi „minore”.

Drepturile culturale sunt parte integrantă a drepturilor omului – acestea sunt universale,
indivizibile şi interdependente. Extinderea diversităţii creatoare presupune implementarea totală a

3
drepturilor culturale, în modul în care sunt definite în Articolul 27 al Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului şi în Articolele 13 şi 15 ale Convenţiei cu privire la Drepturile culturale, sociale
şi economice. Tuturor persoanelor le este asigurat dreptul de a se exprima, de a crea şi de a
disemina rezultatul muncii lor în limba în care doresc şi, în special, în limba maternă; tuturor
persoanelor le este asigurat dreptul la o educaţie şi la o instruire de calitate, cu respectarea totală a
identităţii lor culturale; tuturor persoanelor le este asigurat dreptul de a participa la viaţa culturală
după cum doresc şi sunt libere să-şi manifeste propriile practici culturale, în limitele respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Este, aşadar, necesar să se promoveze prin
educaţie, „conştientizarea valorilor pozitive date de diversitatea culturală”[ *** Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, UNESCO, 2001.]

Pentru a desemna activităţile de gestionare adecvată a diversităţii culturale, se foloseşte

conceptul educaţie interculturală. Abordarea interculturală în educaţie pleacă de la ideea că o mai
bună înţelegere între oameni este posibilă. Pretinde să participe, la crearea colectivă a unui spaţiu
cultural care acceptă, inserează, reelaborează semnificaţiile culturale ale membrilor diferitelor
comunităţi în contact.

Gradul de învestigare a problemei: În viziunea lui Banks J. [Banks J.A., Banks Ch. A.
(ed.) Handbook of research on multicultural education, Macmillan, New York, 1995, 244 p.],
în definirea conceptului educaţie interculturală, există, cel puţin, trei perspective: o idee sau un
concept, o mişcare de reformă educaţională şi un proces.

Aşadar, educaţia interculturală reprezintă o necesitate globală, o formă specializată a

educaţiei, care pune studenţii şi culturile acestora în posturi de tratare diferenţiată, dar, în acelaşi
timp, de egalitate.

Problema educaţiei interculturale a fost cercetată din mai multe perspective:

• Aspectul conceptual a fost studiat de către Nieto S., Fennes H., Banks S., Cucoş C.,
Bârlogeanu L., Crişan A.

• Aspectul metodologic a fost cercetat de către Ciolan L., Nedelcu A., Siung R..

În Republica Moldova, problema educaţiei interculturale a fost cercetată în funcţie de

anumite segmente: Şalaru G. a studiat perspectivele interculturale ale educaţiei; Sclifos L. a studiat
stereotipurile culturale ca temei al abordării educaţiei interculturale; Pâslaru Vl. a abordat problema
interculturalităţii în cadrul educaţiei literar-lingvistice; Hadîrcă M. a abordat problema definirii
noţiunii de „competenţă interculturală”; Stamatina O. şi Mândâcanu V. aduc unele sugestii cu

4
privire la sporirea eficienţei educaţiei interculturale prin dezvoltarea spiritualităţii; Budnic A. şi
Duhlicheru O. au cercetat problema educaţiei interculturale în cadrul predării-învăţării limbilor
străine.

Goraş-Postică V. a realizat un studiu privind educaţia interculturală în cadrul Centrului

Educaţional Pro Didactica.

Educaţia interculturală face parte din concepţia Educaţie pentru toţi, promovată de către
UNESCO şi în Declaraţiile Forumului Internaţional de Educaţie de la Jomtien şi Dakar. Filosofia
acestei concepţii constituie un punct cert de intersectare cu ideile interculturalismului.

În contextul cercetărilor actuale şi ale practicilor de educaţie interculturală, identificăm

următoarele dimensiuni:

• educaţia interculturală deocamdată nu este conştientizată ca factor esenţial în asigurarea

echilibrului social şi naţional;

• curriculumul naţional, în mare măsură, are un caracter monocultural;

• educaţia interculturală nu a devenit obiectul unor cercetări sistemice care, la rîndul său,
determină problema generală a cercetării: Care sunt fundamentele teoretice şi metodologice ale
educaţiei interculturale ale școlarului mic?

Situaţia expusă generează direcţiile de soluţionare a problemei vizate: conceptualizarea

educaţiei interculturale a elevilor din treapta primară prin abordări culturologică, psihologică,
sociologică şi pedagogică ale acestui proces din perspectivă:

a) contextuală;

b) curriculară;

c) proiectivă.

Obiectul cercetării: procesul realizării educației interculturale în clasele primare.

Scopul cercetării Stabilirea bazelor conceptuale şi metodologice ale educaţiei interculturale

a elevilor din treapta primară.

Obiectivele cercetării:

• Analiza problemei interculturalităţii şi a educaţiei interculturale în literatura de specialitate.

• Analiza politicilor interculturale în educaţie, niveluri naţional şi internaţional.

5
 • Fundamentarea reperelor conceptuale ale educaţiei interculturale în cadrul universitar.

• Elaborarea Proiectului instituţional de educaţie interculturală.

• Validarea experimentală a Proiectului instituţional de educaţie interculturală

Repere epistemologice ale cercetării:

Metodologia de cercetare:

Baza experimentală:

Structura tezei: