Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „B.P.Hașdeu” din Cahul

Facultatea Filologie și Istorie

Referat
TEMA: Factorii educaționali

A îndeplinit:
studenta anului I
gr.PÎP-1102
Lucaș Cornelia

Coordonator:
lector universitar
Iuzu Iuliana

Cahul 2011
 Cuprins

1. Introducere …………………………………………………… . . 2
2. Ereditatea premiză a dezvoltării psihoindividuale …………...… 2
3. Mediul-cadru de existenţă şi dezvoltare psihoindividuală ...… 3
4. Educaţia factor determinant al dezvoltării psihoindividuale
a fiinţei umane ……………………………………………….. 4
5. Referințe bibliogarfice …………………………………………. 5
 1. Introducere

Progresele înregistrate în domeniul cercetărilor biologice și psihologice pe la jumătatea

secolului trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor să-și concentreze atenția asupra
factorilor care contribuie la formarea și dezvoltarea ființei umane, la devenirea ei din stadiul de
ființă biologica, în cel de ființă socială:
            - ereditatea,
                                    - mediul,
                                    - educația.

Deosebirea dintre specialiști a constat în acceptarea sau accentuarea unui anumit factor
sau al altuia.
Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii factorilor externi și interni. Cei externi
sunt constituiți din totalitatea acțiunilor și influențelor ce se exercită din exterior asupra formării
și dezvoltări i personalității umane.  Aceștia sunt mediul și educația. Factorii interni sunt
constituiți din totalitatea condițiilor care mijlocesc și favorizează dezvoltarea psihică, condiții
care pot fi de natură biologică, ereditară și psihosocială. Toate aceste influențe exercitate asupra
personalității umane pot fi grupate prin raportare la trei noțiuni de bază: ereditatea, mediul și 
educația.

2. Ereditatea premiză a dezvoltării psihoindividuale

EREDITATEA este însușirea biologică pe baza căreia se conservă și se transmit
caracterele unei specii de la ascendenți la descendenți.
Fiecare om este purtătorul, atât al trăsăturilor generale ale speciei umane: poziţia bipedă,
structura anatomo - fiziologică, tipuri de reflexe, cât şi a caracterelor ereditare care îi sunt
transmise pe linie directă de la proprii săi ascendenţi: culoarea pielii, ochilor, conformaţia feţei,
anumite particularităţi ale grupei sanguine etc.

Ereditatea generală şi cea particulară alcătuiesc substratul material al eredităţii. Preocuparea

cercetătorilor care au avut ca obiect de analiză factorii devenirii fiinţei umane, s-a centrat pe
stabilirea semnificaţiei şi ponderii moştenirii ereditare în formarea personalităţii. Întrebarea pe
care şi-au pus-o a fost dacă ereditatea poate fi socotită un factor cu rol determinat în acest sens
sau dimpotrivă.

Ereditatea:

 generează un anumit tip de conduită ce are o mare importanță în procesul de

structurare a personalității dar acest fapt nu se poate explica independent de acțiunea
factorilor de mediu și de influențele educației;

 ereditatea își face simțită prezența în formarea personalității în măsura în care ceilalți
doi factori o permit. Mediu de viață favorabil, acțiune educativă de calitate rezultă că
posibilele influențe negative ale eredității sunt foarte puțin simțite în personalitatea
acestuia (ex. copiii care nu sunt foarte bine dotați intelectual dar reușesc să facă față
stimulați și dirijați de părinți/profesori; ex. și situații contrare);
  posibilitățile înnăscute ale copilului trebuie descoperite, stimulate și dezvoltate pentru
a se putea transforma în aptitudini și apoi în talente; în caz contrar rămîn latente și se
pierd.
În concluzie: ereditatea este o premisă naturală în dezvoltarea psihică constituind un echipament
primar pentru dezvoltarea ulterioară a personalității, adică nu redă în mod necesar tipurile de
comportament, ci numai predispoziţii.

3. Mediul-cadru de existenţă şi dezvoltare psihoindividuală

Al doilea factor al devenirii umane il constituie mediul.

MEDIUL este totalitatea elementelor și condițiilor de viață cu care individul

interacționează (direct/indirect) pe parcursul dezvoltării sale.
Structura mediului se prezintă astfel : în funcţie de momentul de referinţă din viaţa
omului, înainte de naşterea sa sau după, vorbim de influenţe ale mediului intern şi de influenţe
ale mediului extern. Totalitatea influenţelor externe care se exercită asupra omului de-a lungul
întregii sale perioade postnatale, reprezintă mediul extern, în cadrul căruia se operează o
distincţie între influenţele mediului fizic sau primar şi influenţele mediului social sau secundar.

Mediul:
 este constituit din două componente principale:
 mediul geografic natural – influențează dezvoltarea/sănătatea prin: cîmpul
geomagnetic, climă, relief, radiații, poluare;
 mediul socio-cultural – permite umanizarea și socializarea individului prin
asigurarea condițiilor materiale, de civilizație și cultură;
 exercită influență prin relații inter-umane, instituții, ideologii, grupuri sociale, tradiții,
concepții, stiluri de viață;
 constituie cadrul dezvoltării prin influențele sale organizate / neorganizate avînd rol
deosebit în formarea omului ca personalitate;
 în cadrul lui, o influență decisivă o are familia

Concluzie: dacă ereditatea oferă o serie de premise naturale, mediul oferă condiții și dă conținut
personalității, adică asigură cadrul socio-cultural al dezvoltării psihoindividuale.
Mediul fizico-chimic și cel biotic îl obligă să lupte pentru supraviețuire. Este dificil să
distingem astfel între om si animal. Mediul socio-uman îl obligă pe om să respecte reguli de
conviețuire, care nu îi sunt transmise pe cale genetică, ci sunt achiziționate prin învățare și
educație. De aceea le poate sfida sau respecta. În primul caz este sortit inadaptării sociale, iar
în cel de-al doilea integrării sociale. Ambele situații arată ca omul nu este condiționat doar de
lupta pentru supraviețuire. Condiția umana obligă individul la formare pe calea educației,
întrucît, în absența ei, nu poate lua parte la conviețuirea socială.
Concomitent cu recunoașterea influenței mediului asupra omului trebuie să admitem și
reciproca sa, aceea că omul influențează și transformă mediul. Omul nu este,deci,un produs
pasiv al mediului,el este un subiect activ care, transformînd mediul, se transformă pe sine
însuși. Această relație se exprimă și se materializează în procesul practicii sociale.
 4. Educaţia factor determinant al dezvoltării psihoindividuale a
fiinţei umane
EDUCATIA este factorul determinant al dezvoltării psihoindividuale. Ea
sistematizează şi organizează influenţele mediului. Are o funcţie socială, fiind intermediarul între
om şi condiţiile de mediu.

Copilul dobândeşte prin educaţie norme, valori, modele care se manifestă apoi ca opţiuni
personale, în comportamentul său.

Educația:

 umanizarea / personalitatea copilului sunt hotărîte de condițiile de mediu socio-cultural,

din cadrul acestuia educ. are un rol determinant;
 copilul devine om social numai prin educație cu ajutorul căreia:
 își însușeste limbajul social, cultura generală și comportamentul moral – cetățenesc;
 își formează concepția despre lume;
 își dezvoltă potențialul creator;
 se pregătește pentru integrarea socio-profesională;
 de aceea e important ca toți factorii educaționali (părinții, cadre didactice, organizații de
tineret sau instituții de cultură) să cunoască bine personalitatea copilului, gradul său de
educabilitate și, pe această bază, să structureze întregul proiect de tehnologie al educației;
 educația în școală e cel mai important factor (școala formează nu doar specialiști, ci
oameni).
Individul beneficiază de o anumită educaţie spontană exercitată asupra lui. Educația
organizată se realizează prin instituții specializate, cea mai importantă dintre ele fiind școala.

Educația este posibilă numai la om, deoarece ea este un proces conștient și numai
membrii speciei homo au conștiință de sine (aceasta implică realizarea condiției de ființă
unică, irepetabilă și perisabilă).

CONCLUZIE: Formarea şi dezvoltarea personalităţii umane este deci, un proces orientat,

organizat şi conştientizat prin educaţie. În acest sens, E. Surdu arată că :

„Educaţia depistează dispoziţiile ereditare, le diferenţiază, le modifică, le grăbeşte

funcţionarea, le suplimentează forţa, făcând din ele calităţi”. Totodată „influenţele
mediului, neorganizate, sunt direcţionate de educaţie, oferindu-le omului în forma
pedagogică, pentru a le face durabile şi consecvente.”
 Referințe bibliografice

1. Nicola, I. Pedagogie, E.D.P., Bucureşti, 1992

2. Cerghit, I., Vlăsceanu, I, Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988
3. Surdu, E., Prelegeri de pedagogie generală. O viziune sociopedagogică, E.D.P.,
Bucureşti, 1995
4. www.scribd.com